BusinessMagazin

Tag: prezentare

  • Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    Cititi aici articolul integral

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 28 ianuarie 2019

    COVER STORY: Întrebări pentru 2019

    Nici nu s-a terminat bine prima lună din an, că semnele de întrebare au început să apară.

     

    SĂNĂTATE: Pionieratul lui Enayati continuă
     
     

    ANTREPRENORIAT: Ospitalitate á la Cluj

     

    FINANŢARE: Fondul de la Marea Neagră
     

     

    IDEI DE AFACERI: Compania care rezolvă „to do listurile” clienţilor bogaţi
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Caracas, fantoma unei bijuterii globale

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

     

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    În 1998, odată cu celebrarea reuşitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreţii Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles şi Luciano Pavarotti, trasând noua ambiţie a ţării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.

    La două decenii după, un cataclism economic pe care experţii îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupţiei şi scăderii preţului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbuşesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuaţi în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.

    „Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliştilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O ţară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”

    Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuieşte, care are 13 etaje, şi-a pierdut jumătate din rezidenţi ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat preşedinţia, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilaţi în Spania, Portugalia, Germania, Argentina şi Statele Unite. Preţul unei locuinţe de 180 de metri pătraţi a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – aşa-numitul socialism – ne-a terminat ţara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei ţări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.

    „Nu au putut să-şi continue viaţa aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliştilor britanici casele rămase goale.

    Organizaţia Naţiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghiţit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populaţia Venezuelei. Creşterea ratei criminalităţii şi decăderea oraşului fac ca după 6 seara maşinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg oraşul să fie pustiu.

    Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise oraşul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat şi ei drumul mărilor, forţaţi de lipsa hranei, medicamentelor şi a locurilor de muncă, precum şi a sistemului public de transport aflat în prăbuşire şi hiperinflaţia despre care Fondul Monetar Internaţional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.

    Criza prin care trece ţara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece ţara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliştii britanici când îşi lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.

    Grădina botanică a oraşului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscaţi şi o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervaţiei Naturale UNESCO şi cândva una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale oraşului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.

    Agenţia  culturală a Naţiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până şi cactuşii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.

    Lipsa investiţiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulţi ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situaţia. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienţii din spitale trebuia să îşi aducă propria apă.

    Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajaţii citaţi de Reuters.
    Chiar şi Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez şi-a lansat revoluţia bolivariană, şi-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, îşi aminteşte că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizaţia. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira ţara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.

    În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină şi e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbuşit.

    Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forţele de ordine au împuşcat opt oameni.

    „Sunt câteva lucruri pe care nu le poţi distruge”, spune Ivanyi, care crede totuşi că vremurile bune se vor întoarce cândva.

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • Plastic pentru domni

    Confecţionate din saci de plastic pentru pubele viu coloraţi şi supuşi unui proces de elasticizare până ajung să semene a folie cu bule, ţinutele sunt gândite ca haine în care bărbaţii să poată merge la lucru şi ilustrează, după cum afirmă Craig Green, ideea că fragilitatea şi emoţia nu înseamnă neapărat slăbiciune, ci pot să denote putere. 

  • Ford va produce un nou model la Craiova

    Puma va fi prezentat la salonul auto de la Frankfurt şi va înlocui modelul EcoSport, conform firmei de consultanţă Inovev.

    Compania va prezenta şi un înlocuitor pentru SUV-ul compact Kuga, planul Ford fiind să aloce mai multe resurse pe maşinile SUV în Europa.

    În urmă cu o săptămână Ford a anunţat că va reduce mii de locuri de muncă, va părăsi pieţele neprofitabile şi va opri producţia autovehiculelor care aduc pierderi, ca parte a unui efort de restructurare menit să aducă o marjă de operare de 6% în Europa. Ford a declarat că va ieşi din segmentul multivan, va opri fabricarea transmisiilor automate în Bordeaux în august, îşi va revizui operaţiunile din Rusia şi va unifica sediul Ford UK şi Ford Credit la Dunton, Essex. Ford Europe, care are în prezent 53 000 de angajaţi, a înregistrat pierderi de 245 milioane euro înainte de dobânzi şi impozite în trimestrul al treilea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 21 ianuarie 2019

    COVER STORY: Divorţul

    Divorţul este un fenomen social tot mai prezent: nu îi ocoleşte nici pe corporatişti, nici pe antreprenori şi, după cum s-a văzut recent în presa internaţională, nici măcar pe cel mai bogat miliardar al globului.

    INTERVIU: Românul care vrea să schimbe imaginea Americii
     
     

    POLITICĂ: Tusk şi românii

     

    IT: Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath
     
     

    INTERNAŢIONAL: Fantoma unei bijuterii globale
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Cele mai ciudate produse prezentate la CES 2019, în Las Vegas

    Sute de companii tehnologice îşi prezintă ultimele dispozitive la ediţia din 2019 a târgului Consumer Electronics Show (CES), din Las Vegas, Statele Unite, printre acestea remarcându-se casca pentru monitorizarea somnului, cutia care hrăneşte doar pisica proprietarului sau geanta de voiaj care te urmăreşte, potrivit CNN.
     
    UrgoNight este o cască inteligentă care monitorizează fazele somnului şi îţi antrenează creierul să se odihnească mai bine.
     
     
    Mookkie este un dispozitiv care hrăneşte doar pisica proprietarului, folosind recunoaşterea facială pentru a se asigura că animalele de companie ale vecinilor nu se ating de hrana în cauză.
     
    O altă inovaţie este Ovis Suitcase, o valiză care te urmăreşte prin aeroport şi poate chiar să evite eventuale ciocniri cu alţi pasageri.
     
    Trebuie amintit şi Foldimate, un aparat care – pentru doar 16.000 de dolari – îţi împătureşte hainele. Foldimate analizează tipul ţesăturii şi găseşte cea mai bună metodă de a-ţi păstra hainele neşifonate.
     
    Printre celelalte produse prezentate se numără sticla de apă cu un difuzor bluetooth încorporat şi frigiderul care comandă bere atunci când eşti pe cale să rămâi fără ea.
     
    Peste 180.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la ediţia din acest an a CES.

  • Busu a prezentat vremea pentru prima dată în platoul Ştirilor ProTV după infarct

    ”La mulţi ani! Multumesc pentru primirea asta foarte frumosă. Mi-a fost dor de toată lumea. Am venit cu veşti proaste. Am venit cu frig” a spus Florin Busuioc înainte de primul buletin meteo după aproape două luni de pauză, scrie stirileprotv.ro

     

  • Cine este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. Si de ce în tinereţe ea a încercat să ascundă că are bani alegând să lucreze ca un om obişnuit

    Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. în tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie.
     

    Susanne Klatten (n. Susanne Hanna Ursula Quandt) s-a născut pe 28 aprilie 1962 în Bad Homburg, Germania, în familia lui Herbert şi a Joannei Quandt. După ce a obţinut o diplomă în finanţarea afacerilor, Klatten s-a angajat la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt, unde a lucrat între 1981 şi 1983.

    A urmat apoi un curs de marketing şi management la Universitatea din Buckingham şi un MBA în cadrul International Institute for Management Development (IMD) din Lausanne, specializarea publicitate. Experienţa sa în domeniul bancar s-a format ca urmare a joburilor pe care le-a avut în cadrul băncilor Dresdner Bank şi Bankhaus Reuschel & Co. Realizând că averea sa ar putea constitui o problemă, ea lucra adesea incognito, sub numele de Susanne Kant. În 1978, poliţia a împiedicat de răpirea acesteia şi a mamei sale, Johanna Quandt.

    După moartea tatălui său, Klatten a moştenit 50,1% din acţiunile companiei germane de produse chimice Altana; sub conducerea sa, compania a fost propulsată în top 30 pe lista companiilor germane de talie mondială din DAX 30 (indicele bursei din Germania). În 2006, Altana AG şi-a vândut divizia farmaceutică companiei Nycomed, într-o tranzacţie de 4,5 miliarde de euro, bani care au fost distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende. Altana a păstrat linia de produse chimice a companiei şi şi-a menţinut cotaţiile la bursă, iar Klatten a rămas acţionar majoritar, în 2009 cumpărând aproape toate acţiunile pe care nu le deţinea deja în companie.

    Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW. În 1997, a fost aleasă în consiliul de supraveghere a companiei alături de fratele său, Stefan Quandt. Klatten deţine, de asemenea, circa 25% din acţiunile producătorului german de turbine eoliene Nordex, iar în 2012 a cumpărat participaţii în compania olandeză de biotehnologie Paques.

    În octombrie 2007, documentarul „The Silence of Quandts“ („Tăcerea Quandtilor“), realizat de postul german ARD, a prezentat rolul afacerilor familiei Quandt în timpul celui de-al doilea război mondial, trecutul nazist al familiei nefiind cunoscut până atunci publicului larg. Producătorii filmului documentar i-au înfruntat pe reprezentanţii familiei în legătură cu folosirea de sclavi în fabricile deţinute de familia Quandt în acea perioadă.

    Ca rezultat, la cinci zile după prezentare, patru membri ai familiei au anunţat, în numele întregii familii Quandt, intenţia lor de a finanţa un proiect de cercetare în care un istoric va examina activităţile familiei în timpul dictaturii lui Adolf Hitler. Studiul independent de 1.200 de pagini lansat în 2011 a concluzionat că familia Quandt „a fost legată inseparabil de crimele naziştilor“, potrivit lui Joachim Scholtyseck, istoricul din Bonn care s-a documentat pentru alcătuirea studiului. Compania BMW nu a fost implicată în raport.

    Susanne Klatten l-a întâlnit pe actualul său soţ, Jan Klatten, în timp ce urma un internship pentru BMW în Regensburg, unde el lucra ca inginer. Cei doi s-au căsătorit în 1990, în Kitzbühel; în prezent locuiesc în München şi au trei copii. Miliardarei îi place să joace golf şi să schieze în Austria. Din 2005, ea este membru în consiliul universitar al Universităţii Tehnice din München. În 2007, a fost decorată cu Ordinul de Merit Bavarez şi este unul dintre principalii sponsori ai partidului politic de centru-dreapta, Uniunea Creştin-Democrată.

    În prezent, Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 21,3 miliarde de dolari; ea deţine 19,2% din acţiunile BMW, alături de fratele său, care deţine 23,7% din acţiunile companiei; de asemenea, Klatten este unic proprietar şi vicepreşedinte al Altana, grup care deţine 52 de unităţi de producţie şi 60 de laboratoare de cercetare la nivel mondial, cu venituri anuale de circa 2,2 miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 6.200 de angajaţi.