BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Banking londonez. Şi ceva în plus

    “Am fost promovat recent şi sunt responsabil momentan pentru oportunităţile strategice în zona de credit corporatist şi suveran în pieţele emergente din Europa, Africa şi Asia”, descrie Moşneanu rolul său în cadrul JPMorgan Chase. Pe scurt, românul lucrează cu fonduri mari de investiţii de la nivel global pentru a le ajuta să investească în oportunităţi care rezonează cu politica lor internă. Tranzacţiile la care lucrează sunt complexe şi poate dura luni întregi până se finalizează, după cum spune chiar el.
    „Dinamica din pieţele de capital şi riscurile geopolitice sunt factori pe care îi luăm mereu în considerare. Vorbim de o platformă care generază zeci de milioane de dolari anual.” Cam aşa sună jobul actual al lui Mihai Moşneanu, însă povestea sa şi a carierei lui în domeniul financiar sunt mult mai lungi şi chiar mai complexe.
    Mihai Moşneanu a plecat din România în 2006 pentru a urma studiile în economie la University College London. „Am terminat primul în anul meu cu ceea ce sistemul britanic numeşte First Class Honours.” Nu a ştiut însă de la început ce cale îşi dorea să urmeze din punct de vedere profesional. Pentru primul an cel puţin, ideea revenirii în ţară a fost constantă. Însă, treptat, atât apropierea de noul acasă (Londra), cât şi oportunităţile profesionale pe care le-a remarcat l-au făcut să încerce să obţină un job în investment banking, o industrie atât de râvnită şi de competitivă.
    „Am absolvit (universitatea – n.red.) în anul 2010, care din perspectiva pieţei muncii a fost probabil cel mai stringent an din timpul crizei.” A obţinut însă, „în cele din urmă”, un internship de 10 săp­tă­mâni la Nomura, o bancă de investiţii japoneză care la momentul acela achiziţionase de puţin timp portofoliul din Europa şi Asia rămas în urmă falimentului Lehman Brothers. La sfârşitul celor 10 săptămâni i s-a oferit un job full time.
    „Au fost doi ani de început incredibil de interesanţi, acoperind pieţe emergente, de la Africa de Sud la Israel şi regiunea de centru şi est a Europei.” La sfârşitul lui 2012 a primit un telefon de la JPMorgan, cea mai mare bancă de investiţii din lume, şi decizia de a accepta un job aici nu a fost deloc grea.
    „Şase ani mai târziu, simt că am făcut alegerea corectă pe deplin. Este un mediu incredibil de competitiv; în general primim peste 10.000 de aplicaţii pentru 70-80 de joburi entry level anual”, spune executivul român. Prima sa poziţie în cadrul băncii a fost aceea de vice-president pentru global emerging markets – CEE origination & derivatives risk management, conform profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Funcţia actuală a preluat-o de doar câteva luni.
    În total, au trecut 12 ani de când a plecat din România şi nu are în plan să se întoarcă prea curând, deşi nu exclude complet această posibilitate.
    „Cei 12 ani au trecut incredibil de rapid. Am plecat pentru că asta mi-am dorit din şcoala primară. A fost o chemare internă pentru o nouă experienţă, o chemare pe care nu o pot explica.” Uitându-se în urmă, spune că a avut o copilărie frumoasă şi a avut sprijinul necondiţionat al familiei în alegerile pe care le-a făcut. „România pentru mine nu a fost o experienţă tipică a tranziţiei postcomuniste. Spiritual însă, nu a fost de ajuns. Am avut constant curiozitatea să aflu ce este în plus în lume, ce este «acolo».”
    Recunoaşte că în acest moment nu urmăreşte activ varianta de a se întoarce în ţară. Singura „strigare interioară”, după cum spune el, este aceea, „poate naivă”, de a schimba ceva, cât de puţin, în bine. România de astăzi se pierde din cauza mediocrităţii care vine de la vârf, adaugă Mihai Moşneanu.
    „Cred că dacă m-aş întoarce vreodată ar fi în zona de politici publice sau chiar politică, unde sper să pot aduce puţină valoare din experienţa mea.” Spune că e mai puţin importantă poziţia – angajat sau antreprenor. În măsura în care ca angajat poţi schimba ceva, este o variantă.
    „Mama mea este angajat, tatăl meu este antreprenor. Din punctul meu de vedere, ambii au contribuit social pozitiv în România.” Ceea ce contează este modul în care îţi manifeşti etica profesională şi viziunea.
    Ultima oară a fost acasă, în România, la sfârşitul lui august, la nunta unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, care trăieşte la rândul lui la Londra: „A fost o petrecere frumoasă”.
    El este originar din Ploieşti, oraş despre care spune că „din păcate nu s-a schimbat aproape deloc în ultimii 12 ani”. Bucureştiul, în schimb, a devenit mult mai european: „Oamenii zâmbesc, sunt diverşi, poartă haine colorate şi merg la cafenele şi restaurante pentru că se bucură de viaţă, nu doar pentru a celebra un botez, o nuntă sau o zi de naştere”.
    În puţinul timp petrecut în ţară, i se pare îmbunătăţit şi traficul şi adaugă că poate mult mai bine nu se poate pentru o capitală, un oraş cu câteva milioane de locuitori. Recunoaşte însă că nu are experienţa navetei zilnice în România pentru o părere avizată. „În România este încă o cultură mare a jeepului, a maşinii mari ca statut sau a maşinii în general.” Cu cât oamenii sunt dispuşi să meargă mai mult pe biciclete, să ia metroul, cu atât traficul se va îmbunătăţi, crede el. În Londra, toată lumea foloseşte transportul public. Este eficient, util şi sigur. Nu există nicio exigenţă socială de a deţine o maşină. „Eu nu deţin una.”
    Cum arată o zi obişnuită în viaţa unui bancher de investiţii în Londra, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume şi – pentru moment – capitala financiară a Europei?
    Ziua începe adesea cu alarma de la 5:15. „Mă duc la sală la un bootcamp la ora 6:00, clasă care durează o oră. Este important pentru mine să am acea oră la început de zi”, spune el. Îl ajută să se concentreze, să fie productiv şi motivat la muncă în restul zilei, după cum precizează executivul.
    Ajunge la birou în jurul orei 8. „Ştiu că poate sună a clişeu, însă nicio zi nu e la fel.” Sunt zile în care începe discutând cu clienţi şi colegi din Asia, lucrând la tranzacţii de finanţare în Orientul Mijlociu, având apoi un prânz cu un client în Londra şi teleconferinţe cu echipele din New York după amiază. Încearcă să plece de la birou pe la 18:30.
    „Niciodată nu termini ce ai de făcut, ideea e să ştii când să te poţi opri, când, din cauza oboselii, eficienţa ta scade.” Serile le petrece la cină cu prietenii, acasă cu partenerul de viaţă, citind, la operă sau la teatru. „În ultimul an, serile mi le petrec tot mai mult studiind pentru un master în relaţii internaţionale pe care îl urmez part time la Universitatea Cambridge.” O experienţă superbă la toate nivelurile, spune el.
    Timpul liber şi-l petrece şi alergând (a participat la maratoanele de la Londra şi Berlin), luându-se la întrecere cu înălţimile (a escaladat Kilimanjaro şi Aconcagua) sau călătorind. A locuit în cinci ţări şi a vizitat peste 40. Iar călătoria continuă – în carieră şi în timpul liber.

    De ce anume vă e cel mai dor din România?

    De limba română. Este o limbă minunată, pe care din păcate nu o mai vorbesc atât de des precum mi-aş dori. Viaţa mea personală este 90% în engleză; la birou, acasă, în weekenduri cu prietenii. În liceu am participat ani la rând la olimpiada naţională de limba şi literatura română. Citeam atât de mult. Îmi e dor să retrăiesc acele zile, deşi dormeam 5-6 ore maximum pe noapte. Îmi e dor de (Liviu – n.red.) Rebreanu şi de Marin Preda. Îmi este, fireşte, dor şi de mirosul cozonacilor de acasă de Crăciun, dar încerc, pe cât se poate, să fiu în România în fiecare an în perioada sărbătorilor.
    Anul acesta mă voi duce la Alba Iulia de 1 Decembrie. Este un moment solemn – curajul şi demnitatea unei generaţii au dus la Marea Unire. Este un bilanţ important pe care România ar trebui să îl aibă ca societate la centenar.
     
    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?

    De negoţul din taxi, de gropile din asfalt, de pretenţia la valoare a unora, care prin aroganţă şi-au asumat conducerea ţării.
     
    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    „Educaţia, educaţia, educaţia”, ca să îl citez pe un fost premier britanic. Totul pleacă din şcoală. Am avut o experienţă excelentă în România în cei doisprezece ani (de şcoală generală – n.red.) şi liceu, datorită profesorului minunat de matematică din gimnaziu şi profesoarei minunate de literatură română din liceu. Mi-au fost mentori incredibili. Din păcate, asta a fost excepţia. Per ansamblu, vorbim de un sistem corupt, în care mediocritatea, spoiala şi aparenţa iau locul performanţei, efortului şi onestităţii. Clasa politică a facilitat această constantă degradare a societăţii.
    E modul prin care poţi continua să controlezi un sistem.
    Este, fireşte, nevoie de drumuri mai bune, de mai puţină „cârpeală” în tot ceea ce se face, dar toate acestea vin din şcoală, din educaţie, din modul în care fiecare dintre noi acţionează când nimeni nu se uită. Aceasta este adevărata măsură a demnităţii unei societăţi. 

  • Povestea româncei care şi-a deschis la 18 ani propria afacere, iar acum are magazine la Londra, New York şi Milano – VIDEO

    Carte de vizită
    ¶ S-a înscris la Facultatea de Drept, însă nu a terminat-o, pentru că în studenţie, la doar 18 ani, a pus bazele companiei care avea să o transforme într-unul dintre cei mai apreciaţi antreprenori din industria locală de fashion
    ¶ A dus genţile şi pantofii produse la Huşi în două dintre capitalele internaţionale ale modei, Paris şi New York
    ¶ Compania produce în prezent 40.000 de perechi de pantofi şi 25.000 de genţi per colecţie, având două colecţii de bază şi două colecţii pronto-moda (cu un număr redus de produse) pe an, precum şi colecţii pentru evenimente speciale

  • Povestea unei miliardare care a trăit într-un lux exagerat şi a murit singură, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră

    Casey Johnson este fiica celebrei Sale Johnson şi a lui Woody Johnson, proprietarul afacerii New York Jets; este şi strănepoata fondatorului afacerii Johnson & Johnson. 
     
    Casey a crescut înconjurată de lux opulent. A urmat studii în cadrul celor mai bune şcoli private, a condus maşini extravagante; cu titlul de exemplu, la vârsta de 10 ani avea prima poşetă Chanel. Chiar şi aşa, copilăria şi adolescenţa sa au fost perioade nefericite, fiind mai degrabă ignorată de proprii părinţi.
     
    A declarat chiar că din acest motiv a început încă din adolescenţă să consume droguri.După toate standardele, viaţa ei a fost tragică până la finalul acesteia: a murit singur, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră.
     
    Era cunoscută ca o petrecăreaţă, dependentă de cocaină şi alcool şi povestea că a fost la dezintoxicare de mai multe ori decât îşi putea aminti. Fiind bisexuală, Casey a părut că nu şi-a putut găsi niciodată dragostea adevărată, nici cu vreo femeie, nici cu un bărbat. Ba chiar suferinţele ei din dragoste se consumau adesea şi în public, uneori cu certuri sau violenţe fizice. O dată, o fostă iubită i-a dat foc la păr într-un club. 
     
    În ultima parte a vieţii sale a avut o relaţie cu un fost star dintr-o emisiune de reality show, care părea mai interesat de câţi bani are Casey disponibili decât de persoana ei. Casey a şi adoptat un copil, dar a fost decăzută din drepturi după ce au apărut dovezi evidente că îl neglija. Mama ei, Sale, a preluat tutela copilului şi i-a tăiat şi propriei fiice accesul la bani.
     
    La finalul anului trecut, pe 29 decembrie, moştenitoarea imperiului Johnson & Johnson posta pe Tweeter: „Vise plăcute tuturor”. Patru zile mai târziu era descoperit cadavrul ei. Murise deja de câteva zile, ca urmare a unor complicaţii ale diabetului de care suferea din copilărie.

  • Filmul românesc “Soldaţii. Poveste din Ferentari”, PREMIU pentru cel mai bun film la Queer Porto

    Filmul regizat de Ivana Mladenovic a câştigat premiul competiţiei oficiale a celei de-a patra ediţii a festivalului, care l-a avut ca invitat special pe scriitorul american Dennis Cooper.

    Din juriu au făcut parte Da Mata (artist şi curator), Liad Hussein Kantorowicz (performer) şi Tiago Alves (jurnalist).

    Premiul, în valoare de 3.000 de euro, a fost susţinut de televiziunea publică RTP2, care a achiziţionat drepturile de difuzare pentru film.

    Juriul a explicat faptul că are de-a face cu un “film excelent, care pune sub semnul întrebării normele heterosexuale româneşti ce pedepsesc corpul şi dorinţele, provocând durere oricui îndrăzneşte să fie diferit”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea româncei care a creat “CEL MAI BUN PARFUM DIN LUME”

    A venit însă şi mânată de dorul de casă. Păstrează din copilărie dorul de munţi şi amintirea olfactivă a pădurii după ploaie, pădurea din apropierea casei de la Câmpulung Muscel.


    Mădălina Stoica-Blanchard a condus ca manager branduri celebre din industria modei şi produselor de lux şi a creat parfumuri apreciate în întreaga lume.

    Parfumurile ei au ca sursă de inspiraţie viaţa şi poveştile ei şi au Oscarul în materie de parfumuri. Românca a povestit, la 1 Matinal, cum l-a cunoscut pe soţul ei şi cum a luat naştere conceptul casei de parfumuri.

    “Întâlnirea a fost cu totul şi cu totul întâmplătoare, pe străzile Parisului. După o zi foarte încărcată, mă aflam la terasa unei braserii şi am avut o apariţie extraordinară. Privirile ni s-au întâlnit pur şi simplu, a fost un moment de scânteie extraordinară, apoi ne-am zâmbit foarte scurt şi şi-a continuat drumul, a povestit la TVR Mădălina Stoica-Blanchard. Ea a mărturisit că fiecare parfum creat reprezintă un moment specific care a marcat povestea lor de dragoste.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Urmaşii – VIDEO

    Într-o piaţă de media care peste tot în lume îşi caută viitorul şi veniturile iar în România chiar mai mult, orice an în care putem să vă salutăm şi să scriem despre voi, despre businessul românesc, despre antreprenorii români, despre managerii români şi expaţii care conduc marile companii, despre afaceri, despre branduri şi tendinţe, despre cele mai puternice personaje ale lumii, este un an câştigat.
    Durata medie de viaţă a unei companii în România este de 7 ani, deci Business MAGAZIN este cu mult peste acest indicator.
    Business MAGAZIN a avut şansa şi privilegiul de a prinde cele mai interesante şi spectaculoase vremuri ale României din punct de vedere economic şi de business.
    Am pornit în octombrie 2004, când businessul românesc căpăta ceva încredere şi putere şi cu toţii aşteptam să intrăm în Uniunea Europeană. Am văzut pe viu cum a dat peste noi norocul creşterii economice şi ne întrebam de unde vine, pentru că nu se putea ca peste noapte economia României să se fi schimbat atât de mult. Ne-am obişnuit repede să trăim pe credit, iar consumul şi traiul mai bun l-am plătit din overdraft. Când toată lumea arunca cu bani în dreapta şi-n stânga, ne-am pus câteva întrebări, dar nu am vrut să stricăm petrecerea. Nu că am fi ştiut că vine vreo furtună.
    Am trăit pe viu la propriu şi la figurat căderea economiei de după 2008, în care am fost martori şi am scris despre prăbuşiri îngrozitoare în afaceri. Sub ochii noştri au căzut antreprenori români, companii şi branduri care reuşiseră în anii de boom să înregistreze un succes extraordinar. Recuperarea de după criză a durat mult mai mult şi cred că ţine şi astăzi. Businessul românesc încă poartă semnele anilor de criză, pentru că cicatricile încă nu s-au acoperit.
    Businessul de media s-a schimbat fundamental, chiar dacă povestea unui antreprenor, a unei companii, a unui brand a rămas aceeaşi. Poveştile se citesc în continuare, indiferent cum ajung la cititor, prin print, prin online, prin Google, prin Facebook, prin Instagram sau prin video. Nu am văzut cum Google şi Facebook vin peste noi atât de repede şi oricum, dacă am fi văzut, nu am fi putut face mai mult decât facem acum. Facebook şi Google sunt prietenii noştri pentru că şi prin intermediul lor putem ajunge la voi, putem vorbi cu voi, dar în final ne iau toţi banii.
    La fel ca la început, aşa cum şi-a propus, Business MAGAZIN vrea să scrie povestea unui antreprenor cu bune şi cu rele (dacă sunt), vrea să vorbească cu şefii marilor companii din România (Meet the CEO) şi încearcă să găsească personaje care nu se află neapărat în prima linie, ci poate sunt acei consultanţi sau brokeri care au puterea de influenţă.
    Cifrele din businessul românesc sunt mult mai mari decât cele din 2004, companiile şi brandurile sunt mult mai aşezate, trendurile sunt mult mai “liniştite” la vârf. Marile companii au reuşit să se instaleze cu bine, primele 1.000 de companii din România, multinaţionale şi firme româneşti, controlând 50% din business.
    Restul de 399.000 de firme, din cele 400.000 active, încearcă să supravieţuiască cu ce a rămas.
    În acest context şi pe această piaţă încercăm să descoperim noua generaţie de antreprenori şi de businessuri, care poate peste 14 ani vor intra în top 1.000.
    Am fi vrut să-l descoperim cu mult înainte de a ajunge mare pe Daniel Dines de la UiPath, cel mai valoros start-up românesc ever, care la ultima strângere de fonduri, de 225 de milioane de dolari, a ajuns la o evaluare de piaţă de 3 miliarde de dolari.
    Poate vom avea şansa să găsim următorul unicorn românesc înainte ca el să fie cumpărat de cei mari.
    Pentru că de la reapariţia capitalismului în România în 1990 au trecut deja 28 de ani, în prim-plan încep să iasă URMAŞII, adică cei care au preluat sau vor prelua conducerea afacerilor făcute de părinţii lor, sau cei care vor ajunge la conducerea companiilor de pe piaţă, aşa cum părinţii lor au început în anii ’90.
    Printr-o coincidenţă, acest număr din Business MAGAZIN îl are pe copertă pe Daniel Farmache, unul dintre directorii Electrogrup Infrastructure, o companie care vrea să se internaţionalizeze şi să fie în prima linie a schimbărilor din industria telecom sau energie. Daniel Farmache este fiul lui Stere Farmache, cel care a redeschis în 1995 Bursa de Valori Bucureşti şi a condus-o aproape
    15 ani.
    În businessul românesc au început să-şi facă simţită prezenţa tot mai mulţi urmaşi, care au misiunea dificilă de a duce businessul românesc mai departe. Unde vor reuşi să ajungă, vom vedea.
    Business MAGAZIN trebuie să scrie şi povestea lor, dar şi a celor care vor apărea de nicăieri şi care prin ambiţie, determinare, noroc şi viziune vor ieşi din rând.
    La fel ca la început, povestea şi istoria voastră sunt şi povestea noastră.

  • 14 ani în care am încercat „să îmblânzim“ Excelul

    Nu am putut să nu mă întreb – asta avea să fie activitatea mea de atunci încolo? La fel ca mulţi alţii, credeam pe atunci că presa de business, economică, ar fi „aridă”, împânzită cu cifre. Aveam şi eu să aflu cu Business MAGAZIN că cifrele din Exceluri sunt cele mai frumoase atunci când reuseşti să desluşeşti povestea din spatele lor. Am atenuat „şocul cifrelor” în aceeaşi săptămână: în drum spre muncă, în fosta parcare Ciclop dintre Piaţa Romană şi Universitate, „nişte băieţi” vindeau biciclete Pegas. Votul de încredere acordat de Dorin Oancea, coordonatorul de atunci al revistei, şi transformarea subiectului cu care m-am întors în redacţie într-unul de copertă m-au ajutat să înţeleg fascinaţia poveştilor din spatele cifrelor şi modul în care acestea sunt repere ale succesului în business. Am înţeles atunci unul dintre principalele roluri ale revistei – cel de „căutător de talente” în lumea businessului. În cei şase ani şi trei luni în care am continuat să lucrez aici, am observat cum „Bicicletele Pegas din zodia Capitalismului”, cum am intitulat atunci articolul despre Atelierele Pegas, au evoluat de la investiţia de 70.000 de euro, bani strânşi de la părinţi şi prieteni, la un business „serios“, cu investiţii de la Iulian Stanciu şi planuri pentru deschiderea unei fabrici, cum îmi povestea în primul interviu Andrei Botescu, care voia încă de pe atunci să depăşească producţia de altădată de la Tohan de 14.000 de biciclete pe an.


    Primul număr al revistei însă, scris de Dorin Oancea, publicat la începutul lui octombrie 2008, oferea un răspuns la o întrebare validă şi astăzi, relevant în continuare pentru atenţia cu care Business MAGAZIN a realizat radiografia economiei locale: Cât costă România? Articolul prezenta situaţia domeniului public al statului. Fondatorul Microsoft, Bill Gates, ar fi putut cumpăra întreaga zestre a statului român, la valoare de inventar – aceasta era concluzia la care a ajuns Businesss MAGAZIN după ce a analizat aproape 12.000 de pagini ale declaraţiei de avere a României.
    De atunci, Business MAGAZIN a publicat mii de poveşti, analize de afaceri, fenomene interne sau internaţionale. A încercat mereu să aducă politicul cu picioarele pe pământ, a fost o sursă de inspiraţie pentru cei care vor să realizeze ceva şi să se realizeze, a scris despre tineri antreprenori care au construit afaceri şi au făcut bani buni, a scris despre români care conduc afaceri din străinătate, dar şi despre expaţi care au ales România pentru dezvoltarea lor – şi, de cele mai multe ori, a familiilor lor.

    De asemenea, de-a lungul anilor, sub umbrela Business MAGAZIN, nume ce a pornit la drum ca o revistă, am dezvoltat şi alte produse – cataloagele anuale – 100 Tineri Manageri de Top, 100 cei mai admiraţi CEO, Cele mai puternice femei din business, Cele mai inovatoare companii din România, am organizat conferinţe, dezbateri şi gale. Poveştile Business MAGAZIN nu au cum să lipsească din mediul online. De 9 ani, site-ul revistei facilitează accesul cititorilor la subiectele pe care le dezvoltăm în print, dar şi la cele mai importante ştiri ale zilei. Din 2010, revista Business MAGAZIN este prezentă şi pe Facebook, iar de un an prezentăm lumea din ce în ce mai alertă a businessului şi în formate video. Totuşi, indiferent de proiectele derulate, menţinem filosofia ilustrată de Dorin Oancea într-unul din materialele sale: „Jurnalismul  nu este pe hârtie sau online – este despre cum îţi respecţi interlocutorul şi cititorul despre normalitatea unei societăţi”.
    Dacă în septembrie 2004 redacţia Business MAGAZIN scria primul material la ultimul etaj al unei clădiri de birouri din strada Tudor Arghezi, în spatele Teatrului Naţional, şi număra 15 oameni, între timp birourile redacţiei s-au schimbat de vreo cinci ori, iar echipa, cel puţin pe atât. Suntem mai puţini şi avem mai multe proiecte ca niciodată, însă ne asumăm să continuăm proiectul ambiţios început de predecesorii noştri.
    ​După Laurenţiu Ispir, Mona Dîrţu, Ionuţ Bonoiu, Dorin Oancea şi Ioana-Mihai Andrei, preiau, împreună cu talentaţii (şi workaholicii mei colegi), misiunea de a îmblânzi în continuare Excelul.

    Vă mulţumim că sunteţi alături de noi!

  • Două românce au creat un business unic în România, interzis până acum adulţilor – VIDEO

    Piscina Urbană este „jobul de după job” pentru Ana Vişian şi Adina Zanet, două tinere din Bucureşti, cu experienţă profesională în media şi advertising.

    După o discuţie la o terasă, pe timp de vară, cele două au decis să facă un business dintr-o cameră cu bile – cu 100.000 de bile mai exact – asemănătoare spaţiilor de joacă de acest tip destinate copiilor. Au investit în proiect 25.000 de euro, din care aproape jumătate au fost fonduri europene. Acum, Piscina Urbană a devenit unul dintre locurile preferate ale angajaţilor din Capitală, care vin aici să se relaxeze după orele de muncă şi să uite, uneori, că sunt adulţi.

  • Povestea lui Tibi Uşeriu, filmată de Ana Preda, este nominalizată la Prix Europa

    Pentru premiul lansat de Parlamentul European împreună cu Comisia Europeană au fost înscrise 590 de producţii de la televiziuni precum BBC, ZDF, YLE, ORF şi France Télévisions.

    25 de producţii au fost nominalizate, iar Ana Preda a reuşit să impună singurul film românesc.

    Filmul va rula la Berlin şi Postdam între 14 şi 19 octombrie, iar câştigătorul va fi prezentat la gala Prix Europa în ultima zi de proiecţii.

    Această nominalizare implică intrarea automată a documentarului “Pe Cale” în altă preselecţie internaţională, cea a festivalului FIPADOC, care va avea loc la Biarritz, în Franţa, între 22 şi 27 ianuarie 2019.

    Festivalul Prix Europa a fost lansat în anul 1987. Este unul dintre cele mai importante festivaluri paneuropene care militează pentru Europa şi diversitatea sa culturală. Evenimentul este susţinut de o alianţă formată din 26 de organizaţii publice media europene, între care se numără EBU, BBC, France Télévisions, ORF, ZDF, TVP şi Czech TV.

    Documentarul “Pe Cale – despre voinţă şi schimbare” vorbeşte despre transformarea lui Tibi Uşeriu. Fost infractor condamnat pentru jaf armat şi închis într-un penitenciar de maximă securitate în Germania, ajutat de familia lui, Tibi devine ultramaratonist de succes şi activist social. Povestea copilăriei sale, din păcate, este încă realitatea multor copii din România: violenţă în familie şi în afara ei, lipsă de educaţie şi de îndrumare reală din partea părinţilor şi a profesorilor.

    “Când nu mai poţi, mai poţi un pas”, spune campionul Tibi Uşeriu, triplu câştigător al uneia dintre cele mai dure competiţii din lume, ultramaratonul 6633 Arctic, în 2016, 2017 şi 2018.

  • Povestea celui mai proaspăt MILIARDAR din Rusia. Cum a reuşit acesta să facă bani din cea mai mare slăbiciune a Rusiei

    Serghei Studennikov este unul dintre aceştia. El a deschis primul magazin de băuturi lângă hubul industrial Chelyabinsk, din partea asiatică a Munţilor Urali, în urmă cu mai mulţi ani, scrie Bloomberg. În prezent, lanţul său Krasnoe & Beloe este cel mai profitabil din ţară, cu 6.700 de unităţi în 57 din cele 85 regiuni.

    Vânzările de alcool au crescut în 2017 cu 50%, la 215 miliarde ruble (3,3 miliarde dolari) şi cu 40% în 2018, Serghei devenind cel mai proaspăt miliardar din Rusia, potrivit Bloomberg Billionaire Index. Având finanţare de la bănci de stat precum Sberbank şi VTB, Studennikov, care a prins gustul vodcii ilegale în timpul unei prohibiţii din anii 1980, a spus că NU doreşte să încetinească ritmul.

    „Deschidem ŞASE MAGAZINE NOI pe zi”, a declarat mogulul alcoolului într-un interviu acordat în holul unui hotel din Moscova.
    Extinderea agresivă a poziţionat Krasnoe & Beloe (Roşu & Alb) în faţa celor de la Dixy şi Auchan şi i-a provocat la duelul comercial pe cei de la Lenta, pentru locul trei în topul celor mai mari lanţuri ruseşti, obiectiv care trebuie îndeplinit până în 2021, potrivit Infoline, un grup de cercetare din St. Petersburg. Liderii de piaţă X5 şi Magnit, care au investit ani de zile în „spionarea” reciprocă a strategiilor de marketing, au început să negocieze tacit.

    Studennikov are un plan simplu şi anume comercializarea unui volum mic de alimente alături de alcool şi nu invers. Spaţiile de pe rafturi sunt alocate acelor furnizori care oferă cel mai mic preţ. Numărul produselor ajunge la 1.300 şi două treimi reprezintă alcoolul.

    „Alcoolul a devenit cea mai profitabilă categoria pentru retailerii alimentari, dar Krasnoe & Beloe influenţează masiv piaţa”, a declarat Ivan Fediakov, şeful Infoline. „Ei oferă o gamă variată de bere, vin şi alcool la preţuri mici şi ameninţă chiar şi supermarketurile, prin vânzarea de alimente”.

    Un magazin obişnuit Krasnoe & Beloe oferă 800 de tipuri de alcool, inclusiv bere Corona, whiskey Jack Daniels şi vin Barton & Guestier – când preţul este corect.

    Mogulul negociază mereu cu furnizorii, precum şi cu cei peste 100.000 de angajaţi. Foştii asistenţi de magazin, care primau 25.000 ruble pe lună (380 dolari) în unele regiuni, spun că deseori erau obligaţi să achite din buzunar inventarul nevândut, la finele lunii, o practică pe care patronul o consideră „motivaţională”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info