BusinessMagazin

Tag: pornire

  • Cum a câştigat un liceu milioane de dolari din listarea la bursă a Snapchat

    Afacerea, oarecum surprinzătoare, a pornit de la câţiva studenţi obsedaţi de aplicaţie şi un părinte suficient de curios care era, întâmplător, şi investitor de meserie.

    Barry Eggers, fondator al Lightspeed Venture Partners, a venit într-o bună zi de la muncă şi a găsit-o pe fiica sa Natalie uitându-se îndelung la telefon şi râzând. Natalie i-a spus că fiecare adolescent are trei aplicaţii pe telefon: Instagram, Angry Birds şi Snapchat.

    Convins de potenţialul aplicaţiei, Eggers a decis să investească prin intermediul firmei sale 485.000 de dolari în Snapchat; el i-a invitat şi pe cei de la Saint Francis să investească 15.000 de dolari. Investiţia din aprilie 2012 a fost prima de care au beneficiat fondatorii aplicaţiei.

    Reprezentanţii liceului nu au dezvăluit câştigurile generate de recenta listare a Snapchat la bursa de la New York, dar au confirmat că suma este de peste 2 milioane de dolari.

    Cofondatorii Snap Inc, Evan Spiegel şi Bobby Murphy, şi-au sporit averile cu 1,6 miliarde de dolari după ce acţiunile aplicaţiei de mesagerie Snapchat au ajuns la 24,48 dolari, la şedinţa de joi a bursei din Statele Unite, cu 44% mai mult decât preţul de listare, potrivit Bloomberg.

     Investitorii interesaţi de listarea acţiunilor Snap au generat creşterea valorii averilor celor doi cofondatori, acestea ajungând la 5,3 miliarde de dolari, astfel încât Spiegel ocupă locul 26, iar Murphy locul 28, cu 150 de locuri mai sus, în Indexul Miliardarilor realizat de Bloomberg, un clasament zilnic al celor mai bogaţi 500 de oameni din lume.

    Capitalizarea companiei fondată de cei doi tineri este de aproape 29 de miliarde de dolari.

    Evan Spiegel şi Bobby Murphy, co-fondatori ai companiei de social media, au vândut 16 milioane de acţiuni în urma IPO-ul ceea ce înseamnă aproximativ 272 milioane de dolari pentru fiecare. După vânzare acţiunilor, ambii cofondatorii vor avea fiecare circa 211 milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă ca la un preţ de 25 de dolari cât este acum o acţiune, fiecare are aproximativ 5,3 miliarde de dolari.

  • Cum a câştigat un liceu milioane de dolari din listarea la bursă a Snapchat

    Afacerea, oarecum surprinzătoare, a pornit de la câţiva studenţi obsedaţi de aplicaţie şi un părinte suficient de curios care era, întâmplător, şi investitor de meserie.

    Barry Eggers, fondator al Lightspeed Venture Partners, a venit într-o bună zi de la muncă şi a găsit-o pe fiica sa Natalie uitându-se îndelung la telefon şi râzând. Natalie i-a spus că fiecare adolescent are trei aplicaţii pe telefon: Instagram, Angry Birds şi Snapchat.

    Convins de potenţialul aplicaţiei, Eggers a decis să investească prin intermediul firmei sale 485.000 de dolari în Snapchat; el i-a invitat şi pe cei de la Saint Francis să investească 15.000 de dolari. Investiţia din aprilie 2012 a fost prima de care au beneficiat fondatorii aplicaţiei.

    Reprezentanţii liceului nu au dezvăluit câştigurile generate de recenta listare a Snapchat la bursa de la New York, dar au confirmat că suma este de peste 2 milioane de dolari.

    Cofondatorii Snap Inc, Evan Spiegel şi Bobby Murphy, şi-au sporit averile cu 1,6 miliarde de dolari după ce acţiunile aplicaţiei de mesagerie Snapchat au ajuns la 24,48 dolari, la şedinţa de joi a bursei din Statele Unite, cu 44% mai mult decât preţul de listare, potrivit Bloomberg.

     Investitorii interesaţi de listarea acţiunilor Snap au generat creşterea valorii averilor celor doi cofondatori, acestea ajungând la 5,3 miliarde de dolari, astfel încât Spiegel ocupă locul 26, iar Murphy locul 28, cu 150 de locuri mai sus, în Indexul Miliardarilor realizat de Bloomberg, un clasament zilnic al celor mai bogaţi 500 de oameni din lume.

    Capitalizarea companiei fondată de cei doi tineri este de aproape 29 de miliarde de dolari.

    Evan Spiegel şi Bobby Murphy, co-fondatori ai companiei de social media, au vândut 16 milioane de acţiuni în urma IPO-ul ceea ce înseamnă aproximativ 272 milioane de dolari pentru fiecare. După vânzare acţiunilor, ambii cofondatorii vor avea fiecare circa 211 milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă ca la un preţ de 25 de dolari cât este acum o acţiune, fiecare are aproximativ 5,3 miliarde de dolari.

  • Cum a câştigat un liceu milioane de dolari din listarea la bursă a Snapchat

    Afacerea, oarecum surprinzătoare, a pornit de la câţiva studenţi obsedaţi de aplicaţie şi un părinte suficient de curios care era, întâmplător, şi investitor de meserie.

    Barry Eggers, fondator al Lightspeed Venture Partners, a venit într-o bună zi de la muncă şi a găsit-o pe fiica sa Natalie uitându-se îndelung la telefon şi râzând. Natalie i-a spus că fiecare adolescent are trei aplicaţii pe telefon: Instagram, Angry Birds şi Snapchat.

    Convins de potenţialul aplicaţiei, Eggers a decis să investească prin intermediul firmei sale 485.000 de dolari în Snapchat; el i-a invitat şi pe cei de la Saint Francis să investească 15.000 de dolari. Investiţia din aprilie 2012 a fost prima de care au beneficiat fondatorii aplicaţiei.

    Reprezentanţii liceului nu au dezvăluit câştigurile generate de recenta listare a Snapchat la bursa de la New York, dar au confirmat că suma este de peste 2 milioane de dolari.

    Cofondatorii Snap Inc, Evan Spiegel şi Bobby Murphy, şi-au sporit averile cu 1,6 miliarde de dolari după ce acţiunile aplicaţiei de mesagerie Snapchat au ajuns la 24,48 dolari, la şedinţa de joi a bursei din Statele Unite, cu 44% mai mult decât preţul de listare, potrivit Bloomberg.

     Investitorii interesaţi de listarea acţiunilor Snap au generat creşterea valorii averilor celor doi cofondatori, acestea ajungând la 5,3 miliarde de dolari, astfel încât Spiegel ocupă locul 26, iar Murphy locul 28, cu 150 de locuri mai sus, în Indexul Miliardarilor realizat de Bloomberg, un clasament zilnic al celor mai bogaţi 500 de oameni din lume.

    Capitalizarea companiei fondată de cei doi tineri este de aproape 29 de miliarde de dolari.

    Evan Spiegel şi Bobby Murphy, co-fondatori ai companiei de social media, au vândut 16 milioane de acţiuni în urma IPO-ul ceea ce înseamnă aproximativ 272 milioane de dolari pentru fiecare. După vânzare acţiunilor, ambii cofondatorii vor avea fiecare circa 211 milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă ca la un preţ de 25 de dolari cât este acum o acţiune, fiecare are aproximativ 5,3 miliarde de dolari.

  • Cum să faci business fără să înfiinţezi o companie

    Un număr de industrii şi domenii fac cunoştiinţă cu modelul de sharing economy popularizat de către companii precum Uber sau Airbnb. Conceptul consumului colaborativ a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, iar unele companii au profitat de asta şi acum sunt giganţi evaluaţi la miliarde de dolari. Transportul de persoane sau de colete, domeniul ospitalier şi chiar activităţi casnice precum spălatul hainelor (Electrolux are în desfăşurare un astfel de proiect) se află sub influenţa conceputului de sharing economy.

    Un domeniu care rămăsese neatins era procesul de pornire a unui business. Exact pe această nişă şi-a aşezat antreprenorul Slavko Ples firma sa, Winglio. Slavko Ples se află în peisajul tehnologic antreprenorial încă din 2012, când, alături de un partener de afaceri, a pornit o companie de dezvoltare de aplicaţii. Ples a mărturisit că era înconjurat de freelanceri şi antreprenori cu care „discutam des probleme cu care ne confruntam în afacerile noastre. Majoritatea problemelor erau legate de costurile de pornire a unei afaceri şi de birocraţie. Aşa că m-am gândit la o soluţie”, spune el. Probleme care se manifestă la nivel global, nefiind ceva caracteristic unei pieţe anume. În România, potrivit Cărţii Albe a IMM-urilor, dificultăţile cu care se confruntă frecvent firmele mici şi mijlocii sunt birocraţia (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%), urmată de corupţie (45,16%) şi controalele excesive (44,98%).

    Aşa că antreprenorul propune împărţirea costurilor, înfiinţarea unui cadru legal pe care alţii l-ar putea folosi pentru afacerile lor. Asta s-a întâmplat în 2014, iar după un an de cercetare a trecut la punerea în practică a ideii. „Anumite costuri nu pot fi reduse sau eliminate complet, dar, cu siguranţă, pot fi împărţite”, spune Ples. „Winglio se ocupă de hârtii, contabilitate, taxe, astfel încât clientul se poate concentra doar pe afacere”, adaugă el.

    Sistemul funcţionează în felul următor: doritorul îşi creează un cont pe site-ul companiei, îşi adaugă clienţii şi creează contractele; apoi poate emite facturi clienţilor săi. Înainte de a da drumul la afacere, reprezentanţii Winglio verifică aplicaţiile depuse, proces ce poate dura până la 24 de ore. Serviciul este disponibil în 150 de ţări şi este adresat dezvoltatorilor de software, designerilor grafici, traducătorilor, scriitorilor etc.

    Odată produsul vândut, banii sunt trimişi prin intermediul Winglio, apoi utilizatorul poate scoate banii din contul bancar prin PayPal sau îi poate redirecţiona către cardul de debit Winglio. Toate plăţile primite în Winglio pot fi considerate venituri suplimentare sau dividende dacă devii acţionar al companiei. În ambele cazuri, plăţile primite prin Winglio sunt taxabile în ţările de rezidenţă ale utilizatorilor. Din suma care îi este transferată utilizatorului, firma antreprenorului croat reţine 6,60% comision plus 4,5 euro pentru fiecare tranzacţie. Suma minimă care poate fi retrasă de către utilizator este de 100 de euro. După ce venitul cumulat al unui utilizator ajunge la 500 de euro, el va fi invitat de către companie să intre în programul acţionarilor firmei întemeiate de Slavko Ples. Astfel, achiziţionând o acţiune preferenţială Winglio eşti considerat acţionar al companiei şi poţi păstra veniturile primite prin intermediul companiei sub formă de profit al Winglio care apoi este plătit prin dividende.

    Winglio operează prin intermediul a două companii, una aflată în Malaiezia şi alta în Irlanda, ambele putând fi folosite de către utilizatorii serviciului; în acest moment, şase persoane lucrează full time pentru Winglio. Majoritatea clienţilor Winglio sunt freelanceri din industria IT, consultanţi sau furnizori de diverse servicii. „Pentru ei, Winglio este o soluţie mai bună şi mai eficientă decât înfiinţarea propriei companii”, este de părere Ples. Acesta nu a vrut să dezvăluie câţi clienţi are compania, argumentând că „dacă faci afaceri bune şi dezvălui numărul de clienţi, trimiţi o invitaţie competitorilor. Dacă cifrele sunt mici, mai mulţi potenţiali clienţi ar putea fi îndepărtaţi din această cauză”, spune el. Pieţele ţintite de el sunt cele de pe continentul european şi cel asiatic; acestea sunt zonele din care vin peste 30 de clienţi, potrivit unei declaraţii a lui Ples pentru o publicaţie croată. Firma croatului are şi câţiva clienţi români, mărturiseşte el pentru Business Magazin.

    Deşi poate părea surprinzător, piaţa Statelor Unite ale Americii nu este de interes pentru Winglio, deoarece „cetăţenii americani pot factura uşor şi pot primi plăţi sub formă de dividende. În plus, cardul nostru de debit nu poate fi emis în Statele Unite”.

    Şeful Winglio susţine că, apelând la serviciile companiei pe care o conduce, un freelancer ar putea obţine cu până la 35% mai mulţi bani decât dacă şi-ar înregistra propria firmă. Dă şi explicaţii: dacă un freelancer din Croaţia ar fi înfiinţa o companie în Marea Britanie şi ar ajunge la venituri anuale de 10.000 de euro, după deducerea costurilor – de 2.500 de euro (costuri fixe precum contabilitate şi birou virtual)- şi după scăderea taxelor (care au o pondere de 20%), freelancerul ar putea retrage în jur de 6.000 de euro, sub formă de dividende taxabile (în ţara de reşedinţă), ceea ce pentru Croaţia ar însemna în jur de 720 de euro (12%). Aşadar, venitul net s-ar situa în jurul a 5.300 de euro. „Luând acelaşi caz, dacă ar folosi Winglio, ar plăti taxe de 1.156 de euro pe dividende, la o valoare de aproximativ 9.300 de euro. Astfel venitul lui net ar fi de 8.200 de euro”, explică Slavko Ples.

    Şeful Winglio nu a dorit să dezvăluie rezultatele financiare pe anul trecut, rezumându-se la a spune doar că la finalul lui 2015 „aveau un cashflow pozitiv”, fără să fi apelat la o investiţie externă. 2017 ar trebui să fie „interesant şi cu multe provocări”, totodată un an în care serviciul să devină unul mainstream; mai mult, Ples are în plan creşterea cu 300% sau chiar cu 400% a businessului faţă de 2016.

  • Opinie Bogdan Roşu, director executiv Next Capital Group: Sunt IMM-urile sprijinite cu adevărat de creditori să treacă la nivelul următor?

    Este larg acceptat faptul că IMM-urile trebuie să fie motorul creşterii economice sustenabile, de sănătatea acestor companii depinzând în mare măsură starea şi mersul economiei. Condiţiile grele cu care se confruntă antreprenorii la început de drum forţează apariţia inovaţiei şi o întreţin. Fie că vorbim de experienţa dobândită într-o multinaţională cu care nu s-a mai identificat de la un moment încolo, fie că vorbim despre a-şi trăi direct vocaţia, unui antreprenor îi este mult mai confortabil să se ocupe de produsul lui şi de clienţii lui. Dar mai devreme sau mai târziu, el nu se va mai mulţumi cu ce a realizat în faza de start-up şi va avea nevoie să crească, să-şi fructifice pe deplin potenţialul.
    Dar antreprenorul nu mai trebuie să fie singur cu afacerea sa. Era antreprenorilor ”superman“ a apus – nici filmele nu se mai fac doar cu un singur superhero.

    Firma şi-a pornit-o cu banii proprii, ai familiei sau împrumutaţi de la prieteni şi după un timp şi cu mari eforturi a reuşit să dovedească modelul de business şi faptul că are un produs sau serviciu vandabil. Este momentul acum să-şi dorească mai mult şi deci să iniţieze un nou cerc virtuos. Asta înseamnă că va trebui să se promoveze mai bine, să fie mai vizibil. Va ajunge astfel şi la alte categorii de clienţi mai mari, care să îi ofere o stabilitate, o recurenţă şi o predictibilitate a comenzilor, astfel încât să poată creşte nivelul afacerii. Atunci îşi poate permite să angajeze oameni mai bine pregătiţi şi să utilizeze tehnologii noi, cu care să poată inova permanent. |n final, va obţine un produs şi mai bun şi clienţi şi mai mulţumiţi, deci comenzi şi mai mari, iar afacerea va creşte. Pe lângă toate calităţile lui şi ale produsului său, în acel moment, antreprenorul are nevoie de sprijin pentru a trece la nivelul următor, pentru a genera toate aceste efecte pozitive în lanţ, nivel care pentru mulţi înseamnă a putea deveni partener-furnizor al unui key account. Şi astfel se iniţiază acel cerc virtuos.

    Cum însă să intre un furnizor IMM la un key account? Sunt atâtea companii IMM pe piaţă, multe dintre ele au produse bune şi vor şi ele să ajungă furnizori pentru, de pildă, reţelele moderne de comerţ. Competiţia este foarte dură, iar produsul său poate fi oferit într-o formă apropiată şi de alţi furnizori. |n plus, în ziua de azi, cei mai mulţi key accounts au politici şi proceduri foarte complexe şi restrictive de evaluare şi calificare a furnizorilor mai întâi, înainte deci de discuţia de produs. Vremea trimiterii de oferte bulk pe fax sau pe e-mail ”în atenţia departamentului de achiziţii“ a trecut demult.

    Oameni specializaţi în selecţia şi gestiunea furnizorilor caută permanent în piaţă şi îşi aleg singuri firmele de la care cer oferte, după un proces minuţios de filtrare a acestora. Ca să te califici ca furnizor al unui key account, trebuie să îndeplineşti foarte multe condiţii, de la cele de bază legate de capacitate şi calitate a produsului, până la cele legate de integritate şi responsabilitate socială. Caietele de sarcini au zeci de pagini şi cuprind activitatea trecută, curentă şi viitoare a firmei respective în cele mai mici detalii. Asocierea dintre acel key account şi furnizor este o mare responsabilitate şi poate deveni în anumite situaţii un ”liability“ pentru acel key account, ca atare se iau toate măsurile de precauţie necesare încă de la început.

    Noul sport pentru IMM-uri: ”dansul pe sârmă“. Nu este uşor să lucrezi cu un key account şi nu oricine reuşeşte. Furnizorii care vor să lucreze cu aceştia trebuie să poată livra în orice cantităţi, conform dinamicii proiectelor şi bugetelor clientului, aflate într-o permanentă dinamică, în condiţii de piaţă din ce în ce mai pretenţioasă. Ei trebuie să îşi poată modifica produsul oferit, în funcţie de nevoia punctuală a acelui key account, întrucât şi acesta, la rândul său, trebuie să vină pe piaţă cu o ofertă personalizată, complexă, non-standard, iar toate aceste condiţii trebuie în primul rând îndeplinite de furnizorul iniţial, IMM-ul.

    ”Time to market“ este din ce în ce mai redus, iar furnizorii trebuie să fie practic integraţi în procesele şi standardele clienţilor, inclusiv din punct de vedere tehnic.

    Ca să poată juca în această ligă, ei trebuie să fie companii solide, într-o formă financiară foarte bună, ca să poată fi ”pe raft“ şi mâine. Continuitatea serviciului este esenţială pentru orice key account. Trebuie să existe certitudinea rezonabilă că furnizorii vor putea primi şi onora comenzi fără întrerupere. Ei trebuie să fie suficient de flexibili ca să modifice oferta sau chiar producţia din mers şi suficient de permeabili ca sa poată absorbi inclusiv noi termene de plată extinse, dictate de condiţiile de piaţă sau de politicile de cash ale clientului. |n plus, când s-au calificat ca furnizori acceptaţi şi au ajuns deci la nivelul următor, abia atunci devine greu…

  • De ce românii care ajung directori în multinaţionale devin vătafi şi îşi trădează conaţionalii?

    Am pornit de la comentariul unui cititor la unul dintre articolele mele: „Am lucrat timp de patru ani şi jumăte la o corporaţie, unde, aşa cum aţi descris şi dvs. în editoriale, viaţa se scurge foarte uşor, salariul vine la fix, jobul este clar structurat cu taskuri precise, compania ţine costurile cât mai jos, investind la minimum în dezvoltarea angajaţilor, când doresc angajaţi specializaţi şi pregătiţi bine, preferă să angajeze din afară oameni noi, decât să dezvolte mai departe un anagajat vechi şi loial. Am avut nişte experienţe mizerabile! Toate cauzate de managementul românesc, foarte inflexibil şi loial exclusiv şefilor mai mari, manifestând zero ataşament şi respect faţă de conaţionalii lor!!”

    Nu de puţine ori aţi auzit faptul că românii se plâng de românii lor care ajung directori în multinaţionale, luând locul unor expaţi, afirmând că aceştia devin şi se comportă dintr-o dată ca şefi, ca vătafi, poziţii apropiate unor companii româneşti şi mai puţin directori în sensul unor poziţii dintr-o multinaţională.

    Odată ce au preluat poziţia, puterea, directorii/şefii români îşi schimbă atitudinea faţă de momentul când criticau expaţii şi devin vătafi, nu se mai uită în jur, nu mai ţin cont de unde au pornit şi de trecut, ci fac ceea ce spune corporaţia, ceea ce spun şefii direcţi sau de la HQ (headquarter – sediu central), execută întocmai şi chiar mai mult, având un exces de zel suprapronunţat.

    De multe ori anunţul unor decizii de restructurare şi execuţia acestor programe sunt lăsate pe seama directorilor români, care sunt mult mai cinici şi mai răi cu ai lor decât ar fi un expat, care păstrează în el o anumită reticenţă în luarea deciziilor, având în vedere că este totuşi străin în România.

    De asemenea, nu de puţine ori aţi auzit că odată ce românii devin directori nu mai vor să lucreze, să dea business românilor şi companiilor româneşti, preferând să lucreze cu ceea ce vine de la centru sau cu alţi străini de pe piaţă, chiar dacă produsele şi serviciile sunt la acelaşi nivel.

    Francezii lucrează cu francezii în România, îşi dau business reciproc, austriecii lucrează cu austriecii, nemţii lucrează cu nemţii, americanii lucrează cu americanii, nemţii, francezii, britanicii, chinezii şi ruşii, dacă necesităţile o impun, în schimb românii fug de români.

    Foarte mulţi spun că businessul românesc este atât de slab pentru că românii nu se susţin între ei.

    Nu de puţine ori aţi auzit spunându-se că anumite decizii proaste, care nu ţin seama de situaţia din teren, se iau în altă parte – la Viena, la Paris, la Londra, la Berlin sau Frankfurt, peste ocean, pentru că directorii români nu au puterea şi nici dorinţa să se lupte pentru alte decizii care ar putea fi mult mai bune, preferând să nu comenteze, ci doar să le execute.

    Mulţi angajaţi spun că după ce au văzut la lucru un director expat faţă de un director român, ar prefera să lucreze cu un expat, care este mai dispus la comentarii, la discuţii legate de o propunere sau alta, la prezentarea unor argumente la centru, chiar dacă ar şti mai puţin din punct de vedere tehnic decât un român.

    Ironic – nu? -, să-ţi doreşti să lucrezi, să ai şef un expat, în loc de unul de-al tău?

    Cunosc câţiva oameni de afaceri, mai mari sau mai mici, care preferă să facă afaceri cu străinii mai degrabă decât cu românii, chiar dacă critică faptul că investitorii străini au cucerit România şi cel puţin în declaraţii nu sunt de acord cu acest lucru.

    Muncim pentru alţii, muncim pentru străini la noi în ţară, ne-am vândut lor, spun ei. Dar în realitate preferă mai degrabă să lucreze cu străinii, pentru că îşi încasează banii, şansele de a lua o ţeapă sunt mai reduse, sunt mai serioşi şi au şi bani.

    Toţi românii ştiu că dacă lucrezi cu un conaţional, fiecare vrea să lucreze pe banii celuilalt; pe lângă faptul că munceşti pentru realizarea produsului sau serviciului, mai trebuie să munceşti suplimentar pentru a-ţi încasa banii şi de multe ori aceştia sunt mai puţini decât ai convenit iniţial.

    Criza începută în 2008 a scos la suprafaţă problemele businessului românesc şi ale leadershipului din multinaţionale şi din companiile româneşti.

    Ne iluzionăm crezând că putem fi ca nemţii, ca britanicii sau ca americanii, dar foarte puţini dintre noi s-au convertit la cultura economică, de business şi organizaţională a acestor societăţi.

    La fel cum îl invidiem şi îl urâm pe un conaţional care a ajuns director într-o multinaţională, la fel ne urăşte şi el, şi atunci se comportă ca atare.

    Odată ajuns director, arde totul în jur, otrăveşte fântânile pentru ca nimeni să nu vină să-i ia locul, nu îşi pregăteşte un înlocuitor, de frică să nu îi ia locul, ţine deciziile la el şi deleagă cât mai puţin pentru a nu pierde din putere.

    Credeţi că aţi putea fi altfel dacă aţi prelua voi o poziţie de director într-o multinaţională?

    Sau asta este modalitatea noastră istorică prin care putem să supravieţuim aici?

  • Secretul parfumului fără miros

    În fiecare produs Escentric Molecules există, scrie The Independent, o singură moleculă care defineşte aroma, celelalte ingrediente – inodore – fiind astfel alese încât să-i amplifice acesteia calităţile, iar creatorul acestui concept este parfumierul Geza Schoen.

    Creaţiile Escentric Molecules sunt unisex şi miros diferit în funcţie de purtător şi şi-au câştigat deja fani printre vedete, cum ar fi  Rihanna, Beyoncé, Jay-Z ori Kate Moss.
     

  • O afacere pe care o poţi porni cu mai puţin de 500 de lei

    Nimeni nu se naşte expert în redactarea CV-urilor, dar sunt câteva reguli care pot fi învăţate şi transmise apoi către alţii. Contra unei sume de bani, desigur.

    Pentru a vinde serviciile, cel mai simplu este să postaţi câteva anunţuri pe site-uri de specialitate. Este de asemenea recomandat să pregătiţi din timp câteva modele pentru posibilii doritori.

    CV-urile pot fi diferite în funcţie de experienţa candidatului sau pur şi simplu a modului în care acesta vrea să fie perceput.

    Pentru a emite facturi, cel mai simplu e să te înregistrezi ca Persoană Fizică Autorizată – procesul se derulează la Registrul Comerţului şi durează 3-4 zile.

  • O afacere pe care o poţi porni cu mai puţin de 500 de lei

    Nimeni nu se naşte expert în redactarea CV-urilor, dar sunt câteva reguli care pot fi învăţate şi transmise apoi către alţii. Contra unei sume de bani, desigur.

    Pentru a vinde serviciile, cel mai simplu este să postaţi câteva anunţuri pe site-uri de specialitate. Este de asemenea recomandat să pregătiţi din timp câteva modele pentru posibilii doritori.

    CV-urile pot fi diferite în funcţie de experienţa candidatului sau pur şi simplu a modului în care acesta vrea să fie perceput.

    Pentru a emite facturi, cel mai simplu e să te înregistrezi ca Persoană Fizică Autorizată – procesul se derulează la Registrul Comerţului şi durează 3-4 zile.

  • Cum m-am îndrăgostit de o pereche de căşti – VIDEO REVIEW

    Agitaţia din redacţie şi toate vocile s-au topit. De „vină” era tehnologia noise-canceling a căştilor Sony MDR-1000x. Îmi place muzica (cui nu-i place?) şi sunt dependent de căşti pentru naveta zilnică, dar niciodată nu am căutat să investesc prea mult în echipament pentru muzică, însă MDR-1000x m-a făcut să-mi urăsc căştile actuale.

    Sony MDR-1000x este un produs premium cu care japonezii vor să atace segmentul de căşti high-end wireless şi implicit produsele Bose, concurentul numărul unu. Căştile wireless nu mai sunt doar un moft, având în vedere faptul că Apple, unul dintre cei mai mari producători de produse tech, renunţă la portul audio de 3,5 mm în favoarea unor căşti wireless. Pe casca din stânga se află trei butoane şi jackul pentru cablu, iar în dreapta un port pentru încărcare. Glisarea degetelor pe casca din dreapta, în sus sau în jos, este suficientă pentru controlul volumului, iar pentru a pune melodia pe pauză trebuie apăsat de două ori. Controlul este intuitiv, dar necesită puţin exerciţiu.

    MDR-1000x oferă posibilitatea de a controla muzica sau volumul melodiei prin intermediul unor atingeri pe casca din dreapta. Faptul că nu este nevoie de fir şi, în plus, că poţi controla melodiile fără să scoţi din buzunar smartphone-ul îţi dă un sentiment de libertate extraordinar. Sentiment de care te poţi bucura o perioadă îndelungată (producătorul susţine peste 20 de ore de funcţionare). Eu le-am putut folosi o săptămână fără încărcare.

    Nici după ce bateria „moare”, căştile nu devin inutile deoarece pot fi utilizate prin conectarea cablului (dacă nu cumva ai iPhone 7).
    Marele atu al MDR-1000x este tehnologia de anulare a zgomotului ambiental. Chiar şi fără muzică, căştile „îneacă” zgomotele destul de bine, iar odată ce ai şi pornit melodia, sunetele din jur dispar şi mai poţi auzi doar muzica aleasă. Totuşi, dacă nu doreşti o asemenea izolare, există alternative ce permit pătrunderea sunetelor ambientale.

    Pe oriunde am purtat căştile, nu am avut probleme cu zgomotul din jur şi în nicio situaţie nu mi-a fost întreruptă imersiunea în lumea muzicii (indiferent că a fost la metrou, în Piaţa Unirii sau la Universitate). Trebuie menţionat că atunci când MDR-1000X sunt legate prin cablu, anularea zgomotului de fundal nu este la fel de bună.

    O altă caracteristică impresionantă este Personal NC Optimizer, adică un mod prin care căştile calibrează sunetul în funcţie de purtător şi, potrivit Sony, ar lua în considerare forma capului, dacă porţi ochelari (se măreşte spaţiu dintre ureche şi cască) sau dacă ai părul mare. Apeşi pe buton, apoi se aud nişte sunete prin care căştile analizează datele şi ajustează sunetul în mod corespunzător.

    După cum spuneam, controlul prin intermediul gesturilor este binevenit, mai ales faptul că poţi atinge casca cu două degete, apoi muzica este estompată şi poţi vorbi cu cel de lângă tine fără să fii nevoit să-ţi dai jos căştile. Desprinzi mâna de pe cască şi muzica revine. Tot cu ajutorul gesturilor poţi răspunde la telefon, deoarece MDR-1000x are microfoane încorporate atât la interiror, cât şi la exterior. Conversaţiile sunt clare, iar microfonul detectează cu uşurinţă vocea. În general, experienţa utilizării căştilor prin intermediul gesturilor este una satisfăcătoare, având în vedere că uneori produsul interpretează greşit mişcările.

    După cum era de aşteptat, Sony a lucrat din greu la redarea sunetului şi a făcut o treabă excelentă: basul este destul de puternic, dar nu înăbuşă linia melodică. Calitatea sunetului este superbă, sunetul fiind precis, agil şi foarte detaliat, iar atunci când am ascultat melodia „Fantasy” de la The XX cu aceste căşti pe urechi am avut impresia că basul a pătruns în tot corpul, de la degetele de la picioare până-n creştetul capului.

    Designul este premium şi cupele sunt învelite cu o piele sintetică fină ce învăluie urechile. Le-am purtat ore în şir, atât în interior, cât şi afară, şi nu am simţit niciun disconfort. Deşi în construcţia produsului se află în principal plasticul, căştile nu se simt ieftine.

    Acest produs este perfect pentru cei care fac naveta des sau poate călătoresc mult cu avionul şi nu vor să fie deranjaţi. Ce-i drept, căştile nu sunt ieftine, însă dacă aş găsi 400 de dolari uitaţi în buzunarul unor pantaloni mai vechi, m-aş gândi serios la Sony MDR-1000x.

    +noise-canceling excelent
    +calitate foarte bună a sunetului
    +autonomie îndelungată a bateriei
    +design premium; confortabile la purtat

    – controlul prin intermediul gesturilor nu este foarte precis

    CARACTERISTICI:

    Wireless
    Autonomie 20 de ore (NC activat) şi 22 de ore (NC dezactivat)
    Contact cu urechea – over ear
    Impedanţă nominală – 46 ohmi (1kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 16 ohmi (1 kHz) (c`nd se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
    Lungime cablu – 1,5 m
    Răspuns În frecvenţă – 4 şi 40.000 Hz
    Sensibilitate – 103 dB/mW  (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 98 dB/mW (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
    Greutate – 275 g (fără cablu)