Tag: plaja

  • Candidatul dreptei la preşedinţie? Procedăm prin eliminare

    CSCI, institut de sondaje apropiat puterii, a estimat imediat că Victor Ponta ar avea 40% intenţie de vot, urmat de M. R. Ungureanu (14%), Crin Antonescu (12%) şi Elena Udrea (9%) şi că Antonescu ar pierde alegerile indiferent cine ar fi contracandidatul său în turul al doilea, iar preşedintele Traian Băsescu s-a lansat din nou la televiziune într-o campanie deschisă în favoarea PMP şi a potenţialului candidat la prezidenţiale al partidului său de suflet, afirmând că dacă poate să creadă în cineva, acestea sunt persoanele pe care le cunoaşte cel mai bine – Emil Boc şi Elena Udrea.

    Preşedintele nu s-a oprit aici, ci s-a expus conştient criticilor din partea USD, dar şi a propriilor săi fani, atunci când a comentat laudativ săritura cu paraşuta executate de Elena Udrea pentru lansarea tricourilor electorale ale PMP şi când s-a pozat pe plajă împreună cu Udrea şi cu alţi membri ai partidului, îmbrăcat în tricou cu inscripţia “Vote PMP”. Şeful statului ştie însă că nu-l mai aşteaptă acum din partea USD nicio suspendare dacă susţine deschis un partid ori un candidat şi atunci profită la maximum de puţinul timp până la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale spre a încerca să ralieze cât mai mult suport politic şi popular în jurul Elenei Udrea, după ce a văzut că nici PDL-Blaga (cu Cătălin Predoiu), nici FC (cu Mihai-Răzvan Ungureanu), nici PNL (cu Klaus Iohannis sau chiar cu Crin Antonescu) nu dau semne că ar avea capacitatea de a construi o opoziţie suficient de credibilă electoral a “dreptei unite” faţă de USD în general şi faţă de prezidenţiabilul Victor Ponta în particular, iar Emil Boc nici măcar n-a plecat din PDL. Ca atare, importantă în apariţia televizată a preşedintelui a fost eliminarea în premieră a ipotezei Antonescu ca potenţial candidat al dreptei, în numele criteriului considerat acum de Băsescu decisiv pentru calitatea de prezidenţiabil: capacitatea de a se opune nu numai lăcomiei baronilor (cum spusese cu două săptămâni în urmă), ci şi dorinţei “mogulilor” sau a aceloraşi baroni de a decapita DNA şi de a numi la conducerea ei un procuror “prietenos”.

    Tema DNA a fost propulsată în prim-plan de scandalul legat de anchetarea la DNA pentru corupţie a judecătorului Stan Mustaţă de la Curtea de Apel, unul dintre cei ce judecă dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care este implicat Dan Voiculescu, fondatorul PC. Voiculescu a cerut Parchetului să facă o anchetă la DNA, ca să vadă dacă nu cumva judecătorul a fost şantajat. Cum ostilitatea liderilor PNL şi PC faţă de instituţiile “justiţiei băsiste” în frunte cu DNA este binecunoscută, ba chiar a dus la conflicte între PNL şi PSD de-a lungul guvernării USL pe motiv că Ponta nu taie ghearele DNA, această temă de campanie vine ca o mănuşă atât pentru preşedintele Băsescu, cât şi pentru viitorul candidat la prezidenţiale al PMP.

  • AVIONUL DISPĂRUT: Anchetatorii australieni verifică un obiect găsit pe o plajă

     Obiectul metalic a fost găsit miercuri dimineaţă pe o plajă din apropierea oraşului Augusta, în sud-vestul Australiei.

    Obiectul a captat atenţia anchetatorilor care cercetează dispariţia în Oceanul Indian a avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steag roşu pe plajele de pe litoral: Un bărbat s-a înecat la Jupiter, iar doi salvamari au avut nevoie de îngrijiri medicale

     Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, mai mulţi salvamari au observat că un bărbat care intrase în mare a dispărut la un moment dat în valurile puternice, astfel că aceştia au intrat după el în apă, reuşind să îl aducă la mal.

    Ulterior, salvamarii au început procedurile de resuscitare, care au fost continuate apoi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

    În pofida eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre contractele de privatizare: Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireşica

     Întrebat, vineri, înainte de a porni pe traseul Raliului Sibiului, care sunt cele 3 contracte de privatizare despre care susţine că au fost avizate de către CSAT, Ponta a răspuns: “Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase”.

    “Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase, nu de pe plajă. Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireşica”, a răspuns premierul, citat de coresponentul MEDIAFAX.

    Când i s-a spus că preşedintele Traian Băsescu solicită lista cu cele 3 contracte de privatizare avizate de CSAT, Ponta a răspuns: “Nu mă interesează ce face domnul preşedinte pe plajă”.

    Jurnaliştii au insistat cu întrebări referitoare la cele 3 contracte de privatizare, dar premierul a răspuns: “Până luni, staţi liniştiţi. Sau mergeţi la plajă”, adăugând că discuţiile se poartă “în locuri oficiale”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adevărul despre Bulgaria: Nisipurile pot fi aurii, dar mâncarea este doar multă, nu şi bună

    CE I-A FĂCUT SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN ROMÂNIA?

    Au descoperit că nisipurile pot fi aurii în Bulgaria, dar mâncarea este doar multă, nu şi bună, iar hotelul, deşi occidental ca standard, avea oaspeţi mai mult orientali în obiceiuri.

    Pentru ei, plaja românească din Mamaia, cu mocktail-urile ei de mango, briza vibrând pe ritmuri house şi peisaj marin cu pălăriuţe Fedora a fost mai convingătoare. Pentru o parte din prietenii lor, restaurantele etnice au fost motiv bun de preumblare prin orăşele, alţii au căutat istorii vechi printre pietre şi ruine. Toţi s-au întors acasă satisfăcuţi.

    Toţi sunt profesionişti cu călătorii şi experienţe comparabile în străinătate. Există de ani buni convingerea că nu ai fost în vacanţă dacă nu ai ieşit din ţară. Pe litoralul românesc se merge în week-end, ca să umpli timpul până la / după vacanţa adevărată – grecesc-insulară, turcesc-all-inclusive sau pe coaste italiano-spaniole.

    Dacă mergi la mare strict ca să stai la plajă, ce contează de care parte a Mediteranei te afli?
    Dacă nu te interesează istoria, cultura sau arhitectura locului, ce importanţă mai are limba în care ţi se adresează recepţionerul?
    Dacă a mânca este un verb cantitativ, iar băuturile se declină în funcţie de dozator, mai are vreun sens drumul parcurs după vamă?
    ESTE FRUMOS ŞI PROFITABIL SPIRITUAL SĂ CĂLĂTOREŞTI; o spun cu recunoştinţa omului care a văzut locuri, a întâlnit culturi noi şi a învăţat să se bucure de diferenţe, asemănări şi deschiderile pricinuite de oricare dintre acestea.

    Mi-am dat seama însă că a merge mereu afară nu este suficient. Trebuie să mergem şi înăuntru. Modul în care percepem ideea de străin şi autohton se schimbă neîncetat în funcţie de informaţia cu care hrănim ambele tabere. Cunoscând cum e la alţii, putem aprecia sau blama ce găsim acasă, la fel cum, conştienţi de ce avem înăuntru, putem evalua la justa valoare sclipiciul de afară.
    Cu ruşinea de a nu fi aflat încă nici măcar jumătate din locurile şi poveştile româneşti comparabile cu orice pietroi bine promovat de afară, creionez o listă de motive pentru care litoralul românesc ar merita să fie loc de vacanţă şi nu de week-end. 

    Încep printr-o recomandare pe placul mamelor noastre – nu uitaţi micul dejun! În Constanţa, pe Şoseaua Mircea cel Bătrân, în Complexul Tomis 2, undeva în spatele micilor magazine şi a pieţei improvizate ad hoc, se află o patiserie cu autoservire, cu cele mai proaspete eclere, ciocolată de casă şi cele mai bune merdenele pe care le-am întâlnit, totul din ingrediente naturale. Fă-ţi provizii şi îndreaptă-te spre plaja sau hotel, după pofta inimii şi / sau a buzunarului.

    PE PLAJĂ, ÎNCEARCĂ ORICARE CONCESIUNE DIN CELE AFLATE ÎN MAMAIA NORD, DE LA BARIERA ÎNSPRE NĂVODARI, dar probabil ştii deja asta. În funcţie de criteriile personale, H2O are kite-uri, saltele moi şi mişcătoare precum o saltea de apă, Fratelli şi Ego design şi pretenţii, Crazy frappe delicios, muzică liniştită şi un meniu extrem de limitat pe plajă. Corpuri frumoase şi copii veseli – a se citi gălăgioşi – sunt peste tot.

    Pe seară, când obosit soarele se lasă peste lac, încearcă stavridul pe plită de la Pinguin şi scoicile natur în vin alb. Bucătărie simplă şi delicioasă, fără pretenţii, dar perfectă de fiecare dată. Cea mai bună saramură de crap e tot aici.

    Dacă bucataria etnică este de interes pentru tine, încearcă şi Oz Demir – restaurant turcesc în zona gării din Constanţa, sau mai bine Nikos, taverna grecească de la capătul bulevardului Tomis, unde calamarul e prăjit, la gril sau umplut cu feta şi roşii, iar porţiile sunt imense, savuroase şi ieftine.



    ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

  • Imaginea zilei: plaja Ocean din California(SUA)

    Plaja are două perspective: în zilele înnorate pare cea mai abandonată plajă din mijlocul Californiei, dar când este însorit, se transformă în cea mai animată plajă de aici.
    Apele oceanului sunt destul de agitate în această zonă şi a fost descrisă de turişti drept “o plajă pe care să te plimbi”, mai mult decât una destinată plajei propriu zise şi înotului. Partea nordică a acesteia  este cunoscută drept “Dog Beach”(“Plaja câinilor”) fiind prima plajă din SUA destinată plimbării fără lesă a animalelor. Ocean Beach este şi habitatul unei populaţii de papagali sălbatici, majoritatea din specia « Amazon» datorită climatului sub-tropical. 

    Sursă fotografie : thecoolhunter.net
     

  • Destinaţia lunii iulie: Corsica, Franţa

    Corsica, supranumită şi ”Insula frumuseţii”, are doar 180 de kilometri lungime şi 80 de kilometri lăţime, dar este plină de locuri care merită descoperite, de la satele de pescari izolate din nord până la plajele nisipoase din apropiere de Porto-Vecchio. Hotelurile superbe, restaurantele cu stele Micheline şi multitudinea de sporturi acvatice care se pot face sunt argumente în plus pentru o vacanţă în Corsica.

    Locuri în care să staţi pe insulă:

    CASADELMAR- Porto-Vecchio: 31 de camere şi apartamente cu vedere spre golfuri, chef-ul cu stele Micheline Davide Bisetto care serveşte meniuri mediteraneene la restaurantul hotelului, o piscină cu 25 de metri, o mică plajă privată, un spa sunt câteva dintre lucrurile pe care  le  veţi găsi aici.

    DOMAINE DE MURTOLI – Sartène: pe domeniul de 2000 de hectare vă aşteaptă o vilă restaurată din secolul XIX cu piscine construite în stâncă, sauna în camere şi plaje private.

    GRAND HOTEL DE CALA ROSSA – Porto-Vecchio: mâncarea gourmet este la ea acasă în acest hotel construit în stil mediteranean, deschis doar pe timpul verii.

    HOTEL LA VILLA -Chemin de Notre Dame de la Serra, Calvi: Mobilat simplu şi elegant. hotelul se remarcă prin restaurantul cu privelişte romantică asupra citadelei de secol XIII. Dacă ajungeţi aici, nu trebuie să rataţi plimbările cu trăsura şi barca organizate prin intermediul hotelului.

    Ce să vedeţi în Corsica
    Muzee: muzeul Fesch – prezintă o colecţie impresionantă de tablouri italieneşti, printre pictorii care au opere expuse aici se numără Bellini şi Bottielli; Casa Bonaparte – locul unde s-a născut Napoleaon, o casă mare, dar simplă, transformată acum în muzeu; muzeul de la Corse – este muzeul de arte şi arheologic al insulei.
    Oraşe şi sate: Bonifacio – un port presărat cu străzi pustii şi case medievale şi biserici se află în acest oraş construit la circa 60 de metri înălţime deasupra nivelului mării; Calvi – micul castel La Villa şi un han de ţară sunt locurile de unde se vede cel mai bine micul oraş. Echitaţie, pescuit, excursii în golf sunt câteva dintre lucrurile care pot fi făcute aici; Corte – este locul unde se află muzeul Corsica şi universitatea; Porto-Vecchio – portul înconjurat de cele mai bune plaje din zonă este una dintre principalele atracţii ale insulei şi este mereu plin de turişti.

    Ce să faci în Corsica:
    Plajă – cele mai frumoase plaje sunt Tamariccio, Rondinara şi Palombaggia, din apropiere de Porto-Vecchio, cu roci roz moi, la fel ca în picturile lui Dali; sporturi acvatice – prezenţa constantă a vântului face din Corsica o destinaţie ideală pentru surferi şi navigatori; scuba diving, kayaking şi pescuitul sunt alte sporturi care pot fi făcute în cele mai bune condiţii pe insulă. 

    Cum să ajungi aici: Corsica are trei aeroporturi, Bastia-Poretta, pe coasta de nord-est, Ajaccio Campo dell’Oro Airport, la cinci km de oraşul Ajaccio aflat pe partea nord-vestică a insulei şi  Figari Sud-Corse, la trei km distanţă de oraşul Figari aflat pe coasta de sud.

     

  • Cum să nu ajungi niciodată la serviciu fără ca angajatorul să te prindă

    Imprimanta nu mai este doar un echipament într-un colţ de birou, ci un calculator în sine, conec-tat la reţea şi la internet, capabil să primească comenzi de tipărire prin reţea, chiar dacă angajatul este la kilometri distanţă, la o întâlnire sau pe drum înapoi spre birou“, spune Gabriel Pantelimon, directorul general al Xerox România. Ideea este susţinută şi de un studiu („Office Insights“ – Tend-inţe în birotică) realizat în acest an pentru Canon.

    Mare parte a respondenţilor – 1.671 de angajaţi din 18 ţări – folosesc încă tehnologie tradiţională de birou, inclusiv PC-uri, telefoane fixe şi imprimante, dar importanţa laptopurilor, a tabletelor şi a telefoanelor inteligente este în creştere. Iar cei care folosesc deja unelte inteligente le consideră „de importanţă crucială pentru slujba lor“, se arată în studiu. În tot mai multe companii, mobilitatea angajaţilor şi tipărirea documentelor de la distanţă sunt văzute ca avantaje, dar cei mai mulţi din-tre utilizatori nu au cunoştinţele complete pentru a putea folosi din plin avantajele acestui sistem de lucru.

    Doar 20% dintre companii permit angajaţilor să lucreze pe propriile echipamente, dar ponderea ar putea creşte dacă grijile referitoare la costuri şi securitate vor avea soluţii pe măsură. „Nimeni nu prea şi-a pus până acum problema că imprimanta devenită computer poate fi su-pusă unor atacuri informatice, iar documente confidenţiale pot fi astfel furate, motiv pentru care şi aici este nevoie de securitate. Există însă iniţiative şi parteneriate în acest sens,“ spune Gabriel Pantelimon.

    El dă ca exemplu tehnologia ConnectKey, folositoare angajaţilor ce pot comanda imprimarea unui document de la computerul conectat în reţea şi ridica după câteva ore hârtiile, imprimanta executând comanda numai după ce angajaţii scanează badge-urile de acces în clădire. Acest sis-tem este deja folosit în companii din România, iar Vodafone este numai unul dintre exemple.

    Tipărirea de la distanţă este posibilă şi în cazul imprimantelor HP, prin tehnologia ePrint, fără a avea nevoie de drivere specifice şi prin simpla trimitere a fişierelor direct la adresa de mail a echi-pamentelor.  Însă „inteligenţa“ imprimantelor merge chiar până la a fi integrate în cloud. „Cu ajuto-rul tehnologiei HP ePrint, imprimantelele au alocate adrese de e-mail unice şi personalizabile spre care utilizatorii pot trimite e-mailuri cu fişiere ataşate“, spune Tiberiu Dobre, country manager Printing & Personal Systems, divizie din HP România. 

    Dat fiind că aceste imprimante sunt compatibile cu protocolul AirPrint, şi utilizatorii de soluţii Apple au posibilitatea de a imprima fotografii, documente sau conţinut web, fără a avea nevoie de drivere şi fără a instala alte aplicaţii, adaugă Dobre. Anul trecut a fost pus în aplicare şi protocolul wireless pentru conectarea directă 
a smartphone-urilor şi a tabletetelor la imprimantele HP.

    La număr de unităţi vândute în România, piaţa este estimată la 250-300.000 imprimante cu tehnologie laser şi cerneală, ceea ce reprezintă cam jumătate din piaţa de PC-uri. În zona impri-mantelor, HP deţine o cotă de piaţă de 57%.