Tag: noapte

  • Comoara veche de patru secole din Cetatea Sighişoarei

    Ridicat în secolul XIV, acesta este cel mai impunător turn al Cetăţii, vizibil din aproape orice colţ al oraşului mureşean. Scopul său era acela de a apăra poarta principală a Cetăţii, servind totodată ca şi sediu al Primăriei până în anul 1556.

    Legenda spune că ceasul din turn nu rămâne în urmă niciodată, astfel că sighişorenii şi turiştii care vizitează Cetatea îşi fixează ceasurile după ora arătă de orologiul din turn.

    Ceasul a fost construit în Elveţia, o ţară cunoscută pentru ceasurile sale, fiind atestat în anul 1648. Acesta este decorat cu o serie de figurine cu o înălţime de 0,80 metri, care simbolizează cele şapte zile ale săptămânii, fiind operele sculptorului Johann Kirschel, realizate din lemn de tei. Între ele, amintim Zeiţa Dreptăţii, Toboşarul, Justiţia, Răsăritul Soarelui… practic simboluri ale conduitei de zi cu zi din timpurile cele mai vechi, conform cunoaştelumea.ro.

    Cei doi îngeraşi, care reprezinta Ziua şi Noaptea, oferă un “dans” al vieţii şi al timpului: la ora 6.00 poate fi zărit îngeraşul ce reprezintă Ziua, în timp ce de la ora 18.00 Ziua se ascunde şi face loc Nopţii, adică îngeraşului cu două lumânări aprinse în mâini. Al doilea cadran, care este îndreptat spre Sighişoara, adică spre Oraşul de Jos, are figurinele care reprezinta zilele săptămânii, instalate pe o roată. Acestea se mişcă la miezul nopţii, marcând astfel schimbarea zilei.

  • Cum şi cât ar trebui să investeşti în bitcoin şi în alte criptomonede?

    La fel ca în cazul oricărei investiţii, înainte de a investi este de maximă importanţă cunoaşterea subiectului, chiar dacă nu la nivel avansat, măcar la nivel de bază. Investiţiile în bitcoin şi alte criptomonede nu sunt diferite. Trebuie să cunoşti la ce este folosită moneda respectivă, care este tehnologia care stă în spate (bitcoin – transfer de bani, etherum – contracte inteligente etc). Înainte de a paria pe o monedă, trebuie să ştii cine a făcut-o, de ce şi care este obiectivul.

    Sfaturile tuturor persoanelor cu care am stat de vorbă au subliniat două lucruri importante: să nu investeşti niciodată mai mult decât îţi permiţi să pierzi şi să nu investeşti bani în ceva ce nu înţelegi.

    Ce este bitcoin şi cum funcţionează?

    „Bitcoinul are potenţial uriaş, dar nu investi mai mult de 5-20% din averea ta în bitcoin deoarece încă nu există reglementări naţionale şi internaţionale, ceea ce creează incertitudine în piaţă. Aşadar, investeşte 5% din avere în bitcoin şi alte criptomonede dacă nu le înţelegi foarte bine şi până la 20% dacă înţelegi tehnologia şi fundamentele”, spune Grégoire Vigroux, business angel  care deţine peste 40 de feluri diferite de criptomonede, însă majoritatea investiţiei (50%) o are în bitcoin şi 20% în etherum.

    „Strategia mea a fost ca în ceea ce priveşte investiţiile să le fac majoritar în bitcoin. Mai nou, mi-am diversificat portofoliul, adică în ultimul an am început să adaug şi alte criptomonede în care investesc”, spune George Rotariu, fondatorul Bitcoin România.

    Cum cumperi bitcoin, etherum şi alte criptomonede

    Sergiu Drăgănuş, fondatorul Cryptocoin.pro, este mai direct şi sfatul lui pentru investitori este „să investească 40.000 – 50.000 de dolari în top 20 monede în funcţie de capitalizare de piaţă şi să uite de ele doi ani. Apoi o să aibă câteva milioane de dolari”.

    „Întotdeauna le-am recomandat oamenilor să investească atât cât îşi permit, fără să le afecteze viaţa. Eu cred că bitcoin va creşte în continuare. Când era 400 de dolari, am spus că se va face 3.000 de dolari şi aşa s-a întâmplat; la pragul de 3.000 de dolari am anticipat că va ajunge la 5.000 de doalri. Cred că anul acesta va depăşi valoarea de 30.000 de dolari”, adaugă Rotariu.

    Pentru mai multe informaţii despre bitcoin şi tehnologia blockchain intraţi aici

  • Cum a reuşit un tânăr care VINDE MÂNCARE pe MARGINEA DRUMULUL să câştige milioane de dolari

    Ziua, britanicul Stephen Bliss, în vârstă de 34 de ani, pare un simplu vânzător de burgeri la food truck-ul ambulant pe care îl deţine. Noaptea însă, acesta tranzacţionează acţiuni online în valoare de milioane de euro, chiar din locuinţa sa din Redcar, U.K. 
     
    Potrivit MailOnline, Bliss a început tranzcţionarea acţiunilor în 2014, însă drumul spre succes a fost unul abrupt. Cu toate că din investiţia iniţială de peste 4000 de dolari pierduse aproape jumătate, britanicul nu s-a descurajat, şi a continuat să spere că într-o zi va da lovitura, ceea ce s-a şi întâmplat. În Bliss deţine un fond online de aproape 13 milioane de dolari, strânşi din tranzacţionarea acţiunilor pe platforma socială eToro.

    El descrie reţeaua eToro ca fiind asemănătoare cu Facebook-ul, şi spune că cei care investesc bani îi pot lăsa pe comercianţii de top să ia deciziile. De asemenea, îi sfătuieşte pe toţi cei care vor să investească să îşi controleze emoţiile şi se să nu se lase duşi de val. „Veţi vedea că atunci când începeţi să tranzacţionaţi din ce în ce mai mult, mentalitatea vi se va schimba şi vă va afecta modul în care investiţi.” De aceea, Bliss e de părere că înainte de a investi, fiecare trebuie să se autoeduce şi să vadă dacă e pregătit pentru riscurile care pot apărea.

    Aproape 7.000 de oameni investesc acum în fondul de acţiuni al britanicului, şi mulţi alţii îl asaltează cu întrebări, pentru a afla cheia succesului. De aceea, s-a gândit să organizeze la Londra un spectacol live de tip Q&A (întrebări şi răspunsuri), pentru a-i ajuta şi pe alţii să înveţe acest tip de business.

    Cei care vor să îşi investească banii în eToro trebuie să dispună de o sumă minimă de 100 de dolari, iar comercianţii ca Bliss, care aduc noi investitori, primesc comisioane.

  • Operatorul low-cost Wizz Air a anunţat o nouă reducere. Unde veţi putea zbura cu preţuri care pornesc de la 39 de lei

    Compania a anunţat promoţia în contextul zilei îndrăgostiţilor, potrivit reprezentanţilor comapniei. Astfel, cu preţuri care pornesc de la 39 de lei, pasagerii pot să îşi planifice călătorii e în reţeaua Wizz Air.

     Reducerea de 20% se aplică la tarifele WIZZ Club Discount, inclusiv taxele şi tarifele non-opţionale, dar fără taxa de administrare. Perioada de călătorie este limitată, toate călătoriile trebuie finalizate până la 31 mai 2018. Preţul se aplică numai la rezervările efectuate pe wizzair.com sau pe aplicaţia mobilă WIZZ.

    Compania aeriană low-cost Wizz Air operează o flotă de 88 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă aproximativ 550 de rute de la 28 de baze, ce asigură conexiunea între 145 de destinaţii din 43 de ţări. În cadrul companiei lucrează peste 3.500 de angajaţi.

  • Cum arată cel mai bun hotel din lume. O noapte aici costă la fel de mult ca o noapte într-un hotel din Poiana Braşov – GALERIE FOTO

    În fiecare an, TripAdvisor acordă premiul „Traveler’s Choice” (Alegerea călătorului) unui hotel, pe baza analizei a câtorva milioane de review-uri lăsate de clienţi pe site. Potrivit Time,  în 2018, după ce au fost analizate peste 8,000 de proprietăţi din 94 de ţări, premiul a fost acordat hotelului de lux Viroth’s din Cambogia. În luna septembie, o noapte de cazare la hotelul Viroth’s costă doar 108 dolari, iar în cele mai aglomerate luni, costul cazării creşte cu doar 20 de dolari.

    Situat în vecinătatea legendarelor ruine ale templului Angkor Wat din Siem Reap, hotelul Viroth dispune de o piscină înconjurată de verdeaţă, 35 de camera, un centru spa, o suită de automobile Mercedes care asigură transferul la aeroport, şi servicii pe măsură. De asemenea, clienţii beneficiază de aer condiţionat, Wi-Fi şi mic dejun gratuit.

    Premiul „Choice Award este o realizare uriaşă pentru hotelul Viroth’s”, spune Fabien Martial, co-proprietar al hotelului, care se declară mândru de echipa sa. El speră ca acest premiu să îi încurajeze şi pe alţii să ofere clienţilor cele mai bune servicii.
     

  • După ninsorile abundente, alte fenomene meteo vor lovi România. La ce trebuie să ne aşteptăm

    Cea mai scăzută temperatură din noaptea de marţi spre miercuri s-a înregistrat în Rădăuţi, judeţul Suceava, unde termometrele au arătat minus 21,3 grade Celsius.

    De asemenea, spun meteorologii, şi în estul Transilvaniei, în zona Joseni, s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius.

    „În ceea ce priveşte zona Moldovei, temperaturi atât de scăzute nu se înregistrează foarte des, asfel că în noaptea de miercuri spre joi nu vor mai fi valori atât de scăzute. Pe de altă parte, în estul Transilvaniei temperaturile vor fi şi mai scăzute, şi cel mai probabil, în zonele Miercurea Ciuc, Joseni sau Târgu Secuiesc vor fi temperaturi de minus 23 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Robert Manta, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criză în SUA: Guvernul american se închide! Este pentru prima dată în istorie când acest lucru se întâmplă când un partid controlează Congresul şi Casa Albă

    Guvernul american s-a închis vineri noapte după ce câţiva republican s-au alăturat democraţilor blocând o măsură crucială care ar fi adus o finanţare pe termen scurt pentru Pentagon şi alte agenţii federale, informează Financial Times.

    Votul din Senatul SUA asupra propunerii legislative de finanţare temporară a guvernului pentru a se evita ‘oprirea’ activităţii administraţiei federale şi a prelungi termenul de negociere a bugetului, a întrunit vineri noaptea 50 de voturi pentru şi 48 de împotrivă, insuficiente însă faţă de numărul necesar, de 60 de voturi în favoarea proiectului.

    Aşadar, în jur de 750.000 de anagajaţi în administraţie nu se vor întoarce luni la muncă decât dacă se găseşte vreo soluţie în acest weekend. Această închidere parţială coincide cu aniversarea primului an de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă.

    Guvernul american a trecut prin aceste experienţe de trei ori în ultimii 25 de ani. Ultima dată când guvernul Statelor Unite a fost nevoit să închidă din lipsă de fonduri a fost în octombrie 2013, cu Barack Obama la Casa Albă, o pauză care a durat 16 zile.

    Totuşi, acest “shutdown” este prima dată când are loc atunci când acelaşi partid, cel republican în acest caz, controlează atât congresul cât şi Casa Albă.

  • Criptomoneda care a înregistrat peste noapte o creştere de aproximativ 400% şi a ajuns la o capitalizare de piaţă de 137 de milioane de dolari

    Potrivit platformei coinmarketcap.com, valoarea unui BitConnect (BCC) este de 41,77 dolari, ajungând la o capitalizare de piaţă de 137 de milioane de dolari.
     
    Pe piaţă există un număr de 7,8 milioane de monede BCC, dintr-un total de 9,8 milioane existente în acest moment.
     
    După ce la începutul anului valoarea unui BCC a ajuns la 449 de dolari, în data de 15 ianuarie scăzuse la 256 de dolari, iar după anunţurile făcute de China şi Coreea de Sud, cu privire la reglementarea pieţei de monede digitale, în data de 16 ianuarie s-a prăbuşit la preţul de 19,28 de dolari.
     
  • Ninsori, lapoviţă şi ploi în toată ţara, până miercuri seara

    Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în noaptea de luni spre marţi şi în primele ore ale zilei de marţi, pe arii relativ extinse în sudul şi sud-estul teritoriului va ninge în general slab cantitativ. Pe litoral vor fi posibile şi precipitaţii mixte şi polei.

    Din după-amiaza zilei de marţi, precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat şi în lapoviţă şi ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi izolat 30 l/mp, cu precădere în zonele de munte şi în sud-vest.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată hotelul de gheaţă “Game of Thrones” şi cât costă o noapte

    Satul de zăpadă din Finlanda se întinde pe 20,000 de metri pătraţi şi este format dintr-un Hotel de zăpadă cu camere de zăpadă, un restaurant de gheaţă alături de un bar, dar şi o capelă de gheaţă.

    Anul acesta, întregul hotel a fost modificat cu tematica “Game of Thrones”.

    Camerele au fost realizate de sculptori din Rusia, Polonia, Letonia sau Ucraina.

    În hotel vizitatorii pot găsi tronul de fier realizat din gheaţă, un white walker cu ochii albastrii, dar şi “Hall of Faces” din Braavosi.

    Cuplurile se pot căsători în capela de gheaţă.

    Satul de zăpadă se construieşte atunci când temperatura scade la -10 grade Celsius pe la finalul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

    Constructorii sunt specializaţi în utilizarea zăpezii şi a gheţii şi caută tot timpul metode noi de construcţie.

    Temperatura din interiorul hotelului este undeva între -2 şi -5 grade Celsius, indiferent de cât de frig se face afară.

    Hotelul are în jur de 30 de camere şi este cotat cu 3 stele pe Booking.com, iar nota dată de vizitatori este 8,2/10.

    O noapte la hotel pentru doi adulţi, cu micul dejun inclus, ajunge la un preţ de aproape 1800 de lei.