BusinessMagazin

Tag: nevoie

  • Cum ar putea săptămâna de lucru mai scurtă să salveze planeta Pământ

    Dacă toată lumea din lume ar consuma aceeaşi cantitate de combustibil, hrană, haine şi materiale de construcţie ca europenii, am avea nevoie de 2,8 planete Terra pentru a putea supravieţui. Dacă toată lumea ar avea acelaşi stil de viaţă ca americanii, ar fi nevoie de cinci planete Pământ. Cert este că nu există un echilibru între câştigarea şi cheltuirea banilor, şi că în continuare trăim nesustenabil. Există însă o idee inedită care ar putea să aducă o soluţie: să lucrăm mai puţin, încetinind astfel economia globală şi reducând nevoia aparent nesfârşită de a consuma mai multe resurse. Este însă acest posibil şi ar salva cu adevărat lumea?

    Schimbarea obiceiurilor noastre de muncă la scară globală presupune o sarcină monumentală. Americanii de rând lucrează 44 de ore pe săptămână şi primesc doar 10 zile de vacanţă. În China, săptămâna de lucru cu 72 de ore şi 6 zile este comună. În Japonia se lucrează atât de multe ore, încât există chiar şi un cuvânt pentru „moarte prin suprasolicitare”: karōshi.

    Cu toate acestea, într-o analiză de la Universitatea din Massachusetts, Amherst susţine că „a lucra mai puţin este bine pentru mediu”. El subliniază că, dacă am petrece cu 10% mai puţin timp lucrând, amprenta noastră de carbon ar fi redusă cu 14,6%, în mare parte din cauza drumurilor spre muncă şi a ambalajelor alimentare pe care le folosim în pauze. Prin urmare, o zi întreagă de muncă în minus, săptămânal, ne-ar reduce amprenta de carbon cu aproape 30%.

    Există însă două categorii care se contrazic cu privire la varianta de a salva lumea muncind mai puţin: cei care cred că salariile noastre pot rămâne aceleaşi, iar economiile pot continua să crească cu o reducere modestă a programului de lucru şi îmbunătăţirea tehnologiei şi a eficienţei energetice, şi cei care consideră că numai prin reducerea salariilor şi a zilelor de lucru, putem ajunge la emisii nete de carbon nete până în 2050.

    Ideea săptămânii de lucru mai scurte şi a sustenabilităţii începe să capete tracţiune. Anul trecut, aproape un milion de muncitori germani din domeniul metalurgiei au câştigat dreptul la o săptămână de lucru de 28 de ore (în scădere de la 35 de ore), în timp ce Partidul Laburist din Marea Britanie a cochetat cu ideea implementării la nivel naţional a săptămânii de lucru de patru zile.

    Cu toate acestea, întrebarea care se ridică este dacă nu cumva, cu un loc de muncă de patru zile şi un salariu de cinci zile, nu există pericolul ca în loc să rămânem acasă să gătim mâncare ecologică în noua noastră zi liberă, să creştem de fapt consumul: mai multe cumpărături, mâncare şi vacanţe de scurtă durată? Unii spun că da, şi că singura modalitate de a reduce consumul este de a avea bani mai puţini: primesc o săptămână de patru zile, dar şi un salariu de patru zile. Această scădere reprezintă un argument economic de-a dreptul radical. Produsul intern brut (PIB) a evoluat încă din anii 1930 ca mijloc de măsurare a succesului nostru economic. Cu toate acestea, pe o planetă cu resurse finite, o creştere nesfârşită a fost privită întotdeauna ca o eroare în cod.

     

     

  • România nu este o ţară extrem de antreprenorială şi de aceea cei care îşi riscă un job bine plătit pentru a face o „afacere de la zero” trebuie ÎNCURAJAŢI

    Conform ultimei analize a Comisiei Europene pe anul 2018, România are 29 de IMM-uri – afaceri mici şi mijlocii – la 1.000 de locuitori, faţă de o medie de 58 la nivelul Uniunii Europene şi 115, cât are Cehia. Germania are 35 de IMM-uri la 1.000 de locuitori, Marea Britanie 38.
    Pentru a intra în business, pentru a face o afacere, indiferent că este micro, mică sau mijlocie, îţi trebuie curaj, îţi trebuie puţin mai multă nebunie, îţi trebuie o încredere mult mai mare în tine şi în ceea ce faci decât în mod obişnuit.
    Din acest motiv, sunt de aplaudat şi remarcat toţi cei care vor să devină antreprenori, toţi cei care pornesc „o afacere de la zero”, toţi cei care lasă baltă un job mai bine plătit şi acceptă un câştig mai mic, cu mai multă bătaie de cap, în speranţa că peste ani vor reuşi să creeze ceva mult mai mare. România este extrem de polarizată: deşi are peste 600.000 de companii, primele 1.000 fac jumătate din businessul de 350 de miliarde de euro pe an.
    Cu excepţia programului Start-Up Nation, care a revigorat puţin piaţa IMM-urilor şi a dat o gură de oxigen celor care au intrat în business, România în ansamblu nu susţine prea mult afacerile mici şi mijlocii şi din acest motiv economia a rămas în urma celorlalte ţări foste comuniste.
    Companiile mari, deşi au nevoie cel mai puţin de susţinere, beneficiază de cel mai mare suport la toate nivelurile.
    Dacă aceste companii mari, cele mai multe fiind multinaţionale, ar cumpăra produse şi servicii preponderent din România, piaţa IMM-urilor ar fi mult mai bună. Dar prea puţin se întâmplă acest lucru. Fiecare multinaţională cumpără în primul rând de la co-naţionali.
    România are nevoie în continuare de investiţii străine, pentru că fără acestea nu poate intra în lanţul global de produse şi servicii, dar are nevoie şi de afaceri mici şi mijlocii, pentru ca economia şi businessul să capete putere.
    Tocmai de aceea spunem că personalitatea anului 2019 la Business Magazin sunt cei care au creat „afaceri de la zero”. Indiferent dacă sunteţi mic, mijlociu sau mare, să aveţi un business bun şi în 2020!

  • Faraon de milioane

    Pornite din nevoie în anul 1961, când Egiptul avea nevoie de fonduri pentru lucrări de protecţie a siturilor arheologice ameninţate de inundaţii, expoziţiile itinerante cu astfel de obiecte au devenit un magnet pentru vizitatori, care stau ore în şir la coadă ca să intre la ele şi o sursă importantă de venituri pentru muzee şi proprietarul exponatelor. Mai mult, popularitatea acestor evenimente a dus şi la dezvoltarea unei pieţe înfloritoare de expoziţii de copii ale celor mai bine de 1.000 de obiecte găsite în mormântul lui Tutankamon. 

  • Cum arată o maşină inventată la grătar şi cum a ajuns aceasta şi în România

    „100% distracţie pură la volan – garantată cu până la 88 km/h” promit cei de la Hot Rod Fun, o companie deschisă în regim de franciză de un finanţist la începutul anului 2019 care pune la bătaie o flotă de maşinuţe hand-made la bordul cărora poţi experimenta în trafic şi altceva decât nervi.

    Povestea maşinuţelor Hot Rod Fun a început în 2008 în Norderstedt, Germania, la un grătar şi o halbă de bere, când Maik Wenckstern şi fratele său au venit cu viziunea unui automobil care nu exista la acel moment pe piaţă. Doi ani mai târziu, în 2010, prima maşinuţă Wenckstern a început să ruleze pe străzi. Compania care produce maşinuţele a început să se extindă în regim de franciză în 2018, anul în care a fost văzut primul astfel de autovehicul şi pe străzile din Bucureşti. Dragoş Marineanu, în vârstă de 37 de ani, este cel care a negociat aducerea francizei la Bucureşti.

    „Am fost anul trecut de 1 mai în Budapesta şi, cum am intrat în oraş, am văzut o coloană de maşinuţe făcute de acelaşi producător, Wenckstern, dar un model mai vechi, de începuturi, destul de primitiv. Am văzut cinci-şase maşinuţe şi am zis că vreau neapărat să mă dau cu ele, aşa că am programat cu un prieten să ne plimbăm”, îşi aminteşte el.

    I-a plăcut atât de mult experienţa şi faptul că toată lumea se uita admirativ la ei, încât a discutat cu prietenul şi asociatul său, Mihai Păuna, şi s-au interesat unde sunt făcute maşinuţele. Am dat de numărul din München, de la franciză. Am luat imediat avionul în această direcţie şi am plecat cu încă un prieten şi asociat, Vlad Găgeanu, la München, am făcut un tur prin oraş şi toată lumea a fost în extaz. Ne-am aşteptat să fie mai sceptici, dar nemţii ne-au propus să cumpărăm o maşinuţă ca să vadă că suntem oameni serioşi. Aşa că am cumpărat una în iunie anul trecut ca să văd cum ar fi primită în România şi cum pot să o înmatriculez”, povesteşte el.

    A durat trei luni până ca cei de la Registrul Auto Român să o înmatriculeze. Când au văzut-o prima oară au zis: „Ce-i asta?”. A urmat negocierea pentru aducerea francizei aici. Businessul din România este diferit de cel din Germania pentru că au fost nevoiţi să cumpere autovehiculele, dat fiind faptul că nu ar fi putut fi înmatriculate maşini care nu erau în proprietatea lor, iar maşinuţele nici nu puteau rula cu numere de Germania. Astfel, spre deosebire de nemţi, care plătesc o taxă lunară şi una de franciză, investiţia iniţială a fost destul de mare, de circa 220.000 de euro, cu tot cu franciză, maşinuţe, amenajarea spaţiului. Maşinuţele au costat cel mai mult, 12.500 de euro fără TVA şi 20.000 de euro cele personalizate. Dragoş Marineanu se aşteaptă ca investiţia să fie amortizată în trei ani.

    Ulterior, a fost foarte greu până când oamenii au înţeles că acestea merg efectiv pe stradă. „Anul acesta a fost un an de convingere a faptului că aceste maşini rulează pe străzi.”

    În România se află singura companie deschisă în regim de franciză în afara Germaniei; alte francize urmează să apară în octombrie şi în Dubai. Dragoş Marineanu este asociat în această activitate, are 80% din companie, iar cei doi prieteni au câte 10% din numărul de acţiuni. De asemenea, Dragoş spune că din 2020 vor să devină şi distribuitori, să intermedieze vânzarea direct de la furnizor, iar în contractul de franciză este stipulată dezvoltarea afacerii şi în alte oraşe în următorii ani, cum ar fi Cluj, Sibiu, Braşov, având deja în plan această extindere.

    „Mi s-a părut o idee bună pentru că este unică şi pentru că îmi plac provocările. Generează foarte multă atenţie, foarte multă interacţiune cu multe companii de publicitate, de PR. Este un pic diferit de ceea ce fac eu acum. După 11 ani ca finanţist am zis să mai diversific activităţile. Nu e un business uşor”, spune el.
    Hot Rod Fun organizează tururi ghidate prin Bucureşti cu staţionări în diverse puncte de atracţie turistică sau de interes. Dragoş Marineanu spune că nu există un circuit prestabilit pentru că diverse locaţii sunt uneori închise, iar în traficul din Bucureşti ar fi imposibilă organizarea unui traseu. „Suntem destul de flexibili, mergem şi ne plimbăm în gaşcă, dacă omul vrea să meargă să bea o cafea, mergem cu el acolo – colaborăm şi cu Muzeul de Artă Recentă deschis în Primăverii, îl vizităm. Nimeni nu ar putea să îţi asigure un traseu prin traficul din Bucureşti. Maşinile nu au suspensii şi servodirecţie, astfel că am învăţat orice gropiţă din Bucureşti şi atunci, când se repară un drum, mergem pe drumul acela.”

    Oricine închiriază o astfel de maşinuţă are parte de un training amănunţit la punctul de plecare, care este garajul din parcul Ţiriac Auto de pe Bulevardul Expoziţiei, şi face câteva probe înainte de a porni la drum. Aceste maşinuţe nu se închiriază individual pentru a nu reprezenta un pericol, ci se conduc în coloană, în poziţie de Formula 1 (zigzag), începând de la minimum două maşinuţe şi un ghid şi ajungând la maximum 10 maşinuţe şi doi ghizi care se asigură că membrii grupului nu se depăşesc între ei.

    Pentru a conduce un astfel de autovehicul, trebuie să nu fii mai înalt de doi metri, pentru a încăpea, şi trebuie să ai permis de conducere de categoria B. Nu necesită centură, ci doar cască de protecţie, e înmatriculată ca un cvadriciclu sau ca un ATV şi cântăreşte în jur de 140 de kilograme, astfel că poate fi uşor ridicată de două persoane. Are motor diesel – consumă în jur de 4% – şi autonomie de 90-100 de kilometri, motor de 170 de centimetri şi 15 cai-putere.
    Dragoş Marineanu spune că toţi participanţii în trafic i-au primit bine şi i-au protejat, inclusiv şoferii de autobuz. „E o activitate extraordinar de plăcută şi din punctul nostru de vedere destul de sigură. Anul acesta nu am avut niciun fel de accident cu aceste maşinuţe. Asta se datorează şi traficului, dar şi participanţilor în trafic. Acesta este un lucru foarte rar auzit în România, să mulţumeşti participanţilor în trafic, pentru că toţi au o problemă, bicicliştii, motocicliştii – şi eu sunt motociclist şi ştiu ce înseamnă traficul din Bucureşti, conduc zilnic – însă oamenii au întâmpinat aceste maşini cu bucurie şi căldură. 90% dintre oameni, inclusiv poliţia rutieră, au fost foarte deschişi şi primitori cu acest concept. Toţi au deschis telefonul să le facă poze pe stradă. Când mergi cu ele ai senzaţia că te cunoaşte toată lumea. La semafor, din maşină, vin după tine”, spune el.

    Hot Rod Fun şi-a deschis uşile garajului, care e pus la dispoziţie pentru diverse activităţi, în martie 2019 şi a invitat până acum „la o tură” peste 600 de oameni, de la 18 la 79 de ani. Anul următor, în contextul în care Bucureştiul o să găzduiască Euro 2020, Hot Rod Fun are deja rezervări pentru acea perioadă.

    Marketing mobil

    Lui Dragoş Marineanu îi plac provocările, însă ce l-a atras cel mai mult la acest business este creativitatea. „Ai o unealtă cu care te poţi juca incredibil de mult, poţi să te alături cu ele oricărui business – restaurant, muzeu, cafenea, poţi să te asociezi cu foarte multe lucruri. E un business mobil şi unul plin de creativitate. Pentru că în afara tururilor pe care le facem pentru turişti – suntem prezenţi şi pe Trip Advisor şi pe alte canale de turism pentru străini – am avut foarte multe cereri de petreceri, petreceri ale burlacilor, nunţi – nuntaşii au mers cu maşinuţele la biserică etc. Acesta este principalul business, activările şi parteneriatele.”

    Hot Rod Fun este în acelaşi timp o companie de evenimente. Astfel, pe lângă turişti, team buildinguri sau români care vor o altfel de activitate în weekend, un mare generator de venituri pentru companie este marketingul, activarea pentru advertising. „Maşinile sunt extrem de vizibile în trafic, extrem de instagramabile. Noi suntem flexibili, le punem la dispoziţie pentru orice eveniment atât timp cât şoseaua este bună. Sunt lăsate în mod special albe, printr-o simplă colantare le-ai putea da viaţă în orice fel. E ca reclama pe autobuz, dar atrage mult mai mult atenţia”, spune Dragoş Marineanu.

    Până acum, maşinuţele Hot Rod Fun au apărut pe coperte de reviste sau în pictoriale de fashion, într-un shooting pentru o companie din industria modei şi au ajuns şi în depozitul eMAG de 1 iunie pentru a culege cadouri pentru copii, iar o maşinuţă personalizată a fost chiar pusă la vânzare de Black Friday. Alte idei pe care Dragoş Marineanu le are sunt realizarea unui scurtmetraj în stil Italian Job, în care să se alerge cu maşinuţele prin diverse locuri din Bucureşti, ocazie cu care să promoveze şi oraşul, sau intrarea într-un program cu opriri în zone de interes, cum ar fi Arcul de Triumf, care a fost reamenajat şi recent a găzduit expoziţia artistului Banksy. Poate cea mai îndrăzneaţă este plecarea într-un traseu de două zile pe Transfăgărăşan cu clienţi care s-au mai plimbat cu maşinuţele, pentru că „siguranţa este întotdeauna mai importantă decât distracţia”.

    „Practic este o joacă pentru copiii mari. Bucureştiul are nevoie de aşa ceva pentru că nu are activităţi motorizate pentru turişti. Iar noi ajutăm şi alte businessuri cu maşinile, mergem în diverse locuri unde consumăm şi încercăm şi să arătăm Bucureştiul cu ocazia asta. Iar Capitala creşte de la an la an ca număr de turişti. E o zonă foarte bine văzută, în afara faptului că preţurile sunt mici, dar este considerată şi o zonă safe”, spune finanţistul.
    Apropo de siguranţă la volan, flota de maşini se reînnoieşte la trei ani, reviziile fiind făcute la 1.000 de kilometri parcurşi. Fiind realizate manual, miniautomobilele au cu totul alte caracteristici decât maşinile de serie. „Nu se comportă niciuna la fel ca cealaltă şi atunci trebuie mereu verificate. Fiecare are propria personalitate.”

    Buy THE rumor, sell The news

    „Pentru că oamenii nu se simt confortabil să le ţii tu banii, ca într-o societate de servicii financiare (SSIF – n.red.), pasul următor este ca în viitor să fac un SSIF al meu în care să gestionez eu discreţionar banii. Cred că în domeniul acesta nu cât eşti de bun şi de inteligent contează, ci cât de serios şi demn de încredere eşti. Trebuie să investeşti banii clientului ca şi cum ar fi ai tăi”, ​descrie Dragoş Marinescu specificul activităţii de consultanţă în ceea ce priveşte activele unor afaceri de familie.

    În străinătate, fiind costuri mai mari cu personalul, un familly office se înfiinţează începând de la 80-100 de milioane de euro active sub administrare, dar în România se porneşte, evident, de la sume mai mici. Dragoş Marineanu a început cu un single family office în parteneriat cu un fost client din bancă, iar încet-încet merge spre multi-family offices. Ceea ce face el se numeşte „worth management” sau „portfolio management”. Oferă doar consultanţă, fără a ţine activele în administrare. Nu creează portofoliul într-o zi, ci pe măsură ce apar oportunităţi. Caută diversificare şi spune că în România nu ai posibilitatea atât de uşoară să diversifici un portofoliu, astfel că în afară găseşte o paletă de investiţii mult mai largă. „Administrez şi aici, dar România absoarbe mai greu sume mari”, spune el. Pe plan local, investitorii se tem să mai meargă pe structura clasică a unui portofoliu (60%-70% în obligaţiuni, 5% în investiţii alternative – aur, real estate şi altele – iar restul acţiuni. În România, ponderile sunt inversate, investiţiile alternative fiind de 60%-70%.

    „Fiind vorba de România, am mers pe două lucruri. M-am ţinut departe de real estate, nu am investit, pentru că sunt o mulţime de specialişti în acest domeniu, şi am ţinut rezerve de cash peste 10%. Rezervele de cash pe care un administrator de bani le păstrează sunt undeva la maximum 7%-10%”, explică el. Potrivit lui, majoritatea family offices-urilor investesc direct sub formă de private equity în companii de tehnologie, în jur de 50%, care pot să livreze sau nu, pentru că sunt companii ca Uber sau Tesla care au concurenţă serioasă, dar nu au profit. Restul de 30% din banii investiţi direct se duc în finance şi insurance şi a mai rămas un procent foarte mic de bani care se duc spre economia reală, spre a produce efectiv. „Nu vorbesc de România, dar la nivel mondial majoritatea investitorilor au crescut foarte mult segmentul de real estate în 2018 şi 2019. În România, bineînţeles, acesta este singurul segment care contează. Toată lumea merge pe segmentul acesta pe care crede că poate să-l manevreze şi să-l gestioneze”, explică Dragoş Marineanu.

    El consideră că oamenii, cel puţin aici, trebuie să înţeleagă că diversificarea este foarte importantă şi că nu poţi să-ţi ţii toţi banii într-un lucru ilichid, cum sunt imobiliarele. „Din acest motiv am consiliat anumiţi clienţi să aibă şi o expunere de minimum 2% pe lingouri şi pe aur la purtător, ţinut bineînţeles într-o custodie a unei bănci. Un alt domeniu este arta. Facem achiziţii în artă. Eu particip de 10 ani la licitaţii, târguri şi expoziţii internaţionale de artă, mergând foarte mult spre arta modernă.” De asemenea, el consideră că este important ca 1-2% să fie direcţionat către criptografie. Nu sunt fan criptomonede ca urmare a valului de amploare din 2017 şi 2018, dar vor face parte din viitor şi întotdeauna trebuie să te asiguri de viitor. Însă niciodată nu recomand cuiva să plaseze nişte bani pe care nu poate să îi piardă, ci bani de care se poate dispensa. Consider că Bitcoin, pentru că are deja un trademark – este de 10 ani pe piaţă – nu şi-a atins potenţialul ca viziune. Dar e un domeniu mai gri, pentru că nu este reglementat. Libra, al Facebook, cred că este un proiect puţin viabil, dar ar fi un proiect foarte important dacă ar fi făcut, pentru că ar oferi un avantaj monedelor de backup, adică din ce monedă treci în Libra, dolari, euro – la ce monedă te raportezi”, explică finanţistul structura de investiţii pe care o urmăreşte în general.

    El spune că a investit cu mare încredere la finalul anului trecut pe Bursa de Valori Bucureşti, imediat după ce guvernul a adoptat fără consultare Ordonanţa 114, care a determinat scăderi importante în special în sectorul bancar şi cel energetic. „Mi-am dat seama că sunt nişte cotaţii foarte bune, e o oportunitate. Drept dovadă, am avut creşteri pe Nuclearelectrica de 100% şi mai mult, creşteri pe Banca Transilvania. Bursa de la Bucureşti a mers extraordinar de bine anul acesta. Noi suntem foarte mult condiţionaţi de extern. Dacă merg lucrurile pe plan extern se va deschide robinetul şi pentru investiţiile noastre. Şi odată cu promovarea bursei de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă secundară, cred că viitorul sună bine. Însă în ziua în care s-a dat anunţul de emerging market, eu personal am vândut o bună parte de portofoliu, pentru că, bineînţeles, buy the rumor, sell the news. Trebuie să fii conectat la piaţă.” Marineanu mai spune că în ultima vreme au apărut multe companii care nu au nicio utilitate, precum şi companii care nu au utilitate pe termen scurt pentru produsul oferit, dar sunt listate la un potenţial foarte mare. „Cred că ne vom apropia iarăşi de criza dotcom din 2000. Suntem pe teritorii noi şi trebuie să fim foarte precauţi când investim.” În afară de companiile de farma şi tehnologie la care a investit, Dragoş Marineanu a mers foarte mult pe segmentul auto, care a scăzut mult în ultimul timp din cauza tarifelor, a energiei şi a diferitelor ştiri negative, dar a mers şi pe băncile europene.

    „Se va termina şi această dobândă negativă, iar băncile vor începe uşor-uşor să intre pe profit. Merg foarte mult pe produse structurate de acţiuni, cu capital protejat şi cu o barieră de protecţie. Adică pun într-un basket nişte acţiuni, pe şase luni – un an, stabilesc o barieră ca acestea să nu scadă mai mult de 40%-45% în următorul an la data de observare, cu o dobândă de 10-12%, acţiuni în care cred şi pe care nu mi-e frică să le cumpăr”, spune el.


    Dar ce înseamnă să crezi într-o acţiune? „Foarte multă lume merge pe analiza fundamentală, iar alţii merg pe analiza tehnică. Din punctul meu de vedere, piaţa nu mai ţine cont foarte mult de analiza fundamentală. Contează în perioada de earnings, când trebuie să urmăreşti companiile, dar pe lângă asta mai sunt o grămadă de alte lucruri de urmărit – context, articole, feelingul din piaţă, poziţia hedge fund-urilor. Nu mai e totul o analiză fundamentală. Lumea, de când cu social media, în ultimii 10 ani s-a schimbat şi este mai mult o chestiune de hype şi feeling. Trebuie să începi să citeşti piaţa şi mentalitatea investitorilor. Unele acţiuni scad mai mult, altele mai puţin, dar toate scad. Însă întotdeauna trebuie să nu te dezinvesteşti total, pentru că a fi investit şi a nu vinde şi cumpăra nonstop îţi va aduce un randament mult mai bun pe termen lung. Cum spunea Warren Buffett: dă-mi un ETF, dă-mi S&P şi poţi să faci
    orice strategie, că tot eu câştig”, conchide el.

  • TikTok: Noua vedetă din telefonul tău

    Creată iniţial sub numele de Musical.ly – o reţea de socializare care a devenit cunoscută pentru că le permitea utilizatorilor să realizeze videoclipuri de tip lipsync (în care utilizatorul simulează că ar cânta o anumită melodie) – TikTok a devenit una dintre cele mai puternice platforme din lume după ce a fost achiziţionată de chinezii de la ByteDance.

    La trei ani după ce a fost lansată, aplicaţia TikTok a ajuns la 500 de milioane de utilizatori activi zilnic, potrivit Datareportal, o performanţă pentru care gigantul Facebook a avut nevoie de patru ani, iar Instagram a avut nevoie de şase ani.

    În ceea ce priveşte numărul de utilizatori activi zilnic, TikTok a depăşit deja LinkedIn, Twitter, Pinterest şi Snapchat. Dintre aceştia, circa 150 de milioane reprezintă utilizatori activi în China – unde este utilizată varianta chineză a aplicaţiei, şi anume Douyin. Cu astfel de cifre, TikTok a prins viteză pe finalul anului trecut, astfel încât în primul trimestru din 2019 a devenit a treia cea mai descărcată aplicaţie din lume, cu 188 milioane de utilizatori.

    Ce este interesant de remarcat este că TikTok e singura aplicaţie din top cinci cele mai descărcate în T1 2019 care nu este deţinută de Facebook. Totuşi, asta nu înseamnă că Facebook nu ar fi vrut să deţină TikTok. Potrivit Business Insider, în 2016 Facebook a pierdut jumătate
    de an încercând să cumpere Musical.ly, într-o încercare de a intra în forţă pe piaţa din China, însă discuţiile au eşuat.

    În ianuarie 2019, TikTok a ajuns la 1 miliard de instalări la nivel global – AppStore cumulat cu Google Play. Însă cine o foloseşte? Aşa cum au evoluat trendurile, generaţiile se succed în reţelele de socializare. Dacă în urmă cu 10 ani Facebook era încă tărâmul tinerilor, care a evoluat de la text, ştiri şi imagini la conţinut preponderent foto-video, astăzi nu mai este cazul.

    Tinerii au început încă de acum câţiva ani să migreze dinspre Facebook spre Instagram, apoi spre Snapchat, iar acum spre TikTok. Practic, fiecare aplicaţie pe care au pătruns pas cu pas adulţii, părinţii şi bunicii a fost părăsită de tineri.

    Astfel, datele Globalwebindex arată că 41% dintre utilizatorii TikTok au vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Acest rezultat nu este întâmplător, astfel încât compania a ţintit încă de la început – de când era Musical.ly – utilizatorii cu vârste sub 18 ani. Dar la ce se uită oamenii de marketing şi advertiserii? Unul dintre cei mai importanţi indicatori în privinţa reţelelor sociale este reprezentat de timpul mediu petrecut pe platformă de utilizatori.

    Spre exemplu, Facebook scoate cel mai bun timp pe acest indicator, de 58,5 minute pe zi în medie, urmată de Instagram cu 53 minute pe zi, potrivit BusinessofApps. TikTok nu este departe de Instagram, astfel încât aplicaţia înregistrează un timp mediu pe platformă de 52 minute pe zi, urmată de Snapchat, cu 49,5 minute pe zi.

    Valabilă în 155 de ţări şi disponibilă în 75 de limbi, TikTok este o platformă pe care sunt vizionate miliarde de videoclipuri în fiecare zi. O statistică realizată de platforma Influencermarketinghub arată că în 2018 deja era depăşit nivelul de 1 miliard de videoclipuri vizualizate zilnic. În luna noiembrie, rezultatul a fost deja vizibil: ByteDance, proprietarul platformei, a anunţat că a câştigat o mare parte din piaţa de advertising din China, depăşind giganţii Tencent şi Baidu în primele şase luni din 2019, potrivit CNBC.

    Astfel, ByteDance a devenit al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa de advertising digital din China, cu o cotă de 23% din piaţă în prima jumătate a anului, adică 7 miliarde dolari, potrivit unui raport al firmei de consultanţă R3 – care a descris performanţa drept „o creştere extraordinară”. Prin comparaţie, Alibaba a câştigat 33% din piaţa de digital media în prima jumătate a anului, adică 10,2 miliarde dolari. Baidu a câştigat 17% din piaţă, adică 5,2 miliarde dolari, în timp ce Tencent a obţinut 14% din piaţă, echivalentul a 4,2 miliarde dolari.
    Veniturile din reclame ale ByteDance au crescut cu 113% în prima jumătate a anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare parte din creştre fiind generată de echivalentul chinezesc al TikTok – Douyin – şi de aplicaţia de ştiri deţinută de ByteDance, Jinri Toutiao.

  • Vă plac accesoriile? Cum puteţi dezvolta un magazin Meli Melo şi de câţi bani aveţi nevoie pentru a prelua o astfel de afacere

    „Avem un concept suficient de matur ca să îl putem franciza. Pentru Meli Melo – Paris era deja timpul să dea startul la această dezvoltare atât în România, cât şi la nivel internaţional. Procesul de francizare a brandului Meli Melo este unul simplu şi concis. Ne bazăm pe o strategie inversă şi anume pe orientarea înspre oraşele de dimensiune mai mică, deoarece au o viteză de dezvoltare mult mai accentuată. Totodată, franciza Meli Melo Paris este un concept dublu: pe piaţa din România şi pe pieţele internaţionale, acolo unde nu am deschis direct magazine”, descrie Stephane Dumas, unul dintre fondatorii acestui brand în România şi membru al boardului Meli Melo – Paris, strategia de franciză a companiei. 
    Meli Melo – Paris a deschis primul magazin în Bucureşti în anul 1998, ajungând în prezent la 62 de magazine, cel mai recent fiind inaugurat în centrul comercial Veranda. După piaţa locală, compania s-a extins şi în Chişinău, Belgrad şi Sofia, unde deţine câte trei magazine. Compania este prezentă şi în online şi este activă şi pe segmentul de decoraţiuni pentru locuinţe, pe care deţine 7 magazine.


    Prima franciză Meli Melo şi singura în prezent din portofoliul companiei a fost deschisă în Târgu-Jiu, în septembrie 2018, în cadrul complexului Shopping City Târgu Jiu. „A fost startul perfect: partener, spaţiu, locaţie şi perioadă, iar rezultatele sunt peste aşteptări”, descrie Stephane Dumas începutul extinderii companiei prin franciză pe piaţa locală. În contextul acestui început optimist, compania şi-a propus ca în perioada următoare să se extindă în alte oraşe din ţară. „Până în 2022 ne-am propus să deschidem în franciză în nouă oraşe: Deva, Alba Iulia, Turnu Severin, Târgovişte, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Piatra Neamţ şi Botoşani”, descrie Dumas planurile viitoare de programului de francize al Meli Melo.
    Costul unei francize Meli Melo variază între 60.000 si 80.000 euro, în funcţie de stadiul de preluare a spaţiului şi de factorii logistici ai proiectului de amenajare conform standardelor impuse de brand, iar investiţia ar trebui să fie recuperată în aproximativ doi ani şi jumătate – „în condiţii normale de derulare a businessului”, spun reprezentanţii afacerii. „Cu partenerul nostru francizat va fi un parteneriat real, suntem aproape de acesta şi chiar împreună în alegerea  locaţiei, negocierea contractului cu proprietarul, formarea profesională a angajaţilor şi ajutor în gestionarea magazinului. Vom considera întotdeauna francizatul nostru ca făcând parte din grupul Meli Melo şi de aceea vom fi aproape de el de câte ori este nevoie”, descrie Dumas colaborarea cu francizaţii companiei.

    CV de francizat Meli Melo
    1.Partener atras de comerţ, de preferat cu experienţă în retail, dar nu obligatoriu;
    2.Să poată susţine costul unei francize, care variază în funcţie de stadiul de preluare a spaţiului şi de factorii logistici ai proiectului de aranjare conform standardelor companiei;
    3.Spaţiul unde se va deschide magazinul Meli Melo – Paris trebuie să aibă o suprafaţă cuprinsă între 40 şi 80 de metri pătraţi.
    4.Într-o primă etapă de colaborare, se semnează contractul între francizat şi se percepe o taxă de franciză de 5.000 de euro, incluşi în estimarea investiţiei iniţiale. În acelaşi timp se semnează şi contractul de închiriere cu centrul comercial sau magazinul pietonal şi se elaborează un plan de deschidere.

  • Soluţia la deficitul de forţă de muncă găsită de doi tineri de 21 şi 28 de ani. Afacerea lor s-a extins acum în şapte ţări

    „Avantajul construirii unei afaceri care livrează servicii este că nu ai nevoie de sume impresionante pentru a începe”, povesteşte Piotr Mazur, CEO şi unul dintre fondatorii Software Development Academy (SDA), companie poloneză care oferă servicii de reconversie profesională, din non-IT spre specialist IT, şi oportunităţi de angajare în sector.
    SDA este o companie înfiinţată în 2014 de polonezii Piotr Mazur şi Michał Mysiak, care aveau la acea vreme 21, respectiv 28 de ani. Niciunul dintre ei nu este programator. Piotr Mazur a absolvit facultatea de economie din Gdańsk, iar Michał a urmat Academia Maritimă Gdynia, ulterior amândoi lucrând în sectorul IT ca experţi în business şi economie.
    În 2014 au colaborat cu compania Software House, care la momentul respectiv se confrunta cu problema lipsei de specialişti IT pe piaţa locală. Au început să se gândească la o soluţie pentru a atrage angajaţi în companie, iar ulterior le-a venit ideea să îi pregătească de la zero. Abordarea a avut succes, astfel că unii dintre partenerii acestora le-au spus că ar dori să facă parte dintr-un program similar, aşa că au început să caute finanţare pentru instruirea celor 15 persoane, cererea de la momentul respectiv. Pentru asta, s-au întâlnit cu reprezentanţi ai oficiului pentru ocuparea forţei de muncă din Gdańsk care şi-au exprimat dorinţa de crea un program în parteneriat pentru instruirea celor 15 persoane fără loc de muncă. Au pregătit un curs susţinut de un programator şi au contactat companii interesate de angajarea absolvenţilor după ce aceştia ar fi terminat cursul. Eforturile s-au concretizat în angajarea a 13 dintre cei 15 în termen de o lună după finalizarea cursurilor. Mai apoi, telefonul a început să sune şi alte instituţii, companii şi persoane fizice au început să se alăture acestei iniţiative. Iniţial, au funcţionat ca fundaţie, dar după ce au remarcat interesul faţă de activitatea lor, au decis să înfiinţeze compania Software Development Academy.
    Mazur spune că finanţarea SDA s-a făcut iniţial din propriile economii, iar în ultimii patru ani au fost reinvestite profiturile obţinute în extinderea locală şi, ulterior, în străinătate. Începutul SDA a fost încurajat de faptul că deficitul de specialişti în domeniul IT este în continuă creştere, iar universităţile nu au capacitatea să ţină pasul cu cererea, astfel că piaţa în continuă dezvoltare oferă posibilităţi de extindere pentru companiile de training.
    În perioada 2014-2017 şi-au dezvoltat afacerile în Polonia, iar în 2017 au decis să se extindă şi în străinătate. România a fost prima piaţă externă în care au intrat. Procesul de înfiinţare a companiei, de recrutare a personalului şi de înţelegere a ecosistemului local a durat în jur de jumătate de an, astfel că au început să ofere primele cursuri în Bucureşti abia în ianuarie 2018. După România, compania s-a extins şi în ţările baltice, Lituania, Letonia, Estonia, iar mai apoi în Marea Britanie, Irlanda şi Finlanda. „Astăzi, suntem cea mai mare academie de programare din regiune, iar pe majoritatea pieţelor în activitatea noastră suntem lider de piaţă”, spune Mazur.
    Piotr Mazur, acum în vârstă de 26 de ani, este vicepreşedinte al grupului, responsabil de SDA pe pieţele externe, dar şi CEO, supervizând activitatea managerilor locali, în timp ce Michał Mysiak, 33 de ani, este directorul general al grupului şi principalul purtător de cuvânt în Polonia. De altfel, din structura de management mai fac parte şi Costin Alexandru, care conduce echipa de
    10 persoane şi aproape 100 de traineri din România şi care anterior a lucrat pentru Oracle şi Vodafone, precum şi Jonas Bacinskas, care gestionează activităţile din ţările baltice şi care a mai lucrat înainte pentru Cisco.
    „Avem un country manager pentru Lituania şi Letonia şi cu echipe locale, dar încă nu sunt la fel de mari ca cea din România. Echipa baltică a început să crească în ultimul trimestru al acestui an şi avem planuri ambiţioase de a creşte şi mai mult în regiune. Punctul nostru forte este că avem o structură uniformă şi un proces clar de luare a deciziilor, care ne ajută să atragem experţi interesaţi să se alăture companiei noastre”, spune Mazur.
    Recent, fondatorii au luat în considerare şi investiţii externe, astfel că în ianuarie 2019 au atras prima finanţare externă, de la fondul polonez Aria Investment Fund, specializat în investiţii în companii de tehnologie, care, alături de Dominik Zimakowski, este al patrulea acţionar al afacerii. A fost cea de-a patra investiţie a fondului într-o companie. „Căutam un partener care să se uite pragmatic la industria noastră şi să vadă şansa ca o companie poloneză să devină lider într-o regiune a Europei aflată în creştere dinamică. Nu am dezvăluit public dimensiunea investiţiei, dar s-a încadrat în intervalul de 1-5 milioane de euro pe care Aria îl investeşte în general. Tot capitalul atras de la Aria a fost alocat extinderii internaţionale şi, de asemenea, dezvoltării serviciilor care ne permit diversificarea afacerilor, prin începerea furnizării de servicii online.”

    O piaţă mereu în căutare de specialişti

    Când vine vorba despre estimarea nevoii de specialişti IT, în Polonia există un deficit de 50.000 de profesionişti, iar în Marea Britanie 75.000. În România, datele variază, iar cele mai recente actuale sugerează un număr de 30.000 de profesionişti IT. În 2016, a existat o analiză care susţinea că pe plan local există un deficit de 50.000 de specialişti, în timp ce, conform studiului Confederaţiei Patronale Concordia, deficitul de forţă de muncă din sectorul IT se estimează că va evolua de la 18.200 de specialişti în 2018 la circa 20.000 în anul 2021, estimări care nu iau în calcul migrarea acestora.
    „Este clar că deficitul va continua să crească, susţinut de trei factori majori. În primul rând, cererea este din ce în ce mai mare pentru profesionişti IT datorită faptului că încet-încet, toate companiile se transformă în companii de tehnologie şi, din această cauză, tot mai multe companii au departamente de IT. În România există un factor suplimentar, datorită reputaţiei bune pe care o au profesioniştii IT. Mulţi giganţi tehnologici internaţionali şi-au stabilit centrele de cercetare şi dezvoltare în România şi oferă programatorilor salarii mari şi multe avantaje, inclusiv relocarea potenţială în viitor. În al doilea rând, universităţile române nu produc suficienţi specialişti. Al treilea factor este migrarea din România a profesioniştilor IT către pieţele occidentale sau în SUA, care măreşte şi mai mult decalajul. Aceasta înseamnă nu doar că cererea pentru profesioniştii IT nu va fi satisfăcută în viitorul apropiat, ci dimpotrivă, va continua să se aprofundeze”, explică Piotr Mazur.
    Potrivit unui studiu efectuat de SDA pe piaţa locală, aproximativ 9.000 de profesionişti IT ies anual de pe băncile instituţiilor de formare din România – număr insuficient pentru a răspunde nevoii actuale. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj oferă cel mai mare număr de absolvenţi IT în fiecare an, aproximativ 1.850, fiind urmată de Universitatea Politehnica Bucureşti (1.740), Universitatea Tehnică din Cluj (1.665), Academia de Studii Economice (1.450), Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1.200) şi Universitatea Bucureşti (900).
    Datele Comisiei Europene din 2015 arată că până în 2020 va exista o lipsă de 900.000 de specialişti IT în întreaga Uniune Europeană. De altfel, regiunea Europei Centrale şi de Est este caracterizată, printre altele, de o creştere economică medie, şi o predispoziţie pentru ştiinţe şi limbi străine, fiind astfel o piaţă atractivă pentru şcolile de programare care ajută la satisfacerea cererii în continuă creştere. Coroborat cu fenomenul digitalizării – în urma căruia tot mai multe locuri de muncă solicită cunoştinţe mai complexe de IT, care pot fi învăţate rapid şi de neprofesionişti – creşte accelerat şi cererea pentru IT-işti.
    IT Bootcamp, program oferit de SDA, este o formă alternativă de educaţie, care a luat naştere în SUA în urmă cu aproximativ opt ani. Numele provine de la un program de antrenament desfăşurat de armata americană cu scopul învăţării sau îmbunătăţirii abilităţilor. Piotr Mazur spune că sunt „ateliere de programare practică foarte intense”. „Aş dori să subliniez aici cuvântul «intens» – cursurile durează în medie 300 de ore şi aproximativ 80% din informaţii sunt practice, adaptate exact la nevoile companiilor care caută profesionişti IT”, adaugă el.
    În regiunea Europei Centrale şi de Est, inclusiv în Polonia şi în România, oamenii se orientează din ce în ce mai mult către educaţia informală, deoarece universităţile s-au dovedit a fi ineficiente în acest sens. Acestea oferă prea puţine informaţii practice şi o legătură destul de slabă între învăţare şi jobul practic. IT Bootcamp acoperă aceste goluri deoarece sunt concentrate pe abilităţile cerute de angajatori. „În fiecare ţară unde activăm, colaborăm cu angajatori cheie din sectorul IT şi ascultăm nevoile acestora, cu scopul de a ne adapta cursurile pentru a se potrivi cu cererea acestora”, explică executivul.
    El consideră că abordarea practică şi faptul că universităţile nu se adaptează nevoilor viitorilor angajatori este un lucru crucial atunci când vine vorba despre IT Bootcamp, care oferă instruire şi recalificare (upskilling şi re-skilling). „Cred că este interesant de subliniat că 30% dintre studenţii noştri sunt persoane care au urmat la un moment dat studii universitare în sectorul IT şi programare şi au observat că dobândesc prea multe cunoştinţe inutile şi prea puţine informaţii practice care pot face o diferenţă reală atunci când îţi cauţi un loc de muncă sau când negociezi salariul. Restul studenţilor provin din industrii complet diferite, foarte des fără experienţă anterioară în domeniul IT.”
    Mazur spune că cererea şi deficitul specialiştilor IT sunt prea mari, aşa că, cel puţin în sectorul IT, nu mai este neapărat necesar să finalizezi o facultate de profil. „De fapt, uneori nu este nevoie deloc de studii universitare oficiale. Sistemul de învăţământ din principalele pieţe unde ne desfăşurăm activitatea este destul de învechit şi concentrat prea mult pe teorie şi prea puţin pe practică şi cunoştinţe aplicabile. În plus, din ce în ce mai puţini oameni lucrează în domeniul pe care l-au studiat şi, de asemenea, angajatorii devin din ce în ce mai flexibili atunci când vine vorba de căutarea candidaţilor pentru angajare şi nu mai acordă atât de multă importanţă studiilor universitare în domeniu. Aş îndrăzni chiar să spun că sectorul IT este şi mai flexibil – atât timp cât poţi scrie cod, nu contează ce ai făcut înainte şi care este (dacă există) diploma universitară pe care o ai.”
    Cu toate acestea, Piotr Mazur spune că finalizarea cursurilor ţine foarte mult de motivaţia cursanţilor, dar şi de capacităţile acestora. „Nu vreau să prezint o poveste frumoasă aici – nu toată lumea este menită să fie programator. Nu vindem acest concept, că prin simpla participare la bootcampul nostru oamenii vor deveni programatori, deoarece aceasta ar fi o publicitate falsă. Oamenii trebuie să dedice mult timp, efort şi energie cursurilor noastre. Învăţarea unui limbaj de programare este asemănător învăţării oricărei limbi străine şi ne străduim să includem toate informaţiile esenţiale pe durata unui curs de 7 luni – şi sunt destul de multe informaţii. Astfel, după şapte luni de curs intensiv, studenţii noştri cunosc elementele de bază ale programării. Ei nu devin imediat programatori cu drepturi depline, ci mai degrabă sunt pregătiţi pentru primul lor entry job în industria IT.”
    Un alt studiu al Comisiei Europene, care întăreşte spusele lui Mazur, indică faptul că, în curând, pe parcursul vieţii profesionale vom ajunge să avem între 15 şi 20 de locuri de muncă diferite, în sectoare diferite, schimbând chiar radical sfera muncii desfăşurate.
    În SUA, media acestei perioade la angajaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani este de 3 ani, de trei ori mai mică decât cea a angajaţilor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani, care este de 10,4 ani. În ceea ce priveşte 28 de ţări din Uniunea Europeană, schimbările pentru tinerii de 25-34 de ani între 2000 şi 2014 sunt de asemenea evidente. Menţinerea unui singur loc de muncă pentru 10 ani sau chiar mai mult a scăzut de la 17,5% la 12,5%, în timp ce menţinerea unui loc de muncă pentru o perioadă de 3-5 ani a crescut de la 17,7% la 19,4%. Această perioadă mai scurtă nu este doar rezultatul unui timp mai scurt petrecut în câmpul muncii, ci este, de asemenea, o alegere conştientă.
    Acest lucru va fi în special afectat şi de faptul că tehnologia şi automatizarea remodelează mediul de muncă, unele joburi sau sarcini pe care oamenii le îndeplinesc fiind înlocuite de maşini. Există o tendinţă deja în reconversia profesională la nivelul adulţilor spre specializări IT, ca să poată accesa joburi mai bine plătite şi să rămână în joc. Şi acest fenomen contribuie la o dezvoltare dinamică a şcolilor de IT pentru adulţi sau a bootcampurilor pentru cei ce vor să înveţe sau să-şi exerseze aceste abilitaţi. „Performanţele pe care le-am avut până acum pe piaţa românească sunt foarte încurajatoare, mai ales ţinând cont de faptul că România are o populaţie mai mică, 20 de milioane de locuitori faţă de aproximativ 38 de milioane în Polonia. Am observat o dinamică de creştere pe piaţa românească care depăşeşte aşteptările noastre, iar astăzi România este a doua noastră piaţă (după Polonia), cea mai importantă exact datorită potenţialului acesteia. Ceea ce ne ajută în România, deşi o piaţă nouă, este avantajul de a fi fost primii în piaţă, putând astfel să construim de la zero fără concurenţă majoră. Desigur, ne aşteptăm să vedem competiţie în curând şi am văzut deja unii antreprenori locali care înfiinţează companii cu o abordare similară”, spune Piotr Mazur.
    Pe toate pieţele unde sunt prezenţi, SDA are aproximativ 80 de angajaţi. În România are o echipă de 10 persoane, iar în prezent recrutează pentru alte 10 posturi. Pe lângă angajaţii cu normă întreagă, colaborează cu aproape 100 de traineri IT care oferă cursuri în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova, Oradea, Constanţa, Galaţi şi Baia Mare, iar până la sfârşitul acestui an vor să înceapă livrarea primelor cursuri la Chişinău, în Republica Moldova.
    „Planul nostru este să fim prezenţi în toate oraşele mai mari din România şi să ne creştem echipa. Avem nevoie de oameni potriviţi care consideră educaţia un element cheie al creşterii şi dezvoltării personale. Recrutăm trainerii din oraşele în care se desfăşoară cursurile. Motivul pentru aceasta este că trainerii noştri sunt programatori activi cu joburi zilnice şi le-ar fi dificil să călătorească distanţe lungi în weekend. Această poziţie este de fapt foarte atractivă pentru programatori – aceştia pot câştiga bani în plus în timpul lor liber, pot dezvolta soft skills şi public speaking skills. Desigur, plăcerea de a-i învăţa pe alţii este încă un avantaj”, spune Mazur.
    În ceea ce priveşte bugetul de investiţii, SDA a investit peste 1 milion de lei în ultimul an şi jumătate şi intenţionează să investească încă 1 milion de lei în 2020. Cât despre rezultate, pentru 2019 se aşteaptă să atingă venituri de 1,5 mil. euro şi un profit net de circa 200.000 de euro.
    Pe baza statisticilor pe care le derulează în ţările în care SDA activează, 81% dintre absolvenţii cursurilor SDA primesc un loc de muncă în domeniul IT în termen de trei luni de la finalizare, în timp ce 10% dintre ei urmează studii universitare în paralel cu clasele, iar restul sunt profesionişti care lucrează activ. „De la lansarea în 2014, am avut 5.000 de studenţi care au absolvit cursurile organizate de SDA în Europa, iar în prezent alţi 2.500 urmează cursurile noastre. În România avem până în prezent aproximativ 500 de absolvenţi. Scopul nostru pentru România pentru anul 2019 este formarea a 1.000 de studenţi. Anul viitor intenţionăm să creştem acest număr cu cel puţin 50%. Pentru anul viitor planificăm 80 de cursuri în România.”
    În prezent, SDA oferă trei cursuri cheie în România – Software Tester (care durează 112 ore), limbaj de programare Python (311 ore) şi, cel mai popular, Java (360 de ore). Acestea se ţin în weekend, numără de obicei 15-20 de studenţi şi durează în general în jur de 3-5 ore pe zi. Pornesc de la 3 luni (Software Tester) şi pot ajunge până la 7 luni (Python). „Este o experienţă intensă, care necesită o mare dedicare din partea studenţilor, inclusiv studierea în timpul liber şi pregătirea proiectelor. Aici trebuie să subliniez că, deşi sună simplu, vorbim în majoritatea cazurilor despre persoane care au deja locuri de muncă şi continuă să muncească pe durata participării la cursurile noastre”, explică Piotr Mazur.
    Când vine vorba de costuri, cursul Software Tester costă 4.500 de lei, Java este 8.900 de lei, iar Python 7.900 de lei, cursanţii având posibilitatea achitării în rate. În România, SDA lucrează împreună cu băncile locale la dezvoltarea de credite favorabile pentru cursurile pe care le oferă. În august 2019, cursul Java oferit de SDA a fost autorizat în cadrul programului Investeşte în Tine dezvoltat de CEC Bank şi finanţat de guvernul român, care oferă credite pentru dezvoltare profesională fără nicio rată a dobânzii.
    Următorul pas pe care se concentrează SDA este colaborarea B2B cu companii majore care au nevoie de un flux constant de profesionişti IT, aşa cum lucrează deja pe piaţa poloneză şi pe cea finlandeză. În colaborarea cu corporaţiile, lucrează în două feluri, fie recrutează oameni noi din piaţă pe care îi instruiesc şi îi introduc în companii, fie preiau angajaţii care lucrează deja în acea companie, dar pe o poziţie non-IT şi îi recalifică. De asemenea, colaborează cu multinaţionale pentru furnizarea de cursuri mai tradiţionale de „perfecţionare”, bazate exact pe nevoile personalizate ale angajatorului. Unul dintre proiectele de referinţă în acest sens este colaborarea cu Nordea Bank în Polonia, unde lucrează în ambele moduri menţionate. Primul proiect cu banca s-a numit „IT na Bank” şi a avut cinci ediţii. În cea mai recentă, Nordea a căutat să angajeze noi junior database specialists, printr-un curs intensiv pentru persoane fără experienţă tehnică, implementat de SDA. Academia a gestionat întregul proces de recrutare şi screening al participanţilor, Nordea participând doar la etapa finală a interviului, în care a selectat cei mai buni candidaţi. În cadrul proiectului, noii angajaţi selectaţi au participat la un curs care s-a desfăşurat timp de cinci zile pe săptămână pentru o perioadă de trei luni, în care au fost furnizate 200 de ore de cunoştinţe practice. Nordea a acoperit 60% din costurile programului şi a primit la final 12 specialişti cu un contract de angajare pentru o perioadă de un an. De asemenea, le-a fost oferită posibilitatea de a preda cursuri de recalificare intern pentru angajaţii din birourile lor din Varşovia, Gdynia (Polonia), Stockholm (Suedia) şi Helsinki (Finlanda).
    „Cum am lucrat cu Nordea Bank în Polonia şi pe pieţele scandinave, am dori să lucrăm şi în România. Având în vedere deficitul în continuă creştere de profesionişti IT şi cât de greu (şi de asemenea scump) este să angajezi profesionişti IT, procesul de recrutare trebuie să se adapteze. La un moment dat, nu mai este eficient din punct de vedere al costurilor sau al timpului să te lupţi pentru aceiaşi profesionişti IT cu alte multinaţionale; este de preferat, atât din punct de vedere al resurselor umane, cât şi a ratei de retenţie a angajaţilor, să li se ofere angajaţilor actuali capacitatea de a învăţa noi abilităţi într-un mediu controlat, care stimulează, de asemenea, creativitatea şi îi face pe angajaţi să se simtă doriţi. Cred că odată cu progresul automatizării şi al digitalizării, din ce în ce mai multe companii vor trebui să urmeze acest proces de recalificare şi perfecţionare a angajaţilor pentru a răspunde nevoilor generate de locurile de muncă de mâine. Acesta este motivul pentru care vom derula în curând acest proiect B2B în România şi credem că, având în vedere prezenţa multinaţionalelor IT din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi alte oraşe importante, cererea este acolo. Cred că aceste companii care implementează astfel de programe, care fie formează angajaţi de la zero fie îşi recalifică personalul actual, vor înregistra un punctaj foarte ridicat în ceea ce priveşte employer branding, arătând pieţei că sunt dispuşi nu doar să îşi păstreze oamenii talentaţi, dar şi să investească în ei”, spune Mazur.

    Digitalizarea şi automatizarea, impuls pentru piaţa IT&C

    În ultima perioadă, industria de IT&C a cunoscut o evoluţie fulminantă, determinată în parte de fenomenele de digitalizare şi automatizare. În timp ce o mulţime de servicii analogice cunoscute încep să fie mutate pe canale online, regiunea Europei Centrale şi de Est atrage din ce în ce mai mulţi investitori străini care identifică centre IT bine plătite în aceste ţări.
    „Cred că suntem încă înainte de boomul real, atunci când investitorii vor realiza că nu suntem doar ieftini (bineînţeles că acum acesta este destul de des motivul pentru care investesc), ci, în acelaşi timp, suntem şi specialişti bine educaţi. Dar ceea ce observăm se datorează lipsei unui număr suficient de angajaţi potenţiali şi din acest motiv întreaga industrie nu creşte la un pas atât de rapid pe cât ar putea”, spune Piotr Mazur.
    Ce impact are fenomenul digitalizării în procesul de dezvoltare a industriei de IT&C? „Să folosim exemplul Estoniei, unde de fapt sunt şi e-cetăţean. Este impresionant modul în care această ţară mică este digitalizată. Poţi face aproape totul fără să fii nevoit să părăseşti casa. Poţi vota la alegeri, programa vizita la cabinetul medicului, comanda reţeta pentru medicamentele necesare, depune declaraţii fiscale. Poţi deveni chiar e-rezident al Estoniei fără măcar să fi vizitat vreodată ţara, dar primeşti o mulţime de avantaje suplimentare pentru a conduce compania acolo. Cred că progresul în domeniul digitalizării este necesar în fiecare ţară.”
    În ziua de astăzi, aproape totul este condus de un software, astfel că necesitatea profesioniştilor IT calificaţi vine nu numai din partea companiilor financiare sau de asigurări, dar şi de la cele care produc software auto, instrumente medicale, electrocasnice etc. În fiecare an apar noi produse care depind foarte mult de tehnologie avansată şi software pe care le folosim în viaţa de zi cu zi, cum ar fi boxele inteligente de la Google sau Amazon, smartphone-uri, laptopuri, televizoare etc. „Trăim vremuri în care orice companie pentru a supravieţui va trebui să devină într-un fel sau altul o companie de tehnologie. Întrucât aproape fiecare aspect al vieţii noastre este asociat cu software-ul, limbajele de programare, avem nevoie de tot mai multe companii care să le creeze, să le actualizeze şi să le dezvolte şi, desigur, aceasta vine şi cu o nevoie de astfel de profesionişti”, spune Mazur. Piaţa globală de învăţare a programării are o valoare estimată la 450 de milioane de dolari. În Polonia, piaţa este estimată la 50 de milioane de zloţi polonezi (circa 50 de milioane de lei). Vicepreşedintele companiei estimează că piaţa românească este la jumătate faţă de cea poloneză. 

  • Ce e verde şi se pune pe perete?

    „Căutarea unei idei de business care să ne inspire a coincis cu momentul în care ne mutam la casa noastră, prima noastră casă unde nu mai eram chiriaşi şi unde puteam decora după bunul plac. Primul pas a fost să umplem casa de plante, dar ne-am lovit de două probleme: umiditatea excesivă şi faptul că unele din plantele noastre nu supravieţuiau din cauza aerului şi a lipsei luminozităţii din anumite încăperi”, povesteşte Alexandru Creţu.

    Se mutaseră deja din Bucureşti, Alexandru decisese să-şi facă stagiatura în arhitectură în Buzău, iar Oana renunţase la cariera în domeniul bancar şi se angajase la o companie din acelaşi oraş. Împreună s-au gândit că, în paralel cu joburile, se pot ocupa şi de o afacere.

    Aşa s-a născut afacerea cu tablouri cu licheni, un element folosit tot mai des în designul interior, dar mai puţin descoperit în urmă cu trei ani, când cei doi antreprenori fondau VerdePePerete. Au început să studieze domeniul, să se gândească la un nume şi la un logo, proces care a durat câteva luni.

    „Am făcut totul singuri, studiind mult, citind toate resursele care ne-ar fi putut ajuta, iar până la urmă am reuşit să ne construim un brand autentic.”

    Pe site-ul VerdePePerete se vând tablouri cu licheni naturali, obiecte decorative pentru mobilier cu licheni şi se pot comanda chiar pereţi întregi drapaţi cu licheni.

    „Produsele noastre sunt compuse din ramă sau cadru din lemn de brad, lăcuite, băiţuite, vopsite cu vopsea ecologică pe bază de apă în diferite nuanţe şi licheni naturali într-o varietate de culori.”

    În tablouri, lichenii formează modele abstracte sau chiar logouri, în funcţie de cererile clienţilor. De altfel, atunci când cumpărătorul îşi doreşte, se poate implica personal în realizarea tabloului, sub îndrumarea celor doi antreprenori din spatele VerdePePerete.

    Între ei, responsabilităţile sunt clar separate, astfel că Oana se ocupă de organizare, planificare, strategie şi contabilitate, în vreme ce Alexandru – absolvent de Arhitectură – este însărcinat cu realizarea şi editarea de fotografii, dar se implică şi în producţia efectivă.

    „Amândoi avem spirit antreprenorial – eu, deşi nu am o facultate de profil, mai mult ca Oana. Eu sunt cel care îşi asumă mai uşor riscurile, Oana este mai analitică şi pune accentul pe detalii, dar împreună ne echilibrăm şi facem echipă bună.”

    Investiţia lor până acum s-a ridicat la circa 25.000 de euro, iar cifra de afaceri obţinută în 2018 a fost de 123.000 de lei, adică circa 27.000 de euro. Profitul a fost de aproape 6.000 de euro.

    Producţia tablourilor cu licheni are loc într-un atelier din satul Spătaru, judeţul Buzău, acolo unde există şi câţiva colaboratori care ajută la finalizarea procesului artizanal de fabricare. Vânzările au loc numai prin intermediul magazinului online, neexistând încă un punct fizic de desfacere.

    „Preţurile din magazinul online variază de la 40 de lei până la 2.260 de lei, însă acestea sunt diferite pentru proiectele personalizate, precum tablourile cu logouri”, explică Alexandru Creţu.

    Ca profil, clienţii cei mai frecvenţi sunt femei din oraşe mari, ca Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Braşov sau firme care vor să realizeze logouri „verzi” ori tablouri care să insereze natura în birourile lor.

    „Anul 2019 este un an de tranziţie, pentru că am decis să lăsăm afacerea să meargă de la sine. Nu am investit deloc în marketing, nu ne-am dezvoltat şi, cu toate acestea, a mers la parametrii doriţi, în condiţiile date”, spune Alexandru Creţu.

    În curând, el şi soţia lui, Oana, vor să transforme VerdePePerete dintr-o pasiune în activitatea lor principală, aşa că se gândesc să lanseze produse noi.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Caricatours – realizare de caricaturi (Bucureşti)
    Fondatori: Ruxandra şi Valentin Chibrit
    Cifră de afaceri în 2018: 80.000 de lei (17.000 de euro)
    Prezenţă: online şi la festivaluri

    Recul – hotspot cultural cu teatru, şcoală şi bar (Bucureşti)
    Fondatori: Bogdan Untilă, Vlad Dragomirescu
    Investiţie iniţială: 200.000 de euro
    Prezenţă: zona centrală a Bucureştiului

    Atelierul lui Mihai – producţie de obiecte din lemn şi alte materiale (Bucureşti)
    Fondator: Mihai Stanciu
    Investiţie iniţială: 40.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 10.000 de euro
    Prezenţă: online

    Confidas – platformă de analiză financiară a companiilor (Bucureşti)
    Fondator: Eduard Burghelia
    Investiţie iniţială: 130.000 de euro
    Prezenţă: online

    Natural Sins – producţie de fructe uscate şi deshidratate (Piteşti)
    Fondator: Ramona Păun
    Investiţie iniţială: 57.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 15.000 de lei (3.300 de euro)
    Prezenţă: online, farmaciile Bebe Tei, cafenelele Tucano

  • Trei antreprenori au deschis în piaţa locală prima bibliotecă de jucării, pentru veni în sprijinul părinţilor care vor să economisească bani şi spaţiu. Cât costă un abonament

    „Ideea urmează trendul global de economie colaborativă – sharing economy – care începe să fie din ce în ce mai prezent în România prin diverse servicii ca Uber, BlaBlaCar, Lime sau Blinkee”, menţionează Tiberiu Lupu, cofondator al afacerii. În fondarea businessului i-au fost alături doi foşti colegi pe care i-a cunoscut în timpul programului de MBA pe care l-a urmat la Masstricht School of Management: Emil Olteanu, care în prezent ocupă funcţia de CEO şi a fost, de altfel, cel care a venit cu ideea dezvoltării unui astfel de business în România, şi Alina Marian.
    „Business planul şi prezentarea Evertoys au constituit livrabilul cursului de antreprenoriat al programului. Pitch-ul s-a desfăşurat într-o arenă a leilor improvizată şi a primit un feedback excelent. Acest prim succes ne-a determinat să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm să construim afacerea, în 2016”, descrie Tiberiu Lupu modul în care a luat naştere Evertoys. El spune că s-au inspirat şi din alte două companii de peste graniţe: modelul american Pley, acum toylibrary.co, precum şi modelul german Meinspielzeugkiste – „cutia mea cu jucării”.

    Investiţia iniţială în lansarea businessului a fost de 55.000 de euro, din care aproximativ 30.000 de euro au reprezentat resursele fondatorilor. „Ne-am antamat toate rezervele personale pentru acest start-up. Emil a început imediat full time în Evertoys, iar eu m-am alăturat la câteva luni după”, spune Lupu. Compania a beneficiat până în prezent şi de două finanţări: o primă investiţie de tip angel din partea VGP (Venture Growth Partners) şi a doua, tip seed, de la  Sparking Capital. În primul an de activitate, businessul a înregistrat venituri de 40.000 de lei. Anul trecut acestea s-au dublat, ajungând la 85.000 de lei, iar pentru anul acesta reprezentanţii Evertoys estimează că vor ajunge la 120.000-140.000 de lei.

    Potrivit lui, Evertoys este un business cu venituri recurente generate de abonamente. „Clienţii se abonează, plătesc un preţ fix lunar sau trimestrial şi au acces la serviciul nostru de bibliotecă de jocuri, jucării şi cărţi pentru copii. Funcţionează foarte simplu: comandă online jucării şi cărţi, le folosesc şi când s-au plictisit comandă altele noi. Schimbul jucăriilor se face prin curier oriunde doreşte clientul. Livrăm naţional”. În prezent afacerea are în portofoliu patru tipuri de abonament: trei cu jucării, cărţi şi Lego, la 69, 99 şi 129 de lei/lună, şi unul doar cu piese Lego, la 89 de lei/lună. Clienţii au însă şi posibilitatea de a plăti un preţ mai mic în cazul în care optează pentru un abonament trimestrial.

    În total businessul are şapte asociaţi; recent, au cooptat un nou membru, Alexandru Pavel, în rolul de CTO. „Avem nevoie de un CTO pentru că am dezvoltat platforma Evertoys 3.0 (a treia versiune) de la zero. Din ce ştim noi, este singura platformă din România care poate susţine un model de business recurent, în care vizitatorul să se înregistreze rapid pe platformă şi în care să îşi poată administra singur contul.” În prezent, şase angajaţi lucrează pentru Evertoys.

    Tiberiu Lupu spune că cel mai important beneficiu al închirierii jucăriilor în detrimentul cumpărării acestora este evitarea risipei de resurse – bani şi spaţiu. „Din experienţa noastră, majoritatea jucăriilor au o relevanţă redusă pentru copii. În special jucăriile educative sunt depăşite în scurt timp de viteza cu care se dezvoltă cei mici. Din asta rezultă că părinţii adună munţi de plastic şi lemn. Noi propunem utilizarea în locul proprietăţii. Te joci cât te joci şi când jucăria nu mai are ce să îţi «spună» o dai înapoi şi împrumuţi alta. Ai acces la un vagon de jucării, dar nu le ai în debara”, explică antreprenorul.

    Alte avantaje, spune el, sunt:  economia, posibilitatea de a schimba jucăria, sustenabilitatea, serviciul fiind mai «verde», pentru că se consumă mai puţin plastic prin refolosire, economisirea timpului clientului, precum şi confortul, deoarece clientul poate comanda de oriunde şi produsul este livrat acasă.

    În momentul de faţă în portofoliul businessului sunt 300 de abonaţi activi, iar de la lansare până în prezent peste 700 de familii au încercat Evertoys. Profilul ţintă al clienţilor companiei e reprezentat de familii cu vârste de 28-45 de ani, cu venituri peste medie (peste 700 de euro), cu copii între 1 şi 9 ani. „Ţintim familiile care locuiesc în oraşele mari din România, cu peste 100.000 de locuitori”, precizează Tiberiu Lupu. El mai spune că 80% dintre clienţi sunt femei, şi în peste 60% din cazuri, în familiile care deţin abonamente Evertoys, femeile sunt cele care decid cum se împart cheltuielile casei. „Îşi folosesc cardul adesea pentru cumpărături online sau servicii (Neflix, Uber, Uber Eats, Apple Music/Google Play), sunt interesaţi de sustenabilitate şi dezvoltarea copiilor, au studii superioare, iar mamele lucrează sau sunt în concediu de maternitate”, completează antreprenorul descrierea potenţialilor clienţi.

    Gama de produse Evertoys este constituită din peste 1.200 de jucării, jocuri şi cărţi diferite. Lupu spune că Lego este campionul absolut în ceea ce priveşte categoria de jucării închiriate cel mai des, pe listă urmând cele pentru copii de 1-2 ani. Jucăriile sunt cumpărate şi stocate într-un mic depozit cu o suprafaţă de 250 de metri pătraţi. „Tot ce înseamnă comandă de jucării se întâmplă online. Nu avem încă un punct de preluare”, menţionează cofondatorul companiei.

    La nivel de provocări, Tiberiu Lupu spune că încă se luptă cu nevoia de proprietate a românilor. „Există nişte bariere care opresc clientul să se aboneze. De exemplu, au impresia că în cazul în care jucăriile se strică vor fi penalizaţi. Nu facem asta, noi preluăm orice risc de jucării stricate sau pierdere de piese. De asemenea, au o reticenţă legată de faptul că jucăriile nu sunt igienizate. Ele sunt igienizate cu sfinţenie – noi spunem că sunt mai curate decât la tine acasă sau mai curate decât orice grădiniţă sau club de copii.” Un alt impediment, adaugă Lupu, este teama de a înregistra un card bancar şi de a-şi a lua un angajament de plată a unui abonament. „Însă abonamentul poate fi oricând suspendat sau anulat, fără să ţi se pună întrebări, iar plata se poate face şi prin transfer bancar”, prezintă el rezolvarea pentru astfel de situaţii ipotetice.

    În prezent, compania are distribuţie naţională, iar în viitor şi-au propus să se axeze pe dezvoltarea de noi produse, un alt obiectiv fiind deschiderea unei noi runde de finanţare pentru expansiune regională; reprezentanţii businessului poartă deja discuţii în acest sens cu Ungaria, Polonia şi Cehia.
    Înainte de a deveni antreprenor, Tiberiu Lupu a lucrat timp de zece ani în zona corporate, pentru Rompetrol şi Telekom. A urmat ASE-ul şi Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, precum şi un MBA la Maastricht School of Management, iar printre pasiunile sale se numără sportul (trail running, triatlon, căţărat şi ciclism) şi „formarea de obiceiuri bune, care nu îmi reuşeşte întotdeauna”.

  • Exportul – o poveste despre detalii

    „Affumicato” era un cuvânt pe care Carmen Gavrilescu îl auzea des la târgurile de promovare de produse din Italia şi Spania la care participa cu salamul de Sibiu. Ulterior, a înţeles „nemulţumirile” celor obişnuiţi cu gusturile mediteraneene, încât italienii repetau apăsat cuvântul „afumat” – în neconcordanţă cu specificul lor de consum. Carmen Gavrilescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu (n.r.: formată din Agricola Bacău, Scandia Sibiu, Salsi Sinaia parte din grupul Angst, Cris-Tim care produce la fabrica din Prahova salamul de Sibiu, Aldis cu fabrica din Călăraşi şi producătorul Reinert), a povestit în cadrul evenimentului ZF Branduri Româneşti 2019 despre provocările întâlnite în conturarea poveştii de export din jurul salamului de Sibiu, accentuând ideea specificului din fiecare ţară.

    „Salamul de Sibiu este primul brand românesc care a trecut graniţele ţării. În prezent ne ajută mult existenţa comunităţilor româneşti dezvoltate în afara ţării. Oriunde în Italia, Spania şi Marea Britanie au ajuns oamenii să ştie despre el. (…) Când discutăm despre zona de mâncare este o chestiune de gust pentru că fiecare ţară are un specific. În Italia şi Spania oamenii repetau constant cuvântul affumicato, care înseamnă afumat. Ei nu consumă produse afumate, ca noi, cărora ne place salamul afumat. Trăim într-o zonă de percepţii”, spune Gavrilescu.

    Dar, totuşi, dacă în zona de mâncare vorba spune că „gusturile nu se discută”, ce altceva ar putea influenţa capacitatea unui brand românesc de a merge la export? Numele şi rezonanţa acestuia în diferite limbi şi culturi ar putea reprezenta un factor extrem de important, încât dacă acesta este dificil sau greu de pronunţat, în special în cazul unui brand bazat pe produs, ar putea ridica probleme în etapa de popularizare.

    În acest sens, spre exemplu, lanţul de librării Cărtureşti, consideră că ar putea ieşi pe pieţele internaţionale prin brandurile specifice ale companiei, sub umbrela Cărtureşti, deoarece acestea au nume cu rezonanţă. „Momentan nu avem planuri clare pentru pieţele externe, am deschis recent la Chişinău într-un prim pas şi vrem să mergem mai aproape de casă, unde există comunitatea românească. Legat de nume şi versatilitatea lui şi cât îţi permite sau nu să ieşi din ţară, Cărtureşti este un creator de branduri, cu librării de nişă. Verso, spre exemplu, este un concept axat pe cultura vizuală, sau Carusel din Centrul Vechi – care este cunoscută mai mult sub numele acesta decât sub numele Cărtureşti. Pentru unii acestea funcţionează ca un brand în sine”, explică Iulia Teliban, senior marketing manager la Cărtureşti.

    Ea susţine că şi la export cel mai important lucru este povestea pe care o aduce brandul, în special într-un moment în care trendurile de consum sunt influenţate enorm de puterea brandurilor. „Cred că la un moment dat nici nu mai contează atât de mult numele brandului, ci ceea ce vine cu el. Cât timp poţi duce forţa brandului şi diferenţiatorul, poţi crea experienţa şi atmosfera. Brandul este povestea pe care o spune consumatorul despre tine după ce îi oferi o sumă de experienţe”, adaugă Teliban.

    Pentru a accentua ideea că brandul este o forţă în sine dacă este construit aşa cum trebuie şi că poate transcende graniţe, Stephane Dumas, cofondatorul Meli Melo, susţine că trebuie să creezi un brand uşor de pronunţat şi în alte pieţe, nu doar în ţara ta. „Un brand nu ţine de naţionalitate. Un brand nu are frontieră, nu are limită, decât cea fixată de companie. Eu am venit în România în 1994 şi am început în 1998 să aducem accesorii pentru femeile de aici. Am ales un brand cu sonoritate franceză şi românii au asociat numele cu Franţa. Important este brandul, puterea lui, nu naţionalitatea celui care l-a creat. E important să creezi un brand uşor de pronunţat în alte pieţe, nu doar în ţara ta. Altfel e greu de impus pe alte pieţe, dacă vreţi să ieşiţi pe alte pieţe. Noi mergem cu Meli Melo la export şi îl ducem ca brand românesc, nu francez”, spune Stephane Dumas, cofondatorul Meli Melo.

    Un nume care poate avea succes la export ar putea fi, de asemenea, unul ce are traducere la îndemână în fiecare limbă vorbită în pieţele pe care încearcă să intre.

    „Printre brandurile noastre acum un an s-a născut Ana Are, cu extensii precum Ana Iubeşte. Acestea sunt branduri construite pentru piaţa internaţională pentru că Ana este un nume cu conotaţii internaţionale, ce poate fi tradus în orice limbă. Alegerea acestui nume a fost importantă când am acceptat acest proiect şi am agreat că vrem să devenim un jucător important la nivel european pe piaţa fresh-urilor şi a sucurilor de fructe”, menţionează Răzvan Vasile, CEO al companiei Casa Panciu, sub umbrela căreia se află brandul Ana Are. Stephane Dumas, de la Meli Melo, spune că dincolo de nume brandurile româneşti care vor să iasă în afara graniţelor trebuie să se înarmeze cu răbdare şi cu un management bun.

    „Există trei tipuri de firme: naţionale, internaţionale şi multinaţionale. Noi suntem internaţionali, am acoperit 2-3 pieţe. Ca să treci de la naţional la internaţional trebuie să ai un brand de exportat, să fii puternic pe piaţa ta de bază, să ai un management bun, să fii sigur că ai resursele necesare, să ştii că nu eşti nimic pe alte pieţe şi să ai răbdare. Noi am intrat acum şase ani în Moldova şi cinci ani a fost un coşmar. Acum magazinul din Chişinău este printre cele mai bune”, adaugă Dumas. Companiile şi realitatea pieţelor confirmă că la baza unui brand de export trebuie să stea un produs sau un serviciu calitativ pentru a avea un succes sustenabil.

    „Pentru a avea succes, un brand are nevoie de un produs în spate. Noi am trecut graniţele cu acest brand (n.r.: Superbet) în Polonia. Acolo brandul nu este cunoscut, aşa că trebuie să convingă prin produsul pe care îl reprezintă. Acum avem capital de lucru 100 mil. euro. Când am decis să ne extindem în Polonia acum doi ani nu aveam banii aştia, aşa că nu am putut cumpăra o companie locală, ci am pornit de la zero. Superbet a pornit acum 10 ani la Timişoara, cu o agenţie de pariuri. Brandul s-a dezvoltat cu management românesc, avem birouri la Londra, la Leeds, la Zagreb, am angajat programatori, ne-am dezvoltat, am cumpărat o firmă de inteligenţă artificială. Este dovada că se pot face şi în România lucruri frumoase. Acum cred că în cinci ani Superbet poate fi un brand global, un produs tehnologizat”, îşi aminteşte Vlad Ardeleanu, managing director la Superbet.

    Din perspectiva unei companii de tehnologie cu succes global deja obţinut într-o anumită măsură, Bitdefender este de acord că un produs de calitate ridicată, corelat cu o experienţă pozitivă a consumatorului, reprezintă una dintre reţetele exportului unui brand românesc cu succes. „Sunt trei idei cheie prin care vinzi: brandul, calitatea produsului şi a serviciului şi pe locul 3 vine preţul. Deci combinaţia dintre brand şi calitatea produsului, unde vorbim foarte mult de experienţa consumatorului final, depăşeşte cu mult partea de preţ”, spune Ciprian Istrate, vicepreşedinte pe soluţii consumer în cadrul Bitdefender.

    Pentru companiile de tehnologie precum Bitdefender, care vor să iasă la export, calitatea forţei de muncă specializată în IT din România ar putea fi o carte importantă de jucat, încât tehnologia elimină graniţele clasice. „Brandul este cel mai important lucru, iar noi având un brand tehnologic avem cel mai mare avantaj, pentru că tehnologia a eliminat graniţele. Te poţi duce să maximizezi veniturile în altă parte, în altă piaţă. Eu cred că noi, românii, avem un foarte mare avantaj pe partea tehnologică. În primul rând avem cunoştinţele noastre tehnologice, care sunt printre cele mai dezvoltate. Specialiştii noştri IT sunt în top 5 în lume”, subliniază Istrate.