Tag: modificari

  • PNL, din nou în opoziţie

    Premierul Victor Ponta a cerut Comisiei constituţionale să reia votul, spre a respinge amendamentul deja adoptat sau a-l revizui, motivând că bugetul nu poate suporta şi plata dobânzilor şi a penalităţilor, ţinând cont că statul are mari datorii restante faţă de diverse categorii de cetăţeni sau instituţii.

    Ministrul liberal al finanţelor, Daniel Chiţoiu, a anunţat recent că arieratele autorităţilor locale totalizau 750 de milioane de lei la finele lunii aprilie, însă nivelul acestora trebuie să ajungă la 300 de milioane de lei până în luna iulie, conform angajamentelor cu instituţiile financiare internaţionale. Chiţoiu a afirmat că ţinta convenită cu FMI în cazul arieratelor trebuie atinsă până la sfârşitul lunii mai, drept condiţie pentru evaluarea finală a acordului cu Fondul.

    România a avut un deficit bugetar de 2,9% anul trecut, iar Comisia Europeană estimează o reducere la 2,6% pentru anul în curs şi la 2,4% pentru 2014. Comisia Europeană a recomandat recent Consiliului Ecofin încetarea procedurii de deficit excesiv în cazul României, după ce a constatat reducerea deficitului bugetar sub nivelul maxim de 3% permis în UE şi estimează menţinerea în anii următori atât a deficitului, cât şi a îndatorării publice în limita permisă în Tratatul UE.

  • Ochelarii GOOGLE: Compania a interzis orice material pornografic pe Google Glass

     Modificarea, despre care editorii de la site-ul Mashable.com au observat că a fost făcută într-o mare discreţie apare în primul paragraf al secţiunii “Politici de conţinut”:

    “Nu permitem conţinut Glassware cu nuditate, acte sexuale grafice sau material sexual explicit. Google are o politică de toleranţă zero faţă de pornografia infantilă. Dacă descoperim conţinut cu pornografie infantilă, acesta va fi raportat autorităţilor adecvate, iar conturile Google ale celor implicaţi în distribuirea materialului vor fi şterse.”

    Aplicaţia care a declanşat cel mai probabil această schimbare din partea Google este Tits & Glass, care le permitea utilizatorilor să urmărească fotografii şi videoclipuri cu conţinut sexual exlpicit, explică Mashable. Potrivit companiei care a lansat aplicaţia, MiKandi, site-ul dedicat acesteia primise deja aproape 10.000 de vizitatori unici pe zi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţă: Comisia Europeană a fost “în mare” de acord cu modificările propuse de România legii energiei regenerabile

     “Comisia Europeană a apreciat că legea a fost în dezbatere, că ne-am consultat cu ei, în mare a fost de acord cu propunerile noastre”, a afirmat Niţă la un seminar pe teme energetice.

    Guvernul intenţionează să suspende de la tranzacţionare o parte a certificatelor verzi primite de producătorii de energie regenerabilă, cu scopul reducerii facturilor plătite de consumatori. Astfel, producătorii de energie din surse regenerabile vor putea utiliza, în intervalul 1 iulie-1 ianuarie 2017, doar jumătate din certificatele verzi atribuite, potrivit propunerii Guvernului.

    Pe de altă parte, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei apreciază că numărul certificatelor verzi acordate producătorilor de energie din surse regenerabile ar trebui redus, în unele cazuri chiar şi la jumătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CC: Modificările la Statutul cadrelor militare sunt constituţionale

     Judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizarea în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care senatorii PDL au reclamat depăşirea cadrului cererii de reexaminare formulată de şeful statului.

    Senatorii PDL au atacat în aprilie la Curtea Constituţională modificările la Legea privind statutul cadrelor militare adoptate în şedinţa Senatului din 9 aprilie.

    Potrivit democrat liberalilor, legea adoptată depăşeşte cadrul cererii de reexaminare formulată de şeful statului şi dezbătută în cele două Camere ale Parlamentului, fiind astfel neconformă cu prevederile articolului 77 alin. (2) din Constituţie şi cu toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

    Democrat-liberalii au menţionat că parlamentarii puterii au adoptat un alineat 2² la art. 86 din această lege, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui, “al cărui conţinut nu are nicio legătură cu conţinutul cererii de reexaminare în cauză”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fotografia câştigătoare la World Press Photo of the Year 2013 ar fi fost trucată. Cum a reuşit să păcălească juriul

     Fotografia realizată de Paul Hansen, publicată în cotidianul suedez Dagens Nyheter, a fost făcută pe 20 noiembrie 2012 pe străzile din provincia Gaza.

    Ea prezintă un grup de bărbaţi care transportă spre o moschee, în cadrul unei ceremonii funerare, cadavrele înfăşurate în pânză albă a doi copii, nepotul şi nepoata bărbaţilor din acel grup, ucişi la vârsta de doi ani, respectiv trei ani, în urma distrugerii casei lor de un proiectil israelian.

    Fotografia câştigătoare a suferit, de fapt, modificări, scrie site-ul extremetech.com, care lansează într-un articol discuţia despre cum a reuşit Hansen “să păcălească o comisie de juraţi cu experienţă” prin abilităţile sale în Photoshop şi cum un expert în computere “a observat născocirea frauduloasă de la o poştă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul delegat pentru Energie vrea să interzică panourile solare pe terenurile agricole

     Prevederea ar putea fi introdusă într-o ordonanţă de urgenţă de amendare a legii care promovează schema de sprijin pentru energia regenerabilă.

    “Săptămâna viitoare dăm drumul la ordonanţa de urgenţă. Vor fi unele modificări, pentru că am primit mai multe propuneri interesante. De exemplu, de ce să punem panouri fotovolatice pe terenurile agricole?”, a afirmat Niţă.

    Întrebat ce se întâmplă cu investitorii şi companiile care au cumpărat deja terenuri pentru dezvoltarea unor proiecte fotovoltaice, Niţă a răspuns: “să fie sănătoşi!”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin: Rusia ar putea revizui acordurile de adopţii cu ţările în care homosexualii se pot căsători

     “Cred că avem tot dreptul să introducem modificări. Trebuie să reacţionăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, a spus Putin, conform agenţiilor de presă ruse.

    “Rusia respectă tradiţiile culturale şi normele morale”, a spus preşedintele rus.

    Publicaţia Vaticanului, Osservatore Romano, a condamnat decizia Parlamentului Franţei în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, catalogând-o drept o “opţiune ideologică” ce creează “diviziuni” şi refuză să fie acceptată de “largi segmente ale societăţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Membrii CSM să răspundă în faţa celor care îi aleg. CC nu este o instanţă de drept comun

     El a apreciat că noua Constituţie trebuie să exprime foarte clar rolul puterii judecătoreşti, arătând că CC sau Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) au devenit aproape zilnic instanţe de judecată.

    “Cred foarte mult în independenţa autorităţii judecătoreşti, dar întotodeauna independenţa vine alături de responsabilitate. Eu cred că membrii CSM trebuie să fie total independenţi de puterea politică, şi este foarte bine că acum aşa sunt, dar nu pot fi lipsiţi de responsabilitate în faţa celor care îi aleg. Eu ştiu, ca om politic, că răspund în faţa celor care mă aleg, nu îmi este foarte clar dacă există o instituţie care nu răspunde în faţa celor care te aleg, că atunci avem o problemă de simetrie a construcţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modificări la Legea imobilelor naţionalizate: MADR intervine la schimbarea destinaţiei izlazului. Dispare chiria lunară

     Amendamentele acceptate de Guvern au fost depuse de PSD, UDMR, dar şi de PDL.

    O modificare vizează regimul juridic al terenurilor aflate pe izlazul comunal, care pot fi acordate foştilor proprietari în cazurile în care restituirea pe vechiul amplasament nu este posibilă. Conform noii reguli acceptate de Guvern, fostul proprietar care primeşte activul nu mai are interdicţia legală de a schimba categoria de folosinţă a terenului, dar pentru a opera această modificare nu mai depinde doar de votul localnicilor, exprimat prin referendum, ci este obligat să obţină un aviz prealabil din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

    În proiectul iniţial era prevăzută obligaţia menţinerii categoriei de folosinţă a terenului de pe izlazul comunal, cu menţiunea că regimul juridic se poate schimba numai cu acordul populaţiei cu drept de vot, exprimat prin referendum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul reautorizează jocurile bingo derulate în emisiuni televizate

     Guvernul va reintroduce jocurile de noroc de tip bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune în categoria jocurilor de noroc reglementate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

    Organizatorii jocurilor bingo televizate vor plăti o taxă de licenţă anuală de 300.000 de lei şi o taxă pentru autorizarea de exploatare a acestor jocuri de 5 % din veniturile totale obţinute din vânzările de bilete de participare la joc, dar nu mai puţin de 500.000 lei.

    Totodată, operatorii trebuie să aibă un capital minim de un milion de lei atunci când solicită obţinerea licenţei de organizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro