Tag: ministru

  • GAFĂ a lui Carmen Dan. Matteo Salvini, CONFUNDAT cu premierul Italiei, Giuseppe Conte

    „Onorată să primesc vizita preşedintelui Consiliului de Miniştri, ministru de interne al Republicii Italiene, Matteo Salvini, la Ministerul Afacerilor Interne, Romania. Chiar dacă este o întrevedere scurtă, de numai câteva ore, sper să fie una fructuoasă!”, a scris mininstrul Carmen Dan, pe Facebook.

    De faptl preşedintele Consiliului de Miniştri este Giuseppe Conte.

    Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a întâlnit, marţi, la sediul MAI, cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul de Interne al Republicii Italiene, Matteo Salvini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IMM-urile vor putea accesa fonduri de peste 29 milioane euro pentru proiecte în IT, din decembrie

    Accesarea fondurilor se va face prin intermediul unei scheme de ajutor de stat şi de minimis. Bugetul pentru acest apel de depunere a proiectelor este de 29 de milioane de euro, dintr-un buget total de 94 de milioane de euro alocat pentru trei ani (2018-2020).

    Sumele accesate de companii pot fi între 0,5 şi 3,5 milioane de euro, care pot să acopere între 30% şi 100% din valoarea proiectului, în funcţie de regiune şi de tipul de afacere.

    „Noi ne dorim trecerea de la outsorcing la dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare. Prin schema de ajutor de stat şi schema de minimis, ne dorim să susţinem firmele din România cu capital 100% autohton, în aşa fel încât să avem posibilitatea, în cel mai scurt timp, să fie nu doar prestatori de servicii pentru diverse companii, ci să fie cei care creează platformele, software-le, valoarea adăugată venind din faptul că, ulterior, pot fi transformate în bunuri comercializate la o valoare foarte mare. Ceea ce ne propunem noi este să nu exportăm doar resursă umană şi să prestăm servicii”, a subliniat Bogdan Cojocaru, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a adoptat OUG privind legile justiţiei. Ce spune ministrul Toader despre modificări

    “Se măreşte vechimea pentru cei în magistratură, pentru cei care vor dovedi funcţia de procuror general ÎCCJ, prim-adjunctul, funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT, care va fi durata de vechime minimă de 15 ani. Deci de la 8 ani la 15 ani”, a declarat Tudorel Toader.

    Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.

     “La nivelul Ministerului Justiţiei, când se fac acele interviuri pentru a se propune preşedintelui candidaturile la nivel de rang înalt, Comisia a spus să dăm dovadă de mai multă transparenţă. Am preluat de la CSM respectivele interviuri şi susţineri de proiecte manageriale şi vor fi transmise în direct, vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine e interesat”, a precizat Toader.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OUG pe legile justiţiei, programată „în principiu” pentru luni dimineaţă

    Meleşcanu a declarat că premierul Viorica Dăncilă va efectua, săptămâna viitoare, o deplasare externă care va dura întreaga săptămână.

    „Da, confirm. Va fi de o săptămână, este o deplasare în Turcia care va fi în ziua de luni, marţi şi miercuri vor fi Dubai şi Abu Dhabi în Emiratele Arabe Unite, după care se va merge în Kuweit”, a spus ministrul de Externe.

    Întrebat dacă va avea loc o şedinţă de Guvern luni dimineaţă, înainte de plecarea premierului, acesta a răspuns afirmativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Şova, acuzaţii după greva transportatorilor: Este un boicot organizat. Nu admit competiţia, folosesc maşini necorespunzătoare şi circulă cu mai multe persoane

    „Ceea ce se întâmplă astăzi este un boicot organizat, care vizează menţinerea unor monopoluri în piaţa de transport interjudeţean de pasageri din România. Conceptul de grevă nu este aplicabil unor asociaţii de transportatori”, a declarat ministrul Lucian Şova, care spune că asociaţiile trasportatorilor au şi vor avea ocazia să dezbată cu oficialii ministerului orice subiect care vizează domeniul lor de activitate.

    „În ultimii 15 ani, niciun transportator altul decât cel care a ocupat primul şi foarte probabil acum 15 ani, un traseu de la Bucureşti la Urziceni, niciun alt transportator nu ar putea astăzi să efectueze curse pe acest traseu şi în viziunea celor care combat proiectul pe care l-am propus, acest lucru nici nu ar trebui să se petreacă vreodată”, a spus Şova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţia lui Toader la afirmaţia lui Dragnea că e un ministru ascultător: “A asculta” are mai multe semnificaţii

    “Depinde ce sens le daţi dumneavoastră şi de regulă sunteţi tentaţi să daţi sensul negativ.A asculta are multe semnificaţii”, a spus ministrul Tudorel Toader.

    Întrebat dacă este un ministru ascultător, Toader a răspuns: “Şi pe dumneavoastră v-am ascultat acum”.

    Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă că relaţia cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este una bună în sensul că “eu îl rog şi el ascultă”, în context liderul PSD spunând că e nevoie de respingerea OUG 6, dar şi că OUG privind modificările legilor justiţiei mai aşteaptă o lege.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spune ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici: ANAF a înregistrat în 2018 cel mai mare volum de colectări din istoria instituţiei

    Teodorovici a spus, în plenul Camerei Deputaţilor, că moţiunea simplă simplă intitulată „Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România” conţine numai „acuzaţii false” şi demonstrează „diletantism” din partea semnatarilor.
     
    „Sper că, dacă mi se tot propune să dau lecţii şi meditaţii, în final PNL va învăţa cum se interpretează corect datele statistice oficiale. Consider că moţiunea este chiar o oportunitate pentru cetăţenii români să vadă ignoranţa opoziţiei şi lipsa cunoştinţelor în domeniul economic. Vă propun o analiză după metoda brevetată, <pas cu pas>”, a spus ministrul Finanţelor.
     
    Potrivit acestuia, economia României creşte sustenabil.
     
    „În primele 7 luni, veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 13.9% în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a a anului precedent şi cu 9,4% în termeni reali. În iulie şi august, creşterea veniturilor bugetare a fost de peste două mai mare decât creşterea economică, ceea ce confirmă faptul că avem o economie care creşte sustenabil”, a declarat Teodorovici.
    Ministrul Finanţelor a adăugat că ANAF a avut în 2018 cele mai bune performanţe de la înfiinţarea instituţiei.
     
    „Deficitul de încasări al ANAF este o minciună, adevărul este în primele 7 luni ale anului 2018, ANAF a înregistrat cele mai mare volum de venituri bugetare colectate la buget în aceeaşi perioadă a unui an fiscal din istoria instituţiei. S-a realizat o depăşire cu peste un miliard de euro a programului stabilit pe anul 2018”, a declarat Teodorovici.
     
  • Senatul a respins moţiunea pentru demisia ministrului Transporturilor | Şova: Un ministru nu este şef de şantier/ Opoziţia: Sunteţi ministrul dezastrului

    Senatorii au respins moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, cu 64 de voturi „împotrivă”, 40 de voturi „pentru” şi opt abţineri.

    Votul a fost secret, cu bile.

    Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat în timpul dezbaterilor pe moţiunea simplă împotriva sa, din Senat, că un ministru nu este „şef de şantier” şi că a redus birocraţia. Opoziţia l-a acuzat de incompetenţă.„Un ministru nu este şef de şantier.

    Mulţi dintre predecesorii mei au preferat să stea pe şantiere, rezultatele le vedeţi. În cele opt luni de zile am emis peste 1400 de Hotărâri de Guvern, acte normative, ordine de reglementare, pentru a debloca procedurile administrative. Am fost acuzat de birocraţie, birocraţia am redus-o şi am desfiinţat-o în Ministerul Transporturilor. Acest luru se face din biroul ministrului începând de la ora 8:00 dimineaţa până la 8:00 seara. Vă aştept la mine la birou”, a afirmat în timpul dezbaterii moţiunii din Senat, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • România s-a alăturat iniţiativei de a utiliza hidrogenul ca sursă de energie, un proiect al Austriei

    Tehnologiile de utilizare a hidrogenului regenerabil pot fi folosite în domeniul stocării de energie electrică, a combustibililor în transporturi şi în industrie, iar, prin semnarea propunerii, România se angajează să continue implicarea în sectorul cercetării şi inovării în ceea ce priveşte utilizarea hidrogenului ca sursă de energie, se scrie într-un comunicat de presă al instituţiei.

    „Dezvoltarea pieţei europene de energie este mai greu de realizat fără o piaţă de stocare a acesteia. Hidrogenul este una dintre soluţiile promiţătoare, fiind, totodată, o metodă nepoluantă de stocare a energiei. Îmi doresc ca această iniţiativă să devină mult mai clară în ceea ce priveşte oportunităţile pe care le deschide pentru mediul academic şi pentru institutele de cercetare pentru dezvoltarea tehnologiilor bazate pe hidrogen”, a declarat Anton Anton.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Al treilea semnatar explică PUBLIC de ce se dezice de Liviu Dragnea: A sosit timpul

    “Mi-am asumat această declaraţie, alături de dna Firea şi dl Ţuţuianu, conştient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situaţia noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic şi social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziţiei de cea mai puternică forţă politică a României şi premisele câştigării alegerilor care vor avea loc anul viitor”, spune Paul Stănescu.

    “Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliţiei majoritare, continuarea şi implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administraţia publică locală prin investiţii publice şi alocări judicioase de fonduri, să îmbunătăţim imaginea PSD atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre şi fără a ne asocia în vreun fel cu forţe care ne erau potrivnice până mai ieri”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro