Tag: masuri

  • Surse: Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19

     Capacitate de cazare pentru hotelurile şi pensiunile ar urma să fie limitată

    Hotelurile şi pensiunile din staţiunile montane vor funcţiona la o capacitate de maximum 70%, potrivit unei decizii care va fi luată în şedinţa Guvernului de miercuri, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

    „În şedinţa de miercuri vom introduce o limită de 70% capacitate de cazare pentru hotelurile şi pensiunile din staţiunile montane”, au precizat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

    Totodată, circulaţia va fi restricţionată începând cu ora 22.00, faţă de ora 23.00, cum este în prezent.

    „Să avem grijă, să nu ne înecăm la mal! Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului relativ mare de îmbolnăviri, şi restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte, care este restricţionată acum de la ora 23:00, va fi restricţionată mai devreme, probabil începând de la ora 22:00”, anunţa marţi preşedintele Klaus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Un ordin comun modifică măsurile de organizare a activităţii în unităţile de învăţământ

    Un ordin comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii emis sâmbătă modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor sau instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

    Astfel, scenariul de funcţionare al unităţii sau instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar sau universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepţia depăşirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.

    În situaţia în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, precum şi pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale.

    La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi activitatea didactică se desfăşoară exclusiv online.

    Este permisă organizarea cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a simulărilor examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali, a evaluărilor naţionale, precum şi a orelor remediale pentru toate clasele .

    Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie, cu excepţia orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spaţii individuale pentru exersare.

    Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educaţie fizică desfăşurate în spaţii exterioare.

  • Unul dintre cele mai mari şi importante oraşe din România intră în SCENARIUL ROŞU. Restaurantele, cafenelele şi cinematografele se închid

    Municipiul Braşov intră în scenariul roşu după ce incidenţa infectărilor cu virusul SARS CoV-2 a trecut de trei persoane infectate la mia de locuitori. Măsura intră în vigoare vineri şi presupune închiderea restaurantelor, a cafenelelor şi a cinematografelor.

    Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, măsura va intra în vigoare la miezul nopţii şi se va aplica în municipiul Braşov. Restaurantele şi cafenelele, cu excepţia celor din interiorul hotelurilor şi pensiunilor, nu vor mai primi clienţi, la fel instituţiile de spectacole, cluburile şi sălile pentru jocuri de noroc.

    De asemenea, vor fi interzise evenimentele publice şi private, dar şi circulaţia pe parcursul nopţii.

    Măsura va fi valabilă 14 zile.

  • Institutul Superior de Sănătate italian cere înăsprirea măsurilor anti-Covid

    Virologii o numesc o „subepidemie” în pandemie şi recomandă intervenţie urgentă pentru a încetini răspândirea tulpinii britanice, conform Corriere della Sera.

    Pe lângă restricţiile naţionale, ei consideră că trebuie impuse şi unele locale, acolo unde transmisibilitatea este mai mare.

    Virologii vorbesc despre un studiu făcut în 4 şi 5 februarie în 16 regiuni şi provincii autonome, care arată că tulpina britanică „prezintă o transmisibilitate mai mare şi se suspectează, de asemenea, că poate fi asociată cu o virulenţă mai mare”.

    Rezultatele analizate în 82 de laboratoare arată că tulpina „este răspândită în 88% din regiunile care participă la studiu”. Estimarea prevalenţei este stabilită la 17,8%, cu o mare variabilitate între diferite regiuni.

    Pe scurt, difuzia pe teritoriul naţional nu este omogenă, însă acest aspect pare a fi temporar şi depinde de data în care tulpina a pătruns în diferitele zone. De exemplu, varianta a fost identificată mai devreme în Abruzzo şi Umbria, regiunile ajungând în zona roşie câteva zile. Este de presupus astfel că tulpina britanică „va deveni dominantă în scenariul italian şi european în următoarele săptămâni”.

    La varianta britanică, vaccinurile autorizate funcţionează, în timp ce la mutaţiile braziliene şi sud-africane există mai multe îndoieli şi probleme.

    Din acest motiv, Institutul Superior de Sănătate italian susţine că în Italia, unde „vaccinarea celor mai fragile categorii de populaţie se desfăşoară rapid, dar nu a ajuns încă la o acoperire suficientă, răspândirea variantelor cu o transmisibilitate mai mare poate avea un impact semnificativ dacă nu sunt adoptate măsuri adecvate”.

  • Noi restricţii în Europa. Circa 5.000 de oameni, întorşi la graniţă în Germania din cauza noilor variante ale coronavirusului

    Mii de oameni au fost întorşi la graniţele Germaniei cu Republica Cehă şi regiunea austriacă Tirol, scrie Euronews.

    Controalele au fost lansate din cauza fricilor generate de două dintre noile tulpini ale virusului SARS-CoV-2: cea din Marea Britanie, care circulă în Republica Cehă, şi cea din Africa de Sud, care circulă în Tirol.

    Persoanele în cauză au fost nevoite să prezinte un test pentru coronavirus cu rezultat negativ.

    Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Steve Alter, a declarat că poliţia federală a blocat accesul pentru circa 5.000 de persoane până luni dimineaţa.

    Guvernatorul bavarez Markus Soeder, al cărui stat împarte graniţa cu Austria şi Republica Cehă, a declarat că autorităţile din Tirol nu par să ia în serios măsurile.

    Controalele au fost criticate vehement de liderii austrieci şi Uniunea Europeană, care crede într-un efort comun de limitare a virusului, spre deosebire de perioada de la începutul pandemiei, când ţările şi-au închis pe rând graniţele.

    „Virusul nu se va lăsa oprit de închiderea graniţelor. Singurele lucruri care ajută sunt programele de vaccinare şi măsurile de precauţie, iar – după părerea mea – este greşit să ne întoarcem la o Europă a frontierelor închise”, spune Stella Kyriakides, comisarul UE pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară.

    Comisia a „făcut deja suficient de multe greşeli” şi ar trebui „să ne susţină, nu să ne împiedice”, spune ministrul german de interne Horst Seehofer, subliniind lipsa de rapiditate a programului de imunizare din UE.

    Germania numără 2,3 milioane de infecţii cu coronavirus şi circa 65.000 de decese. Până acum au fost administrate numai 3,9 milioane de doze ale vaccinului, fiind imunizată doar 4,77% din populaţia ţării.

     

  • Călătorii dintr-o „listă roşie” de 33 de ţări, izolare obligatorie la intrarea în Marea Britanie

    Măsura intră în vigoare din 15 februarie, la aproape trei săptămâni după ce a fost anunţată. Estimările arată, de asemenea, că regula va dura şase săptămâni.

    Autorităţile au rezervat 28.000 de camere de hotel în Marea Britanie.

    Conform unor documente citate de Daily Telegraph, miniştrii ceruseră şefilor hotelurilor să găzduiască până la 1.425 de pasageri pe zi până pe 15 februarie.

    Hotelurile vor fi obligate să aibă personal de securitate „aprobat de guvern” care va patrula în interiorul şi în afara hotelului pentru a „preveni accesul neautorizat”. Cine doreşte să fumeze afară va fi, de asemenea, escortat de personalul de securitate.

    Potrivit BBC, Guvernul estimează că peste 1.000 de rezidenţi din Marea Britanie se vor întoarce din ţări afectate de noile tulpini.

    Ppoziţia laburistă a acuzat autorităţile că „pun în pericol” vieţile oamenilor pentru că nu au acţionat mai repede.

    Noile măsuri îi afectează pe rezidenţii Regatului Unit şi pe cetăţenii irlandezi care călătoresc din 33 de ţări de pe „lista roşie” – mare parte din America de Sud, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite şi Portugalia.

    Călătorilor non-britanici din aceste locaţii li se interzice în prezent oricum să intre în ţară.

  • Criza Covid 19: Noi măsuri vor intra în vigoare în judeţul Ilfov

    Şapte localităţi din Ilfov sunt în scenariul roşu ceea ce înseamnă că restaurantele, cinematografele şi cazinourile sunt închise. Pe listă sunt localităţile Otopeni, Popeşti Leordeni, Baloteşti, Bragadiru, Corbeanca, Gruiu şi Jilava.

    În schimb, alte 19 localităţi, printre care sunt Berceni, Sfumaţi, Buftea, Chiajna, Măgurele, Snagov şi Voluntari, au o incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 1,5/1000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori. În aceste localităţi, mai multe activităţi sunt permise, dar în interiorul clădirilor sunt primite persoane în limita a 30% din capacitate.

    La Brăneşti, Ciorogârla, Clinceni, Mogoşoaia şi în alte 10 localităţi din Ilfov sunt mai puţine cazuri de infectare (sub 1,5 persoane la mia de locuitori) şi activităţile în interior sunt permise în limita a 50% din capacitate.

    Măsurile vor intra în vigoare la miezul nopţii. În prezent, rata de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile, la nivelul întregului judeţ Ilfov, este de 2,3/1000 de locuitori.

  • Şcolile din Sectorul 2 al Capitalei vor impune măsuri suplimentare anti-Covid 19

    Primarul Radu Mihaiu, a anunţat pe Facebook că şcolile din Sectorul 2 sunt pregătite pentru a-i primi pe elevi. Totuşi, edilul a solicitat introducerea unor măsuri de protecţie care nu sunt în recomandările oficiale. Astfel, în Sectorul 2 orele vor fi decalate, iar aerisirea claselor se va face la fiecare 20 de minute.

    „Am încredere că împreună putem redeschide şcolile în siguranţă. La Sectorul 2 toate unităţile de învăţământ sunt pregătite conform cerinţelor. Reîntoarcerea copiilor în bănci nu putea fi amânată. Nimeni nu ne poate spune azi când va dispărea cu totul pandemia. E clar că nu putem aştepta la nesfârşit pentru a ne relua viaţa (…) Avem aproape un an de când trăim cu acest virus. Cunoaştem riscurile şi efectele măsurilor. Suntem oricând pregătiţi să ne adaptăm dacă circumstanţele o vor cere. Deşi nu se află printre recomandările oficiale, am rugat şcolile din Sectorul 2 să implementeze două măsuri suplimentare: decalarea orelor astfel încât nu toţi copiii să aibă pauză în acelaşi timp şi aerisirea la fiecare douăzeci de minute”, a anunţat primarul Radu Mihaiu.

    Sectorul 2 al Capitalei se află în scenariul galben în ceea ce priveşte numărul persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2. Asta înseamnă că, începând de luni, la cursuri vor veni copiii de grădiniţă, din ciclul primar şi din clasele a 8-a şi a 12-a. Ceilalţi elevi vor învăţa în continuare în sistemul online.

  • (P) Masuri de protecţie şi igienă pentru sănătate

    Păstrarea mâinilor curate este unul dintre cei mai importanţi paşi pe care oamenii îi pot face pentru a evita îmbolnăvirea şi răspândirea germenilor. Spălarea frecventă şi completă a mâinilor este cea mai bună modalitate de a vă proteja împotriva gripei sezoniere, a răcelii şi a altor infecţii, pe tot parcursul anului.

    După ce mâna ta atinge o suprafaţă infectată şi apoi iţi atingi ochii, nasul sau gura, virusul intră cu uşurinţă în corp. Acesta este motivul pentru care este esenţial să ne spălăm pe mâini de mai multe ori pe zi. Sapunurile spumă şi cele lichide din gamele profesionale, acoperă o mai mare suprafaţă a mâinii per doză, oferind o spălare mai eficientă. Utilizarea cantităţii optime de săpun lichid sau spumă este necesară pentru a păstra mâinile curate, făra bacterii. Cea mai eficientă gamă pentru păstrarea curăţeniei, a igienei şi a mâinilor curate, este cea a produselelor Tork.

    Adevărata putere a săpunului este ca nu doar îndepărtează virusul de pe mâini, ci anihilează complet virusul, făcându-l inofensiv. Construcţia sa chimică cu dublă natură distruge virusul în apă, îl face solubil şi îl dezintegrează complet. Indiferent de săpun, atâta timp cât fiecare dintre noi îşi acordă suficient timp pentru spălarea mâinilor, acesta îşi va face treaba. Este recomandată spălarea mâinilor timp de 20 de secunde, pentru a avea mâinile curate 100%.

    Pentru cazul în care nu avem posibilitatea să ne spălăm pe mâini, pentru că ne aflăm în trafic, la birou sau în mijloacele de transport în comun, cea mai eficienta solutie este reprezentata de gelul dezinfectant.

    Pe lângă spălarea şi dezinfectarea atentă a mâinilor, este recomandat să luăm în calcul şi alte măsuri de protecţie şi dezinfectare, pentru a preveni răspândire microbilor şi a viruşilor şi ulterior îmbolnăvirea.

    O altă soluţie importantă prin care se poate păstra igiena şi curăţenia, acasă sau la birou, este reprezentată de folosire detergenţilor dezinfectanţi pentru suprafeţe. Este foarte important să acordăm o atenţie sporită igienizării şi să dezinfectării cu soluţii profesionale a tuturor suprafeţelelor cu care intrăm în contact şi pe care pot rămâne germeni, precum: volanul şi schimbătorul maşinii, tastatura şi mouse-ul laptopului, telefonul, şi pardoseala de la intrarea în casă sau birou. Dezinfectanţii pentru îngrijirea suprafeţelor sunt produse care permit consumatorilor să distrugă bacteriile şi viruşii de pe suprafeţele utilizate în mod obişnuit ale spaţiilor, de la pardoseli, birouri, echipamente şi până la suprafeţele din toalete. În multe cazuri, dezinfectanţii de suprafeţe au o dublă utilizare, de curăţare şi dezinfectare, în acelaşi timp.

    Printe măsurile de protectie si dezinfectare, trebuie să luăm în calcul şi purtarea măştii de protecţie, mai ales în spaţiile închise, dar şi în cele deschise şi aglomerate şi purtarea mănuşilor de protecţie, atunci când facem cumpărături, pentru a nu lua sau lăsa germeni pe alimentele din magazine.

    Toate măsurile de protecţie, dezinfectare şi igienizare fac parte din grija pe care trebuie să o avem faţă de noi şi faţă de apropiaţii noştri. Din dorinţa de a duce o viaţă liniştită şi sănătoasă trebuie să luăm în calcul cele mai eficiente metode şi soluţii de prevenţie a bolilor.

     

  • Măsuri după Matei Balş: programarea la vaccinare a vârstnicilor şi bolnavilor, fond pentru siguranţă

    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat sâmbătă o serie de măsuri, după incendiul de la Institutl Matei Balş, printre care programarea la vaccinare, în februarie, doar a persoanelor vîrstnice şi cu boli cronice, precum şi înfiinţarea unui fond pentru problemele din infrastructura sanitară. 

    Fondul naţional pentru siguranţa pacienţilor va fi finanţat din bani europeni şi de la buget, şi va fi folosit pentru îmbunătăţirea infrastructurii din spitale, în special securitatea la incendii, la cutremure şi la infecţii nosocomiale.

    Ministrul spune că măsura programării la vaccinare a persoanelor vârstnice şi a celor cu boli cronice este justificată de faptul că 85% dintre decese sunt persoane peste 65 de ani, iar peste 91% la persoane care aveau deja boli cronice. â

    O altă problemă luată în discuţie de ministru a fost ruptura în circulaţia informaţiilor dintre spitale, pacienţi şi aparţinători. Voiculescu spune că personalul nu mai găseşte resurse să comunice cu rudele pacienţilor, din cauza suprasolicitării şi a anunţat înfiinţarea de servicii de informare în fiecare spital, unde rudele să comunice cu cei internaţi.

    Ministrul a spus că săptămâna viitoare, marţi, va primi rezultatele controalelor efectuate din noiembrie 2020, şi că lucrează cu IGSU la un plan care va repara neregulile identificate.

    Ministrul a respins ideea unei demisii, ceruta sâmbătă în cadrul unor manifestaţii desfăşurate în Bucureşti, spunând că demisiile ar trebui să aibă legătură cu responsabilităţile dintr-un caz sau altul. „Echipa noastră a început aici cu mai puţin de o lună. Este sănătos ca atunci când există o problemă, să o privim în faţă şi să vedem care sunt responsabilităţile şi responsabilii. Avem nevoie să stabilim responsabilităţile şi responsabilii şi în acest caz”, a spus Voiculescu.

    Ministrul spune că, în cazul incendiului de la Matei Balş, în care au murit şase persoane, un factor de risc a fost consumul mare de oxigen.