BusinessMagazin

Tag: marfuri

  • Radiografia unei fantome – cum se traduce decizia Glencore de a se lista la burse?

    De cand Glencore a anuntat ca se va lista luna viitoare la
    Londra si Hong Kong, conclave intregi de analisti cauta sa descoasa
    motivele de la baza acestei decizii, dupa 37 de ani in care
    compania a crescut in umbra ca liderul autoritar al comertului
    mondial cu materii prime si marfuri de baza, de la zinc, aluminiu,
    nichel si pana la grau, petrol si carbune. Compania ascunsa in
    Baar, un paradis fiscal de langa Zürich, a dat fiori reci cand a
    anuntat public ca detine controlul asupra a 60% din piata de zinc,
    50% din cea de cupru, 45% din cea de plumb, 38% din cea de
    aluminiu, 30% din cea de carbune termal sau 3% din cantitatea de
    petrol consumata zilnic in lume. Glencore controleaza o mare parte
    din piata tertiara a materiilor prime, cea care exclude contractele
    incheiate direct intre producatori si beneficiarii directi, dar
    care stabileste cotatiile internationale la aceste produse, aflate
    in ultima perioada intr-un vartej ascendent.

    Cele 15-20% din actiunile sale, pe care compania doreste sa le
    oferteze public, ar valora intre 9 si 11 miliarde de dolari,
    potrivit estimarilor Glencore; consortiul de noua banci care asista
    compania in acest proces – si din care fac parte Barclays Capital,
    Credit Suisse, Société Générale si Bank of America Merrill Lynch –
    o evalueaza insa in diferite rapoarte “scapate” in mana presei
    financiare internationale pana la 70 de miliarde de dolari, cifra
    care cu siguranta straluceste in ochii potentialilor investitori cu
    gandul la profitul rapid care-i asteapta. Evaluarea companiei e un
    procedeu foarte subiectiv, pentru ca modelul de producator,
    investitor si vanzator de marfuri nu prea are corespondent in
    piata, iar participatiile cu cifre cunoscute la alte companii –
    intre care una de 34,5% in grupul minier Xstrata, valorand 24 de
    miliarde de dolari, si una de 8,8% in producatorul rus de aluminiu
    Rusal, controlat de magnatul Oleg Deripaska – sunt destul de
    putine.

    Caracterul speculativ al afacerii Glencore este insa cel ce
    ridica cele mai multe semne de intrebare nu doar pentru perspectiva
    portofoliului de actiuni ce va fi oferit la bursa, ci si pentru cea
    a pietelor in care inoata gigantul elvetian. Fondata in 1974 de
    legendarul Marc Rich (76 de ani), un trader devenit cunoscut
    ulterior pentru modul neconventional si apoi ilegal de a-si conduce
    afacerile, Glencore (pe atunci Marc Rich & Co.) a inceput
    intr-un apartament de patru camere, fara telex, dar cu un profit de
    28 de milioane de dolari inca din primul an de la infiintare.
    Profitand de relatiile politice cultivate cu grija de Rich in
    strainatate, inclusiv in Iran, Cuba sau Libia, compania si-a extins
    aria de activitate in minerit, petrol si agricultura, trecand peste
    embargourile impuse de ONU sau de guvernele SUA. Compania lui Rich
    s-a miscat cu dezinvoltura in zonele gri sau chiar negre ale
    economiei globale, ca partener de afaceri al celor mai celebri
    dictatori, de la cei africani pe care de curand ii doboara vantul
    schimbarilor de primavara si pana la Nicolae Ceausescu sau Saddam
    Hussein.

    Nu de una singura, ci cu ajutorul a mii de companii offshore,
    fantome si fantose pe care le-a folosit pentru a-si disimula
    prezenta in diverse piete si regimuri politice. Dupa caderea
    comunismului, Rich a devenit mentorul din umbra al unei bune parti
    din generatia de miliardari ridicata la Moscova, pe care i-a ajutat
    sa-si valorifice rapid controlul asupra vastelor resurse naturale
    din spatiul ex-sovietic. Dupa ce a pierdut in 1993 peste 170 de
    milioane de dolari intr-o afacere esuata, Rich s-a retras oficial
    din companie contra a 600 de milioane de dolari, dar la carma ei a
    ramas filozofia sa de leadership, preluata de fostii sai discipoli,
    condusi acum de sud-africanul Ivan Glasenberg. Compania are aproape
    60.000 de angajati in 40 de tari (inclusiv o duzina in Romania),
    iar anul trecut a avut o cifra de afaceri de 145 de miliarde de
    dolari, in crestere de la 106,4 miliarde cu un an in urma, si un
    profit net de 3,8 miliarde de dolari, in crestere cu 39%
    Actionariatul companiei este compus din 485 de angajati, toti
    asteptati sa devina multimilionari inca din prima zi de listare de
    luna viitoare. 30 dintre ei detin insa un numar considerabil de
    actiuni, cel mai mare pachet fiind considerat al directorului
    Glasenberg, despre care se spune ca ar avea 15% din companie sau in
    jur de 9 miliarde de dolari daca se va decide sa-si instraineze
    actiunile. El a cautat insa sa linisteasca temerile investitorilor,
    sustinand ca nu-si va instraina actiunile in urmatorii cinci ani,
    iar listarea are clauze restrictive de vanzare si pentru restul
    actualilor actionari.

  • Castiguri in vreme de criza

    Cam asa ar putea suna filozofia burselor pe care se pot tranzactiona produse derivate. Principala piata de la noi din acest sector este Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS), locul unde se pot incheia contracte futures sau optiuni pe produse derivate din actiuni listate la Bucuresti, din cursul de schimb valutar sau din metale pretioase. „Pe piata de la Sibiu speculatorii pot castiga din orice variatie a cotatiilor, indiferent daca este vorba de crestere sau de scadere. Acesta este unul dintre marile avantaje ale bursei la termen, unic in Romania, faptul ca tranzactionarea poate fi inceputa direct prin vanzare“, explica Teodor Ancuta, presedintele BMFMS.

    Procedeul de start al tranzactionarii direct prin vanzare (nu prin cumparare, asa cum se intampla pe piata spot) se nu-meste „vanzare in lipsa“. Practic, se incheie un contract prin care vinzi un pachet de actiuni, pe care nu le detii, la un anumit pret, si te angajezi sa le rascumperi la o data si la un pret prestabilite. Prin con-tractele incheiate la bursa sibiana se realizeaza tranzactii in marja, adica sunt cumparate sau vandute actiuni cu bani imprumutati de la broker, garantia ceruta fiind de minimum 15-20% din valoarea contractului. Acest tip de tranzactii maresc substantial profitul posibil, insa si pierderea poate fi la fel de mare.

    Contractele futures reprezinta un angajament standardizat intre doi parteneri, prin care unul se obliga sa vanda un anumit activ, iar celalalt sa cumpere. Pretul este stabilit la incheierea contractului, la fel si data de executie. In functie de pretul activului din piata reglementata (BVB cu piata principala, in cazul activelor ce au ca suport actiuni listate pe aceasta piata), unul dintre cei doi parteneri va castiga, iar celalalt va pierde. Tranzactionarea derivatelor este „un joc cu suma nula“, cum spune Ancuta, in care finantarea profitului unei parti vine din pierderea celeilalte.

    Pentru a deschide o pozitie pe futures, investitorul trebuie sa fie foarte sigur ca evolutia intuita de el este cea corecta, nu cea pe care o doreste partenerul de contract. La inceputurile pietei la termen, in urma cu cateva sute de ani, cand producatorii si comerciantii au decis sa isi acopere riscurile de fluctuatie a preturilor marfurilor, nu existau perdanti. Astfel de contracte se realizeaza in continuare pentru multe tipuri de marfuri, fara a exista un perdant intre cele doua parti: este cazul produselor derivate folosite ca instrumente de acoperire a riscului (hedging), foarte utilizate de pilda pentru eliminarea riscului valutar. La ora actuala, de produse derivate uzeaza deopotriva speculatorii (cei care deschid pozitii pentru a profita de pe urma variatiei cotatiilor, fara a detine in portofoliu activul suport – marfa, actiunea sau valuta pe care se construieste produsul derivat) si hedgerii (persoanele expuse riscului de fluctuatie a unui pret si care incearca acoperirea respectivului risc, detinand deopotriva in portofoliu activul suport si contracte futures construite pe acelasi activ suport – de pilda, daca are actiuni SIF si anticipeaza ca ele vor scadea, investitorul poate vinde contracte futures cu activ suport SIF, mizand pe aceasta scadere).

    „In momentul de fata, speculatorii sunt categoria de investitori activi la Bursa de la Sibiu, reprezentand circa 80-85% din totalul contractelor incheiate, restul de 15-20% fiind pozitiile care apartin hedgerilor“, spune Teodor Ancuta. Prezenta slaba a hedgerilor este pusa pe seama lichiditatii scazute a pietei. „Pentru un exportator, acoperirea riscului valutar este foarte dificila la Sibiu atunci cand este vorba de sume mari. Chiar si la sume mici, cum ar fi 50.000 de euro, un exportator are nevoie de mai multe zile pentru acoperirea riscului cu contracte futures la Sibiu. La sume mari nici macar nu se poate“, explica Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania.

    La bursa de la Sibiu, doar investitorii mici si medii pot acoperi riscul rezultat din variatia unor pozitii deschise pe piata spot de la Bucuresti, spune Adrian Simionescu, director general al societatii de brokeraj Vienna Investment Trust. „Pentru un investitor mare este imposibil. La cateva milioane de titluri SIF ar trebui sa deschida mii de pozitii la Sibiu, mult peste posibilitatile pietei din acest moment.“ In primele trei trimestre ale anului trecut, media zilnica a contractelor incheiate se ridica la 15.000.