„Suntem mereu atenţi la obiceiurile şi preferinţele clienţilor noştri şi încercăm să rămânem pe placul lor oferindu-le un meniu divers, accesibil tuturor în orice moment în care ne vizitează. Produsele cu specific local au avut încă de la prima ediţie un succes peste aşteptări şi ne-am dat seama că sunt importante pentru clienţii noştri. Dacă anul trecut am avut primul produs realizat 100% din ingrediente locale, anul acesta propunem două produse 100% româneşti: cârnăciorii olteneşti şi ciocănelele de pui. Meniul e completat de salata asortată preparată din legume proaspete de la Eisberg, iar la final avem şi ceva dulce: desertul cu brânză dulce şi stafide”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România.
Campania Săptămâni Româneşti aduce în restaurante pentru prima dată ciocănelele de pui fragede, proaspăt preparate în restaurante după o reţetă autentică, la cele mai înalte standarde de calitate. O reţetă 100% locală şi un gust românesc autentic.
Cârnăciorii Olteneşti oferiţi de producătorul local Angst fac echipă perfectă cu chiflele proaspete, coapte în fabricile GoodMills, şi cu muştarul din Tecuci produs de Olympia. Reţeta creată 100% cu ingrediente oferite de producători locali se întoarce în restaurantele McDonald’s din toată ţara. Celor două produse li se alătură salata asortată, preparată din legume proaspete oferite de partenerul local al McDonald’s, Eisberg.
Nu în ultimul rând, nici o masă românească nu e completă fără ceva dulce. Anul acesta propunem desertul cu brânză dulce şi stafide, alături de faimoasa îngheţată McDonaldʼs. Produsele din noua campanie Săptămâni Româneşti pot fi găsite în toate restaurantele McDonald’s din România începând cu 29 septembrie, în ediţie limitată şi în limita stocului disponibil.
Toate stilourile din colecţie au în vârful capacelor capete de elefanţi cu tot cu ochi şi trompă, iar cea mai importantă piesă a colecţiei este una unicat, lucrată din aur alb, cu diamante şi safire, pe care este gravat traseul parcurs de Hannibal de la Cartagina la Roma şi care are peniţa din aur masiv decorată cu o imagine a zeităţii cartagineze Baal’Hammon.
Acest stilou este disponibil la preţul de 1,5 milioane de euro, iar cei care nu reuşesc să-l cumpere au de ales între modele mai ieftine dintr-o ediţie limitată de 10 inspirată din Bătălia de la Cannae (10 aminteşte de cei 10.000 de romani luaţi prizonieri atunci) ori una în 86 de exemplare (86 face referire la de cei 86.000 de oameni care au traversat Alpii alături de Hannibal).
„Suntem mereu atenţi la obiceiurile şi preferinţele clienţilor noştri şi încercăm să rămânem pe placul lor oferindu-le un meniu divers, accesibil tuturor în orice moment în care ne vizitează. Produsele cu specific local au avut încă de la prima ediţie un succes peste aşteptări şi ne-am dat seama că sunt importante pentru clienţii noştri. Dacă anul trecut am avut primul produs realizat 100% din ingrediente locale, anul acesta propunem două produse 100% româneşti: cârnăciorii olteneşti şi ciocănelele de pui. Meniul e completat de salata asortată preparată din legume proaspete de la Eisberg, iar la final avem şi ceva dulce: desertul cu brânză dulce şi stafide”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România.
Campania Săptămâni Româneşti aduce în restaurante pentru prima dată ciocănelele de pui fragede, proaspăt preparate în restaurante după o reţetă autentică, la cele mai înalte standarde de calitate. O reţetă 100% locală şi un gust românesc autentic.
Cârnăciorii Olteneşti oferiţi de producătorul local Angst fac echipă perfectă cu chiflele proaspete, coapte în fabricile GoodMills, şi cu muştarul din Tecuci produs de Olympia. Reţeta creată 100% cu ingrediente oferite de producători locali se întoarce în restaurantele McDonald’s din toată ţara. Celor două produse li se alătură salata asortată, preparată din legume proaspete oferite de partenerul local al McDonald’s, Eisberg.
Nu în ultimul rând, nici o masă românească nu e completă fără ceva dulce. Anul acesta propunem desertul cu brânză dulce şi stafide, alături de faimoasa îngheţată McDonaldʼs. Produsele din noua campanie Săptămâni Româneşti pot fi găsite în toate restaurantele McDonald’s din România începând cu 29 septembrie, în ediţie limitată şi în limita stocului disponibil.
Joi este termenul limită până la care Google trebuie să se supună deciziei UE în ceea ce priveşte tratamentul pe care îl aplică motorul de căutare site-urilor de cumpărături cu care se află în competiţie, potrivit surselor citate de Bloomberg.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Guvernul a solicitat luna aceasta tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele „neangajate în proiecte viitoare”, situaţie care pune sub semnul întrebării capacitatea de societăţilor de stat de a face noi investiţii, absolut necesare pe o piaţă concurenţială.
Ce soluţii au la îndemână companiile de stat: să se împrumute de la bănci, dar creditele înseamnă cheltuieli mai mari care, în final, ajung să fie plătite tot de consumatori, sau, în cazul Hidroelectrica, încearcă să se listeze pe bursă pentru a atrage fonduri suplimentare de la investitori.
Hidroelectrica este prima companie de stat care a convocat şi ţinut AGA în urma solicitării imperative a Guvernului de distribuire a rezervelor, adresată companiilor pe care le controlează.
După ce Guvernul a cerut companiei Hidroelectrica dividende suplimentare de 655 milioane de lei, ministrul Energiei anunţă că urmează listarea a 10% din aţiunile acesteia pentru a obţine banii necesari retehnologizării.
Vânzarea pachetului a fost deja discutată în Executiv, potrivit ministrului Toma Petcu: “Intenţionăm, în primul rând, să facem listarea. Am făcut o notă de informare în guvern acum o săptămână cu intenţia de schimbare”, a declarat spus ministrul, într-o conferinţă de presă organizată la Alba Iulia.
Toma Petcu a menţionat că este vorba despre o listare prin vânzarea de acţiuni existente, amintind că există o hotărâre de guvern din 2014 pentru declanşarea procedurii.
Banii obţinuţi vor rămâne la companie, pentru retehnologizare, a explicat Petcu: “Ne dorim ca suma obţinută, din estimările noastre este destul de substanţială, să fie folosită pentru dezvoltarea companiei”, a declarat ministrul Energiei, scrie realitatea.net
Dezbaterea nu este nicăieri mai încinsă ca în SUA, cea mai mare economie a lumii. În urmă cu doi ani, Seattle a devenit primul mare oraş din Statele Unite care a consfinţit prin lege un salariu minim de 15 dolari pe oră. Creşterea este graduală. În prezent, salariul minim la nivel federal este de 7,25 de dolari pe oră. În Seattle, companiile mari au început anul acesta să-şi plătească angajaţii cu 13 dolari pe oră. 15 dolari ar urma să primescă de anul viitor. Până în 2021, salariul minim de 15 dolari ar trebui să fie valabil peste tot. Anul acesta California şi New York au aprobat legi care aduc salariul minim la 15 dolari pe oră. La fel au făcut multe alte oraşe şi localităţi. Însă nu toată lumea crede că a plăti mai mult oamenilor este un lucru bun. În urmă cu câteva zile s-a întâmplat ceva ce pentru mulţi a părut bizar în acest context. Guvernatorul statului Missouri, Eric Greitens, a aprobat o lege prin care remuneraţia minimă este redusă de la 10 dolari pe oră la 7,70 de dolari. Decizia a fost luată la trei luni de la majorare. Greitens s-a justificat spunând că majorarea salariilor ”ucide locuri de muncă“ şi ”scoate bani din buzunarele oamenilor“. Iar guvernatorul Bruce Rauner din Illinois a blocat o lege care ar fi ridicat salariul minim la nivel de stat la 15 dolari – o dovadă de ”raţionalitate economică“, după cum a descris decizia un contribuitor al Forbes.
Revistele Quartz şi The Economist au făcut o incursiune în sfera dezbaterilor privind salariul minim.
Piaţa locurilor de muncă, conform economiei elementare, este ca orice altă piaţă. Ea funcţionează cel mai bine dacă salariile sunt stabilite de ofertă şi de cerere, şi nu de vreun alt factor cum ar fi reglementările guvernului. Aşa cum guvernul nu stabileşte un preţ minim pentru cămăşi sau fructe de avocado, el nu ar trebui să le impună angajatorilor cel mai mic salariu pe care trebuie să-l plătească angajaţilor.
Teoria economică standard spune că un salariu minim pe economie sprijinit de guvern ar putea duce la pierderi de locuri de muncă deoarece unii angajatori ar fi dispuşi să angajeze doar cu un salariu mai mic decât cel minim, iar unii şomeri ar accepta să muncească pe mai puţin decât minimul pe economie.
Prin introducerea forţată a unui salariu minim, guvernul face rău atât angajatorilor, cât şi muncitorilor şi în cele din urmă reduce productivitatea economiei.
Cu toate acestea, când un studiu recent a constatat că majorarea accentuată a salariului minim în Seattle a avut ca efecte pierderea unor locuri de muncă şi mai puţine ore pentru angajaţii cu salarii mici – exact ceea ce teoria ofertei şi a cererii prevede – dezbaterile din lumea economiştilor au explodat.
Principalele critici aduse de cei care au descoperit greşeli în studiu sunt că anumite categorii de angajaţi care ar fi putut beneficia de creşterea salariilor au fost excluse din analiză.
Salariul minim a devenit un teren de luptă pentru economişti. Thomas Leonard, de la Princeton, scrie într-o lucrare despre istoria salariului minim (”The Very Idea of Applying Economics: The Modern Minimum-Wage Controversy and Its Antecedents„) că energia care intră în argumentarea salariului minim depăşeşte, la cantitate, importanţa sa ca materie de politică. Probleme precum proiectarea asigurărilor de sănătate, politica fiscală şi reforma drepturilor salariale sunt aspecte politice mai importante, spune el, dar care nu creează ranchiună la acelaşi nivel – mai puţin de 2% dintre angajaţii americani au primit salarii la sau sub minimul federal în 2016.
Leonard crede că salariul minim generează atât de multă nervozitate pentru că se duce direct la inima modului în care sunt văzute pieţele libere. În cazul în care salariul minim se dovedeşte o politică bună, răstoarnă toată teoria economică ortodoxă.
Originile salariului minim pot fi urmărite până la mişcările muncitorilor din naţiunile industrializate ale secolului al XIX-lea. Programele lungi, salariile scăzute şi lipsa de siguranţă au determinat sindicatele şi reformatorii sociali să pledeze pentru o varietate de legi care să-i protejeze pe lucrătorii din fabrici. Primele legi privind salariile minime au apărut în anii 1890 în Noua Zeelandă şi Australia şi în anii 1900 în Regatul Unit; acestea nu prevedeau salarii minime la nivel naţional, aşa cum există astăzi în SUA şi în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene (Germania a introdus de la 1 ianuarie 2015 un salariu minim la nivel naţional stabilit de guvern; în unele state europene salariul minim se stabileşte prin negocieri colective între asociaţiile patronale şi cele sindicale), ci minimele pentru industrii specifice în care existau îngrijorări că muncitorii sunt dezavantajaţi.
Salariul minim a ajuns în SUA în anii 1910, dar numai în unele state şi numai pentru femei şi copii. ”Până la apariţia unui salariu minim federal în 1938, s-a considerat că bărbaţii nu au nevoie de această protecţie paternă, având în vedere protecţia dreptului la un contract liber garantată explicit de Constituţia SUA“, explică Leonard. Statele Unite au stabilit un salariu minim de 25 de cenţi pe oră în 1938 şi intermitent au mai ridicat nivelul de atunci (şi nu în funcţie de inflaţie). De la început era clar că salariul minim va fi un test pentru teoria economică. ”Funcţionarea acestei stabiliri virtuale a unui salariu minim va fi urmărită cu interes de economişti“, scriau economiştii Beatrice şi Sidney Webb în cartea lor din 1897 ”Democraţia industrială“ (soţii Webb se numără printre fondatorii London School of Economics).
“În ultimele trimestre am avut un ritm alert de creditare şi de aceea am ajuns la un nivel de semnal. Oamenii trebuie să ştie că nivelul actual la care dobânzile sunt foarte scăzute nu va continua la nesfârşit. Prima Casă este principalul element de creditare. Scăderea gradului de îndatorare este una dintre pârghiile care ar limita creditarea. Este cea mai eficientă, dar nu este neapărat prima”, a precizat Dan Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR) a arătat că marea majoritate a populaţiei este deja îndatorată. “Nu este mai foarte mult loc de creditare pentru populaţie şi băncile ar trebui să se orienteze către creditarea firmelor”, a subliniat Suciu.
Tania Alston (51 de ani) şi fiica ei de 12 ani, Malaika Alston-Epkei, au petrecut 14 ore pe aeroportul spaniol, după ce li s-a spus că bagajele pe care le-au avut în vacanţă sunt prea mari ca să poată să se întoarcă. În momentul în care se îndreptau spre poarta de îmbarcare, Tania Alston, care avea un bagaj mai mare decât fiica ei, a fost lăsată să treaca. Malaika a fost însă oprită, bagajul i-a fost măsurat şi i s-a spus că era mai mare cu 2 centimetri decât limitele admise şi că trebuie să plătească 50 de lire sterline pentru a fi păstrat.
Tania Alston nu şi-a permis să plătească înainte de ziua salariului, de abia a doua zi, această taxă, astfel că a început să pună lucrurile din bagajul fiicei, în bagajul ei. Un alt membru al echipajului a oprit-o şi i-a spus că şi bagajul ei este prea mare, astfel că, pentru a se îmbarca, suma pe care ar fi trebuit să o plătească era de 100 de lire sterline.
Cele două nu au putut astfel să plece cu avionul pentru care aveau bilete, astfel că au fost nevoite să îşi petreacă 14 ore pe aeroportul din Alicante, până la zborul de a doua zi, când şi-au cumpărat bilete pentru a zbura cu un alt operator aerian.
Tania Alston (51 de ani) şi fiica ei de 12 ani, Malaika Alston-Epkei, au petrecut 14 ore pe aeroportul spaniol, după ce li s-a spus că bagajele pe care le-au avut în vacanţă sunt prea mari ca să poată să se întoarcă. În momentul în care se îndreptau spre poarta de îmbarcare, Tania Alston, care avea un bagaj mai mare decât fiica ei, a fost lăsată să treaca. Malaika a fost însă oprită, bagajul i-a fost măsurat şi i s-a spus că era mai mare cu 2 centimetri decât limitele admise şi că trebuie să plătească 50 de lire sterline pentru a fi păstrat.
Tania Alston nu şi-a permis să plătească înainte de ziua salariului, de abia a doua zi, această taxă, astfel că a început să pună lucrurile din bagajul fiicei, în bagajul ei. Un alt membru al echipajului a oprit-o şi i-a spus că şi bagajul ei este prea mare, astfel că, pentru a se îmbarca, suma pe care ar fi trebuit să o plătească era de 100 de lire sterline.
Cele două nu au putut astfel să plece cu avionul pentru care aveau bilete, astfel că au fost nevoite să îşi petreacă 14 ore pe aeroportul din Alicante, până la zborul de a doua zi, când şi-au cumpărat bilete pentru a zbura cu un alt operator aerian.