Tag: Italia

  • Efectul certificatului verde obligatoriu în Italia.10.000 de vaccinuri la prima administrare în plus

    Efectul certificatului verde obligatoriu la serviciu în Italia. Prima administrare a vaccinurilor anti-COVID a crescut cu 10.000 faţă de acum o săptămână.

    Potrivit primei actualizări de sâmbătă, sunt deja aproximativ 69.000 de prime administrări efectuate vineri, data intrării în vigoare a obligativităţii certificatului verde la locul de muncă.

    Comparând cifra zilnică cu cea de vinerea trecută, când primele doze ajunseseră la 58.661, se constată o diferenţă de peste 10.000 de administrări, scrie La Stampa.

    În Italia, numărul total de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin a depăşit 46 de milioane, o cifră egală cu 85,41% din populaţia eligibilă.

    Numărul de persoane care au fost vaccinate complet este de 43,74 milioane, adică aproximativ 81% din populaţie.

    „Campania de vaccinare este un exemplu de succes, datorat efortului făcut de autorităţile naţionale, regionale, cele publice şi private, precum şi voluntarii l-au făcut împreună pentru a proteja populaţia de un virus perfid”, a declarat generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo.

    „Italia are mii de resurse, umane, tehnice şi profesionale, care, atunci când se unesc şi fac echipă, duc la succes”, a adăugat Figliuolo: „cifrele ne fac să privim cu şi mai mult optimism spre viitor, spre redresare şi spre un orizont în care sănătatea cetăţenilor este în centrul atenţiei”.

    Certificatul verde COVID-19 a devenit obligatoriu începând de vineri în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat. Măsura este menită să încurajeze vaccinarea.

  • Permisul de sănătate devine obligatoriu de azi în Italia pentru toţi salariaţii. Cei care nu respectă regulile riscă să fie suspendaţi fără plată sau să primească o amendă de până la 1.500 de euro

    De vineri, toţi salariaţii din Itaia sunt obligaţi să prezinte un permis de sănătate pentru coronavirus înainte de a intra la serviciu. Măsura ar putea induce o penurie de personal în unele industrii. 

    Măsura, o extindere a „permisului verde” introdus în luna august, impune lucrătorilor din sectorul public şi privat să fi fost dublu vaccinaţi, să prezinte dovada unui test negativ efectuat în ultimele 48 de ore sau să se fi recuperat recent de la Covid-19, scrie The Guardian.

    Cei care nu respectă regulile riscă să fie suspendaţi fără plată sau să primească o amendă de până la 1.500 de euro. Angajatorii riscă amenzi dacă nu verifică personalul.

    Mai mult de 80% din populaţia cu vârsta de peste 12 ani din Italia a fost vaccinată de două ori, iar majoritatea italienilor au acceptat cu uşurinţă permisul verde, care este necesar şi pentru a lua masa în restaurante, pentru a intra în muzee, teatre şi cinematografe, precum şi pentru a fi folosit în avioane şi trenuri.

    Cu toate acestea, protestele faţă de regula privind locul de muncă au luat amploare în ultimele săptămâni, iar o demonstraţie din Roma, la sfârşitul săptămânii trecute, a devenit violentă, grupurile neofasciste exploatând nemulţumirea.

    Motivul care stă la baza impunerii permisului verde al Italiei este creşterea numărului de vaccinări şi limitarea infecţiilor.

    Confindustria, grupul de lobby al mediului de afaceri italian, susţine ferm măsura de la locul de muncă. Cu toate acestea, diverse industrii invocă un potenţial deficit de personal începând de vineri, pentru că lucrătorii intră în grevă sau pur şi simplu aleg să stea acasă.

  • România este noua Lombardia. Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă

    România este în scenariul în care anul trecut era regiunea Lombardia, regiunea din Italia, a spus, joi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (CNCAV), col. dr. Valeriu Ghoerghiţă.

    Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, joi, cât de departe este România de acum, cu mii de cazuri de COVID-19 zilnice şi mii de pacienţi care aşteaptă în ambulanţe sau în UPU un pat de terapie intensivă. El a spus că România e deja acolo.

    „Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia – n.r.). Este cât se poate de evident că spitalele şi unităţile de primiri urgenţă sunt asaltate. Sunt copleşite în momentul de faţă de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgenţele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi şi care generează victime care au nevoie de asistenţă medicală”, a spus Gheorghiţă.

    Acesta afirmă că situaţia este „extrem de complicată”, pentru că valul 4 este foarte agresiv.

    Preşedintele CNCAV, colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, s-a vaccinat, joi, cu doza 3 de vaccin la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, din Capitală.

  • Ultimele zile ale celei mai vechi bănci din lume

    După mai bine de 500 de ani ca pilon de prosperitate pe dealurile Toscanei şi după aproximativ un deceniu ca un sinonim al disfuncţionalităţii, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA pare să intre în ultimul capitol al istoriei sale, scrie Bloomberg. 

    În prezent, se negociază cu uşile închise un acord de divizare a băncii naţionalizate şi de vânzare a activelor sale viabile către UniCredit SpA, înainte de termenul limită de sfârşit de an stabilit de autorităţile de reglementare pentru ca guvernul italian să se debaraseze în cele din urmă de instituţia financiară cu probleme.

    Fondată în 1472 de către supravieţuitorii Morţii Negre, Monte Paschi se confruntă acum cu dispariţia, ca o consecinţă finală a unor ani de împrumuturi care au mers prost, a unei expansiuni prea ambiţioase şi a unui comportament infracţional dezvăluit pentru prima dată de Bloomberg News în 2013.

    Cu toate acestea, în cazul unei instituţii atât de înrădăcinate în viaţa culturală şi socială a regiunii Toscana, nimic nu este simplu. Monte Paschi a fost în mod tradiţional centrul a ceea ce sienezii numesc “groviglio armonioso” – o “încrengătură armonioasă” între afaceri şi politică, care rămâne prezentă şi astăzi. Alegerile parţiale din 3 octombrie pentru un loc cheie în parlament au devenit în mare măsură despre soarta istoricei bănci şi despre miile de reduceri de locuri de muncă care vor rezulta.

    Andrea Orcel, noul director general al UniCredit şi un negociator care a participat la unele dintre cele mai mari tranzacţii bancare din Europa, se confruntă cu guvernul italian al premierului Mario Draghi în legătură cu ceea ce a mai rămas din Monte Paschi. Orcel ar putea câştiga cele 4 milioane de clienţi ai Paschi din regiunile bogate din jurul oraşului Siena – dacă ar putea evita împrumuturile cu probleme şi riscurile juridice; Draghi doreşte o participaţie a statului în UniCredit şi o parte din profiturile viitoare.

    În mijlocul jocurilor de putere la nivel înalt, antreprenorii şi promotorii sociali din oraşul istoric sunt împărţiţi între dorinţa de a păstra o instituţie veche de secole care face parte din identitatea lor şi nevoia de a merge mai departe şi de a asigura creşterea economică după ani de criză urmaţi de pandemie.

    Oraşul-stat Siena a înfiinţat Monte Pio – sau “muntele pietăţii” – în secolul al XV-lea pentru a acorda împrumuturi fermierilor locali, fondând o instituţie care va contribui la dezvoltarea finanţelor europene. În secolele următoare, activitatea s-a extins în regiune şi, odată cu unificarea Italiei în secolul al XIX-lea, în alte părţi ale ţării.

    Timp de decenii, fundaţia caritabilă a băncii a vărsat bani în proiecte sociale şi culturale. Acest lucru a făcut din Monte Paschi un punct de legătură al puterii politice, evidenţiat de două ori pe an, când directorii îşi distrau clienţii cu grămezi de piept de vită şi chianti de colecţie în loja cu vedere spre piaţa principală din Siena, în timpul vestitei curse de cai Palio.

    Partea întunecată a acestui rol de “Babbo Monte” – un joc de cuvinte care aseamănă banca cu Moş Crăciun – a fost reprezentată de zeci de miliarde de euro în împrumuturi neprofitabile acumulate în bilanţ. Pentru criticii săi, Monte Paschi şi-a provocat propriul dezastru financiar în anii 2000, când a încercat să se extindă prea mult şi prea repede.

    În 2009, într-un moment în care băncile din întreaga lume începeau să iasă din criza creditelor de după Lehman, Monte Paschi a început pariul său nefericit pe datoria suverană italiană. Banca şi-a triplat deţinerile de obligaţiuni în anii care au precedat criza din zona euro.

    Monte Paschi are aproximativ 21.000 de angajaţi, iar aproximativ 2.500 sunt deja aşteptaţi să îşi piardă locurile de muncă.

     

  • Italia se luptă pentru producătorii autohtoni de maşini de lux. Ţara cere scutirea mărcilor emblematice de noile măsuri împotriva poluării

    Italia negociază cu Uniunea Europeană protejarea producătorilor de maşini de lux de eliminarea planificată a vehiculelor cu motor cu combustie până în 2035, potrivit unui ministru din administraţia lui Mario Draghi, scrie Bloomberg.

     

    În timp ce guvernul italian susţine pe deplin angajamentul Europei de a reduce emisiile prin eliminarea treptată a motoarelor cu combustie, „pe piaţa autovehiculelor există discuţii în curs cu Comisia UE” cu privire la modul în care noile norme s-ar aplica şi pentru producătorii de automobile care vând un număr mai mic de vehicule decât producătorii obişnuiţi, a declarat pentru Bloomberg TV Roberto Cingolani, ministru pentru tranziţie ecologică.

    În iulie, Comisia Europeană a anunţat planurile de a elimina treptat vânzările de maşini noi cu motor cu combustie până în 2035, ca parte a regiunii de a reduce emisiile care contribuie la încălzirea globală. Planul este deosebit de provocator pentru producătorii de automobile de lux care produc vehicule cu motoare puternice.

    UE se află încă în faza incipientă a examinării planului, întrucât regulile propuse urmează a fi discutate de către statele membre şi de Parlamentul European. Procesul va dura probabil până la doi ani, timp în care unele ţări ar putea propune modificări pentru a-şi proteja companiile şi industriile. Un purtător de cuvânt al UE a refuzat luni să comenteze remarcile ministrului italian, menţionând că „toţi producătorii de automobile vor trebui să contribuie la această reducere” a emisiilor.

    Franţa a dat deja semne de rezistenţă la noul plan, pledând pentru obiective mai indulgente. Parisul susţine obiectivul de reducere a emisiilor provenite de la autoturisme cu 55% până în 2030, a declarat în iulie un oficial din biroul preşedintelui Emmanuel Macron.

    Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Automobile Europene, Oliver Zipse, a declarat că sprijină efortul italian, dată fiind „situaţia specială” cu care se confruntă producătorii de maşini de lux. „Pentru producătorii foarte mici, care, în imaginea de ansamblu a emisiilor globale, nu joacă aproape niciun rol, există argumente bune pentru luarea în considerare a acestor scutiri”, a spus Zipse la salonul auto IAA din München.

    Încercarea Italiei de a-şi proteja producătorii auto emblematici nu înseamnă că ţara se opune procesului de electrificare. „Aceasta este o problemă de politică globală”, a declarat Cingolani, fost director neexecutiv la Ferrari. „Există o conştientizare clară despre necesitatea acestei tranziţii”.

    Ferrari va dezvălui, în 2025, primul său vehicul care funcţionează în întregime pe baterii, a declarat preşedintele John Elkann la începutul acestui an. În schimb, modelul complet electric al Porsche, Taycan, este în circulaţie încă din 2019. Ferrari intenţionează să împărtăşească mai multe detalii despre planurile sale, în viitorul apropiat.

     

     

     

  • Rata mortalităţii, de 15 ori mai mare la nevaccinaţi faţă de vaccinaţi, în Italia – raport

    Rata mortalităţii este de 15 ori mai mare la persoanele nevaccinate faţă de cele vaccinate, arată un studiu făcut de Institutul Superior de Sănătate italian.

    Cel mai recent raport al Institutului Superior de Sănătate dovedeşte că vaccinarea este prima armă pentru evitarea infectărilor, scrie La Stampa.

    Riscul de infectare cu virusul Sars-CoV-2 la persoanele complet vaccinate faţă de cele nevaccinate s-a redus cu 77%. Internările în terapie intensivă sau decesele s-au redus cu 96%, iar spitalizările în general cu 93%.

    Rata de spitalizare în ultimele 30 de zile pentru persoanele nevaccinate este de aproximativ 9 ori mai mare decât pentru cele vaccinate cu schemă completă (219,1 faţă de 24,5 spitalizări la 100.000 de locuitori).

    În ce priveşte persoanele care au trecut de 80 de ani, în ultimele 30 de zile rata internărilor la terapie intensivă a celor vaccinate cu schemă completă este de 13 ori mai mică decât a celor nevaccinate (1,1 faţă de 14,8 la 100.000 de locuitori). Rata mortalităţii în rândul nevaccinaţilor este de 15 ori mai mare în comparaţie cu vaccinaţii complet (76,2 faţă de 5,0 la 100.000 de locuitori).

  • Vrei să te muţi din România? Un oraş superb din Italia te va plăti cu 33.000 de dolari ca să te muţi acolo

    Dacă ai visat mereu la o viaţă nouă departe de haos, a sosit acum această oportunitate odată cu o schemă de atragere a noilor locuitori într-o regiune superbă din Italia.

    Potrivit luxurylaunches.com, regiunea Calabria, aflată în sudul Italiei, oferă 33.000 $ oamenilor care vor să se mute în câteva dintre cele mai frumoase locuri din zona sa rurală. Scopul este de a inversa trendul demografic negativ al regiunii. Satele de acolo au o populaţie de mai puţin de 2000 de locuitori. Schimbarea adresei tale permanente va fi însoţită de un venit lunar plătit de autorităţile locale. Totuşi, plata va veni dacă este îndeplinită condiţia ca noii rezidenţi să-şi înceapă propriul business acolo sau să se angajeze în cadrul unuia din business-urile existente .

    Gianpietro Coppola, primarul unuia dintre oraşele incluse în această schemă, declară: „Vrem ca acesta să fie un experiment de incluziune socială. Vrem să atragem oameni care să trăiască în regiune, să se bucure de priveliştea de aici şi să folosească locurile din oraş pustii acum, precum spaţiile de conferinţă dotate cu Internet la viteze mari. Turismul impredictibil şi casele vândute cu un euro nu reprezintă cele mai bune modalităţi prin care să reanimăm sudul Italiei”. 

    Toţi aplicanţii trebuie să aibă până în 40 de ani şi să fie dispuşi să se relocheze în într-un interval de 90 de zile de la momentul în care au fost acceptaţi în schemă. Aplicanţii ar putea să primească plăţi cuprinse între 950 $ şi 1.200 $ pe lună pentru o perioadă de doi sau trei ani sau un grant oferit o singură dată oferit pentru lansarea unui business.

    Până acum, mai mult de 832.000 $ au fost alocaţi aceste scheme. Oraşele implicate sunt deocamdată Aieta, Albidonia, Bova, Caccuri, Civita, Samo şi Precacore, Sant’Agata del Bianco, San Donato di Ninea  şi Santa Severina.

    Photo by antonino trimboli on Unsplash

  • Cum vrea Italia să îşi protejeze supercar-urile de interzicerea motoarelor cu combustie internă

    În timp ce guvernul italian susţine pe deplin angajamentul Europei de a reduce emisiile prin eliminarea treptată a motoarelor cele mai poluante, „pe piaţa gigantică a autovehiculelor există o nişă şi există discuţii în curs cu Comisia Europeană” cu privire la modul în care noile norme se vor aplica producătorilor de automobile de top, care vând un număr mult mai mic de vehicule decât producătorii obişnuiţi, a declarat Roberto Cingolani, ministrul tranziţiei ecologice, într-un interviu acordat Bloomberg TV la Forumul Ambrosetti din Cernobbio, Italia.

    „Aceste maşini au nevoie de o tehnologie foarte specială şi au nevoie de baterii pentru tranziţie”, a spus el. „Un pas important este că Italia devine autonomă în producerea de baterii de înaltă performanţă şi de aceea lansăm acum un program pentru a instala în Italia o unitate de producţie la scară foarte mare pentru baterii.”

    În iulie, Comisia Europeană şi-a anunţat planurile de a elimina treptat vânzările de maşini noi cu motor cu combustie internă până în 2035, ca parte a efortului regiunii de a reduce emisiile care contribuie la încălzirea globală. Această cronologie este o provocare pentru producătorii de automobile de lux care produc vehicule cu motoare puternice care emit niveluri de poluare peste medie. Aceşti producători de autovehicule au vânzări semnificativ mai mici, care limitează economiile care pot fi obţinute prin transformarea instalaţiilor de producţie. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.

    Numărul vehiculelor afectate de o scutire ar reprezenta o fracţiune a pieţei de milioane de maşini, a declarat Cingolani, fost director neexecutiv al Ferrari, pentru Bloomberg. Ferrari a vândut în jur de 9.100 de vehicule în 2020, în timp ce vânzările Lamborghini s-au cifrat în jur de 7.400 de unităţi.

    „Este un lucru pe care îl discutăm cu alţi parteneri din Europa şi sunt convins că nu va exista o problemă.”

    Ferrari ar fi printre cei mai emblematici producători de supercaruri care ar beneficia de o posibilă scutire de la ţinta de eliminare. Compania încă nu produce un vehicul complet electric şi a încetinit adoptarea electrificării. Un purtător de cuvânt al Ferrari a refuzat să comenteze comentariile lui Cingolani.

    Producătorul italian va dezvălui primul său vehicul care funcţionează în totalitate pe baterii în 2025, a declarat preşedintele John Elkann la începutul acestui an. În schimb, Taycan-ul complet electric al Porsche a fost lansat din 2019. Ferrari va începe vânzările primului său SUV, Purosangue, în 2022 – la ani după intrarea pe piaţă a lui Bentayga Bentley şi Urus Lamborghini.

  • Italia scoate carantina de 5 zile pentru călătorii din Marea Britanie vaccinaţi

    Italia elimină, începând de marţi, 31 august, carantina de 5 zile pentru călătorii din Marea Britanie vaccinaţi şi cu test COVID negativ.

    Începând cu 31 august, mini-carantina de 5 zile nu va mai fi în vigoare pentru călătorii care ajung în Italia din Marea Britanie dacă au schema completă de vaccin făcută şi au un test COVID negativ.

    Acest aspect este prevăzut într-o ordonanţă semnată de ministrul sănătăţii Roberto Speranza, scrie agenţia ANSA.

    În schimb, documentul extinde măsurile restrictive deja în vigoare pentru cetăţenii din alte ţări.

    Carantina de cinci zile pentru călătorii din Marea Britanie a fost introdusă în iunie, după ce varianta Delta a devenit dominantă în Marea Britanie

    La Stampa vorbeşte despre semnale pozitive din partea directorului ştiinţific al spitalului Lazzaro Spallanzani, Francesco Varia. Acesta a exprimat un optimism moderat cu privire la cifrele pandemiei: „Luna august, în general, e sub control, în ciuda valurilor”.

    „Vaccinul este confirmat ca un instrument eficient, studiile serioase elimină temerile cu privire la efectele secundare asupra tinerilor, în timp ce aşteptăm studii asupra celor foarte tineri”, a spus Francesco Varia.

  • Italia scoate carantina de 5 zile pentru călătorii din Marea Britanie vaccinaţi

    Italia elimină, începând de marţi, 31 august, carantina de 5 zile pentru călătorii din Marea Britanie vaccinaţi şi cu test COVID negativ.

    Începând cu 31 august, mini-carantina de 5 zile nu va mai fi în vigoare pentru călătorii care ajung în Italia din Marea Britanie dacă au schema completă de vaccin făcută şi au un test COVID negativ.

    Acest aspect este prevăzut într-o ordonanţă semnată de ministrul sănătăţii Roberto Speranza, scrie agenţia ANSA.

    În schimb, documentul extinde măsurile restrictive deja în vigoare pentru cetăţenii din alte ţări.

    Carantina de cinci zile pentru călătorii din Marea Britanie a fost introdusă în iunie, după ce varianta Delta a devenit dominantă în Marea Britanie

    La Stampa vorbeşte despre semnale pozitive din partea directorului ştiinţific al spitalului Lazzaro Spallanzani, Francesco Varia. Acesta a exprimat un optimism moderat cu privire la cifrele pandemiei: „Luna august, în general, e sub control, în ciuda valurilor”.

    „Vaccinul este confirmat ca un instrument eficient, studiile serioase elimină temerile cu privire la efectele secundare asupra tinerilor, în timp ce aşteptăm studii asupra celor foarte tineri”, a spus Francesco Varia.