Tag: inregistrare

  • ANAF: Identificarea vizuală online, pentru autentificarea în SPV, este utilizată lunar de mii de contribuabili – persoane fizice

    În urmă cu puţin peste un an Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat aplicaţia de programare online pentru serviciul „identificare vizuala on-line (sistem video)” pentru validarea conturilor nou-create în Spaţiul Privat Virtual (SPV) şi care a fost folosită de 30.000 de contribuabili – persoane fizice,  conform unui comunicat din această lună al instituţiei.

    Astfel, inspectorii ANAF au identificat 16 persoane fizice în fiecare oră, din august 2020, momentul operaţionalizării acestei metode şi până în prezent.

    Spaţiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24/24, prin intermediul căruia contribuabilii depun declaraţii, cereri, solicita documente, verifică situaţia fiscală proprie s.a.  Persoanele fizice sau juridice, care deţin certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV, iar persoanele fizice, care nu deţin un astfel de certificat, pot cere înregistrarea şi pe baza de nume de utilizator şi parolă.

    Pentru a se înregistra in Spaţiul Privat Virtual, fără a se mai deplasa  la sediile ANAF,  persoanele  fizice  care se înregistrează cu  nume  de  utilizator şi  parolă  au posibilitatea să opteze pentru identificarea la distanţă prin “identificare vizuală online”.

    Aprobarea înregistrării în SPV se poate realiza şi pe baza verificării numărului unui document emis de Ministerul Finanţelor şi/sau ANAF.

     

  • Coronavirus în România. Topul judeţelor în care s-au înregistrat cele mai multe decese COVID-19 săptămâna trecută

    97% din decesele înregistrate în România între 9 şi 15 august au fost la persoane nevaccinate. 3% din decese au fost la persoane vaccinate cu schemă incompletă, anunţă INSP. Cele mai multe decese s-au înregistrat în Iaşi, Suceava, Caraş Severin, Bacău şi Galaţi.

    Potrivit raportului INSP, în săptămâna 9 – 15 august, 97% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, iar 3% la persoane vaccinate cu schemă incompletă, anunţă pagina oficială RO Vaccinare.

    În aceeaşi perioadă, 44.5% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Ilfov, Cluj, Constanţa şi Suceava, iar 82.4% din cazurile confirmate au fost la persoane nevaccinate.

    Statistica mai arată că 51.6% din totalul deceselor au fost înregistrate în Iaşi, Suceava, Caraş Severin, Bacău şi Galaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariile înregistrează creşteri record în Marea Britanie, unde peste 1 milion de locuri de muncă aşteaptă candidaţi

    Creşterile salariale din Marea Britanie înregistrează noi recorduri, în contextul în care peste 1 milion de locuri de muncă sunt libere în economie, în ceea ce se conturează drept o situaţie fără precedent generată de relaxarea restricţiilor, potrivit Bloomberg.

    Salariul mediu a crescut în T2/2021 cu 8,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate astăzi de Biroul de Statistică.

    În timp ce datele reflectă parţial distrorsiunile survenite pe fondul pandemiei, această creştere este alimentată şi de un cumul de factori care pun presiune pe salarii.

    Situaţia arată avântul revenirii economice după cea mai abruptă recesiune din ultimii 300 de ani. Deşi Banca Angliei se aşteaptă ca presiunile din piaţa muncii să fie doar temporare, oficialii au avertizat luna aceasta că inflaţia se va menţine în ţinta de 2% doar dacă stimulii monetari fac un pas înapoi.

    „Aceste deficite reprezintă o problemă pe termen lung care îşi are rădăcinile înainte de pandemie. (…) Companiile trebuie să realizeze că aceste probleme nu vor dispărea pur şi simplu”, a subliniat Neil Carberry, CEO al Recruitment & Employment Confederation.

    Cifrele publicate astăzi ar putea acţiona ca un imbold pentru Rishi Sunak, ministrul britanic de Finanţe, care vrea să reducă impactul pandemiei asupra finanţelor publice readucând în piaţa muncii oamenii aflaţi în şomaj sau în şomaj tehnic.

    Dan Hanson de la Bloomberg Economics consideră că adevăratul test prin care va trece piaţa muncii din Marea Britanie va veni la finalul lunii septembrie, când guvernul elimină programul de şomaj tehnic.

  • Ţările europene se întrec în creşteri economice: Italia şi Spania vor înregistra cel mai rapid ritm de creştere din ultimii 40 de ani

    Italia şi Spania ar putea înregistra anul acesta cel mai rapid ritm de creştere economică din ultimele patru decenii, iar revenirea ar putea şterge cu buretele cea mai mare parte a recesiunii înregistrate în 2020, potrivit Bloomberg.

    Economia Spaniei ar putea creşte cu 6,2% în 2021, în timp ce economia Italiei este pe un traseu care o duce spre o creştere economică de 5,6% până la finalul anului, conform economiştilor chestionaţi de Bloomberg.

    Estimările sunt peste cele consemnate într-un sondaj similar realizat în luna iulie, cu 0,3% în cazul Spaniei, respectiv 0,6% în cazul Italiei.

    Perspectivele îmbunătăţite scot la iveală modul în care economiile din sudul Europei ar putea trece la o etapă de creşteri mai sustenabile, în contextul în care aceste ţări au fost asociate în ultimii ani cu crize ale datoriilor şi cu o dezvoltare economică anemică.

    Acest parcurs este cu atât mai important pentru Italia, întrucât ţara condusă în prezent de Mario Draghi încearcă să-şi reducă nivelul datoriilor. Acest a ajuns atât de sus încât anumiţi economişti consideră că ar putea prezenta o ameninţare la adresa stabilităţii din zona euro.

    Economiile celor două ţări îşi revin după şocul înregistrat în 2020, când măsurile stricte impuse pentru a opri răspândirea virusului au dat peste cap mediul de afaceri şi sectorul turistic – un sector important pentru bunăstarea ambelor economii europene.

    Revenirea actuală este alimentată atât de relaxarea restricţiilor, cât şi de planurile de investiţii care promit proiecte de miliarde de euro.

    Trebuie menţionat că lucrurile se mai pot schimba iar asupra acestor creşteri planează încă o serie de ameninţări.

    Spre exemplu, Nicola Nobile de la Oxford Economics – a cărui predicţie pentru economia italiană este de plus 6,1% – consideră că evoluţia economiei este strâns legată de evoluţia pandemiei.

    „Răspândirea variantei Delta va provoca o creştere a numărului de cazuri, însă progresul campaniilor de vaccinare înseamnă că orice val care va veni va fi mai puţin devastator decât cele anterioare”, a scris Nicola Nobiale.

  • Datoria externă totală a României a crescut în primele şase luni cu 2,09 mld.euro, la 128 mld. euro. Datoria publică directă a fost de 57,7 mld. euro, cu 400 mil. euro mai mult faţă de decembrie 2020

    Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-iunie 2021 cu 2,09 mld. euro, la un total de 128,02 miliarde euro, din care datoria publică directă a fost de 57,7 miliarde euro, în creştere cu 400 mil. euro faţă de finalul anului trecut, când a înregistrat valoarea de 57,3 miliarde euro, arată datele publicate vineri de BNR.

    Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 92,47 mld.euro la 30 iunie 2021, adică 72,2% din totalul datoriei externe, în scădere cu 0,4% faţă de 31 decembrie 2020, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 35,5 mld. euro, respectiv 27,8% din totalul datoriei externe, în creştere cu 7,4% faţă de finalul anului trecut.

    La 30 iunie 2021, datoria negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, a atins valoarea de 33,3 miliarde euro, în scădere faţă de nivelul de 34,1 mld. euro înregistrat la 31 decembrie 2020, din care 173 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).

    În perioada ianuarie-iunie 2021, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,8% comparativ cu 20,1% în anul 2020.

    Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 iunie 2021 a fost de 4,8 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

    Datele BNR mai arată că gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2021 a fost de 81,4%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020.

  • IADUL PE PÃMÂNT. Oraşul european care astăzi a înregistrat aproape 50 de grade Celsius, cea mai înaltă temperatură din istorie

    Europa se confruntă cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată pe fondul valului de căldură. Miercuri, oraşul Siracuza din estul insulei Sicilia a înregistrat cea mai înaltă temperatură din istorie, +48,8 grade Celsius.

    Meteorologii au emis un Cod Roşu de caniculă în Italia, pentru regiunile Sardegna, Puglia, Basilicata, Calabria, Sicilia, unde temperaturile ridicate vor agrava condiţiile de secetă şi vor favoriza apariţia incendiilor de vegetaţie.

    Vârful caniculei a fost o provocare pentru unele părţi din Grecia. Care acum se confruntă cu incendii devastatoare. Cea mai afectată este Insula Evia, din apropierea Atenei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raiffeisen Bank: Am înregistrat în prima parte a anului o creştere foarte bună a portofoliului de credite. În S1/2021 profitul a fost de 397 mil. lei, plus 42%

    Raiffeisen Bank, subsidiara de pe piaţa locală a grupului austriac cu acelaşi nume, a încheiat primul semestru (S1) din 2021 cu un profit net de 397 mil. lei, în creştere cu 42% faţă de S1 / 2020.

    Performanţă financiară a fost susţinută în principal de nivel considerabil mai mic al costului riscului – pe fondul disciplina de rambursare a creditelor, susţinută de măsuri de sprijinire a clienţilor, dar şi de îmbunătăţirea evoluţiilor macroeconomice şi creşterea cererii de credite, explică banca. „Suntem multumiţi de rezultate noastre din prima jumătate a anului 2021, în care sunt îngrijoraţi să susţinem clienţii şi revenirea economiei româneşti. Am reuşit menţinerea profilului de risc la băncii la niveluri sănătoase. Am crescut pe toate segmentele de clienţi, cu un vârf de 21% creştere pentru IMM-uri “, spune Steven van Groningen, preşedinte & CEO al Raiffeisen Bank.

    Creditele nete au crescut cu 11% faţă de S1 / 2020, la 30,2 mld. lei.

    La 30 iunie 2021, activele totale erau de 54,5 mld. lei, în creştere cu 18%, an la, iar veniturile Raiffeisen au crescut uşor cu 2% faţă de S1 / 2020.

     

  • Calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna august 2021: Care sunt obligaţiile fiscale pe care le au firmele în a opta lună a acestui an

    Mai jos vă prezentăm calendarul obligaţiilor fiscale pentru a opta lună din 2021 cu scopul de a veni în ajutorul contribuabililor cu privire la lista principalelor obligaţii de plată şi de declarare aferente lunii august a acestui an, conform documentului de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

    În această lună, ziua de 15 august va fi liberă pentru cei care lucrează la stat şi la privat cu ocazia sărbătoririi zilei Adormirea Maicii Domnului. În acest context, dat fiind faptul că ziua de 15 august pică într-o zi de duminică, obligaţiile fiscale din data de 15 august vor avea ca termen limită de depunere data de 16 august.

    Data de 25 august fiind cea mai aglomerată zi a lunii ca urmare a faptului că esrte ziua pentru depunerea formularelor 097/100/112/300.

    Agenda fiscală a lunii august 2021, aşa cum este publicată de ANAF, poate fi consultată gratuit pe site-ul instituţiei

  • ​Cum arată vaccinarea în România pe localităţi? Doar 73 de localităţi din 3.000 au peste 30% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză

    Doar 73 de oraşe şi localităţi din România au peste 30% populaţie vaccinată cu cel puţin o doză, adică circa 2% din totalul localităţilor din ţară, reiese din datele transmise astăzi de Comitetul Naţional de Vaccinare.

    Cel mai mare procent de vaccinare s-a înregistrat în judeţul Timiş, în localitatea Dumbrăviţa, cu peste 47%. Dumbrăviţa numără 16.000 de locuitori, din datele de pe site-ul Consiliului Judeţean Timiş, aflându-se la 6 km de oraşul Timişoara.

    În ceea cep riveşte primul oraş din topul celor mai mari procente de persoane vaccinate, oraşul Borsec din Harghita are 43,8% din populaţie imunizată, urmat de Cluj-Napoca (43%). Bucureştiul are puţin peste 31% populaţie vaccinată.

    La polul opus, cea mai mică rată de vaccinare s-a înregistrat în localitatea Bărbuleşti din judeţul Ialomiţa, cu 0,21% populaţie vaccinată. La 7.600 de locuitori, potrivit datelor de la Statistică, doar 15 persoane din Bărbuleşti s-au vaccinat, potrivit calculelor ZF.

    Ritmul de vaccinare a scăzut semnificativ în ultimele luni, în ciuda campaniei de vaccinare, a maratoanelor organizate în mai multe oraşe şi a disponibilităţii vaccinurilor, atât în centrele deschise, cât şi la medicul de familie.

    Vezi aici datele privind situaţia vaccinării pe localităţi. 

    Vezi aici datele privind situaţia vaccinării pe judeţe.

  • Dacia redeschide comenzile pentru Spring, primul model electric, după ce în martie a înregistrat peste 4.000 de cereri

    Dacia a redeschis comenzile pentru Spring, primul automobil electric al mărcii româneşti, după ce în martie comenzile din primele două zile au ajuns la 4.000, nivel similar cu vânzările maşinilor electrice atât din 2019 cât şi din 2020.

    “Redeschidem comenzile pentru modelul electric Dacia Spring. Acestea se vor accepta în limita notelor de înscriere în programul Rabla Plus, desfăşurat prin PSIPAN”, transmit reprezentanţii Dacia.

    Spring este în momentul de faţă cel mai accesibil automobil electric de pe piaţa europeană şi singurul care în România poate fi cumpărat cu mai puţin de 10.000 de euro. Singurul care se apropie e VW e-Up!, care are un preţ de listă de 24.000 de euro şi care poate fi cumpărat prin Rabla Plus cu 14.000 de euro.

    Modelul electric poate fi cumpărat cu 7.700 de euro sau 49 de euro pe lună utilizând bonusurile programelor Rabla (1.400 de euro) şi Rabla Plus (10.000 de euro), preţul său fiind de 18.100 de euro în versiunea de top, echiparea sa având dotări precum sistem de navigaţie şi aer condiţionat.

    Spring dispune de un motor de 45 CP şi are o autonomie de 230 km, care creşte la 305 km în oraş.  

    Potrivit reprezentanţilor Dacia, termenul estimativ de livrare vă va fi comunicat ulterior, pe măsură ce vor fi alocate vehicule identificate prin cod VIN, pentru fiecare comandă fermă cu acont plătit, dar acesta nu va depăşi 240 de zile de la data validării Notei de Înscriere în PSIPAN.