Tag: inaugurare

  • Drumurile din România făcute de mântuială. Şoferi sunt în pericol chiar daca ele abia ce au fost terminate şi sunt încă în garanţie

    Viaductul de un kilometru de la Aciliu, parte din autostrada  Sebeş-Sibiu, a intrat în reparaţii la mai puţin de un an de la inaugurare. Nu este vorba de o simplă întâmplare. În România, există nenumărate cazuri în care drumuri noi sunt închise ori intră într-un regim de trafic restricţionat când sunt încă în perioada de garanţie, potrivit TirMagazin

    Trebuie spus că autostrăzile au termene de garanţie care variază între 2 şi 4 ani, potrivit contractelor existente la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

    Sursa citată a realizat clasamentul celor mai de mântuială lucrări din infrastructura rutieră a României. 

    1. Autostada Sebeş-Sibiu, unde  lucrările de consolidare au început la 9 luni de la inaugurare. Lucrările sunt estimate să dureze 60 de zile, iar măsura a fost luată după ce, luni de zile, presa şi specialiştii au arătat că bucata de autostradă este un pericol pentru şoferi, având numeroase probleme de construcţie.

    2. Podul Calafat–Vidin, unde s-au făcut lucrări de consolidare după doar 15 luni de la inaugurare. La doar un an şi trei luni de la inaugurarea podului Calafat-Vidin, suprafaţa de asfalt de pe o parte a podului a trebuit să fie înlocuită în întregime

    3. Autostrada Arad-Timişoara, lucrări de reabilitare, cu un an înainte de finalizarea lucrărilor.  În stilul pompieristic foarte cunoscut, cei 32 de kilometri de autostradă au fost daţi în folosinţă în luna decembrie a anului 2011. Din lipsă de parapeţi, spaţii parcare, garduri etc, autostrada nu a putut fi recepţionată decât în luna august 2013.

    Citiţi mai multe pe www.tirmagazin.ro

  • Noul pod de la Agigea, inaugurat după o întârziere de aproape zece luni

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa, termenul iniţial de finalizare a lucrărilor la noul pod de la Agigea a fost toamna anului trecut, însă acesta a fost prelungit ulterior până în luna februarie 2015.

    Din cauza mai multor probleme apărute în timpul lucrărilor, podul a putut fi deschis circulaţiei abia luni.

    De altfel, lucrările de montaj a aparatelor de reazem definitive s-au finalizat în 6 octombrie, atunci fiind îndeplinite condiţiile pentru demararea etapei de recepţie la terminarea lucrărilor.

    Pe de altă parte, conform sursei citate, breteaua de acces la DN 39, care are ca obiectiv decongestionarea traficului pe acest drum prin construirea unei şosele cu două benzi în continuarea podului rutier peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, va fi gata în aproximativ două săptămâni.

    Noul pod care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră, la Agigea, la câteva sute de metri în aval de cel vechi – care face legătura cu DN 39 Constanţa – Mangalia -, este cel mai mare pod rutier de tip hobanat construit în România, o investiţie finanţată prin Programul Operaţional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 – 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului.

    Podul are o lungime totală de 360 de metri, o deschidere centrală de 200 metri, iar lăţimea podului este de 17,4 metri, permiţănd circulaţia pe patru benzi. Înălţimea liberă sub tablierul podului în axul Canalului Dunăre – Marea Neagră este de 18,4 metri. Pilonii de pe maluri care susţin tablierul podului prin fascicule de hobane au o înălţime de 66 metri deasupra nivelului mării.

    Valoarea totală a contractului de finanţare al întregului proiect “Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa” a fost de 191.797.112 lei. Din acest proiect face parte şi obiectivul “Bretea rutieră de conectare cu DN39”, care are ca scop decongestionarea traficului pe DN 39, prin construirea unui drum cu două benzi, în continuarea podului rutier de la km 0+540 peste Canalul Dunăre – Marea Neagră şi joncţiunea cu DN 39 în apropierea intrării în localitatea Eforie Nord.

    Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 – 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului.

    Lucrările la podul de la Agigea au început în iulie 2010, după ce au fost întârziate mai bine de jumătate de an din cauza contestaţiilor depuse la procedurile de atribuire a lucrărilor şi a selectării consultantului. Firma care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea podului este Bilfinger Berger Baugesellschaft.

    Premierul Victor Ponta a venit, anul trecut, de două ori să verifice stadiul lucrărilor de construcţie la noul pod de la Agigea, solicitând constructorului urgentarea lucrărilor. În acea perioadă se executau lucrări de reparaţii la podul de la Agigea, iar în toamna anului trecut acesta a fost şi închis temporar.

    În noiembrie 2014, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a mers pe noul pod de la Agigea pentru a verifica stadiul lucrărilor, a crezut că se află de fapt pe vechiul pod, de pe DN 39, şi s-a contrazis cu jurnaliştii care i-au explicat că a încurcat podurile, spunându-le: “Vin de la Bucureşti şi ştiu mai mult ca voi”.

  • Un nou terminal a fost inaugurat la Aeroportul din Iaşi, după o investiţie de 11 milioane de euro – FOTO

    La evenimentul desfăşurat, sâmbătă, pe aeroportul ieşean, au participat câteva sute de persoane, între care oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, şefi de instituţii, dar şi localnici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a ţinut o scurtă slujbă, el precizând apoi că aeroportul ieşean va putea fi utilizat şi de cetăţeni din Republica Moldova.

    Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului din Iaşi, Marius Bodea, a anunţat că, începând din 9 decembrie, va fi introdusă o nouă cursă pe aeroportul ieşean, către Istanbul, care va fi operată de Tarom.

    Noul terminal, al treilea, are o suprafaţă de aproximativ 3.600 de metri pătraţi, are şase birouri check-in şi va asigura o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră.

    Celelalte două terminale vor fi, la rândul lor, funcţionale, acestea fiind însă de mai mici dimensiuni.

    Conducerea Aeroportului din Iaşi susţine că noul terminal va deveni complet operaţional în 25 octombrie, când vor fi introduse cele cinci curse anunţate către Bucureşti, Paris, Londra şi Roma, toate operate de Blue Air, şi München, operată de Tarom.

    “În urmă cu trei ani, pe Aeroportul din Iaşi aveam o singură cursă externă, către Viena, acum vorbim de 14 rute, iar lucrurile se schimbă cu o dinamică uimitoare. Cursa spre Istanbul, pe care o introducem din 9 decembrie, este una foarte importantă, pentru că Istanbulul îşi propune să ajungă aeroportul numărul doi în lume, ca trafic, după Atlanta din Statele Unite. Practic, Iaşiul va fi legat de întreaga lume”, a spus Marius Bodea, preşedintele CA al Aeroportului din Iaşi.

    Prezent la eveniment, consilierul prezidenţial Andrei Muraru, originar din Iaşi, a spus că, în ultimii 25 de ani, Iaşiul a avut puţine minuni în administraţia locală şi că, practic, după ce a fost modernizată şi pista, oraşul are un nou aeroport.

    “Aeroportul nu s-a realizat singur şi nu l-a făcut vreo autoritate centrală, ci este sută la sută un produs al Iaşiului. Dacă aş fi în locul lui Marius Bodea, n-aş avea nicio problemă să-mi depun candidatura la Primărie”, a spus consilierul prezidenţial Andrei Muraru.

    Lucrările la noul terminal au început în luna martie a acestui an, valoarea investiţiei, realizată din bani europeni, fiind de 11 milioane de euro.

    Conducerea aeroportului ieşean estimează că la finalul acestui an traficul va atinge 350.000 de pasageri, iar în 2016 va depăşi 500.000 de persoane.

  • Britanicii de la Endava au inaugurat noul sediu din Bucureşti şi vor să angajeze 300 de oameni în următorii 3-4 ani

    Britanicii de la Endava s-au mutat în casă nouă, în clădirea trei a complexului Afi Business Park. Noul birou are o suprafaţă de peste 5.000 mp, desfăşurată pe 4 etaje (6,7,8,9) şi o capacitate de 650 de persoane, capacitate pe care cei de la Endava speră să o atingă în 3-4 ani.

    “Compania noastră se află în creştere şi ne bucurăm că am găsit în Afi Park complexul de birouri care să corespundă nevoilor noastre. Relocarea din AFI 1 facilitează extinderea echipei din Bucureşti până la 650 de persoane în următorul an”, a spus Radu Grosu, deliver director Endava Bucureşti.

    În prezent, compania numără peste 1.350 de angajaţi în trei centre de livrare : 361 Bucureşti, 669 în Cluj şi 327 în Iaşi, iar în câţiva ani Endava ar putea să ajungă la 2.000 de angajaţi.

    Compania caută în continuare să recruteze specialişti IT , cele mai multe de poziţii deschise fiind pentru dezvoltare software, pe tehnologii precum Java, .NET, PHP, Siebel, sau Ruby.

  • Una dintre cele mai mari moschei din Rusia, inaugurată la Moscova. Preşedintele Vladimir Putin, prezent la eveniment – FOTO

    “Comunitatea musulmană din Rusia datează de secole şi a avut o contribuţie imensă la istoria Rusiei”, a declarat Putin, citat de BBC. 

    Noua moschee a fost construită pe locul uneia cu o vechime mai mare de 100 de ani, distrusă în 2011.

    La ceremonie au participat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi cel palestinian, Mahmoud Abbas.

    Potrivit estimărilor citate de presa internaţională, la Moscova trăiesc în jur de 2 milioane de musulmani. În total, în capitala Rusiei există şase moschei, care se dovedesc însă neîncăpătoare pentru credincioşi.

  • Una dintre cele mai mari moschei din Rusia, inaugurată la Moscova. Preşedintele Vladimir Putin, prezent la eveniment – FOTO

    “Comunitatea musulmană din Rusia datează de secole şi a avut o contribuţie imensă la istoria Rusiei”, a declarat Putin, citat de BBC. 

    Noua moschee a fost construită pe locul uneia cu o vechime mai mare de 100 de ani, distrusă în 2011.

    La ceremonie au participat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi cel palestinian, Mahmoud Abbas.

    Potrivit estimărilor citate de presa internaţională, la Moscova trăiesc în jur de 2 milioane de musulmani. În total, în capitala Rusiei există şase moschei, care se dovedesc însă neîncăpătoare pentru credincioşi.

  • Primul Apple Shop din România a fost inaugurat ieri. Cum au reacţionat românii a fost incredibil

    eMag, cel mai mare retailer online din regiune, a deschis astăzi primul Apple Shop din România în cadrul showroom-ului Crângaşi din Bucureşti, după o investiţie de un milion de dolari suportată de ambele companii. Lansarea Apple Shop în România stă la baza planurilor gigantului american de a-şi creşte vânzările pe plan local.

    „Apple Shop e nivelul cel mai apropiat de experienţa Apple. Este diferit faţă de un magazin al unui reseller. Produsele se pot vinde oriunde, însă nu vor face vânzare pentru că oamenii vor o experinţă cap-coadă şi de vânzare şi de produs. În Apple Shop totul este construit de Apple – de la mobilier, aşezarea produselor şi până la lumină şi sunet. De asemenea, tot personalul a urmat training-uri cu reprezentanţi ai Apple ”, a spus Iulian Stanciu, CEO şi acţionar în cadrul eMag.

     

  • Skanska a inaugurat cea de-a doua clădire din Green Court Bucharest, o investiţie de 35 de milioane de euro

    Suedezii de la Skanska au anunţat deschiderea oficială a celei de-a doua clădiri din Green Court Bucharest, construită în urma unei investiţii de 35 milioane euro. Clădirea B oferă 18.000 metri pătraţi dispuşi pe 12 etaje superioare, plus trei nivele de garaj subteran, cu un total de 315 locuri de parcare. În momentul de faţă, prezintă o rată de ocupare de 72% şi este închiriată de companii precum: Carrefour Romania, Sanofi, Colgate Palmolive Romania, Adecco Romania şi RINF Outsourcing Solutions.

    “(…) Ne propunem să încheiem anul 2015 cu clădirea B închiriată în întregime, în timp ce lucrările la Clădirea C vor evolua rapid.(…)”, a declarat Marcin Łapiński, Preşedintele Skanska Property România.

    Proiectul Green Court Bucharest este alcătuit din 3 clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 52.000 metri pătraţi. Prima clădire a proiectului a fost inaugurată la finele anului 2014 şi acum este închiriată în totalitate şi vândută companiei de investiţii imobiliare Globalworth Real Estate Investments Ltd.

    Green Court Bucharest este dezvoltat folosind tehnologii verzi şi soluţii sustenabile cum ar fi faţada eficientă din punct de vedere energetic, aportul crescut de aer proaspăt pentru un mediu de lucru sănătos, sistemele de iluminat eficiente energetic, echipate cu senzori de mişcare şi de intensitate sau prizele de încărcare pentru maşinile electrice. Proiectul va fi certificat LEED Gold şi le va oferi chiriaşilor cel mai înalt grad de confort, unul dintre cele mai eficiente şi versatile spaţii de lucru din Bucureşti şi standarde excelente de calitate.

    Compania suedeză Skanska este un gigant al pieţei de construcţii, cu un rulaj anual de peste 15 miliarde de euro, iar Green Court este primul proiect al companiei de pe piaţa locală. Suedezii au anunţat de mai mult timp că analizează achiziţia unor terenuri noi în Bucureşti, dar până în prezent nu au anunţat finalizarea vreunei noi tranzacţii, potrivit ZF. 

     

  • Profi a inaugurat şapte noi magazine

    Spaţiile de vânzare ale magazinelor au între 212 metri pătraţi şi 527 de metri pătraţi, a anunţat compania.

    Unităţile deschise vineri sunt situate în localităţile Târgu Bujor (Galaţi) şi Vânju Mare (Mehedinţi).

    Dintre cele şapte magazine inaugurate, patru sunt în format standard (Bârlad, Târgu Bujor, Tulcea şi Năsăud), două sunt în recent inauguratul format Loco (Vânju Mare şi Sebiş), iar cel din Timişoara este de tip City.

    În prezent, Profi operează 331 de magazine din 158 de localităţi, având cea mai mare acoperire geografică din România.

    La finele anului 2014, Profi era al 15-lea mare angajator din România şi totodată cel mai mare angajator din vestul ţării. În prezent, reţeaua se apropie de cifra de 8.000 de angajaţi, urcând şi în topul angajatorilor.

    Reţeaua Profi urmează să ajungă la 500 de unităţi la sfârşitul lui 2016 şi să crească în continuare într-un ritm de cel puţin 100 de magazine pe an.

    Retailerul este deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors.

  • RINF deschide un nou birou la Berlin

    RINF, una dintre cele mai importante companiiromâneşti din domeniul IT&C, ce oferă servicii specializate în dezvoltarede software, consultanţă şi  suport multilingvistic,  îşi  continuă planul  deextindere  pe  plan  internaţional  şi  deschide  un  nou  sediu  la  Berlin,consolidând  astfel  statutul  de  companie  internaţională  fondată  înRomânia.

    După două luni de la deschiderea biroului din Marea Britanie, RINF bifeazăurmătorul pas în planul de extindere la nivel global pe segmentul IT&C şiinagurează  un  nou  sediu  în  capitala  Germaniei.  Cu  toate  că  este  ocompanie  tânără,  RINF  a  câştigat  rapid  recunoaştere  internaţională,expansiunea rapidă în Europa atestând acest fapt. Extinderea companieila  nivel  internaţional  demonstrează  excelenţa  specialiştilor  români  îndomeniul IT.  Astfel, doar între 2008 şi 2012, proiectele de outsourcing dinRomânia au generat peste 13.476 locuri de muncă.

    Această  dezvoltare  se  datorează  faptului  că  industria  de  IT&C  dinRomânia, la nivel de outsourcing este cotata pe locul 9 la nivel mondial,având tendinţă ascendentă. Acest lucru este relevat şi de studiul realizatde CEEOA (Asociatia de Outsourcing din Europa Centrală şi  de Est), iarRINF este una dintre companiile de top ce pun România pe hartă, în ceeace priveşte calitatea acestor servicii. Proiectele RINF sunt focusate pe trei arii de compentenţă: platforme cloudcare utilizează arhitecturi  elastice, integrări  crossplatform sau hawdare-software şi suport multilingvistic pentru utilizatori. Aceste elemente suntrelevante  pentru  companiile  care  avansează  în  programele  proprii  dedigitizare în căutarea acelei flexibilităţi care să le permită să preîntâmpineschimbările disruptive din piaţă.

    Odată cu extinderea portofoliului de clienţi, RINF îşi va mări de asemeneaşi echipa, iar sediul central se va reloca, la începutul anului 2016, în unadintre  cele  mai  moderne  clădiri  de  birouri  din  Bucureşti,  Green  CourtBucharest, ocupând o suprafaţă totală de 1843.8 mp.