BusinessMagazin

Tag: generatie

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Secerişul este aproape…

    Generaţia X (35-50 ani) a înflorit pe terenul însămânţat de Generaţia Zoomers (50-70 ani). Generaţia Y (20-35 ani) ar fi trebuit să înflorească pe terenul însămânţat de Generaţia X. Generaţia Z (11-20 ani) devine roditoare în „grădina” Generaţiei Y.

    Aşa arată „structura” generaţiilor din grădina România. Ce tip de grădină ne propunem să cultivăm? Poate una japoneză (plină de armonie, alei filosofice, simplitate, calm…), poate una franţuzească (riguroasă, alei simetrice, atenţie la detalii, focus spre estetică…)? Cât de roditoare vor fi seminţele rămase pentru generaţiile X şi Z? Care sunt planurile mediului politic, dar şi de afaceri pentru a pregăti corespunzător „moştenirea” generaţiei următoare? Există un VIITOR pregătit?
    O nouă generaţie nu are implicaţii doar la nivel economic sau social. O nouă generaţie are în primul rând un impact nemijlocit în mentalitatea şi comportamentul unui popor, unei ţări. O nouă generaţie este o REVOLUŢIE! Şi iată că ea se produce, ACUM şi AICI: Generaţia Y vine cu principii, valori şi credinţe, vine cu abordări progresiste, inovaţie, idealuri umane. Pasionaţi de cauze sociale, inovează, mult mai educaţi, unii dedicaţi voluntariatului. Ei REVOLUŢIONEAZĂ.

    Cu ce îi aşteptăm, ce le-am pregătit?

    Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul doi în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată. Conform datelor disponibile de la Institutul Naţional de Statistică, în trimestrul al patrulea din 2014 şomajul în rândul tinerilor a fost de 24,1%, faţă de 5,4% în cazul adulţilor. Ceea ce indică un raport de 4,46 şomeri tineri la un şomer adult.

    Cu 24 de IMM-uri la mia de locuitori, România se afă pe penultimul loc în Uniunea Europeană, mult sub media europeană de 40 de IMM-uri.

    26% din absolvenţii de gimnaziu părăsesc şcoala când trebuie să meargă la liceu (atenţie! Învăţământul obligatoriu este până în clasa a X-a inclusiv).

    Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2015-2016, la nivel naţional se aflau în clasa a VIII-a 187.000 de elevi. În schimb, la evaluarea naţională au fost înscrişi 153.672 de candidaţi. Doar 118.661 elevi au reuşit să ocupe un loc, adică cu aproape 70.000 mai puţin!

    Ce se întâmplă cu grădina noastră? Parcă nu are valenţe japoneze şi nici franţuzeşti… Cum am putea să-i redăm frumuseţea şi culorile, belşugul, abundenţa? Cum am putea să plivim neghina, fără să smulgem odată cu ea şi rodul bun?

    Eu zic că, dacă am hrăni-o cu puţină educaţie antreprenorială, de exemplu, şi-ar reveni imediat. Mai ales că se şi potriveşte tipului generaţiilor următoare. Sigur că educaţia antreprenorială este în foarte strânsă legătură cu sistemul general de educaţie. Avem cursuri de business şi practică a liceenilor în companii? Avem metode de predare şi evaluare în şcoli adaptate educaţiei antreprenoriale? Cursuri de educaţie financiară? Poate un program naţional de încurajare a înfiinţării de şcoli de meserii? Avem o legătură concretă a mediului universitar din toate oraşele ţării cu mediul privat?

    Educaţia antreprenorială trebuie să înceapă din grădiniţă. Sunt în prezent sisteme pedagogice la nivelul 3-6 ani care stimulează curiozitatea, independenţa, libertatea de decizie etc.

    Generaţiile Y şi Z = mentalitate nouă = educaţia antreprenorială = antreprenoriat = inovaţie = locuri de muncă = identitate. Rezultă o soluţie practică de a „sădi” în ţarina românească „seminţele” unei viitoare naţiuni (naţie are şi sensul de seminţie…) solide, statornice şi rezistente!

    Doar două exemple de situaţii unde putem avea un rezultat imediat:

    Antreprenoriatul în agricultură: nu are sens să mai amintesc despre potenţialul enorm al României când vine vorba despre agricultură. De ce nu am elabora un program de educaţie antreprenorială şi facilităţi pentru viitori antreprenori din agricultura românească? Iată şi o soluţie pentru persoanele mai în vârstă, în general cu şanse mai puţine de a deveni antreprenori. Contextul este favorabil: legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată.

    Antreprenoriat pentru diaspora: avem foarte mulţi români care doresc să se întoarcă în ţară, au un capital şi, datorită specializării în meserii, ar putea foarte uşor să înceapă o afacere nouă aici. De ce să nu le facilităm un sistem unde să îşi vândă produsele / serviciile? De ce să nu facem şi invers: să le oferim educaţie antreprenorială românilor plecaţi din ţară care au deschis un business propriu sau îşi doresc asta. Rezolvăm şi un aspect social dramatic: reîntregirea familiilor. Conform guvernului, datele centralizate la nivel naţional arată că, la data de 30 septembrie 2014, în evidenţele autorităţilor locale se aflau în jur de 83.000 de copii cu cel puţin un părinte plecat în străinătate şi aproximativ jumătate cu ambii părinţi plecaţi!!! Tragic…

    Educaţia antreprenorială şi, implicit, antreprenoriatul nu au legătură cu istoria capitalistă a unei ţări sau cu factori genetici sau de rasă. Dezvoltarea unui mediu antreprenorial de succes este doar o chestiune de VOINŢĂ!

  • EY: Generaţia Z are deja aşteptări clare privind viitorul loc de muncă

    Adolescenţii care păşesc astăzi pe piaţa muncii sau pe băncile facultăţii au deja aşteptări bine conturate privind traseul lor profesional şi mediul în care doresc să lucreze. EY a intervievat în cadrul studiului Global generations 3.0 peste 3,200 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, cunoscuţi de asemenea ca Generaţia Z , privind factorii de încredere importanţi pentru ei în luarea deciziilor de angajare pe viitor. Două treimi dintre aceştia (66%) pun cel mai mare preţ pe echitatea privind remuneraţia, promovarea şi oportunităţile de învăţare la viitorul loc de muncă, arată cercetarea EY.

    Majoritatea respondenţilor la nivel global (58%) declară că experienţa de lucru a părinţilor lor a avut un impact pozitiv asupra nivelului de încredere pe care îl au în viitorii lor angajatori.

    De cealaltă parte, cei care spun că experienţa părinţilor a avut un impact negativ asupra lor, indică drept motive faptul că: “părintele nu a primit o mărire de mulţi ani” (39%); “părintele nu îşi agreează sau nu are încredere în şeful său” (33%); “părintelui nu îi place locul de muncă”; “nu îşi agreează / nu are încredere în colegi” (30% fiecare); şi “nu agreează / nu are încredere în conducerea companiei” (28%). Un sfert dintre adolescenţi resimte un impact negativ asupra nivelului de încredere în viitorii angajatori atunci când părinţii lucrează pentru o companie care a concediat angajaţi în urma unei restructurări.

    Cei mai importanţi cinci factori indicaţi de respondenţii din Generaţia Z pentru a avea încredere într-un şef sunt: “mă tratează cu respect” (71%); “are un comportament etic” (65%); “remunerează şi promovează oamenii în mod echitabil, fără a discrimina în funcţie de gen, etnie sau mod de gândire” (64%); “comunică deschis şi transparent” (62%); şi “ia decizii înţelepte de business” (61%).

  • Artă, scandal şi lupta contra impozitelor

    La fel de bine dichisit ca oricând, Guy Wildenstein a participat la diverse dineuri liniştite la New York sau în saloane pariziene particulare, în ultimele săptămâni, ilustrând perfect declinul unei întregi dinastii de miliardari: înconjurat de avocaţi, compătimit, vânzându-şi tablourile – dar încă fabulos de bogat. Ce l-a adus în această situaţie? Procesul de impozitare a moştenirii, care i-ar putea micşora averea cu jumătate de miliard de dolari. Lui Wildenstein, în vârstă de 70 de ani, îi revine responsabilitatea de a se asigura că averea celei de-a cincea generaţii va ajunge şi la a şasea. Are de rezolvat problema complicată a celor 448 de milioane de euro – suma pe care guvernul francez susţine că familia lui o datorează din cauza neplăţii taxelor şi impozitelor – o cifră care, înregistrată la capitolul pierderi, ar aduce chiar şi cel mai bogat om din lume la un pas de depresie. 

    Wildenstein s-a despărţit de piese de valoare din colecţia sa în cadrul unei licitaţii organizate anul acesta la New York, pentru 1,2 milioane de dolari. De asemenea, posedă încă imensa locuinţă din Manhattan, cumpărată pentru 32,5 milioane de dolari la sfârşitul anului 2008, pe care încearcă să o vândă, conform relatărilor recente din presa internaţională. La Paris, acolo unde se ţine procesul, deţine un apartament sechestrat în mod legal, cu mobilierul aflat sub sigiliu. Totuşi, apariţia lui Wildenstein nu lasă de dorit – se afişează numai în costume impecabile, în stilul oamenilor de afaceri francezi, pentru a-şi păstra imaginea şi aparenţele. Wildenstein a fost şi este încă unul dintre indivizii din spuma societăţii, iar institutul care poartă numele familiei, este un templu de istorie a artei. Binecunoscutele catalogues raisonnés (cataloage de prezentare a operelor de artă ale unui anumit artist), pe care „les W“ şi-au pus semnătura, sunt atât de exhaustive (pentru cei mai importanţi artişti ai secolelor secolelor XIX şi XX), încât o lucrare a lui Monet ar fi lipsită de valoare fără un aşa-numit „număr de index“ Wildenstein. „Nimeni nu a atras mai bine decât familia Wildenstein banii şi puterea şi, cel mai important dintre toate, respectul“, spune istoricul de artă John Richardson.

    Afacerea familiei stă însă pe foarte multe secrete. Atât de aprig păstrate încât Wildenstein a declarat că el însuşi nu ştia prea multe despre mersul financiar al afacerii până la moartea tatălui său, Daniel, în 2001. Când a venit timpul să-şi împartă moştenirea, Guy şi fratele său, Alec, susţineau că tatăl lor a avut o valoare netă de 40,9 milioane de euro sau aproximativ 45 de milioane de dolari. În speranţa că vor fi absolviţi de plata impozitelor, de 17,7 milioane de euro, au dăruit Republicii Franceze – respectiv lui Nicolas Sarkozy, preşedintele de atunci al Franţei şi  prieten apropiat al familiei – un set de lucrări ale sculptorului favorit al Mariei Antoaneta. La fel de încântător ca sculpturile, acest moment a fost acoperit cu graţie de pânza ignoranţei şi, chiar dacă procurorii francezi s-au revoltat, familiei Wildenstein i-a revenit un număr impresionant de lucrări de artă şi o sumă importantă de bani. În luna decesului lui Daniel, guvernul a descoperit un traseu aerian foarte bine pus la punct pentru lucrările de artă de mare valoare, care au fost mutate din SUA în Elveţia. Doar un singur tablou a rămas la locul său. Un Caravaggio deţinut de Wildenstein atârna într-o galerie de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Cunoscut sub numele de „The Lute Player“, lucrarea valorează zeci de milioane de dolari, probabil mai mult decât întreaga avere imobiliară declarată de aceştia. Iar procurorii francezi au tras concluzia că ar trebui să existe mai multe astfel de exemplare în seiful familiei.

    Într-o dimineaţă de ianuarie, Wildenstein s-a prezentat în faţa judecătoriei penale la Palais de Justice însoţit de avocat, care a vorbit tot timpul în numele său; este de aşteptat ca procesul să se încheie anul viitor. Povestea a fost deja ilustrată de revista Paris Match. Ultima dată când un membru al familiei s-a folosit de mass-media a fost şi prima dată când majoritatea americanilor au auzit de familie: la sfârşitul anilor 1990, cumnata lui Guy, Jocelyn, a apărut în reviste precum New York şi Vanity Fair, în timpul divorţului scandalos dintre ea şi Alec Wildenstein. Acuzaţiile s-au învârtit în jurul unor subiecte precum manechine din Rusia, leoparzi ca animale de companie, facturi de spălătorie şi curăţătorie cu cinci cifre în coadă şi, mai ales, costurile imense pentru operaţiile estetice ale lui Jocelyn, care a încercat, după spusele lui Alec, să semene cât mai mult cu o felină. „Am fost întotdeauna oameni foarte discreţi“, a declarat Guy Wildenstein revistei franceze. „Tatăl meu nu era un om de lume, nici eu nu sunt; aproape nimeni nu ştie cum arată soţia mea.“ Wildenstein, cetăţean francez născut în New York, şi-a educat copiii la Lycée Français din Upper East Side şi în cadrul Ivy League în Manhattan. A fost un om pragmatic şi simplu care, susţine fiul său, şi în ciuda faptului că a deţinut funcţia de preşedintele Wildenstein & Co. din 1990, n-ar fi fost în stare să ascundă averea familiei de Guvernului francez, aşa cum este acuzat acum. „Eu şi fratele meu am fost dezorientaţi“, a declarat el. „Tatăl meu nu vorbea despre afacerea lui, nu venea să-mi ceară sfaturi pentru gestionarea averii şi nici nu ne-ar fi cedat-o în timpul vieţii. Ştiam că are încredere în noi, dar nu ne dădea niciodată informaţii detaliate“.

  • Cum vor arăta căminele de nefamilişti ale generaţiei millennials

    Când au apărut noile ansambluri rezidenţiale, apartamentele au fost mai mari, spaţiile au trecut de la 80 de metri pătraţi spre 120 de metri pătraţi, în funcţie de buget.

    Ce se va întâmpla în continuare odată cu intrarea în câmpul muncii a generaţiei millennials?

    O parte vor rămâne acasă, în primii ani, la părinţi, pentru a-şi folosi salariul pentru vacanţe, ieşiri în oraş, maşină, cluburi, haine; mai puţin vor cheltui pentru chirie, rată la bancă sau mâncare. Pentru cei care nu rămân la părinţi şi lucrează în companii, multinaţionale sau româneşti, un apartament în chirie este prima opţiune, iar cei mai hotărâţi dintre ei se îndreaptă către achiziţia unui apartament prin programul Prima casă.

    Cum vor arăta apartamentele viitorului sau cum va trebui să arate? Va fi o întoarcere în timp, de la locuinţele cu suprafeţe mari, generaţia millennials se va îndrepta spre cele cu suprafeţe mai mici din motive foarte practice. Pentru că stau acasă doar pentru a dormi şi a face un duş, nu au nevoie de o suprafaţă mai mare. Nu are sens să plăteşti în plus pentru 10 sau 20 de metri pătraţi. De ce să cheltuie banii pentru „pereţi“ şi metri pătraţi de care nu au nevoie, când îi pot folosi pentru city break-uri sau pentru haine.

    Oamenii cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani vor prefera să locuiască pe suprafeţe cât mai mici, care să aibă o utilitate practică, pentru dormit şi duş, şi, poate, locul în care fac şi o cafea. De mâncare gătită acasă nici nu se va pune problema. Acele timpuri au apus.

    Apartamentele vor fi gata mobilate, minimalist şi colorate. Adio, mobilă grea, maro, care să troneze în mijlocul casei. De bibliotecă nici nu va fi vorba, cărţile sunt pe smartphone. Locul bibliotecii va fi luat de dressing, care va câştiga teren, având în vedere că hainele se schimbă tot mai des.

    Probabil că dezvoltatorii cei mai îndrăzneţi vor livra locaţii cu suprafeţe de 30-40 de metri pătraţi pentru cei tineri, pentru corporatiştii care pleacă la 9.00 dimineaţa şi se întorc la 11.00 seara. Pesemne că la parter vor fi suprafeţe mari de socializare, în care – ca la o cantină – să poată să şi mănânce, dacă mai apucă. Un fel de cămine de nefamilişti, varianta modernă.

    Suprafeţele mari vor interveni când millennialls vor avea copii. De-abia atunci vor începe să caute locuinţe de la 60 de metri pătraţi în sus.

    Millennialls vor pune permanent presiune pe preţuri pentru că vor dori ca dintr-un salariu să obţină cât mai multe lucruri şi să experimenteze cât mai mult. Noţiunea de proprietate va trece pe locul doi sau trei, iar sharingul este cuvântul care câştigă tot mai mult teren şi în viaţa de zi cu zi.

    Dacă până în 1990 un loc de muncă era pe viaţă, de‑atunci încoace schimbarea joburilor a devenit un fenomen obişnuit. Cei mai mulţi au schimbat după ’90 cam de patru ori locul de muncă. De acum înainte probabil că noua generaţie va schimba într-un interval de 20 de ani de cel puţin şase ori locuri de muncă. În oraşele mari, un nou job va însemna şi o nouă locaţie unde să te muţi cât mai aproape, pentru a câştiga timp, iar căminele de nefamilişti, sau căminele de corporatişti, vor fi la ordinea zilei.

    Aproape nimeni nu va mai avea maşină proprie şi nici în leasing, ci vor folosi sistemul de car-sharing. Hainele vor fi schimbate o dată la trei luni şi probabil că magazinele de second-hand moderne, ca la maşini, vor înflori.

    Vor fi vânate ofertele de city break-uri şi de low-cost-uri, iar noua competiţie va fi în terenul discuţiilor despre în câte oraşe sau ţări ai fost luna sau anul acesta. Nu degeaba Ryanair prevede triplarea traficului aerian din România.

    Până la urmă vei „share-ui“ aproape orice, astfel încât să plăteşti mai puţin. Iar în schimb, cu banii rămaşi, să poţi cumpăra tot mai multe experienţe sau lucruri pe care să le schimbi tot mai des, astfel încât să rămâi permanent în tendinţe.

  • Cu acest avion hipersonic, ruşii vor lansa bombe nucleare! ”Va lovi ţinta direct”

    Noua generaţie de supersonice ruseşti va lansa bombe nucleare. Aeronava poate călători oriunde în lume, în maximum două ore, şi poate lansa o bombă nucleară înainte de a se întoarce la bază.

    ”Operaţionalitatea acestei aeronave a fost dovedită. Ideea este ca bombardierul să se lanseze de pe un aerodrom normal. La comandă, acesta va ascensiona până în spaţiu, de unde va lovi ţinta cu o bombă nucleară”, a declarat generalul Sergey Karakaev. Acesta confirmat că modelul motorului pentru bombardier a fost construit  şi testat cu succes în cadrul Academiei Militare Serpukhovo.

    Vezi aici cât de puternic este avionul ruşilor şi cum arată!

  • Rusia creează avionul care este capabil să călătorească oriunde în lume în doar două ore şi să lanseze un focos nuclear devastator

    Motorul prototipului va fi prezentat la Forumul Internaţional de Tehnologie Militară Army-2016, care va avea loc pe 6-11 septembrie, în regiunea Moscova. Serghei Karakayev, comandantul forţelor strategice ruse de rachete, a confirmat că motorul pentru bombardier a fost construit şi testat cu succes la filiala Serpukhovo a Academiei Militare. „Capacitatea operaţională a aparatului a fost dovedită”, a spus el, potrivit The Observer.

    Colonel Alexey Solodovnikov, coordonatorul general al proiectului, precum şi un profesor la Academia Militară a declarat: „Bombardierul va decola de la un aerodrom obişnuit şi are rolul de a  patrula spaţiul aerian rus. La comandă, va urca în spaţiul cosmic pentru a lovi o ţintă cu focoase nucleare şi apoi se va întoarce la bază. Cooperăm cu Institutul Aerodinamic Central al Rusiei privind proiectarea corpului şi caracteristicilor aeronavei. Cred că masa sa trebuie să fie de 20-25 de tone metrice şi va fi capabil să accelereze la viteza hipersonică în modul rachetă ”, a adăugat el. Doua motoare, unul pentru avion şi altul pentru navă, vor fi interconectate la setările pentru motorul bombardierului. Se va folosi combustibil kerosen, iar pentru spaţiu de zbor metan şi oxigen.

    British Reaction Engines a declarat, de asemenea, că motorul său hipersonic va zbura până în 2020. Agenţia Spaţială Europeană a investit 11 milioane de dolari pentru dezvoltarea unui motor care va putea permite aeronavei să zboare oriunde în lume, în doar patru ore.

    Guvernul britanic a oferit peste 66 de milioane de dolari finanţare pentru Reaction Engines, cu 55 de milioane mai mult faţă de Agenţia Spaţială din Marea Britanie. Motorul revoluţionar Sabie ar putea permite aeronavei să decoleze de pe o pistă şi să prindă o viteză de cinci ori mai mare decât viteza sunetului, înainte de a trece pe modul rachetă. Acest design ar putea fi, de asemenea, folosit pentru a trimite sateliţi în spaţiu, la o fracţiune din costul curent.

  • Rusia crează avionul care este capabil să călătorească oriunde în lume în doar două ore şi să lanseze un focos nuclear devastator

    Motorul prototipului va fi prezentat la Forumul Internaţional de Tehnologie Militară Army-2016, care va avea loc pe 6-11 septembrie, în regiunea Moscova. Serghei Karakayev, comandantul forţelor strategice ruse de rachete, a confirmat că motorul pentru bombardier a fost construit şi testat cu succes la filiala Serpukhovo a Academiei Militare. „Capacitatea operaţională a aparatului a fost dovedită”, a spus el, potrivit The Observer.

    Colonel Alexey Solodovnikov, coordonatorul general al proiectului, precum şi un profesor la Academia Militară a declarat: „Bombardierul va decola de la un aerodrom obişnuit şi are rolul de a  patrula spaţiul aerian rus. La comandă, va urca în spaţiul cosmic pentru a lovi o ţintă cu focoase nucleare şi apoi se va întoarce la bază. Cooperăm cu Institutul Aerodinamic Central al Rusiei privind proiectarea corpului şi caracteristicilor aeronavei. Cred că masa sa trebuie să fie de 20-25 de tone metrice şi va fi capabil să accelereze la viteza hipersonică în modul rachetă ”, a adăugat el. Doua motoare, unul pentru avion şi altul pentru navă, vor fi interconectate la setările pentru motorul bombardierului. Se va folosi combustibil kerosen, iar pentru spaţiu de zbor metan şi oxigen.

    British Reaction Engines a declarat, de asemenea, că motorul său hipersonic va zbura până în 2020. Agenţia Spaţială Europeană a investit 11 milioane de dolari pentru dezvoltarea unui motor care va putea permite aeronavei să zboare oriunde în lume, în doar patru ore.

    Guvernul britanic a oferit peste 66 de milioane de dolari finanţare pentru Reaction Engines, cu 55 de milioane mai mult faţă de Agenţia Spaţială din Marea Britanie. Motorul revoluţionar Sabie ar putea permite aeronavei să decoleze de pe o pistă şi să prindă o viteză de cinci ori mai mare decât viteza sunetului, înainte de a trece pe modul rachetă. Acest design ar putea fi, de asemenea, folosit pentru a trimite sateliţi în spaţiu, la o fracţiune din costul curent.

  • Pregătiţi-vă de încetinirea creşterii economice şi de îngheţarea pieţei forţei de muncă

    România beneficiază de o creştere economică susţinută de aproape 30 de luni, adică doi ani şi jumătate. Statistic, pe medie, salariile au crescut cu aproape 30%, dar aici sunt diferenţe mari. Sunt sectoare unde salariile stagnează sau chiar au scăzut şi sunt industrii care beneficiază de creşteri susţinute.

    De asemenea, au crescut salariile mici, prin majorarea salariului minim pe economie de la 750 de lei la 1.250 de lei.
    În iulie 2008 scriam în Business Magazin un articol legat de supraîncălzirea economiei României, de un ritm care nu poate fi susţinut, pentru că în spate nu vine nimic.

    Titlul articolului de atunci era „Temeţi-vă că v-aţi putea pierde jobul şi n-o să vă găsiţi altul în aceleaşi condiţii“. În septembrie 2008 începea oficial criza, iar din ianuarie 2009 România era lovită din plin. Întâi au scăzut salariile mai mari din sectorul privat, între 20% şi 50%, au urmat reducerile de personal, în 2010 au venit tăierea salariilor la stat şi o nouă reducere de costuri în toată economia.

    Pierderile de joburi de atunci – un milion; nici masa salarială nu s-au recuperat în totalitate până acum, de la 56 de miliarde de euro am ajuns numai la 52 de miliarde de euro, după ce, în 2010, valoarea tuturor salariilor plătite în România coborâse la 48 de miliarde de euro.

    Analiştii economici se pregătesc să anunţe încetinirea creşterii economice pentru anul viitor. UniCredit estimează că de la 4,1% creştere în 2016 România va scădea la un ritm de 3,1% în 2017. Măsurile fiscale – creşterea salariului minim pe economie, reîntregirea salariilor, reducerea TVA – şi-au epuizat efectele şi este puţin probabil ca economiei să i se dea un nou impuls fiscal.

    Creşterea economică din ultimii doi ani şi jumătate s-a bazat în principal pe consum şi mai puţin pe investiţii şi pe noi locuri de muncă. Firmele investesc prudent şi nu se mai aruncă aşa cum făceau în perioada de boom. De asemenea, într-un sector nu toate companiile îşi majorează afacerile, ci unele cresc mai mult, iar altele scad.

    În lipsa unor investiţii noi, în lipsa unor poziţii nou deschise, piaţa muncii îngheaţă, directorii de HR încercând să rezolve problemele interne fără să pluseze pentru a nu dezechilibra organigramele actuale. Deşi este o cerere mare pe piaţa de IT, cred că piaţa românească se îndreaptă spre atingerea potenţialului maxim de salarizare în condiţiile actuale de structură. Conform datelor statistice, salariul mediu din IT este de 5.100 de lei (1.200 de euro). El ar mai putea creşte dacă apar joburi cu o valoare adăugată mult mai mare, iar România nu a ajuns din păcate la astfel de comenzi. La polul opus, salariile din hoteluri şi restaurante, cele mai scăzute din România – 1.200 de lei – nu cresc, cu toate că turismul românesc are o perioadă bună.

    Toată lumea este precaută în privinţa viitorului şi nu vrea să rişte, de aceea ne îndreptăm spre un blocaj de investiţii în economie în sectorul privat. În cazul în care această încetinire a creşterii economice va fi bruscă, companiile îşi vor revedea organigramele interne şi vor încerca să facă un fine tuning de restructurare. Cei care au fost angajaţi în criză poate vor fi „împinşi“ să ia locul celor seniori, pentru a se reduce bugetele salariale sau pentru a nu le creşte. Creşterea economică nu este uniformă în toată ţara, ci numai în oraşele mari, şi de aceea multă lume nu vede plusuri în portofel sau pe card. Noile poziţii care apar necesită alte skill-uri, iar cei seniori nu vor vrea să se reconvertească aşa uşor.

    În ciuda unei pieţe fierbinţi de HR în oraşele mari şi în zonele limitrofe, piaţa nu abundă în foarte multe joburi noi, mult mai bine plătite. Cei care găsesc „creşteri salariale de 30-50%“ sunt excepţii, nu regula. Această încetinire a creşterii economice care va urma nu va lovi precum criza din 2008-2009-2010, dar va strânge din nou bugetele, cardurile şi va răcori puţin încrederea în viitor care intervenise în ultimii doi ani şi jumătate.

    Brexitul va determina revizuirea investiţiilor şi bugetelor multinaţionalelor din întreaga lume, cu efecte şi în România. Câţiva analişti spun că Brexitul este o oportunitate pentru România de a atrage noi investiţii. Dar, din păcate, în ultimii opt ani, patru în criză şi patru pe plus, nu am pregătit terenul pentru o astfel de oportunitate, aşa că nu avem ce să oferim mai mult decât oferim acum: salarii mici comparativ cu ceea ce livrăm.

     

  • A 11-a generaţie de tineri manageri şi rolul relaţiilor în carieră

    Câteva sute de invitaţi ai Galei 100 Tineri Manageri de Top s-au reunit pe terasa unui club celebru din Capitală pentru a celebra performanţa şi succesul în afaceri a antreprenorilor şi managerilor prezentaţi în această ediţie a catalogului. Căldura toropitoare nu i-a determinat să aleagă piscina, iar scena a fost animată de scurte poveşti şi discursuri inspirate; am avut parte chiar şi de puţin suspans a la James Bond, unul dintre premianţii ediţiei ajungând la eveniment chiar la momentul în care trebuia să urce pe scenă – avionul cu care venea de la Cluj avusese întârziere şi nici traficul bucureştean nu fusese de ajutor. Gazdele evenimentului, realizat cu sprijinul Mercedes, Vodafone, Samsung, Crama Liliac şi Marsay, au fost doi colegi din redacţie: Ioana Matei şi Bogdan Angheluţă. Ei au povestit că membrii echipei sunt veritabili căutători de talente de business, pentru că „oamenii au nevoie de modele. Şi de poveşti bine scrise“.

    România a avut pe parcursul a mai bine de 11 ani, de când s-a lansat revista, „o evoluţie de roaler coaster: am avut creştere, am ajuns sus, ne-am prăbuşit, acum sperăm să creştem iar. Business Magazin a spus toate aceste poveşti, a fost martorul şi a relatat tot ceea ce s-a întâmplat în economia românească de la lansarea sa, în 2004. În 2006 am avut prima Gală Tineri Manageri de Top şi Business Magazin lansa catalogul, Nokia era la putere; acum situaţia este diferită. Schimbările sunt atât de rapide încât un produs stă pe piaţă câteva luni sau ani. Suntem bucuroşi că am reuşit să adunăm 1.100 de manageri“, a spus Cristian Hostiuc, director editorial al Business Magazin şi Ziarul Financiar.

    Catalogul 100 Tineri manageri de top este cel mai optimist produs media şi a prezentat în fiecare an o sută de tineri manageri sau antreprenori de succes şi poveştile lor.

    Romulus Oprica, sociolog şi managing researcher al BrandBerry, a realizat o teză de doctorat pe marginea cataloagelor 100 Tineri manageri de top. „M-a interesat cum funcţionează capitalul social – oamenii pe care îi cunoşti, reţeaua pe care o dezvolţi în timp – al tinerilor manageri. Ce rol joacă în carieră ambiţia, efortul personal, norocul, o anume conjunctură. Una dintre descoperirile tezei de doctorat a fost că toţi managerii intervievaţi, aproape 300 la număr, au menţionat în rândul factorilor care le-au determinat succesul ambiţia, urmattă de efort, educaţie, multă muncă şi undeva pe locul şapte erau menţionate relaţiile. Când i-am întrebat însă care cred că sunt factorii care determină succesul în general, pe locul întâi a rămas ambiţia, dar pe locul doi au urcat relaţiile. Ceea ce indică o neconcordanţă. Toţi ne gândim că dacă am reuşit am reuşit datorită nouă, ceilalţi au reuşit datorită a ceea ce numim PCR, adică «pile, cunoştinţe, relaţii»“, a arătat Romulus Oprica. În opinia sociologului, „PCR-ul“ are un stigmat nepotrivit, pentru că nimeni nu reuşeşte singur, fără a cunoaşte omul potrivit la momentul potrivit. „Multora ne este frică să spunem că l-am cunoscut pe Y, pentru a nu fi interpretat în mod. Dar pilele sunt necesare dacă sunt folosite în mod corect şi etic. Dacă nu te cunoaşte nimeni, nu te poate lua de mână să te ridice o treaptă mai sus şi uneori avem nevoie de acea mână întinsă“.

  • Noua generaţie va deveni „socialistă“ mult prea devreme

    Prima ediţie a apărut în 2006, iar dacă ne uităm la traiectoriile celor care au fost prezentaţi atunci, considerăm că am avut intuiţie bună. În cele 11 ediţii am strâns până acum 1.100 de manageri, care reprezintă pariul nostru peste timp. Cine ştie, poate unul dintre ei va deveni preşedintele României, guvernatorul Băncii Naţionale, premier, ministru (secretari de stat am avut deja – Cristian Sporiş, vicepreşedinte Raiffeisen, la Ministerul Finanţelor sau Mihai Ghyka, fost şef al Bergenbier şi Vodafone şi până acum două săptămâni la Ministerul Culturii) sau vor ocupa alte funcţii publice, având posibilitatea să schimbe ceva în modul de funcţionare a statului.

    Faţă de acum zece ani, multe lucruri s-au schimbat în privinţa perspectivelor de viitor ale noii generaţii. Dacă în 2006-2007 şi chiar 2008 lumea era a lor, aveau mai multe oferte de joburi pe masă sau credeau că pot face afaceri din care să câştige bani repede, acum lucrurile s-au schimbat dramatic. Noua generaţie este prinsă între o Românie care nu încurajează antreprenoriatul, care încurajează prea puţin afacerile, se uită prea puţin în viitor şi între o Românie corporatistă unde lucrurile s-au aşezat, posibilităţile de promovare s-au redus, creşterile salariale cu două cifre nu mai sunt la tot pasul, poziţiile de top se restrâng, odată ce pieţele se consolidează şi nu mai vin jucători noi.

    Conform unui studiu la nivel european, România se află printre ultimele locuri (penultimul) la companii nou înfiinţate la 1.000 de locuitori, cu numai 30. Media europeană este de 54. Pe primele locuri se află Portugalia, Austria şi Olanda, cu câte 200. Datele arată că România, ca stat, nu încurajează o economie antreprenorială, unde opţiunea de a-ţi face o afacere după ce termini şcoala să fie pe primul loc. Birocraţia instituţională şi cea a hârtiilor sunt la un nivel ridicat în România: sunt peste 100 de taxe şi impozite, iar pentru completarea tuturor „căsuţelor“ îţi trebuie zile întregi.

    Gândiţi-vă la celebra declaraţie de TVA. În Marea Britanie îţi deschizi o firmă în zece minute, iar completarea tuturor hârtiilor legate de taxe şi impozite durează tot atât, spune Alina Andrei de la firma de consultanţă fiscală Cabot Transfer Pricing. În România IMM-urilor lucrează numai 2,5 milioane de oameni, iar numărul job-urilor care apar în acest sector nu este mai mare de 50.000 pe an, pe lângă faptul că a-ţi deschide o afacere nu este prima opţiune decât dacă eşti extrem de determinat şi a lucra într-un IMM nu reprezintă o opţiune pentru un tânăr. Pentru cei care termină şcoala în oraşele mari precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov sau Sibiu prima opţiune este de a-şi găsi un job într-o multinaţională cu nume, dacă se poate în IT este perfect, care să le aducă un mediu de lucru prietenos, colorat, multe traininguri şi plecări în afară, cafetăria la parter, abonamente la clinici medicale private, sală de fitness, reduceri la shopping şi cursuri de dans (tangoul este la modă).

    Dacă într-un IMM românesc salariul se duce între 1.000 şi 1.500 lei net, fără beneficii, într-o multinaţională porneşti de la 2.000, plus beneficii. Pentru 30 de judeţe din România unde afacerile private sunt la pământ, opţiunea unui tânăr este de a lucra la stat, de a lucra de la 8:00 dimineaţa până la 4:00 după-amiază, unde lucrările se efectuează (ce ai de făcut) în săptămâni, luni, ani şi unde probabilitatea de a fi dat afară este destul de redusă. Dacă jobul implică şi acordarea de avize, de a lucra cu mediul privat este perfect; banii pe care îi primeşti de la stat nici nu contează. Mai mult de-atât, în companiile de stat salariul net se duce spre 2.200-2.400 lei. Deci întrebarea unui tânăr este de ce să lucreze într-un IMM, într-o companie mică sau mijlocie antreprenorială, dacă la stat salariul este dublu? De ce să lucreze cu un patron care vrea să mişte lucrurile când poate să lucreze la stat, unde nimeni, pe cale ierarhică, nu vrea să mişte nimic?

    Dacă ne ducem puţin mai în jos, vom constata că România, aşa cum este condusă de la Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, din birourile liderilor politici, nu încurajează munca. Salariul minim brut este de 1.250 lei, ceea ce înseamnă un net de 1.000 lei. Pe de altă parte, ajutoarele sociale se învârt între 300 şi 500 lei, un ajutor de şomaj fiind chiar mai mare. Are sens să îţi baţi capul să lucrezi? Să te scoli dimineaţa, să fii atent la produsul pe care îl faci? Companiile din vestul ţării sunt disperate să găsească forţă de muncă, ajungând chiar să caute oameni în biserici şi penitenciare. Iar bazinul s-a redus atât de mult, chiar şi pentru poziţiile de muncă necalificată.

    În România sunt cel puţin un milion de oameni pentru care a munci, a-şi găsi un job, nu reprezintă o soluţie. În acelaşi timp, poate există o jumătate de milion de tineri pentru care România nu reprezintă o variantă de a-şi deschide şi de a face afaceri. Treptat, noile generaţii vor fi strivite între stat şi mediul privat, care se consolidează (din două companii faci una singură pentru a rezista) şi care va oferi din ce în ce mai puţine opţiuni de joburi, de promovare, de creşteri salariale. Acest lucru va naşte treptat un comportament „socialist“ de statu-quo, de a intra într-un loc şi a-ţi apăra poziţia sau de a schimba joburile la prima nemulţumire faţă de angajator.

    Cei 1.100 de tineri manageri pe care Business Magazin i-a adunat de-a lungul celor 11 ani fac parte dintr-o generaţie norocoasă care a avut mult mai multe opţiuni. Asta dacă cei care fac parte din generaţia celor 1.100 nu vor prelua puterea şi vor schimba lucrurile.