Tag: fiu

  • VIDEO Moment emoţionant. O mamă i-a dat o a doua şansă la viaţă fiului ei

    Ionuţ, tânărul care a avut probleme renale încă de la naştere, a făcut ani de zile dializă, iar în urmă cu doi ani starea sa s-a agravat, fiind pus pe lista de aşteptare pentru transplant renal.

    După teste de compatibilitate, mama lui Ionuţ a aflat că este compatibilă. Mărturiile celor doi pot fi văzute pe site-ul Mediafax. 

  • Ce avere considerabilă are fiul cel mare al primarului Gabriela Firea

    Primarul Bucureştiului are trei băieţi, unul din căsnicia anterioară şi doi din actualul mariaj.

    Tudor Stefan, cel mai mare baiat al Gabrielei Firea, are 21 de ani şi apare în ultima declaraţie de avere a acesteia la rubrica ” bunuri mobile şi instrainate în ultimele 12 luni”, menţionează B1.tv

    În urma unei vânzari aceasta a obţinut suma de 385.000 de euro, din care 240.625 de euro i-au revenit ei şi 144.375 de euro, fiului ei Tudor Ştefan, care astfel s-a trezit cu o suma uriaşa în cont.

  • Povestea omului care a creat cele mai iubite dulciuri din lume

    Mars s-a născut în 1882 în Pope, Minnesota, şi a învăţat să facă ciocolată de la mama sa, în perioada când a fost nevoit să stea acasă deoarece s-a îmbolnăvit de poliomielită. La 19 ani a început să vândă cipsuri de melasă. În 1902, s-a căsătorit cu Ethel G. Kissack, iar doi ani mai târziu s-a născut Forrest Edward Mars, cel care avea să aibă o contribuţie uriaşă la dezvoltarea companiei.

    În 1911 Frank C. Mars începe să facă bomboane în bucătăria sa din Tacoma, Washington, şi apoi să le vândă. În 1920, se mută în Minneapolis, unde începe o afacere cu bomboane numită The Nougat House. Acolo sunt produse batoanele de ciocolată Patricia Chocolates, numite după fiica lui. Doi ani mai târziu, apare pe piaţă divizia de bomboane MAR-O-BAR, Mars redenumeşte compania MAR-O-BAR, iar afacerile ajung la 100.000 de dolari.

    În 1923, după trei ani de muncă, Mars alături de fiul său lansează Milky Way, care s-a dovedit a fi un mare succes şi care le-a permis să angajeze mai mulţi oameni. Compania, redenumită Mars, Incorporated, inaugurează o fabrică în 1929 în Chicago, fapt care face ca businessul să explodeze, apoi, un an mai târziu, este lansat şi batonul de ciocolată Snickers.

    Frank s-a certat cu fiul său în legătură cu ingredientele ciocolatei Milky Way, iar Forrest Mars s-a dus în Anglia, unde a încercat să vândă Milky Way realizat cu ingredientele agreate de el. 

    În 1935 compania a intrat în domeniul hranei pentru animale, alături de o companie din Marea Britanie, lansând produsul Chappie; peste alţi patru ani, era lansa şi un produs destinat pisicilor, numit KiteKat.

    În timpul celui de-a doilea război mondial, Mars s-a întors în SUA, unde a lansat bomboanele M&M, inspirate de un produs european; primele M&M au fost produse pentru armata SUA. Tot Forrest Mars este responsabil pentru extinderea afacerii prin lansarea cutiilor de orez Uncle Ben’s. Forrest era cunoscut drept un om foarte strict, el fiind cel care a inventat şi pus în practică un sistem de recompense şi pedepse care a rezistat foarte mulţi ani. New York Times scria în 1999 că angajaţii care ajungeau la timp în fiecare zi toată săptămână erau recompensaţi cu un bonus, iar cei care întârziau erau penalizaţi financiar.

    Forrest Mars a murit în 1999, la 95 de ani; conducerea a fost preluată de fiul acestuia, Forrest Mars Jr., care a intrat în afacerile familiei încă din 1959 şi a petrecut mult timp în Europa pentru a creşte vânzările pe bătrânul continent. El a devenit copreşedinte alături de fratele său John, în 1975, an în care veniturile companiei au ajuns la 1 miliard de dolari.

    Mars este încă o afacere de familie, iar majoritatea membrilor au fost extrem de discreţi, vorbind rar cu presa. Din 2015, compania este condusă de Grant F. Reid.

    Forrest Mars i-a promis tatălui să că va transforma compania într-un jucător global; şi-a ţinut cuvântul întocmai, produsele Mars putând fi găsite aproape oriunde pe glob.

  • S-a urcat în maşină şi a plecat în California în căutarea succesului. Acum are o avere de aproape 50 de miliarde de dolari. Cum a reuşit

    Numele Ellison a fost adoptat de tatăl său în onoarea punctului prin care a intrat în Statele Unite, Ellis Island. La vârsta de nouă ani, Ellison a făcut pneumonie, iar mama sa l-a dat unchilor spre adopţie. El nu şi-a mai întâlnit mama biologică până la vârsta de 48 de ani.

    Deşi părinţii săi adoptivi, fiind evrei, mergeau în mod regulat la sinagogă, Larry Ellison a rămas un sceptic din punct de vedere religios pentru întreaga viaţă.  El a declarat: „Deşi cred că sunt religios într-un anumit sens, există anumite dogme în cadrul iudaismului cu care nu mă identific. Nu cred că sunt reale. Sunt poveşti frumoase şi îi respect pe cei care le cred, însă eu nu am nicio dovadă în sensul acesta„. El spune totuşi că are o „poveste de dragoste„ cu Israelul, dar nu una bazată pe credinţă, ci una bazată pe spiritul inovator al statului iudaic, mai ales în domeniul tehnologiei.

    După ce a terminat liceul a urmat cursurile Universităţii din Illinois, însă a renunţat în al doilea an de facultate atunci când mama sa adoptivă a murit. A mai încercat la Universitatea din Chicago, dar a renunţat din nou după un singur semestru. În 1966, la 22 de ani, Ellison s-a mutat în California în căutarea succesului. A trecut dintr-o slujbă în alta, ocazie cu care a început să înveţe programare.  

    În anii ‘70, Ellison a început să lucreze pentru Ampex Corporation. Unul dintre proiectele sale a fost realizarea unei baze de date pentru CIA, pe care el a numit-o Oracle. În 1977, a fondat alături de doi parteneri Software Development Laboratories (SDL) cu o investiţie iniţială de 2.000 de dolari. În anul 1982, SDL şi-a schimbat numele în Oracle Systems Corporation şi a lansat prima versiune a produsului, numită Oracle 2.

    Oracle a crescut foarte repede, iar în 1986 Oracle s-a listat la bursă şi a raportat venituri de 55 milioane de dolari. Nu totul a mers ca pe roate şi în 1990 Ellison a trebuit să concedieze 400 de oameni (10% din angajaţi) din cauza a ceea ce a numit ca fiind “o greşeală de afaceri incredibilă”. 

    După ce a reparat greşeala, se spune că Oracle era aproape de faliment. În acelaşi timp, concurenţii Oracle înghiţeau din cota de piaţă a Oracle. 

    În 1997, după întoarcerea lui Steve Jobs la Apple, Ellison a fost numit director al companiei. El a păstrat funcţia până în 2002, când a declarat că „programul nu îmi mai permite să particip la suficiente şedinţe pentru a-mi putea îndeplini rolul de director„.

    Larry Ellison a reacţionat atunci când Hewlett-Packard l-a concediat din funcţia de CEO pe bunul său prieten Mark Hurd, spunând că „HP a făcut cea mai gravă eroare de personal de când idioţii din boardul Apple l-au dat afară pe Steve Jobs„. Ulterior, Hurd a fost angajat în funcţia de copreşedinte al Oracle.

    În prezent, potrivit Forbes, Larry Ellison este al cincilea cel mai bogat om din SUA şi al şaptelea din lume, cu o avere estimată de 49,3 miliarde de dolari. Wall Street Jounal l-a desemnat ca fiind cel mai bine plătit CEO din ultima decadă, cu compensaţii totale de 1,9 miliarde de dolari.

    Ellison deţine acţiuni în cadrul Salesforce.com, NetSuite, Quark Biotechnology şi Astex Pharmaceuticals. În 2012, el a cumpărat 98% din suprafaţa unei insule din Hawaii, deţinută anterior de David Murdock.

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.
     
  • Ce avere considerabilă are fiul cel mare al primarului Gabriela Firea

    Primarul Bucureştiului are trei băieţi, unul din căsnicia anterioară şi doi din actualul mariaj.

    Tudor Stefan, cel mai mare baiat al Gabrielei Firea, are 21 de ani şi apare în ultima declaraţie de avere a acesteia la rubrica ” bunuri mobile şi instrainate în ultimele 12 luni”, menţionează B1.tv

    În urma unei vânzari aceasta a obţinut suma de 385.000 de euro, din care 240.625 de euro i-au revenit ei şi 144.375 de euro, fiului ei Tudor Ştefan, care astfel s-a trezit cu o suma uriaşa în cont.

  • La 16 ani îşi deschidea prima afacere, iar după ce a pierdut tot ce avea de mai multe ori i-a venit o idee de sute de milioane de dolari

    Suzy Batiz este CEO-ul unei companii cu venituri de peste 300 de milioane de dolari şi mai mult de 50 de angajaţi – compania producătoare de odorizante de baie Poo-Pourri. Ea s-a născut în Arkansas, unde a dat curs ideilor ei antreprenoriale încă de la 16 ani, în pofida eforturilor mamei sale de a le înăbuşi. 
     
    La doar 20 de ani, a ieşit dintr-o căsătorie abuzivă şi a experimentat primul faliment. Şi-a revenit şi a început un alt business, apoi altul, şi tot aşa. După criză, a rămas fără casă şi maşini. Ideea Poo-Pourri a venit dintr-o necesitate: mirosurile neplăcute lăsate în baie de noul său soţ. A descoperit astfel un odorizant pe bază de ulei, care dacă este folosit ca spray, uleiurile din componenţa acestuia pot capta mirosurile neplăcute. 
     
    Într-un interviu acordat Forbes, ea a declarat că cel mai riscant lucru pe care l-a făcut a fost să nu vândă compania şi să nu accepte alţi investitori. ”Mi s-au oferit milioane de dolari pentru compania mea şi am spus nu.” Ea spune că cel mai mare eşec din viaţa sa s-a dovedit a fi şi cea mai mare binecuvântare: în 2000, era pe punctul de a câştiga primii bani dintr-un site pe care îl lansase. Acesta avea ca scop stabilirea unei potriviri între cultura unei persoane cu cea căutată pentru anumiţi angajaţi.
     
    Acest lucru se întâmpla în urmă cu mai bine de 15 ani, când oamenii nu vorbeau atât de mult despre cultura organizaţională. Site-ul s-a prăbuşit, iar ea a pierdut totul. ”A trebuit efectiv să-mi adun toate lucrurile din Range Rover înainte ca acesta să-mi fie confiscat. Am pierdut totul”. Se gândea atunci: ”Sunt o persoană oribilă. Nu ştiu nimic despre business, nu ar trebui să fiu un antreprenor.” După doi ani sabatici, a început o călătorie personală: ”Am realizat că încercam mereu să fac lucrurile aşa cum trebuie făcute, în loc să fiu autentică şi sinceră cu mine însămi, aşteptând să-mi vine o idee şi crescând apoi ideea respectivă.” După ce, timp de doi ani, nu a avut niciun proiect în business, i-a venit ideea Poo-Pourri, afacere pe care o descrie drept ”o poveste de dragoste de 10 ani.”
  • Vrea să lase moştenire un imperiu de 122 de miliarde de dolari, dar nimeni nu vrea să-l ia

    Cel mai bogat om din China trebuie să găsească un moştenitor căruia să-i lase imperiul său de 122 de miliarde de dolari: fiul său, prima alegere, a spus că nu îşi doreşte o viaţă ca cea a tatălui său.

    Wang Jianlin, fondator şi preşedinte al Dalian Wanda Group, a mărturisit recent că fiul său Wang Sicong nu va prelua în viitor mall-urile, hotelurile, parcurile de distracţii sau cluburile sportive ale familiei. “L-am întrebat dacă vrea să conducă afacerea, dar mi-a spus că nu vrea să ducă o viaţă ca a mea”, a spus Jianlin, în vârstă de 62 de ani.

    Dalian Wanda Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari ai Chinei, este un brand cunoscut de aproape toţi chinezii pentru centrele comerciale Wanda Plaza construite în sute de locaţii din ţară. Despre Wang se poate spune că este dependent de muncă. Omul nu îşi ia vacanţă niciodată, spun surse apropiate chinezului. Cu această „obsesie” pentru muncă şi cu capacitatea companiei de a aduce în doar câteva luni un proiect din stadiul de teorie în practică, veniturile Wanda aproape că s-au triplat din 2011 până în 2016, de la 15,6 miliarde de dolari la 43 de miliarde de dolari.

    Wang Sicong a fost criticat recent pentru că a cheltuit o mică parte din averea de 30 de miliarde de dolari a tatălui său pentru câinele Coco, animalul său de companie: a decis să îl răsfeţe cu nu mai puţin de 8 iPhone-uri. Fapta bună a fost apoi împărtăşită cu toată lumea pe pagina de Webo a câinelui.

    Nu este prima dată când Coco primeşte cadouri de asemenea fel: în 2015, stăpânul său l-a “echipat” cu două ceasuri Apple, având o valoare de aproape 37.000 de dolari. Poreclit “bărbatul naţiunii”, Wang Sicong este cel mai căutat burlac din China, asigurând-şi astfel prezenţa zilnică pe primele pagini ale ziarelor.