BusinessMagazin

Tag: film

  • Ready Player One – Cronică de film – VIDEO

    Filmul este un omagiu adus lungmetrajelor SF din anii 1980 şi prezintă povestea unui adolescent pasionat de jocuri pe calculator care se trezeşte captiv într-o lume virtulă ce provoacă dependenţă. Cu Tye Sheridan în rolul principal, cel al lui Wade Watts, filmul îi mai are în distribuţie pe Olivia Cooke, Ben Mendelsohn, TJ Miller şi Simon Pegg.

    Deşi Oasis este prezentat ca un loc în care limitele realităţii sunt date doar de limitele propriei imaginaţii, lucrurile nu stau chiar aşa. Ca în orice alt joc, cei care populează Oasis trebuie să câştige bani pentru a duce o viaţă bună şi pentru a-şi îndeplini visele virtuale.

    Pentru a câştiga ”marele premiu“, respectiv controlul asupra întregii lumi, jucătorii trebuie să îndeplinească mai multe sarcini trasate de inventatorul platformei, James Halliday. El ascunde o comoară undeva în Oasis, iar după ce moare, cel care va reuşi să rezolve puzzle-ul e cel care merită controlul absolut.

    Dincolo de faptul că e unul dintre cei mai buni regizori din istoria Hollywoodului, Spielberg e şi un adept al formulei ”unul pentru mine, unul pentru public“. Mai exact, el ştie când e cazul să realizeze un film de Oscar şi când un film pentru box-office: Ready Player One vine după Bridge of Spies, un film excepţional, aşa cum Schindler’s List a venit după Jurassic Park. E o reţetă care pare să împace pe toată lumea, mai ales în condiţiile în care filmele ”de buget“ ale lui Spielberg aduc încasări uriaşe.

    Săptămâna trecută, de altfel, el a devenit primul regizor ale cărui filme au depăşit pragul de încasări de 10 miliarde de dolari la nivel mondial. Dacă adăugăm şi filmele la care el a servit ca producător, cifra trece de 17 miliarde de dolari. |n cei 40 de ani de carieră, Steven Spielberg a regizat aproximativ 30 de filme pentru marele ecran, iar cele mai multe dintre ele au marcat istoria cinematografiei mondiale: Jaws (1975), Close Encounters of the Third Kind (1977), Raiders of the Lost Ark (1981), E.T. (1982) sau Saving Private Ryan (1998).

    Spielberg injectează un sentiment de nostalgie în numeroase scene, aducând în prim-plan elemente din cultura cinematografică a anilor ’80; o face însă cu măsură, păstrând ritmul alert care este, s-o recunoaştem, esenţial într-un film bazat pe efecte speciale, generate pe calculator.

    Ready Player One e un film decent şi care îşi va face treaba la box-office; nu e însă o producţie de care să îmi aduc aminte peste ani. Nu aduce nimic nou, dar îşi va distra spectatorii prin scenele spectaculoase, împânzite de efecte speciale. Cea mai bună parte, pentru mine, e că Spielberg se poate acum concentra asupra unui film care să fie apreciat la festivaluri şi nu în sălile de cinema.

    NOTA: 7/10

     

  • Cronică de film: Avengers: Infinity Wars – SPOILER FREE

    În Infinity Wars apar majoritatea eroilor prezentanţi până acum în filmele Marvel şi sunt gata să-l înfrunte pe marele Thanos care vrea să distrugă jumătate din univers, ucigând miliarde de oameni de pe mai multe planete. Fără să “dau prea multe din casă”, acestă poveste este una despre disparare, disperarea eroilor de a găsit o soluţie pentru a-l învinge pe Thanos.

    Eroii sunt “împărţiţi” în echipe, fiecare încercând să găsească o soluţie la această problemă. Acest lucru ajută filmul deoarece sunt atât de multe personaje, încât nici măcar nu ştii la cine să te uiţi. Astfel poţi să te concentrezi pe bucăţica fiecăruia.

    Filmul este lung (2 ore şi vreo 40 de minute), plin de acţiune, presărat cu momente tragice, dar şi cu cele amuzante (în stilul clasic Marvel) şi nu m-am plictisit urmărind acţiunea. Vorbind de momente tragi-comice, mi-aş fi dorit ca Marvel câteodată să mai atenueze acele glumiţe pentru a lăsa audienţa să se simtă pe deplin tragedia acelor momente.

    Mi-a plăcut şi faptul că antagonistul Thanos este scris bine, primeşte o umanitate neaşteptată, chiar dacă motivaţia din spatele acţiunilor sale este logică, dar la un nivel foarte simplist. 

    În opinia mea, Avengers: Infinity Wars este cel mai bun film cu super eroi din ograda Marvel, urmat îndeaproape de “Black Panther”. Sigur, acest film nu este perfect, dar fraţii Russo merită felicitaţi pentru abilitatea de a balansa toate aceste personaje iconice.

    În final, cel mai mult mi-a plăcut faptul că după acest film, eu nu ştiu în ce direcţie se va îndrepta franciza Marvel. Chiar nu ştiu ce vor face Kevin Feige şi regizorii, iar asta e al naibii de bine pentru un film într-un univers de benzi desenate unde de cele mai multe ori ghiceşti ce se va întâmpla de la o poştă. 

     

     

  • SCENE dintr-o celebră telenovelă se vor turna în Palatul Parlamentului

    Societatea SC GCC Film Global SRL realizează în România un serial, “Regina Sudului”, de 64 de episoade, în colaborare cu Telemundo şi Diagonal TV Spania, în mai multe locaţii din Bucureşti şi împrejurimi, cum ar fi Palatul Snagov, Casa Oamenilor de Ştiinţă, Baza Aeriană 90 Otopeni şi altele.

    ”Având în vedere arhitectura deosebită, structura monumentală şi grandoarea finisajelor din Palatul Parlamentului se solicită filmarea unor secvenţe în data de 12 mai 2018 în unele spaţii aflate în administrarea Camerei Deputaţilor. Având în vedere calendarul pentru 12 mai 2018 propunem ca, în acea dată, filmarea să fie făcută doar în Galeria hol C6 şi în sala Nicolae Bălcescu. Pentru celelalte spaţii solicitate (hol C1, holul şi scările C4, holul din faţa săşii Al I Cuza – nivel P) se va stabili o altă dată disponibilă împreună cu solicitantul”, se arată în memorandumul intern aprobat de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: The Alienist, un alt fel de Sherlock Holmes

    Bazat pe romanul de succes al lui Caleb Carr, The Alienist urmăreşte în primul rând ancheta unor crime, iar în al doilea rând dezvoltarea cartierelor rău-famate din New Yorkul sfârşitului de secol XIX.

    Povestea aminteşte în mod evident de aventurile lui Sherlock Holmes şi nu pare că scenariştii s-ar fi ferit de asemănări: personajul principal, doctorul Laszlo Kreizler, este un specialist în boli mintale. Alături de el îl regăsim pe John Moore, un grafician care lucrează pentru New York Times şi care împărtăşeşte chemarea doctorului către crime neelucidate. La expertiza celor doi apelează Theodore Roosevelt, şef al poliţiei din New York; conflicte apar între toate personajele, aşa cum se întâmplă şi în cărţile semnate de Arthur Conan Doyle, însă scopul celor implicaţi e întotdeauna acelaşi: găsirea celor responsabili de crime şi aducerea lor în faţa justiţiei.

    Atmosfera primelor episoade mi-a adus însă aminte de un alt serial recent, Taboo; stilul de a filma e oarecum similar, însă The Alienist se foloseşte mai mult de elemente istorice, concrete, şi mai puţin de unele supranaturale, aşa cum era cazul în serialul lui Tom Hardy.

    Nu pot să nu remarc distribuţia, care este excelent aleasă – Daniel Brühl, pe care l-aţi mai văzut în filme precum Goodbye, Lenin!, The Bourne Ultimatum sau Inglourious Basterds; Dakota Fanning, intrată în atenţia publicului în 2005, atunci când a interpretat rolul fiicei lui Tom Cruise în War of the Worlds, şi Luke Evans, pe care îl veţi recunoaşte din francizele The Hobbit şi Fast & Furious.

    Dacă ar trebui să încadrez serialul într-un anumit gen, aş spune că e o dramă istorică cu accente de thriller. The Alienist punctează la multe capitole şi sper că producătorii vor da undă verde pentru mai multe sezoane. E important de spus că ratingul serialului a crescut în Statele Unite de la episod la episod, ajungând până la aproape 2 milioane de spectatori.

    Ca termen de comparaţie, cel mai urmărit serial de televiziune din Statele Unite, The Walking Dead, e urmărit săptămânal de aproximativ 6 milioane de telespectatori. Dramele istorice par să fie tot mai apreciate în rândul spectatorilor, iar explicaţia e una cât se poate de simplă: bugetele mai mari permit o mai mare atenţie la detalii, iar asta se traduce într-o doză crescută de realism. The Alienist e un bun exemplu în acest sens, având un buget de 5 milioane de dolari pe episod.

    În concluzie, sunt foarte mulţi spectatori care vor găsi The Alienist pe placul lor, iar asta ar trebui să dea un semnal pozitiv caselor de producţie care se gândesc, încă, dacă se investească sau nu într-o astfel de poveste.

    NOTA: 8,5/10
     

  • Cronică de film: În mintea ucigaşului

    You Were Never Really Here este un film violent, dar regizorul a ştiut să ascundă foarte bine detaliile care ar fi adus un rating de tip ”interzis minorilor„: sunt numeroase scene în care protagonistul fuge dintr-o parte în alta şi bate diverşi indivizi cu un ciocan, dar momentele sunt prezentate prin lentila unei camere de securitate, astfel că imaginile devin neclare. Un alt aspect este cel al abuzului, care nu este niciodată prezentat pe cameră dar sugerat în mod insistent de unele personaje. Cu alte cuvinte, You Were Never Really Here e un film dedicat unui public adult, dar nu cred că cei sub 18 ani ar trebui îndepărtaţi din sala de cinema.

    Tema centrală este de fapt un studiu al suferinţei, al depresiei prin care trece un om măcinat de regrete. Personajul principal este Joe (interpretat magistral de Joaquin Phoenix), un veteran care îşi ocupă mare parte a timpului gândindu-se la sinucidere. El lucrează ca un soi de recuperator, aceasta fiind de fapt o bună ocazie pentru a-şi lăsa latura violentă să iasă la suprafaţă.

    De la pledoaria lui Joe pentru asfixiere la replicile frecvente legate de o copilărie marcată de abuzuri, de la efectele stresului post-traumatic şi până la descoperirea unei grămezi de oameni morţi într-un camion, spectatorul este lăsat să desluşească dacă personajul principal este de fapt unul malefic sau unul care a fost doborât de evenimentele prin care a trecut. Revin puţin la Joaquin Phoenix şi remarc că o bună parte a filmului pare gândită pentru a scoate ce e mai bun din evoluţia sa. E un actor complet, care a semnat roluri cu adevărat memorabile.

    Destinul lui Joe pare să ia o nouă direcţie atunci când o cunoaşte pe Nina, femeia pe care decide să o salveze. Spectatorii sunt lăsaţi cu impresia că el va găsi o frânghie de care să se agaţe pentru a ieşi la suprafaţă, dar sentimentul dispare atunci când devine evident că şi Nina are destule secrete întunecate.

    Într-un fel, You Were Never Really Here pare un soi de Taken mult mai profund, mult mai ancorat în psihologia umană, în drama personală a unui om care nu mai are nimic de pierdut. E un film care merită urmărit şi care va rămâne în mintea celor care părăsesc sala de cinema.

    În concluzie, You Were Never Really Here este genul de film pe care îl recomand cu încredere; foloseşte un scenariu exagerat pentru a prezenta, cu convingere, subiecte cât se poate de reale.

  • Un film despre viaţa lui Elton John, în pregătire la Hollywood

    Taron Egerton, cunoscut pentru rolurile din seria “Kingsman” şi “Eddie Vulturul/ Eddie the Eagle”, va şi interpreta piesele din acest film, potrivit Paramount.

    Regia va fi asigurată de Dexter Fletcher, cel care a realizat un alt biopic despre un cântăreţ celebru, Freddie Mercury, fostul solist al trupei Queen.

    Filmările vor debuta în vara acestui an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regizorul David Cronenberg, premiat cu Leul de Aur pentru întreaga carieră, la Veneţia

    “Chiar dacă Cronenberg a rămas ancorat la începuturi în teritoriile marginale ale peliculelor horror (…), a ştiut să construiască, film după film, un edificiu original şi personal”, a explicat într-un comunicat Alberto Barbera, directorul Mostrei veneţiene.

    “Evoluând în jurul unei relaţii indisociabile între corp, sex şi moarte, universul său este populat de diformităţi (…) reflectând teama în faţa mutaţiilor produse în organism de ştiinţă şi tehnologie, boală şi decădere fizică”, a adăugat Alberto Barbera.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: sfârşitul lumii vine în culori aprinse

    Disponibil în România  doar pe Netflix, filmul science-fiction e plin de metafore, unele dintre ele destul de bine ascunse în desfăşurarea efectivă a acţiunii. E o poveste plină de suspans şi care nu dă prea multe indicii legate de final. E unul neaşteptat, recunosc, dar nu unul care să mă satisfacă pe deplin.

    Atunci când soţul ei (militar de profesie) apare la uşa casei după 12 luni, timp în care nimeni nu ştiuse nimic de el, Lena (Natalie Portman) încearcă să pună cap la cap informaţiile obţinute de la el. Cei doi sunt însă răpiţi şi duşi la o bază armată din apropierea fenomenului numit ”shimmer“  un soi de câmp energetic care se întinde pe o rază în continuă creştere.

    Încercând să afle ce s-a întâmplat cu soţul său, Lena se alătură altor patru femei într-o expediţie în interiorul câmpului energetic. Dacă vi se pare că povestea seamănă destul de mult cu cea din The Dome, povestea lui Stephen King, trebuie să ştiţi că lucrurile nu stau chiar aşa. Dincolo de ideea de izolare, cele două producţii nu au mai nimic în comun.

    Odată ajunse în ”shimmer“, femeile experimentează tot felul de schimbări genetice şi interacţionează cu diverse creaturi, una mai ciudată decât alta.

    După cum scriam ceva mai sus, finalul filmului e cel care aduce şi explicaţii vizavi de ceea ce reprezintă ”shimmer“.
    L-am remarcat pe Alex Garland în urmă cu patru ani, atunci când a semnat primul lui lungmetraj, Ex Machina. Nu se dezminte şi face o treabă bună şi cu Annihilation, deşi stilul lui are câteva lucruri care mie, personal, nu îmi plac; spre exemplu, folosirea amintirilor ca mod de a lega diverse elemente din film.

    Vorbim însă de un film bun, aşa că e mai bine să mă concentrez pe aspectele pozitive  spre exemplu, interpretarea semnată de Natalie Portman. Actriţa recompensată cu Oscar pentru Black Swan reuşeşte să transmită starea de confuzie prin care trece şi chiar groaza, în anumite părţi ale filmului. Alegerea producătorilor a fost una extrem de inspirată, iar restul actriţelor o completează bine pe Portman.

    E important de menţionat că Annihilation e produs de Netflix, iar asta înseamnă că filmul nu va rula în sălile de cinema din România. Compania de streaming a ales să îl difuzeze doar în cinematografele din Statele Unite, şi asta pentru a avea probabil acces la competiţiile internaţionale (filmele care sunt disponibile doar pe site-urile de streaming nu sunt eligibile la premii precum Globurile de Aur sau Oscar).

    În concluzie, Annihilation e un film care are multe părţi bune şi un exemplu în ceea ce priveşte o echipă de producţie plină de imaginaţie. E un science-fiction cu accente horror, sigur, dar nu e unul pe care să-l evitaţi din această cauză.

    NOTA: 8/10
     

  • Între cinematografe, Netflix şi piraterie: la ce filme s-au uitat românii anul trecut

    România este considerată o piaţă în curs de dezvoltare, nicidecum una matură precum cele din Franţa sau Marea Britanie, dar nici ca şi cele vecine din Polonia sau Ungaria, care sunt considerate pieţe semimature, iar numărul de vizite la cinema dovedeşte asta (1,5 bilete per capita faţă de 0,7 bilete de om în România). Totuşi românii sunt amatori de filme şi mersul la cinema devine din ce în ce mai popular.

    2017 a fost un an de creştere pentru industria cinematografică europeană şi cea românească. Dovadă şi că deşi la nivelul Uniunii Europene numărul de bilete de cinema vândute a scăzut uşor (0,6%), membrilor UNIC (Uniunea Internaţională a Cinematografelor la nivel european – 34 de membri) au avut mai multe vizite în sălile de cinema: 1,3 miliarde, ceea ce înseamnă un plus de 2,1%.

    Industria cinematografică şi-a continuat evoluţia bună în regiunea Europei Centrale şi de Est. În Polonia a fost înregistrat un alt an record (+10,8% la box office şi +8,7% la numărul de vizite). |n Slovacia, numărul de vizite în cinema a crescut cu 1 milion, dar şi România s-a bucurat de un avans de 14% la box-office şi 11,3% la numărul de vizite. Per total, numărul de bilete per capita vândute în Europa rămâne la 1,6, la fel ca în 2016, iar francezii şi irlandezii rămân în continuare cei mai cinefili, cu 3,3 bilete per capita an de an.

    2017 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru industria cinematografică din Franţa, în ciuda faptului că numărul de vizite la cinema a scăzut cu 1,8%, datorită filmelor locale Raid Dingue şi Valérian and the City of a Thousand Planets, ambele filme aflându-se în top 5 filme din ţară, în funcţie de numărul de spectatori. De asemenea, Rusia a devenit pentru prima dată ţara cu cel mai mare număr de bilete vândute din cadrul UNIC, cu 200 de milioane de vizite la cinema. Pe plan local, anul trecut filmele au încasat la box-office 275,4 milioane de lei, un avans de 14% faţă de 2016. De asemenea, numărul vizitelor la cinema a crescut cu 11,3%, la 13 milioane sau 0,7 bilete per capita.

    Cum este de aşteptat, Hollywoodul domină industria cinematografică la nivel global (peste 60% cotă de piaţă), dar şi filmele europene devin mai atrăgătoare pentru spectatori. |n Turcia (56,7%), Franţa (37,4%) şi Finlanda (28%) au fost înregistrate cele mai mari cote de piaţă pentru filmele naţionale.

    În 2016, pe piaţa românească s-au lansat 228 de filme, dintre care puţin peste 50% au fost americane, 30% europene, 10,9% româneşti şi restul de 7,9% din alte ţări. Din păcate pentru industria cinematografică locală, cota filmelor naţionale în cinematografe este de doar 1,7%, potrivit Consiliului Naţional al Cinematografiei (CNC).

    Filmele Star Wars: The Last Jedi şi The Fate of the Furious au fost filmele care au înregistrat cele mai multe vizite în Europa. Star Wars a obţinut primul loc în şapte ţări membre ale UNIC, iar filmul de acţiune cu maşini a fost numărul unu în şase ţări. |n Finlanda, Germania, Lituania, Polonia, Slovacia şi Turcia filmul care a ocupat primul loc în topul numărului de vizite a fost unul naţional; în rest, producţiile de la Hollywood şi-au adjudecat locul fruntaş în atragerea spectatorilor.

    Cel mai vizionat film în cinematografele din România a fost The Fate of the Furious (cunoscut drept Fast and Furious 8), care a avut peste 366.000 de spectatori doar în weekendul de lansare. Filmul a fost distribuit de Ro Image 2000, una dintre cele mai vechi firme de distribuţie şi locul doi pe plan local în funcţie de cota de piaţă. Pe locul doi şi trei, în funcţie de numărul de spectatori, au fost Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, urmat de Star Wars: The Last Jedi, ambele distribuite de Forum Film România.

    În România există cinci distribuitori de film care reprezintă la nivel local, şi pe bază de exclusivitate, marile studiouri cinematografice de la Hollywood, care constituie şi cea mai mare parte din piaţă; însă există şi distribuitori specializaţi pe producţii naţionale, producţii europene sau sunt distribuitori specializaţi pe filme de festival. Această structură este cam aceeaşi oriunde în lume.

    Pe plan local, compania cu cea mai mare cifră de afaceri cu codul CAEN 5913 (activităţi de distribuţie a filmelor cinematografice, video şi a programelor de televiziune) este HBO România, cu venituri de peste 112 milioane de lei şi cu un profit net de peste 3,5 milioane de lei în 2016. Următoarea în top este Vertical Entertainment, cel mai mare distribuitor pentru piaţa de cinema. Compania a trecut printr-un proces de rebranding în 2017 (renunţând la denumirea de Freeman Entertainment în favoarea Vertical Entertainment), iar anul trecut  a fost liderul segmentului distribuţie de film de pe plan local, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei şi cu un profit net de aproape 2 milioane de lei. ”Din box-office-ul total de anul trecut, Vertical Entertainment a avut încasări în valoare de aproximativ 79 de milioane de lei, ceea ce după calculele noastre ne poziţionează ca liderul pieţei de distribuţie, pentru al doilea an consecutiv“, spune Raluca Moroianu, head of marketing and communication la Vertical Entertainment.

    În 2017, compania a lansat 44 de filme, iar cel mai vizionat a fost Justice League, cu peste 265.000 de spectatori, generând un box-office de peste 5,8 milioane de lei. Vertical Entertainement distribuie filmele studiourilor Warner Bros. Pictures, Lionsgate sau Amblin.

    Forum Film România a fost înfiinţat în 2010, când a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, devenind distribuitor exclusiv în România al tuturor filmelor acestei case de producţie. |n plus, Forum Film România distribuie producţiile Lucasfilm, alături de o parte importantă a filmelor Marvel (francize precum Avengers, Captain America sau Iron Man), dar şi ale unor studiouri precum MGM sau FilmNation.

    Distribuitorul de filme este parte a grupului Cineworld, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

    În 2017, Forum Film România a adus în cinematografe 13 titluri, dintre care trei sunt în top cinci al lansărilor anului trecut, conform cinemagia.ro. Cele mai vizionate trei producţii distribuite de Forum Film România au fost: Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, Star Wars: The Last Jedi şi Thor: Ragnarok. Forum Film România a avut o cifră de afaceri de 19,6 milioane de lei şi un profit net de doar 14.000 de lei în 2016, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

    Tot anul trecut, Ro Image 2000 a distribuit în cinematografele din România 42 de filme, printre care în exclusivitate filmele studiourilor Paramount şi Universal. Conform cinemagia.ro, Ro Image 2000 este al doilea distribuitor din ţară, după cota de piaţă (26,35%), potrivit datelor CNC pe 2016. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3,3 milioane de lei în 2017, ceea ce înseamnă un plus de de 22% faţă de 2016.

    Alţi doi mari distribuitori sunt Odeon Cineplex şi Intercomfilm Distribution, cu venituri de 14 milioane de lei, respectiv 1 milion de lei în 2016.

    Piaţa de film din România a crescut foarte mult datorită apariţiei mai multor centre comerciale în ţară care vin la pachet cu o sală de cinema. Operatorul de cinematografe Cinema City, parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe din Europa, şi-a început activitatea pe plan local în 2007, iar acum este cel mai mare operator din ţară. Compania domină piaţa şi operează 25 de multiplexuri din 18 oraşe, cu 231 de săli şi peste 41.000 de locuri. |n reţea, anul trecut au fost lansate 190 de filme.

    Cinema City a avut o cifră de afaceri de peste 233 de milioane de lei în 2016 şi un profit net de 36 de milioane de lei. Acesta e urmat, la mare distanţă, de Movieplex Cinema, cu încasări de 17 milioane de lei în 2016 şi un profit de 1,7 milioane de lei.
    ”Investiţiile Cinema City au contribuit la relansarea pieţei de cinema din România, care a trecut prin momente dificile, după închiderea multor cinematografe, majoritatea din reţeaua de stat, mai ales în oraşele mai mici“, spune Ioana Ionescu, marketing manager la Cinema City România. Ea precizează că numărul de bilete vândute în Cinema City este tot mai mare de la an la an; pieţa a crescut de peste patru ori în zece ani, de la 3 milioane de bilete în 2007 la peste 13 milioane de bilete în 2016. ”|n ultimii trei ani, investiţiile totale ale Cinema City, alături de dezvoltatorii centrelor comerciale, au atins un total de aproximativ 55 de milioane de euro“, adaugă Ioana Ionescu.

    Mirela Matei, publicity coordinator la Ro Image 2000, susţine că odată cu extinderea reţelelor de cinematografe a crescut şi numărul spectatorilor plătitori de bilete. ”Sunt multe primării care au preluat săli de la reţeaua România Film, le-au modernizat şi dotat cu aparatură digitală. Acestea sunt în oraşe unde nu vor fi malluri cu cinematograf niciodată, aşa că iniţiativa este extraordinară, şi dă rezultate foarte bune“, spune ea. Adaugă şi că în România s-au lansat şi distribuitori de filme independente şi din zona de artă şi festivaluri, ”deci s-a diversificat şi oferta de filme pe piaţă. Existând mai multe ecrane, este loc şi pentru circa 200 de premiere pe an“.

    Transilvania Film, companie de distribuţie de film independent, este un exemplu în acest sens, iar în 2016 a depăşit borna de venituri de 1 milion de lei. ”Frecvenţa cu care merg la film spectatorii a crescut semnificativ începând din 2007. Desigur, mai este loc de creştere pentru a ajunge la nivelul pieţelor mature din punct de vedere cinematografic, ţinând cont, evident, şi de potenţialul demografic şi economic al ţării noastre“, spune Andreea Zidaru, general manager la Forum Film România; ea menţionează şi că apetitul românilor este ridicat mai cu seamă pentru noi formate de cinema, precum IMAX, 4DX sau Dolby Atmos. ”Aceste tehnologii sunt perfecte pentru blockbustere şi filme de acţiune sau aventuri, care se regăsesc în topul preferinţelor românilor.“

    Piaţa de cinema din România trece prin schimbări, fenomen care se regăseşte şi pe plan internaţional, consideră Raluca Moroianu; ea îşi susţine ideea prin câteva exemple în acest sens: ”creşterea numărului de ecrane, apariţia de noi formate precum 4DX sau Dolby Atmos, precum şi creşterea numărului de lansări de tip premieră“.

    Cum se stabileşte preţul unui film şi cum poate securiza o companie de distribuţie drepturile de difuzare? ”Preţurile pe care le avansăm în securizarea drepturilor de distribuţie variază în funcţie de casa de producţie, bugetul filmului, actorii şi regizorul ataşaţi proiectului şi evident potenţialul filmului respectiv pe piaţa locală“, spune Raluca Moroianu, head of marketing and communication la Vertical Entertainment. Printre cele mai scumpe filme distribuite pe marile ecrane de această firmă se numără: Taken 3, The Divergent Series: Allegiant, Now You See Me 2.

    Care sunt provocările pentru companiile de distribuţie de film de pe plan local? ”E nevoie de multă pasiune, o cunoaştere profundă a profilului consumatorilor, identificarea grupurilor ţintă potrivite şi ajustarea campaniilor de marketing pentru fiecare film în parte, găsind unghiul relevant şi ţinând pasul, în acelaşi timp, cu tinerii şi cu preferinţele lor în ceea ce priveşte mijloacele media“, este de părere Andreea Zidaru, general manager al Forum Film România, precizând că este dificilă aducerea în sălile de cinema a spectatorilor mai în vârstă.

    Tehnologia a evoluat într-atât încât mersul la cinematograf nu este singura modalitate de a vedea un film. Acum poţi urmări un film pe televizor, pe laptop, tabletă şi chiar pe smartphone. Netflix a profitat de asta şi a lăsat în urmă modelul de business cu care s-a lansat, distribuirea de filme pe DVD, pentru streaming online. Acum, Netflix are 117 milioane de abonaţi din 190 de ţări, iar veniturile companiei au crescut de unsprezece ori din 2008 până în 2017, ajungând la 11,6 miliarde de dolari.
    Compania a investit foarte mult în conţinut orginal, atât filme cât şi seriale, şi a ”furat“ o parte din spectatorii care mergeau la cinema. ”Netflix a apărut ca urmare a tendinţei creşterii utilizării de dispozitive mobile, care permit consumul de film, mai degrabă individual, în alt mediu“, spune Andreea Zidaru. Ea este de părere că sala de cinema ”oferă încă o anume magie specială“ ce nu poate fi replicată acasă.

    ”Niciodată o astfel de vizionare nu se va compara cu experienţa completă şi unică a mersului la cinema. La fel cum un ecran mic de telefon sau de laptop nu se va compara cu ecranul uriaş de cinema şi cu impactul exercitat de acesta asupra percepţiilor şi emoţiilor trăite de spectator în sală“, consideră Ioana Ionescu, marketing manager la Cinema City România. Ea punctează că un cinematograf beneficiează de tehnologii avansate care fac experienţa de vizionare altfel. ”Pentru noi este esenţial ca publicul să nu aleagă doar ce film va urmări, ci şi cum vrea să-l vizioneze. Când mergi la cinema, te poţi gândi – Azi am chef de o experienţă intensă în 4DX? Sau vreau, mai degrabă, să mă bucur de ecranul de la IMAX, sau de o seară relaxantă la VIP?“

    Raluca Moroianu consideră că marile companii care oferă filme şi seriale în regim de streaming precum Netflix sau Amazon reprezintă o alternativă la cinema şi nu crede că pot înlocui experienţa dintr-o sală de cinematograf. ”Oferta noastră de conţinut este net superioară celei pe care publicul o poate găsi pe acest tip de platforme şi evident experienţa la cinema este una premium şi va rămâne aşa, în vreme ce aceste platforme vor veni ca o completare la celelalte tipuri de distribuţie, cum ar fi TV sau cablu“, spune ea.

    Mirela Matei este de părere că presiunea Netflix nu este simţită pe plan local şi că marea problemă pentru distribuitorii de film din România rămâne pirateria. Ţara noastră rămâne un pol pentru piraterie, având în vedere că 60% din programele utilizate de români sunt piratate, în timp ce media la nivel global este de 40%.

    Şi Raluca Moroianu recunoaşte că piaţa neagră este o dificultate cu care se confruntă pentru distribuţia de film din România. ”Cu toate ca mersul la cinema rămâne un obicei de consum prezent în activităţile românilor, rata de piratare a filmelor atinge în continuare cote alarmante.“ Raluca Moroianu conchide că o soluţie pentru combaterea acestui fenomen ar fi lansarea filmelor pe plan local cât mai aproape de data de lansare internaţională, dacă nu chiar simultan.
     

  • Cinepolitica 2018 va fi deschis de cel mai nou film regizat de Fatih Akin

    Premiat la Festivalul de la Cannes 2017, pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger), câştigător al unui Glob de Aur pentru film străin şi cu o coloană sonoră memorabilă, semnată de Josh Homme, solistul formaţiei Queens Of The Stone Age, “În întuneric/ In The Fade” a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar 2018.

    “In The Fade” va fi distribuit în cinematografele din România de Independenţa Film, din 20 aprilie.

    Un alt film care a atras atenţia prin distribuţia sa şi care face parte din selecţia Cinepolitica 2018 este “Interpretul/ The Interpreter”, un road movie dulce-amărui în regia lui Martin Sulik, care îi are în rolurile principale pe marele cineast ceh Jiri Menzel şi pe charismaticul actor austriac Peter Simonischek (“Toni Erdmann”). Oscilând între comedie şi tragedie, “Interpretul” plimbă spectatorul prin Slovacia profundă de după cel de-Al Doilea Război Mondial, alături de cei doi bărbaţi, unul evreu, celălalt urmaşul unui ofiţer nazist, urmăriţi de un trecut întunecat şi ambiguu.

    Din selecţia Cinepolitica nu lipsesc nici producţiile autohtone. “Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul de debut al regizorului Daniel Sandu, recent premiat cu opt trofee Gopo, printre care cele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, este o poveste inspirată din viaţa cineastului. Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot, încearcă să se adapteze într-un seminar teologic ortodox, dar curând descoperă că sistemul este corupt şi abuziv, iar minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar. Proiecţia va fi urmată de dezbaterea “Politică, compromisuri şi constrângeri în sistemul religios”.

    Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).