BusinessMagazin

Tag: fermieri

  • Omul care controlează un sfert din piaţa locală de tractoare. “Tractoarele româneşti abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani”

    În România se vând anual aproximativ 2.000 de tractoare, piaţa locală având un parc de circa 165.000 de unităţi, dintre care peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. „Piaţa de tractoare în România este constantă, în jurul a 2.000 de unităţi anual de aproape patru ani, cu variaţii de cel mult 5-7% plus sau minus, fără scăderi sau creşteri masive. În Croaţia am înregistrat anul acesta o scădere masivă, de la 1.000 la 180 de unităţi anul acesta din cauza unei amânări a fermierilor de a cumpăra noi utilaje, în aşteptarea fondurilor europene promise de guvernul croat”, spune George Stanson, care, din biroul său din nordul Capitalei, controlează indirect, din funcţia de business manager Balcani pentru Case IH & Steyr, aproape un sfert din piaţa locală de tractoare. 

    Stanson se raportează însă la acel sfert de piaţă unde preţurile ajung şi la 300.000 de euro pentru un singur utilaj. Tractorul Universal 650, care domină mai bine de jumătate din parcul auto naţional de utilaje, nu a permis în ultimii 50 de ani o cultură performantă, fiind limitat de performanţele sale tehnice în raport cu marile utilaje, crede George Stanson, care consideră că tractorul poate face diferenţa între o recoltă de 3-4 tone de grâu la hectar şi de până la 9-10 tone, cât obţin marii fermieri care investesc în utilaje.

    Potrivit estimărilor lui Stanson, Case, New Holland şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr. „A defalca pe cele trei branduri este foarte greu anul acesta deoarece au existat câteva mişcări în piaţă în condiţiile în care importatorul de New Holland a trecut acum la marca Deutz Fahr”, a spus George Stanson.

    Cele mai mari vânzări pe piaţa locală le au americanii de la John Deere, urmaţi de New Holland, care anul trecut aveau 25% din piaţă, cu 450 de tractoare livrate. Agricultura locală este al cincilea jucător pe piaţa europeană a cerealelor, dar ritmul de creştere a vânzărilor de utilaje noi este sub cel al creşterii volumelor din hambarele fermierilor, având în vedere că piaţa este de 11 ori mai mică decât în Franţa, deşi suprafaţa agricolă locală este la jumătate faţă de cea din Hexagon. În Franţa se vinde anual un tractor nou la fiecare 260 de hectare, în timp ce în piaţa locală intră câte un utilaj nou la fiecare 3.000 de hectare.

    „Tractorul românesc  abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani la cel mult 25 cm, nivel sub care s-a creat celebrul „hard-pan”. Atunci când ari superficial, roata tractorului compactează solul în spate, iar la 25-30 cm s-a creat o suprafaţă dură. Tractorul de 65 CP nu a putut sparge acest strat care acum este dur precum betonul. Dezavantajul este că rădăcinile nu au cum să treacăşi nu intrăîn partea fertilăşi se extind doar în stânga-dreapta”, spune George Stanson. 

    Sunt trei categorii de clienţi în momentul de faţă care cumpără utilaje noi, în opinia executivului de la Case, iar cel mai mare este reprezentat de 20% din fermieri, care cultivă de la 10.000 de hectare în sus. Aceştia au ajuns la un standard bun de investiţie în parcul de utilaje şi ştiu ce au de făcut şi ce calcule trebuie să facă dacă trec de la un tractor de 300 CP la unul de 600 CP. Fermierii români utilizează tractoarele în regim american, adică le utilizează aproape nonstop în campanie, inclusiv noaptea la lumina farurilor, motiv pentru care acestea trebuie înlocuite în cinci-şapte ani. „Fermierul din Germania sau Austria merge doar câteva sute de ore anual cu un tractor. Noi le folosim extrem de intensiv, adică 2.500-3.000 de ore anual, echivalentul a 200.000 km pentru o maşină, motiv pentru care perioada de înlocuire este mai scurtă la noi decât în vest, adică 5-7 ani. De asemenea, mai sunt cei care le schimbă inclusiv la patru ani. În Europa de Vest ciclul este mai mare”, a spus Stanson.

    Piaţa locală a utilajelor se schimbă, în opinia executivului român, motiv pentru care şi acestea urmează trendul de pe piaţa camioanelor sau a automobilelor. În urmă cu cinci ani nu exista politica de trade-in în România. Datorită politicii agricole comune şi fondurilor europene, fermierul cumpără tractorul nou, însă mai devreme sau mai târziu România şi zona balcanică trebuia să intre pe politica schimbului tractorului vechi cu unul nou. În ultimii doi ani această piaţă a început să se dezvolte.

    „Este greu de cuantificat piaţa tractoarelor second-hand. Prin trade-in, procentual vorbind, vindem cam 35- 40% din total. Este posibil ca acest procent să crească în următorii ani sau să rămână constant. Dacă noua politică agricolă comună 2014-2020 funcţionează conform planului şi sunt sigur că va merge mai bine decât cea anterioară, este posibil să se stabilizeze procentul de trade-in până în 2020”, a subliniat George Stanson. 

    Brandul american de tractoare vinde pe piaţa locală utilaje cu puteri cuprinse între 65 şi 700 CP, cele mai puternice fiind echipate cu şenile pentru a le permite intrarea pe porţiuni mai dificile de teren, preţurile variind între 30.000 şi 300.000 de euro. „Trebuie să intri imediat după recoltat şi să păstrezi umiditatea în sol, iar un tractor pe roţi întâmpină dificultăţi. Foarte mulţi fermieri şi-au dat seama că soluţia pentru ei, mai ales în zona de vest, Moldova, Timişoara, Arad, Bărăgan, este în zona de şenile. S-a recoltat în anumite zone ca într-o orezărie. Era apă sub headerul de grâne. Nu poţi o asemenea lucrare fără şenile”, explică Stanson.

    Vânzările de tractoare într-un an sunt influenţate atât de condiţiile meteo, cât şi de evoluţia preţurilor şi profitabilităţii culturilor agricole.
    „Într-un an vindem mai mult în partea de sus, într-un altul cu putere mai mică, în funcţie de capriciile anului respectiv. Dacă anul este foarte uscat, vindem tractoare de putere medie. Şi vremea şi costurile influenţează, dar şi preţurile produselor agricole. Într‑un an cu preţuri bune fermierii pleacă de la 160-180 CP şi se duc la 250 CP şi mai adaugă un metru în spate la lăţimea de lucru şi face investiţia când obţine un preţ bun la grâu, la porumb, rapiţă. Dacă are un preţ bun la toate, atunci face o investiţie masivă pentru că are certitudinea încasărilor.”   


     

  • A lăsat Olanda pentru România şi s-a apucat de agricultură la Sibiu. “E paradis România, paradis pentru fermieri”

    Agnes Jansen a venit în România acum opt ani, când a ajuns prima dată în vizită, în Transilvania. I-a plăcut atât mult încât a revenit în ţară cu nişte prieteni şi s-a stabilit lângă Sibiu. Acum are în arendă trei hectare de teren pe care cultivă legume certificate bio, potrivit stirileprotv.ro

    “În Olanda aveam 250 metri pătraţi lângă casă. România are pământuri foarte bune şi e păcat să nu lucrăm pământul. România face mult import de legume şi fructe, în loc să cultive. I-aş sfătui pe agricultorii de aici să rămână în România, să nu plece din ţară, şi să faceţi o microfermă sau o afacere proprie, să aibă iniţiative. Şi un pic de răbdare, trebuie şi răbdare. E paradis România. Paradis pentru agricultură.”, a declarat ea.

    Agnes Jansen împreună cu soţul ei au cumparat  si renovat o casă bătrânească. Au amenajat şi o plantaţie cu fructe de pădure şi o seră cu roşii, ardei şi vinete. 

    În fiecare săptămână pregăteşte ladiţe cu legume pentru 20 de familii de la oraş. O astfel de lădiţă poate costa între 25-35 de lei, potrivit sursei citate.

  • Cum reuşeşte un sat din Transilvania să exporte afine în toată Europa

    Peste 50 de hectare cu afin se întind pe dealurile comunei Beriu, din judeţul Huendoara, acolo unde mai mulţi fermieri au înţeles că agricultura nu înseamnă doar grâu şi porumb ci, mai ales, culturile de nişă.

    Potrivit stiriagricole.ro, totul a început de la o firmă din Chile, care a cumpărat, în urmă cu şapte ani, 30 de hectare de teren în comuna Beriu, cunoscută pentru terenurile sale fertile. Întreaga suprafaţă a fost cultivată cu afini, iar cum afacerea a mers bine, localnicii s-au gândit să treacă şi ei la treabă şi şi-au înfiinţat propriile plantaţii.

    Potrivit sursei citate, cei care doresc să înfiinţeze o cultură de afin, pot utiliza o schemă de plantare de 3 metri între rânduri, iar plantele, între ele, cu o distanţă de minim 50 cm şi un metru. În funcţie de distanţele de plantare, densitatea pe un hectar poate fi cuprinsă 4.200 şi 6.600 de plante/hectar.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Groupama a asigurat anul trecut 2.500 de fermieri şi a înregistrat prime brute subscrise de peste 28 de milioane de lei în domeniul agricol

    Repartiţia culturilor asigurate de Groupama Asigurări este de 60% pentru culturi de toamnă şi 40% pentru culturi de primăvară. În ceea ce priveşte daunele, majoritatea culturilor distruse au fost cele de păioase şi rapiţă, ca urmare a fenomenelor de grindină, ploi torenţiale şi furtuni din perioada mai-iulie a anului trecut. S-au înregistrat daune în toate regiunile ţării, însă cea mai afectată dintre ele a fost regiunea Vest unde valoarea daunelor plătite s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de lei.

    Una dintre deciziile care care a contribuit la consolidarea poziţiei de lider pe acest segment a Groupama Asigurări este managementul transversal al segmentului, respectiv introducerea în 2012 a poziţiei de director segment fermieri precum şi existenţa unei echipe specializate în acest domeniu, formată din Agro Manageri locali şi inspectori de daune specializaţi în domeniul agricol şi care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional pentru a reuşi să acopere întreg teritoriul.

    În primele opt luni ale anului trecut, Groupama România a subscris prime de asigurare de 451 milioane de lei, în scădere cu 8,9% faţă de perioada similară a anului 2013, pe fondul diminuării veniturilor pe segmentul poliţelor RCA şi de bunuri şi clădiri.

     

  • Bani UE pentru pierderi ale producătorilor români de fructe-legume după blocarea importului în Rusia

    Astfel, în baza cererilor de plată, producătorii de fructe şi legume, precum şi organizaţiile din acest sector agricol vor primi sprijin financiar pentru acoperirea unei părţi din pierderile suferite în perioada 18 august 2014 – 31 decembrie 2014, conform unei hotărâri aprobate miercuri.

    Fondurile destinate acordării sprijinului financiar excepţional cu caracter temporar provin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe acest an.

    Guvernul a mai decis ca valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat destinată fermierilor în sectorul creşterii animalelor să se ridice în acest an la 146,8 milioane lei.

    Din această sumă, 44,5 milioane lei vor fi alocate pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 102,35 milioane lei, pentru speciile ovine şi caprine.

    “Acest sprijin financiar a fost aprobat de Guvern în contextul în care, prin HG 1.179/2014, a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoarea maximă este de 881,1 milioane de lei. Anual se aprobă valoarea destinată sprijinirii crescătorilor de animale, cu încadrare în plafonul schemei de ajutor de stat”, informează Guvernul.

    În luna august a anului trecut, două instituţii-cheie din Rusia însărcinate cu controlul fluxului de producţie alimentară, Rosselhoznadzor şi Rospotrebnadzor, au interzis importuri din Ucraina, R.Moldova, UE şi SUA, în contextul sancţiunilor impuse de occidentali.

  • Idei de afaceri: automatul de salată

    Un astfel de întreprinzător este Luke Saunders, fondatorul firmei Farmer’s Fridge, care vinde salate din diverse ingrediente completate cu sosuri de casă prin intermediul unor automate, scrie LA Times.

    Salatele, disponibile momentan doar la Chicago, sunt preparate dimineaţa şi puse în nişte borcane de plastic care ajung apoi în automate din clădiri de birouri sau centre comerciale, fiiind bine primite de publicul ţintă. Întreprinzătorul speră să se extindă şi în California, la Los Angeles, căutând în prezent să încheie contracte cu fermieri şi companii din zona respectivă.

  • Un antreprenor din Timişoara caută 100 de fermieri ca să le dea câte 25.000 de euro să îi crească găini

    Antreprenorul Horia Cardoş a dezvoltat afacerea Agroland, cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri. Acum timişoreanul investeşte în jur de 10 milioane de lei pentru a dezvolta o reţea de fermieri crescători de păsări în sistem neindustrial. Cardoş este astfel singurul antreprenor care face trecerea din partea de distribuţie şi comerţ către producţia agricolă.

    1 DECEMBRIE ESTE O DATĂ CU SEMNIFICAŢIE PENTRU ROMÂNI. PENTRU ANTREPRENORUL HORIA CARDOŞ ARE O VALENŢĂ ÎN PLUS: ESTE DATA LA CARE SE VA DA STARTUL PROIECTULUI PILOT, ÎNTR-O FERMĂ DIN CARAŞ, PENTRU CREŞTEREA TRADIŢIONALĂ A PUILOR. Concret, este o încercare de a replica modelul puilor crescuţi la curte, care vor fi vânduţi sub marca Puiul Rustic, dar cu reguli stricte şi în număr mai mare. Pentru acest tip de pui durata de creştere este de minimum 63 de zile, spre deosebire de puii industriali, care cresc în jumătate din acest interval (32-33 de zile). În plus, şi spaţiile necesare sunt mai largi decât în cazul marilor producători; în crescătoriile pe care le va întemeia Agroland densitatea puilor va fi mai mică: 11 pui pe metrul pătrat, faţă de 16-22 de pui pe metrul pătrat în cazul păsărilor crescute industrial.

    În cazul acestor mici crescătorii păsările sunt scoase în exteriorul adăpostului, pe un teren care trebuie să fie de câteva ori mai mare decât spaţiul interior, astfel încât să fie câte un metru pătrat pentru fiecare pasăre.

    Ideea afacerii, ca şi altele pe care le-a pus deja în practică, vine dintr-o necesitate, spune Cardoş: ”Vreau pentru mine şi familia mea un produs de calitate. Suntem în poziţia în care putem integra un asemenea proiect în afaceri, spune Cardoş„. Firma are toate verigile lanţului – de la parteneriate cu fermieri, acces la furaje, utilaje pentru utilarea fermelor, posibilitatea de abatorizare şi desfacere a mărfurilor. ”Avem şi forţa financiară necesară acestui proiect.”

    Antreprenorul se aştepta ca acest proiect să demareze în vară, dar spune că au existat mai mulţi factori care au adus amânări, un exemplu fiind alegerea tehnologiei. Cardoş spune că în iunie a fost în Franţa, a văzut cum sunt crescuţi puii La Belle Rouge, crescuţi în acest sistem de circa 40 de ani, şi s-a inspirat în stabilirea felului în care poate structura acest proiect.

    Agroland vrea ca în acest proiect să fie implicaţi 100 de fermieri, care să aibă 4-5.000 de păsări pe fiecare serie de nouă săptămâni. ”Sunt ferme într-adevăr mici, iar gradul de interes a fost foarte mare. |ntre 50 şi 100 de fermieri şi-au declarat interesul ferm, dar nu am vrut să deschidem larg porţile.” Antreprenorul vrea să aplice mai întâi reţeta pe ferma de test; în plus, nici perioada de iarnă nu este foarte potrivită pentru ca puii să fie scoşi în exterior. |n program vor fi incluşi fermieri din preajma reţelei Agroland, care acoperă întreaga ţară cu cele 200 de magazine. ”La un moment dat va trebui să alegem noi dintre cei care şi-au declarat interesul, nu va trebui să căutăm noi parteneri.” |n această ecuaţie, Agroland pune la dispoziţie puii de o zi, furajele, asistenţa sanitar-veterinară, care în bani înseamnă în jur de 100.000 de lei pentru fiecare fermă. ”Nu este o investiţie, ci vorbim de imobilizarea banilor în produse.” Finanţarea, care pentru 100 de ferme se va plasa la circa 10 milioane de lei, este realizată din surse proprii, furnizori şi surse bancare, fiecare în proporţie de o treime. Iar pe fermieri îi va costa, conform calculelor lui Horia Cardoş, între 5.000 şi 8.000 de euro pentru o fermă cu un adăpost de circa 400 mp şi 2.500-3.000 mp teren în exterior. ”Preferabil ar fi să fie fermieri care au deja adăposturile, terenul şi în aceste condiţii trebuie să le furnizăm doar echipamentul, care este asemănător cu cel din fermele industriale şi asigură hrănirea, adăparea şi ventilaţia în adăpost. Echipamentul îl asigurăm tot noi şi putem să asigurăm şi o schemă de finanţare, să plătească chiar din venitul lor.”

    Pentru început, compania va lucra doar cu partenerii care operează magazine sub franciza Agroland, ”pentru că vom face, cu siguranţă, mici greşeli până vom pune la punct tot procesul„. Profilul fermierului ar trebui să fie, în opinia antreprenorului, o familie tânără, fără experienţă: ”Tot ce are nevoie să înveţe va afla de la noi. Nu vrem fermieri care să ne spună: «Lasă-mă, nu mă învăţa tu, că ştiu eu mai bine»”. În opinia timişoreanului, o astfel de fermă este foarte uşor de administrat, astfel încât o familie s-ar putea ocupa nu numai de una, ci chiar de până la trei ferme de acest fel; ”fiind semiautomatizate, nu au nevoie să angajeze pe cineva”.

    La un moment dat, estimează Cardoş, aceste proiecte vor deveni finanţabile prin proiecte europene, dar nu este dispus să mai aştepte şi preferă să investească propriii bani şi cei din credite. ”Urmează şi alte dezvoltări, dincolo de cei 100 de fermieri, pentru că vrem să intrăm şi pe alte specii, nu numai pui de găină.” Este vorba despre raţe, bibilici şi gâşte, iar popularea fermelor cu aceste tipuri de păsări ar urma să înceapă în 2015.

    Antreprenorul a constatat că astfel de carne se vinde şi acum; ”cred că aproape fiecare magazin al reţelei Agroland lucrează cu cel puţin un fermier care creşte 50-100 de păsări, le abatorizează de capul lui şi vinde în cercul de cunoştinţe„.

    Nu numai consumatorii finali au dat semnale de interes, ci şi comercianţii. ”Există un interes neascuns din partea tuturor retailerilor mari de acest tip de produse, nu numai de pui. Un produs crescut în România, la sat, în mod tradiţional„, spune Rino Tizzanini, care este din aprilie directorul general al Agroland. Italianul are o experienţă de peste 30 de ani în retail, iar în România a lucrat pentru retailerii Spar şi Interex. Dezvoltarea reţelei de magazine şi negocierile cu retailerii pentru Puiul Rustic sunt principalele preocupări ale lui Rino Tizzanini.

  • Pregătiţi-vă pentru Ciocopocalipsă: lumea rămâne fără ciocolată

    Deja ne aflăm în cea mai îndelungată perioadă cu deficite consecutive de ciocolată din ultimii 50 de ani. Şi nu este vorba doar despre faptul că aceste deficite au loc de la an la an, ci şi de aşteptările experţilor din industrie ca aceste deficite să crească.

    ANUL TRECUT, LUMEA A CONSUMAT CU CIRCA 70.000 DE TONE DE CACAO MAI MULT DECÂT A PRODUS. Până în 2020, Mars Inc. şi Barry Callebaut avertizează că acest deficit va urca la un milion de tone, de 14 ori mai mare. Până în 2030, deficitul se va dubla, la 2 milioane de tone, şi tot aşa.

    Una dintre probleme este un simplă, a ofertei. Seceta din vestul Africii, în special din Coasta de Fildeş şi Ghana, unde este produsă 70% din cacaua la nivel mondial, a condus la scăderea producţiei în regiune. La această situaţie a contribuit şi o ciupercă, frosty pod (păstaia îngheţată), care, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Cacao, a distrus 30%-40% din producţia mondială. Din cauza acestor probleme, cultivarea arborilor de cacao s-a dovedit o afacere grea şi mulţi fermieri au trecut la culturi mai profitabile, precum porumbul.

    Apoi, mai este apetitul de nesăturat pentru ciocolată. În acest an, oferta abia a făcut faţă cererii. Din 1993 până în 2007, preţul pentru cacao a fost în medie de 1.465 de dolari tona. În următorii şase ani, media a fost de 2.736 dolari, marcând o creştere de 87%.

    Cea mai îndrăgită trataţie dulce din lume a început o călătorie în care a devenit de la un produs foarte iubit şi obişnuit, ca berea, la un produs foarte iubit şi mai puţin comun, ca vinul de Bordeaux.

    Un motiv special de îngrijorare este dragostea tot mai mare a Chinei pentru ciocolată. Chinezii cumpără tot mai multă în fiecare an. Totuşi, chinezii consumă fiecare circa 5% din media înregistrată în Europa Occidentală.

    Un alt factor este creşterea popularităţii ciocolatei negre, care conţine mult mai multă cacao decât tabletele tradiţionale. În medie, o tabletă de ciocolată conţine cacao în proporţie de circa 10%, în timp ce una de ciocolată neagră include cacao până la 70%.

    Din aceste motive, preţurile au urmat aceeaşi tendinţă, înregistrând numai din 2012 o creştere de peste 60%. Producătorii de ciocolată au fost nevoiţi să se adapteze prin creşterea preţurilor tabletelor comercializate, primul dintre aceştia fiind Hershey, alţi fabricanţi fiind nevoiţi să îi urmeze exemplul.

    Eforturile de a contracara dezechilibrul tot mai mare între cantitatea de ciocolată cerută de lume şi cantitatea de cacao pe care o pot produce fermierii au inspirat şi inovatorii. Mai exact, un grup de cercetători din Africa Centrală, care au creat arbori care pot produce de şapte ori mai multă cacao decât cei tradiţionali. Dar creşterea eficienţei poate afecta gustul, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor culturi – de roşii, de pui sau de căpşuni, consideră Mark Schatzker, analist la Bloomberg.

    Există speranţă, sub forma unui nou soi de cacao, care este nu doar prolific, ci şi aromat.

    Acest nou soi promite lumii o producţie constantă de ciocolată de calitate bună şi poate reprezenta cheia pentru producţia viitoare a alimentelor. Speranţa vine din partea unui fermier din Costa Rica, Jose Gerardo Ramirez, care, la 33 de kilometri de Upala, a renunţat la o cultură de ananas de pe o suprafaţă de 7 hectare în favoarea unei culturi care ar putea fi mult mai rentabile, trei soiuri de cacao dezvoltate de o organizaţie din America Centrală, Centro Agronomico Tropical de Investigacion y Ensenanza (CATIE), care se remarcă prin rezistenţa la dăunători şi aromă.

    Soiurile plantate în 2012 au produs în acest an prima recoltă, iar Ramirez speră ca în câţiva ani să ajungă la o producţie de 1.500 de kilograme la hectar, de peste şapte ori mai mare faţă de media din Costa Rica. Ramirez nu este îngrijorat de pericolul ciupercii numite păstaia îngheţată, care a făcut ravagii, întrucât aceste soiuri, numite R-1, R-4 şi R-6, sunt rezistente la această boală.

    În 1978, ciuperca numită frosty pod a fost descoperită la păstăile de cacao cultivate pe coasta caraibiană din Costa Rica. Un an mai târziu, boala s-a extins în interiorul ţării. Fermierul Miguel Orozco cultiva în perioada respectivă cacao pe 12 hectare, câştigând suficient pentru a-şi trimite cei şapte copii la facultate.

    Timp de 10 ani, familia Orozco s-a luptat cu frosty pod, care se manifestă prin leziuni maronii, acoperite cu o pudră albă, cu aspectul bumbacului. A acoperit păstăile bolnave cu ulei, le-a îngropat în puţuri adânci şi le-a dat foc. În cele din urmă, familia a fost nevoită să taie culturile de cacao de pe cele 12 hectare.

  • Ultima modă: grădinăritul virtual (GALERIE FOTO)

    Printre acestea se numără Garden Tribe, un site cu filmuleţe educative ce pot fi descărcate de clienţi, unde diverşi experţi îi învaţă pe amatori cum să întreţină un arţar sau cum să cultive orhidee, spre exemplu.

    O altă unealtă, site-ul Cropmobster, le permite grădinarilor amatori, dar şi fermierilor sau magazinelor să direcţioneze surplusul de produse spre persoane sau organizaţii care au nevoie de el, iar cei interesaţi de produsele disponibile pot presta şi servicii în schimbul acestora.

    De ajutor le este şi GrowIt!, o aplicaţie pentru telefonul mobil prin intermediul căreia pot să caute informaţii despre plante, să încarce fotografii cu plantele lor şi să dea note fotografiilor încărcate de alţi grădinari.

  • Ultima modă: grădinăritul virtual (GALERIE FOTO)

    Printre acestea se numără Garden Tribe, un site cu filmuleţe educative ce pot fi descărcate de clienţi, unde diverşi experţi îi învaţă pe amatori cum să întreţină un arţar sau cum să cultive orhidee, spre exemplu.

    O altă unealtă, site-ul Cropmobster, le permite grădinarilor amatori, dar şi fermierilor sau magazinelor să direcţioneze surplusul de produse spre persoane sau organizaţii care au nevoie de el, iar cei interesaţi de produsele disponibile pot presta şi servicii în schimbul acestora.

    De ajutor le este şi GrowIt!, o aplicaţie pentru telefonul mobil prin intermediul căreia pot să caute informaţii despre plante, să încarce fotografii cu plantele lor şi să dea note fotografiilor încărcate de alţi grădinari.