BusinessMagazin

Tag: elevi

  • Neclarităţi în pragul redeschiderii şcolilor: Testarea elevilor pentru COVID-19 rămâne un mister

    Vlad Voiculescu: Profesorii nu se vor mai putea vaccina anti COVID-19 în luna februarie

    Iulia Trifu: Când vin 400 de elevi un singur asistent medical nu poate face faţă. Daniela Voinea, director: Aştept ordinul pe 2 februarie unde cred că vor fi detalii şi despre testare
    Pe 8 februarie elevii s-ar putea întoarce la şcoală, dar decizia finală va fi luată săptămâna viitoare. Şcolile nu sunt pregătite pentru testare, iar vaccinarea profesorilor este pentru moment în stand-by.
    Iulia Trifu este profesor de matematică la Liceul Spiru Haret din Timişoara şi atrage atenţia că în unităţile şcolare din zonele rurale medicul şcolar lipseşte. Cât despre asistenţii medicali, profesoara afirmă:

    „Asistentul medical, fiind unul singur, e foarte greu să gestioneze problema când vorbim de 300-400 de copii minim care intră dimineaţa pe poarta şcolii. E foarte greu să testezi elevii în momentul în care se întorc la şcoală. Este irelevant să îi iei şi să-i testezi, pentru că ei, până au ajuns în faza de testare, au interacţionat la intrarea în şcoală cu ceilalţi copii.”
    Directorii de şcoli nu ştiu în momentul de faţă cum vor face cu testele pentru că nu li s-a comunicat încă cine trebuie să le achiziţioneze. În această situaţie este şi Daniela Voinea, directorul Şcolii ”Sfinţii Voievozi” din Capitală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clotilde Armand: Aducem un sistem nou de burse, care păstrează aceleaşi sume de bani

    „Astăzi (joi – n.r.) avem şedinţă de Consiliu Local şi avem pe ordinea de zi proiecte importante pentru comunitatea noastră. Voi încep cu proiectul burselor pentru elevi. Aducem un sistem nou de burse, care păstrează aceleaşi sume de bani dar le repartizează mai corect. Noi vom da bursă maximă celor mai buni elevi din fiecare şcoală, şi bursă mai mică celor de la coadă clasamentului. Este un sistem care avantajează liceele defavorizate şi descurajează inflaţia notelor. Propunem să păstrăm nivelul burselor dar să le repartizam mai just”, anunţă Clotilde Armand.

    Potrivit propunerii, primii 10% dintrei elevii fiecărei unităţi de învăţământ vor primi bursă de merit de maxim 400 de lei.

    „În liceele <defavorizate>, vom permite astfel elevilor mai buni să primească bursă cea mai mare. Bursele să se acorde degresiv în cadrul fiecărei serii de elevi din fiecare unitate de învăţământ, astfel că bursele elevilor clasaţi în a două jumătate a clasamentului să fie de numai 150 de lei. În total, acordăm 14.000 de burse de merit între 400 şi 150 de lei. Peste 70% din elevii Sectorului 1 primesc burse de merit. Bine-înţeles recompensăm performanţă : câte 600 de lei elevilor cu performanţe deosebite la olimpiadele naţionale. În sfârşit, acordăm 3000 de burse sociale de câte 300 de lei elevilor din familii cu venituri scăzute. Toţi copii, din Bucureşti sau de la ţară care studiează în sectorul 1 şi au venituri scăzute primesc această bursă”, adaugă Clotilde Armand.

    Ea precizează că legea identifica încă o categorie – burse sociale pentru copiii din afară Bucureştiului.

    „Desigur, aceia dintre ei care se încadrează la venituri scăzute beneficiază de bursă de 300 de lei, însă cei care locuiesc în cartiere rezidenţiale de lux nu sunt de regulă în această categorie şi nu ar fi rezonabil să primească burse sociale de 300 de lei. În total, vom cheltui peste 21 de milioane de lei pentru peste 19.000 de burse care acoperă semestrul 1 din 2020-2021”, conchide primarul Sectorului 1 al Capitalei.

  • Este bine sau rău că au fost închise şcolile în perioada pandemiei? Cum au fost afectaţi copiii de această perioadă şi ce probleme uriaşe a scos la iveală în România şcoala online

    Pandemia de COVID-19 a schimbat vieţile oamenilor din întreaga lume, fie că vorbim de Jeff Bezos şi ceilalţi miliardari ai planetei, de oamenii de ştiinţă izolaţi în staţiile de cercetare din Antarctica sau de culegătorii de pe plantaţiile de orez din Asia. Ceea ce a început ca o criză sanitară s-a răsfrânt pe neaşteptate în toate sectoarele de activitate ale omenirii. În scurt timp după conştientizarea amplorii epidemiei apărute în China, guvernele au început să ia măsuri pentru a limita răspândirea infectărilor. Se instaura, treptat, lockdownul.

    Unul dintre primele sectoare vizate de blocaj a fost sistemul educaţional. De ce? Pentru că închiderea şcolilor este un pas firesc în protocolul urmat de majoritatea statelor în cazul pandemiilor, cum s-a văzut şi în cazul crizelor sanitare precedente. Cât ne costă însă acest fenomen?

    În primăvara trecută, presa de pretutindeni titra cu fonturi mari titluri care, la prima vedere, nu prevesteu impactul uriaş pe care aveau să îl aibă aceste decizii luate de autorităţi: „Coronavirus: UK schools, colleges and nurseries to close from Friday” (Coronavirus: şcolile, colegiile şi creşele din Marea Britanie se închid de vineri), BBC; „New York City Public Schools to Close to Slow Spread of Coronavirus” (Şcolile publice din New York se închid pentru a limita răspândirea coronavirusului), The New York Times; „Italy shuts all schools over coronavirus outbreak” (Italia închide toate şcolile din cauza coronavirusului), CNN; „Senegal orders all schools closed in response to coronavirus” (Senegal ordonă închiderea tuturor şcolilor ca răspuns la coronavirus), Reuters; „Coronavirus: South Korea reports record daily spike, Japan to close all schools” (Coronavirus: Coreea de Sud raportează creşteri zilnice, Japonia închide toate şcolile), CNBC.

    Curând însă, oamenii au început să realizeze ce înseamnă blocarea sistemului educaţional. Pentru că nu era vorba de o situaţie de scurtă durată, apărută izolat, în urma unei calamităţi, a unui atentat sau, pur şi simplu, din cauza vremiirele. Era o criză mondială care avea să afecteze, potrivit Naţiunilor Unite, „aproape 1,6 miliarde de elevi” şi care avea să scoată la iveală handicapurile sistemelor educaţionale, lipsa unui bun management, să adâncească inegalitatea socială şi producă un dezastru economic pe termen lung, pandemia de COVID-19 cauzând „cea mai puternică perturbare în masă a educaţiei din istorie”, după spusele celor de la UNICEF.

    O întrebare fără niciun răspuns corect

    Unul dintre titlurile apărute atunci în presă, formulat drept o întrebare de către cei de la The New York Times, mi-a rămas în minte, pentru că stârneşte o problemă de ordin etic – în orice variantă, răspunsul pare unul greşit. Întrebarea era: „Is closing the schools a good idea?”

    La prima vedere, răspunsul evident, ţinând cont de factorul sanitar, a fost şi este „Da!”. Da, pentru că şcoala este un mediu propice pentru răspândirea virusului SARS-CoV-2, pentru că elevii şi profesorii pot declanşa o întreagă pânză de paianjen a infectărilor şi pentru că în rândul copiiilor este, poate, cel mai greu să impui măsuri de siguranţă precum purtarea măştii sau spălatul frecvent pe mâini.

    Aşadar, şcolile s-au închis. În majoritatea statelor s-a decis trecerea la învăţământul online. Însă „da” nu a fost singurul răspuns corect. Nu pentru toţi elevii, studenţii şi profesorii din sistem. Potrivit UNESCO, „aproximativ 40% din ţările cu venituri mici şi medii nu şi-au putut susţine elevii în timpul pandemiei de COVID-19”, statisticile referindu-se la cei care locuiesc în zone mărginaşe, cei săraci, minorităţile sau persoanele cu dizabilităţi. Ce a însemnat, aşadar, blocarea sistemului educaţional tradiţional şi migrarea spre online la nivel mondial?

     

    Un pas uriaş  în spate

    Deşi pentru unii elevi mersul la şcoală presupune multe sacrificii, precum străbaterea unor drumuri neasfaltate, pline de noroi, cu încălţăminte neadecvată condiţiilor meteo, a unor distanţe mult prea mari sau îndurarea bullyingului, şcoala reprezintă, totuşi, nu doar locul în care pot învăţa pentru a-şi depăşi condiţia socială şi pentru a-şi construi un viitor mai bun. Este şi locul în care au şansa de a se bucura câteva ore de căldură, de apă potabilă, de o toaletă, este locul în care au posibilitatea de a învăţa să folosească un PC de care nu dispun acasă, ba chiar, pentru unii, locul în care pot mânca singura masă din ziua respectivă, oferită prin programe guvernamentale precum „Cornul şi laptele”. Sunt lucruri pe care şcoala online nu le oferă.

    În plus, pentru copiii din familiile sărace noul context a adâncit şi mai mult inegalitatea socială. Dacă până acum educaţia era printre puţinele lucruri prin care îşi puteau cel puţin egala colegii cu posibilităţi materiale, deoarece aveau la ea acces gratuit şi egal deopotrivă, acum pentru unii este imposibil să ţină pasul cu ceilalţi în lipsa resurselor tehnologice necesare, şcoala online fiind, pentru această categorie de elevi, un concept de neatins. Vorbim despre elevi care nu au nici măcar curent electric. O statistică realizată de Teacher Task Force arată că 50% dintre elevii din toată lumea – 826 de milioane – nu au un computer acasă, 43% – 706 milioane – nu au internet, iar 56 de milioane de elevi nu pot folosi un telefon mobil pentru a accesa informaţii deoarece nu există acoperire pentru reţele mobile în zona în care locuiesc. Mai mult, tot o statistică a UNICEF realizată în parteneriat cu Save the Children arată că numărul copiilor care trăiesc în sărăcie multidimensională a crescut la aproximativ 1,2 miliarde din cauza pandemiei, un plus de 15% – 150 de milioane de copii faţă de cifrele înregistrate înainte de apariţia crizei sanitare.

    În România, un sondaj realizat de fundaţia World Vision România relevă faptul că 20% dintre copiii care trăiesc în mediul rural sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiţi, iar o pondere de 7% afirmă că au o viaţă rea. „Pentru ei, singura şansă la un viitor este educaţia, un sistem modern de învăţământ, care să le ofere tuturor şanse egale, indiferent de mediul de provenienţă şi starea materială a familiei”, afirmă reprezentanţii fundaţiei. „Continuarea şcolii online pentru toţi elevii, neluând în considerare rata de infectare sau accesul real al copiilor la educaţie, va duce la creşterea nivelului de abandon şcolar şi va crea lacune majore în educaţia unei întregi generaţii de elevi. Educaţia este vitală!”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată de ZF.

    Elevii înscrişi acum în sistemul educaţional se estimează că vor pierde, pe durata anilor de activitate în câmpul muncii, o valoare cumulată de 10 trilioane de dolari, arată datele UNESCO. „Pentru a realiza magnitudinea acestei cifre, trebuie să ne gândim că este echivalentul a 10% din PIB-ul global, jumătate din producţia economică anuală a Statelor Unite, şi este de două ori mai mare decât cheltuielile publice anuale globale pentru învăţământul primar şi secundar.” De altfel, analfabetismul, în creştere în urma blocajului din învăţământ, costă economia globală 1,5 trilioane de dolari pe an.  

    Consecinţele închiderii şcolilor şi ale lipsei accesului la şcoala online transformă aşadar elevii de astăzi în şomerii de mâine.

    Factorul afectiv

    În lucrarea „Politica”, filosoful grec Aristotel numeşte omul un „animal social”. Integrarea în societate este un atribut firesc şi o necesitate a fiinţelor umane, lucru indicat şi prin celebra piramidă a lui Maslow, care plasează nevoia de apartenenţă la un grup printre cele mai importante nevoi ale oamenilor. Apartenenţa la o comunitate şi socializarea cu semenii ne ajută să ne dezvoltăm, să împărtăşim opinii, experienţe, să învăţăm unii de la alţii.

    Pandemia a creat însă o prăpastie între oameni şi, cu toate că această distanţare este una necesară pentru a ne menţine în siguranţă, nu putem nega faptul că lipsa interacţiunii ne afectează sănătatea mintală şi emoţională. Omul s-a transformat, pe neaşteptate, dintr-un animal social, obişnuit să îşi petreacă timpul în haită, într-un lup singuratic. Iar copiii sunt cu atât mai afectaţi, cu cât rezilienţa lor la schimbări drastice nu e încă formată. Ei nu au avut, de pildă, ocazia de a experimenta mutatul din casa părinţilor, pierderea unui job, reorientarea profesională, formarea unei familii sau alte schimbări majore, cu care cei mai mulţi dintre adulţi sunt deja obişnuiţi – evenimente care ne călesc şi ne uşurează adaptabilitatea la contexte neaşteptate. A lua un copil dintr-o clasă plină de elevi, de prieteni cu care este obişnuit să îşi petreacă mare parte din programul zilnic, şi a-l izola în faţa unui calculator ore bune din zi, să nu mai vorbim şi de situaţia în care va trebui să petreacă acele ore în plus în preajma unor părinţi supuşi unui nivel de stres uriaş în această perioadă în care graniţele dintre „acasă” şi „la muncă” au dispărut, riscul de a se pierde cu firea şi de a deveni violenţi fiind în creştere, este invariabil o situaţie care va declanşa deopotrivă afecţiuni mentale, precum anxietate sau depresie, cât şi fizice: sedentarism, obezitate, tulburări de atenţie sau probleme de vedere.

    Potrivit unui studiu realizat în aprilie 2020 de asociaţia nonprofit Active Minds, 80% dintre respondenţi – elevi de liceu şi studenţi – au declarat că pandemia a avut un impact negativ asupra lor, 1 din 5 respondenţi a spus că sănătatea psihică i s-a înrăutăţit, 91% au experimentat stres şi anxietate, 81% – dezamăgire şi stări de depresie, 80% – singurătate, iar 48% probleme financiare. În România, sondajul World Vision indică faptul că aproximativ o treime dintre elevi au fost stresaţi şi s-au plictisit acasă, aproximativ 20% s-au simţit confuzi, au fost îngrijoraţi şi trişti, iar 25% dintre ei au gestionat doar rareori sau deloc problemele cu care s-au confruntat.

     

    Şcoala, un refugiu pierdut

    O altă dramă a pandemiei este strigată de glasurile mute ale fetelor care, odată ce porţile şcolilor s-au închis, au rămas pradă abuzurilor şi violenţei domestice, în special în Africa, Orientul Mijlociu şi alte zone defavorizate în care acest fenomen este unul extrem de întâlnit iar educaţia este unul dintre puţinele drepturi pe care le-au câştigat, după lupte duse de eneraţii cu societatea patriarhală, egalitatea de gen fiind încă în multe state din regiune un subiect tabu.

    Potrivit Plan International, peste 120 de milioane de fete din Africa nu merg la şcoală din cauza restricţiilor impuse de pandemie, iar multe se tem că nu se vor mai întoarce niciodată în sala de curs. Violenţa nu este însă singurul lacăt pus pe uşa coliviei acestor fete. Nivelul de sărăcie, adâncit de criza economică actuală, a determinat familiile să le folosească drept monedă de schimb pentru achiziţionarea de alimente şi alte bunuri necesare supravieţuirii – fie că sunt căsătorite pentru zestre sau supuse abuzurilor şi exploatării sexuale contra cost. În Kenya, una dintre liniile naţionale de urgenţă sprijinită de departamentul pentru egalitatea de gen a raportat în iunie 1.108 apeluri, de zece ori mai multe decât în februarie 2020, majoritatea fiind legate de violuri asupra copiilor. Iar abuzurile sexuale, violenţa şi căsniciile în rândul minorilor sunt urmate de sarcinile nedorite şi la vârste fragede, situaţie în legătură cu care organizaţiile caritabile din Malawi, de pildă, au înregistrat o creştere de 350% a apelurilor de urgenţă în intervalul martie-mai 2020, creşteri similare fiind raportate şi în Tunisia, Niger, Africa de Sud, Uganda şi Somalia. Din nefericire, problemele vor fi răsfrânte şi asupra sănătăţii mamelor minore şi a copiilor născuţi din aceste căsnicii încheiate forţat, care le afectează într-un final nu doar calitatea vieţii, ci şi durata acesteia.

    Un handicap la nivelul întregului sistem

    O altă categorie de elevi şi studenţi adânc afectată de contextul disruptiv creat de pandemie în sistemul educaţional este reprezentată de studenţii cu dizabilităţi. În prezent, la nivel mondial unu din zece copii prezintă o dizabilitate, conform Naţiunilor Unite, elevii cu dizabilităţi având cele mai mici şanse de a beneficia de soluţiile învăţământului la distanţă, deoarece mulţi sunt predispuşi în paralel şi la o situaţie materială precară, care le limitează accesul la internet şi software-uri de învăţare.

    Să ne gândim, de pildă, la teleşcoală sau la cursurile online, în varianta de bază. Unui copil cu deficienţe de vedere şi/sau de auz îi este complet inutilă o astfel de soluţie, deoarece nu va putea vedea/auzi lecţiile şi explicaţiile profesorilor. Iar şcolile, în special în ţările în dezvoltare, nu au acces la tehnologii care să asigure acelaşi nivel de învăţare şi pentru copiii cu dizabilităţi, precum convertirea textelor în sunete sau în litere Braille. Handicapul acestor elevi şi studenţi se răsfrânge aşadar la nivelul întregului sistem, neputincios  în a le acorda şanse şi acces egal la educaţie în situaţii de criză precum cea pe care o trăim în prezent.

     

    Gaudeamus igitur, cântat via Zoom

    În luna mai, universitatea Cambridge din UK, anunţa, pentru prima dată în istoria instituţiei, că în anul academic 2020-2021 cursurile vor fi ţinute online, devenind prima instituţie majoră care a mutat oficial în online un întreg an universitar. Exemplul său a fost urmat rapid de universităţi din toată lumea. Dar, pe cât ar părea de simple cursurile online pentru studenţii obişnuiţi cu tehnologia, pe atât de provocatoare sunt.

    Una dintre cele mai evidente probleme este diferenţa de fus orar. Chiar dacă, teoretic, un student ar putea participa la cursuri online de la mii de kilometri distanţă, ce înseamnă acest lucru pentru o persoană aflată într-o ţară în care ora de începere a cursului coincide cu ora sa de culcare? Nu e un simplu disconfort, ci o situaţie care poate genera dereglări grave ale organismului şi probleme medicale pe termen lung, precum insomnii, nevroze sau depresie.

    Factorul „neprevăzut” şi-a spus cuvântul şi în privinţa accesibilităţii facultăţilor. Să luăm exemplul studenţilor sau al viitorilor studenţi internaţionali din SUA. În iulie 2020, guvernul Statelor Unite anunţa că acordarea vizelor va fi oprită temporar. O astfel de decizie poate zădărnici ani întregi de planuri şi sacrificii pentru a studia la universitatea mult visată. Într-o situaţie asemănătoare au fost sau sunt şi studenţii înscrişi în schimburi de experienţă ca Erasmus.

    Interdicţiile de călătorie nu afectează însă sistemul universitar doar la nivel individual, pentru fiecare student în parte, ci are un impact major şi asupra instituţiilor în sine. Potrivit unei analize realizate de dr. Mirka Martel în rândul universităţilor din SUA, în urma apariţiei pandmiei de COVID-19 aproximativ 85% din instituţiile chestionate anticipau o scădere a interesului studenţilor pentru a studia internaţional în următorul an academic.

    Cu bibliotecile universitare şi municipale închise sau cu acces limitat, lipsa resurselor de studiu vine ca o completare a acestor probleme, la care se adaugă, pentru mulţi studenţi, lipsa unui spaţiu individual de studiu, a unei camere personale.

    Un alt efect al migrării spre online este şi creşterea fenomenului copiatului, în special pentru că şcolile şi universităţile au fost luate prin surprindere şi nu au avut implementat un sistem care să gestioneze acest fenomen în cadrul cursurilor online. ProctorU, o companie care oferă servicii de supraveghere online, a raportat că în intervalul ianuarie-martie 2020 procentul studenţilor prinşi copiind a fost de sub 1% din 340.000 de examene. În schimb, în intervalul aprilie-iunie, numărul de examene pe care le-a supravegheat a crescut la 1,3 milioane, iar rata de copiat a crescut la peste 8%. Dacă ne gândim că această tendinţă se remarcă şi în rândul studenţilor de la facultăţile de medicină sau drept, de pildă, viitori profesionişti în mâinile cărora ne vom încredinţa sănătatea, viitorul, ba chiar şi viaţa, statisticile devin alarmante.

     

    Catedra din bucătărie

    După ce au fost şi, în unele state, încă sunt printre cele mai expuse categorii profesionale în faţa riscului de contractare a virusului SARS-CoV-2, profesorii s-au lovit de o nouă provocare: şcoala online. Pandemia i-a luat pe nepregătite, văzându-se nevoiţi să îşi adapteze peste noapte metodele de predare şi evaluare. În multe state, un impediment este lipsa pregătirii în direcţia predării online. În regiunea subsahariană de pildă, doar 64% dintre profesorii din şcoala primară şi 50% dintre profesorii din învăţământul secundar au beneficiat de trainingul minim, care de multe ori nu a inclus abilităţi tehnologice de bază, după cum arată statisticile publicate de Teacher Task Force (TTF). Alături de cei din regiunile sărace se află, într-o situaţie similară, dascălii de vârste mai înaintate, care nu au avut ocazia, în timpul pregătirii didactice, să se familiarizeze cu tehnologiile actuale.

    Sondajul celor de la World Vision România indică şi în rândul profesorilor probleme afective apărute pe durata susţinerii cursurilor online. Astfel, adesea sau aproape tot timpul unul din cinci cadre didactice (20%) a fost îngrijorat şi stresat şi unul din zece a experimentat tristeţea şi teama. 16% dintre cadrele didactice nu au fost mulţumite niciodată sau au fost rareori mulţumite de modul în care au utilizat tehnologia digitală pentru predarea online, iar 12% nu s-au adaptat niciodată sau s-au adaptat rareori bine situaţiei.

    Gestionarea unei clase de elevi cu temperamente diferite din faţa şi prin prisma unui ecran preţ de câteva ore pe zi, cinci zile pe săptămână, reprezintă o muncă epuizantă chiar şi pentru cei mai bine familiarizaţi cu tehnologia. În plus, foarte mulţi dintre profesori au copii care poate nu înţeleg că părintele, chiar dacă de acasă, are totuşi un job şi nu le poate acorda atenţia dorită, lucru care le complică şi mai mult eforturile, în special în cazul celor cu posibilităţi materiale limitate, care sunt nevoiţi, de pildă, să îşi  împartă spaţiul de lucru cu restul membrilor familiei.

     

    O LECŢIE DUREROASĂ RĂMÂNE, TOTUŞI, O LECŢIE

    Deşi pandemia a declanşat un dezastru de proporţii la nivel mondial, într-un final va rămâne în amintirea noastră drept o lecţie. Una dureroasă, dar din care am învăţat şi vom învăţa multe. În primul rând să rămânem uniţi şi empatici, chiar dacă fizic am fost şi suntem distanţaţi.

    În ceea ce priveşte domeniul educaţiei, criza actuală este, cu siguranţă, un duş rece care ar trebui să mobilizeze guvernele în a implementa măsuri şi în a adopta reglementări amânate prea mult, pentru a transforma sistemul, pe alocuri putred, neputincios,
    într-un organism sănătos, capabil să susţină elevii, studenţii şi profesorii în procesul educaţional. Ajutându-i pe cei mai slabi, societatea se ajută pe sine. Pentru că, aşa cum a spus cândva umanistul Desiderius Erasmus, „cea mai mare speranţă a unei naţiuni se bazează pe o bună educaţie a tinerilor săi”.

  • Elevii şi profesorii din şcolile orădene vor fi protejaţi cu echipamente de protecţie sanitară

    Primarul oraşului Oradea, Florin Birta, a anunţat că a început demersurile pentru achiziţionarea de echipamente pentru elevi şi profesori.

    Potrivit municipalităţii, toate şcolile şi grădiniţele din Oradea vor fi dotate cu următoarele echipamente: „aparat pentru dezinfecţia şi sterilizarea aerului din sala de clasă, termometru digital de scanare la distanţă a temperaturii corporale amplasat la fiecare intrare şi ieşire din unitate conform fluxului de circulaţie specific, dozatoare cu dezinfectant de mâini amplasate pe coridoarele de trecere şi la intrarea în clădire, baterii lavoar dotate cu senzor, care să nu necesite atingere, pentru toate grupurile sanitare din fiecare şcoală, dozatoare cu săpun lichid de mâini prevăzute de asemenea cu senzori, dispenser rolă cu prosop textil sterilizabil în fiecare grup sanitar, dar şi alte materiale de dezinfecţie necesare pentru sălile de clasă”.

    Cel mai important echipament este aparatul destinat dezinfecţiei şi sterilizării aerului din sala de clasă. Numărul de lămpi pentru fiecare clasă va fi calculat în funcţie de suprafaţa acesteia.

    „Semnarea contractului de finanţare este estimată pentru luna martie 2021, însă achiziţia echipamentelor va fi începută de luna viitoare, pe baza unei clauze suspensive, urmând ca într-un termen cât mai scurt, undeva în aprilie – mai să avem semnat contractul de achiziţie şi să putem începe dotarea şcolilor din Oradea. Trebuie să avem în vedere că acest virus nu va dispărea de pe o zi pe alta, astfel încât pentru perioada cât mai rămâne din acest an şcolar, dar şi pentru anul viitor, siguranţa preşcolarilor, elevilor şi profesorilor din Oradea să fie asigurată şi aceştia să poată merge la şcoală în condiţii optime”, a declarat primarul Florin Birta.

    Valoarea totală a proiectului este de 2,8 milioane de euro.

     

  • Anunţul lui Sorin Cîmpeanu despre începerea şcolii, după şedinţa de Guvern

    „A fost adoptată o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 55 din 2020 care aprobă un articol unic -În perioada 11 ianuarie 2020 2021 februarie 2020 de la prevederile alineatului 1(…) se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în online.”, a spus Cîmpeanu.

    Şcoala online era reglementată doar până la 31 decembrie 2020.

    „În condiţiile în care pandemia de COVID-19 afectează încă sănătatea populaţiei, se impune adoptarea în regim de urgenţă desfăşurarea procesului de învăţământ astfel încât cadrele didactice şi elevii să beneficieze de drepturile constituţionale la învăţătură şi sănătate în condiţii de siguranţă epidemiologică demonstrând în acelaşi timp dorinţa Guvernului de trecere a şcolii în format clasic începând cu cel de al doilea semestru al anului şcolar 2020 2021 sub rezerva evoluţiei epidemiologice”, conchide Cîmpeanu.

    Astfel, dacă situaţia epidemiologică o va permite, reluarea şcolii în format fizic s-ar putea întâmpla în 8 februarie.

     

  • Ministerul Educaţiei, anunţ pentru toţi elevii. Ce s-a decis în privinţa examenelor naţionale din 2021

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut anunţul pe care-l aşteptau toţi elevii. Referitor la examenele naţionale din 2021, Cîmpeanu a declarat că „este esenţial” să existe predictibilitate în cazul lor, dar, dacă nu se va putea reveni la învăţământul faţă în faţă, ar putea fi efectuate schimbări care să conducă la o flexibilizare în beneficiul elevilor.

    Totodată, ministerul urmăreşte să compenseze eventuale deficite „ce nu se pot reţine în sarcina elevilor”.

    Sorin Cîmpeanu lămureşte subiectul probelor la examenele naţionale

    Întrebat la Realitatea Plus dacă va fi modificat conţinutul probelor la examenele naţionale, având în vedere problemele ivite în ceea ce priveşte învăţământul online, ministrul Educaţiei a răspuns: „Nu poţi anunţa cu o lună înainte un copil care se pregăteşte pentru examenul de capacitate sau pentru examenul de bacalaureat că va da examen la alte discipline, la alte materii în alt fel. Este esenţial să avem predictibilitate.

    Dacă nu se va putea – nu vreau să iau în considerare ca probabil acest scenariu – să revenim la învăţământul clasic, atunci vor trebui adoptate schimbări care să fie toate în beneficiul elevilor. Schimbări care să conducă la o flexibilizare în beneficiul elevilor. Dar aceste schimbări nu le dorim nici măcar în acest sens”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ministerul Educaţiei: Aproximativ 400.000 de elevi nu au acces la internet acasă

    Circa 400.000 de elevi din România nu au acces la internet de acasă, conform datelor de la Ministerul Educaţiei.

    “Aproximativ 400.000 de elevi din 3 milioane de elevi nu au acces la internet acasă. E vorba de comunităţile în care nu există conexiune de internet acasă. Unii dintre aceşti 400.000 au un telefon, dar nu beneficiază de internet. Sper că în doi ani vom avea internet în toate comunităţile”, a spus Jean Badea, subsecretar de stat din Ministerul Educaţie, în cadrul conferinţei de lansare a strategiei de digitalizare a educaţiei

    El a adăugat că există discuţii cu ANCOM pentru asigurarea unor vouchere prin care elevii din comunităţile defavorizate să poată beneficia de servicii pentru internet, adică un voucher în valoarea abonamentului la internet.

    ”Dacă un elev nu îşi permite abonamentul la internet, statul să îi dea un voucher”, a explicat Jean Badea.

  • România, pe ultimul loc din Uniunea Europeană la competenţele de matematică şi ştiinţe ale elevilor

    ​România a obţinut 475 de puncte în studiul TIMSS 2019 – „Tendinţe în domeniul Studiilor Matematice şi Ştiinţifice Internaţionale”,  cu un punctaj de 479 la matematică şi de 470 la ştiinţe. Scorul obţinut anul acesta este mai bun decât cel din 2011, la ediţia precedentă a studiului, când la matematică elevii români au obţinut un punctaj mediu de 454, iar la ştiinţe au obţinut un punctaj mediu de 465. Punctajul mediu obţinut de România în studiul TIMSS 2019 este cel mai slab din rândul ţărilor membre UE.

    ”Rezultatele evidente din acest studiu sunt că România s-a plasat dintotdeauna atât la matematica, cât şi la ştiinţe sub media internaţională de 500 de puncte. Distribuţia performanţei este o problemă a sistemului educaţional romanesc. Constatăm că la matematică 22% din populaţia scolară are analfabetism numeric”, a spus Dragoş Iliescu, profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti şi coordonatorul cercetării la nivel naţional.

    În România au participat la cercetare 5.000 de elevi de clasa a VIII-a, care s-au alăturat celor peste 580.000 de elevi din 60 de ţări din întreaga lume, conform Universităţii Bucureşti, coordonatoarea testării.

    Studiul TIMSS analizează competenţele de matematică şi ştiinţe rândul elevilor, are loc o dată la patru ani şi este coordonat de Asociaţia Internaţională pentru Evaluarea Performanţei Educaţionale (IEA). Pentru România, studiul a fost elaborat şi implementat de specialişti în ştiinţele educaţiei şi testare educaţională de la Universitatea din Bucureşti, prin UB Learning Centre – Laboratorul de Testare Educaţională. Echipa a fost coordonată de prof. univ. dr. Lucian Ciolan, Prorector UB şi preşedinte al Asociaţiei Române de Cercetare în Educaţie (ARCE) şi de prof. univ. dr. Dragoş Iliescu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti şi preşedinte al Diviziei de Testare şi Evaluare Psihologică al Asociaţiei Internaţionale de Psihologie Aplicată.

     

  • Monştrii din educaţia românească. Abandonul şcolar cronicizat, analfabetismul funcţional agravat în context pandemic, unde copiii sunt nevoiţi să asimileze cunoştinţe online

    Abandonul şcolar cronicizat, analfabetismul funcţional agravat în context pandemic, unde copiii sunt nevoiţi să asimileze cunoştinţe online, fără o pregătire tehnologică prealabilă, îngrădirea dreptului la educaţie prin neasigurarea pârghiilor pentru o participare reală sunt doar câţiva dintre monştrii reali din educaţia românească.

    Pandemia şi efectele sale s-au suprapus peste o serie de vulnerabilităţi preexistente şi chiar şi înainte de pandemie, iar accesul la o educaţie de calitate a copiilor din România era departe de a fi asigurat, observă Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România. „În condiţiile în care 41% dintre elevii de 15 ani s-au dovedit a fi analfabeţi funcţional, iar într-un singur an şcolar (2018-2019) aproape 45.000 de copii au abandonat şcoala şi 12% dintre copiii cu vârsta învăţământului obligatoriu se aflau în afara educaţiei la începutul acestui an calendaristic, ne putem da seama că impactul crizei generate de COVID-19 nu face decât să adâncească problemele din sistemul românesc de educaţie”, spune reprezentanta Salvaţi Copiii România.

    Astfel, din cauza dificultăţilor tot mai mari de a merge la şcoală sau de a urma cursurile online, tot mai mulţi elevi fie vor abandona şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecuperat având în vedere că mulţi dintre elevi nu au resursele necesare pentru a participa la cursurile online, crede ea. „Dacă ţinem cont de faptul că, în condiţiile în care din ce în ce mai multe şcoli intră în scenariul roşu, iar cea mai recentă cercetare sociologică a organizaţiei noastre a reliefat faptul că 28% dintre elevi şi 43% dintre profesori nu deţin, în tot sau în parte, resursele necesare pentru educaţia online, este uşor să anticipăm că din ce în ce mai mulţi elevi vor fi excluşi de la actul educaţional şi fie vor abandona direct şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecuperat”, explică Gabriela Alexandrescu.

    Conform datelor de la organizaţia Salvaţi Copiii România, 35,8% dintre copiii din România, adică 1,2 milioane, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, mult mai grav decât în rândul adulţilor (30,2%), iar în mediul rural acest risc atinge procentul de 44,3% în cazul copiilor, adică 900.000 de copii – doar în comune şi sate.

    În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii aflaţi la vârsta învăţământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la şcoală, conform datelor de la INS centralizate de Salvaţi Copiii, iar abandonul şcolar anual a atins cifra de 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal.

    Părăsirea timpurie a şcolii reflectă incapacitatea de readucere la şcoală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,2% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puţin, deşi ţinta fixată de România a fost de reducere a fenomenului la 11,3% până la sfârşitul acestui an. 

    „În educaţie, ca şi în multe alte domenii, măsurile remediale care pot contracara astfel de decalaje sunt puţine, mult prea costisitoare pentru familiile vulnerabile şi autorităţile locale din zonele dezavantajate şi cu o rată de succes mai mică decât cea a măsurilor de prevenţie, menite să păstreze copiii în şcoală şi să-i ajute să aibă rezultate la fel de bune ca ale colegilor lor de generaţie”, explică reprezentanta Salvaţi Copiii România.

    În ceea ce priveşte măsurile pe care autorităţile locale ar trebui să le ia pentru a reduce disparităţile din calitatea actului educaţional şi pentru a asigura echitatea în participarea şcolară a copiilor, propunerea Salvaţi Copiii este de a privi problemele din educaţie ca fiind profund corelate cu sărăcia şi excluziunea socială care afectează o treime din numărul copiilor acestei ţări.

    „Conceptul ce se poate dovedi mai pragmatic şi, deci, mai uşor de operaţionalizat, este cel al sărăciei educaţionale. Copiii din familiile cele mai afectate de sărăcie sunt mai expuşi riscului de a avea rezultate şcolare grave. Vorbim de fapt de un cerc vicios în care lipsurile materiale conduc la vulnerabilitate educaţională şi viceversa. Dovada cea mai bună o reprezintă faptul că la evaluarea internaţională PISA din 2018, dintre elevii români dezavantajaţi social şi economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie a putut ajunge la nivelurile superioare 6 sau 5, adică cele de top, nivelul 1 fiind cel mai scăzut şi corespunzător analfabetismului funcţional. Nu putem accepta ca destinul unui copil în dezvoltarea lui şcolară şi, mai târziu, profesională, să depindă de locul şi familia în care se naşte.”

    Ce ar trebui să facă autorităţile locale? Reprezentanta Salvaţi Copii  spune că „un răspuns simplu ar fi să înţeleagă că educaţia trebuie considerată o prioritate a acelei comunităţi locale şi să asigure investiţii corespunzătoare. Ştim că puţini sunt primarii convinşi de importanţa educaţiei şi că majoritatea dintre ei declară că nu au resurse financiare şi că tot bugetul este alocat salariilor din administraţie”. De aceea, pentru a elimina influenţa nefastă a intereselor de partid asupra educaţiei copiilor, avem nevoie urgent de un sistem educaţional neînregimentat politic, în care competenţa să constituie singurul criteriu de numire pe toate poziţiile implicate în educaţie: inspector şcolar, director de şcoală, poziţii de conducere din minister etc.

    „Doar aşa putem gândi planuri de acţiune pe termen mediu şi lung, planuri de reducere a disparităţilor din calitatea actului educaţional, indiferent de regiunea ori localitatea la care ne referim”, adaugă Gabriela Alexandrescu.

    În al doilea rând, apare tot mai des invocată, mai ales după acest episod global al pandemiei, necesitatea unui mecanism de evaluare anuală a problemelor şi nevoilor sistemului de educaţie, atât la nivel naţional cât şi local. „Aşa putem obţine o alocare bugetară adecvată. Şi nu mă refer doar la alocarea prevăzută de legea bugetului de stat, ci şi la nivelul consiliilor locale pentru care, în opinia noastră, această lege ar trebui să oblige primarii, principalii ordonatori de credite ai bugetelor locale, să prezinte consiliului local propria evaluare a nevoilor unităţilor de învăţământ aflate în grija sa, şi pe baza căreia să fie asigurate investiţiile necesare pentru copii şi şcolile lor. Să nu uităm că atitudinea guvernanţilor faţă de educaţie s-a concretizat printr-o încălcare permanentă a legii educaţiei naţionale care prevede alocarea a
    6 procente din PIB.”

    Reprezentanta Salvaţi Copiii crede că este important să privim finanţarea educaţiei strict din perspectiva copilului. „Dacă veţi consulta documentele strategice şi legislaţia despre educaţie veţi afla că principiul fundamental declarat este centrarea pe elev a tuturor activităţilor din sistem. Însă, în realitate, în mare parte din şcoli, nu există o abordare individualizată a copilului cu cerinţele sale, cu ritmul său propriu şi în funcţie de abilităţile constatate, actul educaţional fiind nediferenţiat, iar, în acest context, cei care pierd cel mai mult sunt copiii din familii vulnerabile al căror abandon şcolar e iminent. Inclusiv mecanismul de finanţare face referire la costuri calculate per elev. Prin impunerea costului standard/elev cu coeficienţii actuali de corecţie minimali şi fără efect, prea multe schimbări nu pot fi operate”, crede ea.

    La nivelul unei şcoli cu un număr mic de elevi şi cu cheltuieli mai mari de transport pentru copii, costurile vor fi mult mai mari pentru un elev, ceea ce va creşte costul standard pentru fiecare elev stabilit de guvern, dar şi acoperirea lor este obligatorie, dacă ne dorim să asigurăm echitate în accesul la educaţie şi o calitate adecvată a actului educaţional.

    „În al patrulea rând, credem că politicile destinate copilului trebuie abordate integrat în comunităţile locale. Formula adecvată este una cvadripartită: copil – familie – educaţie – servicii socio-medicale. Pentru a produce impact pozitiv în viaţa copiilor, în special a celor vulnerabili, serviciile locale trebuie să funcţioneze într-o consecventă comunicare cu şcolile ca împreună să asigure intervenţii complementare pentru fiecare copil în parte văzut în propriul său context familial. Degeaba oferi prestaţii financiare părinţilor când lipseşte monitorizarea, prin anchete şi servicii sociale şi medicale, a respectării obligaţiilor de către părinţi faţă de copil, cum la fel de dăunătoare este ruptura între serviciile socio-medicale ale autorităţilor locale şi şcoală”, spune Alexandrescu.

    Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii încheie răspunsul la întrebarea despre măsurile pe care ar trebui să le ia autorităţile pentru a asigura accesul tuturor elevilor la educaţie prin a aminti că se impune o altă atitudine faţă de capacitatea elevilor de a participa la acest proces de transformare în bine a educaţiei.

    „Consiliile elevilor, organizaţiile neguvernamentale create de elevi (de exemplu, Asociaţia Elevilor din Constanţa) reacţionează prompt şi cu rapoarte, analize şi poziţii, multe dintre acestea dovedindu-se adevărate repere pentru autorităţi. Este de neînţeles de ce ei nu pot fi parteneri de dialog cu factorii de decizie. De aceea, trebuie reconsiderată participarea elevilor în procesul decizional al şcolilor, prin revizuirea legii educaţiei naţionale, pentru ca elevii să participe cu adevărat în şedinţele consiliilor de administraţie ale şcolilor, şi nu simbolic cum facem astăzi. Fiecare şcoală trebuie să aibă cel puţin trei elevi şi doi părinţi în aceste consilii, aşa cum se procedează în alte state europene.”

    Cu cât pandemia se agravează şi tot mai multe oraşe intră în scenariul roşu în care şcoala este exclusiv online, cu atât se adâncesc problemele din educaţie. Datele de la Salvaţi Copiii arată că pentru 28% dintre copii şcoala online nu înseamnă educaţie, fie pentru că sunt nevoiţi să înveţe folosind telefonul mobil al părinţilor, deseori unica cale de conectare online, fie pentru că nu au acces la o conexiune la internet adecvată pentru participarea reală la lecţii. „Dincolo de problema accesului propriu-zis al copiilor la dispozitivele necesare pentru educaţia on-line, există numeroase alte obstacole de care trebuie să ţinem cont. Astfel, educaţia online nu poate răspunde în totalitate nevoilor unor categorii de copii (preşcolarii sau şcolarii mici, elevii cu cerinţe educaţionale speciale). În plus, pentru participarea la educaţia online, mai ales a elevilor mai mici, este nevoie de o implicare directă şi un sprijin intens din partea părinţilor, în condiţiile în care nu toţi părinţii au timpul şi abilităţile necesare să acorde acest sprijin”, explică Alexandrescu.

    De asemenea, conform analizei Salvaţi Copiii privind condiţiile în care a început acest an şcolar, peste un sfert dintre cadrele didactice (27%) recunosc că nu deţin sau nu deţin în totalitate cunoştinţele şi competenţele necesare pentru predarea online.

    „Foarte relevant este faptul că, potrivit aceluiaşi studiu reprezentativ la nivel naţional, aproape jumătate din toate categoriile de parteneri educaţionali (44% dintre profesori, 45% dintre părinţi şi 46% dintre elevi) apreciază că, în termeni generali, criza Covid – 19 a avut ca rezultat o scădere a calităţii actului didactic, în comparaţie cu perioada anterioară”, concluzionează Gabriela Alexandrescu.

  • World Vision România: 1 din 2 elevi care abandonează şcoala o face din cauza costurilor

    Unu din doi elevi din România care abandonează şcoala o face din cauza costurilor, conform raportului Bunăstarea copilului din mediul rural – 2020, realizat de World Vision România.

    Astfel, abandonul şcolar în gimnaziu este strâns legat de costul ridicat al şcolii şi, în egală măsură, de rezultatele slabe ale copiilor, după cum au spus 56% dintre părinţii respondenţi.

    În 80% dintre gospodării, copiii şi tinerii de toate vârstele, de la grădiniţă la liceu, lucrează acasă făcând curăţenie, îngrijind animalele sau având grijă de alţi membri ai gospodăriei, trei sferturi dintre ei timp de 1-2 ore pe zi. Acelaşi timp este alocat temelor de către 58% dintre copiii şi tinerii chestionaţi.

    8% din tineri lipsesc uneori sau întotdeauna de la şcoală pentru că se duc să muncească, iar 17% se simt obosiţi pentru că muncesc înainte sau după ore. 21% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani nu sunt la liceu, jumătate dintre aceştia lucrând cu ziua.  Peste jumătate dintre elevii care abandonează şcoala după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu îşi permite costul şcolii.

    ”Din păcate, drepturile copiilor din mediul rural în ceea ce priveşte educaţia, participarea, confortul psihologic în familie şi la şcoală sunt de multe ori ignorate chiar de cei care ar trebui să vegheze la aplicarea lor: părinţii, educatorii, decidenţii – adulţii care ar trebui să facă România o ţară mai bună pentru copii. Pandemia a acutizat problemele copiilor, cu consecinţe pe termen lung asupra evoluţiei lor. Respectarea drepturilor copilului, începând cu cel la educaţie, reprezintă un imperativ pentru o democraţie care se gândeşte azi la ziua de mâine”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

    Raportul Bunăstarea copilului din mediul rural – 2020 cuprinde datele şi analiza unei cercetări de teren realizate în perioada iunie-august 2020. Eşantionul cercetării a cuprins 936 de gospodării, în care locuiesc 4.338 de persoane. Au fost culese informaţii de la 936 de adulţi şi 2.931 de copii.