Tag: educatie

  • Proiect european de peste 20 mil. euro pentru construcţia unui campus dedicat învăţământului dual la Buzău

    Primăria Buzău în parteneriat cu Universitatea ’’Dunărea de Jos’’ din Galaţi, Liceul Tehnologic ’’Dimitrie Filipescu’’ şi nouă companii din Buzău au accesat un proiect european de peste 20 mil. euro, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru construcţia unui campus dedicat învăţământului dual şi tehnic superior.

    Campusul va fi construit la ieşirea din Buzău spre Verneşti, pe o suprafaţă de 8 hectare şi va dispune de laboratoare de tehnologii de fabricaţie, de acţionări hidraulice şi pneumatice, de metrologie, de presare la rece, de sudare prin topire, de caracterizare termo-mecanică a materialelor polimerice, de modelare şi simulare numerică, CAD-CAE, de tehnologie de sudare prin presiune.

    Totodată, vor exista şi laboratoare de ingineria produselor alimentare (biochimie, chimia alimentelor, microbiologie generală, principii de conservare, tehnologie ulei, operaţii unitare în industria alimentară, analiză senzorială, tehnologia berii, a cărnii şi a laptelui, tehnologia morăritului, tehnologia panificaţiei, tehnologii speciale de procesare, tehnologii produse făinoase şi zaharoase, tehnologia vinului şi tehnologia zahărului).

    Proiectul european va fi implementat de primăria Buzău în parteneriat cu Universitatea ’’Dunărea de Jos’’ din Galaţi, Liceul Tehnologic ’’Dimitrie Filipescu’’ şi cu nouă companii din Buzău (Greentech, Voestalpine Railway Systems România, Trans Bus, Ursus Breweries, Aqua Systems Plus, Urbis Serv, Rowater Net, Romcarbon şi Bencomp.

  • CSR 2023. Incubator pentru Prichindei

    Motivaţie:

    „Călătorind des prin comunităţile vulnerabile, am identificat necesitatea unui program educativ gratuit destinat copiilor din cartierul bucureştean Rahova, unde trăiesc numeroşi copii aflaţi în pragul abandonului şcolar”, descriu reprezentanţii Curiera Transport Solutions felul în care au decis să se implice în acest proiect. „Incubatorul pentru Prichindei” include servicii integrate de suport – ore remediale, asistenţă pentru teme, ateliere de dezvoltare personală şi creativitate, excursii tematice, ieşiri în natură, precum şi oportunităţi de dezvoltare culturală – teatru, film, o masă caldă, şi suport material prin furnizarea de îmbrăcăminte, încălţăminte, ghiozdane, rechizite. Astfel, în colaborare cu Şcoala Gimnazială Nr. 127, sector 5 Bucureşti, a luat naştere Centrul Educaţional.

     

    Descrierea proiectului:

    În Rahova, unul dintre cartierele cu renume nefavorabil din Bucureşti, trăiesc numeroşi copii aflaţi în pragul abandonului şcolar. Lansat în martie 2022, Parteneriatul cu Şcoala Gimnazială Nr. 127, care a oferit companiei un spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor, a permis acestora amenajarea spaţiului corespunzător, pentru a facilita activităţi educaţionale nonformale, complementare educaţiei formale oferite de şcoală. Începerea activităţii propriu-zise la Centru a presupus şi implicarea unor traineri voluntari (al căror număr a ajuns la 30 anul acesta) pentru realizarea de  ateliere de dezvoltare personală prin teatru, dezvoltare antreprenorială, dezvoltare juridică, terapie prin artă, competiţii sportive, excursii în natură, vizite la muzeu, cinema, teatru, obiective turistice şi istorice locale, vizite tematice. Organizaţiile implicate sunt, dincolo de Şcoala Gimnazială Nr. 127, sector 5, Bucureşti şi Curiera Transport Solutions – Banca pentru Alimente Bucureşti, platforma FA Bine, UNATC, Universitatea Bucureşti – Catedra de Asistenţă Socială, Weekend cu Prietenii, Crucea Roşie Sector 6, Rotaract Cişmigiu, Mega Image, Copilarie.net, peste 25 de voluntari implicaţi. Realizarea proiectului a presupus sute de ore de voluntariat şi o investiţie de peste 10.000 de euro.

     

    Rezultate:
    De acest proiect au beneficiat 30 de copii cu vârste între 10 şi 14 ani şi 32 de copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Incubator de Prichindei). Beneficiarii indirecţi (familiile acestora şi comunitatea) totalizează însă peste 180 de persoane. „Proiectul a contribuit la crearea unui nucleu de cadre didactice, părinţi şi copii activi în comunitate, susţinându-se reciproc. Performanţele şcolare şi abilităţile sociale ale copiilor s-au îmbunătăţit semnificativ. Numeroase persoane şi companii s-au mobilizat pentru a asigura servicii educaţionale de calitate, complementare educaţiei formale, prevenind astfel abandonul şcolar şi facilitând dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere emoţional şi psihologic”, descriu reprezentanţii companiei felul în care a fost primit acest proiect. Pe termen lung, ei şi-au propus să extindă proiectul în alte şcoli din Bucureşti şi să crească astfel numărul de beneficiari.

  • CSR 2023. Accenture Student Lab

    Motivaţie:

    Ideea proiectului a plecat din angajamentul pe termen lung al Accenture de a crea noi oportunităţi şi de a contribui la comunităţile din care face parte. Scopul final al acestui proiect a fost să sprijine studenţii de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, prin amenajarea unei săli de curs – Laboratorul Accenture – Sala Robert Schuman, situat în clădirea „Ion N. Angelescu”, ajutându-i să înţeleagă şi să dobândească competenţele necesare într-o lume în continuă schimbare. Parteneriatul cu mediul academic, în special cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare a talentelor din România. Alegerea s-a făcut în contextul unei comunităţi extrem de relevante, constând în peste 25.000 de studenţi cu profil IT şi Operaţiuni, astfel încât să aibă un impact semnificativ şi să contribuie la dezvoltarea forţei de muncă cu competenţele necesare pentru o lume în continuă schimbare.

     

    Descrierea proiectului:

    Evenimentul de lansare a avut loc pe data de 25 octombrie 2022, odată cu inaugurarea Accenture Student Lab în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE). Proiectul este dedicat tuturor studenţilor de la Academia de Studii Economice şi în special celor interesaţi de domeniile Metaverse, robotică, transformarea afacerilor (cum ar fi HR, contabilitate, achiziţii şi lanţuri de aprovizionare), şi tehnologii precum SAP, AI şi Salesforce. Laboratorul are o capacitate de 35 de locuri şi include o soluţie audio-video de ultimă generaţie, un sistem inteligent de rezervare, iluminat automatizat şi mobilier modern. Laboratorul beneficiază de un sistem de tip „bring your own conference”, prin care se poate iniţia o videoconferinţă direct de pe laptopul prezentatorului, folosind camera, microfonul, ecranul şi sistemul audio al sălii. „Împreună cu cei de la ASE am dezvoltat un curriculum de programe de studiu pentru anul universitar 2022-2023, în cadrul căruia experţi din cadrul Accenture s-au întâlnit cu studenţii şi au discutat o mare varietate de subiecte legate de tendinţele în tehnologie, transformarea afacerilor sau resurse umane. De asemenea, pentru realizarea acestei săli de curs am colaborat cu compania de design şi amenajări interioare COS.” Pentru a moderniza sala de lectură Robert Schumann compania a investit peste 200.000 de dolari. Întreg procesul de modernizare şi amenajare a durat 12 luni. Dincolo de amenajarea sălii, desfăşurarea programelor de studiu presupune o investiţie permanentă de timp din partea echipei Accenture.

     

    Rezultate:
    Proiectul a implicat şi impactat un număr semnificativ de persoane. Mai exact, au fost organizate 15 discuţii inspiraţionale, ateliere practice şi sesiuni de mentorat în carieră, pentru care s-au înscris peste 1.200 de studenţi. Din partea Accenture au fost implicaţi peste 55 de specialişti. Potrivit reprezentanţilor companiei, acest proiect a avut un impact semnificativ asupra comunităţii şi domeniului în care a fost lansat. În primul rând, proiectul a adus beneficii directe studenţilor, oferindu-le acces la un curriculum de programe de studiu diversificat şi interacţiuni cu experţii din cadrul Accenture pe o gamă largă de subiecte, de la sustenabilitate şi tendinţe tehnologice precum Metaverse şi robotică la teme practice legate de transformarea afacerilor, cum ar fi HR, contabilitate, achiziţii şi lanţuri de aprovizionare, precum şi tehnologii precum SAP, AI şi Salesforce. Acest lucru i-a ajutat pe studenţi să-şi dezvolte competenţele şi să se pregătească mai bine pentru cariera lor viitoare. În plus, acest proiect contribuie la îmbunătăţirea întregii industrii prin dezvoltarea unei forţe de muncă mai bine pregătite şi adaptate la schimbările tehnologice şi de afaceri. „Suntem angajaţi în parteneriatul nostru şi ne dorim să continuăm dezvoltarea colaborării în următorii ani academici. Ne propunem să avem un impact durabil, să consolidăm şi să extindem acest program pentru a aduce beneficii semnificative pe termen lung studenţilor şi comunităţii academice.”

  • CSR 2023. Speranţe sădim, oameni construim

    Motivaţie:

    Ideea proiectului „Speranţe sădim, oameni construim”, desfăşurat sub egida Fundaţiei Brico Dépôt şi a motto-ului „Casele bune schimbă vieţi” a demarat din convingerea că educaţia este un factor esenţial pentru transformarea vieţilor şi comunităţilor. Iniţiativa reprezintă o componentă esenţială a parteneriatului între Fundaţia Brico Dépôt şi Asociaţia BookLand, prin intermediul căruia compania a sprijinit programul de reabilitare a şcolilor din zonele rurale, inclusiv amenajarea zonelor verzi. Cu această ocazie, Brico Dépôt a oferit elevilor o experienţă inedită, de tip „do it, yourself”, în cadrul Săptămânii Verzi din programul Şcoala Altfel, încurajând comunităţile să utilizeze resursele locale şi, în acelaşi timp, oferind elevilor oportunitatea de a se bucura de activităţile de grădinărit şi cultivare a propriilor legume şi flori. Alegerea domeniului educaţiei şi acordarea sprijinului comunităţilor vulnerabile din România reprezintă o decizie strategică a Brico Dépôt, bazată pe convingerea fermă că investiţia în educaţie şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile vulnerabile are un impact semnificativ asupra oamenilor şi asupra dezvoltării durabile a acestor zone marginalizate.

     

    Descrierea proiectului:

    Proiectul a fost demarat in luna februarie 2023, s-a derulat în intervalul februarie – mai şi a vizat, în primul rând, elevii din şcolile rurale din România, oferindu-le sprijin în învăţarea practică a protejării naturii şi a mediului înconjurător, precum şi acces la condiţii mai bune de studiu. Implicarea Brico Dépôt în programul naţional de renovare a şcolilor din mediul rural al asociaţiei BookLand a urmărit două etape: în luna februarie 2023, Brico Dépôt a donat materiale de construcţii în valoare de peste 64.000 de lei pentru activităţile de renovare precum si mobilierul care se afla în spaţiile de lucru ale companiei către patru şcoli pentru a crea condiţii mai bune de studiu, in sprijinul a 1.500 de beneficiari. Astfel, 700 de elevi şi cadre didactice din patru şcoli beneficiare din judeţele Olt (Osica de Sus), Buzău (Costeşti) şi Vrancea (Pauneşti şi Răchitaşu) s-au bucurat de reamenajarea sălilor de clasă cu birouri, scaune şi mochetă. De asemenea,
    800 elevi din şcolile Dolj (Giubega), Buzău (Costeşti), Dâmboviţa (Iedera) şi Ialomiţa (Raşi) au primit materiale de construcţii pentru renovare (vopsea, pigmenţi, materiale de tencuit). Ulterior, în perioada aprilie-mai 2023, Brico Dépôt a livrat prin intermediul angajaţilor din toate magazinele seminţe de legume, verdeţuri şi flori în valoare de peste 88.000 de lei către 40 de şcoli din România. 3.000 de elevi au avut ocazia să îmbine activităţile dedicate mediului înconjurător din Săptămâna Verde cu activităţi de sădire şi îngrijire a plantelor. Aceştia au amenajat spaţiile verzi din curtea şcolii şi au participat, totodată, alături de dascăli, la o lecţie teoretică, dar şi practică, despre importanţa protejării naturii şi a mediului înconjurător într-o atmosferă plină de bucuria de a face lucruri împreună şi de a urmări ulterior rezultatul muncii lor. Asociaţia BookLand a fost principalul partener în derularea proiectului. Valoarea totală a donaţiilor a fost de peste 152.000 de lei şi cu eforturi susţinute din partea echipei Brico Dépôt.

    Rezultate:

    Peste 3.000 de elevi din 40 de şcoli din mediul rural au participat la campanie şi au beneficiat de donaţii, amenajând spaţiile verzi din curtea şcolilor şi învăţând despre protejarea naturii, susţinuţi de angajaţi din toate cele 33 de magazine Brico Dépôt. De asemenea, 1.500 de persoane au beneficiat de donaţiile constând în mobilier şi materiale de construcţii pentru renovarea şcolilor. Potrivit reprezentanţilor companiei, proiectul a generat un impact profund şi pozitiv asupra comunităţilor, consolidând în mod semnificativ calitatea mediului înconjurător şi având un rol esenţial în impulsionarea dezvoltării durabile a zonelor rurale. „Acest impact strategic se manifestă în mod continuu în şcolile care au beneficiat de sprijin. Rezultatele obţinute nu sunt doar momentan vizibile, ci marchează o schimbare pe termen lung, cu perspective clare de dezvoltare şi îmbunătăţire a vieţii comunităţilor rurale, reflectând astfel angajamentul Brico Dépôt în crearea unui viitor sustenabil şi prosper pentru aceste regiuni.” Scopul final nu este doar de a crea un spaţiu sigur şi sănătos la domiciliu, ci şi la şcoală, având în vedere că educaţia şi mediul de învăţare reprezintă pilonii fundamentali ai dezvoltării şi îmbunătăţirii calităţii vieţii pentru aceste comunităţi. Această viziune strategică reflectă aspiraţia Brico Dépôt de a contribui la transformarea profundă şi pozitivă a acestor medii defavorizate.

  • CSR 2023. Dino Parc Râşnov susţine educaţia. Implicarea parcului în Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde

    Motivaţie:

    Ideea proiectului de a oferi acces gratuit elevilor la Dino Parc Râşnov a plecat de la dorinţa reprezentanţilor businessului de a contribui la educaţia şi dezvoltarea tinerelor generaţii. Scopul final al proiectului este de a oferi copiilor şi tinerilor oportunitatea de a învăţa şi de a se bucura de cunoştinţe legate de dinozauri, ştiinţele naturii şi conştientizarea ecologică într-un mod captivant şi interactiv. „Am ales să ne implicăm în educaţia şi dezvoltarea elevilor pentru că acestea credem că sunt investiţii în viitorul ţării noastre. Dino Parc Râşnov, cu vasta sa colecţie de dinozauri şi resurse ştiinţifice, a devenit un spaţiu ideal pentru a-i inspira pe cei mici să descopere şi să înţeleagă lumea naturală care ne înconjoară.”

     

    Descrierea proiectului:

    Proiectul a fost lansat în martie 2023 şi se adresează instituţiilor de învăţământ şcolar şi preşcolar din întreaga România, precum şi elevilor pasionaţi de dinozauri şi ştiinţele naturii, care participă în cadrul programelor Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde. Programul a fost pus în aplicare prin oferirea gratuită a accesului şcolilor şi grădiniţelor din România la Dino Parc Râşnov. Instituţiile de învăţământ au avut posibilitatea de a organiza excursii în parc în cadrul programelor Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde. Aceste excursii au inclus vizitarea traseului cu peste 120 de dinozauri în mărime naturală, expoziţii ştiinţifice, interacţiune cu reptile vii, demonstraţii despre fenomene naturale precum erupţii vulcanice şi cutremure, dar şi activităţi educative şi distractive în aer liber. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Cei 120 de dinozauri în mărime naturală sunt realizaţi în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea Bucureşti, Institutul Geologic Român, Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi parteneri internaţionali privaţi. Proiectul a avut o durată de implementare de aproximativ trei luni, între martie şi iunie 2023. Investiţia financiară pentru acest proiect a inclus costurile de operare ale parcului şi resursele alocate pentru pregătirea şi desfăşurarea excursiilor şcolare. „Cu privire la timp, angajamentul nostru pentru acest proiect a fost pe termen scurt, de trei luni, însă l-am extins şi în acest nou an şcolar datorită interesului din partea instituţiilor.”

     

    Rezultate:
    Peste 50.000 de elevi şi cadre didactice din toată ţara au beneficiat de acces gratuit la Dino Parc Râşnov, cel mai mare muzeu tematic din România şi cel mai mare parc dedicat dinozaurilor din S-E  Europei, în cadrul programelor Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde. Acest proiect a adus educaţia în natură mai aproape de elevi, oferindu-le o experienţă unică şi captivantă de învăţare. Prin vizitarea parcului, copiii au avut şansa de a înţelege mai bine istoria vieţii pe Pământ, impactul schimbărilor climatice şi conservarea biodiversităţii. Acest lucru contribuie la dezvoltarea lor personală şi la formarea unei conştiinţe ecologice mai puternice. Pe viitor, reprezentanţii businessului îşi doresc să extindă beneficiile educaţiei în natură către cât mai mulţi elevi din România. „Dorim să dezvoltăm noi resurse educaţionale şi să continuăm să investim în parc pentru a oferi experienţe şi cunoştinţe noi.”

  • CSR 2023. Glovo Academy

    Motivaţie:

    „Recunoaştem importanţa afacerilor locale şi ne angajăm să contribuim la progresul şi digitalizarea acestora. Date fiind deficitul informaţiilor antreprenoriale, complexitatea, dinamismul şi concurenţa specifice industriei HoReCa, considerăm că există o nevoie constantă pentru programe de educaţie special create şi personalizate, în mod special pentru IMM-uri”, spun reprezentanţii companiei. Potrivit lor, o serie de cercetări pe care le-au realizat în piaţă pe acest segment au arătat că 59% dintre IMM-urile chestionate sunt încrezătoare că un partener de tehnologie le va ajuta să rămână competitive pe piaţă; aprox. 40% dintre acestea se consideră nepregătite pentru viitor, mai ales în contextul unei crize globale, şi apreciază ca fiind benefică implicarea unui partener tehnologic care să îi ajute să înţeleagă mai bine piaţa şi nevoile clienţilor; contextul pandemic a influenţat companiile să fie mai atente la mediul digital; 49% dintre companiile respondente au început să lucreze cu parteneri de livrare în pandemie, iar peste jumătate dintre acestea susţin că experienţa digitală devine mai importantă decât cea obişnuită. Astfel, din dorinţa de a fi un aliat digital al partenerilor săi, compania a creat Glovo Academy, o iniţiativă care sprijină şi împuterniceşte comunitatea partenerilor Glovo din industria ospitalităţii, oferindu-le cunoştinţele, instrumentele şi legăturile necesare pentru a creşte şi a avea un impact pozitiv asupra afacerilor şi comunităţilor lor.

    Scopul programului este să ofere resursele adecvate pentru micile afaceri în plină ascensiune, iar odată cu absolvirea Glovo Academy, acestea să-şi consolideze poziţia pe piaţă şi să obţină un avantaj competitiv prin aplicarea strategiilor şi a cunoştinţelor acumulate.

    Descrierea proiectului:

    Glovo Academy, un program construit sub umbrela Glovo Local, este un accelerator de informaţie menit să sprijine IMM-urile partenere în dezvoltarea durabilă a afacerilor lor. Programul propune o serie de soluţii digitale şi operaţionale pentru propriile canale şi magazine, instrumente care să-i ajute să-şi gestioneze operaţiunile şi să-şi dezvolte afacerile prin tehnici de marketing şi publicitate.  Pe parcursul a 2-3 zile, cursanţii au avut acces la o serie de workshopuri şi cursuri susţinute de specialişti cu experienţă, ce au abordat teme precum: digitalizare, marketing, finanţe, operaţiuni, procese, proceduri operaţionale şi resurse umane. Programul cuprinde atât sesiunile educaţionale, cât şi oportunităţi de networking şi schimb de experienţă valoroase. La eveniment se pot înscrie toţi partenerii din categoria IMM, participanţii fiind selectaţi pe baza unor criterii de eligibilitate şi selecţie transparente. Proiectul a fost iniţiat de echipa de Impact şi Sustenabilitate, cu sprijinul echipei de parteneri IMM şi a echipei de PR, realizat cu sprijinul Hospitality Culture Institute. Ediţia I  s-a desfăşurat în iunie 2023, fiind dedicată IMM-urilor din Cluj-Napoca şi regiunea Transilvaniei, iar ediţia II, în octombrie 2023, pentru parteneri din Braşov, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Buzău, Constanţa, Slatina şi Târgovişte. O ediţie se organizează în câteva luni, iar investiţia se ridică la câteva mii de euro/partener participant.

     

    Rezultate:

    Un număr de 20 de businessuri au absolvit în cadrul primei ediţii şi au fost predate peste 18 ore de cursuri într-o singură ediţie, urmându-se o interacţiune personalizată cu zece traineri experţi în HoReCa. Cursanţii Glovo Academy au acces la un proces complex şi complet de învăţare şi transformare. Aceştia acumulează cunoştinţe esenţiale în domenii cheie precum ingineria meniului, optimizarea lanţului de aprovizionare, coachingul şi motivaţia echipei lor. De asemenea, învaţă cum să îşi îmbunătăţească prezenţa online, să gestioneze eficient finanţele şi să creeze procese şi proceduri eficiente în afacerile lor. Programul facilitează conexiuni şi relaţii între parteneri, ceea ce contribuie la crearea unui ecosistem mai puternic şi mai rezilient al business-urilor din Horeca. Această comunitate de parteneri devine astfel o resursă valoroasă pentru sprijin reciproc, schimbul de idei şi experienţe în domeniul afacerilor lor fiind benefic pentru piaţa locală. Glovo Academy promovează creşterea durabilă şi succesul partenerilor Glovo, contribuind la dezvoltarea lor la potenţialul maxim. Aceasta nu este doar o oportunitate de formare, ci şi un angajament continuu pentru susţinerea creşterii partenerilor într-un mod sustenabil, dar şi pentru a contribui la piaţa businessurilor Horeca. Obiective viitoare sunt ca în program să fie incluşi alţi peste 100 de parteneri până la finalul anului viitor.

  • CSR 2023. DoGood

    Motivaţie:

    DoGood a plecat din dorinţa de a face bine. De aici a venit şi numele proiectului, reprezentanţii companiei dorindu-şi să fie o denumire cât mai aproape de ceea ce şi-au propus. „Totul a pornit de la o idee internă de a aduna toţi oamenii din interiorul echipei noastre care au iniţiative de voluntariat, din dorinţa noastră de a încerca să îndeplinim cât mai multe visuri împreună. Suntem o echipă de voluntari din rândul angajaţilor mindit.io şi ne propunem să schimbăm România în bine, prin fiecare acţiune pe care o organizăm. Credem ca educaţia, mediul înconjurător şi incluziunea stau la baza unei societăţi sănătoase în care ne-ar plăcea tuturor să trăim, să ne creştem copiii. Dorim să realizăm proiecte de impact pe termen mediu şi lung.”

     

    Descrierea proiectului:

    Iniţiativa a fost lansată în 2021 şi ţinteşte organizaţii, acţiuni şi evenimente cu focus pe educaţie, mediu şi incluziune, deoarece aceşti piloni rezonează cel mai mult cu valorile pe care le împărtăşim în cadrul echipei companiei. Primele persoane implicate au fost colegii din companie, totul pornind din interior. Se colaborează cu organizaţii ca Teach for Romania, Salvaţi Copiii, Fundaţia Motivation, EGOAL, Plantăm Fapte bune, Fundaţia Tăşuleasa Social, Mare Nostrum. Proiectele DoGood au început în 2021 şi continuă, iniţiativele de acest tip fiind susţinute constant, pe tot parcursul anului. „Unele iniţiative sunt one-time events, iar altele sunt tradiţii anuale.” Sumele investite depăşesc ordinul zecilor de mii de euro, „însă considerăm că timpul pe care îl alocăm este cea mai valoroasă resursă. (…) Ne implicăm personal. Mergem la faţa locului, vorbim cu oamenii de acolo şi le suntem alături şi după ce iniţiativa s-a încheiat, încercând să le ascultam mereu nevoile şi să găsim soluţii pentru a crea un mediu mai bun pentru noi toţi”.

    Rezultate:

    Pe parcursul anilor au participat peste 500 de persoane la iniţiativele DoGood (voluntari interni şi externi). Printre campaniile desfăşurate se numără mai multe parteneriate: un proiect în zona de educaţie, cu Teach for Romania, unde în afară de partea de voluntariat, echipa a adoptat două clase din comunitatea Castelu – 64 de copii, donând financiar pentru achiziţia de rechizite, haine, materiale didactice, excursii în afara comunităţii. Aici, copiii fac parte din minoritatea turco-rroma-horahai şi au fost marginalizaţi intens până la intervenţia Teach; plantare copaci cu cei de la Plantăm fapte bune în Ploieşti, Iaşi, Cluj – cu voluntari din cadrul mindit.io – în total 50 de voluntari. „În 2022 am avut şi o clasă Teach din Bucureşti”; curăţare traseu montan, iniţiativă desfăşurată împreuna cu cei de la Ted Adventure – „o tradiţie pe care ne-o dorim în fiecare an” – 21 de voluntari au strâns 500 kg. de gunoi – în munţii Iezer-Păpuşa; curăţare plajă Marea Neagră – o tradiţie instaurată în 2022, când echipa a strâns în jur de 150 kg. de deşeuri (cu focus pe cele mici, care pot fi înghite uşor de peşti) – împreună cu 24 de voluntari mindit.io şi două clase Teach din zona Constanţa; 1 million şi 3 million steps – aceeaşi iniţiativă, mai mulţi paşi – „o tradiţie începută în 2022 şi continuată în 2023, când am reuşit să avem cei mai mulţi participanţi – 149 în 2022, cu 2.194.741 de paşi făcuţi şi apoi 152 de voluntari în 2023, cu depăşirea celor 3 milioane de paşi. În urma atingerii ţelului, 10.000 de euro au fost donaţi în 2022 – 5.000 către Crucea Roşie pentru Ucraina şi 5.000 către Asociaţia Motivation. În 2023 am donat 5.000 euro către Motivation, scopul fiind să mergem pentru cei care nu pot merge şi să încurajăm mişcarea şi recunoştinţa pentru mobilitate”. Pe viitor, echipa îşi doreşte să extindă aria de parteneriate şi să încerce să atingă mai multe comunităţi din zone tot mai variate din România.

  • CSR 2023. Poftă de sănătate. Antrenament pentru stare de bine

    Motivaţie:

    Programul „Poftă de sănătate. Antrenament pentru stare de bine” este organizat de Edenred, în parteneriat cu Asociaţia ZI de BINE, şi se subscrie EduFOOD, direcţia strategică pentru 2023-2026, în România, a programului FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand), cel mai mare proiect european public-privat lansat şi coordonat de Edenred în 2009, activ în 11 ţări UE, inclusiv în România. Programul, care ţinteşte elevii din ciclul liceal, este organizat ca o competiţie interactivă şi nonformală adresată elevilor de liceu, pe parcursul căreia elevii învaţă despre nutriţie, mişcare şi educaţie emoţională, iar obiectivul este de a facilita învăţarea apetitivă de obiceiuri sănătoase la adolescenţi, ca bază pentru o viaţă echilibrată şi armonioasă.

     

    Descrierea proiectului:

    Începând cu luna aprilie 2023, timp de două luni, 200 de elevi, împărţiţi în echipe de 30-50 participanţi, de la cinci licee din Bucureşti (Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii „Gh.Airinei”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moţoc”, Colegiul Economic „Viilor”, Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Liceul cu program sportiv „Mircea Eliade”) au participat la o serie de activităţi interactive, în cadrul cărora şi-au testat cunoştinţele prin provocări gamificate, urmate de o probă finală pentru a câştiga marele premiu pentru liceul lor – dotarea cu echipamente, în valoare de 30.000 euro, specifice nevoilor fiecărei şcoli. Activităţile interactive au fost gândite sub forma a patru categorii tematice, mentorate de câte un trainer specializat, care a construit activităţi specifice de învăţare: chef Liviu Lambrino, bucătar cu experienţă, trainer şi formator pentru bucătarii profesionişti, a coordonat activităţile din categoria „Gătit şi alimentaţie sănătoasă”, Diana Voican, medic pediatru specializat în nutriţie, i-a învăţat pe elevi cum să creeze farfurii echilibrate şi delicioase în cadrul activităţilor din categoria „Bazele nutriţiei”, Radu Restivan, fondatorul comunităţii de alergare 321sport, a fost mentorul elevilor pentru activităţile din categoria „Mişcare şi sport”, iar psihoterapeutul Ancuţa Coman-Boldişteanu a coordonat activităţile din categoria „Coaching emoţional”. Competiţia finală a constat într-o probă practică de nutriţie, în cadrul căreia elevii au realizat o farfurie echilibrată, pe o temă specifică, urmată de un test de nutriţie, cu întrebări despre conceptele de bază din nutriţie, şi o probă practică de mişcare, sub forma unei curse cu obstacole. Investiţia s-a ridicat la 80.000 de euro.

     

    Rezultate:

    Proiectul a avut impact asupra unui număr de 200 de elevi de la cinci licee din Bucureşti. Programul Poftă de sănătate. Antrenament pentru stare de bine urmăreşte învăţarea apetitivă, printr-un format interactiv şi nonformal, în cadrul căruia elevii învaţă despre nutriţie, mişcare şi educaţie emoţională. Mai mult, echipa câştigătoare a primit 30.000 de euro, constând în echipamente şi dotări pentru şcoală.

  • CSR 2023. Orange Educational Program

    Motivaţie:

    Prin demersurile sale, Orange a dorit să contribuie la dezvoltarea mediului academic şi, totodată, la crearea unei punţi de legătură între sistemul educaţional şi piaţa muncii, prin încurajarea cooperării, cercetării şi a antreprenoriatului. Orange Educational Program (OEP), proiectul educaţional care creşte viitoarele generaţii de specialişti în telecomunicaţii, este prima iniţiativă de responsabilitate socială pe care compania a implementat-o, iar prima ediţie a avut loc în anul 1997, la Universitatea Politehnica din Bucureşti. OEP este complementar programelor Orange Fab şi Orange 5G Lab.

     

    Descrierea proiectului:

    Proiectul educaţional este prezent în 10 centre universitare din România şi reuneşte profesori, mentori, parteneri şi alumni. Pornit iniţial ca un program ce avea rolul de a aduce împreună educaţia cu mediul privat, pentru a oferi studenţilor un cadru extins de formare şi oportunităţi de integrare pe piaţa muncii, proiectul s-a transformat pe parcursul anilor. Astăzi, acesta înseamnă curriculă educaţională, burse anuale în valoare de 50.000 de euro, stagii de practică, mentorat, evenimente pentru studenţi, dar şi infrastructură şi tehnologie de ultimă generaţie, precum centrul de traning Orange din cadrul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – bibliotecă, sală de curs şi laborator de comunicaţii mobile. În plus, Orange asigură internet gratuit în toate sălile de curs şi laboratoarele facultăţii. OEP este meritul echipelor Orange, al universităţilor partenere, al companiilor care s-au alăturat în cei 26 de ani de la prima ediţie, dar mai ales al studenţilor care s-au înscris în proiect. Investiţiile în această iniţiativă şi în laboratoarele de cercetare 5G din Bucureşti şi Iaşi sunt în valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

     

    Rezultate:
    Peste 1.400 de absolvenţi şi peste 1.300 de profesori au ales să se alăture programului. OEP este un promotor al educaţiei de calitate şi al tehnologiei, un spaţiu de inovare şi cercetare la cele mai înalte standarde. Investiţia Orange a fost în capacity building pentru comunitatea locală de specialişti – atât cea academică, dar mai ales în viitoarea forţă de muncă. Aceşti specialişti au ieşit în piaţa muncii în diferite companii locale şi au avut acces la experienţe pragmatice, la tehnologie de ultim moment şi la mentorat din partea celor mai buni specialişti telecom. Mulţi dintre ei au devenit inginerii care au propulsat România în topul performerilor în materie de conectivitate din Europa şi o referinţă în inovaţie tehnologică. Printre obiectivele viitoare se numără extinderea colaborării la nivel academic pentru actualizarea curriculei universitare, în conformitate cu cerinţele pieţei muncii şi cu cele mai noi tehnologii utilizate în domeniul telecomunicaţiilor. Complementar, compania va continua să se implice în susţinerea cercetării şi a antreprenoriatului din România.

  • Investiţie de peste 27 mil. euro pentru dezvoltarea şi dotarea unui campus destinat învăţământului dual la Constanţa

    Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), alături de alţi peste 40 de parteneri (12 unităţi de învăţământ, 6 unităţi administrativ-teritoriale, 20 de operatori economici) au accesat un proiect european de 27,1 mil. euro, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru dezvoltarea şi dotarea unui campus profesional integrat pentru învăţământul dual preuniversitar şi universitar.

    Campusul profesional integrat ’’Ovidius Engineering Hub’’ va fi amplasat pe terenul aflat în proprietatea UOC şi va avea o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp. Proiectul presupune construirea unor spaţii noi dedicate învăţământului tehnic, cărora li se adaugă spaţii de cazare şi cantină pentru elevi şi studenţi.

    ’’Aceasta este cea mai mare investiţie în infrastructura educaţională constănţeană a ultimilor ani. Am convingerea că <Ovidius Engineering Hub> va avea un impact puternic pentru dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Sud-Est’’, a declara conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa, într-un comunicat de presă.