BusinessMagazin

Tag: economii

  • Cu ce pensie ieşim la pensie?

    Acelaşi lucru l-au spus şi părinţii sau bunicii noştri, acelaşi lucru l-am spus şi noi când ne-am angajat, la începutul anilor ’90. Părinţilor noştri li s-a topit pensia prin inflaţie, instrumentul folosit de România, de Banca Naţională pentru a ţine în viaţă statul, administraţia, economia.

    Inflaţia, salariile sub inflaţie, pensiile sub inflaţie au fost preţul plătit sub acest model de supravieţuire.

    Generaţia părinţilor noştri s-a trezit la pensie fără bani, cu un nivel al costurilor zilnice în creştere şi fără posibilitatea unui job suplimentar.

    Pe baza acestei experienţe, noi sau cei care intră pe piaţa muncii acum trebuie să ne gândim cum vom arăta peste 25-30-40 de ani, pe câţi bani ne vom baza atunci când piaţa muncii ne va da reject.

    Indiferent cât de buni profesional sunteţi, la un moment dat vârsta este un indicator mai puternic în faţa unui angajator.
    Pe piaţă au început să apară modele pentru pensia suplimentară, pensii private, care fac simulări pentru viitor. De asemenea, sunt fonduri mutuale sau fonduri de investiţii care, pe baza datelor actuale, pot să îţi simuleze ce bani ai putea să ai peste mulţi ani. Sunt bănci care îţi arată ce bani poţi să economiseşti şi cum va arăta contul tău peste 50 de ani.
    Toate aceste instrumente, toţi aceşti administratori de bani speră să treacă testul timpului. La ce mişcări dinamice sunt pe pieţele financiare, întrebarea este cine va rezista mai mult: clientul, adică tu, sau societatea de administrare, care îţi prezintă viitorul?

    În criză, au fost câţiva giganţi mari, în frunte cu AIG, ING, Merill Lynch, Lloyd’s, Erste etc., care au fost la un pas să intre în istorie. Noroc cu banii de la stat, care au salvat aceste grupuri financiare care de-a lungul anilor au vândut pe bandă rulantă produse financiare de investiţii, economisire, de viaţă.

    Pentru cei care s-au angajat la începutul anilor ’90 şi care ar fi pus deoparte câte 10 dolari pe lună până în anul 2000 şi apoi câte 100 de dolari/euro după 2000, contul ar trebui să aibă acum cel puţin 20.000 de euro.

    Cu încă 25 de ani de muncă, la 100 de euro puşi deoparte, ar trebui să se mai adune încă 30.000 de euro în contul privat.
    Deci la pensie ar trebui să ai puşi deoparte, banii tăi, cel puţin 50.000 de euro. Nu ştiu câţi dintre voi aveţi sau veţi avea acest cont. La nivelul dobânzilor actuale, o dobândă anuală de 1% v-ar aduce un câştig anual de 500 de euro, adică vreo 50 de euro pe lună. Cât era salariul mediu pe lună la începutul anilor ’90 în România.

    Cu aceşti bani nu vă descurcaţi.

    Aşa că trebuie să economisiţi mai mult acum, pentru a vă asigura un câştig mult mai mare când veţi ieşi la pensie.
    Dacă în acest moment aveţi, să spunem, un nivel salarial de 1.000-1.500 de euro pe lună, ar trebui să puneţi deoparte cel puţin 200 de euro pentru a încerca peste 3-4 decenii să vă menţineţi cât de cât nivelul de trai, fără să suferiţi o cădere majoră.

    Noi, românii, nu suntem daţi ca exemplu în privinţa economisirii, pentru că noi funcţionăm pe ideea de ”trăieşte clipa“.
    Dar pentru cei care au şansa să prindă pensia, fără bani deoparte, fără active în spate, apartamentul propriu şi un apartament dat în chirie, căderea va fi dramatică. Uitaţi-vă în jurul vostru. La acest lucru se adaugă şi costurile pentru menţinerea sănătăţii, care vor creşte.

    Nu aş putea să spun cuiva ce să facă, cum să economisească, unde să-şi pună banii – la bancă, într-un fond mutual, într-o pensie de viaţă, în acţiuni la bursă, în obligaţiuni, în titluri de stat, într-un apartament, într-un teren, în aur, bijuterii.
    Fiecare plasament are plusuri şi minusuri, dar de obicei toate merg cu piaţa. Cele mai multe plasamente cresc când piaţa creşte şi scad când piaţa scade. Foarte rar găseşti ceva care să te protejeze de fluctuaţiile vremurilor. Şi, oricum, sunt foarte puţini cei care au curaj să-şi investească banii în ceva exotic, unde nu multă lume se duce sau îşi pune banii. Aceasta este natura umană, să meargă cu turma.

    Ideal ar fi ca orice câştig care este mai mare decât piaţa să fie luat şi pus deoparte, în alte instrumente, mai conservatoare. De la un anumit nivel încolo, conservarea a ceea ce ai este mai importantă decât un câştig peste media instrumentelor din piaţă. De aceea se duce lumea în Elveţia, nu să câştige, ci să-şi conserve ceea ce are.

    Important este să facă ceva, să fie disciplinat şi să nu uite că fiecare an care trece înseamnă o şansă mai mică pe piaţa muncii în viitor.

    Întrebarea pe care ar trebui să v-o puneţi este cât ar trebui să am şi cum astfel încât să ajung la minimum 500 de euro pe lună din activele pe care le am, pe care le-am economisit şi adunat în timp.

    Cei 100-200 de euro de la stat nu vă vor ajunge dacă acum sunteţi obişnuiţi cu peste 1.000 de euro pe lună. În caz că nu ştiţi, punctul de pensie creşte la 1.000 de lei din acest an.
     

  • La ce ar renunţa bărbaţii dacă ar putea să-şi redobândească părul

    Astfel, studiul arată că sunt peste 800.000 de bărbaţi care caută, în mod activ, un tratament împotriva pierderii părului. Cei mai mulţi bărbaţi sunt afectaţi de alopecie (căderea părului) după vârsta de 85 de ani (80%), dar afecţiunea se manifestă des şi în cazul celor de sub 35 de ani (40%).

    În Statele Unite, spre exemplu, peste 40 de milioane de bărbaţi se confruntă cu o formă de cădere a părului.

    La ce-ar renunţa însă bărbaţii dacă şi-ar putea redobândi părul? 47% dintre cei intervievaţi în cadrul studiului au spus că ar renunţa la economiile din timpul vieţii, în vreme ce 60% spun că ar prefera să aibă din nou păr decât să aibă bani sau prieteni. Cel mai surprinzător răspuns a fost însă următorul: 30% dintre respondenţi au declarat că ar fi dispuşi să renunţe la sex dacă şi-ar putea redobândi părul.

  • Cum a ajuns o tânăra de 29 de ani care trăia din ajutor de somaj să facă aproape 1 milion de dolari

    În 2012 Kimra Luna nu avea niciun ban. Ea împreună cu soţul ei, Seth, şi cu cei doi copii trăiau în California cu socrii ei, încercând să supravieţuiască, informează Business Insider.

    “Timp de patru ani, nici eu, nici soţul meu nu am avut un job constant”, a povestit tânăra de 29 ani. “Aveam ceva economii, dar s-au evaporat repede, trăiam din ajutorul de somaj”, a adăugat ea.

    Seth a reuşit să obţină o slujbă ca şofer şi câştiga îndeajuns să acopere cheltuielile de bază. După şase luni de stat acasă, Luna s-a plictisit aşa că a apelat la economii şi a cumpărat un computer. Kimra Luna şi-a pornit un blog, apoi s-a angajat. Vindea produse de îngrijire a pielii şi suplimente organice. Între timp a început să citească mai multe despre antreprenoriat, iar în primavara anului 2014 şi-a lansat propriul site şi a renunţat la job. Pentru asta a făcut un împrumut de 5000 de dolari, bani pe care i-a folosit pentru crearea site-ului, pentru promovarea pe Facebook şi pe cursuri online.

    Primul ei produs a fost un curs numit “Crushing it on Facebook” (Cum să reuşeşti pe Facebook), în urma căruia a primit cereri pentru consultanţă şi coaching. A început să vândă pachete de coaching, o consultanţă de 12 săptămâni pentru 2.000 de dolari. În primele şase săptămâni a câştigat 10.000 de dolari. Un an mai târziu, compania a înregistrat venituri de 950.000 de mii de dolari.

    În momentul de faţă, principala sursă de venit este un program de marketing de 12 săptămâni “Be True, Brand You”, care costă 2000 de dolari şi care are 500 de studenţi. Ea estimează că lucrează cam 25-30 de ore pe săptămână, dar pentru a conduce afacerea are nevoie de ajutor. “Nu pot să lucrez fără ajutorul oamenilor. Am doi asistenţi care lucrează cam 30 de ore pe săptămână şi un bucătar care îmi prepară mesele”, a spus ea. 

  • Burnout şi alte boli ale angajaţilor moderni

    Greva controlorilor de trafic aerian din urmă cu câteva săptămâni a stârnit, pe lângă ştirile propriu-zise legate de orarul de zboruri, numeroase discuţii referitoare la doleanţele acestor angajaţi. Printre solicitările pe care le aveau nu se aflau măririle de salariu, ci creşterea personalului, în contextul în care conducerea ROMATSA intenţiona să reducă posturile până în 2019, la nivelul din 2009, potrivit liderului sindical al companiei. „Este foarte riscantă această politică, gândiţi-vă că avem locaţii cu doar trei controlori, noroc că directorul are şi el licenţă. Trebuie să te odihneşti, nu poţi să stai cu ochii într-un ecran 12 ore. Sunt reglementări internaţionale: una-două ore munceşti, apoi te odihneşti. De multe ori, nici după 12 ore oamenii nu pot pleca acasă”, spunea Gabriel Tudorache, la finalul lunii mai.

    Exemplul controlorilor de trafic aerian este printre cele mai relevante că o situaţie financiară bună la locul de muncă (salariul mediu la ROMATSA este de 21.000 lei) nu este totuşi suficientă pentru mulţumirea angajaţilor. Iar dacă angajaţii ROMATSA s-au revoltat prin grevă împotriva acestei stări, ce se întâmplă cu angajaţii şi managerii multinaţionalelor şi ai celorlalte firme locale, care nu se manifestă astfel?

    Cifrele Institutului Naţional de Statistică, centralizate de ZF, spun că deşi anul trecut a fost cel în care s-au creat cele mai multe locuri de muncă din ultimii 15 ani (mai mult cu peste 150.000, doar în primele opt luni, până la 4,7 milioane de angajaţi), acesta a fost şi anul cu cel mai mare deficit de personal cu care s-au confruntat angajatorii. „Deficitul de forţă de muncă pe care îl înregistrăm astăzi în România este enorm, nici nu ştiu dacă am putea estima câţi oameni ne lipsesc“, spunea în articolul respectiv Valentin Păuna, director de resurse umane şi membru în consiliul de administraţie al Metro Cash & Carry România.

    Dincolo de cifrele seci, cum se reflectă încărcătura tot mai mare pe umerii angajaţilor existenţi, pentru care nu mai este o noutate statul 12 ore cu ochii în calculator? În secolul trecut, în Statele Unite era popular sloganul „opt ore muncă, opt ore relaxare”. Acest echilibru, la care s-a ajuns în acea perioadă datorită activităţii sindicatelor, este ameninţat, potrivit observaţiilor făcute de jurnaliştii de la Financial Times; iar criza a avut un rol major în această ecuaţie: doar în România aproximativ 600.000 de joburi au dispărut din câmpul muncii după anul 2008.

    Un studiu realizat de Karyn Twaronite pentru Ernst & Young, realizat pe 10.000 de manageri full-time din opt ţări, arată că astfel numărul de ore lucrate a crescut semnificativ din 2008 încoace: aproximativ jumătate dintre manageri muncesc mai mult de 40 de ore, iar o treime spun că muncesc peste cinci ore suplimentare săptămânal.

    65% dintre angajaţii români lucrează peste program, potrivit unui studiu realizat la comanda Epson Europe. Angajaţii petrec, în medie, 6,2 ore pe săptămână peste program, la serviciu. Timpul suplimentar de lucru este determinat de presiunea sarcinilor de lucru asociată cu activitatea opţională suplimentară. 39% dintre angajaţii români respondenţi la studiu admit că „pur şi simplu nu au suficiente ore la dispoziţie pentru a finaliza sarcinile de lucru” şi 42% indică faptul că cerinţele de lucru, precum întâlnirile, raportarea şi administrarea interferează cu activitatea lor principală.

    Totuşi, potrivit cercetării, în timpul orelor petrecute peste programul de lucru se obţin cele mai bune performanţe, angajaţii români citind e-mailurile necitite (39%), revizuind sarcinile finalizate sau viitoare (41%) şi citind materiale pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele sau aptitudinile profesionale (38%).

    Un alt studiu, publicat în 2012 de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Siguranţă la Locul de Muncă, dezvăluie că 51% dintre angajaţii europeni găsesc stresul drept „obişnuit” la serviciu. Mai mult, aproximativ o treime dintre ei sunt afectaţi de depresia legată de muncă şi de burnout. Iar acest fenomen se reflectă nu doar asupra dezechilibrelor din viaţa angajaţilor, dar şi asupra productivităţii companiilor: costul zilelor lipsă de la birou ajunge la 94 de miliarde de dolari anual la nivel european.

    Dar cercetătorii europeni (prin firma de cercetare Matrix) arată că o estimare conservatoare plasează valoarea pierderilor la 600 de miliarde de euro anual. Din această valoare, costurile legate de absenteism şi prezenteism se ridică la 272 de miliarde de euro, de scădere a productivităţii – 242 de milioane de euro; cheltuieli legate de sănătate – 63 de miliarde de euro şi de beneficii sociale – 39 de miliarde de euro.

  • Generaţiile viitoare ar putea suferi cea mai mare criză: pensiile, bomba cu ceas pentru economiile dezvoltate

    Organizaţia cu sediul la Geneva a calculat că cele mai dezvoltate economii şi cele mai populate naţiuni s-ar putea confrunta cu un deficit de finanţare a sistemelor de pensii de peste 400.000 miliarde de dolari în 2050, faţă de aproximativ 70.000 miliarde de dolari în 2015, scrie CNBC.
    WEF anticipează că din cauza difi­cul­tăţilor cauzate de îmbătrânirea populaţiei cele mai mari economii ale lumii ar putea fi forţate să caute urgent o soluţionare a problemei pensiilor.

    Potrivit unei analize a WEF, şase ţări cu cele mai mari pensii, incluzând SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda, Japonia şi Australia, cât şi cele mai dens populate ţări din lume, China şi India, s-ar putea confrunta cu un de­ficit de finanţare a sistemelor de pensii de peste 400.000 miliarde de dolari în 2050, faţă de aproximativ 70.000 miliarde de dolari în 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Generaţiile viitoare ar putea suferi cea mai mare criză: pensiile, bomba cu ceas pentru economiile dezvoltate

    Organizaţia cu sediul la Geneva a calculat că cele mai dezvoltate economii şi cele mai populate naţiuni s-ar putea confrunta cu un deficit de finanţare a sistemelor de pensii de peste 400.000 miliarde de dolari în 2050, faţă de aproximativ 70.000 miliarde de dolari în 2015, scrie CNBC.
    WEF anticipează că din cauza difi­cul­tăţilor cauzate de îmbătrânirea populaţiei cele mai mari economii ale lumii ar putea fi forţate să caute urgent o soluţionare a problemei pensiilor.

    Potrivit unei analize a WEF, şase ţări cu cele mai mari pensii, incluzând SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda, Japonia şi Australia, cât şi cele mai dens populate ţări din lume, China şi India, s-ar putea confrunta cu un de­ficit de finanţare a sistemelor de pensii de peste 400.000 miliarde de dolari în 2050, faţă de aproximativ 70.000 miliarde de dolari în 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns o tânăra de 29 de ani care trăia din ajutor de somaj să facă aproape 1 milion de dolari

    În 2012 Kimra Luna nu avea niciun ban. Ea împreună cu soţul ei, Seth, şi cu cei doi copii trăiau în California cu socrii ei, încercând să supravieţuiască, informează Business Insider.

    “Timp de patru ani, nici eu, nici soţul meu nu am avut un job constant”, a povestit tânăra de 29 ani. “Aveam ceva economii, dar s-au evaporat repede, trăiam din ajutorul de somaj”, a adăugat ea.

    Seth a reuşit să obţină o slujbă ca şofer şi câştiga îndeajuns să acopere cheltuielile de bază. După şase luni de stat acasă, Luna s-a plictisit aşa că a apelat la economii şi a cumpărat un computer. Kimra Luna şi-a pornit un blog, apoi s-a angajat. Vindea produse de îngrijire a pielii şi suplimente organice. Între timp a început să citească mai multe despre antreprenoriat, iar în primavara anului 2014 şi-a lansat propriul site şi a renunţat la job. Pentru asta a făcut un împrumut de 5000 de dolari, bani pe care i-a folosit pentru crearea site-ului, pentru promovarea pe Facebook şi pe cursuri online.

    Primul ei produs a fost un curs numit “Crushing it on Facebook” (Cum să reuşeşti pe Facebook), în urma căruia a primit cereri pentru consultanţă şi coaching. A început să vândă pachete de coaching, o consultanţă de 12 săptămâni pentru 2.000 de dolari. În primele şase săptămâni a câştigat 10.000 de dolari. Un an mai târziu, compania a înregistrat venituri de 950.000 de mii de dolari.

    În momentul de faţă, principala sursă de venit este un program de marketing de 12 săptămâni “Be True, Brand You”, care costă 2000 de dolari şi care are 500 de studenţi. Ea estimează că lucrează cam 25-30 de ore pe săptămână, dar pentru a conduce afacerea are nevoie de ajutor. “Nu pot să lucrez fără ajutorul oamenilor. Am doi asistenţi care lucrează cam 30 de ore pe săptămână şi un bucătar care îmi prepară mesele”, a spus ea. 

  • Cum a ajuns o tânăra de 29 de ani care trăia din ajutor de somaj să facă aproape 1 milion de dolari

    În 2012 Kimra Luna nu avea niciun ban. Ea împreună cu soţul ei, Seth, şi cu cei doi copii trăiau în California cu socrii ei, încercând să supravieţuiască, informează Business Insider.

    “Timp de patru ani, nici eu, nici soţul meu nu am avut un job constant”, a povestit tânăra de 29 ani. “Aveam ceva economii, dar s-au evaporat repede, trăiam din ajutorul de somaj”, a adăugat ea.

    Seth a reuşit să obţină o slujbă ca şofer şi câştiga îndeajuns să acopere cheltuielile de bază. După şase luni de stat acasă, Luna s-a plictisit aşa că a apelat la economii şi a cumpărat un computer. Kimra Luna şi-a pornit un blog, apoi s-a angajat. Vindea produse de îngrijire a pielii şi suplimente organice. Între timp a început să citească mai multe despre antreprenoriat, iar în primavara anului 2014 şi-a lansat propriul site şi a renunţat la job. Pentru asta a făcut un împrumut de 5000 de dolari, bani pe care i-a folosit pentru crearea site-ului, pentru promovarea pe Facebook şi pe cursuri online.

    Primul ei produs a fost un curs numit “Crushing it on Facebook” (Cum să reuşeşti pe Facebook), în urma căruia a primit cereri pentru consultanţă şi coaching. A început să vândă pachete de coaching, o consultanţă de 12 săptămâni pentru 2.000 de dolari. În primele şase săptămâni a câştigat 10.000 de dolari. Un an mai târziu, compania a înregistrat venituri de 950.000 de mii de dolari.

    În momentul de faţă, principala sursă de venit este un program de marketing de 12 săptămâni “Be True, Brand You”, care costă 2000 de dolari şi care are 500 de studenţi. Ea estimează că lucrează cam 25-30 de ore pe săptămână, dar pentru a conduce afacerea are nevoie de ajutor. “Nu pot să lucrez fără ajutorul oamenilor. Am doi asistenţi care lucrează cam 30 de ore pe săptămână şi un bucătar care îmi prepară mesele”, a spus ea. 

  • Confesiunea unui antreprenor: cum am pierdut tot ce aveam de valoare în doar 10 luni şi ce am învăţat din asta

    Un tânăr antreprenor a scris pe platforma online medium.com cum afacerea sa a eşuat, cum şi-a pierdut toate economiile, cam 50.000 de dolari, maşina, totul în zecele luni şi ce a învăţat din această experienţă.

    Tânărul a început afacerea acum 2-3 ani când avea 22 de ani, iar economiile sale de 50.000 de dolari proveneau din diferite contracte de marketing online.

    Cele mai mari greşeli semnalate de el şi învăţămintele trase:

    1. Nu-ţi propune să construieşti o companie uriaşă precum Facebook sau Instagram

    Cu cei 50.000 de dolari tânărul nu voia să construiască orice companie de tehnologie, ci una uriaşă, cu impact, precum Facebook, Instagram sau Airbnb. “Voiam să lucrez la ceva epic, cu milioane de utilizatori, o companie de top”.

    “Am învăţat că nu trebuie să alergi după “the next big thing”, ci să creşti compania treptat, fără să-ţi propui un obiectiv atât de ambiţios”.

    2. Alegerea partenerului

    Tânărul şi-a ales drept co-fondator colegul de cameră deoarece era un tip grozav, deşi nu avea experienţă în marketing, dezvoltare software sau design şi nici nu investea niciun ban, ci “era dornic să ajute”.

    După şase luni, timp în care compania nu începuse să meargă, prietenului lui s-a plictisit şi nu mai voia să muncească la startup. “Astfel mi-am pierdut co-fondatorul, dar şi un prieten. Dacă cauţi un partener de afaceri asigură-te că îl alegi pentru motivele corecte”.

    3. Începe

    “După ce am avut ideea am petrecut vreo 2 săptămâni alegând un nume, site, apoi alte 2 săptămâni pentru a face un logo şi pentru a înfiinţa compania”, mărturiseşte tânărul care adaugă că înainte de toate acestea este importantă alegerea echipei, clarificarea obiectivului.

    4. Stabileşte exact ce faci, ce construieşti

    “Pentru foarte mult timp m-am chinuit să le explic oamenilor în 1-2 propoziţii exact ceea ce face startup-ul”, spun el. “Dacă nu poţi descrie afacerea într-un mod simplu unui necunoscător atunci nu ai o idee clară despre ceea ce faci şi asta e o problemă mare”.

    5. Pentru cine faci ceea ce faci?

    Trebuie neapărat să ştii exact care este publicul ţintă şi cum să ajungi la el. “Publicul meu erau companiile, dar doar după opt luni mi-am dat seama cât de greu îmi era să ajung la el. Nu am luat în calcul cum să ajung la clienţi şi timpul/costurile pentru a ajunge la ei”, spune el/

    Aşadar trebuie să ştii exact cui i se adresează produsul, serviciul afacerii, după care poţi seta aşteptările, planurile şi bugetul.

    6. Vorbeşte cu clienţii, adună feedback, caută validare

    Clientul ideal trebuie să-ţi spună ce-i place la produs, ce nu-i place, ce ar trebui schimbat etc. “Am vorbit cu clientul ideal după ce începusem afacere de 8-9 luni şi cheltuisem deja majoritatea economiile pe dezvoltarea software-ului şi asta era o problemă”.

    7. Păstreză costurile mici

    “Plăteam echipa de dezvoltatori cu ora. Acum îmi dau seama cât de nebunesc este acest lucru! Stabileşte un salariu lunar şi stabileşte obiective concrete”. De asmenea, tânărul recomandă căutarea unui partener familiar cu tehnologia, eventual dezvoltator software care să lucreze la startup pentru un anumit procent din companie.

    8. Finanţare

    Nu conta pe finanţare pentru a aduce primii utilizatori. “Am trecut prin iad pentru a putea găsi finanţare care să aducă utilizatori pentru a demara proiectul”. Lecţia este că dacă nu ai fonduri disponibile sau o echipă pentru a demara proiectul atunci nu începe afacerea.

    “Mi-am pierdut toate economiile în 10 luni, mi-am vândut maşina, setul de crose de golf, mi-am pierdut prietenul şi nici cu sănătatea nu stăteam prea bine”, mărturiseşte el.

    A renunţat la afacere şi a portni un alt startup SaaS (Software as a service) cu câţiva prieteni şi au investit mai puţin de 1000 de dolari. “În trei luni deja trăiam din vânzări, iar afacerea a fost achiziţionată la şase luni după asta”. 

  • Promovarea României ca destinaţie pentru investiţii

    Se întâmplă şi la reuniunile anuale ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care a luat fiinţă şi pentru a înlesni afluxul de investiţii străine în ţările ex-comuniste din Europa Centrală şi de Est. ”Marketingul de ţară“, promovarea României ca destinaţie pentru investiţii, nu se face, însă, chiar în fiecare an. Nu s-a întâmplat anul trecut, la reuniunea BERD de la Londra, când România nu a avut un panel oficial de prezentare, dar s-a întâmplat în primăvara acestui an, în însoritul şi mult încercatul de criză Cipru.

    Reuniunea anuală a BERD, oportunitate uriaşă de reclamă pentru ţările mai puţin dezvoltate din regiune, în special în trecut, a rămas o ocazie de a ţine aproape investitorii şi de a-i informa în legătură cu evoluţia economiei şi avantajele competitive care fac diferenţa faţă de alte ţări. Astfel de reuniuni sunt o ocazie de informare, networking şi discuţii one-to-one între mai marii finanţelor europene şi investitori.

    Punerile în scenă ale performanţelor economice se dovedesc utile, de altfel, câteodată, dacă ne gândim că ultimii ani au făcut unii investitorii să diferenţieze mai mult ţările pe baza performanţelor individuale în locul unui tratament la pachet. Iar România poate să fie un beneficiar al acestei schimbări de abordare având în vedere situaţia macroeconomică bună, creşterea economică solidă. Totodată, România poate să beneficieze în ochii investitorilor de un contrast favorabil în raport cu unele dintre ţările vecine sau din regiune. România este în continuare dependentă de capitalurile străine atât pentru rostogolirea datoriei externe, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar. Important este nu doar să atragem investitori, ci şi ce fel de investitori.

    După perioada de criză economică, în care pariul cel mare era îmblânzirea pieţelor şi investitorilor prin eforturi de austeritate menite să reducă deficitele bugetare şi datoria publică, în ultimii ani s-a prefigurat mai mult ideea de revigorare a economiilor fără a distruge – prin derapaje periculoase – echilibrele restabilite cu multe sacrificii, dacă se poate şi realizarea unor reforme structurale menită să amelioreze competitivitatea şi mesaje mai mult sau mai puţin ”marketate“ care să câştige sau să păstreze încrederea investitorilor. Iar uneori este utilă coborârea din sferele macroeconomiei pe terenul economiei reale.

    România a cunoscut o renaştere economică în ultimii ani, în timp ce economii mai dezvoltate din Europa avansează cu ritmuri mai lente. Datele economice şi financiare suflă în pânzele optimismului afişat de oficialii români. |nsă, cu toate că există multe motive de optimism, inclusiv după creşterea economică neaşteptat de bună din primul trimestru, de 5,7%, pot să apară nori din sfera bugetară care să întunece cerul optimismului, dacă nu vor fi găsite soluţii de creştere a încasărilor bugetare şi de compensare a deficitului bugetar. Important este să nu repetăm greşelile din trecut, când decidenţii din mediul economic şi politic se lăudau că ”economia duduie“ până când motorul a crăpat.

    Revenind la reuniunea anuală a BERD – una dintre întâlnirile ritualice ale lumii financiare – guvernatori ai băncilor centrale din ţările beneficiare şi nonbeneficiare, miniştrii de finanţe şi bancheri comerciali şi investitori, au participat în acest an la evenimentul organizat la Nicosia, în Cipru, alături de alţi oaspeţi de rang înalt din finanţele internaţionale.

    România a fost bine reprezentată la nivel oficial la reuniunea BERD. Evenimentul, devenit deja tradiţional, a adus în faţa investitorilor oficialii ai BNR, ai Ministerului Finanţelor, ai Bursei de Valori Bucureşti, dar şi reprezentanţii ai mediului de afaceri.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi CEO-ul BVB, Ludwik Sobolewski, au preferat să urmărească din sală prezentarea de ţară.

    Printre speakerii din panelul organizat de România pentru investitorii străini s-a aflat Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, care a prezentat într-o notă pozitivă politica monetară şi evoluţia sectorului bancar autohton, dând de înţeles că şi cele două posibile motive de îngrijorare pentru investitori din anii trecuţi – riscul legislativ şi nivelul ridicat al creditelor neperformante – s-au temperat. ”Sistemul bancar din România a fost pe profit în ultimii doi ani, instituţiile de credit sunt bine capitalizate şi lichide, iar banca centrală a asigurat stabilitatea preţurilor, stabilitatea financiară şi stabilitatea cursului de schimb“, a explicat viceguvernatorul băncii centrale. Totodată, el a susţinut că dobânzile aflate la minime istorice au stimulat creditarea în moneda locală, iar inflaţia este scăzută în România, fără să ajungem la deflaţie. Voinea a ţinut să reamintească investitorilor că România nu a salvat băncile cu bani de la buget, fiind una dintre cele cinci ţări membre ale UE care nu au folosit bani publici pentru a susţine sectorul financiar de când a izbucnit criza economică.