BusinessMagazin

Tag: creare

  • Economia Statelor Unite a creat 266.000 noi locuri de muncă în noiembrie, maxim al ultimelor 10 luni

    Economia Statelor Unite a creat 266.000 de noi locuri de muncă în noiembrie, cu mult peste aşteptările analiştilor, acesta fiind cel mai bun ritm din ultimele 10 luni, potrivit unui raport publicat vineri de Departamentul pentru muncă din Statele Unite, transmite Reuters.

    Industria a recuperat toţi cei aproximativ 43.000 de angajaţi General Motors care au fost în grevă în octombrie şi care au tras în jos noile locuri de muncă create în octombrie, care s-au cifrat la 128.000. Administraţia a adăugat 12.000 de noi locuri de muncă, iar industria a bifat doar 1.000 de angajări, fără revenirea angajaţilor GM, în contextul unor factori sezonieri. Industria medicală americană a ieşit şi ea în evidenţă cu numărul noilor angajări, care s-a ridicat la 60.200 de persoane (cel mai ridicat din martie), evoluţia per ansamblu indicând că economia Statelor Unite, cea mai mare din lume, va continua expansiunea pe termen scurt şi mediu.

    Raportul lunar al Departamentului pentru muncă a evidenţiat de asemenea câştiguri salariale constante şi că rata şomajului a revenit la 3,5%, ceea ce sugerează că cheltuielile consumatorilor, care reprezintă circa 70% din economia americană, vor impulsiona în continuare expansiunea economică, acum în al 11-lea an, cea mai lungă din ultimii aproape 150 de ani.

    Raportul a adăugat la alte rapoarte optimiste care creionează o imagine pozitivă asupra economie precum raportul privind deficitul comercial şi cel privind achiziţia de noi locuinţe. Împreună, datele ce arată o îmbunătăţire validează decizia Rezervei Federale (Fed) de luna trecută de a reduce dobânzile şi mai ales de a semnala o pauză în ciclul său de reducere a costului creditelor ce a demarat în iulie cu prima tăiere a ratei de politică monetară din 2008 încoace.

    În acest context, factorii de decizie de la nivelul Fed sunt aşteptaţi să evidenţieze rezilienţa economiei la următoarea întâlnire de politică monetară, ce va avea loc în 10-11 decembrie. Totuşi, tensiunile comerciale vor continua să reprezinte un risc fundamental ce va trebui luat în considerare de către banca centrală a Statelor Unite.

    “Acesta a fost un raport solid, cu o creştere solidă a salariilor, o nouă scădere a ratei şomajului şi o creştere decentă a câştigurilor pe oră”, spune Chris Low, economist şef la FHN Financial din New York. “Fed va vedea acest lucru ca o confirmare clară a deciziei lor de a opri reducerea dobânzilor.”

    O piaţă a muncii tensionată, cu o ocupare integrală a forţei muncă, generează creşteri de salarii constante. Câştigurile pe oră au urcat cu şapte cenţi, sau 0,2%, după o creştere de 0,4% în octombrie. Salariile au crescut cu 3,1% în noiembrie în ritm anual, de la un avans de 3,2% în luna octombrie faţă de luna octombrie 2018.

    Raportul, care consemnează cea mai mare creştere lunară a noilor locuri de muncă din ianuarie încoace, a venit cu mult peste media lunară de 180.000 de noi angajări consemnată în acest an. Economiştii chestionaţi de Reuters estimau că economia americană va crea 180.000 de locuri de muncă în noiembrie. Totodată, cifrele pentru septembrie şi octombrie au fost şi ele revizuite în sens pozitiv, fiind consemnate 41.000 de locuri de muncă adiţionale create în respectivele luni.

    Avansul angajărilor noi sugerează că războiul comercial al administraţiei Trump cu China, care a dus industria manufacturieră în recesiune, nu s-a extins încă în servicii, consum şi în economie per ansamblu.

    În timp ce Washingtonul lucrează cu Beijingul la un acord comercial în „primă fază”, Statele Unite au amplificat tensiunile cu alţi parteneri comerciali printre care Brazilia, Argentina şi Franţa. În trecut, Trump a apărat majorarea tarifelor vamale spunând că acestea sunt necesare pentru a proteja producătorii americani şi pentru a contracara acţiunile de devalorizare a monedelor de către partenerii de comerţ.

    Dolarul a înregistrat o oscilaţie pozitivă minoră pe fondul raportului, în raport cu un număr de alte şase valute, în timp ce randamentul obligaţiunilor trezoreriei americane au scăzut pe toate maturităţile, iar indicii bursieri americani au înregistrat şi ei un parcurs pozitiv la startul şedinţei de tranzacţionare de la Wall Street.

    Incertitudinile inerente războiului comercial purtat de administraţia Trump cu China au avut un impact asupra companiilor americane, cheltuielile cu investiţiile şi producţia marcând scăderi în ultimele 4 luni.

  • Tânăra din Bârlad care şi-a investit toate economiile într-o carte

    „Am plecat de la o convingere personală: fericirea începe cu mine, deci doar învăţând să mă iubesc pe mine voi reuşi să-i iubesc pe cei din jur şi implicit viaţa. Plecând de la a explica modul în care funcţionează iubirea în relaţia bărbat – femeie, am creat ebookul «Iubirea celor singuri», o carte cu viziunea iubirii”, spune Oana Rotaru.

    Ebookul este o extensie a blogului personal al tinerei, unde abordează de asemenea subiecte legate de dezvoltare personală. Proiectul cărţii electronice s-a născut în 2018, iar lansarea a avut loc în 2019.

    „Investiţiile au fost la nivelul timpului personal, resursă pe care o consider având rolul cel mai valoros, dar şi implicit prin site, imaginea produsului şi campania de promovare. Am investit o parte din banii economisiţi lucrând ca florist pe timpul verii – 800 de euro”, mai spune Oana Rotaru.

    În 2020, ea vrea să lanseze şi un audiobook, dar şi un program pe platforma online care să introducă publicul în sfera autocunoaşterii. Cea mai mare parte a cititorilor cărţii electronice sunt femei.

    „Targetul îl reprezintă persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, 60% este format din public feminin. În esenţă, cei care au avut deja contact cu blogul sunt şi cumpărătorii ebookului. Ideea de bază pentru care doresc să citească ceea ce scriu este dorinţa de a înţelege un sentiment pe care cu toţii îl trăim, dar dintr-o perspectivă diferită, a generaţiei tinere.”

    Ebookul cu titlul „Iubirea celor singuri” costă 5,99 euro şi se cumpără direct de pe site-ul Oanei Rotaru.

    Autoarea cărţii s-a implicat, de-a lungul timpului, în diverse proiecte şi iniţiative pentru dezvoltarea personală, a tinerilor sau ajutorarea familiilor cu potenţial scăzut de a susţine educaţia copiilor. Vreme de patru ani, începând din 2015, Oana Rotaru a lucrat pentru Mireasa Group Bârlad, un business în organizarea de nunţi.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Chic Bijoux – producţie de bijuterii (Cluj-Napoca)
    Fondatori: Ioana Susan, Sorin Buiac
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 650.000 de euro
    Prezenţă: online
    Afaceri de la zero
    Dezvoltare personală prin tehnologie 

    Wild Thing – organizare de excursii (Bucureşti)
    Fondatori: Paul Călin, Silviu Dragomir, Monica Călin
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 50.000 de euro
    Prezenţă: excursiile sunt organizate în România şi în străinătate

    Creative Pill – creaţie de design pentru produse tehnologice (Bucureşti)
    Fondatori: Vlad şi Dragoş Iorgulescu
    Investiţie iniţială: 3.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 500.000 de lei (109.000 euro)
    Prezenţă: în România şi în străinătate

    Fala Português – cursuri de limbă portugheză (Bucureşti)
    Fondator: Cristina Niţu
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 18.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti (la Institutul Cervantes)

    Toppik – distribuţie de produse cosmetice pentru persoanele cu probleme de cădere a părului
    (Cluj-Napoca)
    Fondator: Ioan-Adrian Danciu
    Investiţie iniţială: 2.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 100.000 de euro
    Prezenţă: online

  • Un desert uşor ca fulgul

    Cu ajutorul unui proces de producţie utilizat iniţial pentru obţinerea celui mai uşor material solid din lume în anii ’30, aerogelul, compania londoneză a reuşit să creeze un mereng (desert pe bază de albuş şi zahăr) care cântăreşte un gram. Folosind metoda de obţinere a aerogelurilor, care permite înlocuirea lichidului dintr-un gel cu gaz, Bompass & Parr înlocuieşte lichidul din albuşul de ou cu dioxid de carbon care apoi este adus în stare gazoasă şi eliminat, în urmă rămânând doar scheletul de albuş al merengului. 

  • Ce milionari a produs IT-ul din România

    După succesul cu antivirusul RAV, cumpărat de compania lui Bill Gates, Radu Georgescu a continuat să dezvolte businessuri de tehnologie remarcate şi apreciate la nivel internaţional. Astfel, în 2010 antreprenorul român a făcut al doilea exit prin vânzarea procesatorului de plăţi online ePayment grupului sud-african Naspers, iar în 2013 pe cel de-al treilea: vânzarea companiei de IT Avangate unui fond de investiţii cu active de 7 mld. dolari din Silicon Valley. A urmat şi al patrulea exit, în 2014, când Modulo Consulting, un integrator local de soluţii IT pentru operatori de comunicaţii, a cumpărat businessul Axigen – un software care permite companiilor să-şi creeze propriul server de mesagerie electronică (e-mail).

    Antreprenorul român nu s-a oprit însă aici, continuând să investească şi în alte business-uri de tehnologie prin intermediul fondului de investiţii Gecad Ventures. Totodată, el s-a alăturat şi unor investiţii făcute de Early Game Ventures, un fond de investiţii condus de Dan Călugăreanu, Cristian Munteanu şi Radu Stoicoviciu. Până acum, Early Game Ventures a finanţat o serie de start-up-uri locale printre care se numără Bunnyshell, Adiem, BookVitals şi RoboSelf Technology.

    Cu cele patru exituri de success, plus celelalte finanţări în domeniul tech, Radu Georgescu a fost practic cel care a deschis drumul, arătând că România este importantă pe harta inovaţiei tehnologice la nivel mondial. Lui i-au călcat pe urme mai multe nume noi, care au reuşit de asemenea să valideze la nivel internaţional afaceri demarate aici – unele dintre cele mai răsunătoare exemple fiind achiziţia LiveRail (iulie 2014), o idee născută la Cluj-Napoca, de către Facebook, într-o tranzacţie estimată la 500 mil. dolari, vânzarea start-up-ului Clever Taxi (iunie 2017) indirect către Daimler pentru circa 10 milioane euro şi succesul producătorului de ceasuri inteligente Vector Watch, care a fost cumpărat în 2017 de americanii de la Fitbit, companie achiziţionată luna aceasta de gigantul Google pentru suma de 2,1 mld. dolari.

    Pe lângă aceste deal-uri răsunătoare în industria IT la nivel global, pe piaţa locală s-au mai realizat o serie de tranzacţii în ultimii ani, o efervescenţă foarte mare fiind pe segmentul de comenzi online de mâncare, care a atras la rândul lui jucători internaţionali în România. Mai exact, platforma online pentru comenzi de mâncare hipMenu, fondată în 2013 în Cluj-Napoca, a fost cumpărată anul trecut de gigantul german Delivery Hero, care deţine şi platforma foodpanda pe plan local. De asemenea, tot anul trecut, platforma online pentru comenzi de mâncare Oliviera, înfiinţată în 2014 în Bucureşti şi cumpărată ulterior de grupul Hello Hungry din Bulgaria, a intrat în portofoliul olandezilor de la Takeaway.com. Aceştia au cumpărat cele două platforme, Oliviera.ro şi HelloHungry.bg, pentru o sumă de circa 10 milioane de euro.

    Totodată, în ultimii cinci ani, pe piaţa locală au apărut tot mai mulţi investitori de tip angel, precum şi fonduri de investiţii locale cu focus în zona de tehnologie. Astfel, dacă în urmă cu cinci ani start-up-urile locale erau nevoite să înfiinţeze businessuri în afara României şi să aplice la acceleratoare din străinătate, precum Seedcamp, hub:raum sau altele pentru a putea obţine finanţări substanţiale, astăzi există mai multe fonduri de investiţii locale. Câteva exemple pentru start-up-uri fondate în străinătate de români sunt TypingDNA, Appscend sau MEDIjobs.

    Printre primele fonduri de investiţii cu focus pe zona de tehnologie din România a fost 3TS Capital Partners, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Europa Centrală şi de Est, care administrează şi fondul 3TS Catalyst România. Acesta a investit de-a lungul timpului peste 10 milioane de euro în start-up-uri de tehnologie de pe plan local care activează în zona de comerţ electronic, soluţii cloud de tipul software as a service (SaaS), agenţii de turism online şi hardware (dispozitive wearable – ceasuri inteligente). Printre start-up-urile susţinute de 3TS Capital Partners s-au numărat SmartDreamers, Elefant.ro, Vola.ro, Simartis Telecom, Green Horse Games, Avocat.net, 123contactform, SmartBill, Marketizator (actualul Omniconvert) şi Vector Watch. Toate investiţiile realizate au fost de tipul cash-in – majorare de capital, perioada de investiţii tipică fiind cuprinsă între 3 şi 5 ani.

    Începând de anul trecut, pe piaţa locală a început să fie foarte activ şi fondul de investiţii GapMinder – proiect iniţiat de Dan Mihăescu, un manager cu experienţă în domeniul M&A (mergers and acquisitions) şi în mediul corporate, în multinaţionale precum Microsoft şi UPC, împreună cu Sergiu Roşca, antreprenor şi avocat de profesie. GapMinder a acordat până acum finanţări de peste 5 mil. euro pentru start-up-uri din România, din care 4 mil. euro în 5 companii – SmartDreamers, FintechOS, TypingDNA, Sypher şi Paybilla – şi peste 1 mil. euro în alte 25 companii selectate în cadrul programului de accelerare Techcelerator. Printre celelalte start-up-uri susţinute financiar de GapMinder se numără şi ialoc, TalentBrowse, MEDIjobs, undelucram.ro, AppSeed, Confidas, Cyscale, Flixier (o platformă de editare video online care măreşte semnificativ viteza de editare), OmniCare, Prokuria, Securifai şi Vetted.

    Cea mai recentă investiţie realizată de GapMinder este cea în platforma de e-fullfilment Frisbo, unde a contribuit la finanţarea de 1,2 milioane de euro împreună cu ROCA X, un alt fond de investiţii local axat pe start-up-uri tech, şi cu alţi investitori de tip angel.

    Grupul de antreprenori români care a pus bazele ROCA X – Liviu Stoleru, Lucia Costea, Oana-Ionela Luca, George-Mircea Târnoveanu şi Marius Alexe – alături de divizia de investiţii a CITR Group (prin CIT Resources şi CIT Restructuring), BT Asset Management şi Grampet SA, are în plan să ajungă la plasamente de 10 mil. euro în doi ani. Până acum, ROCA X a investit aproximativ 600.000 euro în cinci start-up-uri, dintre care trei de pe piaţa locală: Beez (o aplicaţie care ajută la economisirea banilor), Feexers (market­place pentru servicii de înfrumuseţare) şi Feeel (platformă digitală europeană care centralizează accesul la servicii de sănătate).

    În ceea ce priveşte valoarea totală a finanţărilor primite de un start-up local, UiPath – cel care a devenit primul şi singurul unicorn născut în România – conduce detaşat topul cu peste un miliard de dolari, sumă primită în patru runde de finanţare desfăşurate în 2017, 2018 şi 2019. De altfel, cea mai recentă finanţare primită de UiPath, de 568 mil. dolari (516,35 milioane euro), a reprezentat 97% din suma totală investită până acum anul acesta în start-up-urile de tehnologie din România, conform raportului Eastern Disruptors, realizat de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), cea mai puternică organizaţie din sectorul de IT românesc.

    Ca atare, UiPath, compania fondată de Daniel Dines şi Marius Tîrcă pentru dezvoltarea de soluţii software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii pe baza tehnologiei RPA (Robotic Process Automation), a pus din nou România pe harta inovaţiei tehnologice la nivel global. În prezent, unicornul este evaluat la 7 mld. dolari, având operaţiuni în toată lumea. UiPath are în total 53 de birouri în 20 de oraşe, în care lucrează agregat circa 3.000 de persoane. Dintre acestea, 1.000 lucrează în centrul de dezvoltare UiPath din Bucureşti şi alte 1.000 în sediul central din New York (SUA).

    În paralel cu exiturile de succes ale lui Radu Georgescu şi efervescenţa de pe piaţa locală în ceea ce priveşte finanţarea start-up-urilor de tehnologie, soţii Talpeş au arătat că se poate crea un produs software românesc care să fie vândut de aici în întreaga lume.

    Astăzi, Bitdefender este una dintre cele mai mari companii de securitate cibernetică şi software antivirus din lume. Veniturile anuale ale companiei depăşesc 120 de milioane de dolari, din care 40% provin de pe piaţa din America de Nord. Bitdefender, evaluată la 600 de milioane de dolari, are în prezent peste 1.400 de angajaţi în birouri din 11 ţări, sediul central al companiei rămânând la Bucureşti.

    Până acum însă niciun start-up local nu i-a călcat pe urme, abordarea unicornului UiPath fiind diferită: la scurt timp după primele finanţări de câteva zeci de milioane de dolari, compania românească a ales să îşi mute sediul central în SUA, la New York, majoritatea persoanelor crezând acum că UiPath este o firmă americană. Mulţi dintre investitorii străini obligă start-up-urile locale să se relocheze în Marea Britanie sau în SUA pentru a le acorda finanţări substanţiale. Acum însă, odată cu dezvoltarea ecosistemului local pentru susţinerea ideilor de afaceri, antreprenorii din România au la dispoziţie şi opţiuni de finanţare pe plan autohton cel puţin pentru demararea businessului şi extinderea în regiune. 

  • O ultimă rundă de aventuri

    Serialul creat de Mike Judge a fost unul dintre cele mai de succes sitcomuri ale HBO, dar plecarea lui T.J. Miller (Erlich) pare să fi însemnat şi începutul sfârşitului pentru Richard şi prietenii săi.

    Silicon Valley are ca subiect povestea (nefericită, de cele mai multe ori) a lui Richard Hendricks, un tânăr programator care visează să schimbe lumea. Alături de prieteni, Richard încearcă să revoluţioneze tot felul de tehnologii (sau, în noul sezon, să creeze un nou internet) şi să pună pe picioare o companie de succes. Lucrurile nu ies însă niciodată aşa cum îşi imaginează echipa, ducându-i pe tinerii programatori în situaţii cel puţin penibile. Numele companiei e Pied Piper, iar ceilalţi membri ai echipei sunt Jared, Gylfoyle, Dinesh şi Monica.

    Sezonul 6 a debutat la HBO pe 27 octombrie, iar strategia abordată de scenarişti e aceea de a se concentra pe partea întunecată a tehnologiei şi a luptei permanente dintre antreprenori şi finanţatori. Glumele nu pot lipsi, fiind totuşi vorba de un sitcom, dar dinamica dintre personaje vrea să evoce în primul rând nostalgie, nu absurditate, aşa cum s-a întâmplat în sezoanele anterioare.

    Pied Piper este acum o companie de succes, iar Richard se luptă cu problemele morale legate de noul internet, mai exact protecţia datelor personale. E un subiect „la modă” şi mă bucur că scenariştii nu s-au ferit să abordeze o temă delicată.

    Cel mai bun lucru la Silicon Valley e inteligenţa sa; este un sitcom, deci trebuie să provoace râsete, dar o face într-un mod mult mai subtil decât alte seriale de comedie. O face abordând subiecte despre care citim în fiecare zi, unele sensibile, îmbrăcându-le sub forma unor lucruri de care putem râde. Scenariştii fac asta dând un aer de superficialitate acestor subiecte, iar în asta cred că stă succesul de care s-au bucurat primele cinci sezoane.

    Subliniez faptul că Silicon Valley nu e un serial pentru cei pasionaţi de tehnologie, ci unul pentru oamenii care caută umor de calitate. Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi glumele, pentru că ele sunt explicate pe înţelesul tuturor. Vorbim, repet, de unul dintre cele bune seriale de comedie produse de HBO.

    Finalul primului episod sugerează întoarcerea lui Jared în casa de la care a pornit totul, moment ce s-ar putea dovedi central în structura întregului sezon. Oricum ar fi, finalul serialului va aduce un gol pe care HBO va trebui, cumva, să îl umple; e o misiune ce se poate dovedi destul de dificilă.

    Notă: 8,5/10

  • După hotelurile pentru căţei şi pisici, urmează hotelurile pentru insecte. La ce s-a gândit un designer francez

    Un designer francez, Marlène Huissoud, a creat o serie de scaune intitulată „Please Stand By”, gândite ca adăposturi sau „hoteluri” pentru insecte polenizatoare, cum ar fi viespile, fluturii sau albinele solitare, impresionată de rezultatele unor studii care arată că peste 40% dintre speciile de insecte din lume sunt în declin, scrie Dezeen. Scaunele, confecţionate din materiale naturale, cum ar fi lutul nears sau lemnul, sunt prevăzute cu găurele de până la 10 centimetri şi permit insectelor să-şi facă cuib sau să hiberneze. Hotelurile pentru insecte au fost create cu ajutorul unor savanţi de la King’s College din Londra, au fost prezentate la o expoziţie de artă, iar în prezent li se caută o reşedinţă permanentă.

  • În mintea copiilor

    De la case bântuite la carusele ameţitoare, de la reproduceri în miniatură ale unor clădiri emblematice din mai multe ţări la un minicinematograf cu scurtmetraje care aduc pe ecran personaje din universul Lego, nu există loc în Legoland care să nu-i facă pe cei mici să-şi tragă părinţii de mână către o nouă fascinaţie. Din peisaj nu lipsesc nici românii.

    „Hai să ne activăm superputerile!”, îi spunea, într-o luni dimineaţă, în română, o puştoaică fratelui ei, într-unul din hotelurile tip castel din Legoland. O noapte de cazare acolo porneşte de la 220 de euro (1.640 de coroane daneze).

    Piesa de rezistenţă a oraşului Billund este însă Lego House, o construcţie făcută în jurul conceptului lego, în care totul, de la arhitectura clădirii la dinozaurii reproduşi în interior, este o reproducere a micilor cărămizi menite să creeze jucării pentru copii, dar şi pentru oamenii mari.
    „Am deschis Lego House în septembrie 2017, bazându-ne pe ideea de învăţare prin joacă. Este singura astfel de casă pe care am făcut-o şi va rămâne singura, pentru că vrem să fie asociată cu oraşul în care a luat naştere Lego”, explică Jesper Vilstrup, CEO al Lego House, care lucrează pentru grupul danez de 18 ani.

    Anul trecut, 245.000 oameni au trecut pragul casei Lego, iar estimările pentru 2019 arată că numărul ar putea ajunge la 275.000. Vizitatorii vin din toată lumea, mai exact din peste o sută de ţări – precum Germania, Olanda, Marea Britanie, dar şi Statele Unite ale Americii sau ţări asiatice. Majoritatea turiştilor sunt însă din Danemarca.

    Lego House este, practic, raiul oricărui pasionat de lego, mai mult sau mai puţin copil. Coloana vertebrală a clădirii este un copac făcut din 6,3 milioane de piese lego, cu o înălţime de 15,5 metri. De ce copac? Pentru că primele jucării făcute de Lego au fost din lemn, nu din plastic, fondatorul Ole Kirk Kristiansen orientându-se abia mai târziu către cuburile care aveau să-l facă faimos, poate, pentru eternitate.
    „Fiecare dinozaur are gura deschisă, nu fără motiv. Îi întrebăm pe copii dacă au idee ce sunete scoate un dinozaur şi ei ne spun că nu ştiu. Aşa că le-am pus câte o jucărie din lego fiecăruia sub picior pentru a le spune că sunetul pe care îl scoate un dinozaur este similar cu cel pe care îl scoate un părinte atunci când calcă pe o piesă lego rătăcită prin casă”, povesteşte ghidul din Lego House.

    „If you can think it, you can build it” (Dacă îţi poţi imagina ceva, îl poţi construi) – este sloganul după care se ghidează orice angajat al Lego, care a învăţat, în timp, că jucăriile nu sunt doar o formă de a le da copiilor o ocupaţie, ci o adevărată modalitate de educare.
    „Orice piesă de lego, chiar şi creată acum 60 de ani, este concepută în aşa fel încât să se potrivească şi astăzi cu una făcută acum, pentru a da naştere unei jucării noi”, povesteşte Signe Wiese, responsabilă cu predarea istoriei Lego în muzeul amenajat în casa în care a început totul, în anul 1932.

    Ea povesteşte şi că, în procesul de predare a businessului mai departe către copiii săi, fondatorul Lego – Ole Kirk Kristiansen – a fost cât se poate de sever, pentru a impune standardele de calitate pe care şi le dorea.

    „De pildă, când fiul său a împachetat un set de răţuşte pentru a fi vândute după ce le dăduse cu doar două straturi de lac în loc de trei, Ole Kirk Kristiansen l-a pus să le desfacă din ambalaje şi să le dea şi cu cel de-al treilea strat necesar. Nu a avut voie să se culce până nu a terminat”, spune Signe Wiese.

    De la înfiinţare şi până astăzi, Lego a rămas un business de familie, ajuns acum la cea de-a treia generaţie. Astfel, actualul proprietar este Kjeld Kirk Kristiansen, nepotul fondatorului.

    Jucării în era digitalului
    Billund este un oraş care abia numără 7.000 de locuitori şi orice atracţie acolo este în jurul Lego. Deşi atât de mic, oraşul are un aeroport – proporţional cu mărimea localităţii – tocmai pentru a facilita accesul numeroşilor turişti care vor să afle povestea cuburilor care le-au bucurat copilăria, chiar la ele acasă.

    În Billund, Danemarca, se află astfel sediul Lego, unde a fost construită prima fabrică de piese sub acest brand. Astăzi, există fabrici Lego în Cehia, Ungaria, China, Mexic.
    Vremurile s-au schimbat de la înfiinţare până acum, aşa că, într-o lume în care tehnologia s-a infiltrat în fiecare domeniu, nici măcar jucăriile Lego nu au scăpat de undele acestei influenţe. Aşa se face că există departamente întregi în cadrul grupului danez al căror scop este să insereze cât mai eficient tehnologia în jucăriile celor mici.

    Trendul este vizibil şi în Lego House, unde, de pildă, poţi crea din lego un peşte pe care ulterior îl poţi scana şi îl poţi urmări înotând agale într-un acvariu virtual. Sau, de ce nu, îţi poţi vedea eroul creat din câteva din milioanele de piese disponibile pe coperta unei reviste. Sau poţi, scanând brăţara de acces pe care o primeşti la intrare, să primeşti un set de şase piese lego pentru a crea una din cele peste o sută de milioane de combinaţii posibile.

    „Nu cred că jucăriile fizice vor dispărea vreodată. Şi acum 13 ani, când am venit eu la Lego, se vorbea despre dispariţia lor şi iată că încă există. Jucăriile şi tehnologia nu se exclud una pe alta”, spune Jamie Berard, expert în creaţie la Lego.
    Tocmai în acest context, producătorul danez a creat recent mai multe jocuri care combină piesele fizice cu realitatea augmentată, astfel încât copiii să se poată folosi şi de tabletă sau de telefon când se joacă. Lego Hidden, Lego Ninjago şi Lego Boost sunt doar câteva astfel de exemple.

    La Lego Hidden Side, de pildă, joaca presupune să construieşti o casă din piese lego, pentru ca apoi, folosindu-te de o aplicaţie, să găseşti fantomele din respectiva clădire. Tehnologie în joacă? Misiune îndeplinită.
    „Producţia unui astfel de joc durează, în medie, patru ani, din momentul în care ne vin primele idei până când livrăm jocul în cutie. Am testat, am făcut focus groupuri cu copii din diferite ţări, pentru a vedea care este feedbackul lor”, spune Luis Gomez, responsabil cu dezvoltarea acestui joc.

    Un joc Lego Hidden Side porneşte de la 20 de dolari, dacă are dimensiuni mai mici, putând ajunge şi la 130 de dolari.
    Mai ales când tehnologia este implicată în realizarea jocurilor Lego, creatorii acestora colaborează cu psihologi şi pedagogi pentru a-şi da seama când anume nivelul de tehnologie devine prea mare pentru educaţia celor mici. Chiar dacă unele jocuri sunt atât de complexe, încât stârnesc şi curiozitatea adulţilor.

    „Unele jucării sunt concepute pentru a putea fi folosite şi fără implicarea tehnologiei, aşa că părinţii sunt cei care decid dacă vor sau nu să-i iniţieze pe copii în această lume. Am lucrat cu psihologi de la Universitatea din Copenhaga pentru a înţelege până la ce nivel este în regulă să introducem tehnologia în jucăriile noastre”, spune Elisabeth Kahl-Backes, responsabilă de jucăriile Lego Duplo, destinate copiilor de până la cinci ani.
    S-ar zice aşadar că cerul este limita (Sky is the limit) când vine vorba despre inovaţie în lumea jucăriilor. De acord?

    Lego în România şi în lume
    Pe plan local, Lego a avut în 2018 vânzări de 104 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior. Deşi nu a fost pentru prima dată când Lego a trecut de 100 milioane de lei afaceri, profitul din 2018 a fost cel mai mare de la înfiinţarea companiei, depăşind 2,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 36% faţă de anul 2017.
    Lego are pe piaţa locală nouă magazine certificate, toate fiind amplasate în centre comerciale din oraşele mari ale ţării, precum Mega Mall, ParkLake, Sun Plaza, AFI Ploieşti sau City Park Constanţa.
    Magazinele din România sunt dezvoltate de retailerul de jucării Brick Depot, înfiinţat în 2013, controlat de mai mulţi antreprenori locali.
    Lego este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul distribuitorilor de jucării, care duc jucăriile danezilor în magazinele de profil sau în supermarketuri.
    La nivel de grup, Lego a avut, în primul semestru din 2019, venituri de 14,8 mld. coroane daneze (1,9 mld. euro), în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net a fost, în S1 2019, de 2,7 mld. coroane daneze (361 milioane de euro), în scădere cu 12% faţă de primele şase luni ale anului 2018. Din planurile grupului face parte expansiunea în China şi India. Danezii nu oferă date aferente fiecărei ţări în care sunt prezenţi.
    Pentru întreg grupul Lego lucrează peste 18.000 de angajaţi în toată lumea, dintre care 200 doar pentru Lego House.
    Până la sfârşitul anului 2019, grupul Lego vrea să depăşească numărul de 140 de magazine proprii în 35 de oraşe. În prezent, Lego are aproximativ 135 de magazine.
    Pe piaţa românească de jucării, companiile care înregistrează cele mai mari vânzări sunt Lego, Mattel, care produce păpuşa Barbie, şi Hasbro, care pune pe piaţă jocul Monopoly. Lego are o cotă de piaţă estimată de ZF la 8,6% în 2018.

  • Din ocean pe umeraş

    Ele ignoră însă o sursă importantă de populare, consideră creatorul Roland Mouret, mai precis umeraşele, care, afirmă acesta, sunt la fel de rele ca paiele de plastic, scrie Financial Times. Hainele create de industria modei sunt atârnate pe umeraşe, iar atunci când acestea din urmă nu mai sunt necesare sunt aruncate, contribuind la poluarea provocată de acest sector. Modalitatea de luptă împotriva poluării aleasă de Mouret este folosirea de umeraşe realizate în parteneriat cu producătorul olandez Arch & Hook, care conţin în proporţie de 80% plastic recuperat din oceanele planetei şi sunt disponibile sub marca Blue. 

  • „Webul solitar”, refugiul celor sătui de viralităţile online şi împărăţia umbrelor pentru cei care nu primesc like-uri

    IMG 0528, zero vizualizări: un tată şi micul său copil rătăcesc prin parc vorbind în ceea ce sună a rusă. DSC 0429, 9 vizualizări: o femeie indiană în veşmânt tradiţional violet, cu un microfon în mână, ţine o prelegere. DSC 0082, fără vizualizări: o imagine cu flori iese încet dintr-o imprimantă laser. Aceste videoclipuri nu există pentru nimeni sau aproape pentru nimeni, nu au pretenţia de a fi vizualizate, partajate sau comentate. A le descoperi aduce deja un pic a profanare. Dar navigarea prin debaraua webului, printre serii de numere aleatorii şi liste de redare ale nimănui, devine o experienţă irezistibilă.
    Această materie întunecată a galaxiei YouTube, omniprezentă şi totuşi invizibilă, a fost botezată de jurnalistul american Joe Veix în 2016 The Lonely Web, webul singuratic. Poate conţine clipuri video nevăzute de nimeni, melodii pe Spotify niciodată ascultate sau tweeturi care nu au fost niciodată citite (prin intermediul Lonely Tweets).
    Deşi este dificil de definit cu exactitate conturul acestei nebuloase, unele elemente revin totuşi frecvent: scene banale zilnice, locuri anonime, videoclipuri identificabile în funcţie de ştampila implicită dată de camera utilizată şi o vizibilitate cât mai redusă posibil. Luate separat, aceste videoclipuri nu aduc mare lucru, dar magia lor apare după câteva minute de navigare rapidă. „Sunt amatori, fermecători şi ciudat de trişti“, a rezumat Joe Weix în 2016 webul solitar.
    Ce-i poate împinge pe aceşti utilizatori să-şi înmulţească postările de videoclipuri dacă nimeni nu se uită la ele? Nu vom şti nimic niciodată. Canalele lor de YouTube sunt de cele mai multe ori austere ca videoclipurile lor, ceea ce le face greu de descoperit.
    Pentru a explora acest univers uitat există mai multe tehnici cu eficienţă variabilă. Prima şi cea mai evidentă este folosirea unuia dintre numeroasele portaluri şi playlisturi YouTube dedicate acestuia. Pe platforma Reddit, două secţiuni, r / IMGXXXX şi r / DeepIntoYouTube, înregistrează perle din adâncurile lumii digitale. Pentru creatorul celei de-a doua, este important a reaminti, prin această iniţiativă, că web-ul aparţine tuturor: „Videoclipurile necunoscute nu sunt importante în sine, dar este important pentru Internet că ele există şi că oamenilor să le facă plăcere să le vadă sau să le partajeze“.
    Tehnica lui de a le dezgropa? „Fac încontinuu clic pe videoclipurile asociate de către YouTube pentru a găsi ceva de valoare (…), dar tehnica este puţin depăşită“, recunoaşte el.
    Pe lângă aceste proiecte colaborative, mai multe site-uri propun rătăciri pe trasee algoritmice. Default Filename TV, YouHole.tv, Underviewed. Premiul pentru experienţă metafizică revine site-ului Astronaut.io, creat în 2017 de Andrew Wang şi James Thompson care rulează aceste videoclipuri pe fundalul sonor al piesei Clair de lune a lui Claude Debussy. Fundalul vizual constă în imagini din spaţiu. Feeric. 
    Există şi un proiect francez, Petit Tube, creat în 2011 de un artist digital de 33 de ani, Yann „Morusque” van der Cruyssen. Funcţionează „căutând secvenţe de litere la întâmplare, cu unele reguli: să nu fie prea lungi, nici prea recente şi să nu existe prea multe vizualizări. Ca atunci când merg într-un oraş pe care nu îl cunosc”, a explicat artistul pentru Le Monde.
    „Aş prefera să mă plimb la întâmplare pe străzi decât să merg la o clădire care mi-a fost recomandată. Pe internet, totul este foarte bine marcat. Sistemul de recomandări s-a schimbat cu adevărat, acum este mult mai riguros, te redirecţionează către conţinutul care face milioane de vizualizări.”
    În ceea ce priveşte aceste videoclipuri, tendinţa este de a lupta împotriva acestei căi caracterizate de algoritmi de recomandare. Vizualizarea la întâmplare permite, privilegiu rar, dezorientarea sistemelor de urmărire automate. Astfel pot fi sparte bule create de filtre în care YouTube şi alte platforme îi izolează pe navigatori.
    Relicvă a internetului pre-GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft), în care YouTube era doar cea mai practică soluţie pentru transmiterea videoclipurilor către cei dragi, creaţiile webului solitar, care nu încearcă să-şi maximizeze viralitatea, devin aproape subversive. Există milioane de „anti-influenceri” care o fac în fiecare zi, uneori până la extrem: pe 22 iulie, revista The Outline l-a prezentat pe domnul Niiyama, autorul japonez în vârstă de 52 de ani a 20.000 de videoclipuri cu pisici – şase videoclipuri pe zi, timp de opt ani –  fără altă ambiţie decât de „a observa viaţa unei pisici”.
    În mod ironic, de la expunerea media, prezenţa pe canalul de YouTube al domnului Niiyama a explodat de la 200 la 12.000 de abonaţi. Acestea sunt cifre care fac canalul său eligibil pentru Programul Partener YouTube, cenaclul creatorilor remuneraţi – dreptul de intrare este acordat acum celor cu cel puţin 1.000 de abonaţi şi 4.000 de ore de vizionare în ultimele 12 luni. Surd la sirenele profitului, domnul Niiyama nu şi-a schimbat videoclipurile cu pisici, garantate a fi fără publicitate.
    În fiecare minut, 500 de ore de imagini sunt turnate pe platformă. Doar o mică parte din ele vor cunoaşte gloria. Dar, printre acestea, unele provin din acest web invizibil şi au devenit un succes uriaş. „Chocolate Rain”, „Charlie Bit My Finger”, „Jonathan”. Înainte de a deveni monumente lucrative ale culturii internetului, toate au fost, pentru scurt timp, videoclipuri de o banalitate totală.
    De ce ar prefera cineva talentul, sau antitalentul, unor anonimi în faţa unor conţinuturi mainstream ce trezesc interesul a mii, zeci de mii sau chiar milioane de oameni? Este vorba de sentimentul de explorare individuală. Vizionarea filmuleţelor pescuite de pe webul solitar – petreceri de familie, întâlniri de afaceri, proiecte de şcoală – poate da un sentiment de epuizare, de ceva voyeuristic, chiar greşit. Însă în acelaşi timp, în comparaţie cu părţile din viaţa fiecăruia supraeditate, agitate, postate selectiv pentru a impresiona, a explora webul solitar dă senzaţia de revigorant şi onestitate.
    „Uneori, când mă simt ameţit de cascada de tendinţe virale şi de consumul fierbinte din feedurile mele, încarc un generator de numere aleatorii şi îl folosesc pentru a căuta pe YouTube videoclipuri fără nume, pe care nu le-a mai văzut nimeni până acum. Senzaţia este ca şi cum te-ai zbengui printre transmisii de filme extraterestre de supraveghere a umanităţii. Fac clic indiscriminat: un bărbat explică cum şi-a schimbat bicicleta cu o cameră video folosită, un copil dansează în faţa televizorului pe muzică disco din anii ’90, o fată stă singură în bucătăria ei şi mârâie: «Aşa se fac negresele»”, explică Joe Veix.
    Vechiul, ciudatul internet n-a dispărut niciodată. Se ascunde doar, la vedere, pe platformele de social media modern.
    Iar webul solitar poate ascunde comori. Este şi cazul celebrei rochii care a pus pe jar internetul în urmă cu câţiva ani.
    Totul a pornit de la Cecilia Bleasdale, când aceasta a probat o ţinută pentru nunta fiicei sale Grace într-un magazin Roman Originals, la aproximativ 30 de minute de Liverpool, la începutul lunii februarie 2015. Femeia, în vârstă de 57 de ani atunci, a făcut fotografii cu trei posibile rochii şi i le-a trimis fiicei. A ales opţiunea albastru cu negru, care a costat 74 de dolari, iar în drum spre casă i-a trimis lui Grace mesajul că a cumpărat rochia din a treia fotografie.
    „A, cea cu alb şi auriu?”, i-a răspuns Grace.
    „Nu, este albastru cu negru.”
    „Mamă”, a venit replica fiicei, „dacă crezi că este albastru cu negru, trebuie să te duci să vezi un doctor.”
    Neputând să cadă de acord în privinţa culorilor rochiei nici cu logodnicul ei, Grace a încărcat iluzia optică pe Facebook. Câţiva oameni au dat like; cinci sau şase prieteni au dezbătut problema în comentarii.
    La nuntă, mai târziu în acea lună, interesul pentru rochie aproape că dispăruse. Totuşi, ceva din postarea de pe Facebook a captivat-o pe Caitlin McNeill, prietena lui Grace şi chitarista trupei de folk Canach. După ceremonie, tânăra de 17 ani a postat imaginea pe Tumblr pentru cei 2.000 de urmăritori ai ei sub numele de utilizator Swiked. A adăugat subtitrarea: „Vă rog să mă ajutaţi – rochia asta este alb cu auriu sau albastru cu neagru? Eu şi prietenii mei nu am reuşit să cădem de acord şi asta ne tulbură”. Postarea a decolat rapid, apoi a sărit pe Twitter, unde a devenit un hashtag. Curând, rochia a ajuns „Acea Rochie – The Dress”. Până la sfârşitul zilei, se pare că toată populaţia planetei se certa pe această temă. Dacă este urmată traiectoria viralităţii înapoi, rămâne un detaliu omis de mulţi: unul dintre cele mai mari fenomene virale din ultimul deceniu a început ca o postare pe Facebook cu mai puţin de 20 de like-uri. Însă numărul de like-uri de pe Facebook s-ar putea să nu mai conteze prea mult timp. Vorba umblă că platforma de social media ar putea renunţa la contorizarea aprecierilor după ce această funcţie a dispărut de pe Instagram, pentru a „reduce presiunile”. Experimente au fost făcute în acest sens în Canada, Japonia, Irlanda, Italia, Brazilia, Australia şi Noua Zeelandă. Utilizatorii puteau vedea o listă cu like-uri pentru propriile postări, dar nu puteau vedea numărul pentru postările altora. Enoriaşii webului solitar nu
    pot fi decât mulţumiţi.

  • O pungă de solzi

    O tânără din Marea Britanie, Lucy Hughes, ţine însă să dovedească faptul că aceştia îşi pot găsi o întrebuinţare alături de pielea de peşte, ca înlocuitor de plastic pentru obiectele de unică folosinţă. Materialul creat de aceasta, MarinaTex, este translucid şi flexibil, potrivit pentru confecţionarea de pungi sau ambalaje pentru sandviciuri şi nu necesită colectare separată ca deşeu, scrie Dezeen. Creatoarea sa susţine că, de exemplu, un singur cod de Atlantic (peşte care poate atinge până la doi metri lungime) furnizează suficientă materie primă pentru 1.400 de pungi din MarinaTex.