“Am avut un soc. Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla tocmai mie!” Asa isi incepe povestea V.P., fost manager in cadrul uneia dintre companiile multinationale prezente in Romania pe piata serviciilor de recrutare. In urma cu un an era head of recruitment si unul dintre angajatii de baza ai companiei.
Astazi este ea insasi angajator, iar de fostul loc de munca nu o mai leaga decat termenele de proces si stiva de documente si probe pe care le-a strans in ultimul an, dupa ce avocatul pe care l-a angajat sa ii apere interesele i-a explicat de ce fusese concediata in mod abuziv si ce poate castiga daca va merge in instanta.
In companie se angajase in 2008, imediat dupa ce s-a intors din Elvetia, unde timp de patru ani a lucrat tot in executive search. La acel moment, parea candidatul ideal pentru o firma care incepea sa se extinda si avea nevoie de oameni buni. Daca aveau si experienta internationala, cu atat mai bine. Fara prea multe discutii si negocieri, V.P. s-a angajat pe o pozitie buna, de business unit manager, si un salariu de care era multumita. A fost apoi promovată ca sef pe recrutare, dar acel moment, pe care il vedea ca inceput al evolutiei sale in firma, nu a fost, de fapt, decat inceputul sfarsitului.
“Imediat dupa ce am fost promovata, am fost anuntati ca firma va fi vanduta si ca, pana cand tranzactia va fi finalizata, vom primi cu totii doar o parte din salariu – cea fixa, urmand sa primim partea variabila retroactiv, dupa ce toate lucrurile se vor aseza”, isi aminteste V.P. Acelasi lucru l-a transmis si ea mai departe angajatilor din subordine si care, dupa ce timp de mai multe luni au asteptat sa-si primeasca banii, au inceput sa faca presiuni. “Pozitia mea era foarte ingrata – oamenii se plangeau la mine, iar eu trebuia sa duc mesajul mai departe la parteneri, care foarte repede au inceput sa se arate deranjati de faptul ca fac atat caz si ca incep sa fac valuri in firma”, isi aminteste ea.
Luna mai a anului trecut a fost momentul cand evenimentele au luat o turnura la care nu s-ar fi asteptat niciodata si dintr-un angajat apreciat s-a transformat intr-un paria. Intoarsa din concediul de odihna, V.P. a avut surpriza sa-si gaseasca biroul gol – “nu mai erau nici laptopul, nici dosarele, nici mobila, nici macar planta de birou. Arata ca o camera care isi asteapta noul locatar”, spune V.P.
Si de aici a inceput razboiul. “Evident, am fost la sefii mei si le-am cerut explicatii. Mi-au cerut sa-mi dau demisia, altfel, vor face astfel incat sa plec de bunavoie. Le-am spus ca asta nu se va intampla niciodata.” Timp de sase ore au durat negocierile, pentru ca in final sa ajunga doar la o solutie de compromis: V.P. urma sa mai ia o saptamana de concediu, in care sa se gandeasca atat ea, cat si partenerii companiei, la noile conditii ale colaborarii. Cele sapte zile libere au fost urmate de inca sapte si apoi alte sapte, iar dupa trei saptamani de concediu prelungit, in care sefii ii amanau intoarcerea, V.P. a inteles ca e cazul sa angajeze un avocat.
Primul sfat primit a fost sa incerce negocierea, de care partenerii “nici n-au vrut sa auda, ba chiar au incercat sa imi puna piedici si au intarziat sa-mi elibereze actele aferente incheierii colaborarii cu acordul partilor”. Pana in luna august au durat discutiile, iar detaliile sunt demne de un scenariu de film – accesul i-a fost interzis in cladirea companiei, primea amenintari, iar cazul ei fusese facut public in interiorul companiei, angajatii fiind instiintati ca daca ii vor urma exemplul, vor avea parte de aceeasi soarta. Cei ce nu au mai suportat tensiunea si intarzierile salariale au plecat. Cei ce nu aveau o solutie de rezerva au fost nevoiti sa ramana in companie si sa accepte noul mers al lucrurilor.
Din august insa, intalnirile dintre V.P. si compania pentru care lucrase mai bine de un an au inceput sa aiba loc in interiorul salilor de tribunal, unde fiecare dintre parti a venit cu probe: fostul manager incerca sa arate ca a fost concediata in mod abuziv, iar compania ca, dimpotriva, colaborarea a incetat pe fundamente corecte si ca, de fapt, plata unor daune si compensatii ar fi un abuz.
Dupa mai multe intalniri in fata instantei, primii care au incercat impacarea au fost partenerii companiei date in judecata. “Am primit intr-o zi un telefon de la fostul meu sef, care ma ruga sa ne vedem. Mi-a propus 5.000 de euro ca sa renunt la proces. Am inceput sa rad si i-am spus ca atat ma costa doar avocatul si ca suma este ridicola, de vreme ce imi datoreaza de opt ori mai mult”, povesteste V.P.
Drept urmare, procesul si-a continuat cursul si desi au trecut opt luni de cand se lupta oficial, V.P. spune ca e doar inceputul, dar ca, desi initial isi dorea o reconciliere, acum e dispusa sa mearga pana in panzele albe pentru a-si sustine cauza. Daca va castiga, angajatorul va fi nevoit sa ii faca reincadrarea in companie, adica sa o reangajeze, sa ii plateasca salariile compensatorii stabilite in instanta, salariile pentru perioada cand s-a desfasurat litigiul si, eventual, daune, toate cu dobanda.
Adica “foarte mult”, dupa aprecierea lui V.P. Acum este insa mai mult o lupta de principiu, iar V.P. nu isi mai doreste intoarcerea in companie, ci doar banii ce i se cuvin, mai ales ca deja are propria afacere. In luna octombrie a cumparat franciza pentru o firma care ofera servicii in acelasi domeniu – recrutare de personal si executive search – si a devenit propriul sau sef. Are deja un portofoliu de zece clienti, iar lucrurile incep sa mearga. In acest moment, perspectiva revenirii la statutul de angajat nici macar nu-i mai trece prin minte, desi imediat dupa ce a plecat din firma a primit propuneri de angajare pe care le-a refuzat.
“A fost, poate si solutia de a evita sa mai trec inca o data prin ce-am trecut la fostul loc de munca, iar acum, ca angajator, ma simt mult mai libera si incerc sa invat din greselile trecutului si sa am atitudinea corecta fata de angajatii mei”, afirma V.P.
Potrivit articolului 65 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi sa aibă o cauză reală şi serioasă. Potrivit articolului 65 din Codul muncii, concedierea presupune desfiinţarea postului ocupat de salariat şi, deci, neînlocuirea angajatului după îndepărtarea din companie.
Potrivit legii, salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de abateri disciplinare beneficiază de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil. În situaţia în care părţile nu ajung la un acord comun, angajatul îşi poate câştiga drepturile salariale sau chiar postul pe calea justiţiei.
