Într-o economie modernă, tot mai integrată într-un spaţiu economic dinamic, în care concurenţa şi libera circulaţie a mărfurilor sunt elemente definitorii, producţia agricolă a unei ţari cu potenţial agricol mare capată tot mai mult caracteristicile unei producţii industriale. În aceste condiţii, pentru creşterea eficienţei producţiei agricole, demn de urmărit este nu numai creşterea randamentelor la producţiile culturilor agricole sau a creşterii randamentelor în sectorul zootehnic, ci mai ales sporirea cantităţilor de produse agricole vegetale şi animale prelucrate în unităţi de producţie proprii.
Trei avantaje în plan economic sunt evidente în situaţia în care, la produse agroalimentare pentru care există cerere pe piaţa internă şi pentru care dispunem în ţară de materie primă din belşug, lanţul valoric definit pentru realizarea fiecărui produs include agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în interior, indiferent dacă aceştia au capital naţional sau străin.
În primul rînd, este vorba de posibilitatea reducerii importurilor la aceste produse agroalimentare pentru consumul populaţiei şi implicit eliminarea sau diminuarea deficitelor comerciale la aceste produse. În al doilea rând, obţinerea acestor produse, prin prelucrarea în capacităţi de producţie din ţară a materiilor prime din agricultura naţională, determină sporirea gradului de ocupare a forţei de muncă prin angajarea de lucratori în industria agroalimentară naţionala, ceea ce creează implicit condiţii propice pentru creşterea veniturilor acestora. În al treilea rând, urmare creşterii numărului de angajaţi in industria alimentară vor spori şi veniturile la bugetul de stat, prin contribuţiile plătite de salariaţi pentru veniturile realizate şi prin prelevări către bugetul de stat pentru profitul realizat de agenţii economici.
În conditiile în care nu s-ar beneficia de cele trei avantaje susmenţionate, rezultând în mod direct din dezvoltarea capacităţii de prelucrare în ţară, impactul economic asupra balanţei comerciale cu produse agroalimentare ar fi unul limitat, cu implicaţii atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu sau lung. Este de la sine înţeles că în condiţiile dezvoltării producţiei vegetale şi zootehnice, materializată preponderent prin exporturi substanţiale de cereale şi de animale vii (produse cu grad scăzut de prelucrare şi implicit cu o valoare de piaţă redusă), cu toate că s-ar putea asigura o anumită echilibrare a balanţei comerciale pe întreaga gama de produse agroalimentare, aceasta ar avea efect pozitiv cel mult pe termen scurt şi acesta ar fi unul limitat. In plus, consecinţe negative ar avea loc şi prin faptul că determină o structură iratională a schimbului propriu de produse, favorizând exportul unor cantităţi mari de marfuri neprelucrate si importul, în contrapartida, de produse prelucrate.
În aceste conditii, realizăm şi astăzi cât de actuală rămâne afirmaţia marelui economist român Mihail Manoilescu! “Pe drumul agriculturii se înaintează şi – cu toată lungimea lui mai mică – este nevoie de mult mai mult timp pentru atingerea aceluiaşi ţel, decât pe mai lungul drum al industriei, care poate fi parcurs cu viteza înaltei ei productivităţi a muncii. Agricultura merge spre bogăţie în carul cu boi, iar industria în automobil.” Chiar daca nu am trage o concluzie definitivă cu privire la valabilitatea afirmaţiei din opera marelui economit român, datele statistice ce vor fi prezentate în cele ce urmează ne arată că prin exportul de cereale, seminţe sau animale vii, ţara noastră nu si-a putut echilibra balanţa de produse agroalimentare, cu toate că producţia acestor materii prime a crescut pe parcursul ultimilor treizeci de ani. Din contră, an de an a crescut şi mai mult deficitul înregistrat în comerţul exterior cu produse obţinute în sectorul de activitate în care, practic, este angajata peste 20% din populaţia ocupată a ţării.
Urmărind datele statistice privind producţiile agricole ale României, comparate cu cele înregistrate de alte ţări şi cele referitoare la comerţul exterior cu produse agroalimentare, putem afirma că România este un producător important pe plan european, chiar şi mondial, de mai multe produse agricole importante, precum porumb, grâu, floarea – soarelui, orz şi soia. Mai mult, producţiile la ha sunt, cel puţin pentru aceste produse, comparabile cu cele din ţările din regiune, cu profil similar, cum sunt Bulgaria, Ungaria, Polonia, etc. Putem, ca atare, afirma că prin aceste producţii asigurăm condiţiile necesare acoperirii consumului intern, având totodată suficiente resurse pentru dezvoltarea unor procese complexe de prelucrare a acestor materii prime. În schimb, în prezent, importăm cantităţi mari de produse agroalimentare, cu un grad mai mic sau mai mare de prelucrare, precum şi de produse agricole care cer condiţii speciale de depozitare sau procesare. În plus, în contrast cu situaţia din alte ţări, România prelucrează industrial numai o mică parte din materiile prime agricole. Din păcate, în aceste condiţii, rezultatele obţinute de ţara noastră în comerţul exterior cu produse agroalimentare sunt mult sub cele obţinte de cele trei ţări din regiune. Oare de ce?
Pentru a oferi posibile variante de răspuns la întrebarea de mai sus, în cele ce urmează vor fi prezentate câteva date statistice, publicate de statistica oficială, obţinute prin două tipuri importante de cercetări statistice. În primul rând, este vorba de datele statistice calculate pentru mai multe produse sau categorii de produse agricole pentru caracterizarea unor aspecte importante legate de formarea resurselor şi utilizarea acestora. În al doilea rând, vom folosi date statistice privind exporturile şi importurile unor produse agricole, calculate, în acest caz, la nivelul unui an.
În acest scop, vom recurge la prelucrarea unor date statistice calculate pentru caracterizarea unor aspecte legate de resurse şi utilizarea acestora pentru produse agricole importante la nivelul perioadei 1995 – 2019. Datele respective sunt preluate din lucrarea de sinteză elaborată de INS “Bilanţuri alimentare”. Pornind de la analiza seriilor de date disponibile cu privire la resurse şi utilizări, pot fi identificate unele caracteristici privind dinamica şi modificările structurale intervenite la nivelul resurselor şi utilizărilor. Indicatorii prezentaţi în balanţa alimentară a fiecărui an sunt prezentaţi în unităţi de măsură specifice fiecărui produs, ceea ce permite analiza, atât a structurii elementelor ce compun resursele şi utilizarea, cât şi a dinamicii în timp a acestora, fără a ne pune problema eliminării influentei variaţiei în timp a preţurilor acestor produse.
În tabelul 1 sunt prezentate date statistice utile pentru caracterizarea resurselor şi utilizării acestora la câteva produse agricole importante, atât în producţia agricolă, cât şi în consumul populaţiei.
Prima remarcă este legată de faptul că, în situaţia produselor agricole analizat, s-a înregistrat, în perioada 1995 – 2019, o creştere consistentă a resurselor. Astfel, pe parcursul perioadei 1995 – 2019, ritmurile medii anuale de creştere a resurselor pentru produsele agricole considerate au fost la Cereale şi produse din cereale 2,5%, la grâu şi secară 1,6%, porumb 2,5%, legume şi produse din legume 1,1%, fructe şi produse din fructe 1,9%, lapte şi produse din lapte 0,4% şi carne de porcine 1,3%.
O altă remarcă cu privire la dinamica resurselor pentru aceste produse este legată de evoluţii diferite la nivelul perioadei 1995 – 2005, respectiv 2005 – 2019. Astfel, resursele au crescut mai mult în a doua periodă la cereale şi produse din cereale (1,0%, respectiv 3,6%), grâu şi secară (-0,4%, respectiv 3,0%), porumb (0,5%, respectiv 4,0%) şi legume şi produse din legume (1,0%, respectiv 2,4%). În schimb, la lapte şi produse din lapte, în prima perioadă, ritmul mediu anual de creştere a fost 1,4%, pe când în a doua perioadă, resursele la acest produs s-au redus în medie în fiecare an cu -0,4%. La carnea de porcine, în prima perioadă, s-a înregistrat un spor mediu anual de 1,9%, pe când în a doua perioadă, acesta s-a redus la 0,9%.
Tabelul 1. Caracteristici privind formarea resurselor pentru diverse produse agricole
Pentru majoritatea produselor considerate se constată o creştere a ponderii importurilor în asigurarea resurselor.
Un exemplu elocvent în acest sens: la carnea de porcine, ca urmare a reducerii producţiei interne, au sporit considerabil importurile, astfel dacă în anul 1995, România importa numai 2,4% din resursele acestui produs, în anul 2019 ponderea importurilor a crescut la peste 47%. La acest produs, resursele au crescut cu 37% în 2019 în raport cu 1995, în timp ce importurile au crescut de peste 26 ori.
Datele din tabel permit şi formularea urmatoarelor comentarii cu privire la satisfacerea satisfacerea consumului intern al populaţiei prin exportul net (devansarea esportului de către import):
-
Creşterea într-un ritm mai mare a importurilor decât ritmul calculat în cazul producţiei interne utilizabile la majoritatea produselor, dar într-o proporţie mult mai mare la legume şi produse din legume, fructe şi produse din fructe, lapte şi produse din lapte, dar mai ales la carnea de porc, specificată anterior;
-
La fructe şi produse din fructe, s-a modificat radical structura resurselor. Astfel, dacă în 1995 resursele pentru acest produs se asigurau din import numai în proporţie de 8,3%, în anul 2019, ponderea resurselor din import a crescut la aproape 35%;
-
O creştere importantă a ponderii importurilor în asigurarea resurselor s-a înregistrat la categoria de legume şi produse din legume. Astfel, dacă în 1995, ponderea importurilor pentru aceste produse a fost mai mică de 2%, aceasta a crescut la peste 20% în 2019.
Graficul din figura 1 prezintă ponderea exportului net (export – import) în resursele unui numar de şapte produse, la nivelul fiecăruia din cei opt ani din perioada 1995 – 2019. Rezultatele prezentate în acest grafic permit clasificarea produselor în două categorii. În prima categorie, sunt incluse produsele pentru care raportul dintre exportul net şi resurse este unul pozitiv (cereale şi produse din cereale, grâu şi secară şi porumb) , iar în a doua categorie sunt incluse trei produse importante, pentru care acest raport este unul negativ (legume şi produse din legume, fructe şi produse din fructe şi carne de porcine).
Sursa de date: calculele autorului pe baza datelor statistice din Bilanţurile alimentare din perioada 1996- 2020
Figura 1. Raportul dintre exportul net (export – import) şi resurse pentru produse agricole, pe ani 1995 – 2019
Aceste rezultate ne arată, încă o dată, că suntem exportatori importanţi de cereale, dar, în egală măsură, importatori pentru alte categorii de produse care au o cerere mare din partea populaţiei, chiar pe parcursul unui an întreg. Cel puţin pentru produsele la care facem referire în lucrare, aceste produse sunt nu numai cele obţinute la termen, dar şi depozitate în condiţii speciale pentru a fi oferite consumului atat în sezonul de producţie, cat si in afara lui (este cazul fructelor şi, în mod special, al mărului, precum si a legumelor pentru care trebuie asigurate condiţii speciale de producţie pentru a le proteja de alterare).
Subliniem situaţia cu totul aparte a producţiei de carne de porcine, la care suntem consumatori tradiţionali şi la producţia la care am avut tradiţie si rezultate pozitive într-o perioadă nu foarte îndepărtată. Astfel, în cazul acestui produs, nu numai înainte, dar chiar la începutul perioadei de tranziţie eram exportatori, dar pe parcurs, şi mai ales după anul 2000, pe fondul reducerii efectivelor de porcine şi menţinerii cererii interne, au crescut considerabil importurile. Recurgând la datele din “Bilanţuri alimentare”, menţionăm că în timp ce la nivelul anului 1995 exportul net era pozitiv (26,5 mii tone), în anul 2019 acesta a ajuns la un minus de circa 325 mii tone.
Dacă ne raportăm la populaţia rezidentă a României de la 1 ianuarie 2019, atunci pentru câteva produse agricole la care România înregistrează export net negativ, balanţa produselor relevă urmatoarele:
-
La legume şi produse din legume s-a importat în medie pe o persoană aproximativ 40,7 kg şi s-a exportat numai 2,9 kg, astfel încât disponibilul pentru consumul uman de 170 kg/persoană este satisfăcut în proporţie de 22,2% ca rezultat al schimburilor comerciale externe. Dacă ne referim la tomate, atunci datele statistice sunt şi mai nefavorabile, întrucât disponibilul pentru consum de 41,4 kg/persoană este acoperit ca rezultat al raportului export- import (exportul net) în proporţie de 35% (importul mediu pe o persoană -14,9 kg, faţă de un export mediu pe o persoană, de numai 0,33 kg);
-
Situaţia nu este cu mult diferită în cazul fructelor şi produselor din fructe, cu referire în special la mere. În cazul fructelor şi produselor din fructe, disponibilul pentru consum mediu pe o persoană- circa 111 kg, este satisfăcut în proporţie de peste 55% prin excedenţa importului (exportul net). În cazul acestei grupe de produse, importăm în medie 67,7 kg/persoană şi exportăm numai 5,8 kg/persoană, rezultând o valoare negativă a exportului net de aproape 62 kg/persoană. Din păcate, nici în cazul producţiei de mere nu avem capacitatea de a asigura satisfacerea disponibilului de consum uman din producţia proprie. Mai mult, disponibilul (34,4 kg/persoană) este asigurat în proporţie de circa 22% din comerţul exterior. În cazul acestui produs, importăm în medie pe o persoană 9,3 kg, dar exportăm o cantitate nesemnificativă, de numai 1,8 kg/persoană;
-
La carne şi produse din carne, datele statistice, asa cum deja am menţionat anterior, situaţia este chiar mai îngrijoratoare. Disponibilul pentru consumul uman mediu pentru o persoană, de 74,3 kg, este realizat in proporţie de 27,6% prin exportul net (8,4 (export) – 28,9 (import)= – 20,5 kg/persoană) !. Situaţia este una total nesatisfăcătoare în cazul cărnii de porcine. În mod surprinzător, pentru o ţară cu tradiţie în acest sector zootehnic, disponibilul pentru consumul uman mediu pe o persoană, circa 38 kg, este acoperit într-o proporţie de 45% prin devansarea exporturilor (numai 1,1 kg/persoană) de către importuri (18,4 kg/persoană).
Ce spun datele de mai sus? Exportăm cantităţi însemnate de cereale, produse agricole ce sunt obţinute, în cele mai multe cazuri, prin parcurgerea unor procese de producţie, de multe ori nu foarte complexe, dar importăm cantităţi semnificative de produse agricole ce necesită, fie un proces de producţie mai complex pe parcursul unui an, cum este cazul legumelor, fie o standardizare a procesului de producţie şi de depozitare, precum se întâmplă în cazul fructelor, fie prelucrări, mai mult sau mai puţin avansate, a unor materii prime din agricultură în unităţi de industrializare.
Concluzii similare vom putea trage şi în cazul în care recurgem la date statistice referitoare la importurile şi exporturile de produse agroalimentare. Urmare a rezultatelor obţinute în domeniul producţiei vegetale, România a înregistrat în perioada 1990 – 2019 un excedent din comerţul exterior cu cereale (codul 10 NC) de peste 14 miliarde euro, iar din exportul de seminţe şi plante industriale (cod 12) de peste 6,6 miliarde euro. Pentru ambele categorii de produse sus menţionate, excedentul s-a realizat în mare măsură în perioada de postaderare la Uniunea Europeană. Astfel, în această perioadă, ca urmare a activităţii de comerţ exterior cu cereale, România a realizat un excedent de peste 14,8 miliarde euro, iar din comerţul cu produse identificate cu codul 12 un excedent de peste 6,6 miliarde euro. Pornind de la aceste date statistice, putem afirma că aderarea României la Uniunea Europeană a influenţat pozitiv activitatea de comerţ exterior cu mărfuri din cele două categorii de produse, atât prin creşterea spectaculoasă a exporturilor şi a importurilor, dar mai ales a excedentelor anuale.
În perioada de postaderare, a crescut, atât volumul exporturilor, importurilor dar şi deficitul din comerţul exterior la majoritatea categoriile de produse agroalimentare. Această depreciere a balanţei comerciale s-a înregistrat în condiţiile în care la două categorii de produse (cereale şi seminţe) s-a înregistrat o creştere continuă a excedentelor după aderarea la Uniunea Europeană. Pe fondul acestor evoluţii, pe parcursul perioadei de postaderare România a înregistrat din comerţul exterior cu produse agroalimentare un deficit de peste 11,3 miliarde euro, ceea ce înseamnă un deficit mediu anual mai mare de 870 milioane euro. Pentru o evaluare corectă a acestei situaţii menţionăm că, pe parcursul celor treizeci de ani s-a înregistrat un deficit de aproape 22,6 miliarde euro, ceea ce este un echivalentul a 753 milioane euro în fiecare an. La nivelul primilor 17 ani de tranziţie deficitul mediu anual a fost de aproape 665 milioane euro.
Un alt grup de produse, tot din categoria materiilor prime, a înregistrat excedent la nivelul întregii perioade de treizeci de ani. Este vorba de comerţul exterior cu animale vii (cod 01), situaţie în are în perioada 1990 – 2019, România a consemnat excedente de peste 3,1 miliarde euro. Mai mult, această categorie de produse este singura la care România a înregistrat un excedent, nu numai cumulat la nivelul întregii perioade, dar chiar în fiecare an din această perioadă. Până la aderare, excedentul la această categorie de produse a fost de peste 1,1 miliarde euro, ceea ce înseamnă o medie anuală de 67 milioane euro. În a doua perioadă, de postaderare, excedentul a fost de aproape 2 miliarde euro, echivalentul a peste 150 milioane euro anual, ceea ce înseamnă mai mult decât dublul perioadei anterioare.
Cu toate că la trei categorii de produse foarte importante (animale vii (cod 01), cereale (cod 10) şi seminţe (cod 12)) în perioada 2007 – 2019, s-au acumulat excedente importante, de peste 23,4 miliarde euro, în medie, anual, 1,8 miliarde, ţara noastră a importat cu mult mai mult decât a exportat produse de origine animală care au fost supuse unui proces de prelucrare, mai mult sau mai puţin avansat, în unităţi de producţie din străinătate. Câteva exemple sunt elocvente în acest sens:
-
la carne şi organe comestibile (cod 02) deficitul a fost de 7,56 miliarde euro la nivelul perioadei de treizeci de ani (media anuală de peste 250 milioane euro), din care 5,7 miliarde în perioada de postaderare, 2007 – 2019 (media anuală de 438 milioane euro);
-
la lapte şi produse lactate, ouă şi miere naturală (cod 04) s-a înregistrat un deficit de 2,80 miliarde euro la nivelul întregii perioade (94 milioane euro/an), din care mai mult de 90% s-a acumulat în perioada de postaderare (medie anuală, peste 200 milioane euro);
-
la pozitia „alte produse de origine animală” s-a acumulat un deficit de peste 387 milioane euro; preparatele din carne şi peşte (cod 16) au contribuit la deficitul comerţului exterior cu produse agroalimentare cu suma de 382 milioane euro.
Astfel, se poate spune că toate aceste produse de origine animală, cu excepţia comerţului cu animale vii, au contribuit la deficitul comerţului exterior total cu produse agroalimentare cu peste 11,1 miliarde euro, din care mai mult de 8,8 miliarde euro reprezentand deficitul acumulat în perioada de postaderare. Mai mult, cu excepţia a trei sau patru categorii de produse, la celelalte categorii de produse dintre cele 24 prevăzute în NC, s-a înregistrat un deficit considerabil care s-a acumulat la nivelul perioadei prin deficite anuale semnificative. Pentru cele mai multe dintre aceste categorii de produse, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, din păcate, deficitele comerciale au crescut an de an.
Se pune, în mod firesc, intrebarea: care sunt cauzele unei asemenea situaţii cu totul nefavorabile României? Fără a lua în considerare randamentele la care producem materiile prime din domeniul vegetal şi animal, se constată în fiecare an exporturi de cantităţi enorme de materii prime (cereale, seminţe şi animale vii), însoţite de importuri de produse agricole prelucrate, în cantităţi mai mari, depăşind cu mult valoarea produselor agroalimentare exportate. Putem spune că, în majoritatea cazurilor, realizăm excedente din comerţul cu materii prime agricole, dar plătim un preţ cu mult mai mare prin importurile de produse agricole prelucrate, din păcate, majoritar, în unităţi de producţie din alte ţări.
Se presupune cu destul temei că, în cele mai multe cazuri, agenţii economici din România, sunt incluşi în lanţul de valori în faza de obţinere a materiilor prime agricole, de cele mai multe ori a celor de origine vegetală, precum şi în faza de desfacere a produselor agroalimentare. În aceste condiţii, rezultă că suntem relativ pasivi în fazele intermediare de prelucrare a materiilor prime din agricultură, generand, în ceea ce ne priveşte, o participare redusă a noastra în fazele în care se creează plusvaloare.
Pentru completarea acestui tablou este interesant de analizat structura capitalului, după originea agenţilor economici ce îşi desfăşoară activitatea în faza de producţie, precum şi în faza de desfacere a produselor agroalimentare, atât pe piaţa internă şi externă. În egală măsură, este interesant de realizat un studiu similar pentru agenţii economici ce realizează activităţii de import sau de export.
Cum într-o economie competitivă, sursele de finanţare sunt cruciale, întrebarea esenţială care se pune este legată de găsirea celor mai bune criterii care să discearnă între următoarele alternative: fie stimulăm creşterea producţiei vegetale obţinute în prezent şi cu largul concurs al naturii, dezvoltarea producţiei zootehnice, fie stimulăm dezvoltarea capacităţilor de prelucrare a materiilor prime agricole de origine vegetală şi animala?
În mod firesc, această întrebare poate fi completată cu următoarea: oare resursele financiare pe care le putem aloca, în prezent şi în viitor, atât în zona publică cât şi în cea privată, vor permite asigurarea, atât a creşterii randamentelor în producţia agricolă vegetală şi animală, dar, în egală măsură, şi dezvoltarea capacităţii de prelucrare a materiilor prime, astfel încât să se asigure într-o perioadă rezonabilă echilibrarea balanţei comerciale de produse agroalimentare şi dezvoltarea mediului economic din România. Oare în ce măsură actualele dezechilibre care există între cele două medii, urban şi rural, sunt şi un efect imediat al structurii exporturilor de produse agroalimentare?
NA: Conţinutul acestui articol reprezintă punctul de vedere al autorului şi nu al unei instituţii
Mai târziu, din motive familiale, spune executivul, s-a mutat la Tesco unde a evoluat ierarhic, fiind chiar numit director operaţional. A refuzat această funcţie în 2004, când în cariera sa s-a ivit o nouă oportunitate, dinspre Rusia de data aceasta – propunerea de a deveni manager în Europa de Est, care are posibilitatea să gândească independent pentru o companie rusească. A devenit directorul operaţional, apoi directorul general al lanţului Perekriostok din Federaţia Rusă, care a devenit ulterior X5 Retail Group. A fost vicepreşedinte şi CCO al companiei până în 2008, iar mai târziu a rămas membru al consiliului de supraveghere X5 (20.000 de magazine) până în 2018. Pentru realizările sale, a primit şi premii naţionale ruseşti care îl consacrau drept retailerul cel mai de succes din Rusia: Man of the Retail 2006, Gold Olimp 2005 (Premiul preşedintelui naţional) în afaceri etc.