BusinessMagazin

Tag: colectie

  • Curcubeul ajunge în casele oamenilor

    Accesoriile şi decoraţiunile casnice nu trebuie să fie terne, consideră designerii, care nu se sfiesc să coboare culorile curcubeului în casă, scrie The Telegraph.

    Pe lângă curcubeu, se mai poartă degradeuri şi sclipiri iridescente discrete, inspirate de diverse vietăţi din natură, după cum afirmă designerii. Britanicul Tom Dixon a lansat o gamă de corpuri de iluminat, vaze şi sfeşnice, „Oil“ iridescente, având ca exemplu păunii, diverse minereuri sau chiar petele de petrol. Creatoarea spaniolă Patricia Urquiola s-a jucat şi ea cu multe din culorile curcubeului şi modul în care obiectele îşi schimbă culoarea după cum cade lumina în gama sa Shimmer, care i-a fost comandată de către casa italiană Glas Italia. Din această colaborare a rezultat o colecţie de piese de mobilier de sticlă care imită aspectul curcubeului. Culoarea pieselor variază în funcţie de lumina existentă în diferite momente ale zilei şi ele strălucesc, proiectând la rândul lor lumina asupra altor obiecte.

    Aceeaşi tendinţă se remarcă în colecţia de accesorii pentru casă lansată de Swarovski sub denumirea de Atelier Swarovski Home. Printre cele mai remarcabile piese ale acesteia se află unele semnate de către designerul londonez de origine spaniolă Tomas Alonso, o serie de vaze şi tăvi confecţionate din prisme de cristal astfel tăiate şi lipite încât să creeze un joc al refracţiei, păcălind ochiul că vede culori sau elemente transparente în funcţie de unghiul din care priveşte.

  • Colecţii de artişti

    Printre cei mai împătimiţi colecţionari de artă se numără artiştii înşişi, care, după ce au cunoscut succesul, încep să adune lucrări ale confraţilor care le-au atras atenţia ori piese semnate de artişti din alte epoci. Unii dintre ei nu se mulţumesc numai cu colecţionatul, ci ţin să şi aratele piesele aflate în posesia lor organizând expoziţii, scrie Financial Times.

    Sculptorul german Thomas Schutte, spre exemplu, a deschis un muzeu în care publicul să poată vedea lucrările sale şi ale altor artişti la Hombroich, în apropiere de Düsseldorf, iar chinezul Zeng Fanzhi are şi el de gând să deschidă un muzeu în care să-şi expună colecţia. Nici Damien Hirst nu s-a lăsat mai prejos, acesta inaugurând anul trecut Newport Street Gallery la Londra, instituţie aflată deja la a doua expoziţie cu lucrări din colecţia sa, intitulată „Now“ şi dedicată lui Jeff Koons.

    Printre piesele expuse se regăsesc lucrări recente, cum ar fi una din seria de cinci „Play-Doh“ ori „Baloon Monkey“. Spre deosebire de miliardari, investitori sau bancheri, artiştii nu trebuie să plătească sume exorbitante pentru a-şi satisface pasiunea, fiind suficient, de multe ori, să facă schimb cu un coleg de branşă. Ideea de a face schimb de lucrări nu e deloc nouă, istoria consemnând asemenea tranzacţii între Rafael şi Albrecht Dürer, Gauguin şi Van Gogh ori Degas, sau Andy Warhol şi Jasper Johns şi, de multe ori, schimburile sunt mai degrabă motivate de valoarea sentimentală pe care o au lucrările, decât de valoarea lor de investiţie.

    Unii, cum ar fi britanicul Ryan Gander, cumpără diverse piese realizate de artişti aflaţi la început de drum pentru a le asigura acestora susţinerea financiară necesară progresului. 

  • Casă de colecţie la licitaţie

    O proprietate rezidenţială se poate vinde fie apelând la o agenţie imobiliară, fie, şi mai bine, după cum susţine o companie americană recent intrată în Europa, la licitaţie. Această companie, numită Concierge Auctions, se ocupă de scosul caselor la licitaţie, dar proprietăţile de a căror vânzare se ocupă nu sunt nici ieftine, nici vândute de nevoie la preţuri mai mici decât valoarea lor, conform The Telegraph.

    Proprietăţile disponibile prin intermediul firmei costă de la 2 la 20 de milioane de dolari, iar pentru ele se caută cumpărători din rândul celor foarte bogaţi care nu au neapărat nevoie de încă o casă, ci le-ar face plăcere să mai cumpere una pe undeva, ca s-o adauge la colecţie. Ca să se asigure că proprietăţile disponibile se vând repede, Concierge Auctions alege dintr-o bază de date persoanele care ar putea fi interesate, pe care le informează, şi de asemenea face multă publicitate înainte de vânzare, astfel încât apar repede oferte din diverse colţuri ale lumii.

  • Antichitatea 3D

    Pentru a uşura conservarea şi studiul sculpturilor antice din colecţia sa, Galeria Uffizi din Florenţa a pornit un proiect de digitizare a acestora în colaborare cu Universitatea din Indiana, scrie New York Times.

    Reprezentanţi ai acesteia împreună cu studenţi înscrişi la studii doctorale de patrimoniu virtual de la Universitatea din Indiana vor fotografia colecţia de statui greceşti şi romane de la galerie, precum şi de la Palatul Pitti şi din Grădinile Boboli din Florenţa, după care vor crea modele tridimensionale de înaltă rezoluţie, care le vor permite să obţină date despre coloritul iniţial al statuilor şi despre restaurările anterioare efectuate.

    Versiunile digitale ale sculpturilor vor fi disponibile online şi pentru public din anul 2020 şi ar putea fi folosite şi pentru a tipări copii pe imprimante 3D care să fie expuse în alte instituţii muzeale fără a mai fi nevoie să se împrumute originalele de la Uffizi.

     

  • Vezi cele mai frumoase 8 cascade din România – GALERIE FOTO

    Ţara noastră are o colecţie impresionantă de cascade, care de multe ori au fost incluse şi în topuri internaţionale. Anul acesta când vă stabiliţi concediul încercaţă să includeţi în traseu şi câteva din cascadele româniei. Aveţi aici opt dintre cele mai impresionante cascade, aşezate într-o ordine aleatorie.

    Frumuseţiile naturale ale României depăşesc orice imaginaţie, iar cascadele de pe teritoriul ţării noastre sunt privite de multe ori ca o bijuterie a naturii. Cascadele constituie o atracţie pentru turişti datorită spectacolului pe care îl oferă.

  • A transformat criza în cel mai bun moment pentru afacerea pe care o conduce – a crescut în timp ce alţii nu puteau opri căderea

    Ce a făcut Manuela Plăpcianu în ultimii şase ani a avut ca rezultat o piaţă de artă mai prietenoasă, dar şi o creştere de peste o treime a numărului de cumpărători (şi de pasionaţi) dintr-un domeniu care a simţit criza într-un mod pozitiv.

    Din biroul său de la etajul 1 al palatului Cesianu-Racoviţă, care adăposteşte Galeriile Artmark, Manuela Plăpcianu teoretizează cu seninătate despre antreprenoriat, la distanţă de peste şase ani de momentul când s-a retras din banking şi a intrat ca CEO şi acţionar în zona artei. Recunoaşte că a avut şase ani intenşi, că noul statut a venit la pachet cu dificultăţi pe care intraprenoriatul nu ţi le oferă şi exemplifică printr-o paralelă între viaţa unui antreprenor şi cea a personajului principal din trilogia „Stăpânul inelelor“: „Frodo nu s-a născut erou. Frodo nu are nicio calitate ieşită din comun, nu este mai deştept sau mai talentat decât alţi hobbiţi, nu a absolvit mastere de supravieţuire şi cu siguranţă Frodo nu s-a născut învingător.

    Doar că, la un moment dat, ajunge într-un complex de situaţii de unde nu mai poate da înapoi. Se comite. Cam aşa este şi cu antreprenorul. Nici antreprenorul nu s-a născut antreprenor. Nu are cum să prevadă complexul situaţiilor (care în limbajul colocvial se numesc încurcături) în care se va afla. La fel ca Frodo, te-ai comis şi, indiferent de cât de mult se complică lucrurile şi indiferent cât de departe de planul iniţial ai fi, trebuie să mergi mai departe. Nu există drum înapoi“.

    De fapt, uitându-se înapoi, Manuela Plăpcianu este mulţumită: a lansat şase companii noi, pe care le-a gândit ca să diversifice si să complementarizeze oferta culturală a Artmark, şi a lucrat intensiv la ceea ce ea numeşte „profesionalizarea şi accesibilizarea pieţei de artă din România“. Manuela Plăpcianu deţine acum 20% din Artmark, 80% fiind deţinut de Alexandru Bâldea, care a fondat Artmark în 2008 alături de Radu Boroianu, regizor de teatru şi fost ambasador al României în Elveţia.

    Îi place să creadă că motivul pentru care piaţa de artă a tot crescut în ultimii ani (până la o valoare de 20 de milioane de euro de la o valoare de aproximativ 8 milioane de euro în 2008, când a fost lansată Galeria Artmark) este legat de vectorul de profesionalizare pe care Artmark l-a adus, prin instrumentele create pentru a transparentiza şi a credibiliza piaţa. Indexul Pieţei de Artă, un catalog care se actualizează în fiecare an şi care este auditat de PricewaterhouseCoopers, face o radiografie a tuturor tranzacţiilor publice pentru peste 1.000 de artişti români tranzacţionaţi public în România în ultimii 20 de ani.

    La o răsfoire scurtă a Indexului de Artă, oricine poate înţelege de ce criza a fost o oportunitate pentru zona de artă, randamentele de doi digiţi devenind o raritate în alte domenii în ultimii ani. „Criza financiară a fost o oportunitate pentru piaţa de artă, a fost o alternativă investiţională pentru toţi cei care înainte preferau un alt tip de plasament“, spune şi Manuela Plăpcianu, care a văzut clienţii venind în galerii dinspre piaţa imobiliară sau dinspre bursă, deoarece randamentele în artă erau mult mai ademenitoare. „Investitorii s-au îndreptat către artă şi pentru că, în scenariul cel mai pesimist posibil, rămâi cu un Ţuculescu. Achiziţiile însă nu au niciodată în spate doar o raţiune investiţională ori monetară, ci există un complex de factori care determină încheierea unei tranzacţii. Prin oferta tematică diversă, prin programe educaţionale, dar şi prin varietatea lucrărilor şi propunerea unor preţuri de pornire încurajatoare am vrut să arătăm oamenilor că arta nu este un lux. Luxul este timpul pe care îl aloci pentru artă, nu potenţa financiară“, explică Manuela Plăpcianu strategia prin care a ajuns la o creştere de 34% a numărului de clienţi noi în 2014.

    Modul cum a fost materializată democratizarea artei a început cu „preţurile neintimidante“ (în jurul câtorva sute de euro) şi cu oferta care a pornit de la artă plastică şi a ajuns la cabinetul de curiozităţi, la iluminism, la erotică, la ezoterică, la România Regală, la benzi desenate, la fotografie, la lucrări în alb şi negru, la artă decorativă, la vinuri de colecţie, la ceramică, la ceasuri vechi, la carte veche şi obiecte de scris, la whisky-uri japoneze, la şampanii de colecţie, la obiecte din epoca de aur, la afişe, la jucării de colecţie şi până la maşini vechi, mobilier de grădină sau bijuterii.

    Aşa că Manuela Plăpcianu spune că a avut un 2014 excepţional: „Intens, dinamic, fertil, scurt. A fost un an de diversificare şi de complementarizare a ofertei Artmark, cu câte 4-5 licitaţii în fiecare lună, cu primele cursuri de management al artei în ţară şi cu primele licitaţii caritabile“. Practic, Artmark înseamnă în acest moment şapte companii: Casa de Licitaţii Artmark, Lavacow – Casa de licitaţii virtuală care comercializează cu precădere artă contemporană din Europa Centrală şi de Est, Art Games – o companie care dezvoltă şi vinde softuri dedicate pieţei de artă, Artmark Historical Estate – care tranzacţionează imobile istorice & identităţi culturale, ArtSociety, Institutul de Management al Artei Artmark, ArtSafari.

  • Un ceas de pe vremea lui Napoleon s-a vândut cu 3 mil. dolari

    Un ceas de buzunar Breguet, deţinut de un general care l-a ajutat pe Napoloen să ajungă la putere, a fost vândut cu peste 3 milioane de dolari într-o licitaţie de obiecte preţioase care a strâns 19 mil. dolari, scrie Bloomberg.

    Ceasul Breguet, care include un calendar care arată ziua şi luna, a fost vândut prima oară în 1800 către Jean Victor Marie Moreau, un general francez care l-a ajutat pe Napoleon şi a devenit ulterior rivalul acestuia, a fost exilat în SUA şi s-a întors în Europa pentru a lupta împotriva acestuia.

    Ceasul a fost păstrat mai multe decenii într-o colecţie privată şi era estimat undeva la 1,2 mil. de dolari. 

  • Reuşita unui free-lancer clujean. Cum a creat o tânără DESIGNER o colecţie unicat, inspirată din viaţa străzii – FOTO

    Roxana Pârje este o tânără clujeancă ce a reuşit, prin ambiţie şi perseverenţă, să îşi cultive pasiunea pentru modă, transformând-o cu succes într-o afacere. Nu are studii în domeniu, însă plăcerea de a crea a determinat-o să îşi depăşească limitele. Tânăra este creatoarea unei colecţii vestimentare cu haine unicat, o colecţie tânără, vibrantă, îndrăzneaţă, cu o mică tentă extravagantă, dar echilibrată şi unică, inspirată din viaţa străzii. Am putea-o numi, o pată de culoare bine poziţionată, demnă de a schimba ceva acolo unde urbanul poate părea monoton. Roxana Pârje sau “Roxy Color”, cum mai este cunoscută în domeniu, este exemplul perfect de free-lancer de succes, fie că e vorba de ilustraţii, design, dau modă.

    Roxana Pârje sau “Roxy Color”, cum mai este cunoscută, este o tânără de 28 de ani din Cluj-Napoca, freelance ilustrator, designer şi fashion designer. Are o pasiune pentru tot ceea ce înseamnă artă şi a încercat să se dezvolte pe multe dintre domeniile conexe.

        “Am desenat dintotdeauna, am cochetat şi cu fotografia şi cu filmatul. Le fac din plăcere, ca un hobby, chiar şi atunci când aveam alte joburi care nu aveau nicio legătură cu domeniul artistic”, a declarat Roxana Pârje pentru Vocea Transilvaniei.

    Cititi mai multe pe www.Voceatransilvaniei.ro

  • Ce poţi să faci cu un diamant primit moştenire?

    Ce poţi să faci cu un diamant primit moştenire? Să-l vinzi, să-l faci cadou sau să creezi o bijuterie cu el? Această din urmă soluţie a ales-o un finanţist newyorkez de origine franceză, Charles de Viel Castel, care a ajuns astfel să-şi lanseze propria colecţie de bijuterii. Ceea ce deosebeşte piesele colecţiei sale de cele ale altor creatori este materialul utilizat pentru a pune în valoare diamantele şi anume pietrişul, scrie The Telegraph.

    Bucăţelele de pietriş sunt adunate de pe malurile apelor, fiind alese pentru frumuseţe şi culoare şi nu sunt lustruite, lăcuite sau tratate în vreun fel. După ce sunt înnobilate cu diamante, bucăţelele de pietriş devin pandantive pe lănţişoare de aur, o astfel de piesă costând cel puţin 3.400 de euro.

  • Înţelepciunea unui clovn devenit antreprenor

    Titlul nu are nimic peiorativ în el, să ne înţelegem; Derek Sivers a fost, înainte de a ajunge antreprenor şi preşedinte de companie, muzician şi clovn la circ. Cartea sa „Orice îţi doreşti. 40 de lecţii pentru un altfel de antreprenor“, apărută la Editura Publica, vine cu câteva idei interesante.

    Înainte de orice, formatul: colecţia – sper să fie o colecţie – se numeşte Publica Pocket şi condensează în 100 de pagini cât alte volume în 400; este adevărat că şi dimensiunea fontului este ceva mai mică. Mari sunt însă ideile din carte. Sivers a fondat un magazin online pentru muzicienii independenţi, care se numeşte CD Baby, în 1997.

    Magazinul a devenit cel mai mare distribuitor de muzică independentă de pe internet, cu vânzări de 100 de milioane de dolari pe an şi 150.000 de muzicieni clienţi. În 2008 Sivers a vândut CD Baby, ceea ce i-a permis să dedice mai mult timp sprijinirii muzicienilor, dar şi antreprenorilor; compania sa Wood Egg publică anual câte un ghid despre cum să-ţiînfiinţezi propria companie în ţări precum Cambodgia, China, Hong Kong, India, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaiezia, Mongolia, Filipine, Singapore, Sri Lanka, Taiwan, Thailanda sau Vietnam.

    Ceea ce propune Sivers în volumaşul său cu fonturi mici este să furnizeze fundamentele dezvoltării unei companii fără ca antreprenorul să folosească un plan de afaceri. Singur autorul spune că „planul de afaceri este discutabil. Nu ştiţi ce vor oamenii cu adevărat până când nu demaraţi proiectul“. Folosind exemple din viaţa reală, dar şi din propriile sale experienţe, Derek Sivers este în stare să vă facă să vă loviţi peste frunte, în maniera „eu de ce nu m-am gândit?!“.

    La capitolul „inside“ nu pot evita conflictul său cu Apple şi Steve Jobs, pornit de la includerea catalogului CD Baby în magazinul de muzică iTunes. Totul, desigur, respectând condiţiile Apple, ceea ce nu i-a prea convenit tânărului antreprenor Sivers, care a avut tăria de a se opune abordării milităros-agresive a companiei lui Jobs. Care Jobs nu l-a iertat, criticându-l public, într-o dispută în care, eufemistic vorbind, să zicem că fiecare avea partea sa de dreptate.

    Totul s-a sfârşit cu bine, iar lecţia pe care Sivers a învăţat-o a fost despre menţinerea controlului asupra activităţii companiei, indiferent de ce, cum şi pentru cine lucrezi.

    Unul din capitolele cărţii se numeşte „Nu doar «da». Ori «clar, da!», ori «nu»“. Zic şi eu:

    „Clar, da!“.