BusinessMagazin

Tag: castigare

  • Iulian Stanciu, CEO, eMAG: Economia digitală a contribuit cu peste 6% la PIB, iar în câţiva ani acest segment poate fi principalul contribuitor la economie. Ţările care pariază pe acest domeniu vor avea de câştigat

    Economia digitală, de la comerţ online şi până la plăţi mobile, contribuie la PIB-ul ţării cu peste 6% din produsul intern brut, însă investiţiile direcţionate inteligent ar putea duce la creşterea acestei ponderi şi la transformarea economiei digitale în locomotiva dezvoltării economice din România, a explicat Iulian Stanciu, CEO al eMAG, în cadrul Videoconferinţei ZF „Restart România. Cum va arăta noua eră economică”.

    „Economia digitală va creşte accelerat ca ramură a economiei. Când eram mic se discuta mult despre industrie şi agricultură, că sunt cei doi piloni principali ai economiei. Eu cred că ar trebui să facem loc la masă şi economiei digitale. A contribuit cu 6% din PIB la economie. Nu este de peste 20% cum e în cazul industriei şi agriculturii, dar sigur va creşte şi poate deveni principalul contribuitor la PIB-ul ţării în câţiva ani. Ţările care pariază pe acest domeniu vor avea de câştigat”, a spus Iulian Stanciu, CEO-ul eMAG, cel mai mare retailer online din România.

    El a subliniat modul în care verticala comerţului online poate ajuta în acest moment orice producător român, oricât de mic sau de mare, din orice colţ al ţării, să ajungă la client.

    „O verticală a economiei digitale este şi comerţul online, unde orice antreprenor de orunde din ţară, că e la ţară sau oraş, mai mic sau mai mare, poate produce sau comercializa bunuri la nivel naţional sau chiar internaţional prin diverse modele, iar cel mai simplu pus de noi la dispoziţie este modelul de tip marketplace – poţi vinde, oriunde, orice, cu costuri foarte mici de dezvoltare şi plăteşti un comision. Vom lansa un pachet mare de transformare a comerţului dinspre offline spre online, pentru a ajuta companiile să se digitalizeze”, adaugă Stanciu.

    Şeful eMAG spune că România ar trebui să profite de oportunitatea de digitalizare accelerată  – uitându-ne spre ce a făcut China după epidemia de SARS.

    „În 2002-2003 SARS a iniţiat o transformare puternică a economiei şi a schimbat modul în care societate s-a comportat. China a ajuns numărul 1 pe plan global în ceea ce priveşte plăţi mobile pentru că au avut la bază această transformare accelerată venită din cauza SARS. La fel, companiile mari şi administraţia publică au luat un start puternic în digitalizare. Acela a fost momentul în care Alibaba sau Tencent s-au dezvoltat”, a spus Iulian Stanciu.

  • Romulus Oprica, sociolog: „Spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională”

    În contextul în care se vorbeşte tot mai multe despre o întoarcere la birou, dar cu un program de muncă flexibil, una dintre întrebările care îi preocupă pe mulţi dintre angajaţi în prezent este dacă programul lor de muncă va trece prin schimbări majore. Sociologul Romulus Oprica, managing partner al firmei BrandBerry este de părere că programul „clasic” nu se va schimba pentru majoritatea angajaţilor din România, iar din această perioadă de izolare va avea de câştigat spaţiul privat, care ne poate oferi siguranţă emoţională.

    „Experimentul de Work From Home trăit în mod forţat în această perioadă este, în realitate, valabil pentru o categorie restrânsă de cetăţeni şi anume cei care pot livra produsul muncii lor independent de un spaţiu anume. Am putea crede că, de exemplu, toţi programatorii şi analiştii intră în această categorie, dar nici măcar ei nu pot fi incluşi în totalitate în grupul celor care pot lucra independent de organizaţia care le plăteşte salariul. În foarte multe cazuri sunt atât de importante criteriile de securitate sau capacităţile tehnice oferite de birou încât nu putem crede că, cel puţin momentan, se va modifica foarte mult programul şi stilul de muncă”, spune Romulus Oprica.

    De asemenea, el observă că în majoritatea largă a industriilor programul este stabilit de interdependenţele existente în societate, motiv pentru care nu putem funcţiona independeţi unii faţă de ceilalţi. „Copiii merg la şcoală într-un anumit interval, acesta fiind intervalul propice şi pentru majoritatea părinţilor de a fi productivi. Industria alimentară trebuie să producă mai ales într-un inteval care să permită livrarea produselor la prima oră a zilei iar serviciile de salubritate şi transport, ca să oferim doar două exemple, trebuie să fie active aproape non-stop. Cu alte cuvinte, trăim cu toţii într-o reţea, nu într-o bulă specială care să ne facă independenţi unii de ceilalţi. Şi, până la urmă, tocmai această interdependenţă şi negociere constantă cu ceilalţi face această societate atât de frumoasă!”

    Cu siguranţă însă, subliniază sociologul, în această perioadă am fost forţaţi să vedem şi alte opţiuni de a rezolva sarcinile zilnice, indiferent că sunt sarcini de muncă sau banale activităţi zilnice. „Această perioadă de criză ne-a determinat să fim mai deschişi, mai creativi, ceea ce în mod cert va influenţa modul în care lucrăm şi trăim. Tehnologiile, mai ales cele de comunicare, au cunoscut un salt cantitativ şi calitativ semnificativ în aceste ultime luni şi ritmul evoluţiei lor nu se va diminua pentru că nici riscul nu a trecut. Atât timp cât avem activă această ameninţare la adresa unei nevoi de bază, a sănătăţii noastre, vom fi mult mai atenţi şi mai deschişi la toate instrumentele care ne pot aduce un plus de securitate”, spune Romulus Oprica.  

    El consideră că după această perioadă, nevoia spaţiului privat va creşte. „Dacă ne uităm pe stradă, în magazine, la cozi, vedem că majoritatea covârşitoare a cetăţenilor respectă regulile de distanţare fizică. De ce? Pentru că pe oamenii de afară nu-i cunoaştem, nu sunt cei din cercul nostru social apropiat, cei în care avem încredere şi faţă de care nu simţim nevoia să păstrăm distanţa de siguranţă, de 2 metri. Este aproape imposibil ca această distanţă fizică să nu se manifeste şi în relaţia spaţiu privat social – spaţiul public profesional. Toţi cei care am experimentat această izolare, dacă suntem persoane foarte sociabile, vom dori să ne revedem în apropiere fizică mai ales cu cei care ne sunt dragi şi nu vom aloca resurse semnificative de timp celor cu care nu aveam şi înainte o relaţie apropiată; cei care sunt mai puţin sociabili vor fi cu atât mai puţin interesaţi de intensificarea relaţiilor profesionale. Cu alte cuvinte, consider că spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională”. 

     


     

  • Ce s-a intamplat cu averile celor mai bogati oameni de pe planeta pe perioada pandemiei de COVID-19

    Miliardarii americani, printre care fondatorul Amazon, Jeff Bezos, precum şi fondatorul Tesla, Elon Musk, au devenit cu 280 de miliarde de dolari mai bogaţi de la începutul pandemiei, potrivit Daily Mail.

    Averea combinată a miliardarilor Statelor Unite ale Americii a ajuns astfel la 3,229 trilioane de dolari.

    Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, şi-a adăugat încă 25 de miliarde de dolari propriei averi de la 1 ianuarie 2020, fondatorul Tesla, Elon Musk, până la 5 miliarde de dolari, fondatorul Zoom, Eric Yuan, încă 2,58 de miliarde de dolari, iar Steve Ballmer, proprietarul unei echipe de baschet americane şi fost CEO al Microsoft, 2,2 miliarde de dolari.

    Averea combinată a celor mai bogaţi oameni ai Americii este mai mare decât în 2010, ca urmare a creşterii „fără precedent din istoria financiară modernă a averii lui Bezos”.

    La polul opus, SUA se confruntă cu o creştere record a numărului de şomeri, numărul acestora ajungând săptămâna aceasta la circa 26 de milioane.
     

  • Nici nu a trecut bine criza financiara din 2008-2009, când o alta remodelează piaţa muncii într-un stil pe care nu ni l-am fi imaginat poate niciodată

    Abia ce am ieşit din anii postcriză financiară 2008-2009, când o alta remodelează piaţa muncii într-un stil pe care nu ni l-am fi imaginat poate niciodată. Nimeni nu pare să aibă de câştigat deocamdată, dar un lucru e cert: raportul de forţe se va schimba, iar angajaţii pentru care altădată angajatorii se luptau vor fi cei dispuşi să ajungă la compromisuri, potrivit unei discuţii cu Dan Puică, CEO al platformei de recrutare BestJobs. 

    Pe piaţa de recrutare, efectele unei inversări a raportului de forţe între angajaţi şi angajatori se observă deja. Dan Puică observă că firmele au încercat să îşi reducă costurile prin scăderi la capitolul noilor angajări – astfel că platforma BestJobs înregistrează mai puţine anunţuri decât înainte de această criză: dacă înainte aici existau 500 de anunţuri pe zi, acum în zilele bune sunt 200 de anunţuri pe zi, o scădere mai mare de jumătate. Scăderea depinde însă de industrii: cele care nu au scăzut sunt IT-ul, industria alimentară, serviciile de curierat şi livrare la domiciliu, însă turismul, HoReCa, industria transporturilor se numără printre cele afectate.

    De asemenea, Dan Puică observă că anunţurile care au rămas pe platformă sunt publicate de companiile mari, prin urmare criza afectează mai mult companiile mici şi medii, iar una dintre mişcările cauzate este generată de reducerea costurilor prin scăderea numărului de noi angajări.

    Alte măsuri de reducere a costurilor sunt şomajul tehnic şi chiar şi disponibilizările –  au existat zeci de mii de cereri de şomaj tehnic de când a apărut această facilitate, motiv pentru care undeva la 25% dintre angajaţii din România au ajuns în această situaţie, iar alţi 200.000 au fost disponibilizaţi. De asemenea, în afară de şomaj tehnic şi disponibilizări au existat şi reducerile de program ale unora dintre angajaţii care sunt în continuare activi, dar care nu mai lucrează 40 de ore pe săptămână: „S-a redus programul şi s-a redus şi salariul”. Prin urmare se câştigă mai puţin în această perioadă din cauza reducerilor de program, din cauza măsurilor de şomaj tehnic, iar companiile se străduiesc şi ca după criză să se asigure că intră în această perioadă cu costuri cât mai mici.

    „Din perspectiva pieţei muncii, cea mai mare schimbare va fi a raportului de forţe. Înainte vorbeam despre o piaţă în care angajaţii erau cei pentru care se luptau angajatorii, exista un război al talentelor,  dacă ne uităm la ratele şomajului care vor creşte – şi nu doar în România, ci la nivel global – se va schimba raportul de forţe. Candidaţii vor fi nevoiţi să accepte roluri pe care anterior nu le-ar fi acceptat înainte de criză. Vor fi dificultăţi mai mari la angajare, vor exista oameni care îşi vor căuta locuri de muncă, vom exista într-o piaţă dominată de angajatori.”
    La fel s-a întâmplat şi în criza financiară din 2009. De altfel, Dan Puică îşi aminteşte că în ultimii ani angajatorii spuneau: „Nu mai suntem în 2009, când candidaţii veneau singuri la interviu, trebuie să tragem de ei”. Acum se vor schimba însă lucrurile: „Suntem iarăşi în 2009 şi candidaţii vor fi dispuşi la sacrificii şi vor accepta situaţii pe care nu le-ar fi acceptat înainte de criză. Este ceva caracteristic unei perioade  de scădere economică care cu siguranţă se va vedea şi probabil dimensiunea sau impactul ei va depinde de cât de mult durează această criză”.
    Dan Puică nu contestă, de asemenea, că la fel ca şi după criza financiară, şi această nouă criză globală va fi folosită ca un pretext: „După o perioadă de timp va începe din nou războiul pentru candidaţi. Pentru a-i atrage atunci când lucrurile se vor normaliza, tactica anterioară se va dovedi falimentară. Dar imediat după criză cred că vor exista astfel de practici”.
    Perioada de recuperare depinde de foarte mulţi factori, dintre care un număr mare sunt externi. „Dacă ne uităm la economiile avansate, vedem că există ajutoare din partea statului de trilioane de dolari, genul acesta de ajutoare ar putea face ca această criză să treacă mai repede şi nişte prognoze optimiste pe care le citeam arătau că în trimestrul 1 al anului 2021 lucrurile s-ar putea să revină la normal. Într-a doua parte a anului 2020 este imposibil să vedem aceste efecte, dar în prima parte a anului viitor s-ar putea să vedem această curbă de normalitate”, crede Dan Puică. 
    Cine va resimţi cel mai mult scăderile veniturilor, managerii sau angajaţii de la firul ierbii? Dan Puică este de părere că va depinde de la companie la companie.
    „Dacă ne uităm la ce companii reuşesc să supravieţuiască acestor crize, vorbim despre acele companii care nu gândesc relaţia între companie şi oameni – decidem în favoarea companiei sau în favoarea oamenilor dar pe termen lung acestea sunt inseparabile. Ce faci astăzi va influenţa pe cine reuşeşti să atragi mâine în companie. Un comportament corect în această perioadă va ajuta la restartarea companiei imediat.

    Nu toată lumea va practica asta de sus până jos, dar cei care vor face aceste măsuri la nivelul întregii organizaţii vor avea de câştigat. Dan Puică este de părere că onestitatea şi transparenţa vor ajuta la binele pe termen lung al organizaţiilor: „Deciziile sunt de fapt de a alege între oameni şi oameni – trebuie să îi reţinem pe acei oameni care ne vor asigura funcţionalitatea şi ne vor da şansa să ne dezvoltăm în viitor.

    Trebuie să te raportezi la competenţe, impact, potenţial, între oamenii pe care îi ai în echipă şi păstrarea celor mai valoroşi; nu se poate o companie fără oameni”.
    El observă cum companiile multinaţionale, indiferent de liderul de moment, au programe de la sediul central prin care evoluează performanţele şi astfel de decizii sunt foarte uşor de dat fiindcă există datele care să le susţină. În companiile locale care nu au astfel de practici, liderii lor se vor baza pe instinct atunci când vor alege între oamenii lor: „Ca orice decizie bazată pe intuiţie, uneori o să reuşească, alteori va fi greşită. Oricum ne-am uita la lucruri, la finalul acestei perioade vor exista unele companii care nu vor supravieţui şi care va trebui să plătească tribut unui management deficitar din ultimii ani. Dacă ar fi să privim partea pozitivă, vor reuşi să reziste companiile care merită să facă asta şi s-ar putea să fie o îmbunătăţire a contextului general”.

    Când vine vorba despre antreprenori, el observă că două dintre calităţile lor, flexibilitatea şi adaptabilitatea, îi vor ajuta să răzbată peste această criză. „Majoritatea celor cu care am vorbit au ochii deschişi pentru ce oportunităţi ar putea să apară. Peisajul economic se va schimba un pic – am fost obligaţi să testăm anumite metode de lucru şi anumite metode de viaţă şi cred că vom vedea companii care vor avea de câştigat pe termen lung. Cred că vor începe să se dezvolte businessuri în toate domeniile acestea. Vorbeam despre munca de acasă, dar şi consultaţii medicale de la distanţă, fitness, antrenamente fizice zilnice, şcoală de la distanţă, livrări la domiciliu.

    Mă aştept ca antreprenorii care nu vor mai reuşi fiindcă au pornit un business care nu are sens în perioada aceasta, dacă au resurse financiare să le orienteze repede către businessuri care ar putea să aibă succes în continuare”, observă el.

    La momentul discuţiei cu Dan Puică, CEO-ul platformei de recrutare BestJobs,  trecuseră deja peste trei săptămâni în care el lucra de acasă (se numără astfel  între cei 30% angajaţi români care lucrează în regim de telemuncă, potrivit unui sondaj BestJobs realizat între 16 şi 30 martie).

    Se numără şi între „fericiţii” care au observat o îmbunătăţire a productivităţii datorită acestei situaţii, ca urmare a lipsei întreruperilor de pe parcursul unei zile la birou. Agenda CEO-ului BestJobs a rămas la fel din punctul de vedere al numărului de activităţi,  dar crede că productivitatea a crescut fiindcă sunt foarte puţine întreruperi: „La birou vin deseori colegii cu probleme pe care vor să le împărtăşească, iar acest lucru se întâmplă mai rar acum, prin urmare randamentul este mai bun”. Fiind acasă, încearcă să se încadeze în programul de la 9 la 6, iar în această direcţie a construit chiar şi un program „milităresc” alături de întreaga sa familie – soţia, un băieţel în vârstă de şapte ani şi o fetiţă de cinci ani. „E genul de provocare în care pentru anumite categorii de angajaţi să nu fie sustenabilă munca la domiciliu pe termen lung.”

    Dan Puică şi soţia au o agendă bine pusă la punct legată de cine gestionează anumite intervale orare. „Programul de dimineaţă de la 9 până la 7 seara este împărţit într-un calendar în care atât eu, cât şi soţia şi copiii ştim ce se va întâmpla în fiecare interval orar – indiferent că este TV, activităţi afară sau orice altceva; a fost nevoie să planificăm aproape la nivelul fiecărei ore ce activitate urmează şi cine este responsabil de ea. Fiul meu este foarte disciplinat, ar fi angajatul ideal, urmăreşte calendarul şi schimbă activitatea în funcţie de acesta”, descrie el modul în care s-au adaptat  noii realităţi.

    Mărturiseşte însă: „Percepţia mea seamănă cu a românilor – toată lumea se aşteaptă ca la mijlocul lunii mai lucrurile să se întoarcă la normal, suntem pregătiţi psihic pentru încă o lună, apoi vom mai vedea”.

    Potrivit sondajului BestJobs, 90% dintre angajaţii care lucrează în regim de telemuncă se împacă bine cu această tranziţie; simt o  creştere a randamentului, atenţia şi capacitatea de concentrare au crescut, iar beneficiul principal se leagă de renunţarea la timpul petrecut în trafic. Pe de altă parte însă, Dan Puică nu este sigur că pe termen lung munca de acasă va deveni noua normă. „Munca de acasă va fi mai populară, dar vor exista şi oameni care se vor întoarce la birou.

    Ştim că 30% dintre ei sunt acum la munca de acasă – ştim că toţi sunt fericiţi – mă aştept însă ca cel puţin un sfert din cei care lucrează de acasă acum să rămână aşa sau să aibă mai multe zile pe lună în care lucrează de acasă.” Pe de altă parte însă, tot din studiul BestJobs reiese că 40% dintre angajaţi spuneau că sunt afectaţi emoţional de situaţia în care se află. „Există o senzaţie de autoizolare, o senzaţie de anxietate, iar tocmai starea aceasta mă face să cred că nu o să ne putem muta într-un scenariu full time de acasă, ci în episoade.” El menţionează că aveau la BestJobs un program în care o zi pe lună putea să fie lucrată de acasă şi vor creşte acest număr la cinci zile pe lună.

    10% dintre angajaţi spuneau şi că au o formă de uşoară depresie când lucrează de acasă: „Dacă aceste procente ar creşte, probabil nu va fi sustenabilă munca de acasă la scară largă. Îmi este greu să spun acum care va fi procentul exact, dar cu siguranţă va fi mai mare decât înainte de criză”.

    De ce ar trebui să ţină cel mai mult cont deopotrivă angajatorii şi angajaţii din România? „Poate că a fost destul de mult folosit cuvântul solidaritate, dar m-aş referi la două forme ale solidarităţii: să ne asigurăm că businessul nostru funcţionează –  să existe o solidaritate a mediului de afaceri, dar şi la nivelul empatiei faţă de angajat. Trecem cu toţii prin situaţii dificile şi s-ar putea ca anumite decizii să fie greu de luat – decizii care să impună reduceri de costuri, disponibilizarea oamenilor. Sfatul meu ar fi ca fiecare companie să aibă mai multe scenarii pe care le urmăreşte şi să se asigure că implementează măsuri graduale.

    Dacă situaţia ajunge la un anumit nivel, trebuie să luăm un anumit set de măsuri şi să facem o implementare graduală a setului de măsuri. Iar dacă vorbim despre angajaţi, să avem şi această solidaritate umană de a nu lăsa în această perioadă dificilă persoane care nu au un loc de muncă, un plan de ajutor sau salarii compensatorii”. El subliniază: „Măsura aceasta de disponibilizare la rece ar trebui să fie ultima soluţie la care ne uităm şi să aibă grijă angajatorii de angajaţi fiindcă restartarea va depinde de oamenii care vor veni la muncă şi după ce această stare va trece şi fiecare îşi va aminti cum a gestionat fiecare companie criza”.

  • Ce putem vedea pe Netflix: Studenţii Profesorului s-au întors în bancă

    Cu toate că Álex Pina nu lansase iniţial decât un sezon din „La casa de papel”, pe care Netflix a decis să îl difuzeze în două părţi, succesul formidabil pe care l-a avut a atras după sine încă două sezoane, dintre care ultimul a fost lansat luna aceasta, pe 3 aprilie.
    „La casa de papel” nu m-a „prins” nici din prima, nici din a doua încercare de a-l viziona. A treia oară însă, când m-am ambiţionat să urmăresc până la capăt episodul pilot, am sfârşit prin a nu mă mai ridica preţ de multe ore (şi episoade) din faţa ecranului.
    Primele două sezoane ale producţiei „La casa de papel” prezintă, prin ochii unuia dintre personajele principale, Tokio (Úrsula Corberó), etapele unui jaf dat de un grup de opt infractori, foarte diferiţi ca abilităţi şi personalitate, costumaţi în salopete roşii, cu feţele acoperite de măşti înfăţişându-l pe Dalí şi care folosesc drept porecle nume de capitale, cu toţii recrutaţi de un personaj deosebit de inteligent şi misterios căruia îi spun Profesorul (Álvaro Morte). Aceştia intră în Monetăria Regală a Spaniei cu un plan pus la punct până în cele mai mici detalii: să imprime fabuloasa sumă de 2,4 miliarde de euro şi să evadeze. Deşi o armată de jurnalişti şi cortul comisiei de poliţie desemnate să se ocupe de caz se află la o aruncătură de băţ de clădire, ei îşi continuă nestingheriţi treaba, transformându-se, după o serie de evenimente, dintr-o gaşcă de bandiţi, în nişte eroi adulaţi şi susţinuţi de publicul revoltat împotriva autorităţilor, un fel de haiduci ai timpurilor actuale care declanşează o adevărată isterie naţională.
    În sezonul 3, celebrul grup se întoarce pe micul ecran, însă cu o nouă poveste – tot un jaf – dat această dată în Banca Spaniei – şi cu alte scopuri: eliberarea lui Rio, cel mai tânăr membru al grupului, capturat de poliţie după evadarea din Monetăria Regală, dar şi topirea într-un timp record a unei cantităţi uriaşe de aur pentru a putea fi scoasă mai uşor din clădire. Sfârşitul sezonului 3 se încheie cu capturarea Lisabonei, un membru special al bandei, aceasta fiind nu doar fosta inspectoare de poliţie Raquel Murillo (interpretată de Itziar Ituño), care se ocupase iniţial de negocierile cu Profesorul şi care se alătură în final grupului, după ce se îndrăgosteşte de misteriosul cap al bandei, ci şi iubita sa, dezvăluind publicului latura sentimentală, bine ascunsă a acestui personaj.
    Ca şi în primele sezoane, în paralel cu firul narativ principal se conturează, prin tehnica flashback-ului, alte două planuri – unul mai apropiat de prezent, în care Profesorul le explică protejaţilor săi detaliile jafului şi rolul pe care îl are fiecare, învăţându-i, de asemenea, nenumărate tehnici de supravieţuire care implică inclusiv lecţii complexe de anatomie şi chirurgie, cu ajutorul cărora îşi pot salva camarazii, la nevoie, dar şi unul petrecut cu cinci ani în urmă, când, alături de fratele său, un personaj carismatic cunoscut din primul sezon sub pseudonimul Berlin, el punea la cale tot ce se materializează astăzi, putând fi, asfel, de cele mai multe ori, cu mai mulţi paşi în faţa poliţiei.
    Raquel însă nu este singura care se află în pericol. Nairobi, una dintre cele mai îndrăgite membre ale găştii, se află la un pas de moarte, forţându-şi colegii să ia în mână bisturiul şi să se transforme în medici pentru a o salva. În sezonul 4 vedem, din nou, că atât inamicii, cât şi aliaţii grupului nu sunt doar afară, în cortul poliţiei sau în interior, în rândul ostaticilor, ci chiar în gaşca lor. Conflictele născute între membrii bandei, care se pierd cu firea în cele mai nepotrivite momente, i-au adus, nu de puţine ori, la un pas de a eşua în îndeplinirea planului, obligându-l pe Profesor să găsească rapid rezolvări la probleme nepremeditate, însă, nu o dată, s-au sfârşit tragic, chiar cu pierderea unui membru al bandei.
    În sezonul 4 m-am reîndrăgostit de eroii cu mască, cu temperamente şi istorii atât de diferite, am „urât” personajele antagoniste ca Arturo Román sau Gandia şi m-a intrigat spiritul manipulator al Aliciei Sierra, noua inspectoare de poliţie care conduce acum negocierile în locul lui Raquel, având un rol decisiv în soarta grupului.
    Dacă ultimele secvenţe ale sezonului 3 îi permit privitorului să anticipeze acţiunea din următorul, sfârşitul ultimului episod din cel de-al patrulea sezon aduce cu sine, în acordurile pătrunzătoare ale melodiei „Bella, ciao”, un mare semn de întrebare şi o mulţime de finaluri posibile. Sau, mai degrabă, începuturi. Vom avea însă de aşteptat cel puţin încă un an pentru a-l descoperi pe cel real.
    Pe actriţele Alba Flores, interpreta personajului Nairobi, şi pe Naiwa Nimri, care o joacă pe inspectoarea Alicia Sierra, am avut ocazia să le urmăresc şi în alt serial spaniol, „Vis a vis”, regizat tot de Alex Pina, unde au fost la fel de dinamice şi au reuşit să interpreteze caractere şi să stârnească sentimente la fel de puternice ca şi în „La casa de papel”. Dacă e să compar „La casa de papel” cu un alt serial spaniol foarte în vogă la momentul actual, „Elite”, pot să remarc că, deşi ambele au un ritm aproape la fel de alert şi ţin în suspans privitorul, implicând investigaţii ale poliţiei şi având totodată integrate în acţiune diverse poveşti de dragoste construite între personaje, acţiunea celui din urmă tinde însă mai mult spre genul telenovelă, lucru explicabil de altfel dat fiind faptul că protagoniştii sunt un grup de adolescenţi, în timp ce primul se concentrează pe detalii impecabile pentru a construi o poveste cât mai plauzibilă.
    Ca să închei cu o curiozitate, ştiaţi că Darko Perić, actorul sârb care îl interpretează pe Helsinki în serial, vorbeşte limba română? Şi încă foarte bine.

     Álex pina (pamplona) este un producator, regizor şi scenarist spaniol, cunoscut mai ales pentru producţia „la casa de papel”, care se bucură de succes la nivel global. Din portofoliul său fac parte şi „vis a vis” („locked up”), „el embarcadero” („the pier”), „los hombres de paco” („paco’s men) şi „el barco” („the ship”).  El şi-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru cotidianele „diario vasco” şi „diario de mallorca”, dar şi pentru o agenţie europeană de presă. Între 1993 şi 1996 a lucrat ca scenarist şi editor pentru videomedia, înainte de a se alătura echipei globomedia în 1996. La sfârşitul anului 2016, după lansarea „vis a vis” în cadrul postului de televiziune spaniolantena 3, pina şi-a fondat propria companie de producţie, vancouver media. Prima serie produsă sub noul brand a fost „la casa de papel”, lansată pe 2 mai 2017, fiind urmărită de 4 milioane de persoane.

    La casa de papel
    Regie: Álex Pina 
    Distribuţie: Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Alba Flores, Naiwa Nimri
    Nr. sezoane: 4
    Nr. episoade: 31

  • Afacerea care a crescut în timpul pandemiei de COVID-19 în câteva săptămâni cât alţii în câţiva ani. Cine este omul care a creat o afacere de peste 40 mld. dolari

    Blocaţi în casă din cauza măsurilor impuse pentru a opri răspândirea pandemiei, din ce în ce mai mulţi oameni au început să folosească aplicaţii de videoconferinţe în 2020. 

    Una dintre acestea, Zoom, a câştigat o popularitate ieşită din comun, care i-a adus o creştere de peste 120% pe bursa americană de la începutul anului. Cu toate acestea, finalul lunii martie şi începutul lunii aprilie au venit cu o serie de critici şi avertismente legatE de securitatea în platformă şi de gestionarea datelor personale, ce a şters jumătate din avântul dobândit. Chiar şi aşa, Zoom înregistrează încă o creştere de 67% de la începutul anului. 

    Pe 1 aprilie compania Zoom Video Communication anunţa că numărul de utilizatori care accesează platforma zilnic a crescut de la 10 milioane în decembrie 2019 la 200 de milioane în martie 2020. Nu era o glumă, ci compania potrivită la momentul potrivit.

    În doar patru luni, numărul utilizatorilor a crescut de 20 de ori, întrucât în mai multe sectoare de activitate serviciile de videoconferinţă au devenit necesare pentru a continua activitatea prin muncă de la distanţă. În acelaşi timp, Zoom a avut succes şi în mediul educaţional, serviciul fiind folosit de elevi, studenţi şi profesori din toată lumea, inclusiv din România. Pentru a alimenta acest succes, Zoom a decis să ofere accesul gratuit pentru utilizatorii din şcoli şi universităţi pe durata pandemiei.

    La finalul lunii martie, compania listată în 2019 înregistra pe bursa americană o creştere de peste 120% a preţului acţiunilor, ceea ce îi ducea valoarea la 42 miliarde dolari. Lăudat în presa internaţională în luna martie, Zoom a fost vânat de investitorii care căutau pariuri sigure, întrucât şi-au vândut poziţiile în urganul dezlănţuit pe bursele internaţionale de pandemia de COVID-19.

    În mijlocul acestei poveşti frumoase de creştere, pentru Zoom au început să apară problemele. Mai mulţi experţi în securitate cibernetică au început să critice aplicaţia şi să expună diverse erori de securitate, care s-au corelat cu reclamaţiile clienţilor şi chiar ale unor persoane publice.

    Elon Musk a interzis utilizarea Zoom pentru angajaţii companiei sale de rachete SpaceX, iar această lovitură a fost dublată când New York-ul a interzis utilizarea serviciului în şcoli, conform CNBC. Ce i-a determinat însă pe aceştia să treacă la interzicerea Zoom? Oamenii au reclamat atacuri sub o formă pe care au numit-o „zoombombing” (n.r.: parafrazare a termenului „photobombing” – acţiunea prin care strici fotografia cuiva aruncându-te brusc în cadru). În cazul Zoom, asta înseamnă că anumiţi utilizatori deturnează videoconferinţele altor participanţi cu imagini alese la întâmplare sau chiar cu conţinut pornografic.

    Fenomenul a mers atât de departe încât a întrerupt cursurile online ale mai multor şcoli şi universităţi din lume, iar FBI-ul a lansat un avertisment referitor la zoombombing. Dimensiunea problemei l-a determinat pe Eric Yuan, CEO-ul şi fondatorul Zoom, să îşi ceară scuze public pentru hibele platformei care au permis aceste acţiuni şi să spună că lucrează la rezolvarea problemelor de securitate, sfătuindu-i pe utilizatori să folosească anumite funcţii ale platformei pentru a bloca astfel de interferenţe.

    În privinţa acestor hibe, Zoom a anunţat deja că va introduce o verificare prin parolă pe lângă metoda de identificare prin meeting ID care iniţiază astăzi conversaţia. „Ne-am mişcat prea repede şi am făcut unele greşeli. Intenţia noastră era să ajutăm copiii să aibă acces cât mai repede în contextul actual. Ar fi trebuit să introducem o protecţie suplimentară sau să punem o setare cu verificare dublă. Deja am început să luăm măsuri pentru a rezolva aceste greşeli”, a spus Eric Yuan, CEO-ul Zoom, într-un interviu acordat CNN.

    Cu toate acestea, compania Zoom a fost criticată pentru mai multe lucruri. În primul rând, presa internaţională a scris că Zoom transmite datele personale către gigantul Facebook – chiar şi pentru utilizatorii care nu au cont de Facebook – în timp ce compania a mai recunoscut că „din greşeală” ar fi redirecţionat o serie de apeluri prin servere din China, pe care
    le-ar folosi ca variantă de rezervă în cazul congestionării reţelei. Potrivit CNBC, compania a anunţat o serie de schimbări pentru a soluţiona aceste probleme.

    Săptămâna trecută, acţiunile Zoom se tranzacţionau pe o creştere de 67% de la începutul anului, la o capitalizare de 32 miliarde dolari la momentul redactării acestui articol. Deşi evoluţia actuală este mai temperată faţă de avansul de 122% pe care îl avea în urmă cu două săptămâni, Zoom este încă unul dintre cele mai reuşite pariuri ale investitorilor pentru anul 2020. Însă nu toată lumea consideră acest lucru. Tot săptămâna trecută, Zoom a fost dată în judecată de unul dintre acţionari, pentru că nu ar fi fost transparentă în faţa investitorilor în legătură cu problemele de securitate ale aplicaţiei.

    Un drum cu peripeţii până în Silicon Valley
    Eric Yuan are 50 ani şi a emigrat din China în Silicon Valley în 1997, când avea doar 27 de ani. Pariul pe care şi l-a asumat mai târziu cu platforma Zoom a fost unul în care nici prietenii lui nu credeau în acel moment, potrivit CNBC. În 2011, când a fost fondată platforma, piaţa videoconferinţelor era deja acaparată de jucători precum Google, Skype, Cisco şi GoToMeeting. La acel moment, Yuan era încă unul dintre inginerii-şefi ai gigantului Cisco. Bazându-se pe ideea că platformele existente erau învechite şi plictisitoare, Yuan şi-a asumat pariul care îl transformă astăzi într-unul dintre cei care se îmbogăţesc în criză.
    Născut în China, miliardarului Eric Yuan i-a fost respinsă aplicaţia pentru viză de opt ori înainte de a ajunge în Silicon Valley, conform publicaţiei Fortune. În 1997 el a intrat în noua echipă care construia sistemul de conferinţe online WebEx, când nici măcar nu vorbea prea bine limba engleză.
    „Pentru primii câţiva ani tot ce făceam era să scriu cod, iar asta mă ţinea ocupat”, a spus Eric Yuan într-un interviu acordat CNBC. El spune că a optat să nu îşi piardă timpul urmând cursuri standard de limba engleză. În schimb, a reuşit să înveţe de la colegii lui.
    În 2007, când Cisco a cumpărat WebEx pentru 3,2 miliarde dolari, Eric Yuan era deja inginerul-şef al companiei de conferinţe online. Patru ani mai târziu el a părăsit compania.
    În aprilie 2011, Yuan l-a sunat pe Dan Scheinman amicul său, fost coleg la Cisco şi l-a invitat la un ceai pentru a-i prezenta noua sa ideea. Scheinman părăsise Cisco în acea lună.
    Pentru că îi cunoştea deja abilităţile lui Eric Yuan, Dan Scheinman a simţit nevoia doar să-şi mai sune două surse pentru a le cere părerea profesională despre acesta, iar până când a ajuns la acel ceai din 2011 deja semnase un cec de 250.000 de dolari, pe care Yuan trebuia doar să mai treacă numele firmei – întrucât ea nici măcar nu exista încă.
    La începutul lunii martie 2019, investiţia lui Dan Scheinman se multiplicase deja de 700 de ori, până la circa 180 milioane dolari.
    „I-am spus că eu cred în el şi că nu îmi pasă ce scrie în prezentare, pentru că eu pariez pe el”, a povestit Scheinman într-un interviu. Răspunsul lui Yuan a fost: „Pentru binele amândurora, pot totuşi să îţi arăt prezentarea?”. Eric Yuan spune că mai mulţi investitori au contribuit la capitalul iniţial al Zoom, dar Scheinman a fost „primul care a transferat banii în cont”.
    Dan Scheinman i l-a prezentat lui Yuan şi pe fratele său, Jim, partener fondator al firmei Maven Ventures. Jim Scheinman a devenit investitor şi consilier al firmei, sugerându-i lui Eric Yuan patru nume posibile pentru platformă: Zippo, Hangtime, Poppy şi Zoom – care a devenit astăzi numele oficial al platformei. În primii doi ani de funcţionare compania era formată dintr-o echipă mică, din care făceau parte foşti ingineri de la WebEx.
    Prima versiune a platformei a fost lansată în 2013, iar echipa era încă atât de mică încât Yuan a ales să facă singur partea de customer service. De fiecare dată când un client îşi anula abonamentul, Eric Yuan încerca să îl contacteze printr-un apel video pe Zoom şi să îl întrebe care au fost problemele şi să discute cum ar putea să le rezolve.
    Zoom a prins avânt printr-o combinaţie de produs gratuit şi o suită de instrumente prin care puteai sincroniza toate device-urile într-o singură conferinţă – în contextul în care până atunci puteai folosi doar Google Hangouts şi Skype pe mobil, însă unele firme foloseau WebEx sau GoToMeeting pentru varianta de computer şi produsele Cisco pentru săli mari de conferinţe.
    În acest context, Yuan voia ca Zoom să poată furniza toate aceste capabilităţi într-o singură platformă, bazată pe subscripţie lunară şi care să poată fi adaptată pentru businessuri de orice dimensiune.

    În 2015, Emergence Capital a condus o rundă de finanţare de 30 milioane dolari. La acel moment, Zoom avea deja 65.000 de companii care utilizau diferite versiuni ale platformei.
    În anii ce au urmat, Zoom a înregistrat o serie de contracte importante care i-au adus mai mulţi clienţi şi o expunere semnificativă, precum contractul pe trei ani semnat cu echipa de baschet Golden State Warriors – prin care s-a angajat să transmită online meciurile acestora. 
    În 2019, Zoom s-a listat pe NASDAQ şi a obţinut o evaluare mai mare decât alte companii mai populare care s-au listat în aceeaşi perioadă, precum Lyft sau Pinterest.
    Averea lui Eric Yuan se ridică astăzi la 6,6 miliarde dolari, conform Bloomberg Billionaires, după ce a înregistrat o creştere de circa 70% de la începutul anului, întrucât el deţine o participaţie de aproximativ 20% în Zoom.

  • Criza coronavirusului îi va lovi cel mai mult şi cel mai dur pe cei cu venituri mari şi medii

    Primele estimări indică faptul că cifra de afaceri a companiilor va scădea cu 40% pe medie, asta însemnând că se poate reduce la zero în cazul HoReCa, al transportatorilor sau poate să scadă cu 10-20% în alte domenii.

    Va exista o revenire în T3 şi T4, comparativ cu T2, dar nici nu se pune problema să se reatingă nivelul din T1.
    După ce situaţia de urgenţă se va ridica, în cea mai bună variantă la începutul lunii mai, companiile vor realiza puţin mai bine care este situaţia din teren, cu ce activitate economică ar putea să rămână, cum vor sta încasările şi cash-flow-ul şi vor trece la măsuri de restructurare, pentru a încerca să echilibreze puţin situaţia.
    Nu toată lumea va putea să-şi ţină angajaţii şi nu toată lumea va putea să menţină acelaşi nivel salarial ca înainte de începutul crizei.
    Cei mai afectaţi vor fi cei cu salariile şi veniturile mari şi cei din middle management.
    Bineînţeles că vor fi tăieri şi la nivelul de jos, dar de acolo nu se pot obţine mari economii.
    Salariul mediu în România este de 3.500 de lei, iar salariul minim este de 1.300 de lei.
    Probabil că peste 40.000-45.000 de angajaţi câştigă peste 10.000 de lei net pe lună (2.500 de euro), între 400.000 şi 450.000 câştigă între 3.000 şi 10.000 net pe lună, iar restul de 4,5 milioane de angajaţi au sub 3.000 de lei pe lună.
    Doi din trei angajaţi în România câştigă mai puţin de 1.700-1.800 de lei pe lună.
    Sorina Faier, de la Elite Searchers, o firmă de recrutare de top şi middle management, estimează că un CEO care negocia înainte un pachet de 10.000 de euro pe lună, va ajunge să negocieze pentru 5.000-6.000 de euro pe lună. Adică salariile de top management se vor reduce chiar şi la jumătate, mai ales pentru noile poziţii.
    Foarte multe bonusuri vor dispărea, mai ales că nu vor fi rezultate.
    Problema este că cei care aveau salarii mari aveau şi un nivel de trai ridicat, la care se adăugau şi credite bancare pentru diferite investiţii şi pentru a susţine un anumit nivel de trai.
    Toate aceste lucruri vor dispărea în primă fază, până când managerii vor realiza mai bine pe ce venituri se pot baza.
    Vacanţele de 5.000-10.000 de euro vor fi o amintire, city-break-urile în fiecare săptămână vor dispărea peste noapte, iar maşinile, dacă nu sunt ale firmei, vor trece de la un nivel de top la un nivel mai mult spre Logan.
    Va fi extrem de greu pentru multe familii care aveau joburi de top să se replieze, pentru că aşteptările sunt foarte mari.
    De asemenea, poziţiile de top disponibile în piaţă se vor reduce, iar pachetele salariale vor fi mult diminuate.
    Sorina Faier, cu o experienţă de 14 ani în recrutare de top management, crede că pentru două poziţii de vârf – CEO, CFO – se vor bate „2.000 de CV-uri”.
    Înainte de 16 martie, când s-a declanşat starea de urgenţă, managerii de top aveau de unde alege, ce poziţii şi ce companie să accepte.
    Din aprilie, lucrurile se schimbă radical şi nu cred că cineva îşi poate permite să refuze un job, dacă i se oferă.
    Sorina Faier spune că şi poziţiile externe încep să se închidă, deci opţiunile pentru a-ţi găsi un job mai bun, pe un salariu mai mare, se reduc. Ţările Europei sunt în aceeaşi situaţie, cu economiile închise, iar revenirea va fi extrem de grea la nivelul din T1.
    Va fi o depresie generală pentru cei care erau obişnuiţi cu pachete salariale mari şi cu o posibilitate de mişcare destul de largă, în sensul că îşi permiteau să pună condiţii.
    Acum nu va mai fi aşa.

  • Dacă falimentează şi „mor” patronii, cine mai readuce businessurile şi companiile la suprafaţă, cine mai face angajări şi plăteşte salarii?

    Până acum, patronii au câştigat sute de mii, zeci şi sute de milioane de euro. Aşa că trebuie să scoată banii din buzunar şi să-şi plătească salariaţii, să-i susţină, nu să-i trimită în şomaj, să-i dea afară imediat etc.
    Deciziile companiilor de a închide fabricile au fost aplaudate fie de angajaţi, care erau speriaţi şi nu mai voiau să vină la muncă, fie de ceilalţi din jur.
    Dar nu toate companiile, nu toţi proprietarii îşi pot plăti angajaţii să stea acasă.
    Ford, Dacia sau marile companii pot să facă acest lucru pentru că sunt puternice, bine capitalizate şi au linii deschise de finanţare externă sau de la bănci.
    Companiile româneşti, patronii români nu au resurse suficiente pentru a-şi ţine businessurile închise şi a-şi plăti angajaţii în timp ce stau acasă.
    Închiderea HoReCa – Hoteluri, Restaurante, Cafenele – prin instituirea situaţiei de urgenţă a atras şi aplauze din partea celor nemulţumiţi, care şi-au amintit de patroni, de chelneri, de preţuri şi de modul cum au fost trataţi când economia duduia.
    Nu cred că au fost mulţi cei care au plâns pe umerii lui George Copos când a fost nevoit să închidă celebrul hotel Athenee Palace Hilton, care nu şi-a închis uşile nici în perioada celor două războaie mondiale. Mulţi au amintit de istoria controversată a lui Copos, sperând chiar să-l vadă falit, după închiderea hotelurilor.
    La fel, nu multă lume plânge pe umerii proprietarilor de malluri care au fost nevoiţi să-şi închidă porţile: a fost o luptă cruntă între proprietari şi chiriaşi, primii dorind să ţină uşile deschise, în timp ce magazinele voiau să fie închise pentru că nu mai existau trafic şi clienţi.
    În business nu există solidaritate, pe care o invoca Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, care a fost nevoit să-şi închidă magazinele şi să trimită acasă 2.400 de angajaţi, ci numai interese, fiecare încercând să câştige cât mai mult sau să piardă cât mai puţin din această criză.
    Băncile s-au lăsat greu convinse când a început criza să reeşaloneze in corpore creditele clienţilor, invocând normele bancare şi regulamentele BNR. Băncile speră ca statul să le plătească o parte din dobânda pe care o pierd în lunile de amânare a plăţii creditelor de către persoanele fizice sau companiile afectate de criza coronavirusului.
    Nu multă lume iubeşte patronii, nu multă lume îşi apreciază jobul, şi de aceea există multă reacţii negative în social media în această perioadă.
    Mulţi vor ca patronii să falimenteze şi să moară economic, iar statul să nu-i finanţeze, aşa cum a salvat băncile în criza precedentă, iar apoi nu a dovedit aceeaşi înţelegere faţă de clienţi.
    Dar dacă „mor” patronii, dacă „mor” companiile, cine redeschide businessurile, cine reface fluxurile de producţie, cine face angajări şi cine mai plăteşte salariile?
    Dacă patronul „moare” economic, unde se mai întorc angajaţii?
    Credeţi că o să preia statul toate businessurile şi o să curgă banii aşa cum curg banii acum la stat?
    Nu am întâlnit foarte mulţi angajaţi care să vrea să preia conducerea unor businessuri sau să ducă crucea unui antreprenor, unui patron care dă de lucru şi plăteşte salarii.
    Mulţi ar vrea să fie patroni ca să numere milioanele, dar nu este mare înghesuială atunci când trebuie să conduci un business, când trebuie să organizezi companiile, când trebuie să umbli după clienţi şi apoi după bani, ca să poţi să plăteşti salariile, taxele şi impozitele la stat.
    Mulţi spun că statul nu ar avea de ce să salveze companiile private acum. Dar aceste firme private au plătit taxe şi impozite ani de zile, fără să primească de multe ori ceva în schimb: autostrăzi nu sunt, birocraţia este şi mai mare, iar sistemul de educaţie şi cel de sănătate sunt la pământ.
    Dacă angajaţii vor să se întoarcă la lucru, prima condiţie este ca patronii să fie „în viaţă” după această criză.
    Apoi vor vedea cum se descurcă cu băncile, de unde obţin finanţare şi cum duc businessurile mai departe. 

  • Cine sunt câştigătorii contractelor de achiziţie de echipamente de protecţie? Pe listă sunt firme înfiinţate în 2019, cu activităţi de comerţ de alimente şi băuturi, companii fără bilanţ sau intermediari cu 2 angajaţi. Lista COMPLETĂ a firmelor

    Compania Viggo Fashion International SRL, producător de costume şi haine made to mesure pentru bărbaţi, un brand lansat de Ionuţ Marin şi Cătălin Botezatu, figurează cu două contracte de 55 mil. lei, respectiv 33 mil. lei, pe lista companiilor care au câştigat contracte de achiziţie pentru produse precum măşti, combinezoane, viziere, mănuşi de protecţie şi ventilatoare, în contextul epidemiei de coronavirus şi a achiziţiilor derulate de stat.

    Viggo Fashion International SRL a câştigat un contract de 54 mil. lei pentru furnizarea a 500.000 de combinezoane şi un altul în valoare de 33 mil. lei pentru 1,75 milioane de viziere de protecţie, livrarea urmând a se face etapizat pe parcursul a 45 de zile calendaristice.

    Viggo, un brand a cărui imagine este creatorul de modă Cătălin Botezatu, a îmbrăcat echipa naţională de fotbal la campionatul european de fotbal din 2016.

    Viggo Fashion International SRL, companie care a câştigat cele 2 contracte pentru echipamente de protecţie, este deţinută de Marin Ionuţ Marius, are un număr mediu de 20 de angajaţi, afaceri de 5,1 mil. lei şi o pierdere de 300.000 de lei în 2018, ultimul an pentru care există date publice disponibile, potrivit platformei confidas.ro, care analizează riscul financiar al firmelor. Compania are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate. Viggo are magazine stradale în Bucureşti, Târgu-Mureş şi Chişinău şi mai multe unităţi în malluri în Bucureşti şi în ţară, potrivit datelor de pe site-ul propriu.

    Un alt contract, de 55 mil. lei, pentru furnizarea a 1,75 milioane de măşti de protecţie, a fost câştigat de o firmă din satul Uzunu, din Giurgiu, Romwine & Cofee S.R.L, firmă înfiinţată în martie 2019, care nu are bilanţ financiar depus şi care are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe. Firma este deţinută de Cristian Maria, 57 de ani, potrivit datelor confidas.ro.

    Mai mulţi producători români au arătat în ultimele zile că pot produce intern, că îşi pot adapta fluxurile de producţie la nevoile actuale ale sistemului de sănătate şi cer doar ca statul să le spună de ce are nevoie pentru a putea produce şi livra echipamente în cel mai scurt timp.

     

    Citiţi AICI Ziarul Financiar de vineri în format e-paper 

     

     

    Cine sunt beneficiarii celor mai mari contracte de achiziţie de echipamente de protecţie

    Vedeţi AICI lista completă a firmelor 

     

    @VIGGO FASHION International srl (Bucureşti)

    Ce va furniza: combinezoane şi viziere de protecţie

    Contracte de 55 mil. lei şi 33 mil. lei

    Acţionar: Marin Ionuţ Marius (100%)

    An înfiinţare: 2015

    Cifră de afaceri 2018: 5,1 mil. lei

    Profit/pierdere 2018: -300 mii lei

    Număr mediu de salariaţi : 20

    Cod Caen: comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate

     

    @ Romwine & Cofee S.R.L.  (Giurgiu)

    Ce va furniza: măşti de protecţie de tip FFP2 sau FFP

    Contracte de 55 mil. lei

    Acţionar: Cristian Maria (100%)

    An înfiinţare: martie 2019

    Cifră de afaceri: nu are depus pe 2019

    Profit/pierdere: nu are depus pe 2019

    Număr mediu de salariaţi : nu are depus pe 2019

    Cod Caen: Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe

     

    @ Nanosystems Mc S.R.L.  Loc. Vârteju, Oraş Măgurele, Str. Galaxiei, Nr. 1 C1, Judeţ Ilfov

    Ce va furniza: Camere de izolare cu presiune negativă

    Contracte de 29 mil. lei

    Acţionar: Codrin Mardare (100%)

    An înfiinţare: 2016

    Cifră de afaceri 2018: 504 mii lei

    Profit/pierdere: 21 de mii de lei

    Număr mediu de salariaţi : 2

    Cod Caen: Intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave şi avioane

     

    @ Chronos Trade Medical S.R.L. CUI

    Ce va furniza: Mănuşi de unică folosinţă cu manşetă medie’

    Contract de 11 mil. lei

    Acţionar: Călin Răzvan Mihai (100%)

    An înfiinţare: 2015

    Cifră de afaceri 2018: 5,2 mil. lei

    Profit/pierdere: 1,3 mil. lei

    Număr mediu de salariaţi : 5

    Cod Caen: Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice

     

     

    @ Brains M & A Consulting S.R.L. CUI: 34353490 Bucureşti

    Ce va furniza : ventilatoare medicale

    Contract de 10,8 mil. lei

    Acţionar: Creangă Florin Mircea (55%) şi Mihai Paul Alexandru (45%)

    An înfiinţare: 2015

    Cifră de afaceri 2018: 29,7 mil. lei

    Profit/pierdere: 8,9 mil. lei

    Număr mediu de salariaţi : 4

    Cod Caen: Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice

     

    @ E.m.p. Trade S.R.L. CUI: 6544850 Bucureşti

    Ce va furniza: scanner termice

    Contract de 4,2 mil. lei

    Acţionar: Preda Eugen Mircea (100%)

    An înfiinţare: 1994

    Cifră de afaceri 2018: 21,8 mil. lei

    Profit/pierdere: 6,1 mil. lei

    Număr mediu de salariaţi : 22

    Cod Caen: Comerţ cu ridicata nespecializat

  • Cine este Viggo Fashion International, firma care a câştigat două contracte de 88 mil. lei pentru furnizarea de combinezoane şi viziere de protecţie

    Viggo Fashion International SRL, producător de costume şi haine made to mesure pentru bărbaţi, un brand lansat de Ionuţ Marin şi Cătălin Botezatu, a câştigat un contract de 54 mil. lei pentru furnizarea a 500.000 de combinezoane şi un altul în valoare de 33 mil. lei pentru 1,75 milioane de viziere de protecţie, livrarea urmând a se face etapizat pe parcursul a 45 de zile calendaristice.

    Viggo Fashion International SRL, producător de costume şi haine made to mesure pentru bărbaţi, un brand lansat de Ionuţ Marin şi Cătălin Botezatu, a câştigat un contract de 54 mil. lei pentru furnizarea a 500.000 de combinezoane şi un altul în valoare de 33 mil. lei pentru 1,75 milioane de viziere de protecţie, livrarea urmând a se face etapizat pe parcursul a 45 de zile calendaristice.

    Firma figurează pe lista câştigătorilor pentru echipamente de protecţie care urmează să fie livrate în etape în contextul epidemiei de coronavirus.

    Viggo, un brand a cărui imagine este creatorul de modă Cătălin Botezatu, a îmbrăcat echipa naţională de fotbal la campionatul european de fotbal din 2016.

    Viggo Fashion International SRL, companie care a câştigat cele 2 contracte pentru echipamente de protecţie, este deţinută de Marin Ionuţ Marius, are un număr mediu de 20 de angajaţi, afaceri de 5,1 mil. lei şi o pierdere de 300.000 de lei în 2018, ultimul an pentru care există date publice disponibile, potrivit platformei confidas.ro, care analizează riscul financiar al firmelor. Compania are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate. Viggo are magazine stradale în Bucureşti, Târgu-Mureş şi Chişinău şi mai multe unităţi în malluri în Bucureşti şi în ţară, potrivit datelor de pe site-ul propriu.

    Ionuţ Marin, 35 de ani, care figurează ca unic acţionar al Viggo Fashion International SRL este asociat şi în Crama Orheiul 1946 SRL, unde îi are ca parteneri pe Serghei Turcan, Ştefănescu Sorinel Vasile şi Constantin Gutu, potrivit platformei confidas.ro, dar şi în firme precum Rift Time SRL sau Ego Fashion, firme care figurează cu o cifră de afaceri zero.

    Unul dintre partenerii lui Ionuţ Marin în businessurile pe care le deţine este Ion Gheorghe, unul dintre acţionarii Companiei Industriale Griviţa. Cei doi sunt asociaţi în compania Roli Bina International SRL, cu activităţi de comerţ, dar o cifră de afaceri zero în 2018.

    În 2007, ZF scria că vânzarea unor active şi a terenului de şase hectare din zona Clăbucet deţinut in Bucureşti de Compania Industriala Griviţa îi făcea pe Ion Gheorghe şi Alexandru Haiduc, principalii acţionari ai companiei, mai bogaţi cu câte 20 de milioane de euro fiecare.

    Ionuţ Marin figurează ca acţionar direct sau administrat în opt companii, potrivit datelor de pe platforma confidas.ro.