Tag: Canada

  • GALERIE FOTO, VIDEO Efectul Trudeau. Cina în doi … După Ivanka Trump, acum Angela Merkel este cucerită de premierul Canadei

    O cină la lumina lumânărilor la un hotel de lux din Berlin, între Angela Merkel şi Justin Trudeau, aflat în vizită oficială în Germania, a provocat un nou val de comentarii privind şarmul premierului Canadei şi efectul pe care îl are asupra interlocutorilor săi.
     
  • Este oficial: Românii vor putea merge în Canada fără vize

    Parlamentul European a aprobat miercuri Acordul Economic şi Comercial Complet (CETA) Uniunea Europeană – Canada, cu 408 de voturi pentru, 33 de abţineri şi 254 de voturi împotrivă, scrie presa internaţională.

    Deşi PE a votat în favoarea CETA, acordul va intra în vigoare doar provizoriu, cel mai probabil în martie sau aprilie, prin eliminarea tarifelor impuse produselor de import. Acordul are nevoie de aprobarea parlamentelor din cele 28 de state membre ale UE şi din regiunile autonome ale Belgiei.

    Este oficial: Românii vor putea merge în Canada fără vize

  • Acordul comercial UE-Canada (CETA) a fost aprobat de Parlamentul European/ Românii vor călători fără vize în Canada din decembrie 2017

    Deşi PE a votat în favoarea CETA, acordul va intra în vigoare doar provizoriu, cel mai probabil în martie sau aprilie, prin eliminarea tarifelor impuse produselor de import. Acordul are nevoie de aprobarea parlamentelor din cele 28 de state membre ale UE şi din regiunile autonome ale Belgiei.
     
    Înţelegerile dintre UE şi Canada au fost finalizate în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate, dar acordul a fost semnat abia în octombrie 2016, în urma opoziţiei manifestate de regiunea Valonia din Belgia.
     
    Olanda ar putea bloca aprobarea tratatului comercial în cazul în care cere convocarea unui referendum consultativ la nivel naţional, notează The Associated Press.
     
  • Vot istoric în Parlamentul European: Românii ar putea merge în Canada fără vize dacă acordul CETA va fi semnat

    Votul Parlamentului European pe tema Acordului comercial UE-Canada (CETA) reprezintă şi o reacţie la politicile “protecţioniste” ale Administraţiei Donald Trump, afirmă Manfred Weber, preşedintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

    “În loc de protecţionism, noi vrem parteneriat. În loc de teamă şi de lipsă de încredere unii în ceilalţi, vrem deschidere şi chiar legături mai puternice cu unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi pe care îi avem în lume. În loc să lăsăm globalizarea să se întâmple fără noi, vrem să o configurăm cu standardele şi normele noastre de nivel înalt. CETA reprezintă un acord comercial corect şi un model pentru cooperare viitoare bazată pe valori şi pe standarde. Cei care se opun sunt şi împotriva prosperităţii noastre”, a subliniat Manfred Weber.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată acum “fiica răpită” din Nea Mărin Miliardar. Este o personalitate din industria modei

    Aceasta, după pelicula “Nea Mărin Miliardar”, a emigrat în Franţa, la Paris, apoi în Canada şi, finalmente, în SUA, conform a1.ro. În urma căsătoriei, a devenit Brânduşa Niro. Înainte să devină redactor şef la revista de fashion The Daily Front Row, aceasta fost Senior Vice President Global Marketing la gigantul ”Hugo Boss”, dar şi la ”Ralph Lauren”.

    Iată cum arată acum Brânduşa Niro

  • Ambasadele Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei, Olandei, SUA-avertisment pentru Cabinetul Grindeanu

    ”Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele înregistrate în ultimii zece ani de România în privinţa statului de drept şi în lupta împotriva corupţiei”, se arată intr-un comunicat semnat de Ambasadele Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Statelor Unite ale Americii.

    Decizia Guvernului contravine înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept şi nu poate decât să submineze reputaţia Romaniei, susţin statele semnatare.

    “Acest act, ce contravine înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept, unor elemente credibile ale societăţii civile şi îngrijorării demonstrate de cetăţenii români în ultimele două săptămâni, nu poate decât să submineze reputaţia României în rândul comunităţii internaţionale şi riscă să afecteze parteneriatele bazate pe valori comune, inerente principiilor conducătoare ale UE şi NATO”, mai avertizează ambasadele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acest milionar din Canada a primit acasă o familie de refugiaţi sirieni. Ce a urmat a ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată lumea. „Încă nu îmi vine să cred. M-a adus aici şi nu s-a oprit”

    În vara lui 2015, impresionat de poveştile cu refugiaţi care apăreau tot mai des în media, Jim a decis să încerce să ajute familiile de refugiaţi şi s-a interesat cum poate face acest lucru luând exemplul programului canadian de sponsorizare privată, lansat în urmă cu 35 de ani, atunci când, în urma războiului din Vietnam, peste 275.000 de refugiaţi au ajuns în Canada.

    Acest program le permite cetăţenilor canadieni să primească refugiaţi în casele lor, atât timp cât aceştia reuşesc să îşi acopere cheltuielile pentru primul an. Astfel, refugiaţii au posibilitatea de a se integra mai uşor. 

    Acest milionar din Canada a primit acasă o familie de refugiaţi sirieni. Ce a urmat a ajuns în presa din toată lumea. „Încă nu îmi vine să cred. M-a adus aici şi nu s-a oprit”

  • Ţara care va da bani gratis cetăţenilor săi. ”Sperăm că acest venit minim va oferi oamenilor sentimentul securităţii financiare şi oportunitatea să-şi planifice vieţile”

    Participanţii, selectaţi în mod aleatoriu din rândul persoanelor care primesc ajutoare sociale – vor primi fiecare câte 560 de euro pe lună şi vor continua să primească aceşti bani chiar dacă se angajează între timp.

    Experimentul finlandez este cel mai mare din rândul celor similare, prin care se testează ce se întâmplă când o ţară decide să ofere cetăţenilor un venit garantat – politică ce este cunoscută drept   venitul universal de bază. ”Sperăm că acest venit minim va oferi oamenilor sentimentul securităţii financiare şi oportunitatea să-şi planifice vieţile”, spune Marjukka Turunen at Kela, agenţia de asigurări sociale a Finlandei, care derulează experimentul.

    Este o simplă propunere, dar una radicală – unora nu le place ideea ca guvernele să ofere bani în mod nediscriminatoriu.  Alţii sunt îngrijoraţi din cauza faptului că un venit garantat ar putea să facă dificil găsirea de oameni care să îşi dorească joburi necesare, dar nepopulare, scrie BBC.

    Astfel de experimente s-au mai derulat în lume pe parcursul istoriei: spre exemplu, Canada a făcut un experiment similar în anul 1960. În cadrul acestuia, statul oferea pentru 30% din populaţia micului oraş Dauphin, Manitoba, 15.000 de dolari. O analiză a experimentului făcută de Evelyn Forget, economist la Universitatea din Manitoba, a descoperit că rata de absolvire a liceului a crescut şi rata de spitalizare a scăzut cu 8,5%.

    Rata angajării în rândul adulţilor nu s-a schimbat deloc. În pofida succesului aparent, acest experiment nu a fost repetat. S-ar putea ca lucrurile să fie diferite patru decenii mai târziu?

  • Pariu străin pe ingineria românească

    Cu o investiţie de circa 20.000 de euro, un turc şi un sud-african au pus bazele unei companii de inginerie şi management de proiect în România, în urmă cu aproape un deceniu. Compania românească Blue Projects, cu o cifră de afaceri care a ajuns anul trecut la circa 10 milioane de euro, are birouri permanente în Polonia, Rusia şi Belgia, aflându‑se în proces de extindere. Blue Projects ţinţeşte o cifră de afaceri de zece ori mai mare în următorii zece ani.

    În 2015 Blue Projects a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 6 milioane de euro, iar Umut Demircan, unul dintre cei doi fondatori ai firmei, evaluează că afacerile au depăşit pragul de 10 milioane de euro anul trecut. Planurile pentru 2017 vizează dublarea afacerilor, prin contribuţia noilor filiale. Astfel, la zece ani distanţă de la înfiinţarea firmei, încasările ar putea ajunge la 20 de milioane de euro.

    Povestea Blue Projects a început în 2007, când cei doi parteneri ai firmei lucrau într-un proiect industrial extins pe un teren dezafectat, în cadrul unei companii internaţionale de inginerie şi management de proiect. „Atunci l-am cunoscut şi pe Neal Barber, asociatul meu actual de afaceri”, spune Umut Demircan. Reuşind să transforme în victorie un proiect care prevestea un eşec (o poveste care implică ideea de a înlocui o macara cu un elicopter), clientul de la momentul respectiv le-a sugerat ideea de a-şi înfiinţa propria companie de inginerie şi management de proiect, moment în care a s-a încolţit ideea unui nou business.

    Umut Demircan venise, pentru prima dată în România, în 2003, în interes de serviciu. Ulterior, a lucrat în cadrul mai multor proiecte pe plan local, lucru care i-a permis să ia contact cu mediul de afaceri. „În timpul petrecut în România am fost impresionat de calitatea educaţiei în inginerie şi existenţa unui număr mare de ingineri foarte talentaţi aici, dar, de asemenea, am observat că, din păcate, calităţile managerilor de proiect erau într-un fel inferioare capitalului uman din ţară”, spune antreprenorul turc. Aşa că i-a venit ideea să înfiinţeze o companie, împreună cu asociatul său; „Mărturisesc că atunci când am înfiinţat Blue Projects nu eram într-o formă financiară extraordinară, pentru că tocmai finalizam rambursarea creditelor mele pentru masterat. Costurile noastre iniţiale de investiţii au fost finanţate printr‑un avans primit din prima noastră comandă, respectiv 20.000 euro”, declară Demircan.

    Primul contract local a fost cu SABMiller, pentru berăria Ursus din Buzău, un proiect despre a cărui valoare spune că a fost de mai multe milioane de euro; contractul a vizat extinderea şi modernizarea facilităţilor de producţie şi instalarea de echipamente pentru producerea unor noi tipuri de bere, precum Redd’s şi Ursus fără alcool. În cadrul acestuia, Blue Projects a livrat servicii de management de proiectare, managementul construcţiilor, managementul costurilor, al siguranţei şi securităţii în muncă şi management de proiect.

    În prezent, în cadrul birourilor Blue Projects din Bucureşti şi Cluj, care au peste 130 experţi, compania a dezvoltat un pachet complex de servicii de consultanţă şi proiectare, care să acopere un proiect de construcţii pe toată durata sa de execuţie, înglobând toate disciplinele specializate aferente. În timp, compania s-a dezvoltat pe plan global şi are birouri permanente în Polonia, Rusia şi Belgia, pe lângă cel din România, unde se află sediul central, dar este activă şi în Republica Cehă, Canada, SUA.