Tag: bugetari

  • Este vorba deci despre politica sănătoasă a Guvernului

    PSD a anunţat imediat că va ataca ordonanţa la Curtea Constituţională, pe motiv că încalcă şi Constituţia, şi Codul muncii, iar Dan Voiculescu (PC) s-a declarat gata să asigure consultanţă juridică bugetarilor, spre a reclama statul la CEDO.

    Dincolo de conflictul politic iscat, aprobarea ordonanţei ilustrează starea finanţelor publice: motivaţia puterii, expusă în Comisia de buget-finanţe, a fost că statul nu are bani şi că dacă s-ar plăti toate sumele respective (circa 9 miliarde de lei), s-ar depăşi plafonul de deficit bugetar convenit cu FMI.

    La 25 octombrie revine la Bucureşti delegaţia FMI pentru o nouă analiză, iar până atunci trebuie trimisă la Parlament legea bugetului, care va exclude măriri de salarii pentru bugetari sau reduceri de CAS, toate resursele fiind îndreptate spre investiţii: în cuvintele ministrului finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, “dacă nu vom reuşi să revenim cu sa¬la¬riile în 2012, va fi datorită politicii sănătoase a guvernului Boc de a da bani pentru investiţii”.

  • Bugetarii îşi vor primi abia în 2016 drepturile salariale câştigate în instanţă

    Proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a fost votat cu 143 de voturi “pentru”, 108 “împotrivă” şi 4 abţineri. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, proiectul legislativ de aprobare a OUG 71/2009 cu amendamentele care prelungesc termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari până în 2016 şi modifică procentele anuale de returnare a sumelor respective.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariul mediu net a scăzut în iulie cu un leu

    Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţile de servicii informatice (3.781 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (877 lei), a informat INS.

    Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţile de asigurare şi fonduri de pensii (25,3%); în fabricarea autovehiculelor, activităţi de producţie cinematografică, video, audio, producţie muzicală şi programe de televiziune, industria metalurgică, transporturi terestre (între 5% şi 8%); repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, captarea, tratarea şi distribuţia apei, transporturi pe apă (între 3% şi 5%).

    Cele mai mari scăderi s-au consemnat în telecomunicaţii (11,4%), industria farmaceutică (între 6% şi 9%), poştă şi curierat, industria tutunului, intermedieri financiare cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii (între 6% şi 9%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de editare, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea băuturilor între (3% şi 5%).

    În sectorul bugetar au fost uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie în administraţia publică (0,5%) ca urmare a plăţii sumelor din alte fonduri în unele unităţi ori a decontărilor în avans a concediilor de odihnă. Câştigul salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă în învăţământ (cu 2,6%) ca urmare a încetării plăţii cu ora a personalului didactic ori a încheierii contractelor personalului suplinitor, precum şi în sănătate şi asistenţă socială (cu 0,4%) ca urmare a dificultăţilor financiare

    Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2011 din sectorul economic (fără administraţie publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială) s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă sau prime anuale), sume din profitul net şi din alte fonduri, realizărilor de producţii şi încasărilor mai mari.

    Scăderile au avut loc prin acordarea de prime ocazionale în luna iunie, nerealizări de producţie, încasări mai mici, dificultăţi financiare, precum şi angajarea de personal cu câştiguri salariale mici.

  • Guvernul elimină complet stimulentele acordate bugetarilor, începând cu 1 ianuarie 2012

    Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, măsura abrogării tuturor prevederilor din actele normative în vigoare prin care se autorizează unele instituţii şi autorităţi publice ale administraţiei publice centrale de a reţine o parte din veniturile realizate şi a constitui fonduri pentru stimularea personalului bugetar angajat în aceste instituţii şi autorităţi publice.

    “Conform Scrisorii de intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în iunie, România şi-a luat angajamentul de a elimina baza legală pentru fondurile de stimulente cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2012. România s-a angajat ca până la sfârşitul lunii august 2011 să fie aprobat de către Guvern actul normativ de abrogare a bazei legale de constituire a fondurilor de stimulente, acest reprezentând un criteriu de referinţă structural de a cărui îndeplinire depinde continuarea Acordului Stand-by încheiat cu FMI”, au declarat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basescu: Sunt prea multi bugetari. Trebuie redus numarul lor

    “Bugetarilor pot sa le transmit un singur lucru: ca sunt prea multi, avem 1,2 milioane de bugetari, si trebuie redus numarul bugetarilor! Trebuie sa reducem cheltuielile de functionare a statului daca vrem sa fim un stat viabil care sa nu inghita resursele pe care le produce economia romaneasca”, a declarat Traian Basescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isarescu, despre salarii: Bugetarii sunt doar un sfert. Mai sunt alte 3 milioane si ceva de salariati

    “Discutia despre salariile bugetarilor, ca despre toate
    salariile, nu este corecta. Bugetarii reprezinta doar o patrime.
    Mai sunt alte trei milioane si ceva de salariati, si ei sunt cei
    care suporta, de fapt, si salariile bugetarilor. (…) Eu as avea
    mai multa grija din punct de vedere al comunicarii pe acest
    subiect”, a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
    Pe de alta parte, seful bancii centrale a reamintit ca majorarile
    salariale din economie au ca punct de pornire cresterile din
    sectorul public.
    Intrebat ce ar sfatui Guvernul in privinta cresterilor salariale,
    Isarescu a indemnat la prudenta si sa nu fie adoptate decizii care
    apoi trebuie regandite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boc: Coalitia nu a discutat majorarea salariilor. Obiectivul e ca din 1 ianuarie sa fie recuperari

    “Legat de eventuala majorare a salariilor incepand din luna
    octombrie, nu a fost o asemenea discutie in cadrul coalitiei.
    Obiectivul nostru este ca incepand din 1 ianuarie sa incepem
    recuperarea salariala, dar aceasta depinde de creştere economica,
    de incadrarea in plafonul pentru bani alocati pentru 2012 si aceste
    lucruri se vor discuta la legea bugetului pentru anul 2012”, a
    declarat premierul Emil Boc dupa sedinta BPN al PDL. Si ministrul
    Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, a declarat ca este
    prematur sa se vorbeasca despre majorarea salariilor, el precizand
    din nou ca rectificarea bugetara vizeaza bani pentru investitii si
    plata arieratelor. Coalitia a decis, in sedinta de luni, majorarea
    salariilor bugetarilor de la 1 octombrie, a declarat, pentru
    “Gandul”, Varujan Pambuccian, liderul grupului minoritatilor
    nationale, precizand ca s-a discutat despre un procent de 5%

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cresterea salariilor in sectorul bugetar este conditionata de noi reduceri de personal

    “Guvernul va lua o decizie referitor la cat de mare va fi
    cresterea (salariilor bugetarilor -n.r.) sau momentul in care va fi
    adoptata. Nu ar fi intelept nici din partea mea, nici din partea
    lor, sa spunem in acest moment care va fi decizia. Din punctul lor
    de vedere (al Guvernului – n.r.) exista spatiu pentru crepterea
    salariilor, dar trebuie sa asteptam pana la acel moment pentru a fi
    siguri. Cresterea salariilor poate avea loc doar daca exista un
    numar satisfacator de angajati in sistemul bugetar. Exista inca o
    supraangajare in sectorul public”, a spus Franks.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul e dator catre bugetari cu opt miliarde de lei

    Din cauza incapacitatii Guvernului de a scrie acte normative
    care sa reziste in fata aplicarii legii de catre justitie, statul
    s-a trezit ca are de achitat o suma care a ajuns deja la
    echivalentul a 1,5% din Produsul Intern Brut al Romaniei.
    Aproximativ jumatate din acest total le revine invatatorilor si
    profesorilor din invatamantul preuniversitar. Subrezenia
    reglementarilor privind salariile bugetarilor a facut ca numai in
    primele patru luni din acest an statul sa acumuleze obligatii de
    plata catre bugetari in valoare de 530 mil. lei, iar suma creste in
    continuare pentru ca multe procese sunt inca pe rol, iar
    precedentele create asigura sanse de castig.


    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Boc: Salariile profesorilor nu pot fi marite nici la anul cu 50%, ar pune tara pe butuci (VIDEO)

    El a aratat ca majorarea cu 50% a salariilor nu poate fi
    aplicata nici pentru profesori si nici pentru alta categorie de
    bugetari.

    Premierul a asigurat totodata ca efectele cresterii economice vor
    fi simtite “in buzunare” spre sfarsitul acestui an si pe parcursul
    anului viitor.

    Detalii pe www.stirileprotv.ro.