Tag: avioane

  • Aţi fi dispuşi să călătoriţi stând în picioare în avion? Cum ar putea arăta noile locuri

    Locurile în picioare ar putea apărea în transportul aerian. Scaunul vertical este un concept care ar putea fi implementat în următorii cinci ani într-o încercare a companiilor aeriene de a tăia şi mai mult din costuri, relatează CNN.

    “Mi-a venit această idee în timp ce mă uitam la diferite moduri prin care s-ar putea reduce preţul biletului de avion”, a declarat Fairuz Romli, autorul conceputului şi profesor în ingineri aerospaţială la universitatea Putra Malaysia.

    Potrivit studiului lui Romli, aplicând scaunele verticale costul biletului s-ar reduce cu 44% şi capacitatea aeronavei cu 21%.
    “Zbor foarte des, mai ales pe rute interne şi de multe ori timpul de zbor este atât de scurt, încât după ce mi-am pus centura de siguranţă trebuie să o şi dau jos”, a mai spus Romli
    “Aşadar pe zborurile cu o durată atât de scurtă chiar avem nevoie să stăm pe scaun?”, se întreabă profesorul.

    El nu este singurul care s-a gândit la această soluţie. Airbus, Spring Airlines sau Ryanair au studiat posibilitatea implementării locurilor în picioare. Ryanair se gândea la asta de mai mulţi ani, dar purtătorul de cuvânt al companiei a declarat recent pentru CNN că Ryanair a abandonat această idee.

    “Noi nu credem că această idee este una bună”, a spus Mark Hiller, CEO alv Recaro Aircraft Seating, unul dintre cei mai mari furnizori de scaune pentru aeronave. “Din punctul nostru de vedere, pasagerii nu vor accepta să zboare aşa. Chiar dacă vor trece toate testele de certificare, pasagerii vor trebui să sacrifice foarte mult din confortul lor, chiar şi pentru zborurile scurte”, continuă HIller.

  • Oprirea cascadei Niagara din1969 le-a dat o lecţie inginerilor: ”Nimic nu scapă de moarte”

    Eforturile de a schimba cursul istoriei şi liniştea naturii au fost întotdeauna un motiv principal al civilizaţiei umane, timp de mai multe secole.

    Fie că este vorba de intenţia de a stăpâni aerul prin inventarea avioanelor sau construcţia mega-structurilor, precum piramidele, sau oprind fluxul uneia dintre cele mai mari resurse de apă din lume – “Cascada Niagara”.
     
    Cascada Niagara este compusă din Cascada Horseshoe şi Cascada Americană.

    Vezi aici cum s-a ajuns la oprirea celebrei cascade Niagara şi ce lecţie au primit inginerii prin asta!

  • Locuri în picioare în avioane: aţi fi dispuşi să călătoriţi în aceste condiţii?

    Locurile în picioare ar putea apărea în transportul aerian. Scaunul vertical este un concept care ar putea fi implementat în următorii cinci ani într-o încercare a companiilor aeriene de a tăia şi mai mult din costuri, relatează CNN.

    “Mi-a venit această idee în timp ce mă uitam la diferite moduri prin care s-ar putea reduce preţul biletului de avion”, a declarat Fairuz Romli, autorul conceputului şi profesor în ingineri aerospaţială la universitatea Putra Malaysia.

    Potrivit studiului lui Romli, aplicând scaunele verticale costul biletului s-ar reduce cu 44% şi capacitatea aeronavei cu 21%.
    “Zbor foarte des, mai ales pe rute interne şi de multe ori timpul de zbor este atât de scurt, încât după ce mi-am pus centura de siguranţă trebuie să o şi dau jos”, a mai spus Romli
    “Aşadar pe zborurile cu o durată atât de scurtă chiar avem nevoie să stăm pe scaun?”, se întreabă profesorul.

    El nu este singurul care s-a gândit la această soluţie. Airbus, Spring Airlines sau Ryanair au studiat posibilitatea implementării locurilor în picioare. Ryanair se gândea la asta de mai mulţi ani, dar purtătorul de cuvânt al companiei a declarat recent pentru CNN că Ryanair a abandonat această idee.

    “Noi nu credem că această idee este una bună”, a spus Mark Hiller, CEO alv Recaro Aircraft Seating, unul dintre cei mai mari furnizori de scaune pentru aeronave. “Din punctul nostru de vedere, pasagerii nu vor accepta să zboare aşa. Chiar dacă vor trece toate testele de certificare, pasagerii vor trebui să sacrifice foarte mult din confortul lor, chiar şi pentru zborurile scurte”, continuă HIller.

  • Turcia nu respectă somaţia SUA! Avioane de vânătoare au început bombardamentele

    “Avioane turce au distrus poziţii ale organizaţiei teroriste separatiste PKK în regiunea Gara”, situată în nordul Irakului, a declarat un oficial militar turc citat de Anadolu.

    În paralel, Turcia atacă poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic şi ale PKK în Siria.

    CITEŞTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI

  • Avioane militare turce bombardează poziţii PKK în nordul Irakului – surse –

    Avioane militare turce au bombardat, luni, poziţii ale organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în nordul Irakului, relatează agenţia de ştiri Anadolu, citată de site-ul cotidianului Le Figaro.

    “Avioane turce au distrus poziţii ale organizaţiei teroriste separatiste PKK în regiunea Gara”, situată în nordul Irakului, a declarat un oficial militar turc citat de Anadolu.

    Conform altor surse, raidurile aeriene s-au concentrat în zona Muntelui Qandil, bastionul PKK din Irak.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţiva tineri din Rusia au reuşit să îl enerveze pe Vladimir Putin cu aroganţa lor. Aceştia se laudă pe reţelele de socializare cu avioane, elicoptere private sau mitraliere Kalashnikov

    În ciuda problemelor economice ale ţării, „tineretul de aur” al lui Vladimir Putin trăieşte o viaţă extravagantă prin iahturi, avioane private sau vile somptuoase şi nu le este jenă să arate totul pe Instagram. Nimic nu îi opreşte să îşi etaleze ostentativ averile, aderând, în cele din urmă la trendul global Insta-envy (Insta-invidie). Dar aceşti adolescenţi ruşi diferă de mulţimea de copii bogaţi de la nivel mondial prin inserarea unei amprente unice asupra pozelor postate – de exemplu fotografii cu arme pe care susţin că le deţin.

    ”S-a dovedit că adolescenţii din Rublevka sunt la fel de bogaţi ca moştenitorii şeicilor arabi sau ai bancherilor americani, uneori chiar depăşindu-i în averi”, a comentat ziarul Komsomolskaya Pravda. Rublevka este o suburbie sudică a Moscovei unde îşi au reşedinţa mai mulţi oligarhi pe metrul pătrat faţă de orice alt loc de pe planetă. Iar în ciuda sancţiunilor vestice asupra teritoriilor conduse de Putin, imaginile din social media arată cum majoritatea descendenţilor celor bogaţi trăiesc în cele mai exclusiviste staţiuni din lume.

    Imaginile copiilor VIP au fost adunate pe un cont de Instagram cu circa 370.000 de abonaţi, care ironizează vieţile fiilor şi ficelor oligarhilor cese laudă deschis despre vacanţele lor generoase pe Coasta de Azur şi Caraibe, unde nu ţin numărătoarea banilor. După cum au observat cei de la ziarul menţionat, aceştia se bucură de o viaţă high class pe „iahturi albe ca zăpada şi beau şampanie destinată elitelor”, cum ar fi Armand de Brignac, cunoscută ca Ace of Spades.

    „Hoteluri de cinci stele, avioane private decorate cu piele sau vile de lux se numără printre fundalurile preferate ale pozelor lor”, mai notează publicaţia. Una dintre ipostazele preferate pe care le adoptă tinerii în fotografii îi ilustrează pe capotele maşinilor sport scumpe, ce costă mai mult decât câştigă cei mai mulţi ruşi într-un an.

    Un tânăr cecen poreclit Mansur Verona a postat o fotografie a unui Rolls Royce în faţa unui iaht în Cannes. De asemenea, şi-a expus cu mândrie noua armă personală, un nou tip de mitralieră Kalashnikov. Pe reţelele sale de socializare, acesta îşi semnalează sprijinul pentru Adam Delimkhanov, un controversat parlamenta, urmărit în legătură cu asasinarea comandantului cecen Sulim Yamadayev în Dubai.

    O altă tânără pozează pe iahtul său de lux, în costum de baie, în locaţii precum Bahamas, SUA şi Franţa, imagini pe care le încarcă pe contul de Instagram. Un altul se descrie pe profilul său ca „Roman Izraylit Cel mai Faimos Miliardar” şi pozează singur cu un avion privat. De asemenea, se descrie ca locuitor în „St Petersburg, UK & restul lumii”, deoarece este şi student la Brighton College. Ia lecţii de zbor şi a fost fotografiat cu senatorul Vadim Tulpanov, ce reprezintă St. Petersburg în camera superioară a parlamentului rus. Se pare că Roman este rudă cu magnatul Valery Izrayilit, un foarte bun prieten cu Vladimir Yakunin, prieten la rândul său cu Vladimir Putin.

    „Black prince” este este pseudonimul unui alt tânăr care, după spusele sale, are domiciliul atât în Moscova, cât şi în Beverly Hills şi Monaco. Acesta este fiul unui multi milionar ce activează în domeniul asigurărilor. Tipul pozează pe un Rolls Royce într-o staţiune de vacanţă tropicală destinată elitelor.

    Astfel de fotografii l-au înfuriat anterior pe Putin, care este împotriva etalării bogăţiei celor mai înstăriţi oameni din Rusia, afirmând că „în perioada sovietică unii oameni făceau paradă cu bogăţia lor prin implantarea dinţilor de aur, mai ales a dinţii din faţă, cu scopul de a demonstra mărimea averii lor. Lamborghini şi ale jucării scumpe sunt exact ca acei dinţi de aur”, spune el.

  • De ce persoanele supraponderale ar putea plăti în plus pentru un bilet de avion

    Un congresman american s-a plâns luna trecută de spaţiul din ce în ce mai mic din avioane şi s-a gândit la implementarea unei măsuri pentru a determina o măsură minimă de spaţiu pentru pasageri. Steve Cohen, democrat în Tenessee, a subliniat faptul că bărbatul american obişnuit s-a îngrăşat de la 75 de kg în 1960 la 86 kg astăzi, în timp ce femeia de la 63 de kg la 75 de kg. Pe de altă parte, locurile din avion s-au schimbat în sens opus, s-au micşorat. Media scaunului a scăzut de la 89 de cm în 1970 la 78 cm, iar lăţimea s-a contractat de la 45 de cm la 40 de cm.

    Măsura a eşuat, iar liniile aeriene nu prezintă nicio înclinaţie spre crearea unor locuri mai încăpătoare. În schimb, ar transforma soluţia în câştigul lor: pot determina pasagerii mai „mari” să plătească în plus pentru a ocupa un spaţiu mai mare. Airbus, un gigant aerospaţial european, a depus o cerere de brevet de invenţie în SUA pentru a „reconfigura locul pasagerului”. Configurarea presupune următoarele: pasagerii vor împărţi o singură bancă, nu vor fi capabili să se încline şi pot pierde cotierele.

    De asemenea, centurile vor fi capabile să se schimbe pentru a se adapta pasagerilor de diferite lăţimi. Cu alte cuvinte, un pasager subţire va fi capabil de a cumpăra un bilet normal pentru zbor, iar în cazul în care vecinii săi sunt la fel de subţiri, vor împărţi până la patru oameni o bancă. Pe de altă parte, un pasager cu circumferinţă mai mare, ar plăti în plus pentru un scaun mai larg şi ar împărţi banca cu mai puţini vecini.

    Răspunsul la cererea de brevet nu a fost favorabil. Richard Aboulafia, analist de aviaţie, a explicat de ce nu este o măsură viabilă. Ar dura ani pentru ca oricare dintre aceste aranjamente să treacă prin toate testele care să le dovedească abilitatea de a rezista la accidente şi foc sau de a proteja pasagerii de alte prejudicii. Cu toate acestea, trecerea la un nou tip de aşezare ar reprezenta o schimbare minoră  într-o industrie care a văzut numeroase trasformări inovative.

  • Stewardesele în bikini au transformat-o în prima miliardară din Vietnam – GALERIE FOTO

    Nguyen Thi Phuong Thao a făcut primul milion la vârsta de 21 de ani din comerţul cu faxuri şi latex. La distanţă de aproape un sfert de secol, ea este gata să devină prima femeie miliardar din Asia de Sud-Est, iar unul dintre factorii care au contribuit este faptul că stewardesele din avioanele sale poartă costume inedite şi de multe ori sunt îmbrăcate doar în bikini, scrie Bloomberg.

    Odată cu listarea la bursă a companiei, Thao va avea o avere estimată la 1 miliard de dolari, potrivit indexului Bloomberg. Astfel ea va fi prima femeie din Vietnam care va atinge acestă performanţă. Majoritatea averi sale provine din acţiunile de la compania aeriană, VietJet şi din acţiunile de la Dragon City, un proiect de dezvoltare imobiliară de 65 de hectare din Ho Chi Minh City. 

    “Nu mi-am calculat niciodată averea. Eu mă concentrez pe găsirea ideilor care să ducă la creşterea companiei, cum să câştig o cotă de piaţă mai mare şi cum să măresc salariile angajaţilor”, a declarat femeia de afaceri.

    VietJet este cunoscută pentru stewardesele sale tinere şi frumoase ce poartă bikini la zborurile inaugurale către destinaţii exotice, cu plaje şi soare. Femeile chiar apar şi într-un calendar al companiei. “Nu ne deranjează asocierea cu bikini. Dacă asta face oamenii fericiţi, atunci şi noi suntem fericiţi”, a spus ea.

    “Trebuie să conduci şi să iei riscuri calculate. Ca o femeie de afaceri, eu am o responsabilitate de a contribui la dezvoltarea economiei şi să provoc schimbări pozitive în ţară şi în societate”, a spus Thao.

    VietJet Air efectuează zboruri către 47 de oraşe din ţară şi din restul Asiei. 

  • Cea mai sângeroasă bătălie aeriană din istorie: 100 de avioane israeliene s-au luptat pe viaţă şi pe moarte cu 100 de avioane siriene

    Israelul are o istorie bogată de conflicte cu vecinii, în special din anii 60 până la sfârşitul anilor ’80. O serie de bătălii mici cu Egiptul au rezultat într-o lecţie dură învăţată de Forţele Aeriene Israeliene (IAF), după ce au pierdut numeroase lupte împotriva rachetelor sol-aer.

    Dar IAF nu terminase. Erau încă 2 baterii siriene care trebuiau eliminate. Aşa că pe 10 iunie s-au întors să termine misiunea. 

    Cea mai sângeroasă bătălie aeriană din istorie: 100 de avioane israeliene s-au luptat pe viaţă şi pe moarte cu 100 de avioane siriene