BusinessMagazin

Tag: analiza

  • Cumpărarea unei locuinţe, între scumpirea creditelor şi cota redusă de TVA – analiză

    După intrarea în vigoare a legii care extinde aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, faţă de cea standard de 19%, pentru achiziţia de locuinţe de până la 700.000 de lei, autorităţile au publicat recent şi norme de implementare. Calificarea locuinţelor pentru cota redusă de TVA a fost de-a lungul anilor un subiect de interes atât pentru dezvoltatorii imobiliari, cât şi pentru persoanele fizice interesate de o casă nouă. Dar rămâne de văzut în ce măsură noua regulă va avea efectul scontat asupra preţurilor.

    Piaţa locuinţelor este influenţată de numeroşi factori la acest început de an. Pe de o parte, avem semnalul de scumpire a creditelor transmis de Banca Naţională a României prin majorarea dobânzii de politică monetară peste aşteptări, care ar putea avea ca efect temperarea cererii, şi lărgirea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA pentru achiziţia de locuinţe, care ar trebui să conducă la scăderea preţurilor, cel puţin pe segmentul vizat de această măsură. Pe de altă parte, presiunile inflaţioniste, tensiunile din piaţa muncii, dar şi cererea ridicată pun sub semnul întrebării direcţia preţurilor pe această piaţă în perioada următoare.

    Revenind la majorarea plafonului pentru aplicarea TVA de 5% de la 450.000 de lei la 700.000 de lei, trebuie menţionat faptul că măsura este aplicabilă pentru o singură achiziţie. Cu alte cuvinte, orice persoană fizică, individual sau în co-proprietate cu o altă persoană fizică, poate să cumpere o singură locuinţă cu TVA 5%, dacă preţul de achiziţie este cuprins între 450.000 de lei şi 700.000 de lei (fără TVA). Nu este relevant dacă respectiva persoană a mai cumpărat locuinţe cu cotă redusă şi în anii anteriori, când plafonul maxim era de 450.000 de lei.

     

    Cum se verifică aplicarea corectă a facilităţii?

    Pentru a ţine evidenţa acestor tranzacţii, autorii legii au prevăzut înfiinţarea registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota de TVA 5%, iar modelul acestuia a fost publicat oficial la începutul lunii februarie.

    Registrul se completează şi se verifică de către notarii publici la data autentificării contractelor de vânzare-cumpărare ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţe cu cotă redusă de TVA. Acesta se completează atât pentru locuinţele cu o valoare mai mică de 450.000 de lei, fără TVA (caz în care nu este relevant numărul achiziţiilor efectuate), cât şi pentru cele cu o valoare cuprinsă între 450.000 de lei şi 700.000 de lei, fără TVA (unde intervine limitarea la o singură achiziţie).

    Accesul la registru este permis online, în baza unui certificat digital, întrucât acesta va fi organizat în format electronic şi gestionat cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor.
    Facilitatea fiscală oferită pe acest segment de preţ are potenţialul de a impulsiona achiziţiile, atât ca locuinţă personală, cât şi în scop investiţional. Aici intervine, însă, şi efectul scumpirii creditelor, care ar putea afecta cererea, dat fiind că, pe acest segment de preţ, finanţarea prin credit ipotecar este mai prezentă.

    În concluzie, actualul context macroeconomic este dominat de inflaţie, cu efect inclusiv asupra preţurilor materialelor de construcţie, şi de deficit de forţă de muncă. Dar cazul României nu este singular, situaţii similare se regăsesc în majoritatea economiilor lumii, în sectorul imobiliar. Pe de altă parte, în România, cererea de locuinţe este pe un trend ascendent de mai mulţi ani, iar oferta este subdimensionată, aşa că rămâne de văzut cum va evolua piaţa în perioada următoare.

  • Cumpărarea unei locuinţe, între scumpirea creditelor şi cota redusă de TVA – analiză

    După intrarea în vigoare a legii care extinde aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, faţă de cea standard de 19%, pentru achiziţia de locuinţe de până la 700.000 de lei, autorităţile au publicat recent şi norme de implementare. Calificarea locuinţelor pentru cota redusă de TVA a fost de-a lungul anilor un subiect de interes atât pentru dezvoltatorii imobiliari, cât şi pentru persoanele fizice interesate de o casă nouă. Dar rămâne de văzut în ce măsură noua regulă va avea efectul scontat asupra preţurilor.

    Piaţa locuinţelor este influenţată de numeroşi factori la acest început de an. Pe de o parte, avem semnalul de scumpire a creditelor transmis de Banca Naţională a României prin majorarea dobânzii de politică monetară peste aşteptări, care ar putea avea ca efect temperarea cererii, şi lărgirea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA pentru achiziţia de locuinţe, care ar trebui să conducă la scăderea preţurilor, cel puţin pe segmentul vizat de această măsură. Pe de altă parte, presiunile inflaţioniste, tensiunile din piaţa muncii, dar şi cererea ridicată pun sub semnul întrebării direcţia preţurilor pe această piaţă în perioada următoare.

    Revenind la majorarea plafonului pentru aplicarea TVA de 5% de la 450.000 de lei la 700.000 de lei, trebuie menţionat faptul că măsura este aplicabilă pentru o singură achiziţie. Cu alte cuvinte, orice persoană fizică, individual sau în co-proprietate cu o altă persoană fizică, poate să cumpere o singură locuinţă cu TVA 5%, dacă preţul de achiziţie este cuprins între 450.000 de lei şi 700.000 de lei (fără TVA). Nu este relevant dacă respectiva persoană a mai cumpărat locuinţe cu cotă redusă şi în anii anteriori, când plafonul maxim era de 450.000 de lei.

     

    Cum se verifică aplicarea corectă a facilităţii?

    Pentru a ţine evidenţa acestor tranzacţii, autorii legii au prevăzut înfiinţarea registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota de TVA 5%, iar modelul acestuia a fost publicat oficial la începutul lunii februarie.

    Registrul se completează şi se verifică de către notarii publici la data autentificării contractelor de vânzare-cumpărare ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţe cu cotă redusă de TVA. Acesta se completează atât pentru locuinţele cu o valoare mai mică de 450.000 de lei, fără TVA (caz în care nu este relevant numărul achiziţiilor efectuate), cât şi pentru cele cu o valoare cuprinsă între 450.000 de lei şi 700.000 de lei, fără TVA (unde intervine limitarea la o singură achiziţie).

    Accesul la registru este permis online, în baza unui certificat digital, întrucât acesta va fi organizat în format electronic şi gestionat cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor.
    Facilitatea fiscală oferită pe acest segment de preţ are potenţialul de a impulsiona achiziţiile, atât ca locuinţă personală, cât şi în scop investiţional. Aici intervine, însă, şi efectul scumpirii creditelor, care ar putea afecta cererea, dat fiind că, pe acest segment de preţ, finanţarea prin credit ipotecar este mai prezentă.

    În concluzie, actualul context macroeconomic este dominat de inflaţie, cu efect inclusiv asupra preţurilor materialelor de construcţie, şi de deficit de forţă de muncă. Dar cazul României nu este singular, situaţii similare se regăsesc în majoritatea economiilor lumii, în sectorul imobiliar. Pe de altă parte, în România, cererea de locuinţe este pe un trend ascendent de mai mulţi ani, iar oferta este subdimensionată, aşa că rămâne de văzut cum va evolua piaţa în perioada următoare.

  • Întrebarea tinereţii: Câţi bani vei avea la bătrâneţe?

    Legea stabileşte că un român va primi la deschiderea dreptului la pensie privată CEL PUŢIN economiile pe care le-a trimis de-a lungul vieţii. Banii acestuia sunt ţinuţi pentru păstrare la băncile depozitare, şi nu la administrator. Ceea ce ar trebui să intereseze pe fiecare român care virează la un fond de pensii Pilon II este randamentul acestui fond, mai ales ÎN CONDIŢIILE în care anul trecut randamentele fondurilor de pensii private au fost SUB rata inflaţiei.

    Falimentul este parte din capitalism, este parte dintr-o economie de piaţă. Trebuie să ne obişnuim ca în economiile de piaţă să dea şi companiile faliment”, spunea în toamna lui 2021 Florin Cîţu, pe atunci premier, ca reacţie la falimentul celui mai mare asigurător de RCA din România. Şi bineînţeles că prin trei mari exemple capitalismul din România nu are cum să fie diferit faţă de capitalismul lui Cîţu: City Insurance s-a prăbuşit în 2021, Carpatica în 2016, iar Astra în 2015.

    Acestea sunt cele mai recente trei falimente din sectorul de asigurări supravegheat şi reglementat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi al căror colaps a determinat scumpirea poliţelor RCA. Mai concret. Elena P., o tânără programatoare din Bucureşti, a cumpărat de curând o nouă poliţă de asigurare RCA pentru care a plătit cu circa 30% mai mult faţă de cea precedentă, la aceeaşi societate de asigurare şi pentru acelaşi autoturism: un Peugeot alb, mic cât o cutie de chibrituri.

    Chiar dacă este asigurată la o altă societate decât City, Elena tot a simţit falimentul celui mai mare asigurător întrucât clienţii City Insurance au migrat către alte societăţi de asigurare. Cele din urmă s-au confruntat cu un risc mai mare în asigurare şi prin urmare au majorat preţurile. Pe de altă parte, ca şi alte câteva milioane de români, Elena este participant al unui fond de pensii private din România. Adică 3,75% din salariul brut lunar se duce către administrarea privată a economiilor pentru bătrâneţe, o medie pe sistem de circa 800 mil. lei lunar.

    Cu alte cuvinte Elena plăteşte acum un serviciu de care ar trebuie să beneficieze peste câteva zeci de ani când se va retrage din activitate. Însă, se întreabă Elena, dacă falimentul este parte din capitalism, ce garanţie am că şi economiile de pensie la care cotizez lunar şi la care am strâns circa 30.000 de lei, fiind administrate de o firmă olandeză, vor fi aici peste 30-40 de ani? Răspunsul este simplu: economiile vor fi.

    Dar depinde însă cu ce randament. Autoritatea de Supraveghere Financiară, aşa cum îi spune şi numele, supraveghează trei dintre cele mai mari sectoare din economia românească: asigurări (11,5 mld. lei), piaţa de capital (235 mld. lei) şi pensiile private (89 miliarde de lei de la Pilonul II plus alte 3,3 mld. lei de la Pilonul III), aşadar aproximativ 340 miliarde de lei. Prin supraveghere, ASF decide acolo unde este cazul impunerea unor măsuri precum amendarea conducerii, deschiderea insolvenţei şi a falimentului, suspendarea de la tranzacţionare, în vederea redresării societăţii. Prin faptul că este asigurată, din comisioanele plătite de Elena pentru acest serviciu o parte ajung şi la Autoritate. La fel şi în cazul fondurilor de pensii private Pilon II. Iar dacă se gândeşte să tranzacţioneze direct şi la Bursa de Valori Bucureşti, o parte din comisioane va merge tot către ASF. Aşadar Elena are un numitor comun prin faptul că este asigurată şi în acelaşi timp şi participantă la un fond de pensie Pilon II.

    O lege din 2004 prevede că suma totală cuvenită unui participant nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite. Aşadar, prin lege, un administrator trebuie să plătească cel puţin banii pe care i-a virat un contribuabil altfel se apelează la provizioanele constituite şi, dacă este cazul, se apelează la Fondul de Garantare a Drepturilor din sistemul de pensii private.

    Dacă pe piaţa de capital o companie cu probleme este penalizată de investitori şi suspendată de la tranzacţionare, ce se întâmplă pe piaţa pensiilor private, acolo unde câteva milioane de români au economiile pentru bătrâneţe? Cu contribuţiile virate în ultimii ani şi cu randamentele investiţionale, Elena cât şi alte 7,7 milioane de participanţi au acum 89 de miliarde de lei, adică valoarea totală a activelor fondurilor de pensii Pilon II.

    Aceşti bani sunt încredinţaţi pentru păstrare către o bancă depozitară. Un administrator de pensii, precum NN Pensii, BCR Pensii, Allianz Ţiriac Pensii Private, este cel care decide investiţiile, pentru ca economiile pentru bătrâneţe să fie ţinute în custodie la depozitar.

    Aşadar administratorul decide investiţiile iar activele sunt ţinute la un depozitar, cel din urmă verificând conformitatea fiecărei tranzacţii a fondului cu prospectul fondului. Un astfel de depozitar este de exemplu BRD.  Chiar dacă nivelul contribuţiei dar şi perioada de contribuţie se pot cunoaşte pe parcursul vieţii active a unui participant, pensia care va fi plătită nu poate fi calculată exact, ci doar estimată, întrucât depinde de randamentul pe care administratorul îl va obţine. Cu alte cuvinte în funcţie de performanţa celui care administrează banii şi de fluctuaţiile din portofoliu. Şi da, Elena se poate transfera de la un fond la altul. O lege din 2004 prevede că suma totală cuvenită unui participant nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite. Aşadar, prin lege, un administrator trebuie să plătească cel puţin banii pe care i-a virat un contribuabil altfel se apelează la provizioanele constituite şi, dacă este cazul, se apelează la Fondul de Garantare a Drepturilor din sistemul de pensii private.

    Iar acum intervine discuţia despre randamente. ASF spune că economiile pentru bătrâneţe vor fi plătite indiferent de situaţia financiară a administratorului de fond, însă întrebarea este cu ce randamente vor fi plătite aceste contribuţii. Adică ce bani va lua Elena la retragerea la pensie: mai mult decât o dobândă bancară, mai mult decât o investiţie la Bursă?

    Autoritatea de Supraveghere Financiară, aşa cum îi spune şi numele, supraveghează trei dintre cele mai mari sectoare din economia românească: asigurări (11,5 mld. lei), piaţa de capital (235 mld. lei) şi pensiile private (89 miliarde de lei de la Pilonul II plus alte 3,3 mld. lei de la Pilonul III), aşadar aproximativ 340 miliarde de lei.

    Pentru că până la urmă a plătit comisioane pentru acest serviciu. Orice mişcare de pe pieţele de capital, fie că este pe acţiuni sau pe obligaţiuni, se resimte şi pe portofoliile fondurilor de pensii Pilon II. De exemplu doar în decembrie 2021, când Bursa de la Bucureşti a urcat cu 7%, investiţiile fondurilor au urcat cu câteva miliarde de lei. Potrivit datelor agregate de ZF, toate cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, cei mai mari investitori ai Bursei de Valori Bucureşti au avut în 2021 randamente sub rata inflaţiei de 8,2%. 2021 a fost al doilea an de la înfiinţarea sistemului de pensii private când randamentul mediu, de 5,9%, a fost sub cel al inflaţiei. Primul an a fost 2018 când OUG 114 a dat peste cap sistemul financiar şi a determinat prăbuşirea Bursei şi implicit a randamentelor P2 pe final de an.

    Din 13 ani, doi ani au fost aşadar sub rata inflaţiei. Dar dacă Bursa de la Bucureşti, acolo unde fondurile de pensii au circa 20-25% din active, a urcat cu aproximativ 40% în 2021, cum se face că randamentul mediu al acestor investitori a fost de doar 5,9%? Explicaţia constă în scumpirile accelerate şi şocul acestora pe portofoliul titlurilor de stat, acolo unde P2 are circa 60-65% din active.

    Cu alte cuvinte un nivel ridicat al inflaţiei aduce un şoc pe porfotoliul fondurilor P2 şi implicit pe valoarea activului Elenei la pensionare. Însă raportat la un orizont de timp mai îndelungat, adică de la înfiinţarea sistemului P2 în România, randamentele individuale anualizate sunt peste rata inflaţiei, de la 6,7% pentru BRD Pensii la 8,4% pentru NN Pensii. Elena, atunci când va primi decizia de pensionare, poate opta pentru încasarea activului net sub formă de plată unică sau eşalonată, cea din urmă putând fi efectuată pe o perioadă de maxim 60 de luni. Elena este cea care va decide rata lunară dorită urmând ca administratorul să decidă numărul de luni în funcţie de valoarea activului. Aşadar, aplicat pe lege, economiile pentru bătrâneţe ale Elenei sunt sigure. Însă randamentul fondului este cel care contează până la urmă pentru că orice criză, deşi aduce acele oportunităţi de care toată lumea vorbeşte, poate să radă din randamentul unui fond şi aşadar din activ.

    Potrivit datelor agregate de ZF, toate cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, cei mai mari investitori ai Bursei de Valori Bucureşti au avut în 2021 randamente sub rata inflaţiei de 8,2%.

     

  • Sancţionarea penală a simplelor greşeli fiscale revine pe agenda legislativă – analiză

    Se pare că devine deja o cutumă ca, o dată la 2 ani, să fie reintrodusă brusc pe agenda modificărilor legislative sancţionarea cu închisoarea a procedurii de administrare a impozitelor reţinute la sursă, scrie Dan Dascălu.

    Astfel, în 2017 şi 2019 s-a încercat incriminarea nereţinerii sau neîncasarea, respectiv, reţinerea sau încasarea, urmate de neplata unor impozite şi contribuţii supuse regimului reţinerii la sursă, de fiecare dată proiectul legislativ fiind abandonat în urma argumentelor logice şi coerente invocate de către mediul de afaceri în procedura transparenţei decizionale.

    Acum, proiectul legislativ revine în atenţia publică, după ce în toată perioada de timp scursă de la ultima discuţie asupra sa nu s-au mai derulat niciun fel de analize şi dezbateri pentru rezolvarea marilor probleme pe care le ridică această abordare agresivă şi nepotrivită a raporturilor juridice fiscale. Dintr-o dată, deci, fix în data de 15 decembrie 2015, urgenţa iminentă a unor probleme ignorate ani de zile impune desigur adoptarea unei ordonanţe de urgenţă publicată cu câteva ore înainte de aprobarea sa, spre a fi bifată (şi) formalitatea consultării publice.

    Acum, ca şi în trecut, proiectul este prezentat public ca o reintroducere a unei infracţiuni care a existat anterior declarării neconstituţionale, fiind reglementată de art. 6 din Legea evaziunii fiscale nr. 241/2005, cu intenţia de a fi mai uşor acceptat de către destinatarii legii, dar şi cu speranţa că poate aşa nu vor mai fi remarcate marile sale deficienţe. Reamintim, astfel, că Decizia nr. 363/2015 a CCR a declarat neconstituţională prevederea originară din Legea evaziunii fiscale pentru raţiuni de ordin formal, anume lipsa de predictibilitate şi previzibilitate a dispoziţiei legale de ordin penal care, pur şi simplu, nu permitea a stabili care tipuri de impozite intră în sfera sa de aplicare. Astfel, urma ca legiuitorul să aducă clarificările necesare, enumerând categoriile de impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă care intră sub incidenţa faptei de infracţiune.

    În 2017, conformând-se acestei solicitări, Ministerul de Finanţe propunea o listă de impozite şi contribuţii ce intră în sfera de aplicare a proiectului reglementării propuse, dar, totodată, introducea o incriminare „nou-nouţă” care nu avea nicio legătură cu vechea reglementare declarată neconstituţională. Proiectul de ordonanţă de urgenţă a şi fost, de altfel, la acel moment abandonat, tocmai pentru că ridica probleme majore, dar acum este reluat şi pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

    Într-un stat de drept şi democratic, o simplă dispută fiscală cu privire la măsura în care ar fi sau nu cazul să se reţină sau încaseze impozitele nu poate să reprezinte infracţiune la începutul secolului XXI; neplata datoriilor fiscale, ca efect al aplicării eronate a legii fiscale nu poate să reprezinte infracţiune, cu atât mai mult cât este notoriu că în România textele sunt de multe ori atât de neclare încât nici măcar organele fiscale nu pot să dea un răspuns corespunzător contribuabililor atunci când li se adresează întrebări în procedura de îndrumare şi asistenţă. Introducerea unui asemenea text legislativ va putea aduce din nou în actualitate invocarea legislaţiei penale ca mijloc de şicanare şi intimidare a contribuabililor în cadrul controalelor fiscale, aşa cum nu de mult se întâmpla când aproape toate disputele fiscale erau susceptibile să ducă la sesizări penale, în realitate fiind de-a dreptul infim numărul acestora finalizate până la urmă cu condamnări, după ani şi ani în care cauzele au rămas în nelucrare.

    Este absolut necesar, însă, să facem deosebirea între cele două fapte prevăzute de acest articol din proiectul de lege şi, anume, între nevărsarea la buget a sumelor reţinute la sursă ca impozite şi contribuţii, respectiv nereţinerea la sursă sau neîncasarea unor impozite.

    Prima dintre ele – nevărsarea la buget a sumelor reţinute la sursă – ar putea fi la limită considerată din perspectivă conceptuală a avea în esenţă menirea unui substitut al infracţiunii de delapidare (sancţionată penal). În schimb, cea de-a doua – nereţinerea la sursă sau neîncasarea sumelor datorate ca impozite – nu este şi nu ar trebui să fie niciodată mai mult decât o simplă dispută fiscală. Aceasta întrucât ea poate avea nenumărate cauze. Cea mai importantă şi periculoasă dintre acestea poate fi legată de faptul că plătitorul venitului ar putea avea o interpretare asupra unei anumite operaţiuni înregistrate în contabilitatea sa, care la final se dovedeşte a fi una contrară celei împărtăşite de organul fiscal. Acest lucru exclude practic sub orice formă incidenţa evaziunii fiscale, fiind o problemă care trebuie rezolvată la instanţele de contencios administrativ fiscal.

    În concluzie, aspectele legate de sancţionarea penală a nevărsării sumelor reţinute la sursă trebuie discutate, inclusiv cu mediul de afaceri, pentru ca factorii de decizie politică să aibă siguranţă că implementează o măsură legislativă care are şi adeziunea celor care activează acolo unde urmează a se aplica, pentru a-i asigura gradul necesar de eficienţa şi adeziune socială. În schimb, se impune cu necesitate renunţarea la măsura legislativă de incriminare a nereţinerii la sursă, încheie Dan Dascălu.

  • J.P. Morgan: BNR va fi nevoită să majoreze dobânda de referinţă la 5,5% în 2023

    În România, inflaţia a ajuns în noiembrie 2021 la 7,8% faţă de noiembrie 2020, după ce în octombrie a fost de 7,94% faţă de octombrie 2020. Această scădere se datorează plafonării preţurilor la gaze şi energie.

    Într-un raport adresat investitorilor, văzut de ZF, economiştii de la J.P. Morgan spun că inflaţia va creşte la un vârf de 9% în trimestru al doilea din 2022, după ce va expira plafonarea preţurilor la energie şi gaze.

    Raportul semnat de Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, fost economist la ING Bank România, şi care acum lucrează la Londra pentru J.P. Morgan, semnalează faptul că BNR este prea optimistă în privinţa evoluţiei inflaţiei.

    Până acum BNR a acţionat prea târziu şi prea puţin în majorarea dobânzii de politică monetară ceea ce va implica majorări mai mari ulterioare, cum ar fi în şedinţa din 10 ianuarie 2022, când Banca ar putea creşte dobânda de referinţă cu 0,5%.

    În şedinţa din noiembrie, spre surprinderea analiştilor, BNR a majorat dobânda cu numai 0,25%, de la 1,5% la 1,75%, când piaţa se aştepta la o creştere la 2%. BNR a sacrificat inflaţia pentru a susţine economia şi creditarea care în T4 au început să dea înapoi.

    Conform celui mai recent raport în privinţa inflaţiei, BNR crede că ar putea readuce inflaţia la 3%, ţinta Băncii Centrale în T3 din 2023.

    Potrivit J.P. Morgan, BNR prognozează, din nou, o inflaţie prea mică pe termen mediu, iar dintr-o perspectivă regională, România continuă să aibă cea mai scăzută inflaţie de bază (core – n.red), uşor sub cea din Polonia şi mult sub cea din Cehia, Ungaria şi Germania.

    Economiştii notează că BNR a reacţionat cel mai puţin la creşterea inflaţiei. De asemenea, având în vedere politica guvernului, este probabil ca creşterea salariilor să rămână robustă, chiar dacă piaţa forţei de muncă nu se va înăspri atât de mult pe cât se aşteaptă.​

  • Care sunt sectoarele cu cea mai bună evoluţie în primul an de pandemie şi cine sunt cei mai mari pierzători

    Sunt aproximativ 60 de sectoare majore în economie, o parte industrii care reprezintă adevăraţi piloni de sprijin pentru mediul de business local, dar şi unele domenii poate mai puţin vizibile sau contorizabile, dar care sunt însă la fel de importante pentru bunăstarea unei ţări. În total, circa 770.000 de firme alcătuiau la finalul anului trecut întreg ecosistemul local de business, care angrenează în mecanismele sale circa 4 milioane de oameni, cunoscuţi mai simplu sub denumirea de salariaţi. Fiecare companie, dar şi fiecare angajat activează, respectiv lucrează într-un anumit sector. Ce a însemnat pandemia pentru toţi şi toate? Răspunsul diferă de la caz la caz.

    Doar patru sectoare majore din economie – construcţiile, posta şi curieratul, activităţile veterinare şi fabricarea produselor din tutun – au reuşit să crească anul trecut cu peste 10%, într-o economie afectată de pandemia de Covid-19, care a pus pe pauză anumite industrii şi care i-a făcut pe consumatori mai prudenţi în achiziţii. Dintre cele 63 de domenii mari analizate de ZF, mai puţin de un sfert, respectiv 15, au fost pe plus comparativ cu 2019 în ceea ce priveşte valoarea, o dovadă clară privind impactul pe care criza sanitară ‒ devenită şi economică – l-a avut asupra mediului de business local.

    Este interesant de observat că cifrele nu doar că nu mint, ci pictează un tablou foarte elocvent pentru ceea ce s-a întâmplat efectiv anul trecut.

    Construcţiile – fie ele case, blocuri, hale industriale sau chiar clădiri de birouri ‒ au continuat să se ridice în plină pandemie. Când aproape nimic altceva nu mai funcţiona, oamenii lucrau de zor pe şantierele din toată ţara. Şi cum avioanele erau staţionare la sol, magazinele de modă sau cosmetice erau închise, iar oamenii stăteau acasă şi în casă mai mult decât oricând, vânzările de imobile au fost pe val, ca de altfel şi alte domenii adiacente, precum comerţul cu electrocasnice, cu mobilă sau articole de bricolaj. Românii au investit în 2020 în lucruri palpabile şi în a-şi face şederea mai confortabilă în propria locuinţă ‒ nouă sau veche.

    În 2020, din statistici au dispărut 5.500 de firme şi 300.000 de salariaţi. În ceea ce priveşte numărul de actori economici, cu adevărat impactul pandemiei se va vedea în 2021, dat fiind că anul trecut statul încă pompa bani în mediul de business pentru a-l ţine în viaţă, chiar dacă „pe perfuzii”.

    Aceste schimbări în comportamentul de consum sunt confirmate şi de cifre, comerţul cu amănuntul cu produse nealimentare crescând anul trecut cu 3,6%. Această valoare ia în calcul însă şi moda, cosmeticele, carburanţii şi medicamentele, motiv pentru care avansul e unul temperat.

    Şi comerţul alimentar – analizat separat – se află printre sectoarele cu tracţiune în 2020, când vânzările au crescut cu aproape 9% în medie. Diferenţele de la lună la lună sunt însă majore. Februarie şi martie au fost luni de panică, de cumpărături impulsive şi de stoc, urmate de un aprilie pe minus, în care consumul s-a făcut în mare parte din ceea ce exista deja în cămară sau în frigider. Apoi, lucrurile s-au mai echilibrat pe parcursul anului, odată ce şi parcursul bolii a fost mai predictibil sau odată ce teama s-a mai atenuat.

    Totuşi, când vine vorba de comerţ – indiferent de tipul său – există un câştigător suprem, şi anume online-ul, care a fost de altfel motorul întregii economii, trăgând după sine şi alte sectoare. Nu există un CAEN special pentru comerţ online, dar o dovadă clară a evoluţiei sale spectaculoase o reprezintă creşterea pieţei de poştă şi curierat, de 15,7%, a doua cea mai mare din economie, după construcţii.

     

    Podiumul este completat de un domeniu poate mai puţin vizibil pentru publicul larg – activităţile veterinare. Totuşi, e vorba de o industrie de 1,7 mld. lei anul trecut, plus 12,8%, unde lucrează 7.500 de oameni. Cum a ajuns acest sector în lumina reflectoarelor? Tot datorită pandemiei. Timpul îndelungat petrecut la interior precum şi regulile de distanţare socială impuse de autorităţi i-au determinat pe oamenii din toată lumea, inclusiv România, să adopte sau să cumpere un animal de companie, fie el câine, pisică, hamster sau altă vietate. Fie doar pentru că aveau nevoie de companie, fie că aveau nevoie de o scuză în plus pentru a ieşi din casă, oamenii au decis în 2020 mai mult ca niciodată să aibă un pet, însă trendul exista deja într-o lume tot mai grăbită şi mai singură. Astfel, în jurul animalelor de companie s-a construit o adevărată industrie, de la cabinete veterinare la saloane de cosmetice pentru căţei şi pisici, la hoteluri de profil şi la producţia de haine sau jucării specifice.

    Orice criză îşi pune amprenta diferit asupra domeniilor din economie însă, spre deosebire de oricare altă perioadă dificilă de până acum, pandemia a avut o serie de particularităţi, fiind în primul rând o problemă a sistemului sanitar. De aceea, unele domenii au continuat să funcţioneze normal – comerţul online, retailul farma sau alimentar, curieratul sau livările la domiciliu. Altele s-au oprit aproape complet timp de câteva luni, lucru care nu s-a mai petrecut niciodată până acum. Turismul – cu toate subdomeniile sale – a fost poate cel mai lovit şi pare că va mai avea nevoie de nişte ani să îşi revină. Iar asta se vede, din nou, în cifre.

    Transportul aerian, agenţiile de turism şi industria spectacolelor sunt perdanţii anului trecut, postând scăderi de business ce depăşesc 50% şi urcă până la chiar 90%. Avioanele au stat mai mult la sol în 2020, agenţiile de turism nu au avut nici clienţi, dar nici destinaţii pe care să le vândă pentru că multe ţări şi-au închis graniţele pentru călători, iar industria spectacolelor a tras cortina în prima parte a anului trecut şi nu a ridicat-o până în 2021.

    La fel ca în cazul evoluţiilor pozitive, şi cele negative sunt înlănţuite. Oamenii nu au mai călătorit, nu au mai mers la birou, nu au mai ieşit cu zilele din casă, aşa că şi vânzările de maşini s-au prăbuşit, iar odată cu ele şi producţia de profil, motorul principal al economiei şi mai ales al exporturilor locale. Circa 135.000 de oameni lucrau la final anului trecut în domeniul fabricării autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, cu 28.000 mai puţini ca în 2019. Industria a ajuns la 73,5 mld. lei, cu 21% sub nivelul dinainte de pandemie.

    Nici HoReCa nu a dus-o prea bine, nici industria de activităţi sportive, recreative şi distractive, toate fiind dependente de apetitul oamenilor de a ieşi, de a se plimba şi totodată de libertatea lor de a o putea face.

    Sunt mai bine de 20 de sectoare economice – dintre cele peste 60 analizate de ZF – care au postat scăderi de business de două cifre (peste 10%). Tocmai de aceea este relevantă analiza sectorială, ţinând cont că cifra de afaceri totală a companiilor din România a scăzut cu doar 5,5% în 2020, un an atipic, marcat de pandemia de Covid-19, care a adus cu sine şi o criză economică în multe sectoare. Astfel, la o privire de ansamblu, lucrurile nu arată dramatic, dar analizate în amănunt, ele spun o altă poveste.

    Datele de la Registrul Comerţului mai relevă şi că din statistici au dispărut
    5.500 de firme, dar şi 300.000 de salariaţi în 2020. În ceea ce priveşte numărul de actori economici, cu adevărat impactul pandemiei se va vedea în 2021, dat fiind că anul trecut statul încă pompa bani în mediul de business pentru a-l ţine în viaţă, chiar dacă „pe perfuzii”. În acest an se vede deja o creştere majoră a numărului de insolvenţe, care mai departe se poate traduce şi în falimente, radieri sau dispariţii de companii.

    În ceea ce priveşte numărul de salariaţi şi evoluţia cifrei de afaceri totale, estimările pentru 2021 sunt optimiste după primele opt luni, mai ales cele venite din partea executivilor şi specialiştilor din domeniile puternic afectate. Ei spun că era greu să fie un an mai slab ca precedentul, pentru că mai rău nu se poate. Totuşi, în contextul actual al pandemiei, cu un val 4 ce doboară record după record, nimeni nu se mai aventurează în a înainta cifre sau estimări. All bets are off!

  • Energia ieftină nu se mai întoarce, iar în următoarele luni toată Europa va simţi şocul facturilor

    Iar specialiştii spun că energia va rămâne scumpă mult timp de-acum încolo. Acest lucru va aduce schimbări şi tendinţe noi peste tot în Europa.

    În primul rând, pe termen scurt vor persista preţurile extrem de ridicate la energie şi se vor înteţi intervenţiile statului, cred analiştii de la firma de analiză şi consiliere în afaceri IFUA. Apoi, lumea-şi poate lua gândul de la preţurile mici de dinainte de criză.

    În următorii ani, va creşte volatilitatea pe pieţele gazelor naturale şi electricităţii. O altă urmare este că populaţia şi afacerile se vor adapta la scumpiri prin reducerea consumului, fie prin economie, fie prin utilizarea mai eficientă a resurselor existente. Guvernele vor căuta surse de energie mai predictibile, iar marii consumatori de energie vor fi tentaţi să aleagă calea autosuficienţei. De asemenea, criza din energie va aduce schimbări de natură fiscală. În sectorul taxe şi impozite corporate, guvernele ar putea aplica discounturi pentru investiţiile în eficientizarea consumului de energie.

    În plus, autorităţile centrale şi locale va trebui să-i asiste, cu reduceri de taxe, pe consumatorii vulnerabili în condiţiile în care preţurile mari afectează cheltuielile şi moralul clasei de mijloc, coloana vertebrală a celor mai multe economii. În comerţ, energia mai scumpă va face neprofitabilă producţia de fructe şi legume în sere în zonele mai reci ale continentului, de acest lucru urmând să profite producătorii din ţări cu climă mai caldă, cum ar fi Turcia şi Spania.

    Vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis a spus, luna aceasta, că inflaţia din zona euro, inima economică a Uniunii Europene, va continua să accelereze în următoarele luni, mai ales din cauza creşterii preţurilor materiilor prime şi energiei. El a asigurat însă că inflaţia va începe să scadă în 2022.

    Mai recent, banca centrală a Olandei a avertizat că inflaţia din zona euro va persista mai mult decât s-a crezut iniţial. Factori trecători prin natura lor, precum cererea puternică din partea consumatorilor, întreruperile de pe lanţurile de aprovizionare şi scumpirea energiei şi materiilor prime, se vor menţine mai mult timp decât s-a estimat până acum. „Cu cât actuala inflaţie ridicată se menţine mai mult, cu atât este mai mare riscul ca ea să marcheze comportamentul gospodăriilor şi firmelor, producând efecte de runda a doua“, se arată într-un comunicat al băncii olandeze.

    În final, tot recent, nemţoaica Isabel Schnabel, membră a boardului executiv al BCE, a spus că există un risc în creştere ca inflaţia să se răspândească şi să persiste. Ea a explicat că există „anumiţi factori de structură“ care vor împinge în sus preţurile energiei în următorii ani, cel care se remarcă cel mai mult fiind tranziţia Europei spre energia verde.

    Schnabel este considerată un oficial al BCE echilibrat şi deschis şi nu economistul german tipic care are o aversiune faţă de dobânzile mici, politici monetare laxe în general şi datorii.

    Prin urmare, scumpirea energiei – a electricităţii, carbunelui şi gazelor naturale – este unul din motoarele principale ale actualului val de inflaţie şi nu poate fi ignorată, având efecte profunde şi de durată. De aceea, unele guverne au intervenit deja pentru a-şi proteja partea vulnerabilă din populaţiei şi economie, cu plafonări de preţuri sau ajutoare la plata facturilor, fie că este vorba de ecomomii mari şi mature, cum este Franţa, fie de ţări mai sărace ca Ungaria şi România.

    Analiştii cred că astfel de acţiuni din partea autorităţilor vor continua, mai ales că preţurile s-ar putea menţine foarte ridicate cel puţin încă o jumătate de an, adică până vine vremea caldă.

    Ideea că urmează mai multe intervenţii este justificată şi de faptul că preţurile mari ale energiei tranzacţionate pe pieţe se vor vedea în facturile populaţiei în cele mai multe state europene începând cu această lună. Iar din ianuarie, toată lumea va simţi din plin impactul scumpirilor. Aceasta poate însemna un sfârşit de iarnă tragic pentru mulţi jucători din ecomomie şi o criză economică mai gravă. Guvernele vor fi forţate să intervină, chiar şi pentru consumatorii industriali sau din agricultură. Spre exemplu, cultivatorii de roşii de seră din Polonia se plâng că din cauza costurilor mai mari cu electricitatea, îngrăşămintele şi combustibilul (cărbunele şi gazele naturale) nu pot obţine profit, iar situaţia lor se înrăutăţeşte de la o zi la alta. Costurile de producţie sunt aşteptate să se dubleze, iar importurile din ţări cu climă mai blândă precum Spania şi Turcia să crească.

  • Operaţiunea „Leadership”

    Sebastian Toporjinschi are o experienţă de peste 16 ani în domeniul militar şi al securităţii naţionale şi este expert în operaţiuni speciale şi în Analiza Informaţiilor. După trecerea în rezervă, a devenit consultant Ascendis, iar acum împărtăşeşte din experienţa „din câmpul de luptă” organizaţiilor de pe piaţa locală. Care sunt sfaturile lui pentru liderii ce traversează situaţii de criză?

    În cea mai recentă perioadă, criza este cel mai folosit cuvânt: avem o criză politică, avem o criză economică ce se prefigurează, avem o criză pandemică, ce pune presiune asupra unui sistem, cum este cel de sănătate, avem o criză a unor subsisteme care pot să intre în relaţie şi pot influenţa alte sisteme. Începem să vedem legăturile între aceste crize şi felul în care acestea se influenţează una pe cealaltă”, a spus Sebastian Toporjinschi, consultant al companiei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale Ascendis, în cadrul evenimentului CEO Awards 2021.

    El menţionează că un alt cuvânt care se foloseşte tot mai des în acest context este un acronim, VUCA, care este extrem de actual în zilele noastre. Termenul la care se referă el provine din abrevierea cuvintelor volatility, uncertainty, complexity and ambiguity (volatilitate, incertitudine, complexitate şi ambiguitate – n.red.) şi a fost iniţial folosit de armata americană la finalul Războiului Rece, în momentul în care sistemul militar de apărare american s-a găsit într-o nouă realitate, iar lucrurile s-au schimbat foarte rapid aducându-i într-un context la care nu se aşteptau. Generalii americani au creat acronimul VUCA ca răspuns la politicul ce le solicita o prognoză pentru evoluţia situaţiei de atunci. Concluzia a fost atunci că lumea în care trăim va fi din ce în ce mai complexă şi din ce în ce mai ambiguă, prin urmare nu este loc de previziuni.

    Comparaţia folosită de Sebastian Toporjinschi nu este întâmplătoare, în contextul în care anterior rolului de consultant, el a avut un parcurs mai puţin obişnuit: are o experienţă de peste 16 ani în domeniul militar şi al securităţii naţionale şi este expert în operaţiuni speciale şi în analiza informaţiilor. În decursul carierei sale militare a participat la misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak, Iordania, Kuweit, Arabia Saudită, Libia, Liban, Egipt (misiuni punctuale), Siria (a realizat planul de evacuare şi a participat la evacuarea cetăţenilor români rezidenţi în această ţară). După trecerea în rezervă, şi-a continuat studiile, iar în 2017 s-a alăturat echipei Ascendis, fiind implicat în programe de leadership, team development, management organizaţional, risk analysis şi risk management, managementul crizelor,  analiză de informaţii (intelligence analysis), negocieri şi mediere şi managementul conflictelor. Cum pot fi rezolvate, aşadar, situaţiile tensionate din business, folosind experienţa din „terenul de luptă”?

    Sebastian Toporjinschi spune că, atunci când încercăm să definim o criză, toate evenimentele evolutive ale acesteia se mişcă pe cele patru coordonate menţionate (volatilitate, incertitudine, complexitate şi ambiguitate). Militarii americani încercau să spună, încă de acum 30 de ani, că poate este momentul ca aceste caracteristici ale lumii moderne, în care trăim, să se permanentizeze.

    Sebastian Toporjinschi observă că ceea ce face diferenţa între realitatea zilnică şi o situaţie de criză  este că o criză este „o VUCA la puterea x”, însoţită de un sentiment de teamă şi de posibilitatea existenţei unui moment în care sistemul nostru să îşi piardă coerenţa operaţională. „Atunci, întreaga noastră structură organizaţională riscă să sucombe. Practic o criză nu este decât o VUCA în care trăim deja de un sfert de secol, într-adevăr, mult mai accentuată, mult mai volatilă, mult mai incertă, mult mai ambiguă şi care este însoţită de această teamă.” Consultantul foloseşte această contextualizare pentru că este de părere că orice este dezirabil în organizaţie – fie că vorbim despre leadership, nivel de agilitate, cultură organizaţională – este un adevăr pentru criză sau pentru noncriză. „Nu cred că mai putem vorbi despre două modus operandis, unul de criză şi un altul de noncriză. Cel puţin în domeniul operaţiilor speciale, nimeni nu se pregăteşte pentru noncriză, tot timpul suntem pregătiţi pentru o criză. Argumentul este că un sistem organizaţional care este adaptat pentru a face faţă unei crize va performa mult mai bine în momentele de relaxare, în perioadele dintre două crize sau în momentul în care această criză dispare. Atunci cred că este bine să vorbim despre leadership şi atât.”

    Carte de vizită:

    ♦Œ Sebastian Toporjinschi are o experienţă de peste 16 ani în domeniul militar şi al securităţii naţionale şi este expert în domeniul operaţiunilor speciale şi în analiza informaţiilor.

    ♦ A absolvit Academia Militară a Forţelor Terestre în 2002, iar din 2003 a făcut parte din primul batalion de Forţe Speciale al Armatei Române.

    Ž♦ În decursul carierei sale militare a participat la misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan , Irak, Iordania, Kuwait, Arabia Saudită, Libia, Liban, Egipt (misiuni punctuale), Siria (a realizat planul de evacuare şi a participat la evacuarea cetăţenilor români rezidenţi în această ţară).

    ♦ După trecerea în rezervă, şi-a continuat studiile, iar în 2017 s-a alăturat echipei Ascendis.

    El adaugă că mediul nostru organizaţional se caracterizează prin foarte mulţi factori şi foarte multe variabile conectate una cu cealaltă, iar dacă procesul evolutiv al crizei este foarte accelerat şi pune foarte mare presiune asupra echipei sau interiorului organizaţiei, primul lucru la care trebuie să ne gândim este cum putem răspunde foarte rapid situaţiei, cum putem avea un proces decizional extrem de scurt, fără ca nivelul de calitate a deciziei să scadă.

    Într-o organizaţie tradiţională, tendinţa este ca puterea dintr-o organizaţie să fie dată doar de locul ocupat în organizaţie: cu cât deţii o treaptă ierarhică mai mare, ar trebui să ai mai multă putere, iar instinctul unui lider este să privească lucrurile aşa. Or, într-o situaţie de criză, nu mai există însă timpul necesar să procesăm informaţiile din afara mediului organizaţional, să trecem prin toate treptele ierarhice, să le ducem la un punct nodal de comandă şi apoi să şi implementăm deciziile luate, observă consultantul. „O reacţie de răspuns într-o situaţie de criză este descentralizarea şi coborârea pe verticala organizaţiei a centrului de greutate în luarea deciziei, nu a întregii decizii, ceea ce poate părea contraintuitiv într-o organizaţie clasică.”

    Sebastian Toporjinschi subliniază nevoia ca liderii să îi încurajeze pe oamenii din subordine să ia decizii, aceasta fiind, din punctul lui de vedere, diferenţa între un manager şi un lider. „Tu, ca lider, trebuie să creezi acel spaţiu de siguranţă psihologică astfel încât oamenii să îşi asume, să încerce să ia decizii. Un lider cu adevărat nu este cel care conduce din punct de vedere operaţional, ci cel care îi conduce pe oamenii responsabili de operaţiuni.”

    Oferă exemplul operaţiunilor speciale, unde echipele nu sunt conduse prin ordin, ci prin intenţie. „Atunci, de la eşalon vine doar viziunea, situaţia în care suntem şi situaţia în care vrem să ajungem – astfel că modul în care te pregăteşti, îţi planifici misiunea, depinde de întreaga echipă. Chiar dacă liderul este mai puţin implicat activ în procesul de luare a deciziilor, acest lucru nu înseamnă că este absent – este un leadership de tip eyes on, hands-Off.” Timpul de reacţie într-o situaţie de criză tinde astfel către zero.

    Un alt aspect foarte important pentru un lider în situaţii de criză este, crede Toporjinschi, capacitatea de rezistenţă. „Indiferent de cât de bun este sistemul de sub tine, indiferent de cât de buni sunt oamenii, indiferent de cât de bună e echipa, întotdeauna aceasta se va uita la lider ca la un fel de rezervor de natură psihologică. Atunci când liderul sucombă, sucombă şi echipa, iar acest lucru nu este valabil doar pentru perioade de criză şi este important în orice domeniu, nu doar în business.”

    O a treia trăsătură esenţială pentru un lider este modul de construcţie a echipei, rolul de a forma şi a dezvolta o echipă.

    Referindu-se la caracteristicile de leadership ale românilor, menţionează că avem un foarte mare potenţial de construire de echipe, prin natura şi structura noastră fiind persoane destul de apropiate, sociale, empatice – avem capacitatea să îi înţelegem pe ceilalţi. „Avem potenţialul să construim echipe, dar nu avem capacitatea de înţelegere a contextului operaţional – nu reuşim să lucrăm în direcţia de a construi echipe. Avem potenţialul să creăm echipe, dar nu avem capacitatea să ne organizăm.”

    Business MAGAZIN a organizat la finalul lunii octombrie evenimentul „CEO Awards  2021 – Ce calităţi trebuie să aibă liderii de azi pentru economia de mâine”, în cadrul căruia am anunţat lansarea anuarului „100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA”. Susţinut de Philip Morris, Hagag, EY Romania, Immofinanz, Aqua Carpatica, Biofarm, Superbet, evenimentul s-a desfăşurat de această dată exclusiv în mediul online. În cadrul acestuia am acordat 10 premii primilor celor mai admiraţi CEO din România, precum şi trei premii speciale celor care au susţinut proiectele noastre de-a lungul timpului. I-am avut ca invitaţi pe Steven van Groningen, CEO şi preşedinte al Raiffeisen Bank şi pe Sebastian Toporjinschi, consultant, Ascendis.

     

  • Economiile lumii încetinesc. Se amână revenirea la normal?

    Principalii indicatori ai OCDE care reunesc o serie de date pentru a anticipa activitate pentru următoa­rele şase-nouă luni arată că boomul postpandemic al economiei mon­diale a atins momentul de apogeu, scrie Bloomberg.

    Economia americană a înregistrat un ritm de creştere de 2% în trimestrul III, cel mai lent al procesului de recuperare după era pandemiei, în condiţiile blocajelor apărute la nivelul lanţurilor de aprovizionare globale şi unei decelerări semnificative a cheltuielilor de consum.

    Economia chinezescă încetineşte la minime nemaiînregistrate din 1990, un preţ pe care preşedintele Xi Jinping pare dispus să-l plătească pentru a-şi reduce dependenţa de sectorul imobiliar.

    Campania Beijingului legată de sectorul imobiliar va continua în anul 2022 şi mai departe, ceea ce a determinat bănci ca Goldman Sachs, Nomura şi Barclays să-şi reducă proiecţiile de creştere pe 2022 la sub 5%, notează Bloomberg. În afară de anul trecut, acesta ar fi cel mai slab ritm de creştere din mai mult de trei decenii.

    Şefa Trezoreriei americane Janet Yellen avertiza recent că încetinirea eco­nomiei chinezeşti va avea repercusiuni la nivel mondial.

    Economia Japoniei s-a con­tractat peste aşteptări în trimestrul trei, problemele existente la nivelul lanţurilor de aprovizionare afectând exporturile şi cheltuielile com­pa­niilor, în timp ce noile cazuri de coro­navirus au apăsat asupra opti­mis­mului consumatorilor, potrivit Reuters.

    În ceea ce priveşte zona euro, Comisia Europeană previzionează că Spania va fi ultima din cele patru mari economii ale regiunii care va reveni la nivelul PIB-ului de dinaintea crizei, iar acest lucru se va întâmpla în primul trimestru al anului 2023, în timp ce Germania, Franţa şi Italia vor atinge acest nivel înainte de finalul anului 2022.

    Economia germană, cea mai mare a Europei, a avansat cu 1,8% în trimestrul trei, însă se situează în continuare sub nivelul de dinaintea pandemiei, revelă datele Destatis. Iar scăderea exporturilor germane din septembrie sporeşte dovezile că singurele motoare de creştere din trimestrul trei au fost consumul privat şi cheltuielile guvernamentale, potrivit analiştilor ING.

    Iar dacă economia germană încetineşte, vor încetini şi economiile est-europene, puternic dependente de aceasta.

    Creşterea economiei poloneze, cea mai mare din regiune, este aşteptată să încetinească sub 5% pe fondul constrângerilor privind capacitatea şi inflaţiei ridicate. Creşterea din 2022 va fi afectată şi de factori externi, susţin analiştii Erste.

    În ceea ce priveşte economia ungară, experţii şi-au redus deja previziunile de creştere după ce creşterea trimestrială şi anuală din T3 a dezamăgit, scrie Portfolio. Creşterea din T3 a fost puternic diminuată de stagnarea industriei auto.

    Economia mondială a înregistrat o perioadă de încetinire sincronizată chiar înaintea pandemiei, şefa FMI Kristalina Georgieva avertizând în acel moment cu privire la o stagnare globală în cazul în care guvernele nu soluţionează conflictele comerciale şi susţin creşterea.

  • Analiză Storia.ro şi Re:Rise: Ce cred românii că se întâmplă la un cutremur, la 81 de ani de la cel mai mare seism din România

    1 din 3 români consideră că o clădire construită pentru categoriile favorizate în comunism este mai sigură decât altele în cazul unui cutremur. În topul celor mai crezute mituri se află şi cel că ar exista clădiri care nu au risc seismic. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele unei analize Storia.ro şi Asociaţia pentru Reducerea Riscului Seismic (Re:Rise), care şi-a propus să dezvăluie în ce măsură şi în rândul căror categorii sunt mai răspândite anumite mituri referitoare la clădirile din România şi efectele unui cutremur, la 81 de ani de la cel mai mare seism prin care a trecut ţara noastră în istoria recentă, cel din 1940.

    Storia.ro împreună cu Re:Rise au alcătuit o listă cu cele mai răspândite nouă mituri legate de riscul seismic şi au invitat românii să îşi spună părerea cu privire la ele, având posibilitatea să precizeze dacă le consideră adevărate, false sau să anunţe că nu ştiu care este răspunsul corect. 

    Care sunt cele mai răspândite mituri?

    Unul dintre cele mai crezute mituri de români (majoritatea cu studii superioare) este că o clădire construită pentru categoriile favorizate în timpul comunismului (armată, miliţie, Securitate, diplomaţie) ar fi mai sigură decât altele, o afirmaţie  falsă, după cum explică specialiştii de la Re:Rise. Normele de proiectare, cele care asigură rezistenţa unei clădiri, au fost aceleaşi, indiferent de cine urma să locuiască în acele imobile şi nu trebuie făcute confuzii între nivelul de confort al unor apartamente şi structura de rezistenţă.

    35% dintre respondenţi, în special cei cu studii medii şi superioare, cred că există clădiri fără risc seismic, iar majoritatea lor au vârste cuprinse între 18 şi 34 ani. Aceasta este o afirmaţie falsă, conform Re:Rise – confuzia legată de clădirile „fără risc seismic” a pornit din lipsa acestora de pe lista oficială a imobilelor expertizate tehnic (lista cu împărţirea imobilelor pe categorii de risc). Absenţa unui bloc de pe această listă înseamnă că imobilul respectiv nu a fost expertizat în mod oficial, nu că nu ar prezenta risc seismic. O clădire expertizată şi găsită să corespundă normativelor de proiectare în vigoare va fi încadrată în categoria Risc Seismic IV (cel mai scăzut risc). În acelaşi timp, 65% dintre români au ştiut să identifice ca fiind greşită afirmaţia „Dacă o clădire nu se află pe listele oficiale ale primăriei, atunci ea nu are risc seismic”, chiar dacă 1 din 3 români nu ştie răspunsul corect.

    28% dintre respondenţii studiului cred că există blocuri construite pe role în oraşul lor, o afirmaţie care, în ciuda popularităţii, este parţial falsă. În urma eforturilor de verificare susţinute din partea Re:Rise, există certitudinea unui singur bloc socialist construit „pe role” în mod oficial în România (elipsoizi de izolare seismică), construit în Iaşi, în anul 1986. Cei care realizează că este un mit au mai degrabă peste 55 de ani şi studii primare, gimnaziale sau nu au studii. 

    Întrebaţi dacă sunt de acord cu afirmaţia că putem anticipa când va avea loc următorul mare cutremur, doar 9% dintre respondenţi au crezut ca este posibil, un mit crezut în măsură mai mare de către cei de peste 55 de ani, cu studii primare, gimnaziale sau fără studii. Afirmaţia este falsă pentru că tehnologia din prezent nu poate prezice când se va întâmpla un cutremur. Ştim doar că va fi un mare cutremur, dar nu putem şti  cu exactitate când. Calculele probabilistice bazate pe recurenţa seismelor majore din zona Vrancea pot face uneori mai mult rău decât bine (pot induce un fals sentiment de siguranţă şi pot induce în eroare persoane vulnerabile, aflate în zone cu risc seismic ridicat).

    Un alt mit legat de cutremur, considerat adevărat de 14% dintre respondenţi, este că o clădire trecută deja prin cutremurul din ‘77 ar fi mai de încredere decât cele noi. Afirmaţia este falsă, deoarece normele de proiectare s-au schimbat după 1978, tocmai pentru a reflecta realităţile seismice din zona Vrancea, înregistrate pentru prima dată pe 4 martie 1977. Până în 1977, blocurile au fost construite după o serie de norme neconforme pentru România, preluate din alte ţări cu activităţi seismice diferite. În plus, clădirile nu sunt organisme vii, ele nu se „antrenează” la cutremure, ci se vulnerabilizează.

    În acelaşi timp, 1 din 5 respondenţi  crede că imediat după cutremurul din ‘77, o bună parte a clădirilor afectate au fost consolidate. Cu cât creşte vârsta, cu atât e identificat mai corect ca fiind un mit. Conform specialiştilor de la Re:Rise, afirmaţia este parţial falsă pentru că cea mai mare parte a intervenţiilor de după cutremur au fost lucrări de reparaţii, şi nu de consolidări. Consolidarea vizează structura în ansamblu şi presupune creşterea nivelului de rezistenţă a clădirii, în timp ce, la momentul respectiv, autorităţile s-au rezumat în majoritatea cazurilor la a cămăşui stâlpii de rezistenţă în locul unde erau fisuraţi în mod vizibil şi la a tencui fisurile seismice apărute. Acest lucru nu înseamnă că rezistenţa seismică a clădirii a fost crescută.

    O afirmaţie care a fost identificată corect de către 77% dintre respondenţi ca fiind neadevărată este că un bloc reabilitat termic este mai sigur la cutremur. Cei care tind să creadă acest mit în proporţie mult mai mare sunt cei cu studii primare, gimnaziale sau fără studii (27% au spus că e adevărat vs 4% dintre cei cu studii superioare). Totuşi, afirmaţia că un bloc reabilitat termic e mai sigur la cutremur este falsă. Eficientizarea energetică nu influenţează în niciun fel riscul seismic al clădirii. Clădirile încadrate în cea mai periculoasă clasă de risc seismic (RS I) nici nu se califică pentru programele de eficientizare energetică ale administraţiilor locale. Cu toate acestea, s-au constatat multe excepţii de la această regulă – există blocuri RSI cu eficientizare energetică, dar realizată din banii locatarilor, nu ai statului. Aceste clădiri au însă nevoie de intervenţii structurale, nu de „îmbrăcare” – asta nu doar că nu le rezolvă vulnerabilitatea, dar o şi maschează. Mai mult, nici imobilele încadrate în categoriile vechi de urgenţă (U1, U2, U3, care ar corespunde astăzi RS I) nu au fost exceptate de la programul de eficientizare energetică. 

    „Clădirile construite după 2008 au fost proiectate să reziste la cutremure de peste 8.0” este mitul la care cei mai mulţi dintre românii respondenţi la studiu au spus că nu ştiu cum să răspundă. Specialiştii de la Re:Rise explică de ce acesta este o afirmaţie falsă – clădirile se proiectează să reziste la acceleraţii seismice, şi nu la magnitudini (magnitudinea se referă la energia eliberată). Pentru zonarea care cuprinde şi Bucureştiul se proiectează pentru acceleraţii de 0,3g. Informaţii referitoare la proiectarea anumitor blocuri pentru magnitudini specifice ar trebui să ridice semne de întrebare cu privire la seriozitatea sau intenţiile celor care le afirmă. 

    „O informare corectă este primul pas spre reducerea riscului seismic. E foarte important să reuşim combaterea miturilor despre cutremure şi despre blocurile în care locuim, pentru că, de multe ori, aceste «poveşti» sunt cele care ne ţin în vulnerabilitate, într-un fals sentiment de siguranţă.
    Reducerea riscului seismic nu se rezumă doar la consolidări, ci se face şi prin informare: de la promovarea măsurilor de protecţie individuală, până la combaterea acestor mituri care s-au răspândit în marile oraşe odată cu seismele din perioada socialistă”, susţin reprezentanţii Re:Rise – Asociaţia pentru Reducerea Riscului Seismic.

    „Faptul că există o proporţie foarte mare a celor care nu ştiu dacă anumite afirmaţii sunt adevărate sau false ne arată cât de necesar este un demers de informare corectă şi completă. Noi, la Storia.ro, susţinem oamenii atunci când vine vorba de alegerile importante pentru viitorul lor şi credem că cele mai bune decizii legate de locuire şi nu numai pot fi luate atunci când ai toate datele. Ne bucurăm ca am reuşit să clarificăm şi să demontăm anumite mituri legate de clădirile şi efectele unui cutremur, împreună cu partenerii noştri de la Re:Rise, aceasta fiind doar o primă parte dintr-o serie de iniţiative la care vom lucra împreună ”, a declarat Sonia Ardelean, Marketing Specialist Storia.ro & OLX Imobiliare.

    Chestionarul a fost publicat pe Storia.ro şi OLX Imobiliare în perioada 20 octombrie – 4 noiembrie 2021, unde au răspuns 1440 de respondenţi la nivel naţional.