Tag: cumparare

  • Draghi, BCE: Supraveghetorii trebuie să aibă puterea să concedieze şefii băncilor comerciale care nu sunt competenţi

    Supraveghetorii ar trebui să aibă posibilitatea să evalueze şefii băncilor comerciale şi să îi concedieze, dacă, din diferite motive, nu corespund poziţiilor pe care le ocupă şi nu sunt competenţi, consideră Mario Draghi, presedintele Băncii Centrale Europene (BCE).El a fost întrebat la conferinţa de presă de după decizia de politică monetară, organizată la Frankfurt, dacă consideră că se poate învăţa o lecţie din scandalul Monte dei Paschi, respectiv faptul că băncii centrale a Italiei ar trebui să i se acorde puterea de a concedia şefii băncilor comerciale. Înainte de a deveni şeful BCE, Draghi a fost guvernator al Băncii Italiei între 2005 şi 2011, fiind responsabil cu suprave­gherea sistemului bancar italian când au început problemele la Monte dei Peschi, cea mai veche bancă din lume. Monte dei Peschi a cumpărat banca mai mică Antonveneta în 2007, cu puţin înainte de declanşarea crizei financiare globale, printr-o tranzacţie caracterizată ca fiind “dubioasă şi costisitoare”. Criticii susţin că Banca Italiei ar fi trebuit să împiedice achiziţia. Procurorii italieni investighează acum de ce Monte dei Peschi a plătit atât de mult şi verifică acuzaţii de corupţie legate de cumpărarea An­ton­veneta.
     
  • Templeton a mai luat 9,7 milioane de acţiuni Petrom

    În săptămâna precedentă, Franklin Templeton mai cumpărase 42,7 milioane de acţiuni Petrom pentru 15,9 mil. lei (3,5 mil. euro), cea mai mare parte în cadrul ofertei prin care BERD a vândut 230 de milioane de acţiuni (0,4% din capitalul companiei) la preţul de 0,37 lei, sub preţul de pe bursă.

    Mai multe pe zf.ro

  • Negocierile dintre Dan Diaconescu şi OPSPI, din nou suspendate. Patronul OTV nu a prezentat dovada că dispune de banii pentru cumpărarea acţiunilor

    Negocierile dintre Dan Diaconescu şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pe tema privatizării combinatului Oltchim Râmnicu-Vălcea (OLT) sunt din nou suspendate, întrucât patronul OTV nu a prezentat dovada că dispune de banii pentru cumpărarea acţiunilor. Negocierile dintre cele două părţi au fost întrerupte sâmbătă şi duminică, dar au fost reluate luni, la ora 9.00. La ora 11.00 Diaconescu a declarat, la ieşirea din sediul Ministerului Economiei, că discuţiile sunt întrerupte. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, au venit la sediul Guvernului luni dimineaţa, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre situaţia Oltchim.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • The new iPad: află de unde poţi cumpăra noul iPad şi la ce preţ

    În România, suntem privaţi de aşa ceva (slavă Domnului). Una la mână, pentru că produsele Apple sunt importate şi ajung mai târziu, după ce febra din Statele Unite scade sub pragul de delir. A doua la mână, nu sunt foarte mulţi cei care îşi permit aşa ceva. Anul acesta însă, magazinele online autohtone se grăbesc ca niciodată să vândă tableta Apple chiar înainte de termenul oficial – 23 martie. Au simţit că e cererea mare? Probabil că nu, dar a fi primul la noi e o mare izbândă, indiferent de care sunt datele problemei.

    Află aşadar de unde se poate comanda The new iPad şi la ce preţ. Reţineţi încă o dată că livrările vor începe după 23 martie.

  • Oprea: Sperăm ca printr-un efort, cu banii pe care îi avem, să putem cumpăra avioane F-16. Cum comentaţi?

    Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la finalul unei reuniuni a UNPR, că “este bine” că bugetul alocat Ministerului Apărării în 2012 prin proiectul de buget a crescut puţin faţă de acest an. ” Sperăm că vom putea, printr-un efort, cu banii pe care îi avem, încet, dar sigur, să putem să cumpărăm acele avioane pe care întreaga zonă NATO le are, F-16. Am avut în ultima perioadă un buget de avarie, am cerut 2,38 la sută din PIB, pe care România şi l-a asumat la intrarea în NATO, dar vedeţi care sunt posibilităţile României acum. E bine că a crescut puţin şi sunt convins că în momentul în care vom avea posibilitate economică vom primi bugetul de 2,38 la sută. Cu acest buget de avarie de până acum ne-am îndeplinit misiunile din ţară şi în teatrele de operaţii din străinătate. Avem nevoie de bani, de acel 2,38 la sută din PIB pentru Apărare, pentru a avea tehnică de luptă modernă”, a spus Oprea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China a început să cumpere acţiuni la băncile locale, pentru a susţine bursele

    Indicele Shanghai Compozit a pierdut aproape 17% în acest an, din cauza temerilor privind înăsprirea politicii monetare şi evoluţia economiei. Achiziţia de acţiuni bancare de către divizia Hujin ar fi prima după criza financiară din 2008-2009 şi prima recunoscută oficial de către Beijing. Compania Central Huijin Investment cumpără acţiuni la cele patru mari bănci din China, a anunţat, luni, după închiderea burselor, agenţia de presă Xinhua.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aleksandr Lebedev ar putea cumpara News of the World

    “Imi doresc acest lucru, dar nu cred ca buzunarul meu este
    destul de adanc in acest moment, insa, daca voi putea sa vand
    oricare din afacerile mele, Aeroflot (companie de transport aerian,
    n.r.) sau vreun business bancar, atunci voi fi foarte interesat”, a
    declarat Aleksandr Lebedev intr-un interviu acordat in biroul sau
    de la Moscova, potrivit themoscownews.com. “Pe jumatate in gluma,
    as spune ca imi doresc sa relansez News of the World sub un brand
    diferit: World News”, a mai spus acesta. Lebedev a mai spus ca noua
    versiune a publicatiei s-ar axa pe articole despre coruptie si
    infractiuni ale oamenilor bogati si celebri. Publicatiile lui
    Murdoch au actionat in interes public, pe langa faptul ca s-au
    concentrat “pe cele mai putin placute resorturi ale naturii umane”,
    a mai spus acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scumpirea carburantilor schimba preferintele auto ale romanilor. Consumul, criteriul numarul unu

    Doua treimi dintre respondentii unui sondaj realizat de GfK in
    2010 spun ca achizitioneaza un automobil in primul rand dupa
    consum. Urmatoarele criterii care dicteaza alegerea sunt, in
    ordine, marca (44%), pretul (44%), caracteristicile si performanta
    motorului (40%), precum si confortul (36%). Nu este de mirare ca
    romanii se uita in primul rand la consum, avand in vedere ca anul
    trecut carburantii s-au scumpit cu peste 15%, comparativ cu 13%, in
    2009, potrivit datelor statistice oficiale. Cresterile de preturi
    au continuat insa si in 2011, pe fondul cresterii cotatiilor
    titeiului la nivel international, dar si al conflictelor sociale si
    politice din Africa de Nord si Orientul Mijlociu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ce trebuie sa verifici cand cumperi o masina la mana a doua

    Cumpararea unei masini second-hand este o provocare pe care
    putini o depasesc cu succes. Pentru a evita capcanele pe care le
    intind vanzatorii mai putin onesti, gandul va furnizeaza un mic
    ghid al lucrurilor mai putin uzuale pe care un eventual cumparator
    ar trebui sa le faca inainte de a bate palma cu vanzatorul unei
    masini la mana a doua.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Romanii se pot face proprietari pe terenul de sub bloc, cu o investitie de 200 de lei

    Proprietarii care nu au intrat in posesia tilului de proprietate
    pentru terenurile “cota indiviza” aferente apartamentelor pot cere
    eliberarea acestora primariilor in raza carora domiciliaza.

    Presedintele Ligii Asociatiilor de Proprietari Habitat, Mihai
    Mereuta, a explicat pentru Gandul avantajele obtinerii titlului de
    proprietate pe cota indiviza de teren aferent apartamentului.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info