Tag: actiuni

  • Acţiunile Facebook intră la tranzacţionare pe sistemul alternativ al BVB

    Tradeville va fi market maker pentru aceste acţiuni, astfel că va ţine preţul de la Bucureşti la un nivel foarte apropiat de cel de pe piaţa Nasdaq din SUA. Totodată, investitorii vor găsi permanent contraparte atât la vânzarea, cât şi la cumpărarea acţiunilor.

    Casa de brokeraj a anunţat încă din luna august că intenţionează să aducă titlurile Facebook pe sistemul alternativ de tranzacţionare de la BVB.

    Imediat după listarea Facebook, în luna mai, Tradeville a permis clienţilor săi să mizeze pe scăderea preţului acestor acţiuni, prin intermediul tranzacţionării contractelor pentru diferenţă (CFD) cu activ suport pe titlurile celei mai mari reţele sociale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum este mai bine să-ţi construieşti portofoliul? Să alegi singur acţiunile sau să investeşti după un indice?

    Cine ar fi ales să investească după structura indicelui BET-FI, care include acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi cele cinci SIF-uri, ar fi câştigat de două ori mai mult, respectiv un randament de 40%. Numai dividendele distribuite de FP şi SIF-uri au adus anul acesta un randament mediu de 14,3% care se adaugă aprecierii de aproape 23% a indicelui de la începutul anului.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • BERD a vândut 230 de milioane de acţiuni Petrom cu 6% sub preţul de pe bursă

    Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 85 mil. lei (18,8 mil. euro) şi evaluează compania la 4,65 mld. euro. Vânzătorul ar putea fi raportat astăzi sau mâine, dacă este un acţionar care are reprezentant în Consiliul de Supraveghere. BERD a raportat că a vândut 20% din acţiunile pe care le deţine la Petrom. BERD avea o participaţie de 2,03%. Cumpărătorii sunt mai multe fonduri de investiţii, printre care şi Franklin Templeton.

    Mai multe pe zf.ro

  • Dan Diaconescu a dat explicaţii la DNA cu privire la licitarea acţiunilor Oltchim

    Diaconescu a venit însoţit de doi avocaţi, spunând că nu ştie pentru ce a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). El a mai spus că fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu “este labil psihic”. Dan Diaconescu a declarat la ieşirea de la DNA, că a aflat conţinutul plângerii formulate împotriva sa legate de licitarea acţiunilor Oltchim, urmând a reveni în faţa procurorilor după ce reclamaţia sa se va conexa cu cea a lui Remus Vulpescu. În 22 octombrie, fostul şef al OPSPI, Remus Vulpescu, a dat o amplă declaraţie în faţa procurorilor anticorupţie în legătură cu eşecul privatizării Oltchim, arătând că, atunci când a apărut oferta lui Dan Diaconescu, statul era în proceduri de aducere de fonduri pentru plata angajaţilor şi repornirea unităţii.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Băsescu: Acum nu vom mai vinde cei 10% din Petrom. Am fost norocoşi că nu am vândut în 2011

    “România va deveni un jucător important pe piaţa energiei în următorii 10 ani, dacă vom fi norocoşi cu Marea Neagră. În orice caz, am urmărit evoluţiile. Sincer, sunt extrem de mulţumit de ceea ce se întâmplă şi acum toată lumea cred că a înţeles că nu vom mai vinde cei 10% din Petrom. Am fost norocoşi că nu am vândut anul trecut cei 10%”, i-a spus Băsescu râzând lui Gerhard Roiss, care este şi preşedintele Consiliului de Supraveghere a Petrom. Acesta i-a răspuns preşedintelui Băsescu că dezvoltarea industriei energetice din România reprezintă acum o şansă importantă în viitor pentru tineri, iar şeful statului l-a aprobat.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Facebook raportează rezultate peste aşteptări, acţiunile cresc puternic

    Vânzările din trimestrul al treilea au urcat cu 32%, la 1,26 miliarde de dolari, în timp ce analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau în medie 1,23 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

    Acţiunile au crescut cu până la 13% în tranzacţii derulate după închiderea bursei americane, după ce au închis şedinţa de marţi cu un avans mai mic de 1%, la 19,5 dolari. Începând de la listarea din mai şi până la finalul şedinţei de marţi, acţiunile Facebook au pierdut circa 50% din valoare.

    Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a accelerat investiţiile în instrumente menite să ajute companiile să atragă oamenii care socializează de pe dispozitive mobile, iar acestea au ajutat compania să obţină 14% din venituri din această zonă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile grupului APPLE au scăzut, după lansarea noilor produse. Care este motivul

    Acţiunile au coborât cu până la 2,86%, la un minim de 615,91 dolari, în urma prezentării noilor produse, dar a revenit ulterior la un declin de numai 1,8%, scrie Wall Street Journal.

    Grupul american Apple a prezentat, marţi, o versiune mai mică a tabletei iPad, conform aşteptărilor analiştilor, la preţuri începând de la 329 de dolari pentru modelul de 16GB, şi a patra generaţie a iPad standard, care începe de la 499 de dolari.

    Ambele tablete reprezintă ultimele completări ale unei game despre care Apple se laudă că “va oferi câte ceva pentru fiecare”.

    După aproape un an de speculaţii şi o lună de la lansarea iPhone 5, directortul general Tim Cook a prezentat mai multe dispozitive, incluzând versiuni îmbunătăţite ale MacBook Pro, iMac şi Mac Mini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Negocierile dintre Dan Diaconescu şi OPSPI, din nou suspendate. Patronul OTV nu a prezentat dovada că dispune de banii pentru cumpărarea acţiunilor

    Negocierile dintre Dan Diaconescu şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pe tema privatizării combinatului Oltchim Râmnicu-Vălcea (OLT) sunt din nou suspendate, întrucât patronul OTV nu a prezentat dovada că dispune de banii pentru cumpărarea acţiunilor. Negocierile dintre cele două părţi au fost întrerupte sâmbătă şi duminică, dar au fost reluate luni, la ora 9.00. La ora 11.00 Diaconescu a declarat, la ieşirea din sediul Ministerului Economiei, că discuţiile sunt întrerupte. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, au venit la sediul Guvernului luni dimineaţa, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre situaţia Oltchim.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Opinie Cristian Hostiuc: Dar dacă poporul român nu vrea să cumpere/să investească la Oltchim?

    Liderul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, asta ca să se înţeleagă direct din titlu cine este şeful, şi-a luat dreptul politic de a cumpăra şi a investi în numele poporului român la Oltchim pentru a salva combinatul de la faliment şi a nu-l lăsa să cadă fie în mâna ciocoilor locali, fie în ghearele investitorilor străini. Dar dacă poporul român nu vrea să investească la Oltchim? Ca un vot care nu costă nimic şi în empatie cu discursul lui Dan Diaconescu, poporul român cred că nu ar spune nu. Dar dacă ar trebui să scoată bani din buzunar şi să plătească ca să investească la Oltchim?
    Toată lumea vorbeşte şi are idei în numele poporului român. Parlamentarii sunt aleşi de popor, prin vot şi iau decizii în numele lor. O bună parte dintre ei au votat pentru măsurile de austeritate, respectiv tăierea cu 25% a salariilor sau creşterea T.V.A. de la 19% la 24%. Pe lângă votul la legi, alţi parlamentari au afacerile lor, combinaţiile lor. Tot în numele poporului român. Tot în numele poporului român se achiziţionează de către stat, adică de reprezentanţii lui, echipamente cu preţuri de două-trei ori mai mari decât în realitate, începând de la softuri, medicamente, drumuri şi autostrăzi, fregate etc. În numele poporului român cam 2-3 miliarde de euro pe an pleacă în conturile altora numai din buget. În numele poporului român, de la Hidroelectrica au plecat 1,5 miliarde de euro în 10 ani. În numele poporului român se ia comision de 10-25% din fondurile europene. În numele poporului român s-au luat fabrici la privatizare şi apoi au fost tăiate şi vândute ca fier vechi.

    Toată lumea are grijă de poporul român. Dacă s-ar putea să-i vândă un produs sau un serviciu la cel mai mare preţ posibil, acelaşi ca pe piaţa vestică, ar fi cel mai bun popor. Nimeni nu l-ar mai critica. Poporului român i s-a vândut şi FNI-ul, numai să doarmă liniştit şi să scoată banii. La alegeri i se vinde o viaţă mai bună, taxe şi impozite mai mici, autostrăzi în toate direcţiile, locuri de muncă bine plătite, pensii mai mari, strategii naţionale de educaţie, sănătate, apărare, pentru resursele naturale pentru decenii, care însă se schimbă cu fiecare ministru de a ajuns educaţia şi sănătatea la pământ.

    Nu ştiu cum se face că cei mai vocali şi cei care vor să aibă grijă de poporul român sunt milionari fără ca în jurul lor să construiască ceva pe care să-l identifici cu ochiul liber. Gigi Becali moare de grija poporului român, aruncă cu banii în dreapta şi în stânga, dar numai dacă este în direct la televiziune, dar afacerile lui, nu cele cu terenuri, miros a putrefacţie. Dumitru Dragomir, fascinantul şef al ligii de fotbal, plânge pe seama poporului român şi constată că este sărac, că economia lui Ceauşescu s-a distrus şi nu s-a pus nimic în loc. Dar el a făcut bani în toată această sărăcie a poporului. Iar toţi patronii din fotbal se plâng că pierd bani, dar aproape niciunul nu renunţă.

    Dar cine este poporul român? Ţiriac face parte din el? Becali? Băsescu? Oprescu ? Eu fac parte? Cei 2 milioane de Ion fac parte din poporul român? Dacă Ţiriac, cel mai admirat om de afaceri român, nu investeşte în Oltchim, împreună cu Diaconescu, eu sau eternul domn Popescu de ce am face-o? Ştim noi mai bine să facem afaceri decât Ţiriac? Este problema poporului român să cumpere Olchim? Sau este problema Guvernului în funcţie să găsească o soluţie?

    Dar dacă cei care investesc în Oltchim îşi pierd banii din decizia lui Dan Diaconescu. Cine plăteşte? La FNI, poporul român a pierdut şi tot poporul român a plătit. Un manager a luat decizia să implice CEC-ul în afacerea FNI, iar pe baza acestui lucru, noi toţi am plătit, în cazul în care nu ştiţi. Despăgubirile se dau într-un fel sau altul din buget, tot din banii noştri.

    Eu lucrez în acelaşi grup de foarte mulţi ani. Şi nu mi-am dorit niciodată să investesc şi să fiu acţionar. Când lucrurile merg bine îţi invidiezi proprietarul şi ai vrea să ai o parte din câştig. Dar când vine criza şi totul cade, sigur nu-ţi doreşti să împarţi pierderile.

    Cred că preluarea unor companii reprezintă o decizie individuală şi nu trebuie “împărţită” cu poporul român, nici măcar ca retorică.

    La adăpostul acestui slogan, că acţionezi în numele poporului şi împarţi totul cu poporul, se desfăşoară cele mai mari drame naţionale, aşa apar dictatorii, aşa încep războaiele, aşa se naţionalizează economii întregi, aşa se tâlhăresc bugete naţionale şi se încheie cele mai mari afaceri prin care se transferă active. Totul în numele poporului.


    Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF. Mai multe pe zf.ro/opinii