Tag: China

  • SUA şi China negociază un acord privind controlul armamentului pentru spaţiul cibernetic

    Un astfel de acord ar face referire la atacuri asupra centralelor electrice, sistemelor bancare, reţelelor de telefonie mobilă şi spitalelor, dar, cel puţin în versiunea iniţială, nu ar proteja în faţa celor mai multe dintre atacurile pentru care China a fost acuzată în SUA, inclusiv furtul de proprietate intelectuală şi furtul datelor personale ale câtorva milioane de angajaţi guvernamentali, relatează New York Times în ediţia online.

    Negocierile s-au desfăşurat de urgenţă în ultimele săptămâni, cu intenţia de a anunţa un acord joi, când preşedintele chinez, Xi Jinping, va sosi la Washington pentru o vizită de stat.

    Preşedintele american, Barack Obama, a dat un indiciu despre aceste negocieri miercuri, când a declarat că numărul mare de atacuri cibernetice va fi “probabil unul dintre principalele subiecte” ale discuţiilor şi că scopul său este să vadă dacă americanii şi “chinezii sunt capabili să se strângă în jurul unui proces de negociere” care în final “să aducă multe alte ţări alături”.

    Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane, implicat în negocieri, a declarat însă că un anunţ iniţial al lui Obama şi Xi ar putea să nu conţină “o menţiune specifică, detaliată” a interdicţiei de a ataca infrastructura critică. Mai degrabă ar putea fi vorba despre o însuşire generică a codului de conduită adoptat recent de un grup de lucru al ONU.

    Unul dintre principiile-cheie ale documentului ONU privind spaţiul cibernetic este că niciun stat nu ar trebui să permită activităţi “care avariază intenţionat infrastructura critică sau pune în pericol folosirea şi funcţionarea infrastructurii critice pentru oferirea de servicii publicului”.

    Scopul negociatorilor americani este ca liderii chinezi să adopte principiile codului de conduită al ONU într-un acord bilateral cu Washingtonul.

  • A aplicat la Harvard de 10 ori şi a fost respins de fiecare dată. Acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

    Jack Ma, CEO al companiei Alibaba, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.

    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”

    “Prima oară am intrat pe internet în 1995, când am fost în vizită la un prieten în Statele Unite. Mi-era teamă să folosesc calculatorul, pentru că erau foarte scumpe şi nu aş fi avut bani să îl plătesc dacă îl stricam. Primul lucru pe care l-am căutat pe internet a fost <bere>. Am găsit sute de rezultate, nu îmi venea să cred. Iar apoi am căutat <China> şi nu exista nicio informaţie; asta se întâmpla cu doar 20 de ani în urmă”, povesteşte miliardarul chinez.

    Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit anul trecut cel mai bogat om din China, în urma listării companiei pe bursa din New York. Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.

    Ma s-a născut în oraşul Hangzhou din provincia chineză Zhejiang. Când era copil, şi-a dorit să înveţe limba engleză şi, pentru a-şi împlini ţelul, mergea cu bicicleta 45 de minute în fiecare zi spre un hotel din apropierea locului în care trăia pentru a conversa cu turiştii de acolo. Ma le oferea acestora servicii de ghid fără să le ceară bani, doar pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză.

    Ulterior, a urmat cursurile Hangzhou Teacher’s Institute, unde a fost acceptat la a patra încercare, după ce a picat de trei ori examenul. Le-a absolvit în 1988, obţinând astfel licenţa în Limba Engleză. După studii, a devenit lector universitar la catedra de engleză şi comerţ universitar din cadrul Universităţii Hangzhou Dianzi. Ulterior, Jack Ma a renunţat la cariera de profesor şi şi-a înfiinţat propria firmă de traduceri, profitând astfel de intensificarea comerţului dintre China şi Statele Unite ale Americii.

    Prima sa companie a fost totuşi un eşec, astfel că, în 1998 – 1999, a preluat conducerea unei companii din domeniul tehnologiei informaţiei fondate de Centrul de Comerţ Electronic Internaţional din China, un departament al Ministerului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică. În 1999, Ma a pus bazele Alibaba, un site business-to-business care serveşte în prezent mai mult de 79 de milioane de membri din peste 240 de ţări şi teritorii. În noiembrie 2012, volumul tranzacţiilor online al Alibaba a depăşit un trilion de yuani, după acest prag Ma fiind etichetat drept ”Trillion Hou„, expresie chinezească ce se traduce ”Marchizul trilionului de yuani„.

  • Compania care şi-a mărit profitul cu 38% în 2014

    Ultimul raport al companiei a anunţat o creştere de 38% a profitului anual. Chanel a raportat anul trecut venituri de 7,5 miliarde de dolari şi un profit de 1,4 miliarde de dolari, conform Bloomberg.

    Alain şi Gerard Wetheimer au fiecare o avere de 11,8 miliarde de dolari, fiind printre cei mai bogaţi oameni din Franţa. Ocupă locurile şase şi şapte în clasamentul celor mai avuţi oameni din Franţa, conform Bloomberg Bilionaires Index. Astfel, în urma raportului fraţii au devenit mai bogaţi cu 3 miliarde de dolari, averea fraţilor Wetheimers crescând cu 13% din ianuarie 2014.

    “Chanel are un succes extraordinar în China, astfel rezultă creşterea fenomenală pe care compania o înregistrează”, a spus Luca Solca, directorul departamentului de cercetare în domeniul bunurilor de lux la Exane BNP Paribas din Londra.

     

  • China vrea să trimită o sondă spaţială pe faţa nevăzută a Lunii

    Lansarea acestei sonde, ce va fi efectuată în cadrul misiunii spaţiale Chang’4, este programată înainte de anul 2020, a dezvăluit cercetătorul Zou Yongliao pentru CCTV, postul naţional de televiziune chinez.

    Zou Yongliao spune că obiectivul acestei misiuni spaţiale va consta în studierea condiţiilor geologice de pe faţa nevăzută a Lunii.

    Misiunea ar putea duce, eventual, şi la plasarea pe Lună a unui radiotelescop ce ar putea fi utilizat de astronomi.

    Faţa nevăzută a Lunii este protejată de emisiile radio de pe Terra şi, din acest motiv, reprezintă un loc excelent în care ar putea fi amplasate instrumente foarte sensibile.

    Următoarea misiune lunară a Chinei este programată pentru anul 2017, când această ţară asiatică va încerca să aducă pe Terra eşantioane de praf şi roci lunare.

    Dacă acea misiune va avea succes, atunci China va deveni a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Rusia, care au finalizat astfel de misiuni.

     

  • Trupa Bon Jovi, interzisă în China

    Trupa rock Bon Jovi ar fi trebuit să susţină primele sale concerte în China, la Shanghai şi Beijing, săptămâna viitoare, însă ambele show-uri ale formaţiei americane au fost “anulate în mod neaşteptat”, a anunţat, marţi, organizatorul AEG Asia, informează contactmusic.com.

    Trupa rock Bon Jovi ar fi trebuit să susţină primele sale concerte în China, la Shanghai şi Beijing, săptămâna viitoare, însă ambele show-uri ale formaţiei americane au fost “anulate în mod neaşteptat”, a anunţat, marţi, organizatorul AEG Asia, informează contactmusic.com.Deşi autorităţile chineze nu au oferit nicio explicaţie oficială pentru această interdicţie, presa internaţională afirmă că decizia a fost luată din cauza faptului că trupa americană a folosit imaginea lui Dalai Lama în timpul unor concerte precedente pe care le-a susţinut în Taiwan, în anul 2010.

    Corespondentul de la Beijing al publicaţiei Financial Times a făcut următoarea dezvăluire: “Ministerul Culturii al Partidului Comunist a acţionat în acest fel după ce a descoperit că Bon Jovi a inclus în trecut o fotografie a lui Dalai Lama într-un videoclip proiectat pe scenă, în timpul unui concert susţinut în Taiwan în 2010, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune. Acel incident a fost urmat de un altul, atunci când un membru al grupului a publicat pe Twitter un mesaj în care a spus că s-a întâlnit cu liderul spiritual tibetan”.

    Guvernul chinez a decis să cenzureze cât mai drastic temele care au legătură cu Tibetul în cadrul show-urilor susţinute de trupele străine care au programate concerte în China. În acest an se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea Regiunii Autonome Tibet, ce a fost creată după încorporarea Tibetului în Republica Populară Chineză, în 1951.

    Cântăreaţa islandeză Bjork şi trupa americană Maroon 5 au fost nevoiţi la rândul lor să îşi anuleze concertele pe care le aveau programate în China în ultimii ani.

    Bon Jovi are încă programat un concert în Macau – care, ca şi Hong Kong, deţine statutul de Regiune administrativă specială a Republicii Chineze -, la sfârşitul acestei luni.

    Trupa Bon Jovi a cântat la Bucureşti în vara anului 2011.

    De-a lungul anilor, formaţia a vândut peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt “Slippery When Wet” (1986), “New Jersey” (1988) şi “Keep the Faith” (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul “What About Now”, lansat în Statele Unite în martie 2013.

    Trupa este formată în prezent din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).

  • Trupa Bon Jovi, interzisă în China

    Trupa rock Bon Jovi ar fi trebuit să susţină primele sale concerte în China, la Shanghai şi Beijing, săptămâna viitoare, însă ambele show-uri ale formaţiei americane au fost “anulate în mod neaşteptat”, a anunţat, marţi, organizatorul AEG Asia, informează contactmusic.com.

    Trupa rock Bon Jovi ar fi trebuit să susţină primele sale concerte în China, la Shanghai şi Beijing, săptămâna viitoare, însă ambele show-uri ale formaţiei americane au fost “anulate în mod neaşteptat”, a anunţat, marţi, organizatorul AEG Asia, informează contactmusic.com.Deşi autorităţile chineze nu au oferit nicio explicaţie oficială pentru această interdicţie, presa internaţională afirmă că decizia a fost luată din cauza faptului că trupa americană a folosit imaginea lui Dalai Lama în timpul unor concerte precedente pe care le-a susţinut în Taiwan, în anul 2010.

    Corespondentul de la Beijing al publicaţiei Financial Times a făcut următoarea dezvăluire: “Ministerul Culturii al Partidului Comunist a acţionat în acest fel după ce a descoperit că Bon Jovi a inclus în trecut o fotografie a lui Dalai Lama într-un videoclip proiectat pe scenă, în timpul unui concert susţinut în Taiwan în 2010, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune. Acel incident a fost urmat de un altul, atunci când un membru al grupului a publicat pe Twitter un mesaj în care a spus că s-a întâlnit cu liderul spiritual tibetan”.

    Guvernul chinez a decis să cenzureze cât mai drastic temele care au legătură cu Tibetul în cadrul show-urilor susţinute de trupele străine care au programate concerte în China. În acest an se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea Regiunii Autonome Tibet, ce a fost creată după încorporarea Tibetului în Republica Populară Chineză, în 1951.

    Cântăreaţa islandeză Bjork şi trupa americană Maroon 5 au fost nevoiţi la rândul lor să îşi anuleze concertele pe care le aveau programate în China în ultimii ani.

    Bon Jovi are încă programat un concert în Macau – care, ca şi Hong Kong, deţine statutul de Regiune administrativă specială a Republicii Chineze -, la sfârşitul acestei luni.

    Trupa Bon Jovi a cântat la Bucureşti în vara anului 2011.

    De-a lungul anilor, formaţia a vândut peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt “Slippery When Wet” (1986), “New Jersey” (1988) şi “Keep the Faith” (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul “What About Now”, lansat în Statele Unite în martie 2013.

    Trupa este formată în prezent din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).

  • Guvernul chinez a cheltuit 236 miliarde de dolari pentru susţinerea bursei

    Numai în luna august Guvernul a cheltuit aproximativ 600 de miliarde de yuani (94,4 miliarde dolari), iar suma totală este echivalentă cu 9,2% din valoarea de piaţă a acţiunilor tranzacţionare, potrivit analiştilor Goldman Sachs.

    Analiştii consideră, pe de altă parte, că temerile legate de ceea ce se va întâmpla după ce Guvernul va începe să renunţe la activele acumulate pentru susţinerea bursei sunt exagerate, ei referindu-se la experienţele anterioare, de la bursele din Hong Kong şi Statele Unite.

    Shanghai Composite Index a scăzut cu 41% de la un nivel record atins în luna iunie, capitalizarea pieţei bursiere chineze scăzând cu 5.000 de miliarde de dolari ca efect al retragerii investitorilor îngrijoraţi de încetinirea creşterii economice.

    Pentru a opri declinul, autorităţile de la Beijing au alocat agenţiei de stat care acordă credite pentru investiţii în piaţa de capital 400 de miliarde de dolari pentru achiziţia de acţiuni.

    De asemenea, Guvernul a interzis acţionarilor mari să vândă acţiuni şi a ordonat companiilor de stat să cumpere titluri.

    Volatilitatea pieţei de capital chineze şi decizia neaşteptată a autorităţilor de a devaloriza yuanul au agitat bursele la nivel global.

    Shanghai Composite Index a înregistrat luni cea mai mare scădere din ultimele două săptămâni, pe fondul speculaţiilor că Guvernul chinez a oprit intervenţiile pe burse.

     

  • Miniştrii de Finanţe din G20 cer Chinei detalii despre planurile de calmare a pieţei financiare

    Volatilitatea pieţei de capital chineze şi o serie de date sub aşteptări alimentează temerile în rândul celor mai mari 20 de state ale lunii că încetinirea creşterii economice în China ar putea provoca noi scăderi pe bursele mondiale, cu impact asupra economiei mondiale.

    Problemele din China, înrăutăţirea aşteptărilor referitoare la economia mondială şi perspectiva majorării dobânzilor în Statele Unite, pentru prima oară în ultimii aproape 10 ani, au influenţat din nou negativ pieţele emergente, vineri.

    Rubla rusească s-a depreciat cu până la 2,3% în raport cu dolarul, rand-ul sud-african cu 0,5%, iar lira turcească a revenit aproape de un minim record faţă de moneda americană.

    Vânzările de monede emergente de vineri au avut loc în pofida semnalelor de joi ale Băncii Centrale Europene (BCE), că va lua noi măsuri de stimulare a economiei zonei euro, dacă va fi necesar.

    FMI a avertizat în această săptămână că va reduce estimarea de creştere a economiei mondiale pentru acest an, parţial din cauza încetinirii care are loc în China.

    Autorităţile de la Beijing au ca obiectiv o creştere a economiei chineze de 7% în 2015.

     

  • El voia să meargă la studii in Anglia dar parinţii l-au trimis in China. Acum deţine o afacere de 100 de milioane de euro

    Claudiu Ciobanu ştia încă din clasa a unsprezecea că vrea să facă facultatea în afara ţării. Voia să meargă în Anglia, dar părinţii l-au convins să încerce o facultate din China, care îi va da mai multe posibilităţi.

    Claudiu Ciobanu a plecat în 2001 să studieze mandarina, iar din 2003 comerţul internaţional în China, la University of International Business & Economics (UIBE). La terminarea celor 4 ani de facultate şi după o lucrare de licenţă despre impactul Yiwu la PIB-ul Chinei, avea deja oferte de la cel puţin două multinaţionale pentru a le reprezenta în China, dar învăţase şi destul de bine piaţa pentru a porni o afacere pe cont propriu. A ales a doua variantă, pentru că trăia deja într-o piaţă unde milionarii în cash deveneau mainstream şi unde creşterile fabuloase ale volumelor de business se întâmplau efectiv de la o zi la alta.

    Până a ajunge în situaţia absolventului care are de ales ce să facă mai departe, Claudiu Ciobanu îşi aminteşte că acomodarea în China a fost o poveste în sine: „Am aterizat pe aeroportul din Bejing neştiind că în prima săptămână care urma nu o să mai văd nicio persoană caucaziană. Când am ieşit din aeroport, mă aşteptam să văd un munte de biciclete, dar în schimb am văzut maşini de lux. Ministerul Educaţiei cerea atunci studenţilor străini să fie recomandaţi de un cetăţean chinez care să răspundă în cazul în care cursanţii le-ar face probleme. Nu ştiam pe nimeni în afară de o cunoştinţă a tatălui meu, iar acomodarea într-o ţară precum China nu a fost deloc uşoară”.

    Totul era nou, povesteşte antrepenorul, care nu ştia nici cum să folosească beţigaşele la cantina studenţească, aşa că venea de la cămin cu o furculiţă ascunsă într-un şerveţel. Limba? „Mandarina este o limbă muzicală, bazată pe patru tonuri. Dacă ai ureche muzicală este mai uşor de învăţat. Dacă nu, aşa cum este şi cazul meu, este destul de dificil, pentru că a trebuit să învăţ mecanic tonalitatea. În funcţie de tonul folosit, «mai» poate însemna a vinde, a cumpăra, sau «mai mai» înseamnă comerţ.”

    Diferenţele culturale? „Nu se aseamănă cu nimic din ceea ce suntem noi, românii, obişnuiţi. Chinezii, când ies să ia masă, duc o luptă pentru achitarea notei de plată. Pentru că e şansa celui care plăteşte să crească ierarhic. Chinezii au mese rotunde, dar liderul este cel care se aşază la masă orientat spre ieşire. Sunt şi alte lucruri care m-au frapat iniţial în China şi pot spune că a fost un şoc, dar am absorbit noutatea.”

    Câţi aţi auzit despre Yiwu? Despre oraşul care leagă Europa de China prin cea mai lungă cale ferată din lume (Yiwu – Madrid, 13.000 kilometri)? Despre cel mai mare centru comercial din lume, Futian Market sau Yiwu International Trade City, care se întinde pe 4 milioane de metri pătraţi, cu peste 70.000 de standuri comerciale, şi pe care Naţiunile Unite, Banca Mondială şi Morgan Stanley l-au numit, încă din 2005, cel mai mare angro din lume pentru bunuri de consum?

    „Nu există produs care să nu fie la Futian Market, la fel cum nu există producător chinez, de la cei mai mărunţi până la cei mai mari, şi nici multinaţională importantă care să nu aibă un reprezentant acolo”, spune Claudiu Ciobanu, care a fost fascinat de centrul comercial încă din studenţie, motiv pentru care l-a ales ca subiect al lucrării de licenţă şi care, mai târziu, i-a devenit casă.

    În anii în care Ciobanu era student la Beijing, oraşul Yiwu din provincia Zhejiang câştiga teren în faţa capitalei în rândul micilor comercianţi români. Aşa că în vacanţa de iarnă din anul I Ciobanu a plecat până la Yiwu ca să vadă de ce oraşul din sudul Chinei devenise un magnet pentru oamenii de business. „Nu semăna cu nimic din ceea ce văzusem până atunci! Oameni veniţi din toate colţurile Pământului pentru a cumpăra produse Made in China! Un oraş mic pentru China, cu aproape 2 milioane de locuitori, cu cinci benzi pe sens şi limită maximă acceptată de 100 de tone!”

    A început să lucreze încă din facultate, ca interpret pentru clienţii români veniţi cu afaceri în China: „A fost o perioadă când am exersat mult chineza şi care mi-a deschis apetitul pentru lumea afacerilor. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am cunoscut în acea perioadă pentru ca mai târziu să îmi deschid propriul business”. Imediat după terminarea facultăţii, în 2006, s-a urcat în maşina sa Geely (construită de fabricantul chinez care iniţial producea frigidere, care a început să facă maşini în 1998 şi care a cumpărat în 2010 brandul Volvo) şi a plecat de la Beijing la Yiwu, împreună cu viitoarea sa soţie, care, la sfârşitul călătoriei de 1.600 de kilometri, l-a întrebat dacă la Yiwu se vor întâlni cu prietenii lui. „I-am răspuns: «Vom avea prieteni aici, încă nu îi avem!». Şi am pornit spre hotel. Luasem decizia să îmi încerc norocul în acel loc care mă fascinase şi să deschid o firmă care să ofere clienţilor români servicii de consultanţă în achiziţii de la fabricile din China.”

  • SUA pregăteşte sancţiuni economice împotriva Chinei, din cauza atacurilor cibernetice

    Măsurile nu au fost stabilite încă, iar administraţia de la Casa Albă este precaută, din cauza reacţiilor posibile, inclusiv cibernetice, care ar putea dezvălui informaţii despre Guvernul american şi capacităţile private de securitate informatică.

    În plus, sancţiunile SUA ar putea declanşa noi atacuri online ale hackerilor, care ar fi dificil de prevenit.

    Acţiunile analizate de autorităţile americane nu ar fi îndreptate numai împotriva Chinei, au spus oficialii.

    Statele Unite consideră că China este ţara de unde provin cele mai extinse şi persistente atacuri ale hackerilor, dar spionii cibernetici ruşi sunt în general mai sofisticaţi şi şi-au intensificat acţiunile, în special împotriva instituţiilor financiare americane, pe fondul tensiunilor legate de Ucraina.

    Administraţia americană este conştientă totodată de poziţia Chinei, care este al doilea mare partener comercial al SUA, deţinător major de titluri ale Trezoreriei şi jucător important în politicile faţă de Coreea de Nord şi Iran, a spus unul dintre oficiali.

    Discuţiile au loc într-o perioadă în care preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită în Statele Unite, luna viitoare, când se va întâlni cu preşedintele Barack Obama.

    Ambele surse au precizat că furturile chineze de date comerciale din SUA s-au intensificat în pofida unei serii de avertismente diplomatice, astfel încât autorităţile americane nu au altă soluţie decât să se gândească la sancţiuni economice.

    Una dintre surse a mai spus că alte măsuri sunt analizate de Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA), iar unele au fost deja adoptate, pentru a pedepsi China, care atacă cibernetic bazele de date guvernamentale ale SUA.

    NSA consideră că China vrea să expună ofiţeri americani şi să găsească informaţii pentru a şantaja sau mitui ofiţeri cu acces la informaţii clasificate, pe care să le furnizeze Beijing-ului.