BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Antreprenorul român care a fondat cel mai mare lanţ de cafenele din ţară

    5togo, cea mai accesată franciză românească de horeca din România, a atins pragul de 40 de unităţi, devenind astfel cel mai mare lanţ de cafenele de pe teritoriul ţării, cea mai recentă cafenea fiind deschisă în zona Dimitrie Leonida pe strada Oituz, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.  

    Cu o cifră de afaceri de 1,2 milioane de EUR per grup, 5togo a încheiat anul cu 36 de cafenele, deschizând deja în primele 2 luni ale acestui an, încă 4 locatii, urmând a se mai deschide încă 5 în următoarele 45 de zile. 

    ”Noul 5 to go a fost gândit ca un coffee shop de cartier. A fost deschis în locul unui apartament de doua camere transformat în spaâiu comercial. Am primit feedback pozitiv din partea locatarilor din zonă care ne-au spus că se bucură că exista o astfel de locaţie în apropierea locuinţei lor” spune Radu Savopol, cofondator 5togo. 

    Cea mai recentă cafenea 5togo este deţinută de  doi antreprenori, un avocat şi un producător de termopane, iar investiţia în aceasta a fost de 17.000 de euro, încluzând amenajarea spaţiului, francizarea şi întreaga aparatură necesară. 

    Planul fondatorului 5togo Radu Savopol, pe termen mediu, este de a atinge 100 de unităţi până la finalul anului 2018, şi lansare a încă două noi concepte, 5togo coffee spot şi 5togo+ în următorul an. 

     

  • Povestea omului care s-a îmbogăţit pe seama nefericirii altora. Are o avere de 25,2 miliarde de dolari

    Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă şi a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje. 

    Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obţine o licenţă ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universităţii City College of New York, dar a renunţat după doi ani; s-a înrolat în armată şi a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.

    După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker şi consultant financiar. În cei câţiva ani cât a muncit pe aceste poziţii, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii şi imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit şi cum ar putea să-şi înfiinţeze propria firmă. Marea lui reuşită avea să vină în anii ’70, când a înfiinţat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri şi expoziţii IT. 

    Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson şi-a dat seama de potenţialul uriaş al pieţei târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aştepta şi, la mai puţin de şase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători şi dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziţie IT din America, desfăşurându-se pe o suprafaţă de circa 700.000 mp. În acelaşi an, COMDEX a fost organizat în 20 de ţări, devenind cea mai mare expoziţie IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex şi alte târguri şi expoziţii adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacţiei, Adelson s-a ales cu cel puţin 500 milioane de dolari.

    Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcţia primului centru privat de conferinţe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului. 

    În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluţionat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar şi pentru canalul veneţian care-l străbate şi pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins şi mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaş şi o gondolă care transportă oaspeţii prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcţie, Adelson şi-a numit creaţia „un oraş sub un singur acoperiş”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alţi investitori americani nici nu se gândeau să-şi bată capul cu deschiderea unui complex într-o ţară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislaţia încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafaţă de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reuşit să obţină licenţă pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiţie estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susţinător al partidului republican din SUA; din 2004 a susţinut financiar toţi candidaţii republicani pentru preşedinţia Statelor Unite.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 6 martie 2017

    COVER STORY: Digitalizarea educaţiei bate pasul pe loc

    Tehnologia acaparează tot mai mult din viaţa noastră, fiind folosită în multe aspecte cotidiene, într-o măsură din ce în ce mai mare. Însă, în vreme ce unele ţări alocă procente consistente din PIB educaţiei, care este considerată esenţială, în România învăţământul este tratat ca “ruda mai săracă”, care nu merită prea multă atenţie, efort sau cheltuieli.

    EVENIMENT: Industria agroalimentară, ultimul pariu rămas

    STUDIU: Campionii creditelor neperformante

     
    TEHNOLOGIE: Poligonul hackerilor
     

    SPECIAL: Traderul care a reuşit să păcălească piaţa, dar s-a lăsat apoi păcălit de alţii

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Cum să faci business fără să înfiinţezi o companie

    Un număr de industrii şi domenii fac cunoştiinţă cu modelul de sharing economy popularizat de către companii precum Uber sau Airbnb. Conceptul consumului colaborativ a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, iar unele companii au profitat de asta şi acum sunt giganţi evaluaţi la miliarde de dolari. Transportul de persoane sau de colete, domeniul ospitalier şi chiar activităţi casnice precum spălatul hainelor (Electrolux are în desfăşurare un astfel de proiect) se află sub influenţa conceputului de sharing economy.

    Un domeniu care rămăsese neatins era procesul de pornire a unui business. Exact pe această nişă şi-a aşezat antreprenorul Slavko Ples firma sa, Winglio. Slavko Ples se află în peisajul tehnologic antreprenorial încă din 2012, când, alături de un partener de afaceri, a pornit o companie de dezvoltare de aplicaţii. Ples a mărturisit că era înconjurat de freelanceri şi antreprenori cu care „discutam des probleme cu care ne confruntam în afacerile noastre. Majoritatea problemelor erau legate de costurile de pornire a unei afaceri şi de birocraţie. Aşa că m-am gândit la o soluţie”, spune el. Probleme care se manifestă la nivel global, nefiind ceva caracteristic unei pieţe anume. În România, potrivit Cărţii Albe a IMM-urilor, dificultăţile cu care se confruntă frecvent firmele mici şi mijlocii sunt birocraţia (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%), urmată de corupţie (45,16%) şi controalele excesive (44,98%).

    Aşa că antreprenorul propune împărţirea costurilor, înfiinţarea unui cadru legal pe care alţii l-ar putea folosi pentru afacerile lor. Asta s-a întâmplat în 2014, iar după un an de cercetare a trecut la punerea în practică a ideii. „Anumite costuri nu pot fi reduse sau eliminate complet, dar, cu siguranţă, pot fi împărţite”, spune Ples. „Winglio se ocupă de hârtii, contabilitate, taxe, astfel încât clientul se poate concentra doar pe afacere”, adaugă el.

    Sistemul funcţionează în felul următor: doritorul îşi creează un cont pe site-ul companiei, îşi adaugă clienţii şi creează contractele; apoi poate emite facturi clienţilor săi. Înainte de a da drumul la afacere, reprezentanţii Winglio verifică aplicaţiile depuse, proces ce poate dura până la 24 de ore. Serviciul este disponibil în 150 de ţări şi este adresat dezvoltatorilor de software, designerilor grafici, traducătorilor, scriitorilor etc.

    Odată produsul vândut, banii sunt trimişi prin intermediul Winglio, apoi utilizatorul poate scoate banii din contul bancar prin PayPal sau îi poate redirecţiona către cardul de debit Winglio. Toate plăţile primite în Winglio pot fi considerate venituri suplimentare sau dividende dacă devii acţionar al companiei. În ambele cazuri, plăţile primite prin Winglio sunt taxabile în ţările de rezidenţă ale utilizatorilor. Din suma care îi este transferată utilizatorului, firma antreprenorului croat reţine 6,60% comision plus 4,5 euro pentru fiecare tranzacţie. Suma minimă care poate fi retrasă de către utilizator este de 100 de euro. După ce venitul cumulat al unui utilizator ajunge la 500 de euro, el va fi invitat de către companie să intre în programul acţionarilor firmei întemeiate de Slavko Ples. Astfel, achiziţionând o acţiune preferenţială Winglio eşti considerat acţionar al companiei şi poţi păstra veniturile primite prin intermediul companiei sub formă de profit al Winglio care apoi este plătit prin dividende.

    Winglio operează prin intermediul a două companii, una aflată în Malaiezia şi alta în Irlanda, ambele putând fi folosite de către utilizatorii serviciului; în acest moment, şase persoane lucrează full time pentru Winglio. Majoritatea clienţilor Winglio sunt freelanceri din industria IT, consultanţi sau furnizori de diverse servicii. „Pentru ei, Winglio este o soluţie mai bună şi mai eficientă decât înfiinţarea propriei companii”, este de părere Ples. Acesta nu a vrut să dezvăluie câţi clienţi are compania, argumentând că „dacă faci afaceri bune şi dezvălui numărul de clienţi, trimiţi o invitaţie competitorilor. Dacă cifrele sunt mici, mai mulţi potenţiali clienţi ar putea fi îndepărtaţi din această cauză”, spune el. Pieţele ţintite de el sunt cele de pe continentul european şi cel asiatic; acestea sunt zonele din care vin peste 30 de clienţi, potrivit unei declaraţii a lui Ples pentru o publicaţie croată. Firma croatului are şi câţiva clienţi români, mărturiseşte el pentru Business Magazin.

    Deşi poate părea surprinzător, piaţa Statelor Unite ale Americii nu este de interes pentru Winglio, deoarece „cetăţenii americani pot factura uşor şi pot primi plăţi sub formă de dividende. În plus, cardul nostru de debit nu poate fi emis în Statele Unite”.

    Şeful Winglio susţine că, apelând la serviciile companiei pe care o conduce, un freelancer ar putea obţine cu până la 35% mai mulţi bani decât dacă şi-ar înregistra propria firmă. Dă şi explicaţii: dacă un freelancer din Croaţia ar fi înfiinţa o companie în Marea Britanie şi ar ajunge la venituri anuale de 10.000 de euro, după deducerea costurilor – de 2.500 de euro (costuri fixe precum contabilitate şi birou virtual)- şi după scăderea taxelor (care au o pondere de 20%), freelancerul ar putea retrage în jur de 6.000 de euro, sub formă de dividende taxabile (în ţara de reşedinţă), ceea ce pentru Croaţia ar însemna în jur de 720 de euro (12%). Aşadar, venitul net s-ar situa în jurul a 5.300 de euro. „Luând acelaşi caz, dacă ar folosi Winglio, ar plăti taxe de 1.156 de euro pe dividende, la o valoare de aproximativ 9.300 de euro. Astfel venitul lui net ar fi de 8.200 de euro”, explică Slavko Ples.

    Şeful Winglio nu a dorit să dezvăluie rezultatele financiare pe anul trecut, rezumându-se la a spune doar că la finalul lui 2015 „aveau un cashflow pozitiv”, fără să fi apelat la o investiţie externă. 2017 ar trebui să fie „interesant şi cu multe provocări”, totodată un an în care serviciul să devină unul mainstream; mai mult, Ples are în plan creşterea cu 300% sau chiar cu 400% a businessului faţă de 2016.

  • Rolul neuromarketingului în campanii digitale

    “Voi continua să investesc în digital şi în campanii conduse din mediul digital către offline. Efortul meu se va concentra exclusive pe omnichannel. Prin OmniPerform generăm mesaje potrivite fiecărui utilizator în parte, cu focus pe creşterea calităţii şi relevanţei publicităţii către aceştia. Urmărim micşorarea, pe cât posibil, a retincenţei userului la campaniile publicitare”, declară Adrian Enache, fondator OmniPerform.

    OmniPerform este o agenţie de digital care se concentrează pe creşterea cifrei de afaceri şi a profitului clientului, până la comunicarea one-to-one. Folosind tehnologie dezvoltată in-house, agenţia lucrează la maximizarea impactului mesajelor pentru partenerii care investesc bugete mari şi aşteaptă rezultate pe măsură.

    OmniPerform deschide poarta către o nouă metodă de lucru în e-commerce şi îşi asumă să câştige doar dacă şi e-commerce-urile au o creştere în cifra de afaceri. “Practic, din momentul auditării contului şi a business-ului, dacă acesta se dovedeşte de încredere şi un proiect pe termen lung, ne asumăm că toate serviciile şi bugetele de marketing să însemne un procent din rezultatele business-ului. Ne dorim să nu devenim un cost ca parteneri, ci un motor de creştere al e-commerce-urilor, dar şi al canalelor digitale ale omnichannel-urilor pe care le asistăm”, spune Adrian Enache.

    OmniPerform se concentrează pe următoarele servicii: campanii de comunicare în mediul digital, campanii inbound şi outbound marketing, creşterea ratei de conversie, omnichannel şi e-commerce consultanţă şi dezvoltare, campanii performance media şi ppc, media buying, planning and reporting, loyalty and CRM campaigns, digital asset development (de la website-uri până la campanii sau aplicaţii), user experience, user interface şi webdesign.

    Agenţia şi-a propus să train-uiască cel puţin 2.000 de specialişti, manageri şi viitori angajaţi, pentru a alinia şi transparentiza cât mai mult acţiunile agenţiilor de online şi de media. Asta îi va ajuta pe manageri în luarea deciziilor potrivite de business.

    Despre OmniPerform

    Agenţia de publicitate digitală OmniPerform a fost înfiinţată în februarie 2017. Compania oferă printr-un grup de 20 de angajaţi şi colaboratori externi serviciile de omnichannel, digital şi media, iar CEO-ul şi fondatorul ei este Adrian Enache. OmniPerform îşi desfaşoară activitatea atât la sediu, cât şi prin oferirea posibilităţii de a lucra de acasă (remote).

    Investiţia estimată în tehnologie şi deschiderea agenţiei este de aproape 100.000 euro.

  • Opinie Bogdan Roşu, director executiv Next Capital Group: Sunt IMM-urile sprijinite cu adevărat de creditori să treacă la nivelul următor?

    Este larg acceptat faptul că IMM-urile trebuie să fie motorul creşterii economice sustenabile, de sănătatea acestor companii depinzând în mare măsură starea şi mersul economiei. Condiţiile grele cu care se confruntă antreprenorii la început de drum forţează apariţia inovaţiei şi o întreţin. Fie că vorbim de experienţa dobândită într-o multinaţională cu care nu s-a mai identificat de la un moment încolo, fie că vorbim despre a-şi trăi direct vocaţia, unui antreprenor îi este mult mai confortabil să se ocupe de produsul lui şi de clienţii lui. Dar mai devreme sau mai târziu, el nu se va mai mulţumi cu ce a realizat în faza de start-up şi va avea nevoie să crească, să-şi fructifice pe deplin potenţialul.
    Dar antreprenorul nu mai trebuie să fie singur cu afacerea sa. Era antreprenorilor ”superman“ a apus – nici filmele nu se mai fac doar cu un singur superhero.

    Firma şi-a pornit-o cu banii proprii, ai familiei sau împrumutaţi de la prieteni şi după un timp şi cu mari eforturi a reuşit să dovedească modelul de business şi faptul că are un produs sau serviciu vandabil. Este momentul acum să-şi dorească mai mult şi deci să iniţieze un nou cerc virtuos. Asta înseamnă că va trebui să se promoveze mai bine, să fie mai vizibil. Va ajunge astfel şi la alte categorii de clienţi mai mari, care să îi ofere o stabilitate, o recurenţă şi o predictibilitate a comenzilor, astfel încât să poată creşte nivelul afacerii. Atunci îşi poate permite să angajeze oameni mai bine pregătiţi şi să utilizeze tehnologii noi, cu care să poată inova permanent. |n final, va obţine un produs şi mai bun şi clienţi şi mai mulţumiţi, deci comenzi şi mai mari, iar afacerea va creşte. Pe lângă toate calităţile lui şi ale produsului său, în acel moment, antreprenorul are nevoie de sprijin pentru a trece la nivelul următor, pentru a genera toate aceste efecte pozitive în lanţ, nivel care pentru mulţi înseamnă a putea deveni partener-furnizor al unui key account. Şi astfel se iniţiază acel cerc virtuos.

    Cum însă să intre un furnizor IMM la un key account? Sunt atâtea companii IMM pe piaţă, multe dintre ele au produse bune şi vor şi ele să ajungă furnizori pentru, de pildă, reţelele moderne de comerţ. Competiţia este foarte dură, iar produsul său poate fi oferit într-o formă apropiată şi de alţi furnizori. |n plus, în ziua de azi, cei mai mulţi key accounts au politici şi proceduri foarte complexe şi restrictive de evaluare şi calificare a furnizorilor mai întâi, înainte deci de discuţia de produs. Vremea trimiterii de oferte bulk pe fax sau pe e-mail ”în atenţia departamentului de achiziţii“ a trecut demult.

    Oameni specializaţi în selecţia şi gestiunea furnizorilor caută permanent în piaţă şi îşi aleg singuri firmele de la care cer oferte, după un proces minuţios de filtrare a acestora. Ca să te califici ca furnizor al unui key account, trebuie să îndeplineşti foarte multe condiţii, de la cele de bază legate de capacitate şi calitate a produsului, până la cele legate de integritate şi responsabilitate socială. Caietele de sarcini au zeci de pagini şi cuprind activitatea trecută, curentă şi viitoare a firmei respective în cele mai mici detalii. Asocierea dintre acel key account şi furnizor este o mare responsabilitate şi poate deveni în anumite situaţii un ”liability“ pentru acel key account, ca atare se iau toate măsurile de precauţie necesare încă de la început.

    Noul sport pentru IMM-uri: ”dansul pe sârmă“. Nu este uşor să lucrezi cu un key account şi nu oricine reuşeşte. Furnizorii care vor să lucreze cu aceştia trebuie să poată livra în orice cantităţi, conform dinamicii proiectelor şi bugetelor clientului, aflate într-o permanentă dinamică, în condiţii de piaţă din ce în ce mai pretenţioasă. Ei trebuie să îşi poată modifica produsul oferit, în funcţie de nevoia punctuală a acelui key account, întrucât şi acesta, la rândul său, trebuie să vină pe piaţă cu o ofertă personalizată, complexă, non-standard, iar toate aceste condiţii trebuie în primul rând îndeplinite de furnizorul iniţial, IMM-ul.

    ”Time to market“ este din ce în ce mai redus, iar furnizorii trebuie să fie practic integraţi în procesele şi standardele clienţilor, inclusiv din punct de vedere tehnic.

    Ca să poată juca în această ligă, ei trebuie să fie companii solide, într-o formă financiară foarte bună, ca să poată fi ”pe raft“ şi mâine. Continuitatea serviciului este esenţială pentru orice key account. Trebuie să existe certitudinea rezonabilă că furnizorii vor putea primi şi onora comenzi fără întrerupere. Ei trebuie să fie suficient de flexibili ca să modifice oferta sau chiar producţia din mers şi suficient de permeabili ca sa poată absorbi inclusiv noi termene de plată extinse, dictate de condiţiile de piaţă sau de politicile de cash ale clientului. |n plus, când s-au calificat ca furnizori acceptaţi şi au ajuns deci la nivelul următor, abia atunci devine greu…

  • Povestea antreprenorului care a construit la Cluj un grup de restaurante cu 500 de salariaţi şi afaceri de 10 milioane de euro

    Grupul de restaurante Marty din Cluj, controlat de antre­pre­norul ro­mân Marceluş Suciu, a ajuns la afa­ceri de 10 mil. euro anul trecut şi la un total de 500 de sa­la­riaţi. Pentru acest an an­tre­pre­norul şi-a bu­ge­tat o creş­­te­re de 20% a busi­ness­ului şi el vor­­beş­te des­pre ex­pan­siu­nea la nivel na­­ţio­nal, fie direct, fie în franciză.

    „Povestea a început în anul 2000, cu un restaurant Marty Caffe micuţ şi co­chet deschis pe Calea Moţilor în Cluj“, spune an­tre­­prenorul în­tr-unul dintre pri­me­le sale interviuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea antreprenorului care a construit la Cluj un grup de restaurante cu 500 de salariaţi şi afaceri de 10 milioane de euro

    Grupul de restaurante Marty din Cluj, controlat de antre­pre­norul ro­mân Marceluş Suciu, a ajuns la afa­ceri de 10 mil. euro anul trecut şi la un total de 500 de sa­la­riaţi. Pentru acest an an­tre­pre­norul şi-a bu­ge­tat o creş­­te­re de 20% a busi­ness­ului şi el vor­­beş­te des­pre ex­pan­siu­nea la nivel na­­ţio­nal, fie direct, fie în franciză.

    „Povestea a început în anul 2000, cu un restaurant Marty Caffe micuţ şi co­chet deschis pe Calea Moţilor în Cluj“, spune an­tre­­prenorul în­tr-unul dintre pri­me­le sale interviuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum puteţi primi 44.000 de euro de la stat pentru a porni o afacere. Care sunt condiţiile?

    Un număr de 10.000 de mici antreprenori pot primi în acest an granturi de maxim 200.000 lei (circa 44.000 euro) pentru lansarea unui start-up, finanţarea acoperind integral investiţia în proiect, în baza noului program “Start-up Nation – Romania”, scrie Ziarul Financiar.

    Ordonanţa de urgenţă pentru lansarea programului a fost aprobată de Guvern la sfârşitul lunii ianuarie. În termen de 30 de zile, urmeaza sa fie elaborata o hotarare de guvern cu normele de aplicare. Programul urmează să devină operaţional la 1 mai.

    Cine poate accesa fondurile?

    Accesul la finanţare este deschis oricărui tip de start-up şi acoperă integral investiţia, condiţia fiind însă să fie înfiinţate minim două locuri de muncă, cu contract de munca pe durata nedeterminată. Există posibilitatea ca unul sau ambele contracte să aparţină fondatorilor start-up-ului. Programul are un buget de 1,7 miliarde lei, din care 1,2 miliarde lei de la buget şi 500 milioane lei fonduri europene.

    Companiile care fac parte din strategia de competitivitate a României, gen IT&C, design, creaţie, servicii cu valoare adăugată mare, vor fi avantajate printr-un punctaj uşor mai mare, dar programul nu este limitat la acestea, scopul fiind să finanţeze şi mici afaceri din zona rurală şi oraşe mici.  

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cronică de film: The Founder

    În vreme ce ţara trece printr‑un boom postrăzboi, în Illinois omul de afaceri Ray Kroc încearcă să-şi câştige existenţa drept comis-voiajor pentru firma Prince Castle Sales, al cărei produs principal este multimixerul, o maşină de preparat milkshake-uri din popularele restaurante drive-in de care s-au bucurat americanii în perioada de după război.

    Impresionat de sistemul rapid de preparare a mâncării de la un stand cu hamburgeri din San Bernardino, dar şi de mulţimea pe care o atrăgea, Kroc a întrezărit imediat un imens potenţial de francizare. El a găsit o modalitate de a ajunge într-o poziţie în care să poată obţine compania de la fraţii McDonald, creând un imperiu de miliarde de dolari. Şi aşa s-a născut McDonald’s.

    În primă fază, fraţii McDonald îl angajează pe Ray Kroc ca agent de francizare. După ce a văzut designul unic al Arcadelor Aurii – devenite simbolul absolut a brandului –, Kroc a insistat ca fiecare locaţie a restaurantelor să păstreze acest element special, ca o aură strălucitoare, care atrăgea atenţia trecătorilor. Arcadele aurii arătau ca un far Pop Art şi au devenit foarte repede un simbol omniprezent, uşor de recunoscut de către oameni, la fel ca sticlele de Coca-Cola. Ray Kroc deschide iniţial 13 restaurante în Chicago, dar şi în apropierea oraşului, având planuri mari de expansiune în toată ţara. După ani de trudă, lucrurile încep în sfârşit să meargă mai bine pentru Kroc. Însă, deşi operaţiunile de francizare sunt un succes, Ray Kroc se află sub o mare presiune financiară din cauza sumei mici de bani care îi revine. Devine nerăbdător, iar ritmul lent de expansiune şi restricţiile fraţilor McDonald îl frustrează. El are o viziune de dominaţie globală pentru McDonald’s şi nu vrea ca fondatorii să îl încetinească.

    Actorii care i-au portretizat pe angajaţii din bucătăria McDonald’s au repetat cu coregrafa filmului, Kiki Ely, pentru a crea ceva ce ea a numit „baletul burgerilor”. Coregrafa a folosit o serie de semnale audio pentru a-i ajuta pe actori să rămână sincronizaţi, în timp ce navigau prin procesul de preparare a mâncării inventat de fraţii McDonald.

    În film mai apar Laura Dern în rolul lui Ethel, prima soţie lui Ray Kroc, şi Linda Cardellini în rolul lui Joan Smith, soţia unuia dintre francizorii săi, care mai târziu se căsătoreşte cu antreprenorul.

    The Founder este regizat de John Lee Hancock (Saving Mr. Banks, The Blind Side) şi este bazat pe un scenariu original al lui Robert Siegel (The Wrestler).

    Notă: 7/10