BusinessMagazin

Tag: decizie

  • Un antreprenor s-a aliat cu o multinaţională şi vrea să câştige peste 10.000 de euro pe lună

    CONTEXTUL: Lagermax este o companie austriacă, prezentă pe piaţa românească de 11 ani, cu birouri la Arad, Timişoara, Bucureşti, Otopeni şi Iaşi. Compania căuta variante de creştere pe o piaţă care stagnează. Pe de altă parte, la jumătatea acestui an, un antreprenor român cu cetăţenie germană, Robert Hrabal, cu o experienţă de 12 ani în domeniul logistic, înfiinţa Beyond Logistic.

    DECIZIA: Lagermax AED România a iniţiat un parteneriat unic pe piaţa românească cu firma Beyond. Astfel, prin intermediul Lagermax se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond, fiind preluate în acest fel riscurile legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare şi acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii.

    EFECTELE: Lagermax şi Beyond estimează pentru primul an de parteneriat o creştere a veniturilor cu 3-5%, urmând ca în al doilea an să ajungă la un plus de 8-10%. La venituri estimate de 1 milion de euro, cu o marjă de profit de 10%, avantajul net al Beyond, prin taxarea prin parteneriatul cu Lagermax, este de 156.000 de euro pe an.

    Antreprenorul român Robert Hrabal, cu experienţă de peste 12 ani în domeniul logistic pe piaţa românească şi germană, s-a gândit că a venit momentul să-şi schimbe rolul de angajat cu cel de antreprenor. Mărturiseşte însă că provocările şi barierele unui start-up l-au determinat să-şi amâne decizia. „Pentru a le depăşi, ne-am consultat şi am decis să intrăm într-o formă inedită de colaborare in piaţa românească“, spune Rareş Măcinică, managing director al Lagermax, companie cu o istorie de 11 ani de activitate pe piaţa românească de logistică.

    Măcinică explică felul în care se derulează acest parteneriat: „Cele mai mari provocări ca antreprenor sunt legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare, acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii“. Or toate aceste riscuri au fost preluate de Lagermax, prin intermediul căreia se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond. Clienţii acesteia sunt facturaţi direct de Lagermax, iar la finalul lunii profitul obţinut este plătit către Beyond. Astfel Beyond are acces la infrastuctura Lagermax, cu aproape zero investiţii şi zero risc în derularea afacerii.

    Mai mult, „partenerul are posibilitatea de a accesa clienţi unde nu ar fi acceptat ca furnizor din cauza istoricului inexistent, precum şi avantaje fiscale datorită opţiunii impozitului pe venit“, explică Măcinică. Concret, la venituri de 1 milion de euro pe lună, cu marjă de 10%, profitul net al Beyond se plasează la 84.000 de euro. La aceleaşi venituri, dacă facturarea se derulează prin Lagermax, la o marjă de 10%, 100.000 de euro sunt venitul Beyond, la care se aplică un impozit de 3%. Astfel, profitul net se plasează la 97.000 de euro. Una peste alta, pe parcursul unui an întreg, câştigul suplimentar al Beyond este de 156.000 de euro.

    Cu peste 800 de camioane proprii, Lagermax are servicii de transport de marfă în regim rutier, aerian şi maritim, intern şi internaţional, operaţiuni vamale şi transporturi vamale. Compania a înregistrat în ultimii doi ani o cifră de afaceri ce s-a plasat în jurul a 4,5 milioane de euro, cu o profitabilitate negativă, din pricina strategiei de investiţii, argumentează Măcinică. „Anul acesta înregistrăm profit, iar cifra de afaceri creşte cu 20% faţă de 2013“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Înfiinţată în urmă cu doar şapte luni, Beyond are acum doi angajaţi şi şapte clienţi, dintre care pentru unul volumele de marfă transportate către reţelele de bricolaj ar urma să ajungă la 7.000 de paleţi pe an. „Sunt însă şi clienţi din industria telecom, unde nu vorbim despre volume, ci despre valori foarte mari. Un transport de telefoane şi tablete poate să depăşească 3 milioane de euro“, explică Măcinică. El crede că acest tip de parteneriat, de a lua sub „umbrela“ unei multinaţionale un antreprenor român până la momentul în care se poate susţine singur şi are loc desprinderea, are aplicabilitate atât în piaţa de transport şi logistică, cât şi în alte industrii. „Acest tip de susţinere din partea multinaţionalelor facilitează tinerilor antreprenori români înfiinţarea unui start-up fără a fi necesar un capital iniţial. Sunt create locuri de muncă, sunt puse în valoare talentele şi iniţiativele şi, nu în ultimul rând, creşte nivelul de competitivitate pe piaţă.“

    Conform înţelegerii, această formulă de parteneriat este viabilă până în momentul în care Beyond va avea capitalul propriu necesar pentru a se susţine, iar Măcinică estimează că această perioadă ar putea dura trei ani. „Nu am luat în calcul o fuziune, dar pe viitor, în funcţie de anumiţi indicatori financiari, nu excludem această variantă“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Ca ansamblu, pieţei de logistică nu-i poate fi atribuită o valoare precisă, pentru că există companii care au activităţi de logistică, dar valoarea veniturilor nu poate fi însumată, pentru că producătorii îşi folosesc propriile maşinile pentru marfă şi nu se poate şti cât costă, atâta vreme cât maşinile de
    1,5 tone nu sunt licenţiate şi nu se ştie câte sunt şi la ce sunt folosite. Or pentru dimensionarea pieţei ar trebui să existe un bilanţ cu elemente speciale care să listeze veniturile din transport şi depozite proprii, venituri din expediere şi alte tipuri de servicii logistice.

    Conform unui raport al Coface, transportatorii rutieri de mărfuri au încheiat anul 2013 pe profit. Creşterea cifrei de afaceri pe sector a fost temperată, în condiţii de profitabilitate superioară, comparativ cu 2012, când creşterea mai accelerată a veniturilor a fost însoţită de pierderi. Investiţiile au crescut, similar evoluţiei din 2012, mai arată raportul Coface. Conform situaţiilor publicate de Ministerul Finanţelor, peste 27.000 de firme au ca obiect de activitate „transportul rutier de mărfuri“ şi au generat anul trecut o cifră de afaceri totală de 26,6 miliarde de lei, în creştere cu 8% faţă de 2012. Din totalul firmelor, doar 1.010 firme au cifre de afaceri de peste 1 milion de euro, mai arată Coface.

  • Traseul francului elveţian de la monedă sigură la explozie nucleară pe pieţele financiare

    “Nu a fost o decizie uşoară, dar am fost convinşi că este una corectă”, a comentat şeful Băncii Centrale Elveţiene, Thomas Jordan, măsura de eliminare a plafonului pentru franc, într-un interviu apărut în publicaţiile elveţiene Le Temps şi NZZ. El a explicat că Banca Naţională a Elveţiei a constatat că dacă ar fi continuat să menţină artificial cursul francului la un nivel scăzut ar fi riscat să piardă controlul asupra politicii monetare, pe termen lung.

    Jordan a spus că eforturile de controlare a francului nu mai sunt justificate, el insistând că economia este într-o situaţie mult mai bună decât era la momentul introducerii plafonului valutar.

    „Am dat timp economiei elveţiene să se adapteze la noua situaţie. O perioadă de trei ani nu este neglijabilă“, a spus bancherul, insistând că plafonul valutar a fost considerat de la început o măsură temporară, excepţională. El a recunoscut totuşi că situaţia economiei Elveţiei este mai dificilă după liberalizarea cursului francului.

    Analiştii apreciază că decizia a fost determinată de costurile mari presupuse de intervenţiile în piaţă pe care banca centrală le-a avut în ultimele luni. Presiunea pentru renunţarea la plafonul de schimb valutar a crescut în ultimele luni, odată cu deprecierea euro, pe fondul aşteptărilor tot mai mari ca Banca Centrală Europeană să înceapă un program de achiziţii de obligaţiuni, posibil în valoare de 550 de miliarde de euro. Majoritatea analiştilor anticipează că BCE va decide lansarea programului de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni guvernamentale la şedinţa de politică monetară din 22 ianuarie, pe fondul stagnării economice din zona euro şi al pericolului deflaţiei.

    „Intervenţiile Băncii Naţionale pe piaţa valutară din ultimele zile trebuie să fi costat destul de mult, împingând instituţia spre decizia surpriză. Date fiind presiunile puse pe cursul euro/franc, o încălcare accidentală a plafonului minim ar fi afectat mai serios credibilitatea băncii centrale“, a declarat Ipek Ozkardeskaya, analist al băncii Swissquote.

    Explicaţiile şefului băncii centrale nu sunt pe placul afaceriştilor elveţieni, care se aşteaptă la o scădere a exporturilor, şi nici al cumpărătorilor care trec deja graniţa în ţările vecine, în căutarea unor produse mai ieftine.

     „Impactul real al deciziei nu va fi cunoscut timp de luni de zile, dar este mai aproape de cel al unei explozii nucleare decât al unei bombe convenţionale de 1.000 de kilograme. Efectul este ca o gaură neagră care poate înghiţi cantităţi uriaşe de bani“, consideră analistul Javier Paz.

    Indicele SMI al bursei elveţiene a scăzut cu 12% pe 15 ianuarie, marcând cel mai mare declin din ultimii 27 de ani, după ce francul elveţian s-a apreciat la un nivel record faţă de euro în urma deciziei băncii centrale a Elveţiei de a renunţa la plafonul minim de curs valutar. Acţiunile băncii Credit Suisse au scăzut cu 15,1%, în timp ce titlurile producătorului de ciment Holcim au coborât cu 11,6%. De asemenea, acţiunile producătorului de bunuri de lux Richemont au scăzut cu 14,7%, iar cele ale producătorului de medicamente Actelion, cu 14,3%.

    Francul s-a apreciat cu până la 41%, la 85,17 centime pentru un euro, imediat după anunţul Băncii Naţionale a Elveţiei.

    Monedele şi acţiunile bancare din Europa de Est au înregistrat scăderi puternice. Zlotul polonez s-a depreciat cu 16% faţă de francul elveţian, forintul maghiar cu 15%, în timp ce în România cursul anunţat de BNR pentru francul elveţian a crescut cu 15,7%.

    Scăderile au fost provocate de îngrijorarea investitorilor că împrumutaţii în franci elveţieni vor avea probleme să ramburseze creditele, în urma aprecierii monedei. Polonezii, ungurii şi românii au contractat credite în franci elveţieni, înainte de criza financiară din 2008, pentru că erau mai ieftine, dar ulterior costurile au crescut semnificativ.

    „Va fi un an dureros pentru polonezii cu credite în franci elveţieni. Deprecierea zlotului ar putea alimenta temerile legate de stabilitatea financiară a Poloniei“, a avertizat Piotr Matys, analist la Rabobank International în Londra.

    Citigroup, Deutsche Bank şi Barclays, nume grele din industria bancară mondială, au înregistrat pierderi cumulate de 400 de milioane de dolari în urma deciziei băncii centrale elveţiene. „Pierderile vor fi de ordinul miliardelor de dolari – acestea sunt încă evaluate. Victimele vor fi de la bănci mari la brokeri, fonduri de hedge, fonduri mutuale şi speculatori valutari. Vor fi unde de şoc în sistemul financiar“, apreciază Mark T. Williams, specialist în managementul riscului la Universitatea Boston.

  • Francul elveţian continuă să crească la cursul BNR de vineri, dar într-un ritm mai lent

     Cursul anunţat de BNR pentru francul elveţian a crescut joi cu 15,7%, la 4,3287 lei/franc, maxim istoric, şi a trecut de 5 lei la cotaţiile din piaţa bancară raportate la euro, iar cursul pentru euro a depăşit pragul de 4,5 lei/euro, dolarul atingând şi el o valoare record faţă de leu.

    Francul elveţian s-a apreciat joi cu 30% faţă de euro, atingând un nivel record pe pieţele internaţionale, după ce banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul minim de schimb valutar, de 1,2 franci/euro, considerând că existenţa sa nu mai este justificată.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Construcţia magistralei de metrou din Timişoara ar putea începe în 2015: linia are opt kilometri şi leagă centrul de aeroport

    Construcţia unei magistrale de metroul în Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, ar putea începe în 2015 şi ar urma să lege centrul oraşului de aeroport, conform autorităţilor locale.

    Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că a decis realizarea unei linii de metrou cu o lungime de 8 kilometri, care să lege centrul oraşului de aeroport. Proiectul urmează să intre în planul de buget pentru perioada 2014-2020, sursa de finanţare nefiind încă cunoscută, relatează Timiş Online.

    „Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu, în vara anului trecut.

    Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara. Aeroportul din Timişoara a raportat în 2013 un trafic de circa 750.000 de pasageri, cu jumătate de milion mai puţin faţă de nivelul din urmă cu doi ani. Din traficul total, 340.000 de pasageri au zburat cu Wizz Air şi 100.000 cu Carpatair. „O conjunctură nefavorabilă pentru aeroport a constituit-o declinul volumului de trafic al companiei Carpatair în România, ceea ce a afectat negativ volumul de pasageri şi veniturile aeroportuare, în condiţiile în care Timişoara reprezenta în trecut baza de operare a companiei aeriene”, se arată într-un document al aeroportului „Traian Vuia”.

    Metroul din Timişoara ar putea avea cinci staţii: Gara de Nord, Iulius Mall, Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport, a declarat pentru gândul Nicolae Robu, primarul oraşului Timişoara. Acesta spune că soluţia mutării transportului urban în subteran este singura soluţie viabilă pentru oraş.

    „Municipiul Timişoara este rupt în două la ora actuală de liniile de tren. Situaţia creează mari disfuncţii, întrucât numărul de traversări ale acestor linii este foarte redus –două subtraversări şi două treceri la nivel- sensibil mai redus chiar decât numărul trecerilor peste Bega, la rândul lor departe de a fi suficiente”, arată Nicolae Robu. Acesta spune că are trei soluţii pentru rezolvarea problemei transportului în Timişoara: ridicarea liniilor de tren pe estacadă, mutarea liniilor de tren în afara oraşului sau ducerea liniilor de tren în subteran.Edilul arată că Primăria Timişoara a realizat o analiză din perspectivă tehnică, economică, estetică, funcţională, dar şi din punct de vedere al dezvoltării urbane , iar concluzia acestei analize este că  transportul subteran este „soluţia optimă” pentru transport pentru Timişoara, conform gândul.

    Judeţul Timiş, cel mai mare judeţ al României din punctul de ve­de­re al suprafeţei, a devenit în ul­ti­mii ani „kilometrul zero“ al in­dus­triei de componente auto din Româ­nia, atrăgând giganţi precum Con­tinental, Delphi Packard sau TRW Automo­tive, care fac fiecare în această re­giune afaceri de peste un miliard de lei, arată o analiză a Ziarului Financiar. Cele peste 19.000 de companii active în judeţul Timiş au avut afaceri de 8,8 mld. euro în 2012 şi aproape 200.000 de anga­jaţi, arată datele de la Registrul Co­mer­ţu­lui. Astfel, ca valoare a rulaje­lor rea­li­za­te de companiile din judeţ, Timi­şul se află pe po­ziţia a patra în Ro­mâ­nia, după Bucu­reşti, Ilfov şi Argeş. Potrivit ZF, fabricile producătoare de compo­nen­te auto (Delphi, Continental, TRW, Krom­berg& Schubert) şi cele de com­po­nen­te electronice (Flextronics) sau electro­cas­nice (Zoppas) domină topul an­ga­jato­ri­lor din judeţul Timiş, unde unu din trei lo­cu­i­tori are un loc de mun­că, iar şomajul este de doar 1,5%, arată datele centra­li­zate de ZF pe baza infor­ma­ţiilor de la In­spec­ţia Muncii, INS şi Agen­ţia Na­ţio­nală pen­tru Ocuparea For­ţei de Muncă. Aproape 215.000 de locuitori ai Ti­mi­şului au statut de salariat (adică 31% din to­talul populaţiei), situaţie care este mult mai bună decât în restul ţării, unde ra­ta populaţiei care lucrează este de 21%.

  • Steen Jakobsen: „Lumea ar fi mai bună fără politicieni, fără factorii de decizie din băncile centrale, fără toţi economiştii şefi din lume”

    ”Dacă aş fi un mare investitor, aş investi în România pentru că este ieftin, dar pentru un fond de tip hedge ţara este prea mică. Sunt deopotrivă, ca peste tot, plusuri şi minusuri”, a spus recent Steen Jakobsen, economistul şef al băncii daneze Saxo Bank, instituţie fondată în 1992, în cadrul unui club Business Magazin, eveniment organizat lunar de revista Business Magazin.

    Dar e un lucru cu dus-şi-întors, pentru că toţi cei care greşesc vor să îmbunătăţească ceea ce fac.” Predicţiile băncilor din România, indică danezul, arată previziuni de creştere economică de 3,3% pentru anul viitor, dar Jakobsen crede că mai realist este un scenariu cu creştere economică zero. Pe de o parte producţia industrială arată bine, dar ceea ce este îngrijorătoare evoluţia din domeniul construcţiilor. ”Pentru a se apropia de nivelul ţărilor din vest aveţi nevoie de o creştere economică de 5%, iar acum rata este de 2%.” Jakobsen sumarizează părţile bune dar şi pe cele slabe ale economiei româneşti.

    Pe un taler al balanţei se plasează industria automotive (care depăşeşte deja 10% din PIB), investiţiile străine directe sunt puternice (reprezentând peste 1% din PIB) şi ratele scăzute ale dobânzilor. Pe celălalt taler se află sistemul bancar slăbit, sectoare economice slabe (construcţii, de pildă), anul electoral, corupţia, lipsa reformelor. Una peste alta, danezul se aşteaptă ca întreaga Europă să intre în recesiune anul viitor iar România va resimţi acest lucru din plin, din pricina faptului că 75% din exporturi merg către ţări din acest continent.

    Economistul şef al Saxo Bank conchide cu o glumă. Deşi are 50 de ani, spune că în fiecare an îi scrie o scrisoare lui Moş Crăciun, căruia îi cere un singur lucru: să adune toţi politicienii şi factorii de decizie din băncile centrale, toţi economiştii şefi din lume, să-i ducă pe un teren pustiu din Australia unde să-i ţină pentru cinci ani. ”Sunt încredinţat că lumea ar fi mai bună fără ei”.

  • Un tânăr a încercat să ia un credit, dar zeci de bănci l-au refuzat. Reacţia sa le-a făcut apoi să regrete

    Sam Hodges este cofondator şi managing partner al Funding Circles, o instituţie specializată în acordarea creditelor pentru companii mici şi mijlocii.

    În 2007, el conducea o reţea de săli de fitness şi a decis să ceară ajutor financiar instituţiilor bancare pentru a-şi extinde afacerea. Deşi businessul său era profitabil, iar scoring-ul său (evaluarea clientului de către instituţia financiară) era suficient de mare, Sam Hodges a fost refuzat de toţi cei cărora le-a cerut ajutorul. După cel de-al 96-lea refuz, bărbatul a înţeles deficienţele sistemului american de creditare, relatează Business Insider.

    Companiile mari, cu venituri de sute de milioane de dolari şi sute de angajaţi, primeau cu uşurinţă credite de peste cinci milioane de dolari. Dar pentru companiile mici şi mijlocii, cu mai puţin de 50 de angajaţi, sumele oferite erau mult mai mici. “Există o diferenţă foarte mare, şi ea creşte în fiecare an”, povesteşte Hodges.

    Antreprenorul a decis să lanseze un portal online, numit Emergence Landing Network, care să ofere bani rapid micilor proprietari, evitând procedurile complicate impuse de bănci. Sistemul gândit de Sam Hodges pune faţă în faţă investitorii şi oamenii de afaceri, obţinând un anumit comision din fiecare tranzacţie.

    În 2013, afacerea lui Hodges a fuzionat cu Funding Circle, un business similar din Marea Britanie. Din 2010 până în prezent, împrumuturile tranzacţionate prin platformă au depăşit 750 de milioane de dolari, iar pentru 2015 se aşteaptă la depăşirea barierei de un miliard.

    Fondurile mari de investiţii precum Accel Partners sau Index Ventures au fost atrase de idee şi au investit în compania lui Hodges aproape 150 de milioane de dolari, pentru a ajuta dezvoltarea viitoare a platformei.

  • Multe veşti neaşteptate în energie în 2014: Enel şi Electrica au fost capete de afiş

     Insistenţa cu care Enel a licitat şi a vrut cu tot dinadinsul să cumpere Electrica Muntenia Sud nu poate fi uitată uşor de oamenii care au asistat în 2006 la tot procesul de privatizare. Atât insistenţa, dar şi suma pe care italienii au acceptat să o plătească, de 820 de milioane de euro, au atras admiraţia şi convingerea că Enel va fi una dintre companiile care vor face istorie pe piaţa energiei din România. Cu atât mai surprinzătoare a fost ştirea din data de 11 iulie, când Enel a anunţat că vrea să-şi lichideze poziţiile din piaţa de furnizare şi distribuţie a energiei într-un efort de a-şi reduce datoriile la nivel de grup (care ajunseseră la 43 miliarde de euro după primele şase luni din an). Enel are în România un business de peste un miliard de euro, cu un profit operaţional consolidat de 289 de milioane de euro în 2013, care acoperă trei re-giuni, Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud.

    Mai precis, Enel deţine o treime din piaţa distribuţiei de energie şi vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV). Alături de activele din România, Enel a scos la vânzare şi producţia energetică din Slovacia şi aştepta ca în total să obţină 4,4 miliarde de euro din vânzări până la sfârşitul acestui an.

    Sfârşitul de an nu a adus însă finalizarea acestor tranzacţii. Electrica şi Nuclearelectrica se află printre companiile care au ofertat pentru activele din România, pe care Enel le evaluează la 1,8 miliarde de euro, potrivit unor surse din piaţă citate de ZF. Activele ar valora însă doar 850 milioane de euro, după calculele realizate de analiştii de la Société Générale şi citate de Wall Street Journal, în timp de Fondul Proprietatea estimează pachetul la 1,1 miliarde de euro. Ofertele nu au fost însă satisfăcătoare pentru grupul italian, dat fiind că Luca D’Agnese, care conduce în prezent activitatea grupului în Europa de Est, a spus într-un interviu acordat The Wall Street Journal că „ideea a fost să avem mai multe opţiuni, deoarece compania nu a fost niciodată într-o situaţie fără ieşire. Nu suntem nevoiţi să vindem chiar la orice preţ”.

    Nefinalizarea tranzacţiei ar fi una dintre cele mai mici probleme ale Enel pe piaţa locală în acest an. Com-pa-nia a fost acuzată de umflarea facturilor la energie printr-o înţelegere cu ANRE şi Elec-troalfa, un business de 38,7 milioane de euro con-tro-lat de Gheorghe Ciubotaru, un om de afaceri din Botoşani. În sep-tembrie, statul român decide să deschidă la Tribu-nalul Internaţional de Arbitraj de la Paris o acţiune împotriva italienilor, solicitând plata a 521 de milioane de euro. Peste toate acestea, în noiembrie, Matteo Cassani, directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia şi primul oficial italian mutat în România pentru dezvoltarea businessului, a murit în condiţii suspecte după ce s-ar fi aruncat de la etajul doi, de la fereastra biroului său.

    Enel a generat aşadar cele mai importante ştiri ale anului pe zona de energie. Dar anul a început cu a doua intrare în insolvenţă a Hidro-electrica. Prima insolvenţă a companiei fusese în iunie 2012, cauzată de contractele nefericit încheiate ale companiei, atât în ceea ce priveşte vânzarea de energie, cât şi investiţiile la preţuri supra-eva-luate fără niciun impact con-cret în producţia com-paniei. Cauza insolvenţei este legată de companiile care cumpărau direct energie de la Hidroelectrica şi care au acţionat în instanţă producătorul de energie după ce contractele lor au fost reziliate, furnizorii cerând în schimb banii pe care ar fi urmat să îi obţină dacă aceste contracte erau în continuare derulate. Tribunalul Bucureşti a decis că aceste contestaţii sunt inadmisibile, Hidroelectrica ieşind din prima insolvenţă la jumătatea lui 2013. Decizia de a rejudeca aceste contestaţii a trimis însă din nou în insolvenţă Hidroelectrica.

    Piaţa energetică a adus însă şi veşti bune. Electrica, cel mai mare jucător din piaţa distribuţiei şi furnizării de energie electrică, cu un portofoliu de 3,6 milioane de clienţi, a fost lis-tată simultan pe bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra, într-o operaţiune prin care în con-turile companiei au intrat circa 2 miliarde de lei pentru 51% din acţiuni. Aceasta a fost cea mai mare operaţiune pe piaţa de capital realizată de statul român.

    În discuţiile privitoare la construcţia a două reac-toare noi la Cernavodă, statul român a încercat să atragă mai mulţi investitori, dar până la urmă negocierile se poartă doar cu chinezii de la China General Nuclear Power Corporation (CGN). În ceea ce priveşte hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, com-pa-nia de proiect Hidro Tarniţa a prelungit din nou, la finalul lunii noiembrie, cu aproape două luni, până la 30 ianuarie 2015, perioada în care inves-titorii pot depune oferte de precalificare pentru construirea hidrocentralei din judeţul Cluj, proiect în valoare de peste 1 miliard de euro. Decizia a fost luată ca urmare a creşterii inte-resului investitorilor pentru proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti şi a solicitării acestora, potrivit reprezentanţilor Hidro Tarniţa SA.

    Deşi anul acesta interesul inves-ti-torilor pentru energia verde a scăzut din cauza schimbărilor legislative, au început să apară semne despre un nou boom de investiţii în regenerabile, în zona proiectelor mici. ANRE a elaborat deja o metodologie de stabilire a preţurilor reglementate de vânzare şi a regimurilor de comercializare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în centrale electrice cu puteri instalate mai mici de 500 kW pe centrală. Potrivit celor mai recente estimări lan-sate de reprezentanţii ANRE, în perioada 2015-2020 se vor dezvolta circa 500 MW de mici proiecte mai ales pe biomasă, biogaz şi microfotovoltaic pe acoperişurile caselor.

  • Afaceri începute pe şerveţele: cum ceea ce trebuia să fie iniţial un lanţ de restaurante a devenit o companie de computere

    În 1982 trei inşi au renunţat să mai lucreze pentru Texas Instruments şi s-au întâlnit într-o plăcintărie din Huston. Acolo, Rod Camon, Jim Harris şi Bill Murto au decis să pună câte 1.000 de dolari şi şi-au adunat ideile pe un şerveţel.

    Iniţial se gândeau să facă un lanţ de restaurante cu specific mexican, dar mai apoi au decis să rămână în zona tehnologică şi să mizeze pe mobilitatea echipamentelor de calcul, aşa că au creat Copmaq.

    După numai un an compania aduna 67 de milioane de dolari pe piaţa NASDAQ, livra 53.000 de computere portabile şi înregistra venituri de 111 milioane dolari. În continuare Compaq a fost o poveste de succes până la criza dot-com, şi în cele din urmă a fost cumpărată de HP în 2002 pentru 25 de miliarde de dolari.
     

  • Opinie Dragoş Damian: Personalitatea anului 2014 în sănătate: HTA

    Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

    HTA-ul a apărut în Europa ca o necesitate de frânare a creşterii costurilor din sistemele sanitare şi a presiunilor diferiţilor furnizori, care cereau ca absolut orice medicament sau serviciu de sănătate să fie decontat din bani publici. HTA-ul poate fi descris drept un compromis ştiinţific între cei care plătesc pentru serviciile medicale aşteptând ca totul să fie gratuit şi cei care concep politicile publice de sănătate, care atunci când nu folosesc sănătatea drept capital electoral realizează că nu vor avea niciodată bani suficienţi să finanţeze nevoile din domeniu.

    Acolo unde este funcţional, HTA-ul este „science based“, adică există institute de referinţă în Marea Britanie, Franţa şi Germania în care lucrează experţi medicali şi economici. Ei stabiliesc criterii de includere şi excludere medicale şi financiare în şi din aşa-zisele „liste pozitive“, adică liste de medicamente, bunuri şi servicii care pot fi decontate din banii contribuabililor. Pentru că a lua o decizie asupra acestui subiect nu este tocmai uşor, dacă te gândeşti că tratamentul de ultimă generaţie în hepatită costă 50.000 de euro pe an pentru un pacient, echivalentul a circa 100 de intervenţii SMURD care pot să salveze probabil mai bine de 100 de pacienţi.

    Aşa că a venit momentul să apară şi în România o astfel de procedură de evaluare şi aşa cum era de aşteptat a întârziat circa doi ani pentru că: 1. puterea şi opoziţia erau invariabil în dezacord asupra a cum trebuie să arate şi 2. cei care nu voiau ca ea să existe, pentru că poate deveni un instrument eficient, au combătut-o cu tot arsenalul din dotare.

    Apariţia unui HTA în România este într-adevăr un pas înainte, dacă facem un inventar asupra modului cum au fost concepute celelalte trei liste pozitive de medicamente. Bunăoară, lista de medicamente din 2002 conţinea şi medicamente care încă nu fuseseră înregistrate în România. Lista din 2004 s-a modificat între momentul în care a fost aprobată de guvern şi cel în care a fost publicată în Monitorul Oficial, ducând la demiterea unui ministru al sănătăţii. Iar lista apărută în 2008 a fost cauza principală a haosului financiar din sănătate din perioada 2009-2013, ducând cheltuielile cu medicamentele de la circa 300 milioane de euro pe an la mai bine de 1,3 miliarde. Cu ce rezultat?, s-ar întreba pe bună dreptate unii.

    Dar ca mai toată legislaţia transpusă din import, HTA-ul românesc este din păcate scos din context. În primul rând, apare mult prea târziu, după ce actualizarea listei din 2008 a zdruncinat întregul sistem. În al doilea rând, paradoxal, apare mult prea devreme – ţările în care a fost introdus cheltuiau la introducere deja peste 250 de euro/capita pentru medicamente, în vreme ce România se zbate la sub 70 de euro. În al treilea rând, pare a nu mai fi necesar. Faptul că orice deficit de finanţare peste nivelul din 2012 este imputat producătorilor prin infama taxă „claw-back“, care se estimează a trece de 25% în 2015, face ca producătorii să dea practic gratis medicamentele. Şi, nu în ultimul rând, pentru că nu este însoţit de protocoale terapeutice: cine are interes să producă un protocol când poţi utiliza cel mai scump medicament, iar dacă terapia nu dă rezultate este de vină tocmai medicamentul?

    Şi totuşi, în ciuda limitărilor, cred că HTA-ul merită titlul de personalitatea anului în sănătate, asta pentru că a suscitat cea mai amplă dezbatere publică din sistem, dar şi pentru că a existat curaj pentru a-l pune în aplicare. Îmi place să spun că personalitatea ultimilor cinci ani în sănătate este curajul autorităţilor de a pune în aplicare măsuri de sustenabilizare a sistemului.

    Atât statisticile, cât şi bunul simţ ne cer să facem din sănătate un subiect public mult mai amplu dezbătut. Provocările următorilor cinci ani sunt enorme peste tot în lume. Nu degeaba revista „Time“, inventatoarea conceptului, a decretat personalitatea anului 2014 „Luptătorul contra Ebola“.

  • Isteria “Hobbit” cuprinde şi România. Biletele la anumite cinematografe, rezervate până pe 26 decembrie – GALERIE FOTO SI VIDEO

     “The Hobbit: The Battle of the Five Armies” pare să fie cel mai de succes film al anului în România. Conform unei analize Business Magazin, în Bucureşti există cinematografe la care toate biletele au fost rezervate până pe data de 26 decembrie.

    În Statele Unite, filmul a avut încasări de 11,2 milioane de dolari în prima zi în care a fost difuzat, pe 17 decembrie.

     “The Hobbit: The Battle of the Five Armies”, al treilea film din trilogia care transpune pe marile ecrane Hobbitul de J.R.R. Tolkien, intră pe 19 decembrie în cinematografele din România.

    Filmul ce încheie seria oferă o concluzie epică a adventurilor lui Bilbo Baggins, Thorin Oakenshield şi ale Companiei Piticilor. După ce îşi revendică pământul natal de la dragonul Smaug, compania eliberează o forţă mortală în lume. Furios, Smaug îşi revarsă supărarea pe populaţia lipsită de apărare din Lake Town.

    Thorin este atât de obsedat de comoara revendicată, încât sacrifică prietenia şi onoarea pentru a o păstra, în ciuda eforturilor disperate ale lui Bilbo de a-l face să ia decizia corectă. Bilbo apelează la o soluţie extremă, iar dezastrul se extinde, căci Sauron trimite patru legiuni de orci pentru a lua cu asalt Muntele Singuratic. Pentru a se apăra, rasa piticilor, a elfilor şi a oamenilor trebuie să ia o decizie: se unesc sau vor fi distrue. Bătălia celor cinci armate îl surprinde pe Bilbo luptând din răsputeri pentru viaţa sa şi a prietenilor săi, în timp ce soarta Pământului de Mijloc este în joc.