Tag: cumparare

  • EximBank sprijină GFR pentru preluarea companiei de transport feroviar BDZ din Bulgaria

     “Banca de Export-Import a României – EximBank a aprobat recent un mix de produse pentru Grup Feroviar Român (GFR) în vederea achiziţionării de către a companie a BDZ Freight Services EOOD Bulgaria, compania naţionala de transport feroviar din ţara vecină. Ţinând cont, pe de o parte, de cadrul legal – Legea 96/2000 – potrivit căruia banca efectuează operaţiuni specifice de finanţare şi garantare pentru promovarea investiţiilor româneşti în străinătate, dar şi de strategia EximBank de susţinere a companiilor româneşti cu proiecte în afara ţării, a fost stabilit un parteneriat strategic cu Grup Feroviar Român pentru acordare de sprijin financiar în vederea achizitionării unor companii din afara României”, se arată într-un comunicat transmis de EximBank, care nu menţionează ce cuprinde mixul de produse.

    GFR, care participă şi la privatizarea CFR Marfă, a anunţat în luna februarie că a îndeplinit cerinţele de calificare şi a intrat pe lista scurtă pentru privatizarea companiei BDZ Cargo din Bulgaria

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazinul IKEA retrage de pe piaţă cana LYDA

    Compania IKEA a primit 20 sesizări cu privire la faptul că fundul cănii LYDA s-a desprins în timpul folosirii la temperaturi ridicate. Pentru a evita posibilitatea ca utilizatorul să se frigă, produsul a fost imediat retras de la vânzare din toate magazinele IKEA din lume şi au început investigaţiile, arată un comunicat al companiei.
    Testele realizate până în acest moment au reflectat un defect  la un număr restrâns de produse, care determină o sensibilitate la diferenţele de temperatură. Cercetările vor continua până la identificarea şi eliminarea cauzei profunde care a dus la desprinderea fundului.
    Între timp, compania IKEA a sistat vânzarea produsului şi invită toţi consumatorii să îl returneze, pentru a primi în schimb contravaloarea acestuia. Niciun alt tip de căni comercializate în magazinele IKEA din lume nu este afectat de această  acţiune de retragere de pe piaţă.
    Cana LYDA a intrat în gama de produse de pe rafturile magazinelor IKEA din toată lumea în august 2012 şi a fost retrasă de la vânzare în aprilie 2013, după prima sesizare. Cănile LYDA au fost produse în Thailanda şi au fost vândute în toate magazinele IKEA din lume în perioada august 2012 – aprilie 2013, în număr de 220.000 bucăţi, ce se identifică după următoarele coduri de produs:
    302-033-79 LYDA Cană 59 cl       
    502-033-78 AP, JP LYDA Cană 59 cl
       
    Pe plan local, magazinul IKEA din Bucureşti a comercializat până la data retragerii 1.105 căni LYDA cu codul de produs 302-033-79, la preţul de 17,99 lei şi nu a primit nicio sesizare. Articolul cu codul 502-033-78 nu a fost disponibil pentru vânzare în România.
    Clienţii care au un produs cu codul 302-033-79, cumpărat din magazinul IKEA din Băneasa sunt invitaţi la departamentul de Relaţii cu Clienţii din magazin pentru a-l returna şi a-şi primi banii înapoi, începând cu 5 iunie 2013.

     

  • Criza afectează vacanţele: Câţi români şi-au petrecut concediile anul trecut în străinătate

     Aproape 770.000 de români au fost anul trecut în străinătate în vacanţe, în scădere cu 11%. “Scăderea de anul trecut are mai multe explicaţii: dispariţia de pe harta turistică a Tunisiei şi Egiptului, din cauza tulburărilor politice, imaginea încă nerefăcută în 2012 a Greciei şi majorările de tarife în staţiunile din Turcia, care au făcut această destinaţie mult mai greu accesibilă pentru unii”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, directorul general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    În schimb, numărul celor care au mers peste graniţe cu afaceri sau în interes de serviciu anul trecut a depăşit 57.000, faţă de puţin peste 43.500 în anul 2011. Aproape 90% dintre românii plecaţi în interes de business în străinătate au ajuns în diverse oraşe din Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mariana Câmpeanu, despre fiul său, deferit justiţiei de DNA: Sunt convinsă de nevinovăţia lui

     “Am luat notă de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind trimiterea în judecată a conducerii Registrului Auto Român, decizie pe care nu o comentez. Sunt întru totul convinsă de nevinovăţia fiului meu, Flavius Câmpeanu, nevinovăţie ce va fi dovedită în instanţă. Am încredere în actul de justiţie şi cred cu convingere că hotărârile instanţei vor fi în spiritul şi litera legii”, afirmă ministrul Muncii, într-un comunicat remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

    Mariana Câmpeanu ţine să sublinieze totodată că între activitatea sa de ministru şi cazul conducerii RAR nu există nicio legătură.

    “Aş vrea să separăm net acest caz de activitatea şi mandatul meu de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, între acestea nefiind nici o legătură”, spune ministrul Muncii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niciun potenţial investitor nu a cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Poştei Române

     “Până în acest moment nu a fost niciun investitor”, a spus Smeeianu.

    Potenţialii investitori interesaţi să participe la privatizarea Poştei au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante, după ce ANAF a calculat, în urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).

    “ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informaţională”, au declarat agenţiei MEDIAFAX, săptămâna trecută, surse din companie.

    În total, compania are în prezent obligaţii fiscale ce depăşesc 240 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul energiei din România, ajustat pentru puterea de cumpărare, depăşeşte media UE

     La gaze, preţul din România a crescut tot cu 4,4%, la 2,7 euro pe 100 kWh, tarif care devine dublu odată raportat la puterea de cumpărare, dar rămâne sub media UE.

    Preţurile la energie electrică pentru populaţie au crescut cu 6,6% în UE în a doua jumătate a anului trecut raportat la perioada corespunzătoare din 2011, în timp ce tarifele la gaze naturale au urcat cu 10,3%, potrivit datelor anunţate luni de Eurostat.

    Astfel, preţul mediu la energia consumată de populaţie a urcat în UE la 19,7 euro pe 100 kWh, în timp ce la gaze a fost înregistrat un preţ mediu de 7,2 euro pe 100 kWh.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSARUL VALIZA – Becali: Am falsificat data pe actul privind cumpărarea unui teren, l-am pus pe Piţurcă să semneze

     Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a început în jurul orei 12.45 judecarea recursului procurorilor anticorupţie în dosarul “Valiza”, formulat după ce un alt complet de la instanţa supremă a dispus achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino.

    La începutul şedinţei de judecată, preşedintele completului, judecătoarea Livia Stanciu, a dispus ca lui Gigi Becali să îi fie scoase cătuşele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul energiei din România depăşeşte media UE

     La gaze, preţul din România a crescut tot cu 4,4%, la 2,7 euro pe 100 kWh, tarif care devine dublu odată raportat la puterea de cumpărare, dar rămâne sub media UE.

    Preţurile la energie electrică pentru populaţie au crescut cu 6,6% în UE în a doua jumătate a anului trecut raportat la perioada corespunzătoare din 2011, în timp ce tarifele la gaze naturale au urcat cu 10,3%, potrivit datelor anunţate luni de Eurostat.

    Astfel, preţul mediu la energia consumată de populaţie a urcat în UE la 19,7 euro pe 100 kWh, în timp ce la gaze a fost înregistrat un preţ mediu de 7,2 euro pe 100 kWh.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazinele de tip discount, vizitate cel puţin o dată pe lună pentru cumpărături. Ce produse preferă clienţii

     “Imaginea comerţului modern este în continuă schimbare şi în 2013. Jucătorii de pe piaţa de retail din România îşi fac din ce în ce mai mult simţită prezenţa, atât printr-un număr mai mare de magazine, cât şi prin acţiuni de promovare intensă în media. Anul trecut, aceste acţiuni s-au reflectat într-o creştere a comerţului modern cu un punct procentual faţă de 2011, atrăgând 49% din valoarea totală a pieţei de FMCG pentru consumul acasă. În ultimul trimestru al anului 2012, raportul dintre comerţul modern şi cel tradiţional a ajuns la 50/50 în valoare”, se arată într-un comunicat al GfK România.

    În acest context, formatul de tip discount acoperă 9% din cheltuielile gospodăriilor din România pentru bunuri de larg consum. În comparaţie cu 2011, se remarcă o creştere de 11% în valoare absolută.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TVR va cumpăra, în leasing, 140 de autoturisme

     Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat, pe 15 mai, demararea procedurilor de achiziţie a 140 autoturisme.

    Componenţa comisiei de evaluare a ofertelor este următoarea: Liviu Nicolescu, preşedinte, Horia Cazan, Dan Ciobanu, Daniel Mandache, Mariana Dudu, membru supleant Dorel Dick, potrivit Hotărârii CA numărul 49 din 15 mai.

    Conform aceluiaşi document, de punerea în aplicare a hotărârii răspunde Direcţia Studiouri Centrale din TVR.

    Hotărârea a fost adoptată cu zece voturi “pentru” (Claudiu Săftoiu, Radu Carp, Romina Gabriela Surugiu, Claudiu Brânzan, Sorin Burtea, Raico Cornea, Lucia Hossu Longin, Ada Meseşan, Cristian Niţulescu şi Nagy Zoltan Levente) şi o abţinere (Valentin Nicolau), în timp ce Nicoleta Nicolicea şi Gabriel Tufeanu nu au votat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro