Tag: actiuni

  • Nokia şi-a redus semnificativ pierderile în primul trimestru, însă vânzările au scăzut cu 20%

     Acţiunile compainei finlandeze au scăzut joi la Helsinki cu până la 6,6%, potrivit Bloomberg.

    Media estimărilor analiştilor indica vânzări de 6,52 miliarde euro pentru Nokia în primele trei luni ale anului, faţă de nivelul de 7,35 miliarde euro raportat pentru perioada corespunzătoare a anului trecut.

    Vânzările smartphone-urilor Lumia, cu sistem de operare Microsoft Windows, au crescut la 5,6 milioane de unităţi, de la 4,4 milioane în ultimele trei luni ale anului trecut.

    Cu toate acestea, Nokia se menţine la mare distanţă pe piaţă de Samsung Electronics şi Apple, care vând cumulat peste 100 milioane de smartphone-uri pe trimestru.

    “Acţionăm strategic şi aducem inovaţii pe piaţă pentru a depăşi dificultăţile”, a declarat într-un comunicat directorul general al Nokia, Stephen Elop.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATE Bank România, vândută cu 10,3 milioane de euro. Dorinel Umbrărescu a cumpărat subsidiara

     Tranzacţia a fost anunţată miercuri seara de MEDIAFAX.

    Transferul va avea loc după finalizarea transferului majorităţii activelor şi pasivelor către Piraeus Bank România, precum şi după obţinerea avizului autorităţilor de reglementare.

    “Transferul va avea loc după finalizarea separării majorităţii activelor şi pasivelor ATE Bank România şi integrarea acestora în Piraeus Bank România”, se arată într-un comunicat transmis de banca elenă bursei din Atena.

    Agenţia MEDIAFAX a publicat în luna octombrie a anului trecut că ATE Bank România, preluată la mijlocul anului trecut de Piraeus Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 de milioane de euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv SIF-urile, iar capitalurile să ajungă la 200 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul a vândut integral pachetul de 15% din Transgaz, pentru 72 milioane euro

     “Preţul la care s-a adjudecat este de 179 lei pe acţiune, ceea ce ne permite să încasăm 72 milioane euro. Este baza de pornire pentru celelate privatizări pe care le vom avea în acest mod”, a afirmat Niţă.

    El a spus că această ofertă publică secundară este un succes şi “un bun început” pentru alte listări ale pachetelor minoritare din companiile de stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţă: Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt. Nu mai vindem acţiuni Petrom

     “Nu cred că vindem acţiunile la Petrom, am în vedere un alt mod de lucru. Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt”, a afirmat Niţă într-o conferinţă de presă.

    În 2011 statul a încercat să vândă pe bursă aproape 10% din acţiunile pe care le mai are la OMV Petrom, dar a eşuat, investitorii nefiind interesaţi să cumpere titlurile.

    Totodată, la privatizarea Petrom, în 2004, statul a promis angajaţilor companiei că vor primi până la 8% din acţiuni. Până în prezent însă angajaţii nu au primit aceste acţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursa a revenit pe plus ieri, dar volumele de tranzacţionare rămân anemice

    Bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere în ultima oră a şedinţei de ieri şi a încheiat în urcare cu 0,56% (indicele BET-C), într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au recuperat o parte din corecţia de luni şi s-au întors spre preţul maxim istoric atins vineri.

    Acţiunile FP au scăzut cu 0,5% în prima jumătate de oră a şedinţei, urmând linia descendentă a pieţei, după ce luni au coborât cu peste 2%. După primele 30 de minute, preţul titlurilor Fondului Proprietatea s-a întors pe verde, iar volumele de tranzacţionare au început să crească.

    Astfel, la închiderea pieţei principale, titlurile Fondului Proprietatea erau cotate la 0,6605 lei, preţ cu 0,69% peste nivelul de luni. Operaţiunile cu aceste titluri au cumulat 8,2 mil. lei. Vineri, acţiunile FP au închis la 0,67 lei, apropiindu-se de maximul istoric atins pe bursă în ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune. Cotaţia de la finalul primei şedinţe la BVB a fost de 0,6495 lei.

    „Preţul acţiunilor Fondului Proprietatea are o motivaţie să fie mai stabil de când a fost anunţat programul de răscumpărare, având în vedere că este vorba de o cantitate destul de mare. Totuşi, cred că nu va face notă discordantă de mersul general al pieţei atunci când aceasta are o mişcare destul de evidentă“, a declarat Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Consorţiul Swiss Capital – BRD a depus singura ofertă pentru intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia – surse

     Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către brokerii interesaţi a fost luni, 15 aprilie, ora 12:00.

    Unele companii mari de brokeraj şi bănci au discutat şi chiar au format câteva consorţii pentru a participa la intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia, însă, după mai multe analize, au decis să nu mai participe.

    Caietul de sarcini a costat 8.000 euro plus TVA, iar participanţii la licitaţie trebuia să depună o garanţie de participare de 30.000 de euro

    Valabilitatea ofertei depuse la licitaţie este de patru luni de la data deschiderii, respectiv luni, 15 aprilie, ora 13:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consorţiul Swiss Capital – BRD a depus singura ofertă pentru intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia – surse

     Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către brokerii interesaţi a fost luni, 15 aprilie, ora 12:00.

    Unele companii mari de brokeraj şi bănci au discutat şi chiar au format câteva consorţii pentru a participa la intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia, însă, după mai multe analize, au decis să nu mai participe.

    Caietul de sarcini a costat 8.000 euro plus TVA, iar participanţii la licitaţie trebuia să depună o garanţie de participare de 30.000 de euro

    Valabilitatea ofertei depuse la licitaţie este de patru luni de la data deschiderii, respectiv luni, 15 aprilie, ora 13:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce este de urmărit pe bursă săptămâna aceasta

    Marţi, 16 aprilie, se închide oferta publică de vânzare a 15% din acţiunile Transgaz şi va fi anunţat preţul de ofertă. Investitorii instituţionali au putut subscrie acţiuni Transgaz la preţuri cuprinse între un minim de 171 de lei şi 230 de lei, iar pe baza ordinelor lor se va stabili preţul de închidere a tranzacţiei. Investitorii de retail au avut şi ei alocate două traşe în care au putut subscrie la preţul fix de 230 de lei, dar în final vor plăti acelaşi preţ ca şi investitorii instituţionali. Mai mult, investitorii de pe tranşa mică, unde au fost acceptate subscrieri de până la 1.000 de acţiuni, care au subscris în primele trei zile ale ofertei, vor primi un discount de 5% faţă de preţul de ofertă.

    Miercuri, 17 aprilie, este ultima zi în care investitorii pot cumpăra acţiuni SIF Moldova (SIF2) pentru a beneficia de dividende. Joi, 18 aprilie, dividendele expiră (data ex-divided). Dividendul brut pe acţiune la SIF Moldova este de 0,24 lei/acţiune, iar randamentul este de 16,8%, raportat la preţul de vineri, de 1,425 lei/acţiune. Joi, acţiunile SIF2 se vor corecta cu o valoare apropiată de cea a dividendului. Plăţile încep în termen de 60 de zile de la publicarea hotărârilor AGA în Monitorul Oficial.

    Joi, 18 aprilie, sunt adunările generale ale acţionarilor de la BRD şi Biofarm (BIO). La Biofarm, consiliul de administraţie a propus un dividend de 0,013 lei/acţiune (5,64% din preţul acţiunilor). BRD nu distribuie dividende deoarece a avut pierderi în 2012.

    Vineri, 19 aprilie, sunt adunările generale ale acţionarilor la Broker Cluj (BRK) şi SIF Oltenia (SIF5). Miza mai mare este la SIF Oltenia, unde va fi ales un nou consiliu de administraţie pentru următorii patru ani, însă cel mai probabil AGA se va ţine sâmbătă, la a doua convocare. Tudor Ciurezu, preşedintele CA, şi candidaţii propuşi de omul de afaceri Florin Pogonaru sunt favoriţi la câştigarea alegerilor.

    Sâmbătă, 20 aprilie, este convocată adunarea generală a acţionarilor la SIF Transilvania (SIF3). Şi aici miza este ridicată, deoarece pe ordinea de zi este alegerea unui nou consiliu de administraţie. Preşedintele SIF3, Mihai Fercală, a mai propus şi trecerea la un sistem de conducere dualist, cu directorat şi consiliu de supraveghere, propunere ce va fi dezbătută în AGA extraordinară.

    Alte AGA: Sinteza Oradea (STZ, 16 apr.), Farmaceutica Remedia Deva (RMAH, 17 apr.), Vrancart Adjud (VNC, 17 apr.), Comelf Bistriţa (CMF 18 apr.), Alumil Rom Industry (ALU, 19 apr.), Electroaparataj Bucureşti (ELJ, 20 apr.)

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

     

  • Insula familiei Onassis, vândută unui oligarh rus. Ce preţ a plătit miliardarul care deţine AS Monaco şi acţiuni la Bank of Cyprus

     Despre Rîbolovlev, care are o avere estimată la 10 miliarde de euro, se spune că ar deţine aproximativ 10% din acţiunile Bank of Cyprus, cea mai mare bancă din Cipru, participaţie care va scădea însă în urma programului de restructurare a sectorului bancar cipriot, impus de zona euro.

    Insula Skorpios, cunoscută ca insula privată a miliardarului Aristotel Onassis, decedat în 1975, a fost evaluată de publicaţii de profil financiar la circa 200 de milioane de dolari.

    Omul de afaceri rus, cu investiţii importante în sectorul imobiliar, a finalizat achiziţia după mai multe luni necesare pentru întocmirea actelor, potrivit publicaţiei elene Kathimerini.

    Pe Insula Skorpios sunt înmormântaţi Aristotel Onassis, precum şi mama şi unchiul Athinei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toyota, Honda şi Nissan au rechemat peste 3 milioane de automobile pentru o defecţiune la airbag-uri

     Toyota a retras 1,73 milioane de autovehicule, iar Honda aproximativ 1,14 milioane, deciziile celor două companii afectând clienţii de pe mai multe continente. Nissan a rechemat 137.000 de maşini în Japonia, transmite Bloomberg.

    Airbag-urile suspectate a fi defecte sunt produse de compania japoneză Takata, ale cărei acţiuni s-au prăbuşit joi cu 15%.

    Potrivit Toyota, defecţiunea poate cauza activarea la întâmplare a airbag-urilor pentru locurile din faţă sau a sistemului de blocare a centurilor de siguranţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro