Tag: industrie

  • Cautam muncitori chinezi si pakistanezi

    Cateva sute de oameni stau la rand in fata unei cladiri. Inauntru, cei care fusesera mai devreme la coada fac ziduri din caramida, tencuiesc, pun faianta sau construiesc de la zero un circuit electric pe niste panouri din coltul unei sali. In tot acest rastimp sunt cronometrati, iar la urma fiecare este verificat de o comisie de specialitate. Nu sunt imagini de la vreun proces de recrutare organizat la Bucuresti de firme vestice pentru selectarea muncitorilor autohtoni, ci de unul organizat intr-un oras mare din China, la care localnicii au participat in speranta obtinerii unui contract de munca in Romania.

    Imaginile sunt surprinse in mai multe poze, trecute in revista rand pe rand de catre Roxana Prodan, presedintele Patronatului Agentilor Economici Acreditati pentru Ocuparea si Plasarea Fortei de Munca, adica 56 de firme specializate in intermedierea contractelor de munca pentru straini. "Totul este cat se poate de serios. Companiile de recrutare straine ii cheama pe cei ce se incadreaza in descrierea postului, iar la testari pot participa si reprezentanti ai potentialilor angajatori", spune Prodan, incercand parca sa linisteasca temerile celor care s-ar teme de calitatea fotei de munca asiatica.

    Muncitorii chinezi, indieni, turci sau pakistanezi au ajuns astfel sa fie considerati de societatile de constructii ca o posibila solutie la criza de mana de lucru. "Nu vad alte solutii pe termen scurt. Sunt probleme foarte mari, iar societatile contracteaza proiecte in continuare", spune Razvan Niculescu-Aron, vicepresedintele Patronatului Societatilor din Constructii (PSC). Dupa el, iarna nu va ajuta cu nimic: vor urma probabil doua luni de pauza, iar constructorii s-ar putea trezi la venirea primaverii ca au si mai putini muncitori decat acum.

    Deficitul de forta de munca in acest sector este estimat la un minim de 160.000 de lucratori, raportat la numarul actual al celor ce muncesc in constructii – 360.000 de persoane. Constructorii spun ca deficitul se manifesta atat in cazul fortei de munca necalificata – spre exemplu, s-a ajuns la situatia in care un muncitor cere un salariu cu 30% mai mare daca lucreaza la un proiect din nordul Bucurestiului comparativ cu alte zone ale Capitalei -, cat si in cazul muncitorilor calificati. Acestia, zidari sau faiantari, solicita adesea salarii si de 1.000 de euro pe luna, potrivit reprezentantilor patronatului de profil.

    Numai ca alternativa asiatica nu este ieftina. "In medie, un muncitor calificat chinez vine in Romania pentru 635 de dolari pe luna, la care se adauga bonuri de masa si cazarea. Altfel nu ar avea de ce sa vina, cand la el acasa poate castiga 300-400 de dolari", spune Prodan. Chiar si asa, unii patroni de societati de constructii spun ca forta de munca straina poate fi o varianta mai ieftina. "Va fi din ce in ce mai greu sa gasesti forta de munca. Am inteles ca optiunea chineza este o alternativa. Daca va fi necesar, sunt dispus sa platesc, spre exemplu, salarii de 800 de dolari net", spune Vasile Turcu, proprietarul grupului de firme Romconstruct. Omul de afaceri, care este mai cunoscut pentru statutul sau de actionar al clubului de fotbal Dinamo Bucuresti, spune ca are in acest moment ingineri romani carora le plateste salarii de doar 6.000-7.000 de lei pe luna, la care se adauga niste bonusuri.

    "Le vom da muncitorilor niste norme, si daca le vor indeplini si se vor dovedi cu adevarat calificati pentru posturi, noi vom fi multumiti", adauga Turcu.

    Numarul strainilor care au primit in primul trimestru al acestui an aviz pozitiv pentru sedere in Romania a fost de aproximativ 4.300, cu peste 60% mai mult fata de aceeasi perioada a lui 2006, potrivit statisticilor Ministerului Administratiei si Internelor. Numarul maxim de permise de munca stabilit de autoritati pentru acest an a fost de aproximativ 12.000, dublu fata de 2006. Pentru la anul, Roxana Prodan estimeaza ca vor depune cereri pentru permis de munca, numai pentru domeniul constructiilor, 5.000-6.000 de muncitori straini, majoritatea urmand sa fie solicitati pentru lucrarile de infrastructura. In constructii lucreaza acum cateva mii de muncitori straini, potrivit estimarilor patronatelor de profil.

    Reprezentantii societatilor de constructii spun ca se vor aduce in 2008 atatia muncitori cati vor fi necesari, urmand ca, daca va fi nevoie, sa se faca presiuni asupra autoritatilor pentru majorarea plafonului de permise de munca pentru straini. Presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor in Constructii (ARACO), Laurentiu Plosceanu, spune ca se va recurge chiar la negocieri directe cu patronatele si societatile de profil din alte state, cele din spatiul fostei Iugoslavii fiind primele tinte. El considera ca aducerea muncitorilor straini trebuie sa fie completata de cresterea salariilor din industrie, pentru a opri exodul de forta de munca autohtona. "Salariul mediu ar trebui sa ajunga in urmatorii ani la 600-700 de euro, echivalentul celui din Polonia sau Ungaria. Trebuie sa corelam insa aceste majorari salariale cu o crestere a productivitatii", spune Plosceanu.

    Patronatul a decis de curand ca salariul minim brut in constructii sa fie de la inceputul anului viitor de 570 lei brut pe luna (aproape 164 de euro), existand posibilitatea ca aceasta sa creasca pana la 800 de lei pana in 2009. Potrivit Institutului National de Statistica, salariul mediu net in sectorul constructiilor a ajuns in luna septembrie la 891 de lei (255 de euro), cu peste 21% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. Constructorii spun insa ca salariile reale sunt mai mari, deoarece multi muncitori doresc sa lucreze fara contract de munca, pentru a putea sa plece mai usor in eventualitatea unei oferte salariale mai bune.

    Unele companii au recurs deja la angajarea muncitorilor straini, cum ar fi cazul americanilor de la Bechtel, care au angajat 100 de turci pentru lucrarile la Autostrada Transilvania, sau al companiei romanesti Coifer, care a angajat 100 de muncitori originari din India. O companie de constructii care doreste sa aduca muncitori straini si apeleaza la o firma de recrutare specializata plateste in medie un tarif de 300 de euro pe muncitor, potrivit Roxanei Prodan. Acesta reprezinta tariful pentru pachetul maxim de servicii, care include organizarea procesului de selectie in tara de origine si intocmirea documentatiilor necesare, durata minima a unui contract de munca fiind de un an. In plus, antreprenorul va trebui sa plateasca si taxe de circa 250 de euro pe angajat, tariful firmelor de intermediere si taxele obligatorii fiind considerate de Vasile Turcu ca fiind "acceptabile, daca situatia o va cere".

    Cu toate acestea, procentul firmelor care au intentii certe pentru aducerea fortei de munca din strainatate este relativ redus, potrivit unui studiu intocmit de catre Fundatia Soros. "Intr-un viitor apropiat, imigratia nu pare sa constituie o optiune serioasa. Numai 7% dintre firme intentioneaza sa aduca forta de munca din strainatate, iar un procent apropiat (9%) se declara indecise, fara a respinge insa aceasta posibilitate", se mentioneaza in studiul "Piata fortei de munca din Romania si imigratia", realizat in randul a 600 de companii din constructii, industria textila si sectorul turistic – cate 200 din fiecare domeniu.

    Potrivit autorilor studiului, cea mai mare parte dintre firme au recurs la investitii pentru cresterea productivitatii, la tehnologizare si la introducerea de ore suplimentare, existand totusi si un procent de 17% din companii care au fost nevoite isi restranga activitatea din cauza deficitului de personal. "Exista riscul supraincalzirii pietei, pentru ca firmele de constructii nu pot face fata lucrarilor pe care le-au contractat. Am firme de constructii care imi spun ca nu pot sa execute toate proiectele, pentru ca nu dispun de forta de munca necesara", confirma Laurentiu Plosceanu.

  • Ideal Heat: Vrem 1,5 milioane de euro din primul an

    Pentru primul an de activitate al reprezentantei din Romania, compania estimeaza o cifra de afaceri de minimum 1,5 milioane de euro, provenita in special de la sectorul rezidential.

    IDL Heaters ofera in special solutii de incalzire outdoor, pentru spatii mari si deschise precum centrele comerciale, stadioane, aeroporturi sau hale industriale.

    Compania isi propune pentru 2009 o investitie greenfield, "de cateva milioane de euro", intr-o fabrica proprie in Romania situata intr-un oras cu acces la transportul maritim; vizate sunt la acest moment Galatiul si Constanta. Constructia ar urma sa dureze un an iar productia efectiva sa inceapa din 2010.

    "In urmatorii zece ani Romania va fi varf de lance in constructii si in plus prin ridicarea fabricii din Romania ne vom extinde prin reprezentante in alte state din Europa Centrala si de Est si zona CSI", a declarat Gabriel Oprea, director Ideal Heat Romania, care estimeaza ca dupa 2010 vanzarile reprezentantei locale ar putea ajunge la "10-15 milioane de euro".

    Compania va inaugura in ianuarie 2008 o reprezentanta si in Republica Moldova, urmand ca in primul trimestru sa mai deschida una in Serbia si Muntenegru.

  • Aproape 300.000 de masini noi in 10 luni

    Peste o treime din totalul masinilor vandute in Romania in primele 10 luni din acest an, adica 258.0000 de unitati, au fost cumparate de bucuresteni, ceea ce inseamna ca aproximativ unul din 20 de locuitori ai Capitalei a achizitionat un automobil in 2007, potrivit Ziarului Financiar.

    In luna octombrie dealerii auto din Capitala au comercializat 10.053 de unitati, ceea ce reprezinta mai mult de o treime din totalul vanzarilor de 29.347 de automobile, realizate la nivel national. Volumul vanzarilor de automobile a crescut in luna octombrie cu 10%, comparativ cu acelasi interval al anului trecut, cand au fost inmatriculate putin peste 9.000 de unitati.

    "Este normal sa se intample in acest fel. Situatia se datoreaza puterii economice a Capitalei, iar ponderea in vanzari va incepe sa scada odata cu cresterea venitului mediu in provincie la aproximativ 500 de euro, nivelul mediu de castig al unui client care cauta o masina noua", a declarat Radu Cristian, director comercial Trust Motors, importatorul Peugeot in Romania.

    Un alt factor care a contribuit la cresterea vanzarilor de autoturisme in Capitala il reprezinta concentratia mare de centre de vanzare ale importatorilor si producatorilor auto. Astfel, o parte semnificativa, de pana la 20% din volumul total al masinilor comercializate, sunt achizitionate de clienti din afara Bucurestiului care nu au pe plan local un showroom al marcii dorite.

    GASITI ATASAT MAI MULTE DATE LEGATE DE CELE MAI VANDUTE MARCI AUTO DIN ROMANIA

  • Aproape 300.000 de masini noi in 10 luni

    Peste o treime din totalul masinilor vandute in Romania in primele 10 luni din acest an, adica 258.0000 de unitati, au fost cumparate de bucuresteni, ceea ce inseamna ca aproximativ unul din 20 de locuitori ai Capitalei a achizitionat un automobil in 2007, potrivit Ziarului Financiar.

    In luna octombrie dealerii auto din Capitala au comercializat 10.053 de unitati, ceea ce reprezinta mai mult de o treime din totalul vanzarilor de 29.347 de automobile, realizate la nivel national. Volumul vanzarilor de automobile a crescut in luna octombrie cu 10%, comparativ cu acelasi interval al anului trecut, cand au fost inmatriculate putin peste 9.000 de unitati.

    "Este normal sa se intample in acest fel. Situatia se datoreaza puterii economice a Capitalei, iar ponderea in vanzari va incepe sa scada odata cu cresterea venitului mediu in provincie la aproximativ 500 de euro, nivelul mediu de castig al unui client care cauta o masina noua", a declarat Radu Cristian, director comercial Trust Motors, importatorul Peugeot in Romania.

    Un alt factor care a contribuit la cresterea vanzarilor de autoturisme in Capitala il reprezinta concentratia mare de centre de vanzare ale importatorilor si producatorilor auto. Astfel, o parte semnificativa, de pana la 20% din volumul total al masinilor comercializate, sunt achizitionate de clienti din afara Bucurestiului care nu au pe plan local un showroom al marcii dorite.

    GASITI ATASAT MAI MULTE DATE LEGATE DE CELE MAI VANDUTE MARCI AUTO DIN ROMANIA

  • Lafarge: Inca un milion de tone de ciment in 2008

    In acest moment, capacitatea totala de productie a Lafarge Ciment este de 5,5 milioane de tone iar investitia pentru o mari cu un milion de tone va insemna o investie de 58 de milioane de euro din partea companiei.

    "Sectorul constructiilor este unul dintre cele mai dinamice din Romania si ne asteptam ca aceasta crestere sa continue si in urmatorii ani. Astfel, am decis cresterea capacitatii de macinare, ambalare in saci si ambalare-paletizare la cele trei uzine de ciment ale grupului din Medgidia, Hoghiz si Targu-Jiu", a declarat ieri Questiaux.

    Cifra de afaceri a grupului va fi in 2007 de circa 400 de milioane de euro, in crestere cu 20% fata de anul trecut. Oficialii Lafarge se asteapta ca ritmul de crestere sa se pastreze si in 2008.

  • SantiVia, un nou brand Angst

    Producatorul de mezeluri Angst a lansat o noua marca, SantiVia, dedicata persoanelor interesate de un regim de viata sanatos. Cele sapte produse ale gamei au un nivel redus de grasimi, nu contin gluten si au sub 160kcal/100g. Chiar din primele zile de vanzare, "produsele au intrat rapid in circuit, ajungand la circa 5% din vanzari", declara Stefan Padure, vicepresedinte al grupului Angst. Segmentul principal de clientii il constituie femeile cu varste intre 35 si 55 de ani si cu venituri de peste 600 de euro. "Pentru dezvoltarea noii game a fost nevoie de aproape doi ani", spune Padure.

  • Tymbark cumpara paste fainoase

    Ca urmare, Lubella S.A. va prelua controlul facilitatii de productie din Oradea, al marcii Arnos si al unei cote de aproape 10% din piata romaneasca de paste fainoase (cote valorice, sursa Nielsen, iunie-iulie 2007). Tymbark Maspex, prezenta pe piata romaneasca din 1996, produce in fabrica la Valenii de Munte si are in portofoliu marcile sucurile Tedi, nectarul Tymbark, La Festa (cicolata si cappucino), ceaiurile instant Ekland si crema pudra pentru cafea Coffeeta.

  • Amway, afaceri de peste 35 mil. euro

    Potrivit Euromonitor, piata romaneasca a cosmeticelor si produselor de ingrijire personala ar putea ajunge in acest an la peste 2,4 mld. lei (720 mil. euro), in crestere cu circa 13% fata de 2006.
    Produsele companiei sunt distribuite prin intermediul a peste 50.000 de reprezentanti directi, in sistem multi-level-marketing (MLM). Cele mai multe comenzi sunt acoperite de Capitala, insa contribuie semnificativ si clientii din Iasi, Cluj si Constanta. Valoarea medie a unei comenzi ajunge la 100 de euro.
    De zece ani pe piata locala, Amway mizeaza si pe sistemul de vanzari prin Internet, care reprezinta 70% din totalul comenzilor catre companie, in conditiile in care in 2001 acopereau doar 15% din vanzari. "Magazinul propriu contribuie cu 20% la totalul vanzarilor, restul de 10% reprezentand comenzi care depasesc 1.400 de euro si care nu pot fi facute online", completeaza George Popescu.
    Pentru anul viitor, Popescu spera la afaceri mai mari cu cel putin 20%. "Vom lansa cateva marci care ne vor salta cu siguranta vanzarile. Este vorba de o crema de lux a carei imagine este Sandra Bullock si o serie de produse din gama Nutrilite", explica Popescu.
    |n prezent, Amway comercializeaza la nivel local, in sistem multi-level-marketing, peste 700 de produse pe diverse segmente, dinre care peste 60.000 au fost aduse pe piata locala anul acesta.
    Ponderea cea mai mare din vanzari – aproximativ 60%, o au produsele de sanatate si frumusete.
    "Strategia de vanzari a companiei se va axa in continuare pe aceste doua mari categorii", precizeaza branch manager-ul Amway Romania.
    Pe acelasi segment de piata cu Amway, care apartine gigantului Alticor, activeaza
    si Avon, Oriflame, Zepter sau Forever Living Products. Datorita portofoliului de produse (10 game diferite: cosmetice, suplimente alimentare, produse de ingrijire personala, de ingrijire a locuintei, vase de gatit, sisteme de tratare a apei, precum si o gamă de produse premium constand in parfumuri, lenjerie si bijuterii.), compania intra in competitie si cu Beiersdorf, Procter & Gamble, Henkel sau Unilever.
    Amway Corporation a fost infiintata in 1959 de catre Jay Van Andel si Rich DeVos si este astazi una dintre cele mai mari companii de vanzari directe din lume. Amway face parte din familia companiilor Alticor, care a inregistrat vanzari mondiale de retail de 6,3 miliarde de dolari in 2006 prin intermediul a peste 3 milioane de reprezentanti.

  • Valmar: Piata auto, plus 10% la anul

    Anul acesta, vanzarile totale vor atinge nivelul de 350.000 de autovehicule, in crestere cu 20% fata de anul trecut. In concordanta cu aprecierile APIA, Automobile Dacia estimeaza ca vanzarile de autovehicule noi vor atinge nivelul de 349.000 de unitati la sfarsitul acestui an, in crestere cu aproximativ 20% in comparatie cu anul trecut. Din aceasta valoare, 315.000 reprezinta autoturisme si 34.000 utilitare.
    Potrivit unor estimari din piata, valoarea pietei autoturismelor va depasi pana la sfarsitul acestui an pragul de 3-3,5 miliarde de euro. In ritm de crestere s-au aflat in acest an si importurile de automobile second-hand care, potrivit oficialului APIA, vor ajunge pana la sfarsitul anului la 113.000 de unitati. Cresterea vanzarilor de masini second-hand va inregistra in acest an un nivel de aproape 23%, similar cu cel al pietei de automobile noi.

    O importanta deosebita in cresterea pietei din anii urmatori o va avea si programul de innoire a parcului auto, care a presupus in ultimii trei ani scoaterea din circulatie a aproape 50.000 de automobile mai vechi de 12 ani prin casare si acordarea unei subventii pentru o noua achizitie. Procesul a avut ca efect si aprecierea in volum a vanzarilor, importatorii aducand in piata oferte adaptate, in special pentru segmentul de pret de 10.000 de euro care a atras cele mai multe vanzari.

    Cititi un articol despre noul sef al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) in numarul 159 al BUSINESS Magazin, care va aparea pe piata in aceasta saptamana.

  • Familia Tudorache preia controlul Montero

    "Newarch a fost infiintat anul trecut in noiembrie si este in proces de preluare a tuturor actiunilor familiei Tudorache din firmele din grupul Montero. Newarch a ajuns pana acum la 76% din actiunile Montero, pentru a avea flexibilitate in extinderea regionala. Partea slovena (Monteko – n.red.) a iesit complet", a afirmat Radu Tudorache. Anterior acestei tranzactii, familia Tudorache detinea 38% din actiuni, restul fiind in posesia unor persoane fizice care detin sub 5% din titluri, potrivit datelor de la Registrul Comertului.

    Aflati mai multe detalii pe www.zf.ro