Tag: ucraina

  • Angela Merkel este campioana convorbirilor telefonice cu Vlkadimir Putin, pe tema Ucrainei

    Premierul olandez Mark Rutte a intrat şi el în top, cu cinci convorbiri în patru zile, pe tema avionului Malaysia Airlines prăbuşit – Kremlinul spune că au fost convorbiri “constructive”, în timp ce Rutte le-a caracterizat drept “foarte intense”.În cea mai recentă conversaţie cu Vladimir Putin, cancelarul german i-a cerut acestuia să îşi folosească influenţa asupra separatiştilor, o abordare destul de prudentă, în linie cu politica mai precaută adoptată de Germnia.

    Alţi lideri au folosit abordări mai directe şi mai dure: într-o cuvântare în faţa parlamentului britanic David Cameron a spus că i-a cerut lui Putin să înceteze cu  “fanfaronada” şi să pună capăt stării de confuzie, iar Barack Obama i-a pomenit preşedintelui rus de responsabilitatea directă pe care o are în buna desfăşurare a anchetei, responsabilitate generată de ajutorul pe care Rusia l-a dat separatiştilor.

    În cele din urmă, interesul lui Francois Hollande poate fi iscat de nava de război pe care Franţa ar urma să o livreze Rusiei în următoarea perioadă, ca parte a unui acord semnat în urmă cu câţiva ani. Nu se ştie cum se va împăca aceasta cu noua rundă de sancţiuni pe care Europa le pregăteşte la adresa Rusiei.

     

  • Rusia ar putea adopta sancţiuni suplimentare contra Ucrainei şi Republicii Moldova

     Moscova avertizează că va renunţa la consultările cu Kievul şi Uniunea Europeană dacă Ucraina va ratifica Acordul de asociere în forma actuală.

    “Dacă Ucraina va ratifica Acordul în această formă, considerăm că nu mai suntem obligaţi să participăm la consultări şi vom lua măsuri unilaterale pentru protejarea intereselor economice”, a declarat Aleksei Uliukaev, ministrul rus al Economiei, citat de AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel este campioana convorbirilor telefonice cu Vladimir Putin, pe tema Ucrainei

    Angela Merkel l-a sunat, începând din februarie, de 31 de ori pe Vladimir Putin, preşedintele francez Francois Hollande de 15 ori, iar preşedintele american Barack Obama de opt ori.

    Premierul olandez Mark Rutte a intrat şi el în top, cu cinci convorbiri în patru zile, pe tema avionului Malaysia Airlines prăbuşit – Kremlinul spune că au fost convorbiri “constructive”, în timp ce Rutte le-a caracterizat drept “foarte intense”.

    În cea mai recentă conversaţie cu Vladimir Putin, cancelarul german i-a cerut acestuia să îşi folosească influenţa asupra separatiştilor, o abordare destul de prudentă, în linie cu politica mai precaută adoptată de Germania.

    Alţi lideri au folosit abordări mai directe şi mai dure: într-o cuvântare în faţa parlamentului britanic David Cameron a spus că i-a cerut lui Putin să înceteze cu  “fanfaronada” şi să pună capăt stării de confuzie, iar Barack Obama i-a pomenit preşedintelui rus de responsabilitatea directă pe care o are în buna desfăşurare a anchetei, responsabilitate generată de ajutorul pe care Rusia l-a dat separatiştilor.

    În cele din urmă, interesul lui Francois Hollande poate fi iscat de nava de război pe care Franţa ar urma să o livreze Rusiei în următoarea perioadă, ca parte a unui acord semnat în urmă cu câţiva ani. Nu se ştie cum se va împăca aceasta cu noua rundă de sancţiuni pe care Europa le pregăteşte la adresa Rusiei.

  • Cele două avioane de vânătoare au fost doborâte cu rachete lansate din Rusia, acuză Kievul

    “Două dintre avioanele noastre au fost doborâte de la altitudinea de 5.200 de metri. Potrivit primelor informaţii, rachetele au fost lansate de pe teritoriul Rusiei”, afirmă Consiliul ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TRAGEDIA AVIATICĂ din Ucraina. O mamă care a pierdut doi fii regretă că nu a luat în serios teama celui mic: “Dacă aş putea să dau timpul înapoi. Nu l-am ascultat”

     Miguel Calehr, în vârstă de zece ani, şi fratele său Shaka, 19 ani, mergeau să-şi petreacă vacanţa în Bali, cu bunica lor. Fratele lor mijlociu, Mika, 16 ani, trebuia să fie şi el în avionul prăbuşit joi, dar nu au mai fost locuri, astfel că urma să ia o altă cursă.

    În timp ce erau pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, cu câteva ore înainte de decolare, Miguel avea emoţii, povesteşte mama lui, Samira Calehr. “S-a întors spre mine şi mi-a spus: «Mama, te iubesc, mă bucur că o voi vedea pe Oma (bunica), dar îmi va fi dor de tine şi ce se întâmplă când avionul se va prăbuşi?»”, a declarat femeia.

    “I-am spus: «Haide, nu fi prostuţ. Ai mai călătorit de atâtea ori. Totul va fi bine»”, îşi aminteşte aceasta, exprimându-şi regretul că nu i-a luat temerile în serios. “Dacă aş putea să dau timpul înapoi. Nu l-am ascultat. Nu ştiu, nu am cuvinte”, adaugă ea.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Două avioane de vânătoare ucrainene, doborâte în apropiere de locul prăbuşirii MH17

     Cele două avioane de tip Su-25 au fost doborâte deasupra regiunii Saur Mogila, o zonă înaltă din regiunea Doneţk, în apropiere de localitatea Snijne, a precizat Oleksii Dmitraşkivskii, la aproximativ 25 de kilometri distanţă de locul unde s-a prăbuşit zborul MH17, atins joi de o rachetă trasă dintr-o zonă controlată de către rebeli proruşi, în estul Ucrainei. Toate cele 298 de persoane aflate la bordul avionului malaysian au murit.

    “Nu ştim nimic despre piloţi”, a declarat Dmitraşkivskii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avionul doborât în Ucraina. Business Insider: ultimele clipe de viaţă ale pasagerilor „cursei morţii“

    Condiţiile care au dus la prăbuşirea avionului care efectua zborul MH17 al Malaysia Airlines ridică numeroase semne. Cert este că în aeronavă au fost 298 de persoane, iar toate au murit. Cei mai mulţi specialişti şi oficiali din serviciile de intelligence americane au avansat ipoteza folosirii unei rachete sol-aer lansate din zona controlată de insurgenţii proruşi care a vizat avionul.

    Această interpretare este susţinută de faptul că separatiştii din acea regiune au doborât şi anterior aeronave, dar acestea erau ucrainene şi nu erau curse de linie. Răspunsurile sunt aşteptate după ce vor fi analizate cadavrele celor aflaţi în avion, cutiile negre şi locul unde s-a prăbuşit aeronava.

    Editorul I.H.S. Jane`s Missiles & Rockets, Doug Richardson, susţine că pasagerii avionului probabil nu au suferit deloc înaintea exploziei şi nu au fost conştienţi de ceea ce se întâmpla în jur în ultimele secunde de viaţă. Editorul a declarat revistei „Time” că racheta sol-aer Buk, presupusă a fi fost folosită în această tragedie, înainte de a lovi avionul eliberează un şrapnel al cărui scop este să afecteze mai multe părţi ale avionului.


    Cititi mai multe pe www.adevarul.ro

  • CRIZA DIN UCRAINA: Peste 40.000 de soldaţi ruşi se află la frontiera cu Ucraina. Kievul dezvăluie ARSENALUL rusesc din apropiere de Doneţk

     “În ultima săptămână, s-a produs redistribuirea şi consolidarea trupelor. În prezent, aproximativ 41.000 de militari ruşi se află la frontiera cu Ucraina în nord, est, în sud şi în Crimeea”, peninsula ucraineană anexată în martie de Rusia, a afirmat Parubi.

    Potrivit oficialului ucrainean, 150 de tancuri, 400 de blindate şi 500 de sisteme ruse de artilerie se află în apropierea frontierei de lângă Doneţk, capitala regiunii ucrainene confruntată cu insurecţia armată prorusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Nu cumva avem risc să fie mai importante comandamentele economice ca solidaritatea cu estul?

    “Astăzi este Ucraina, se ajunge la frontiera balticilor, a Poloniei, a României. Nu cumva avem riscul să fie mai importante comandamentele economice decât solidaritatea cu statele din flancul estic?”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

    Şeful statului a menţionat că, în opinia sa, “Europa trebuie să vină, în practică, la valorile ei reale, pornind de la valoarea cea mai importantă, siguranţa oamenilor, iar Federaţia Rusă trebuie tratată prin aceatsă prismă, chiar dacă avem pierderi economice consistente”.

    “Nu vor fi mai mari (pierderile economice, n.r.) decât ale Federaţiei Ruse”, a adăugat şeful statului.

    În opinia preşedintelui Băsescu, “a aplica cu mănuşi măsurile din etapa a treia de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse este o eroare”.

    “Cu cât întârziem mai mult, cu atât vom plăti mai scump neluarea la vreme a măsurilor de stopare a entuziasmului domnului Putin de a-şi recuceri imperiul fostei Uniuni Sovietice”, a mai opinat el.

  • Kievul ordonă încetarea luptelor pe o rază de 40 de kilometri în jurul locului prăbuşirii aeronavei Malaysia Airlines

     “Am ordonat: pe o rază de 40 de kilometri de la locul tragediei, militarii ucraineni să-şi întrerupă imediat operaţiunile şi să se abţină de la a deschide focul”, a declarat Poroşenko, care l-a vizitat luni pe ambasadorul Malaysiei la Kiev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro