Tag: votare

  • Funcţionarii publici vor primi un spor de stres de 50 la sută din salariul

    Prevederea acordării sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar a fost adoptată cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi o abţinere.

    ”Pentru compensarea activităţii specifice, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este amendamentul votat luni de senatori.

    Iniţial, se prevedea că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% să fie aplicat la salariul de bază lunar, care se constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OUG 14/2017 va fi votată în plenul Camerei Deputaţilor/ Proiectul de respingere a OUG 13, avizat favorabil în Comisia juridică

    Raportul a fost adoptat de 21 de voturi „pentru” şi 3 abţineri.

    În aceste condiţii, proiectele de lege privind OUG 13 şi OUG 14 vor intra pe ordinea de zi a şedinţei de vot final a plenului Camerei Deputaţilor de marţi.

    Camera Deputaţilor este for decizional în ambele cazuri.

    OUG 14 a fost adoptată, în 13 februarie, cu scandal în Comisia juridică din Senat. Liberalii au cerut discutarea “la pachet” a celor două ordonanţe. Două amendamente au fost admise şi două respinse, fiind vorba de detalii privind corelarea unor texte. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Dragnea: Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare

    ”Ordonanţa 13 este abrogată. Din punctul meu de vedere este un subiect închis. Au fost opinii că nu ar mai trebui să se dezbată în Parlament, pentru că deja este abrogată. Am discutat cu preşedinţii Comisiilor juridice ale celor două camere din Parlament şi am decis să ducem procesul până la capăt. Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare”, a scris Dragnea pe Facebook.
     
    Anunţul vine după ce PSD-ALDE-UDMR au refuzat cererile opoziţiei de a respinge în regim de urgenţă OUG 13 la pachet cu adoptarea OUG 14.
     
    PNL a depus joi la conducerea Senatului solicitarea de a introduce pe ordinea de zi a plenului OUG 13 pentru a fi respinsă în regim de urgenţă, afirmând că o altă abordare a parcursului legislativ ridică mari semne de întrebare asupra intenţiilor PSD-ALDE.
     
    Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat, miercuri, că deputaţii au stabilit prin consens să aprobe OUG 14 şi să clarifice situaţia OUG 13 care a fost abrogată, afirmând că plenul s-ar putea pronunţa luni sau marţi asupra OUG 14.
     
    “A venit înştiinţarea, OUG 14 nu a ajuns încă la comisie. Le-am pus la dispoziţie colegilor toată documentaţia, astfel încât să se poată lua următoarele măsuri la următoarea şedinţă şi a fost un consens. Consensul este ca OUG 14 să fie aprobată şi clarificată situaţia OUG 13 în sensul că ei i-au încetat efectele juridice de la data de la care OUG 14 a intrat în vigoare, adică OUG 13 a fost abrogată”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea.
     
  • Primul sondaj după protestele masive din ultimele săptămâni. Câţi români ar vota PSD dacă ar avea loc alegeri anticipate

    În tabăra celor care se consideră simpatizanţi ai opoziţiei, majoritatea (41%) crede că Liviu Dragnea poate fi făcut responsabil de criza instalată între politicieni şi societatea civilă, iar mai bine de un sfert (26%) dau vina pe alianţa PSD-ALDE pentru situaţia creată. În segmentul celor care se declară non-partizani drept vinovat este perceput tot Liviu Dragnea (24%), însă părerile sunt împărţite de această dată, pentru că pe poziţia secundă se situează Klaus Iohannis, cu 17 procente dintre respondenţi care îi atribuie răspunderea pentru problemele apărute.

    Un alt rezultat interesant care se remarcă este acela dat de răspunsurile la întrebarea „Dacă s-ar organiza alegeri anticipate în următoarea perioadă, cu ce partid credeţi că aţi vota?”, majoritatea respondenţilor (41%) declarându-se nehotărâţi în privinţa unei eventuale opţiuni politice. Potrivit sondajului ISSPOL, dacă ar acea loc alegeri anticipate, PSD ar fi preferat de 31% dintre români, PNL de 17%, iar USR de 7%.

    Pe baza întrebării „Cu cine aţi votat la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016?” au fost identificate trei categorii de subiecţi: cei care au declarat că au votat cu PSD sau ALDE (35%), cei care au spus că au votat cu PNL sau USR (22%) şi cei care au răspuns că nu au votat sau nu au vrut să spună cu cine au votat (43%). 

    Citiţi articolul integral pe www.gandul.info

  • Primul sondaj după protestele masive din ultimele săptămâni. Câţi români ar vota PSD dacă ar avea loc alegeri anticipate

    În tabăra celor care se consideră simpatizanţi ai opoziţiei, majoritatea (41%) crede că Liviu Dragnea poate fi făcut responsabil de criza instalată între politicieni şi societatea civilă, iar mai bine de un sfert (26%) dau vina pe alianţa PSD-ALDE pentru situaţia creată. În segmentul celor care se declară non-partizani drept vinovat este perceput tot Liviu Dragnea (24%), însă părerile sunt împărţite de această dată, pentru că pe poziţia secundă se situează Klaus Iohannis, cu 17 procente dintre respondenţi care îi atribuie răspunderea pentru problemele apărute.

    Un alt rezultat interesant care se remarcă este acela dat de răspunsurile la întrebarea „Dacă s-ar organiza alegeri anticipate în următoarea perioadă, cu ce partid credeţi că aţi vota?”, majoritatea respondenţilor (41%) declarându-se nehotărâţi în privinţa unei eventuale opţiuni politice. Potrivit sondajului ISSPOL, dacă ar acea loc alegeri anticipate, PSD ar fi preferat de 31% dintre români, PNL de 17%, iar USR de 7%.

    Pe baza întrebării „Cu cine aţi votat la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016?” au fost identificate trei categorii de subiecţi: cei care au declarat că au votat cu PSD sau ALDE (35%), cei care au spus că au votat cu PNL sau USR (22%) şi cei care au răspuns că nu au votat sau nu au vrut să spună cu cine au votat (43%). 

    Citiţi articolul integral pe www.gandul.info

  • Parlamentul rus a votat o lege foarte controversată. Se dă liber la bătaia în familie

    Astfel vinovatul de violenţă domestică va primi o amendă de aproximativ 500 de dolari sau va sta în arest timp de 15 zile, dacă acţiunea nu se petrece din nou într-un an. Criticii au semnalat faptul că această lege va încuraja violenţa domestică. “Violenta domestică va deveni ceva normal”, a spus Yuri Sinelshchikov.

    Decizia a stârnit indignarea activiştilor pentru drepturile femeilor care cred că noua legislaţie va face victimele violenţei în familie şi mai vulnerabile. “Aceşti parlamentari cred că amenzile pentru tiranie în familie sunt mai bune decât răspunderea penală” a scris pe contul de Facebook activistul Alyona Popova.

    Conform statisticilor guvernamentale ruse, 40 la sută din toate crimele violente sunt comise în cadrul familiei. Zilnic sunt bătute în Rusia 36.000 de femei, iar anual sunt bătuţi 26.000 de copii de către părinţi.

    În acest context, 19% din ruşi au declarat că este acceptabil să-ţi baţi femeia, bărbatul sau copilul în anumite situaţii, potrivit unui sondaj realizat de VTsIOM, citat de Associated Press.

    Totul s-ar putea rezuma la proverbul rusesc “Dacă te bate înseamnă că te iubeşte”

  • Eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru pensii sub 2000 lei, adoptate de Cameră

    207 deputaţii au votat pentru şi 29 împotrivă. Voturile contra au venit de la USR.

    ”USR singur a votat împotrivă. Toate celelalte partide au intrat în sarabanda iresponsabilităţii bugetare. Nu a fost o decizie uşoară şi am dezbătut ore în şir în grupul nostru. Am fi votat acest proiect doar dacă reduceam impactul bugetar prin supra-impozitarea pensiilor speciale (sau eliminarea lor). Dar acel amendament nici nu a ajuns la vot în plen. Asta e, suntem singurul partid responsabil şi moderat din acest Parlament”, a explicat deputatul USR Cristian Ghinea pe Facebook.

    Preşedintele intermar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, joi, că PNL va vota amendamentul adus de PSD Codului Fiscal care prevede renunţarea la impozitarea pensiilor sub 2000 de lei, afirmând că liberalii vor depune un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ULTIMELE SONDAJE înainte de alegeri. Scor zdrobitor pentru PSD. La ce distanţă se află partidul de pe locul doi

    Ultimele sondaje înainte de alegeri confirmă PSD ca favorit al parlamentarelor de duminică, la mare distanţă de ceilalţi competitori electorali. El este urmat la mare distanţă de PNL şi USR, partide care ar obţine scoruri insuficiente pentru a putea forma o majoritate parlamentară, capabilă să susţină guvernarea.  

    În ceea ce priveşte prezenţa la vot, 42% dintre cei chestionaţi au declarat că sigur vor vota, 28% că probabil vor vota, 21% că nu vor vota cu siguranţă, iar 6% că probabil nu vor vota. 

    Vezi aici ULTIMELE SONDAJE înainte de alegeri. Scor zdrobitor pentru PSD. La ce distanţă se află partidul de pe locul doi

  • ULTIMELE SONDAJE înainte de alegeri. Scor zdrobitor pentru PSD. La ce distanţă se află partidul de pe locul doi

    Astfel, potrivit unui sondaj IRES, efectuat în perioada 6-7 decembrie, Partidul Social Democrat este cotat cu 44% în intenţiile de vot, urmat la mare distanţă de PNL cu 23% şi USR cu 7%. ALDE şi PMP au fost preferate de 6% dintre cei intervievaţi, UDMR de 5%, iar PRU de 4%. 3% dintre respondenţi au declarat că vor vota cu un independent, iar 2% cu alte partide.

    În ceea ce priveşte prezenţa la vot, 42% dintre cei chestionaţi au declarat că sigur vor vota, 28% că probabil vor vota, 21% că nu vor vota cu siguranţă, iar 6% că probabil nu vor vota, scrie Gândul.

    Sondajul IRES, efectuat telefonic în perioada 6-7 decembrie, la comanda Digi 24, pe un eşantion de 1,100 de persoane, şi are o marjă de eroare de +/- 2,9%.

  • Ministerul Educaţiei: Consiliul General CNATDCU va vota joi raportul comisiei în cazul Kovesi

    “Joi, Consiliul General al CNATDCU se va întâlni, iar unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei este votul asupra raportului referitor la acuzaţia de plagiat în ceea ce o priveşte pe doamna Kovesi. Raportul a fost trimis către Consiliul General, joi se va vota raportul. Membrii Consiliului General îşi vor da votul asupra raportului înaintat de Comisia de Ştiinţe Juridice”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

    Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii au tranmis că aceasta este parţial fondată.

    “Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %. În absenţa unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate”, se arăta în comunicatul transmis de Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro