Ca ei sunt foarte mulţi antreprenori români. Au proiecte, au studii de fezabilitate, au idei, au speranţe, au vise, dar au nevoie de bani. Iar băncile nu mai finanţează astfel de proiecte, bursa de la Bucureşti nici atât, fondurile de investiţii despică firul în patru, fondurile de pensii nu au voie, piaţa de obligaţiuni se bazează mai mult pe entităţile mari, care pot oferi un rating investitorilor (FruFru a fost o excepţie), iar piaţa de venture capital nu există.
Din păcate, România antreprenorială nu are de unde să facă rost de bani, chiar dacă poate are idei. Finanţarea investiţiilor este prizoniera sistemului bancar (95% din economie este finanţată de bănci). Aşa s-a creat sistemul în România şi prea puţini s-au gândit că va veni o zi când băncile nu vor mai finanţa proiecte noi, iar restul va fi teren sterp.
Acum 25 de ani, când a reintrat capitalismul în România, primii antreprenori s-au împrumutat la părinţi, rude, sau cei mai norocoşi au pus gaj lucrurile din casă pentru un credit la bancă. Dar până la urmă finanţarea noilor afaceri s-a făcut pe seama inflaţiei şi a devalorizării cursului de schimb. Aşa s-au creat şi au rezistat noile businessuri.
Băncile au finanţat proiectele private, chiar de la prima cărămidă, pentru că aşa s-a încetăţenit acum două decenii. În mod normal, băncile nu trebuie să finanţeze startup-urile, investiţiile de la zero. O afacere trebuie începută cu banii antreprenorului, atraşi de pe piaţa de venture capital, de pe bursă sau de la acţionari care vor să îşi asume un risc în speranţa multiplicării investiţiei. Finanţarea de la bancă trebuie să intervină când este vorba de capital de lucru sau când se extinde investiţia iniţială.
În România, toată lumea crede că banca trebuie să finanţeze ideea cap-coadă şi de aceea cei care se duc la bancă cu proiectul sunt foarte nervoşi când sunt respinşi.
Primii bani necesari începerii investiţiei trebuie luaţi de la cei care cred în proiect, care vor să devină acţionari şi care vor să îşi asume riscuri la fel ca antreprenorul, nu să dea bani cu împrumut. Dacă proiectul iese, câştigul investitorului trebuie să fie aproape la fel ca al fondatorului businessului. Dacă afacerea nu iese, pierderile sunt comune.
Riscul unei bănci nu trebuie să fie acelaşi ca al acţionarului, ci mult mai mic sau chiar deloc, pentru că în joc sunt banii unor deponenţi.
România antreprenorială suferă, pentru că toţi aşteaptă finanţare de la bănci. Asta a fost odată, şi pe măsură ce lumea capătă tot mai multă experienţă, iar reglementările bancare devin din ce în ce mai dure, băncile vor finanţa din ce în ce mai puţine startupuri şi investiţii de la zero.
Atunci antreprenorii trebuie să caute bani din altă parte. Din păcate, în 25 de ani nu s-a creat o piaţă alternativă de finanţare la cea bancară, iar acum multe proiecte rămân pe hârtie, sau sunt începute, dar nu mai au bani pentru a fi continuate. Mulţi caută bani pe platformele de crowdfunding, dar şi acolo este o piaţă unde te pierzi printre milioane de proiecte.
În cazul în care nu se vor construi alternative de finanţare, România antreprenorială va avea de suferit, se va pierde pe drum, iar cei care vor să devină antreprenori, să cucerească lumea, vor deveni extrem de frustraţi şi îşi vor îndrepta ura către stat, bănci, Banca Naţională, către sistem.
Companiile româneşti sau multinaţionalele care sunt deja pe piaţă îşi vor consolida poziţia pentru că nu vor avea concurenţă, nu vor apărea alte businessuri inovatoare care să le atace piaţa, iar economia românească va rămâne în urmă.
Degeaba vom avea creştere economică de 4%, cea mai mare din Europa în acest moment, adusă de consum, dacă din urmă nu vin noi investiţii, în special cele antreprenoriale, care să aducă alte idei pe piaţă, să insufle energie şi determinarea de a schimba lumea sau un sector.
Între 1980 şi 1990, România a trăit cu iluzia că are o economie performantă, care produce, care se poate bate cu cea capitalistă. După 1990, până în 2000, când au apărut mai susţinut investiţiile străine, toată această economie comunistă a crăpat, pentru că produsele ei nu puteau face faţă deschiderii pieţei.
Dacă România nu se deschide către un nou val de antreprenori prin crearea altor surse de finanţare în afara celei bancare, riscă să ajungă în situaţia de acum trei decenii, chiar cu multinaţionalele în frunte.
Nu ştiu de unde va găsi bani Freelo, dar sper să reuşească şi să fie un deschizător pentru alternative de finanţare, care să ajute şi alte afaceri să scoată capul din găoace şi să ajungă mari.
Microsoft, Intel, Facebook, Google, Oracle, toţi au pornit de la o idee, care a convins întâi investitori, mai mult sau mai puţin nebuni. Dar cei care au avut ideea au fost dispuşi să o împartă, inclusiv câştigul, cu piaţa, cu lumea întreagă, cu acţionarii anonimi. Antreprenorii români trebuie să înveţe şi ei acest lucru.