Tag: tratament

  • Primul pacient din lume vindecat de una dintre bolile care pană acum era considerată incurabilă

    ”Este una dintre primele încercări serioase de a trata complet HIV”, a declarat Mark Samuels, manager în cadrul ”National Institute for Health Research Office for Clinical Research Infrastructure” (NIHR — NOCRI).”

    Un britanic ar putea deveni prima persoană din lume vindecată de virusul HIV, în urma unui tratament experimental dezvoltat de o echipă de cercetători de la cinci universităţi din Marea Britanie. Potrivit cercetătorilor, orice urmă a virusului HIV a dispărut din sângele pacientului în urma tratamentului.

    Pacientul, în vârstă de 44 de ani, este unul dintre cele 50 de persoane supuse la acest tratament experimental care vizează acest virus, relatează The Telegraph.

    Tratamentul a fost realizat de o echipă de cercetători de la cinci universităţi britanice şi reprezintă prima terapie creată pentru a identifica şi distruge virusul HIV aflat în orice parte din organism, inclusiv în celulele aflate în fază latentă care sunt trecute cu vederea de tratamentele actuale, mai arată sursa citată.

    „Explorăm posibilitatea reală de a elimina HIV. Este o provocare imensă şi ne aflăm încă la început, dar progresul a fost remarcabil”, a mai spus acesta.

    Tratamentul experimental este derulat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Oxford, Universitatea Cambridge, Imperial College London, University College London şi King’s College London.

    n cazul în care se dovedeşte un succes, acest tratament va oferi o speranţă în cazul acestei probleme de sănătate considerată incurabilă.

    Primul pacient, a cărui identitate nu a fost făcută publică, s-a arătat extrem de încântat de analizele în acest caz.

    „Am luat parte la acest tratament experimental pentru a-I ajuta pe ceilalţi, dar şi pe mine. Ar fi o realizare uriaşă, dacă după atâţia ani, s-ar fi găsit un tratament. Faptul că am luat parte la asta ar fi incredibil”, a declarat pacientul, potrivit sursei citate.

  • EPIDEMIA de rujeolă:Focarele au apărut în comunităţi de romi din Bistriţa, copiii nu au fost vaccinaţi/Arad: 17 persoane se află sub tratament

     Focarele de rujeolă identificate la graniţa dintre judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj au apărut în comunităţi de romi cu populaţie migratoare şi în care copiii nu au fost vaccinaţi, iar astfel s-a ajuns la îmbolnăvirea a peste 200 de copii din cele două judeţe.

    Directorul adjunct al DSP Bistriţa Năsăud, Doina Georgeta Petri, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că la nivelul judeţului au fost înregistrate 124 de cazuri de rujeolă.

    ”Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în comuna Petru Rareş, apoi în Ciceu-Mihăieşti, pe toată valea la graniţa cu judeţul Cluj şi în Parva, ca şi focare. În total am avut 124 de cazuri, până în luna mai. Rujeola au adus-o de undeva, este populaţie de etnie romă, cu mare potenţial migrator, de mişcare. De undeva au adus-o. A fost un caz internat la Cluj cu rujeolă, iar persoanele din satul Reteag, comuna Petru Rareş, s-au dus în vizită cu un copil de 7 luni şi a adus rujeola în comună. Apoi alte rude din Parva au fost în vizită în Reteag şi aşa am avut cele două focare pe care am reuşit să le stăpânim. Am încercat să stabilim ruta, s-au plimbat şi prin străinătate unde au fost cazuri de rujeolă, dar nu am reuşit să identificăm sursa iniţială”, a spus Petri.

    Mihaela Cătană, mediator sanitar în comuna Petru Rareş, a declarat, la rândul său, că în zonă este populaţie de etnie romă, iar cazurile de rujeolă au apărut din cauza migraţiei în Italia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sunt considerate “Izvoarele de aur” din România şi atrag turişti din toată Europa. Vezi ce surpriză au turiştii când ajung aici

    Cei care au mers la Baile Olanesti au primit tot mai putin bai sulfuroase. Si asta pentru ca bazinele binefacatoare stau fara apa de aproape sase luni. Nemultumirea oamenilor este cu atat mai mare cu cat si apa de baut de la unele izvoare e taxata.

    “Primaria Baile Olanesti va ofera bazin cu apa sulfuroasa.” Acesta este mesajul cu care sunt intampinati turistii. Numai ca in realitate nimeni nu ii asteapta, pentru ca bazinul in care ar trebui sa se faca tratament a fost inchis. Potrivit unui mesaj afisat pe usa, exista probleme la furnizarea apei si se vede clar ca aici conducta care aducea apa sulfuroasa a fost taiata.

    Si nu vorbim despre o intrerupere temporara de alimentare cu apa, ci despre un blocaj intre atoritati, care dureaza de aproape o jumatate de an, scrie stirileprotv.ro

    Turist: “Pensionarii vin pentru tratament si aici apele sunt sulfuroase. Este in detrimentul pensionarului, in detrimentul turismului. Normal ar trebui sa ii dea drumul.”

    Turist: “De-aia vii, la tratament, nu? De ce vine omul aici? La tratament.”

    Este incredibil, dar asa ceva inca se intampla in turismul balnear romanesc. Oamenii platesc bilete de tratament ca sa se faca bine si se aleg doar cu plimbarea si cu cheltuiala. Nimeni nu i-a anuntat ca bazinele cu apa sulfuroasa sunt inchise din aprilie.

    Reprezentant: “Asta e ce a mai ramas. Daca am avea apa i-am da drumul si in doua zile.”

    Cititi mai multe pe www.romanibuni.ro

  • Boala care nu te mai lasă să dormi niciodată. O maladie ereditară căreia medicina nu i-a găsit leacul

    Cel puţin zece milioane de oameni din întreaga lume sunt afectaţi de maladia pentru care nu s-a găsit încă niciun tratament. Boala este una ereditară care macină încet celulele nervoase, astfel că cei infectaţi vor mai putea dormi niciodată şi, în consecinţă, vor muri din cauza deteriorării fizice şi psihice accentuate.

    Aceasta afectează celulele nervoase şi conduce la apariţia unor găuri în talamus, acea parte a creierului care este responsabilă cu somnul şi odihna. Astfel, corpul nu îşi mai revine după oboseala acumulată în timpul zilei, iar persoana rămâne trează pentru tot restul timpului cât i-a mai rămas de trăit.

    Află care este boala ereditară care nu te mai lasă să dormi niciodată, pentru care medicina nu a găsit încă un leac

  • Ce a mai rămas din COMOARA BĂRĂGANULUI? Reportaj în staţiunea unde altădată nu găseai un loc de cazare

    Pe la mijlocul distanţei dintre Bucureşti şi Constanţa, când totul pare pierdut, iar buzele se mişcă spasmodic, rostind, tăcute, „water, water”, ca în bancul acela, celebru, zăreşti pe marginea drumului, prin ceaţa caniculei, la intrarea în Slobozia, indicatorul salvator: „Amara – 7 km”.

    Uiţi de Mare, uiţi de munte, uiţi de supermarketul în care tocmai îţi puseseşi ultima speranţă, faci sensul giratoriu de vreo două-trei ori, până te dezmeticeşti, şi o iei în stânga, pe Şoseaua Amarei, spre Buzău, pe sub singurii copaci rămaşi în picioare, la margine de drum – restul fiind culcaţi la pământ, zice-se, de o directivă europeană.   

    Află aici ce a mai rămas din COMOARA BĂRĂGANULUI? Reportaj în staţiunea unde altădată nu găseai un loc de cazare

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.