Tag: Traian Basescu

  • Băsescu: Asigur SRI că niciodată nu voi utiliza informaţiile în bătălia politică

     La finalul bilanţului SRI, şeful statului a ţinut să le mulţumească tuturor ofiţerilor, specialiştilor, angajaţilor civili, pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile în ultimii ani.

    “La sfârşitul cuvântului meu, i-am asigurat că, deşi în cei aproape zece ani am beneficiat de un volum enorm de informaţii, i-am asigurat că niciodată, după ce voi pleca din funcţie, nu voi utiliza informaţiile primite de la ei în bătălia politică”, a decarat preşedintele Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elena Băsescu: Stolojan, în loc să se retragă la pensie, îşi doreşte un loc călduţ în PE

     Despre acuzaţiile europarlamentarului PDL Theodor Stolojan, care a spus că aceasta nu a fost raportor PE niciodată în cinci ani, Elena Băsescu a explicat că unul dintre motivele pentru care nu a dorit să mai candideze ca independent este legat de birocraţia de la Bruxelles.

    “Ceea ce spune domnul Stolojan este de-a dreptul jenant. Dânsul, ca şi şef de delegaţie, putea cumva să mă ajute să devin membru plin într-o comisie mult mai devreme, însă dânsul, aşa cum l-aţi auzit, spune că este îngrijorat de ceea ce vine după generaţia dânsului. Adică, în loc să se retragă la pensie, îşi mai doreşte un loc călduţ în Parlamentul European, alături de cine îi este dânsului foarte bine, aţi văzut în presa de cancan”, a comentat fiica preşedintelui, în conferinţa de presă a PMP.

    Întrebată la cine se referă, Elena Băsescu a răspuns: “De o companie foarte plăcută şi de companie foarte plăcută în general, şi tânără, care îl revitalizează şi pe dânsul”, a spus ea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: UE nu recunoaşte rezultatul referendumului ilegal şi neconstituţional din Crimeea. SANCŢIUNILE împotriva Rusiei

     Declaraţiile preşedintelui:

        Prioritatea pe care Consiliul consideră că o are este legată de restabilirea echilibrelor macroeconomice ale Ucrainei.

        Consiliul European cere Ucrainei ca alegerile pentru funcţia de preşedinte să se desfăşoare la standarde europene.

        UE nu recunoaşte rezultatul referendumului ilegal şi neconstituţional din Crimeea. Ca atare, consideră ilegală anexarea Crimeei de către Rusia.

        A fost anulat sumiit-ul UE – Federaţia Rusă. S-a cerut tuturor şefilor de stat şi de Guvern să nu desfăşoare niciun fel de întâlniri cu Federaţia Rusă. La Haga se va desfăşura G7 şi nu G8. Rusia nu mai este acceptată în G8.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: I-am promis lui Timofti ca în scurt timp Republica Moldova să primească perspectivă pentru UE

     Traian Băsescu a declarat, la Iaşi, unde s-a întâlnit cu omologul său moldovean, că în urma discuţiilor avute cu acesta s-a despins concluzia că, dincolo de îngrijorare, trebuie luate şi măsuri care sa prevină “evenimente precum cele petrecute între Federaţia Rusă şi Ucraina şi la adresa altor state, în mod deosebit asupre Republicii Moldova”.

    “Soluţia pentru garantarea securităţii Republicii Moldova este accelerarea proceselor de integrare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Nu există soluţie mai bună decât integrarea în UE”, a afirmat Traian Băsescu.

    El a spus că, în calitatea sa de reprezentant al unui stat care se află în Uniunea Europeană, înţelege foarte bine neajunsul faptului că Republica Moldova a fost invitată să semneze acordul de asociere şi acordul de liber schimb, dar nu i s-a dat niciun orizont de timp în care ar putea deveni membră a Uniunii Europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu a promulgat majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014

     Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a semnat marţi Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

    Legea a fost adoptată în 25 februarie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014, fiind introdusă printr-un un amendament în acest sens, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.

    Reprezentantul Guvernului a arătat, în plenul Camerei, că nu vor fi alocaţi bani în plus la buget şi că măsura se aplică de la 1 iulie pentru încadrarea în plafonul bugetar. De asemenea, aceasta a arătat că la consiliile judeţene nu se va face nicio mărire de salarii, vor creşte doar salariile primarilor şi ale viceprimarilor de comune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu a semnat petiţia Partidului Mişcarea Populară pentru respingerea taxei suplimentare la carburant

     Şeful statului a sosit la cortul de campanie al PMP în jurul orei 11.30, pe jos, declarând jurnaliştilor prezenţi că a parcat în zonă. “Ştiţi cum e cu primarii ăştia ai Bucureştiului”, a spus Băsescu, râzând, referindu-se la locul de parcare găsit.

    El a spus că a promis că va semna petiţia PMP împotriva taxei suplimentare la carburant, dar nu va participa la mitingul pe această temă pe care PMP îl organizează sâmbătă.

    Preşedintele a dat mâna cu cei care strâng semnături, a semnat şi apoi a primit două mere de la aceştia, spunând că unul este pentru soţia sa, iar unul pentru nepoţica Anais.

    “Consider taxa asta, de 42 de bani pentru un litru de benzină şi motorină, inutilă. Bugetul de stat nu avea nevoie de banii ăştia, bani care să fie transferaţi apoi baronilor locali în campanie. E în neregulă”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderul Jobbik către Băsescu şi Ponta: Ori sunteţi dezinformaţi, ori faceţi un joc antimaghiar

     Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook şi adresat preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Victor Ponta, Vona Gabor îşi exprimă “nedumerirea” faţă de intenţia autorităţilor române de a-i interzice prezenţa pe teritoriul ţării.

    Vona se întreabă ce ilegalitate a comis, în condiţiile în care nu a făcut altceva decât să mărşăluiască în mod paşnic la manifestarea de luni seară, de la Târgu Mureş.

    “Dacă pentru acest lucru sunt interzis, atunci ce se va întâmpla cu miile de participanţi? Vor fi interzişi din ţară şi liderul belgian, catalan şi basc, care la fel au participat? Ei nu doar au mărşăluit în linişte, ca mine, ci au susţinut şi discursuri remarcabile”, arată Vona.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şedinţă de lucru la Cotroceni: Băsescu, Ponta, Oprea şi şefii serviciilor de informaţii

    Discuţia are loc după ce, miercuri, premierul Ponta a anunţat că transmis Preşedinţiei nota de informare redactată de vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, privind activităţile pe teritoriul României ale preşedintelui partidului Jobbik din Ungaria, Vona Gabor, “cu impact în planul securităţii naţionale şi siguranţei publice”, şi îl roagă, în acest sens, să avizeze, în calitate de preşedinte al CSAT, concluziile şi măsurile propuse în nota de informare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu a vorbit cu directorul Chevron Europe despre posibilitatea angajării de tineri în companie

     Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre importanţa transferului în România de experienţă dobândită de compania Chevron în exploatările de gaz de şist din Statele Unite ale Americii, ca o contribuţie la dezvoltarea şi la asigurarea securităţii energetice a ţării noastre.

    Preşedintele Traian Băsescu a invitat reprezentanţii companiei Chevron să analizeze oportunitatea ca un număr cât mai mare de tineri specialişti care au absolvit universităţile româneşti să poată fi angajaţi în activităţile pe care compania le desfăşoară în diferitele zone din ţară, se mai arată în comunicatul de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro