Tag: taxa
-
Primăria Capitalei, din nou despre taxa de centru: Am delimitat şi străzile unde se poate pune taxă
„Am delimitat zona centrală extinsă, am delimitat şi străzile pe care se va putea introduce timbrul de centru (…) Nu se va putea întâmpla peste noapte, ci după ce vom implementa toate măsurile de reducere a poluării, după ce vom aduce autobuzele şi vom face o analiză cu privire la acest aspect. Nu putem preciza în prezent care ar putea fi cuantumul unui timbru de centru. Dar el nu trebuie să fie nici disproporţionat, nici exagerat”, a declarat Sorin Chiriţă, în cadrul conferinţei „Viitorul Mobilităţii Urbane în România”.Sorin Chiriţă a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că această taxă ar putea fi aplicată pentru străzi şi bulevarde precum Magheru, Regina Elisabeta sau strada Mihai Eminescu. -
TVR a cheltuit 200.000 euro pe deplasarea la Eurovision, din echipă făcând parte şi Doina Gradea
“Astăzi am intrat în posesia decontului prezentat de către casa de producţie care s-a ocupat de deplasarea la Lisabona a întregii echipe de la TVR. Acest decont a fost prezentat ieri în Consiliul de Administraţie. Acest decont mi-a atras atenţia prin faptul că la Lisabona s-au deplasat un număr de 24 de persoane dintre care numai 6 erau membre ale formaţiei care a concurat la Eurovision, iar 18 persoane în frunte cu doamna director general au fost membri ai staff-ului – nu ştiu cum să le spun – au fost membri care s-au deplasat într-un city break prelungit. Suma totală a fost aproximativ 50 de mii de euro deplasarea plus ale 150 de mii de euro taxa de participare la Eurovision. Eu am rămas fără cuvinte”, a declarat preşedintele Comisiei de cultură, Gigel Ştirbu.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
O primărie de sector reîncepe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. La ce valoare se ridică taxa de recuperare
„Potrivit procedurii, activităţile de ridicare, transport şi depozitare vor fi făcute doar de personalul cu atribuţii în efectuarea acestor operaţiuni din cadrul Serviciului Administrativ şi numai în baza dispoziţiei de ridicare întocmite de către poliţişti locali ai Sectorului 3 sau de către poliţişti rutieri ai Brigăzii Rutiere Bucureşti”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de primăria Sectorului 3.
Eliberarea vehiculelor/remorcilor/rulotelor ridicate de pe partea carosabilă se va face de către personalul cu atribuţii în desfăşurarea acestor operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală.
„Personalul Serviciului Administrativ care efectuează operaţiunea de ridicare va fi însoţit obligatoriu pe toată perioada desfăşurării acesteia de agentul constatator din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală sau al Brigăzii Rutiere Bucureşti, după caz. Dispoziţia de ridicare se încheie în trei exemplare, dintre care primul rămâne la agentul constatator, iar celelate două la personalul Serviciului Administrativ”, se mai arată în comunicatul primăriei Sectorului 3.
-
Scandal provocat de o bancă după ce s-a aflat că aceasta îşi taxa clienţii chiar şi după moartea lor
Cea mai mare bancă din Australia şi-a taxat clienţii cu diverse comisioane chiar şi după moartea acestora. Într-un anumit caz, taxele au fost aplicate timp de 10 ani după decesul clientului.
Documentele prezentate recent în faţa unui complet de judecată arată cum Commonwealth Bank a primit, de-a lungul timpului, numeroase plângeri de la clienţi faţă de comisionarea unor servicii care nu se mai ofereau.
Reprezentanţii băncii nu au făcut publice aceste lucruri până în 2014, la mai bine de 12 ani de la prima plângere primită.
Unul dintre exemplele prezentate judecătorilor este grăitor: un consultant financiar a continuat să aplice până în 2015 taxe pe contul unui client în valoare de 780 de dolari pe an, în condiţiile în care ştia că deţinătorul contului murise în ianuarie 2004.
-
Scandal provocat de o bancă după ce s-a aflat că aceasta îşi taxa clienţii chiar şi după moartea lor
Cea mai mare bancă din Australia şi-a taxat clienţii cu diverse comisioane chiar şi după moartea acestora. Într-un anumit caz, taxele au fost aplicate timp de 10 ani după decesul clientului.
Documentele prezentate recent în faţa unui complet de judecată arată cum Commonwealth Bank a primit, de-a lungul timpului, numeroase plângeri de la clienţi faţă de comisionarea unor servicii care nu se mai ofereau.
Reprezentanţii băncii nu au făcut publice aceste lucruri până în 2014, la mai bine de 12 ani de la prima plângere primită.
Unul dintre exemplele prezentate judecătorilor este grăitor: un consultant financiar a continuat să aplice până în 2015 taxe pe contul unui client în valoare de 780 de dolari pe an, în condiţiile în care ştia că deţinătorul contului murise în ianuarie 2004.
-
Veste bună pentru cei care vor să recupereze taxa auto: ce acte mai trebuie depuse
Măsura de simplificare a procedurilor de restituire pe cale administrativă a taxei auto sau a timbrului de mediu este inclusă într-o ordonanţă de urgenţă adoptată joi de Executiv.
”Se elimină obligativitatea contribuabilului de a anexa la cererea de restituire a documentelor privind plata taxei, certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii, pentru că organul fiscal are posibilitatea de a verifica informaţiile respective, înscrise de contribuabil în cerere, în baza de date pe care o deţine sau la care are acces”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ministrul Finanţelor anunţă decizia importantă luată de Guvern în favoarea românilor afectaţi de taxa de mediu
„Este un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru mâine, în şedinţa de Guvern. Una dintre principalele modificări este introducerea plafonului de un milion de euro sub care firmele pot să opteze în a fi impozitate pe cifra de afaceri sau pe profit. Dar dacă vor să opteze trebuie să aibă doi angajaţi şi capital social de minim 45.000 de lei”, a declarat Teodorovici, la Parlament.
Ministrul Finanţelor a afirmat că rambursarea taxelor de mediu se va face doar pe baza CNP.
„O altă modificare este aceea de a simplifica atunci când se solicită rambursarea taxelor de mediu. Astăzi, oamenii depun o serie de documente în copie ca dovadă şi simplificarea constă în faptul că acele persoane care doresc recuperarea acelor sume s-o facă doar prin simpla depunere a unei cereri în care este CNP-ul. Noi verificăm în baza de date că plata s-a făcut de către acea persoană şi astfel omul urmează să primească banii fără alte documente”, a spus oficialul.
O a treia schimbare constă, potrivit ministrului, în „creşterea de la 2% la 3,5% în cazul ONG-urilor care sunt în zona socială, deci creştem pentru aceste structuri non-profit care vin să sprijine din punct de vedere social, medical, anumite nevoi”.
-
Oraşul din România unde cei care dau examenul auto trebuie să platescă TAXĂ BISERICII
Situaţie neobişnuită la Târgovişte. Aici cei care vor să susţină examenul auto trebuie să achite 10 lei şi Arhiepiscopiei.Potrivit Recorder.ro, taxa de 10 lei este plătită deoarece examenul are loc într-o sală a Seminarul Teologic Târgovişte, sală care aparţine Arhiepiscopiei.După cum se poate vedea chitanţa care atestă plata taxei poartă antetul Seminarului Ortodox.
Contactaţi de jurnalişti oficialii de la Prefectură au declarat că au închiriat sala de examen de la Seminarul Teologic, dar nu are nicio legătură cu taxa de 10 lei percepută de Seminar.
-
Tarifele mari practicate de retaileri îi obligă pe fermierii români să livreze carne proaspătă direct la uşa clientului. Cum vi se par preţurile?
Crescătorii de animale din România au început să livreze cutii cu carne proaspătă direct la uşa consumatorului final, în încercarea de a scăpa de taxa de raft impusă de retaileri, dar şi de intermediarii care pun presiune pe preţ.„Ne-am apucat să livrăm direct pentru că nu reuşeam să fim prezenţi în multe magazine, pentru a sări taxa de raft şi pentru a ajunge direct la clientul final. E complicat să ne facem magazine proprii. Vindem 5-10% din producţie prin livrări directe şi 90% prin marii comercianţi“, a spus Dan Spătaru, administratorul grupului de firme Meat Box, care creşte 18.000 de porci pe an în fermele proprii din judeţele Braşov şi Brăila.Preţul unei cutii cu carne de porc Meat Box începe de la 60 de lei pentru patru kilograme de carne şi ajunge la 180 de lei pentru 12 kilograme. Compania distribuie marfa folosind propria maşină, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Braşov.Cititi mai multe pe www.zf.ro -
Ţara în care cetăţenii au decis păstrarea unei taxe lunare de 400 de euro: Eliminarea ei ar afecta diversitatea
Propunerea a fost respinsă cu aproximativ 72% din voturi. „Billag”, aşa cum se numeşte în Elveţia taxa, a adunat anul trecut 1,38 miliarde de dolari şi este taxa din care se susţine, în principal, mass media publică, regională şi locală.
Această taxă se ridică la 451 de franci, adică aproape 400 de euro, şi este cea mai mare astfel de taxă din Europa şi una dintre puţinele în care s-a păstrat tariful pentru TV şi radio naţionale. Ministrul Comunicaţiilor, Doris Leuthard, le-a mulţumit elveţienilor care au arătat că sunt pregătiţi să plătească pentru serviciile publice şi nu vor posturi pur comerciale.
Cititi mai multe pe www.gandul.info