Tag: simona halep

  • Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Doha

    Halep a obţinut accederea în sferturi la finalul unei partide care a durat o oră şi şase minute, meci în care a servit doi aşi, a comis trei duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 62 la sută cu prima minge şi 71 la sută cu cea de-a doua. De-a lungul întâlnirii, Halep a trimis 29 de lovituri câştigătoare şi a comis 21 de erori neforţate, în timp ce adversara ei a avut 11 lovituri direct câştigătoare şi 17 greşeli neprovocate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep s-a antrenat pentru prima dată în echipamentul noului sponsor. S-a terminat cu echipamentul din China| FOTO

    Simona a dat lovitura de start a meciului câştigat de clujeni în FIBA Europe Cup, scor 77-71, iar camerele televiziunii Digisport, dar şi spectatorii aflaţi în tribunele sălii Horia Demian au surprins-o pe tenismenă cu logo-ul Nike pe spate. ProSport a scris încă din luna ianuarie că Halep s-a înţeles cu gigantul care le mai are sub contract pe legendele Roger Federer, Rafael Nadal, Serena Williams sau Maria Şarapova. Cel mai probabil, constănţeanca va anunţa oficial în weekend intrarea în familia Nike.

    Foto Telekom Sport

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

     

  • Simona Halep s-a antrenat pentru prima dată în echipamentul noului sponsor. S-a terminat cu echipamentul din China| FOTO

    Simona a dat lovitura de start a meciului câştigat de clujeni în FIBA Europe Cup, scor 77-71, iar camerele televiziunii Digisport, dar şi spectatorii aflaţi în tribunele sălii Horia Demian au surprins-o pe tenismenă cu logo-ul Nike pe spate. ProSport a scris încă din luna ianuarie că Halep s-a înţeles cu gigantul care le mai are sub contract pe legendele Roger Federer, Rafael Nadal, Serena Williams sau Maria Şarapova. Cel mai probabil, constănţeanca va anunţa oficial în weekend intrarea în familia Nike.

    Foto Telekom Sport

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

     

  • S-a dezlănţuit Sorana! “România nu stă în Simona Halep. Avem destule jucătoare, ar trebui să jucăm cu echipa pe care o avem”. Declaraţie dură spre şefii sportului de la noi

    Sfert-finalista de la Roland Garros 2000 susţine că prima reprezentativă întruneşte toate calităţile pentru a se lupta de la egal la egal cu puterile lumii şi consideră că naţionala se poate exprima la un înalt nivel şi fără Simona Halep. Numărul 2 WTA nu va juca în oraşul de pe malul Someşului întrucât se recuperează după accidentarea de la Melbourne, unde a pierdut finala cu Caroline Wozniacki.

    “România poate face trei echipe de Fed Cup, România nu stă în Simona Halep, avem destule jucătoare şi cred că ar trebui să jucăm cu echipa pe care o avem. Toată lumea spune că putem face trei echipe de Grupă Mondială la Fed Cup, ceea ce e incredibil. Cred că ne-am tras una pe alta, iar în momentul ăsta tenisul feminin românesc trece printr-o perioadă excelentă şi va continua”, a precizat Sorana, situată pe 38 WTA (fost nr.21 WTA, pe 8.12.2013).

    Cîrstea a marşat apoi pe eforturile depuse de jucătoarele din România în cursa lor spre topul mondial. “Nu am avut niciodată în istoria tenisului românesc atâtea fete în TOP 100 WTA şi de o valoare aşa de bună. Nu ştiu de ce tenisul merge aşa de bine dintr-o dată!? Pentru că, am spus, nu ne-a ajutat nimeni! Ne-am tras una pe alta!

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când principiile valorează mai mult decât banii. Simona Halep a refuzat un contract de 2 milioane de dolari

    Motivul pentru care Simona Halep pierde 2 miloane de dolari

    O cunoscută companie de cosmetice din SUA i-a pus pe masă un contract de 2 milioane de dolari Simonei Halep, însă jucătoarea a ratat sponsorizarea dintr-un motiv care poate părea ciudat! Conform jurnaliştilor de la Libertatea, firma americană ar fi dorit să ia legătura în mod direct cu Halep, dar discuţiile nu au mai avut loc, deoarece managerul Virginia Ruzici se ocupă de toate negocierile cu sponsorii. Fosta tenismenă nu a acceptat să-şi încalce principiile în ciuda sumei tentante pe care ar fi încasat-o protejata ei, aşa că afacerea a picat.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Veşti bune: Simona Halep ar putea reveni pe primul loc în lume, după turneul de la Doha

    Wozniacki a făcut o alegere extrem de surprinzătoare şi nu s-a înscris la turneul Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), care se va desfăşura între 19 şi 25 februarie! Sportiva nordică va pierde 305 puncte săptămâna respectivă, rămânând descoperită în faţa Simonei, care nu trebuie să apere niciun punct în acea perioadă. Halep, aflată momentan la 349 de puncte în spatele liderului, nu şi-a anunţat nici ea participarea la Dubai, însă până atunci mai este de disputat turneul de la Doha, la care românca are de asemenea un as în mânecă.

    Decizia Carolinei de a nu merge la Dubai îi oferă Simonei un plan de rezervă. Halep va pleca în pole position pentru locul 1 la Doha (12-18 februarie), întrucât Wozniacki are de apărat şi acolo 585 de puncte. În clasamentul live, constănţeanca îşi va devansa rivala încă din prima zi a turneului, “Caro” fiind obligată să ajungă în finală pentru a nu fi pe minus. Practic, Simona îşi permite chiar şi un rezultat mai slab decât Caroline la Doha pentru a fi sigură de revenirea pe locul 1, care s-ar produce inevitabil în timpul turneului de la Dubai.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată vila de 600.000 de euro în care s-a mutat Simona Halep | GALERIE FOTO

    De curând, Halep s-a mutat în casa pe care şi-a construit-o pe strada Chiliei, în cel mai mare oraş de pe malul mării. Construcţia vilei de 600.000 de euro a început în 2015 şi s-a finalizat în august, 2017. Simona Halep a mobilat noua locuinţă şi şi-a mutat lucruri în ea. Credincioasă de mic copil, primul lucru pe care l-a facut tenismena a fost să cheme un preot, să-i faca sfeştanie.

    Cum arată vila de 600.000 de euro în care s-a mutat Simona Halep | GALERIE FOTO

  • Cât costă o cameră în hotelul Simonei Halep de Valentine’s Day

    Cum era de aşteptat, mai sunt disponibile doar foarte puţine camere de Valentine’s Day la hotelul lui Halep

    două nopţi într-o cameră “suită junior” cu 1 pat dublu mare şi cu mic dejun inclus te costă puţin peste 1000 de lei.

    Hotelul este o pensiune care combină confortul modern cu ambianţa medievală şi are blazoane, halebarde, armuri, scuturi, săbii şi picturi originale. Camerele au podea cu mochetă, TV prin cablu cu 300 de canale, precum şi facilităţi pentru prepararea de ceai/cafea.

    Simona Halep este proprietara fostei pensiuni Heraldic Club din Poiana Braşov, redenumită Drachenhaus, dar şi a hotelului cu acelaşi nume din municipiul Braşov, de pe strada Nicolae Bălcescu, în plin centru istoric al oraşului. Halep a plătit pentru cele două imobile două milioane de euro.

    DRACHENHAUS HOTEL e cotat la 8.9 din 10 pe booking.com

  • “Aşa ceva e ridicol!” Britanicii au tras concluziille despre Simona Halep

    Aşa cum multe nume importante din tenisul mondial au spus de-a lungul ultimelor săptămâni, britanicii cataloghează drept “ridicol” faptul că liderul mondial a fost nevoit să se prezinte la primul turneu de Mare Şlem al anului într-o rochie comandată de pe internet: “Simona Halep a părut o «nefavorită», îmbrăcată memorabil pe durata turneului, în aceeaşi rochie roşie pe care a ales-o online, făcută de o croitoreasă în China. Este ridicol să gândeşti că numărul 1 poate fi nesponsorizat pe durata unui Grand Slam şi că acea corporaţie ar alege să se despartă de ea la două luni după ce a atins performanţa”, au scris englezii.

    Pe de altă parte, performanţa fostului lider mondial, care a ajuns în finală după un drum epuizant, de-a lungul căruia s-a confruntat cu probleme fizice şi oboseală, nu putea fi trecută cu vederea.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Mesajul transmis de Simona Halep la intoarcerea în ţară

    “Trebuie să fac nişte teste, să văd cum va fi. A fost greu, foarte greu, dar Caroline a jucat foarte bine şi a meritat victoria. Am mai fost aproape de un trofeu de Mare Şlem, bineînţeles că este trist, dar viaţa merge mai departe, este doar un meci de tenis şi sper ca, la următoarea finală, dacă voi mai avea ocazia să joc – să câştig”, a declarat Simona Halep, la revenirea de la Australian Open.

    La Aeroportul Henri Coandă, Simona Halep a fost aşteptată de aproximativ 50 de fani. Aceştia i-au oferit flori şi i-au scandat numele sportivei care de astăzi este pe locul 2 în lume. Printre susţinători s-a aflat şi tatăl sportive, Stere Halep, cel care a urmărit la Constanţa, turneul de la Melbourne.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info