Tag: sedinta

  • Firea le interzice taximetriştilor să poarte discuţii despre politică, religie şi sex. Ce alte obligaţii vor mai avea şoferii de TAXI

    “Taximetriştii nu mai au voie să refuze curse sau să ceară bonusuri. Să nu fumeze şi să aibă o ţinută decentă. Să nu vorbească la telefon sau să nu asculte muzică tare. Să nu se angajeze, cu clienţii, în discuţii privind subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor, convingerilor clientului în religie, politică şi domeniul sexual (..) Se instituie obligativitate ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat”, a declarat primarul general al Capitalei la începutul şedinţei de consiliu.

    De asemenea, Gabriela Firea a precizat că toţi taximetriştii trebuie să ofere clienţilor posibilitatea de a plăti şi cu cardul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Biroul permanent a stabilit programul deputaţilor: Dezbateri în plen de la 09:00 la 21:00

    „Deputaţii vor lucra în plenul Camerei Deputaţilor începând cu ora 09:00 şi până la ora 12:30, iar de la 14:00 la 21:00 vor avea loc şedinţele plenului reunit al Parlamentului, unde se vor dezbate legea bugetului de stat pentru anul 2018 şi cea a asigurărilor sociale”, a declarat secretarul PSD al Camerei Deputaţilor Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent.

  • O nouă aripă a Spitalului Foişor, inaugurată după o investiţie de peste 11 milioane de euro

    „Am acordat o sumă considerabilă, de 7,5 milioane de euro, la care se adaugă o altă sumă de 4 milioane de euro aprobată lunile trecute într-o şedinţă de Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Pe lângă acestea, construcţia clădirii a costat 37 de miloane de euro. De asemenea, ne propunem ca în luna martie să începem consolidarea şi dotarea clădirii vechi a Spitalului Foişor, o investiţie care va fi de circa 10 mlioane de euro. Vom construi şi o parcare subterană, cu trei etaje. Aşadar, de acum avem şi în Bucureşti un spital de excelenţă, la care vor apela toţi cetăţenii din ţară, iar Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Foişor este pregătit să facă faţă oricăror intervenţii la standarde europene”, a declarat, luni, primarul general, Gabriela Firea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legile justiţiei: Şedinţa Comisiei Iordache, convocată cu două ore mai devreme pentru Raportul la Statutul magistraţilor/ Procurorii sunt independenţi „în condiţiile” Legii privind organizarea judiciară

    Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat luni un amendament la proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor care prevede că procuroriii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor „în condiţiile” Legii privind organizarea judiciară, modificată în acest sens de Cameră.

    „Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea 304/2004”, se prevede în amendamentul adoptat, propus de UNJR şi AMR şi preluat de PSD şi ALDE.

    În proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară s-a introdus şi o propunere care vizează că „soluţiile adoptate de un procuror să poată fi infirmate de procurorul ierarhic superior, dacă acesta le apreciază ca fiind nelegale sau netemeinice”, acest amendament fiind votat deja în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Mediului: România va avea un Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor

    „Astăzi (joi – n.r.) a ieşit din Guvern către ministerele avizatoare Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor. Astăzi am informat colegii mei la şedinţa de Guvern şi am suportul tuturor că săptămâna viitoare să aprobăm HG-ul de aprobare a acestui Plan, o altă procedură de infringement pentru care am fost trimişi în judecată la Comisia Europeană şi pentru care am plăti pe zi penalităţi de întârziere între 2.000 şi 110.000 de euro”, a explicat Gavrilescu în şedinţa Comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.

    De asemenea, Gavrilescu a precizat că Ministerul Mediului va finaliza Planul Naţional de Management, iar apoi va fi notificată Comisia Europeană.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizia care SPERIE toţi şoferii din România: “Noua taxă, din prima parte a anului 2018”

    „Bugetul Adminstraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi aprobat undeva în martie – aprilie, anul viitor. Sper ca, până atunci, să avem o înlocuire a timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică <<Poluatorul plăteşte!>>. Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie. De asemenea, sperăm ca săptămâna viitoare să avem Hotărârea de Guvern de adoptare a Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi, în felul acesta, procedura de infringement şi o condiţionalitate ex-ante pentru România să fie bifată, să notificăm Comisia Europeană”, a susţinut Gavrilescu, în şedinţa din Comisiile de mediu ale Parlamentului pentru aprobarea bugetului pe anul 2018 pentru Ministerul Mediului.

    Parlamentarii din Comisiile de Mediu au dat un aviz favorabil bugetului pe 2018 pentru Ministerul Mediului, cu 16 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi o abţinere.

  • Preţul petrolului a trecut de 65 de dolari pentru prima dată din iunie 2015

    Referinţa petrolului Brent LCO1 a crescut cu 63 de cenţi sau 1%, la 65,32 de dolari. Cotaţia barilului de petrol Brent a ajuns la 65,70 dolari în cursul şedinţei de tranzacţionare de marţi.

    Aceasta este prima dată când preţul Brent a trecut de 65 de dolari din iunie 2015.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firea nu a mai dat nicio explicaţie. Şedinţa CGMB, privind târgul din Piaţa Victoriei, fără cvorum. Consilierii PSD nu s-au prezentat

    Consilierii generali USR ai Primăriei Capitalei au convocat, pentru vineri după-amiaza, o şedinţă extraordinară în care au dorit să propună un proiect prin care Piaţa Victoriei să fie un loc destinat protestelor şi manifestaţiilor civici, nu târgurilor de Crăciun. În acest context, consilierii au vrut să îi ceară explicaţii Gabrielei Firea pentru decizia de a organiza un festival de Crăciun în faţa Guvernului României.

    În sala de consiliu s-au prezentat cei 18 membrii USR ŞI PNL, dintr-un număr total de 55 de consilieri generali, motiv pentru care şedinţa a fost anulată din cauza neîntrunirii cvorumului.

    “Pentru noi, a fost o victorie astăzi. Am reuşit cu ajutorul membrilor opoziţiei să convocăm o şedinţă extraordinară. Este păcat că nu am putut convoca cvorum pentru a vota un proiect foarte important pentru cetăţenii Bucureştiului, mai exact, decretarea Pieţei Victoriei ca locul unde vor fi manifestaţii civice şi nu târguri de Crăciun. Faptul că PSD-ALDE şi PMP nu au venit astăzi la şedinţă, ne arată că se tem de cetăţeni. Neavând cvorum, proiectul de hotărâre nu poate fi adoptat, nu putem să punem întrebări nici directorilor celor două instituţii ARCUB ŞI PROEDUS, care au luat această decizie intempestivă, nu dăm vina pe funcţionarii primăriei pentru că, de multe ori, ei sunt supuşi unor presiuni. Mă aşteptam că PSD şi aliaţii săi să nu dea bir cu fugiţii, să fie aici şi să îşi asume, să avem o dezbatere, dar, se pare că acest lucru nu face parte din viziunea lor asupra democraţiei”, a declarat consilierul general USR Roxana Wring.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul prefect al judeţului Brăila este finul premierului Mihai Tudose

    George Adrian Paladi a fost numit prefect al judeţului Brăila în şedinţa de miercuri a Guvernului.
     
    Imediat, în presa locală au apărut informaţii conform cărora Paladi este finul premierului Tudose. Cununia a avut loc în urmă cu 14 ani, dar legătura dintre cei doi nu a influenţat decizia premierului, a declarat Paladi.
     
    Contactat de corespondentul MEDIAFAX, noul prefect a confirmat faptul că este finul de cununie al premierului Mihai Tudose.
  • Veste bombă despre cardul de sănătate. Ce a decis Guvernul în şedinţa de azi

    Guvernul a adoptat azi o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care utilizarea fără drept a cardului de sănătate devine infracţiune.

    “Avem o ordonanţă de urgenţă astăzi pentru a modifica Legea 95 în sensul alinierii prevederilor legii cu prevederile noului Cod fiscal. În acelaşi timp, reglementăm utilizarea cardului de sănătate şi definim faptul că utilizarea fără drept a cardului de sănătate constituie acum infracţiune”, a declarat Bodog la începutul şedinţei de Guvern.

    În Ordonanţa pusă în dezbatere pe site-ul ministerului Sănătăţii în data de 16 noiembrie se precizează ce anume va deveni infracţiune şi se va pedepsi conform prevederilor din Codul penal: reţinerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale a unui card de sănătate şi utilizarea fără drept de către aceştia.

    Potrivit Notei de fundamentare a ordonanţei, “se reglementează în mod expres faptul că, cardul naţional este un card electronic, personal şi netransmisibil, iar reţinerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a cardurilor naţionale şi/sau utilizarea de către aceştia fără drept, în scopul raportării şi validării unor servicii medicale/medicamente/dispozitive medicale constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal”, scrie realitatea.net