Tag: regizor

  • A apărut primul trailer pentru “Mad Max: Fury road” – FOTO SI VIDEO

    “Mad Max: Fury road” a avut un buget de 100 de milioane de dolari şi este regizat de George Miller, cel care a produs şi primele filme ale francizei, lansate în anii ’80. Din distribuţie fac parte Tom Hardy (“Inception”, “The Dark Knight rises”), Charlize Theron (“Monster”, “Hancock”) şi Rosie Huntington-Whiteley (“Transformers: Dark of the Moon”).

    Filmările s-au desfăşurat în mare măsură în deşertul din Namibia şi în Australia. Producţia va fi lansată pe 15 mai 2015.

    “Mad Max” este o poveste plasată într-un cadrul post-apocaliptic, unde toată lumea luptă doar pentru a supravieţui. Primul film, lansat în 1979, a fost urmat de “Mad Max: Road Warrior” şi “Mad Max: Beyond Thunderdome”.

    Considerat unul dintre cele mai de succes filme ale anilor ’80, seria “Mad Max” a avut încasări cumulate de peste 300 de milioane de dolari.

     

  • Urăşte capitalismul, dar are nouă case, dintre care una de 2.000.000 de dolari

    Regizorul şi realizatorul de filme documentare Michael Moore, un anticapitalist declarat, cel puţin prin opera cinematografică, este proprietarul a nu mai puţin de nouă case. Conform Detroit News, o cabană de 2 milioane de dolari şi circa 1.000 de metri pătraţi, pe malul lacului Torch din Michigan, dar şi un apartament în Manhattan obţinut de fapt din trei apartamente se numără printre proprietăţile regizorului. 

    Detaliile au apărut în documentele divorţului lui Moore; cineastul s-a despărţit de soţia sa Kathy Glynn, după 22 de ani. De la “Roger and Me”, documentarul din 1989 care analiza impactul închiderii de către General Motors al unor uzine în localitatea Flint din Michigan, regizorul a strâns 50 de milioane de dolari.

  • Oliver Stone va realiza un film despre Edward Snowden

     Oliver Stone, în vârstă de 67 de ani, şi producătorul Moritz Borman au cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii scrise de Luke Harding “The Snowden Files: The Inside Story of the World’s Most Wanted Man”, care prezintă în detaliu dezvăluirile lui Snowden privind amploarea sistemului de supraveghere organizat de Agenţia pentru Securitate Naţională americană.

    “Este unul dintre cele mai importante subiecte ale vremurilor noastre. O adevărată provocare. Mă bucur că (ziarul, n.r.) The Guardian colaborează cu noi”, a spus regizorul american într-un comunicat.

    Oliver Stone, care a primit premiul Oscar la categoria “cel mai bun regizor” pentru filmele “Plutonul” (1986) şi “Născut pe 4 iulie” (1989), va scrie şi scenariul, în care vor fi incluse materiale ale jurnaliştilor de la The Guardian care au adus acest caz în atenţia cititorilor.

    Edward Snowden, născut în 1983, este pus sub acuzaţie în SUA pentru spionaj şi furt de documente aparţinând statului.

    Dezvăluirile sale, provenind din documente furate, au pus în încurcătură administraţia americană şi au tensionat relaţiile cu ţările aliate, furioase să descopere că Washingtonul înregistra chiar şi convorbirile private ale liderilor lor. Snowden, acuzat de spionaj, a fost nevoit să părăsească Statele Unite, în prezent aflându-se pe teritoriul Rusiei, unde a obţinut azil. Acest regim expiră însă la sfârşitul lunii august, iar Snowden a transmis recent o cerere oficială de azil în Brazilia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A apărut primul trailer oficial pentru “Interstellar”, cel mai recent film al lui Christopher Nolan – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    Scriitorul şi regizorul Christopher Nolan semnează “Interstellar”, primul său proiect după “Inception” şi trilogia Batman.

    Filmările au avut loc, în mare parte, în Islanda, în acelaşi loc în care Ridley Scott a filmat pentru thriler-ul său “Prometheus”. “Interstellar” este o poveste science-fiction despre un grup de exploratori care călătoresc prin găuri de vierme către zone îndepărtate ale universului. Detalii foarte exacte despre misiunea lor nu sunt ştiute, însă judecând după scenariile anterioare ale lui Nolan, publicul va avea cu siguranţă câteva surprize.

    Distribuţia are câteva nume de excepţie, precum Matthew McConaughey (“Dallas Buyers Club”), Anne Hathaway (“Les Miserables”), Jessica Chastain (“The Help”) sau Casey Affleck (“Gone baby gone”).

    “Insterstellar” va ajunge pe marile ecrane la începutul lunii noiembrie.

     

  • A apărut primul trailer oficial pentru “Interstellar”, cel mai recent film al lui Christopher Nolan – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    Scriitorul şi regizorul Christopher Nolan semnează “Interstellar”, primul său proiect după “Inception” şi trilogia Batman.

    Filmările au avut loc, în mare parte, în Islanda, în acelaşi loc în care Ridley Scott a filmat pentru thriler-ul său “Prometheus”. “Interstellar” este o poveste science-fiction despre un grup de exploratori care călătoresc prin găuri de vierme către zone îndepărtate ale universului. Detalii foarte exacte despre misiunea lor nu sunt ştiute, însă judecând după scenariile anterioare ale lui Nolan, publicul va avea cu siguranţă câteva surprize.

    Distribuţia are câteva nume de excepţie, precum Matthew McConaughey (“Dallas Buyers Club”), Anne Hathaway (“Les Miserables”), Jessica Chastain (“The Help”) sau Casey Affleck (“Gone baby gone”).

    “Insterstellar” va ajunge pe marile ecrane la începutul lunii noiembrie.

     

  • S-a lansat primul trailer complet al Dawn of the Planet of the Apes – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    În anul 2011, casa de producţii 20th Century Fox a decis relansarea seriei, prin filmul Rise of the Planet of the Apes, un prolog al acţiunii din seria originală.

    Anul acesta are lansarea Dawn of the Planet of the Apes, iar 20th Century Fox a anunţat că va lansa în 2016 o a treia parte a seriei.

    Franciza “Planeta maimuţelor” a avut, până în prezent, încasări cumulate de 926 milioane de dolari. Filmul original, avându-l pe Charlton Heston în rolul principal, a fost bazat pe nuvela SF cu acelaşi nume a francezului Pierre Boulle.

     

  • Franciza Star Wars revine pe ecrane în 2015 cu partea a şaptea

    Star Wars: Episodul VII va ajunge pe ecrane în partea a doua a anului 2015, conform site-ului imdb.com. Deşi are o nouă echipă de producători şi un nou regizor, actorii vor fi cel mai probabil aceia care au dat viaţă personajelor în filmele din anii ’70, respectiv Harrison Ford, Mark Hamill şi Carrie Fisher.

    Acţiunea acestui nou episod va fi plasată la 30 de ani după cea din Episodul VI: Întoarcerea cavalerului Jedi. Surse din echipa de producţie au declarat că bugetul se va situa în jurul valorii de 200 de milioane de dolari, iar filmările sunt programate să înceapă în curând la Abu Dhabi.

    Drepturile de realizare au fost cumpărate de către Disney de la Lucasfilm Ltd., dar se pare că George Lucas va fi totuşi consultat cu privire la anumite aspecte ale acestui nou film.

  • Opinie Mihaela Matei, EY România: Cultura şi reparaţiile de produse de uz casnic – acelaşi lucru în România

     

    Neaşteptat, în această sumă, cea mai mare pondere au avut-o artele grafice, plastice, arhitectură şi design, cu aproape 20 de miliarde de euro şi peste 300.000 angajaţi, urmate în top de televiziune (15 miliarde euro) şi presă (11 miliarde euro).  La care se adaugă contribuţiile industriei spectacolului, producţia muzicală, industria cinematografică, radio, cărţile şi jocurile video.

    Dacă ne uităm în România, cultura a creat în 2011 (ultimul an în care sunt date disponibile, conform Institutului Naţional de Statistică) 1,42% din produsul intern brut şi a crescut în fiecare an de criză economică sau cel mult a stagnat: 0,72% în 2008, 0,99% în 2009, 1,42% în 2010 şi tot 1,42% în 2011. Ceea ce demonstrează o rezistenţă remarcabilă la condiţiile economice dificile din acei ani. Practic, ponderea culturii în PIB s-a dublat în doar trei ani.

    Dacă facem o comparaţie cu celelalte sectoare ale economiei naţionale, evoluţia contribuţiei culturii a fost de departe cea mai spectaculoasă, fiind urmată în evoluţia pozitivă de un alt domeniu prea puţin susţinut pentru dezvoltare: activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, care au crescut de la 3,8% în PIB în 2008, la 5,6% în 2011. În acelaşi timp însă, contribuţia comerţului cu ridicata şi cu amănuntul a scăzut cel mai dramatic, de la 19,3% în 2008, la 11,3% în 2011, ceea ce arată că vremea în care mulţi ne doream să ne facem patroni-comercianţi e clar apusă, în timp ce activităţile cu valoare adăugată mare încep să crească în importanţă.

    Şi, cu toate acestea, tendinţa nu e suficient subliniată. În aceşti ani (2008-2013), s-a discutat despre industrii “hot”, precum proiectele de energie regenerabilă sau serviciile medicale private, fără să se fi suflat niciun cuvânt despre cultură. Nimeni nu vorbeşte despre potenţialul economic al culturii iar investitorii din domeniu sunt cvasi-inexistenţi.

    Motivul principal este faptul că aceia care fac cultură nu sunt văzuţi ca activând într-o industrie, ci făcând un fel de artă pentru artă. Ba este chiar degradant să te gândeşti la artă ca având potenţial comercial, pentru că atunci rezultatul este, cu siguranţă, făcut pentru bani şi nu are suficientă valoare artistică. E nevoie de mai multe proiecte care să demonstreze contrariul. De exemplu, vâlva pe care a făcut-o ştirea că una dintre picturile artistului român din Cluj, Adrian Ghenie, a fost vândută de casa de licitaţii Sotheby’s cu 140.000 EURO.

  • “Prometheus 2” va fi lansat în prima parte a anului 2016

    Producţia va începe în toamna acestui an, după ce Ridley Scott va încheia filmările la “Exodus”, drama biblică ce îl are în centru pe Moise. Scenariul “Prometheus 2” va fi realizat de către Michael Green, care are în portofoliu filme precum “Blade Runner” sau mai recentul “Green lantern”.

    “Prometheus” a fost prezentat ca un prolog al seriei de mare succes “Alien”, iar partea a doua va fi mai apropiată de universul prezentat în filmele din anii ’80. De asemenea, personajul interpretat de Michael Fassbender, androidul David, va avea un rol mult mai important.

    “Prometheus” a avut încasări de 400 de milioane de dolari la nivel global, iar acest fapt arată importanţa unei continuări pentru compania de producţie Fox.

  • Cel mai aşteptat SF al anului a lansat primul trailer – GALERIE FOTO + VIDEO

    Avându-i în distribuţie pe Bradley Cooper, Vin Diesel, Chris Pratt şi Zoey Saldana, filmul spune povestea unui american pilot pe nume Peter Quill care devine obiectul unei urmăriri interstelare.

    “Guardians of the Galaxy” este regizat de James Gunn şi va avea premiera pe 1 august.