BusinessMagazin

Tag: rege

  • BIOGRAFIE: Salman Ben Abdel Aziz, noul rege al Arabiei Saudite, recunoscut pentru integritatea sa

    Prinţ moştenitor din iunie 2012, Salman a devenit tot mai cunoscut în ultimii ani, prezidând deseori Consiliul de Miniştri şi reprezentându-l în străinătate pe regele Abdallah care, din cauza sănătăţii sale precare, şi-a redus în mod considerabil activităţile publice.

    El este şi vicepremier, post obţinut în acelaşi timp cu cel de moştenitor al tronului, în 2012, la moartea fratelui său Nayef. El cumulează şi funcţia de ministru al Apărării din octombrie 2011.

    Numărul doi în regat, primţul Salman şi-a multiplicat vizitele în Occident şi Asia, adăugând o latură internaţională carierei sale, focalizată până în 2012 pe afaceri interne.

    În pofida unei sănătăţi fragile, el a ţinut să îşi demonstreze “hotărârea de a deveni rege sau, mai probabil, ambiţia celor apropiaţi care el să pară astfel”, apreciază Simon Henderson, specialist în Golful Persic la Washington Institute.

    Poziţia sa a fost fragilizată însă de decizia luată în martie 2014 de regele Abdallah de a-l numi viitor prinţ moştenitor pe fratele său vitreg Moqren, cel mai tânăr dintre cei 35 de fii ai fondatorului regatului.

    Născut la Riyad la 31 decembrie 1935, prinţul Salman a fost guvernatorul capitalei timp de aproape 50 de ani, majoritatea provinciilor saudite având la conducerea lor membri ai familiei regale cu rang de miniştri.

    “Această funcţie i-a oferit experienţă şi el a supervizat emergenţa Riyadului drept capitală”, subliniază Eleanor Gillespie de la Gulf States Newsletter, cu sediul la Londra.

    El este considerat artizanul dezvoltării acestui oraş construit în plin deşert de dinastia Al-Saud pentru a face din el un oraş modern.

    Dar funcţia lui i-a oferit imediat oportunitatea de a “juca rolul de arbitru foarte respectat al afacerilor familiei Al-Saud”, adaugă Gillespie, asigurând că prinţul Salman “are o reputaţie de probitate”.

    Jane Kinninmont, expertă la Chatham House din Londra, a precizat că Salman este “considerat ca relativ liberal” şi ar putea, în această calitate, “să adopte o abordare mai reformatoare, dar în cadrul limitelor şi liniilor roşii ale sistemului”.

    Potrivit ei, el ar putea să aibă o atitudine “mai constructivă în ceea ce priveşte instabilitatea în regiune pe care prinţul Nayef a considerat-o permanent drept rezultatul ingerinţelor iraniene mai degrabă decât expresia revendicărilor locale”.

    Prinţul Salman este cel de-al 25-lea fiu al lui Abdel Aziz, fondatorul regatului, şi face parte din clanul Sudairi, cei şapte fii ai soţiei preferate a regelui, Hassa bint Ahmad al-Sudairi. Printre fraţii lui se numără regele Fahd şi prinţii Nayef şi Sultan, decedaţi toţi trei.

    Salman are probleme de sănătate, iar în 2010 a fost operat de hernie de disc.

    Căsătorit de trei ori, prinţul Salman are zece fii în viaţă, dintre care cel mai cunoscut este prinţul astronaut Sultan Ben Salman, singurul saudit care a făcut parte dintr-o misiune în spaţiu şi care prezidează în prezent comisia pentru Turism şi Antichităţi. Altul este prinţul Abdel Aziz, ministru adjunct al Petrolului.

  • Regele Abdullah al Arabiei Saudite a murit. Barack Obama, Francois Hollande şi alţi lideri ai lumii i-au adus omagii

    Regele Abdullah a fost internat pe 31 decembrie într-un spital din Riyadh din cauza unei pneumonii. Starea sa de sănătate a necesitat amplasarea unui tub pentru a-l ajuta să respire.

    El a murit vineri “la ora locală 01.00 (00.00, ora României)” şi va fi înmormântat în aceeaşi zi după rugăciunea de după-amiază, potrivit comunicatului oficial.

    Fratele său vitreg Salman, în vârstă de 77 de ani, va deveni noul rege al Arabiei Saudite.

    Moqren, un alt frate vitreg al lui Abdullah, a fost numit prinţ moştenitor. Născut în 1945, el este ultimul fiu al lui Abd al-Aziz Ibn Saud, fondatorul regatului saudit.

    De la decesul acestuia din urmă în 1952, tronul a fost ocupat succesiv de mai mulţi fii de-ai săi.

    Regele Abdullah, decedat vineri, a urcat pe tron în august 2005, după moartea fratelui său vitreg Fahd, însă el conducea de facto regatul din 1995.

    În ultimul timp, apariţiile sale publice au devenit mai rare, fiind reprezentat adeseori de prinţul moştenitor Salman Ben Abdel Aziz, noul rege.

    UPDATE 09:50 – Omagii din întreaga lume pentru regele Abdullah al Arabiei Saudite, decedat la vârsta de 90 de ani

    Lumea i-a adus un omagiu, vineri, regelui Abdullah al Arabiei Saudite, decedat la vârsta de 90 de ani, salutând activitatea celui care ar reuşit în cei zece ani de regim să menţină stabilitatea primei puteri petroliere ferind-o de tulburările din lumea arabă, relatează AFP.

    “A fost întotdeauna un lider sincer care a avut curajul convingerile sale”, a declarat preşedintele american, Barack Obama, într-un comunicat, descriind “o veritabilă prietenie călduroasă” cu regele.

    “Ţările noastre au lucrat împreună pentru a depăşi numeroase provocări, iar eu am respectat punctele de vedere ale regelui Abdullah şi am apreciat prietenia noastră veritabilă şi călduroasă”, a adăugat el.

    În timpul domniei sale, Arabia Saudită şi Statele Unite au rămas aliaţi politici şi economici.

    Premierul canadian Stephen Harper şi-a amintit de un bărbat “foarte entuziasmat atunci când era vorba despre ţara sa, despre dezvoltare şi economia mondială” şi a salutat un “apărător ardent al păcii în Orientul Mijlociu”.

    În Europa, preşedintele francez François Hollande a salutat “memoria un om de stat a cărui acţiune a marcat profund istoria ţării sale şi a cărui viziune privind pacea dreaptă şi durabilă în Orientul Mijlociu rămâne mai mult decât oricând de actualitate”, potrivit unui comunicat al Palatului Elysée.

    Premierul britanic David Cameron a afirmat într-un comunicat că amintirea regelui Abdullah va fi marcată de “anii lungi în slujba regatului şi de angajamentul său în favoarea păcii şi consolidării înţelegerii între religii”.

    Acelaşi ton a fost menţinut şi de Tokyo, unde secretarul general şi purtătorul de cuvânt al Guvernului Yoshihide Suga a lăudat rolul “semnificativ jucat multă vreme (de rege) în favoarea păcii şi stabilităţii Arabiei Saudite, comunităţii islamice şi lumii”.

    Premierul indian Narendra Modi s-a declarat “întristat” şi a amintit într-un mesaj pe Twitter că s-a interesat în urmă cu câteva zile despre sănătatea regelui pe lângă succesul lui la palatul regal, Salman Ben Abdel Aziz.

    “Cu regele Abdallah, am pierdut o voce importantă care a marcat ţara printr-un impact durabil”, a adăugat Modi.

    Barack Obama i-a adus omagii defunctului rege Abdullah al Arabiei Saudite

    Preşedintele american i-a adus omagii regelui Abdullah al Arabiei Saudite, la puţin timp după anunţarea morţii sale vineri, salutând un prieten preţios şi un lider “sincer” care a luat decizii curajoase în procesul de pace din Orientul Mijlociu, relatează AFP.

    “El a fost întotdeauna un lider sincer, care a avut curajul convingerilor sale”, a declarat Barack Obama, citat într-un comunicat.

    “O adevărată prietenie călduroasă” m-a legat de regele Abdullah, care a murit la vârsta de 90 de ani, a apreciat preşedintele american.

    “Ţările noastre au colaborat pentru identificarea a numeroase provocări şi am apreciat mereu punctele de vedere ale regelui Abdullah”, a adăugat el.

    “El era convins că relaţia saudito-americană este importantă pentru stabilitatea şi securitatea Orientului Mijlociu“, a mai spus Barack Obama, care s-a întâlnit de două ori cu fostul monarh saudit.

    În timpul unei vizite la Riyadh în martie 2014, preşedintele american a reafirmat alianţa istorică dintre Statele Unite şi Arabia Saudită.

    François Hollande a salutat memoria lui Abdullah al Arabiei Saudite

    Preşedintele francez François Hollande i-a adus omagii regelui Abdullah al Arabiei Saudite, decedat vineri, salutând “memoria unui om de stat a cărui activitate a marcat profund istoria ţării sale”, relatează AFP.

    François Hollande “salută memoria unui om de stat a cărui activitate a marcat profund istoria ţării sale şi a cărui viziune privind o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu rămâne mai mult ca oricând de actualitate”, a anunţat Elysée într-un comunicat.

    “Şeful de stat (francez) prezintă condoleanţe sincere poporului saudit şi îşi exprimă ataşamentul faţă de prietenia dintre Franţa şi Arabia Saudită, la care regele Abdullah bin Abdulaziz al-Saud a muncit de-a lungul domniei sale”, încheie comunicatul.

  • Kandia Dulce, furnizor al Casei Regale a României vreme de trei ani

    Colaborarea dintre Kandia Dulce, cel mai mare producător local de ciocolată, şi Casa Regală a României a debutat cu momentul în care compania a devenit partener al Casei Majestăţii Sale Regelui, statut premergător obţinerii titlului de Furnizor Oficial.

    “Gestul Casei Regale deopotrivă ne onorează şi ne responsabilizează”, declară Mihai Georgescu, director general al Kandia Dulce.

    “Kandia Dulce caută să păstreze şi să ducă mai departe gustul specific românesc, ca parte a identităţii noastre. Dulciurile pe care compania le produce astăzi vor ajunge să fie considerate dulciurile tradiţionale ale românilor peste generaţii. Pentru aceste motive, Majestatea Sa Regele decide acordarea titlului de Furnizor Regal pentru ciocolată, pentru următorii trei ani.”, declară Radu Ghina, consilier la Casa Majestăţii Sale Regelui.

    Kandia Dulce este cel mai mare producător local de ciocolată, portofoliul actual de produse cuprinzând brandurile Rom, Măgura, Kandia, Primola, Laura, Sugus şi Silvana. Având deja o poziţie de lider în rândul producătorilor locali de ciocolată, biscuiţi şi produse zaharoase, compania este focusată pe piaţa din România, dar şi pe unele pieţe externe unde sunt comunităţi importante de români.

  • Povestea misterioasă a omului care controlează industria berii

    Kent Martin sau “Battle”, aşa cum îi place să fie numit, este un funcţionar public american responsabil cu aprobarea sau respingerea etichetelor de bere. Martin  este cunoscut de toţi producătorii de bere pentru felul în care decide privitor la etichetele care vor ajunge pe rafurile magazinelor.

    Cei care au interacţionat cu el îl numesc excentric, tensionat şi întotdeauna îmbrăcat la costum. Kent Martin a aprobat, de unul singur, aproape 30.000 de etichete de bere în 2013, adică aproape 80 de etichete pe zi.

    Cei mai mulţi producători americani de bere au avut de suferit, cel puţin o dată, în urma deciziilor date de Kent Martin. El este o adevărată legendă în rândul acestora, însă o persoană extrem de retrasă şi care se fereşte de presa sau alţi curioşi. “El este regele berii. Deciziile sale sunt legi”, a declarat pentru The Daily Beast un colaborator care a preferat să rămână anonim. “Are în mâinile sale controlul asupra unei industrii de miliarde de dolari.”

    Printre etichetele respinse de Martin se află un exemplar care prezentă o carte de joc, rege de inimă roşie. Martin le-a transmis producătorilor că inima roşie poate induce ideea că berea are efecte pozitive asupra inimii. Un alt exemplu este al unei etichete care avea la final un anunţ care interzicea spiriduşilor să consume băuturi alcoolice. Funcţionarul a considerat că mesajul transmis clienţilor este unul “confuz”.

  • Ascensiunea Regelui Ciocolatei – cum a ajuns magnatul Poroşenko preşedintele Ucrainei

    Părea puţin probabil în urmă cu nici şase luni, dar magnatul Petro Poroşenko, cu afaceri importante în producţia de dulciuri, a fost ales preşedintele Ucrainei. Întrebarea rămâne, însă: este Poroşenko un oportunist sau un vizionar? Cei care ar vrea să-l înţeleagă pe Poroşenko ar trebui să viziteze Vinnîţea, reşedinţa unei regiuni la circa 200 de kilometri de Kiev. Oraşul, situat pe râul Bug, are 370.000 de locuitori şi o universitate de medicină.

    Timp îndelungat, oraşul a avut două atracţii turistice. Prima este casa lui Nikolai Pirogov, cel care a fondat medicina de război în Rusia. Pirogov a murit în 1881, iar în prezent se află îmbălsămat la Vinnîţea. Cealaltă atracţie este sediul “Werwolf” al lui Hitler, construit în 1942 şi situat într-o pădure la 8 kilometri de oraş. Dar de circa trei ani, Vinnîţea are şi o a treia atracţie turistică: cel mai mare spectacol cu fântâni arteziene muzicale, scrie revista germană Der Spiegel. Turişti din toată Ucraina vizitează oraşul pentru a vedea spectacolul, considerat printre cele mai impresionante 10 de acest fel din lume.

    Sau cel puţin aşa se spune în cele două fabrici de ciocolată din Vinnîţea, ambele deţinute de conglomeratul Roshen, al lui Poroşenko. Roshen este cel mai mare producător de ciocolată din Ucraina, iar Poroşenko unul dintre cei mai bogaţi ucraineni, cu o avere estimată de Forbes la 1,6 miliarde de dolari înaintea crizei.

    Fântânile arteziene au fost un cadou al miliardarului pentru locuitorii din Vinnîţea, pe care îi reprezintă în parlamentul de la Kiev. În Vinnîţea nu sunt semne ale luptelor din alte regiuni ale ţării. Este un oraş calm şi modern. Transportul în comun funcţionează permanent şi există chiar şi o linie telefonică la care locuitorii se pot plânge primarului când nu funcţionează ceva.

    Piaţa în stil Poroşenko. Cu câteva zile înaintea alegerilor, Poroşenko a vizitat oraşul pentru a convinge populaţia să-l susţină. Miile de oameni care l-au aşteptat nu au fost greu de convins, potrivit Der Spiegel. Şi nu doar pentru că 5.000 dintre locuitori lucrează în fabricile lui, ci şi pentru că plăteşte salarii mai mari decât în alte locuri. Recent, a deschis o a treia fabrică în oraş.

    Oamenii s-au adunat în centrul oraşului, cu baloane în culorile naţionale ale Ucrainei şi steaguri cu sloganul “Trăieşte într-un nou mod – Poroşenko!”. Fiul de 28 de ani al miliardarului, Aleksei, reprezentant în parlamentul regional, l-a aşteptat lângă podium.

    Candidatul la prezidenţiale a întârziat 20 de minute. Poroşenko, în vârstă de 48 de ani, purta un costum albastru, cu cravată cu dungi. A compensat pentru întârziere printr-un discurs înflăcărat. “Nu vom mai permite niciodată cuiva să tragă Ucraina înapoi în trecut. Vom înfiinţa o nouă armată, capabilă să apere suveranitatea ţării noastre. Şi nu mai putem trece niciodată printr-o ruşine precum anexarea Crimeei”, a strigat el către mulţime.

    Oamenii adunaţi în centrul oraşului au răspuns scandându-i numele. Poroşenko a promis tot ce au vrut oamenii să audă: o poliţie “care să apere drepturile fiecărui cetăţean”; pace pentru ca oamenii de afaceri să revină; sprijin pentru clasa de mijloc; perspective pentru tineri. “Ceea ce am făcut la Vinnîţea vom face şi în restul ţării. Vom fi mândri să trăim în Ucraina.”
    andidatul surpriză. În prezent, nimeni nu este mândru că trăieşte în Ucraina. Şi nici măcar Poroşenko, între timp ajuns preşedinte, nu a explicat cum va face toate aceste lucruri într-o ţară aproape în faliment.

    Dar fabricantul de ciocolată este un personaj care inspiră, aflat într-o stare permanentă de nelinişte, de impulsivitate. “Nu este lipsit de forţă”, spune o persoană care îl cunoaşte. Alţii îl descriu pe cel care afirmă că vrea să salveze Ucraina ca pe un om exploziv, isteric, răzbunător şi, câteodată, ciudat şi nebun. Oportunitatea organizării alegerilor prezidenţiale a fost pusă sub semnul întrebării de boicotul din regiunile Doneţk şi Lugansk, controlate de separatişti, dar şi de incertitudinile privind poziţia Rusiei. În acelaşi timp, însă, Ucraina avea nevoie de un şef de stat.

    Deşi în urmă cu jumătate de an nimeni nu‑şi imagina o candidatură a miliardarului, care pe lângă producţia de ciocolată are şi fabrici auto, un şantier naval şi un post TV, într-o perioadă de câteva săptămâni notorietatea acestuia a crescut la un asemenea nivel, încât i-a permis să câştige alegerile din primul tur.

    Lungul drum către avere. Poroşenko este originar dintr-un mic oraş la sud-vest de Odesa, aproape de graniţa cu Republica Moldova. Tatăl său a lucrat ca inginer agronom în perioada sovietică, iar mai târziu a devenit director al asociaţiei antreprenorilor Ukrprominvest. În arhivele statului există unele indicii că tatăl lui Poroşenko ar fi petrecut doi ani în închisoare pentru că ar fi furat de la stat.

    Petro era destul de neastâmpărat în şcoală şi, chiar dacă avea note bune în general, a avut media scăzută la purtare. A practicat sporturi, mai ales judo, iar după ce s-a bătut cu patru cadeţi la comisariatul militar a fost trimis să facă armata în Kazahstan. După serviciul militar obligatoriu, Petro a studiat relaţii internaţionale şi drept internaţional la Kiev. În timpul facultăţii s-a întâlnit cu Marina, care avea să-i devină mai târziu soţie.

    Primul copil al celor doi, un băiat s-a născut în 1985, urmat de două fete gemene în 2000 şi un alt fiu în 2001. În timp ce Poroşenko îşi termina studiile la începutul anilor ‘90, URSS se destrăma. La fel ca mulţi oameni cu studii superioare, a ales să-şi deschidă o afacere, în comerţul cu boabe de cacao. În anii í90 a început să cumpere fabrici de ciocolată din Ucraina, Rusia, Lituania şi Ungaria.

    Poroşenko a organizat aceste fabrici în grupul Roshen, după partea din mijloc a numelui său. Roshen se situează, după venituri, pe locul 18 în lume între companiile producătoare de dulciuri, nu cu mult în urma unor nume precum Haribo, Lindt şi Arcor. Succesul lui Poroşenko, adus de vânzările mari din Rusia, a devenit însă un blestem odată cu înrăutăţirea relaţiilor dintre cele două ţări.

  • REGELE SPANIEI ABDICĂ. Prinţul Felipe va prelua tronul, anunţă premierul Mariano Rajoy

     Juan Carlos, care a urcat pe tron la moartea lui Francisco Franco, în noiembrie 1975, şi-a construit popularitatea conducând tranziţia în Spania către democraţie, după care s-a confruntat cu un final de regim marcat de probleme de sănătate şi scandaluri.

    Regele vrea să se adreseze “personal spaniolilor (luni) dimineaţa”, a adăugat Mariano Rajoy.

    Şeful Guvernului spaniol a convocat “un Consiliu de Miniştri extraordinar” marţi. În vederea acestui proces de abdicare va fi “necesar să fie aprobată o lege organică”, a subliniat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea fondatorului Fiat, omul care a controlat 4% din PIB-ul Italiei

    Prin controlul Fiat, a ajuns la un moment dat să deţină 4,4% din PIB-ul Italiei şi 3,1% din forţa de muncă a ţării. Agnelli s-a născut în oraşul Torino, aflat în nordul Italiei şi considerat un important centru cultural şi de afaceri. Tatăl său, Edoardo Agnelli, a fost un puternic industriaş, iar mama sa, Virginia Bourbon del Monte, descendenta unei familii nobiliare.

    Agnelli i-a călcat pe urme bunicului său, Giovanni Agnelli (după al cărui nume a fost şi botezat), cel care a fondat compania producătoare de maşini Fiat în 1899. Agnelli a studiat mai întâi la Pinerolo Calvary Academy, iar apoi şi-a luat licenţa în Drept la Universitatea din Torino. Nu a practicat niciodată meseria de avocat, iar în 1940, când Italia a intrat în Al Doilea Război Mondial, s-a alăturat armatei. A luptat pe frontul rusesc şi a fost rănit de două ori. După predarea Italiei, a devenit ofiţer de legătură cu trupele americane de ocupaţie, datorită fluenţei sale în limba engleză.

    Gianni Agnelli a devenit preşedintele Fiat în 1966, după moartea bunicului său. De-a lungul anilor, s-a remarcat prin numeroasele achiziţii făcute prin companie: a cumpărat Lancia, în 1968; a devenit acţionar al Ferrari un an mai târziu, a preluat controlul Alfa Romeo de la guvernul italian în 1986 şi a cumpărat Maserati în 1993. A deschis numeroase fabrici, inclusiv în Rusia (Uniunea Sovietică în perioada respectivă) şi în America de Sud. În 1970, în perioada crizei mondiale de petrol, a vândut o parte din companie către Lafico, o companie libaneză deţinută de colonelul Kaddhafi, acţiuni pe care le-a răscumpărat ulterior.

    Agnelli s-a făcut remarcat şi prin faptul că, în conflictele sociale ale companiei, deţinea mereu controlul. În 1980, într-o perioadă când sindicatele au organizat o grevă ce bloca toată producţia, a reuşit să oprească marşul celor 40.000 de muncitori şi să îi convingă să intre din nou în fabrici. Acest eveniment a marcat scăderea puterii uniunilor sindicale, care până în ziua de azi nu şi-au recuperat influenţa asupra mediilor politic şi economic italiene. În 1991, Agnelli s-a înscris într-un grup parlamentar independent, a fost numit senator, iar apoi membru al comisiei de apărare a Senatului.

    În 1996, Agnelli a părăsit conducerea companiei, dar a rămas preşedintele onorific al acesteia până la moartea sa. În 2009, după moartea lui Agnelli, Fiat a făcut o alianţă globală cu grupul Chrysler, prin care, în schimbul tehnologiei şi platformelor pentru realizarea autovehiculelor mici, eficiente din punctul de vedere al consumului, a primit 20% din companie. La începutul anului, Fiat S.p.A. şi Chrysler Group au fuzionat într-o nouă întreprindere, Fiat Chrysler Automobiles.

  • Capitalistul săptămânii: Max Auschnitt

    Max Auschnitt s-a născut în Galaţi în 1888. A fost primul fiu al lui Osias Auschnitt, proprietarul unei mici fabrici, care emigrase din împrejurimile oraşului Lvov, parte a Imperiului Austro-Ungar. Părinţii l-au trimis pe tânărul Max să studieze în Viena, în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale din Viena. S-a oferit apoi voluntar şi a servit armata română în timpul Primului Război Mondial. La începutul anilor ‘20, Max Auchnitt a preluat fabrica de sârmă şi de cuie din Galaţi, fondată de tatăl lui, şi a transformat-o în grupul Uzinele Metalurgice Titan Nadrag Cala (TNC). 

    Acesta avea în componenţă, pe lângă laminorul de la Galaţi, o nouă fabrică de oţel – Oţelu Roşu – şi mai multe alte uzine metalurgice. Împreună cu subsidiare precum Magazinele Unite, Socomet şi altele, grupul avea circa 1.000 de angajaţi. La sfârşitul anului 1920, Auschnitt a preluat controlul asupra companiei austriece Steg, după ce a cumpărat o mare parte din acţiunile acesteia. Steg deţinea în România compania producătoare de oţel Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa (UDR) şi era cea mai mare companie românească interbelică, ce avea un capital de peste un miliard de lei şi peste 22.000 de angajaţi.

    Max a fost delegat ca administrator la Uzinele şi Domeniile de Fier Resiţa, iar compania, aflată în pragul falimentului în acel moment, a revenit la profitabilitate sub cârma lui. Ca rezultat al achiziţiilor sale, Auschnitt a devenit cunoscut în România drept „Regele Oţelului„. Prin Steg, Auschnitt a preluat apoi controlul uzinei de oţel Sartid din Iugoslavia şi o fabrică de locomotive din Polonia.

    Pe lângă afacerile din industria grea, Auschnitt a avut acţiuni în multe alte companii, între care Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni, şi a avut numeroase proprietăţi imobiliare, între care şi vila de lângă Piaţa Victoriei cumpărată în anii 2000 de Gigi Becali. Max Auschnitt concura cu Nicolae Malaxa, atât în afaceri, cât şi în obţinerea favorurilor regelui. El a pierdut lupta cu Malaxa, iar în 1940, în urma unor acuzaţii aduse de acesta, a fost supus unui proces aranjat şi condamnat la şase ani de închisoare. A fost închis la Jilava, o închisoare cunoscută pentru faptul că puţini i-au supravieţuit.

    Max Auschnitt a fost unul dintre supravieţuitori, fiind protejat de multe ori chiar de către ceilalţi deţinuţi. După fuga lui Carol al II-lea din România, lui Auschnitt i-a fost permisă de către mareşalul Antonescu mutarea într-un sanatoriu, iar apoi în arest la domiciliu. În 1944, după ce a aflat că naziştii germani plănuiau uciderea lui, a fugit din ţară cu ajutorul prietenului său Matei Ghica, pilot în cadrul Forţelor Aeriene Române. Au zburat în Egipt, iar germanii au iniţiat un proces şi l-au condamnat la moarte în absenţă.

    După ce germanii s-au predat şi a fost exonerat de acuzaţiile false care i se aduseseră, Auschnitt s-a întors în România pentru a asista la reconstrucţia ţării. În 1947, devenea însă evident că ţara va cădea sub influenţa rusă şi că se va instaura regimul comunist, iar Auschnitt a decis să părăsească România pentru totdeauna.

    A plecat în Statele Unite ale Americii şi a devenit cetăţean american. Un an mai târziu, comuniştii i-au confiscat toate proprietăţile şi l-au condamnat din nou la moarte în absenţa sa. Auschnitt şi-a continuat afacerile în SUA. A înfiinţat împreună cu fratele lui, Edgar, care a fost de asemenea partener în Titan Nadrag Calan şi subsidiarele acesteia, compania Flexigrip Inc., redenumită apoi Minigrip, care producea fermoare de plastic pentru industria ambalajelor. Max Auschnitt a murit însă în 1959 la New York şi nu s-a bucurat de succesul acesteia.

    Minigrip a devenit mai târziu o subsidiară a ITW şi este cunoscută acum drept ITW Zippak. În România, moştenitorii săi au primit despăgubiri de circa 40 milioane de dolari, în acţiuni ale Fondului Proprietatea, precum şi drepturile pentru mai multe imobile.
     

  • Germanul care spune că este fiul Regelui Mihai: Există o amnezie. Probabil Regele a uitat

     “Există o amnezie probabil. Îmi pot imagina că a fost un şoc iminent şi pentru tatăl meu când s-a întâmplat cu mama şi cu copilul. Probabil a uitat”, a spus Dieter Stanzeleit, la ieşirea de la Judecătoria Sectorului 1.

    Germanul susţine că are un document care atestă faptul că el a preluat identitatea unei alte persoane, decedate, după ce a fost înfiat.

    “Avem un document legal, din Germania, care consemnează faptul că Dieter Stanzeleit a murit cu mulţi ani în urmă. Eu sunt duplicatul lui. Nu este posibil acest lucru. Eu nu sunt Dieter Stanzeleit. Acest nume mi l-a dat doamna Stanzeleit. Trebuie să înţelegeţi situaţia. A fost sfârşitul războiului când am fost predat doamnei Stanzeleit pentru îngrijire. Ea a avut un bebeluş Dieter Stanzeleit (…) şi bebeluşul a murit. Este o diferenţă de mai mulţi ani”, a explicat Stanzeleit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SOŢIILE DICTATORILOR: Cine sunt femeile din spatele celor mai cunoscuţi dictatori ai lumii

     Fie că se folosesc de poziţia lor pentru a susţine cauze caritabile sau că strălucesc sub lumina reflectoarelor, soţiile dictatorilor trebuie să suporte multe, de la acuzaţii de corupţie şi nemulţumiri sociale, până la războaie civile sau chiar alte soţii. Business Insider a alcătuit o listă a consoartelor celor mai cunoscuţi dictatori din lume, prin acest termen definind un lider politic absolut, cunoscut pentru abuzurile împotriva drepturilor omului, pentru restricţiile impuse presei sau pentru represiuni împotriva opoziţiei.

        Ana Paula dos Santos, soţia lui Jose Eduardo dos Santos, Preşedintele Angolei

    Fost fotomodel, Ana Paula dos Santos şi-a cunoscut soţul când era însoţitoare de zbor pe aeronava prezidenţială. A studiat apoi dreptul şi este membru al International Steering Committee. Cei doi soţi au fost descrişi ca fiind “bine îmbrăcaţi, eleganţi şi duc un stil de viaţă asemănător celor care locuiesc în sudul Californiei”. Ana Paula a fost criticată atunci când a declarat că fiul ei va urma cursurile şcolii portugheze din Luanda, din cauza stării proaste a sistemului educaţional naţional, care, în opinia multora, este cauzată de politica soţului ei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro