Tag: premier

  • Criză politică în Italia / Premierul Draghi se consultă cu preşedintele Mattarella

    Premierul Italiei, Mario Draghi, s-a deplasat joi după-amiază la Palatul prezidenţial de la Roma, în contextul în care, deşi a obţinut votul Parlamentului pentru un program de măsuri sociale, coaliţia guvernamentală de uniune naţională pare să se destrame.

    Senatul Italiei a confirmat, joi după-amiază, cu 172 de voturi pentru şi 39 împotrivă, susţinerea pentru un set de măsuri de asistenţă destinate companiilor, angajaţilor şi pensionarilor, în contextul crizei economice şi energetice.

    Însă Mişcarea 5 Stele (M5S, populistă) a refuzat să participe la vot, distanţându-se de celelalte partide care susţin Guvernul Mario Draghi, ceea ce declanşează o criză politică ce ar putea conduce la alegeri anticipate.

    Imediat după votul Senatului, premierul tehnocrat Mario Draghi a părăsit Palatul Chigi şi s-a deplasat la Palatul Quirinale, pentru consultări cu preşedintele Sergio Mattarella, afirmă surse politice de la Roma citate de cotidianul Il Sole 24 Ore.

    Giuseppe Conte, liderul Mişcării 5 Stele, semnalase de câteva zile că nu va susţine noile măsuri sociale, disociindu-se de coaliţia de uniune naţională. Formaţiunea populistă pare să dorească alegeri parlamentare anticipate, la fel ca şi partidul Liga (extremă-dreapta), condus de Matteo Salvini.

    Premierul Mario Draghi, aflat în fruntea Guvernului de uniune naţională începând din februarie 2021, a sugerat că în cazul pierderii susţinerii se va retrage, deşi este susţinut în continuare de Partidul Democrat (centru-stânga) şi de Italia Viva (centru-stânga). Şi formaţiunea Forza Italia (centru-dreapta), condusă de fostul prim-ministru Silvio Berlusconi, pare să prefere negocierile politice pentru evitarea alegerilor anticipate.

  • Cine a fost Shinzo Abe, fostul premierul japonez împuşcat mortal vineri dimineaţă: A fost cel mai tânăr prim-ministru al Japoniei de la al doilea Război Mondial şi unul din cei mai puternici 40 de oameni din lume

    Shinzo Abe este actualul prim-ministru al Japoniei, acesta având al treilea cel mai lung mandat de prim-ministru în Japonia, de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, potrivit BBC.

    Shinzo Abe, fostul premier al Japoniei, cu al treilea cel mai lung mandat de prim-ministru în Japonia, de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, a murit vineri după ce a fost împuşcat în timpul unui miting electoral.

    Prima oară a fost ales prim-ministru în septembrie 2006, iar atunci a devenit cel mai tânăr premier al Japoniei după al doilea Război Mondial. Şi-a dat demisia din această funcţie pe motive de sănătate în 2007.

    Partidul pe care îl conduce a câştigat în decembrie 2012 alegerile parlamentare şi astfel Shinzo Abe a devenit din nou premier, primul care revine în această funcţie de la Shigeru Yoshida din 1948. Din 2012, a mai câştigat alegerile din 2014 şi apoi pe cele din 2017, această din urmă victorie lansându-l în cursa pentru cel mai longeviv prim-ministru din istoria Japoniei.

    În topul celor mai puternici oameni din lume al revistei Forbes, „Teflon Abe”, cum este poreclit de revistă, este situat pe locul 37.

    Sub conducerea sa, au fost introduse mai multe măsuri de natură fiscală concepute să crească economia Japoniei, dar şi măsuri privind apărarea ţării. Legăturile cu China sunt tensionate din cauza disputelor teritoriale şi istoriei conflictuale dintre cele două ţări.

    Shinzon Abe s-a născut în 21 septembrie 1954 într-o familie cu istorie în cariere politice. Bunicul său, Kan abe a fost politician, la fel ca şi tatăl său, Shintaro Abe, care a fost ministru de externe. Nobusuke Kishi, unchiul său a fost prim-ministrul Japoniei  între 1957 şi 1960.

    A urmat cursurile Universităţii Seikei şi a obţinut diploma în Ştiinţe politice, apoi s-a mutat în SUA şi a urmat a doua facultate în cadrul Universităţii California De Sud.

    Shinzon Abe şi-a câştigat prima oară locul în parlamentul japonez în 1993.

    Pe plan extern, a luptat pentru dreptul Japoniei de a mobiliza trupe peste mări în scopuri defensive pentra ţară şi aliaţii acesteia.

    După testele balistice efectuate de Coreea de Nord, Abe a promis că va lua măsuri, deşi nu a precizat în termeni practici ce se va întâmpla.

     Administraţia sa nu se află în relaţii foarte bune cu China, cunoscută ca sponsorul Coreei de Nord, mai ales din cauza disputelor teritoriale asupra insulelor din Marea Chinei de Est. A participat la comemorarea a 45 de ani de relaţii diplomatice între China şi Japonia, acţiune ce a fost înţeleasă ca o ofertă de pace.

    Pe plan intern, Shinzon Abe este cunoscut în Japonia pentru mai multe modifcări legislative, cele mai importante fiind în domeniul apărării, economiei şi justiţiei.

    Măsurile fiscale, poreclite „Abenomics”  au fost un succes pentru creşterea PIB-ului , economia Japoniei accelerând după o lungă stagnare.

    Sub mandatul său, nivelul de şomaj a devenit cel mai mic din ultimele decenii, totuşi încă nu au crescut şi salariile odată cu creşterea exporturilor.

    Premierul japonez a fost în vizită la Bucureşti în 2018, fix în timpul unei crize politice, cu o zi după ce premierul Mihai Tudose şi-a depus mandatul. El a fost plimbat în Herăstrău prin grădina japoneză de primarul Capitalei la acel moment, Gabriela Firea.  

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Ce spune Nicolae Ciucă, prim-ministrul României despre cota unică de impozitare

    Cota unică de impozitare este asumată clar în coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR, a spus prim-ministrul Nicolae Ciucă, în cadrul evenimentului de prezentare a studiului EY Attractiveness Survey.

    „Din cele 17,3 mld. de lei, pachetul alocă 60% măsurilor economice şi de sprijinire a investiţiilor. cota unică de impozitare rămâne o asumare clară din partea coaliţiei, iar TVA-ul de 19% este aproape cel mai mic din Uniunea Europeană”, a spus Ciucă.

    EY România a prezentat studiul Attractiveness Survey Romania, aflat la a treia ediţie în România, în cadrul unui eveniment organizat de compania de consultanţă şi audit. În cadrul evenimentului, premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj video.

    Ce a mai spus Nicolae Ciucă:

    Guvernul României sprijină fiecare investitor care participă la creşterea economică şi bunăstarea cetăţenilor. În calitate de prim-ministru liberal, am acordat prioritate implementării pachetului sprijin pentru România, tocmai pentru a oferi instrumente de suport guvernamental, atât pentru IMM-urile existente, cât şi pentru marii investitori.

    Din cele 17,3 mld. de lei, pachetul alocă 60% măsurilor economice şi de sprijinire a investiţiilor. cota unică de impozitare rămâne o asumare clară din partea coaliţiei, iar TVA-ul de 19% este aproape cel mai mic din Uniunea Europeană.

    Investim masiv în lucrări de extindere a infrastructurii, de care depinde dezvoltarea noastră economică. România va utiliza 7,6 mld. de euro pentru infrastructura de transport din PNRR.

     

  • Ce spune Nicolae Ciucă despre modificarea taxarii companiilor

    Nu ar fi o bună „practică la nivelul Guvernului” modificarea sistemului de taxare a companiilor, declară premierul Nicolae Ciucă. Cota unică de impozitare trebuie aplicată „aşa cum este ea”. 

    „Cota unică trebuie aplicată aşa cum este ea stabilită şi cum a fost prevăzută iniţial. S-a discutat şi am discutat cu reprezentanţii Consiliului fiscal şi în urma discuţiilor şi analizelor pe care le-au prezentat am stabilit să facem în aşa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

    Întrebat dacă vor exista modificări de taxe pe care le plătesc firmele în acest moment, prim-ministrul a răspuns că nu este vorba de modificare a taxelor la companii.

    „În acest moment, în care am putut să vedem că măsurile de sprijin economic au contribuit la menţinerea echilibrului economic şi chiar au contribuit la o creştere substanţială faţă de trimestrul precedent nu cred că ar fi o bună practică la nivelul Guvernului să modificăm sistemul de taxare a companiilor. Sunt alte măsuri fiscale la care specialiştii lucrează şi pe care sunt convins că le vom discuta”, a adăugat premierul.

  • Cine este Elisabeth Borne, noul premier francez. Edith Cresson, prima femeie prim-ministru a Franţei: Politica franceză este încă ”macho”. Era timpul să existe o altă femeie premier

     

    Preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, a numit-o pe Elisabeth Borne în funcţia de prim-ministru şi a însărcinat-o cu formarea unui nou guvern, a precizat preşedinţia franceză săptămâna trecută, după ce Jean Castex i-a înmânat luni demisia sa preşedintelui.

    Preşedintele a vrut să promoveze o femeie şi a declarat că a dorit să numească ”pe cineva care să fie puternic pe probleme sociale, de mediu şi de producţie”.

    Astfel Elisabeth Borne devine astfel prima femeie prim-ministru după o perioadă de 30 de ani şi este doar a doua femeie care ocupă funcţia de prim-ministru al Franţei, după Edith Cresson în 1991-1992.

     

    Cine este Elisabeth Borne ?

     

    Elisabeth Borne s-a născut la Paris, pe 18 aprilie 1961. Mama sa, Marguerite Lecèsne, era farmacistă, iar tatăl său, Joseph Bornstein, era un evreu polonez care s-a refugiat în Franţa la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, părinţii săi au condus un laborator farmaceutic. În urma decesului prematur al tatălui său, când ea avea doar 11 ani, a primit indemnizaţia de educaţie pe care statul o acorda minorilor ai căror părinţi au fost răniţi sau ucişi în timpul unui război, unui atac terorist sau în timp ce prestau anumite servicii publice. Borne a urmat cursurile liceului Janson de Sailly din Paris. Ulterior, apoi École Polytechnique unde a absolvit ca inginer civil. A obţinut diploma de inginer la École Nationale des Ponts et Chaussées, iar în 1986, s-a înscris la Collège des Ingénieurs, unde a obţinut un master în administrarea afacerilor.

    O lungă perioadă de timp, Borne a fost apropiată de Partidul Socialist (PS), dar fără a adera în mod oficial la partid. După victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale franceze din 2017, ea s-a alăturat partidului La République En Marche (LREM). Din 2020, ea este şi membră a partidului Territories of Progress, un partid de centru-stânga aliat cu LREM.

    În 2017 a devenit ministrul transporturilor unde a avut sarcina dificilă de a convinge publicul francez şi în special lucrătorii feroviari de beneficiile pieţei libere, aşa cum prevede legislaţia UE. Eliminarea monopolului deţinut de compania de stat SNCF şi deschiderea pieţei feroviare franceze către concurenţă nu a fost o sarcină uşoară, deoarece s-a confruntat cu o puternică împotrivire din partea sindicatelor şi cu greve masive.

    În 2019 Borne a fost numită ca ministru al ecologiei însă cu greu a reuşit să îşi lase amprenta asupra portofoliului, fiind în acestă funcţie pană în iulie 2020. Cu toate acestea, ea a reuşit totuşi să impună legi privind mobilitatea curată, planificarea energetică pe termen lung, deşeurile şi economia circulară. În ultimele sale săptămâni de mandat, după începutul pandemiei de coronavirus, ea s-a concentrat pe impulsionarea ciclismului.

    A fost numită ministrul muncii tot în iulie 2020 şi a supervizat negocierile cu sindicatele care au dus la reducerea ajutorului de şomaj pentru categorii de persoane fără loc de muncă.

    În timpul mandatului, şomajul a scăzut în Franţa la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani iar şomajul în rândul tinerilor la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.

     

    Ce urmează acum ?

     

    ”Vreau să dedic nominalizarea mea tuturor fetiţelor şi să le spun să meargă până la capăt urmărindu-şi visele”, a spus ea în discursul de inaugurare.

    Inginera, în vârstă de 61 de ani, a fost descrisă drept o ”tehnocrată de stânga”.

    Fostul prim-ministru, Jean Castex, a numit-o pe dna Borne ”première ministre”, o formă feminină a termenului obişnuit de ”premier ministre”, pentru a sublinia semnificaţia istorică a numirii sale. Criticii spun că elita conducătoare a Franţei a rămas în urma altor ţări europene în ceea ce priveşte numirea femeilor în funcţii de conducere.

    Edith Cresson, prima femeie prim-ministru al Franţei, a declarat că politica franceză este încă ”macho”. ”Era timpul să existe o altă femeie”, a spus ea, lăudând-o pe dna Borne ca fiind ”o persoană remarcabilă, cu o mare experienţă în sectorul public şi privat”.

     

    Borne va avea puţin timp la dispoziţie pentru a se acomoda cu noua sa funcţie, deoarece Franţa se va lansa în alegerile parlamentare din iunie, în care atât extrema dreaptă, cât şi extrema stângă vor reprezenta probabil o mare provocare, după ce au obţinut rezultate puternice la alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, susţinătorii spun că Borne este obişnuită să se confrunte cu opoziţia şi să obţină rezultate în numirile sale anterioare.

    Borne candidează, de asemenea, la alegerile parlamentare din partea partidului lui Macron, La République en Marche. Numele ei a fost vehiculat la scurt timp după ce Macron a câştigat alegerile prezidenţiale, provocând speculaţii cu privire la motivul pentru care a durat atât de mult timp pentru a-şi alege premierul. Unii s-au întrebat dacă Borne a fost alegerea sa de rezervă pentru funcţia de prim-ministru sau dacă încearcă să scurteze campania înainte de alegerile din iunie.

    Dar incertitudinile legate de alegerile legislative din 12-19 iunie ridică un semn de întrebare cu privire la durata mandatului doamnei Borne, iar în sistemul francez, puterile preşedintelui sunt mult mai mari decât cele ale premierului.

    O puternică alianţă condusă de Jean-Luc Mélenchon va concura luna viitoare cu partidul centrist al preşedintelui, iar unii speculează că veteranul de stânga ar putea deveni prim-ministru.

    Una dintre cele mai dificile provocări ale sale o să fie negocierile pentru creşterea vârstei de pensionare de la 62 de ani, cât este în prezent, la 65 de ani. În schimb Jean-Luc Mélenchon care face parte din partidul La France Insoumise, doreşte să reducă vârsta de pensionare la 60 de ani.

    “Doamna Borne este împotriva creşterii salariului minim şi pentru pensionarea la 65 de ani. Iată-ne ajunşi la un nou sezon de maltratare socială”, a comentat acesta.

  • Premierul ungar: Ungaria şi Serbia pot conta una pe cealaltă

    Ungaria şi Serbia pot conta una pe cealaltă, a declarat premierul ungar Viktor Orban la deschiderea celei de-a 89-a ediţii a Târgului Internaţional Agricol din Novi Sad, potrivit Hungary Today.

    Orban a remarcat că cele două ţări sunt puternice în agricultură, fiind „o importantă rezervă de alimente pentru Europa“.

     

  • Prăbuşirea unei ţări. Premier: Mai avem benzină pentru o zi. Următoarele două luni vor fi cele mai dificile din viaţa noastră

    Noul prim-ministru din Sri Lanka spune că ţara mai are rezerve de carburant pentru o zi. Ţara din Oceanul Indian se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani.
    Într-un discurs televizat, Ranil Wickremesinghe a declarat că naţiunea are nevoie urgentă de 75 de milioane de dolari în următoarele câteva zile pentru a plăti importurile esenţiale.
    El a spus că banca centrală va trebui să tipărească bani pentru a plăti salariile guvernului. De asemenea, Wickremesinghe a declarat că compania de stat Sri Lankan Airlines ar putea fi privatizată.
    “În acest moment, avem stocuri de benzină doar pentru o singură zi. Următoarele două luni vor fi cele mai dificile din viaţa noastră”, a declarat premierul Wickremesinghe.
    Economia naţiunii insulare a fost puternic afectată de pandemie, de creşterea preţurilor la energie şi de o politici populiste de reducere a taxelor. Lipsă valutei străine şi o inflaţie în creştere au dus la o penurie severă de medicamente, combustibil şi alte produse de bază.
    “Am mers la mai multe staţii de carburanţi şi majoritatea erau închise. În jurul orei 5.30 am riscat şi ne-am alăturat unei cozi la Townhall, care este staţia care furnizează de obicei combustibil pentru vehiculele guvernamentale. Era mai puţin aglomerat – dar coada a crescut treptat până la aproximativ 2 km lungime. Am fost destul de norocoşi să primim combustibil în jurul orei 9.00, odată ce a fost livrat combustibilul”, a declarat un localnic din capitala Colombo pentru BBC.

  • Emmanuel Macron a numit-o pe Elisabeth Borne în funcţia de prim-ministru

    Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a nominalizat-o pe Elisabeth Borne, actualul ministru al Muncii, pentru funcţia de prim-ministru, în contextul remanierii decise după scrutinul prezidenţial şi înaintea alegerilor legislative.

    “Preşedintele Republicii a numit-o pe doamna Elisabeth Borne în funcţia de prim-ministru şi i-a acordat sarcina formării guvernului. Este o alegere a competenţei în slujba Franţei”, a comunicat Palatul Elysée, potrivit cotidianului Le Figaro.

    Elisabeth Borne a ocupat funcţiile de ministru al Transporturilor, Tranziţiei Ecologice şi Solidarităţii. Din iulie 2020, este ministru al Muncii.

    Este a doua femeie care ocupă funcţia de prim-ministru al Franţei, după Edith Cresson, în 1991, conform cotidianului Le Monde.

  • Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Paştelui Ortodox

    Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Paştelui Ortodox: Sărbătorile Paştelui vin cu speranţă în puterea noastră de a depăşi greutăţile vieţii, cu bucuria momentelor petrecute alături de toţi cei dragi şi cu dorinţa a-i ajuta pe semenii noştri care trec prin momente dificile. Vremurile complicate pe care le trăim acum evidenţiază nevoia de înţelegere între oameni, solidaritate şi unitate.

    Am traversat cu toţii o perioadă foarte grea, marcată de criza pandemică, iar mulţi dintre noi au trecut prin experienţa dureroasă a pierderii unor persoane dragi. Acum deplângem ororile unui război ce contrazice toate valorile pe care Învierea

    Domnului ne îndeamnă să le preţuim. Spaţiul creştinismului este destinat să fie unul al unităţii în jurul Învierii Domnului. Înainte de a ne împărtăşi de bucuria Învierii, suntem datori să iertăm şi să ajutăm – iar noi, românii, am demonstrat din plin că suntem solidari şi sunt convins că vom continua pe acest drum.

    Lumina pe care o luăm din Lumină în această noapte sfântă a Învierii să ne călăuzească tuturor gândul şi faptele pentru o lume mai bună, în care viaţa şi pacea să fie preţuite aşa cum se cuvine.

    Îmi doresc şi vă doresc să rămânem uniţi în jurul acestei mari sărbători, ca o mare familie în faţa provocărilor, a suferinţelor şi a conflictelor de orice fel. Am speranţa că după toată această perioadă a „pătimirilor” vom putea primi împreună în suflete lumina şi pacea Învierii lui Hristos.

    Gândurile şi rugăciunile noastre vor fi alături de toţi cei care au nevoie de ajutor.

    Sărbători fericite, cu linişte şi pace, tuturor credincioşilor care sărbătoresc Paştele Ortodox!

    Hristos a Înviat!”

  • Premierul Nicolae Ciucă: Vrem să atragem investiţii în România, dar nu mai putem opera cu salariul minim pe economie

    Premierul Nicolae Ciucă a afirmat marţi la Forumul Investitorilor Străini că Guvernul vrea să atragă mai multe investiţii şi să creeze noi locuri de muncă.

    El spune că firmele trebuie să plătească mai mult pe salariul minim pe economie. „Nu putem merge la infinit cu salariul minim.”

    Tema salariului minim, respectiv creşterea lui a fost întotdeauna un punct de controversă cu Asociaţia Investitorilor Străini.

    Ciucă spune că vrea ca românii care lucrează în afară să se întoarcă în ţară, dar pentru asta este nevoie de locuri de muncăc mai multe şi mai bine plătite.