Tag: ploi

  • ATENŢIONARE ANM: Precipitaţii, ninsori la munte, intensificări ale vântului

    În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării. La munte va ninge, în zonele subcarpatice vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori, iar în restul teritoriului vor predomina ploile.

    În sudul ţării cantităţile de apă vor mai depăşi, pe arii restrânse, 15…20 l/mp, iar la munte vor fi intervale în care ninsorile vor fi moderate cantitativ şi se va depune un nou strat de zăpadă.

    Vântul va avea intensificări temporare în special în regiunile vestice şi estice, unde la rafală se vor depăşi 45…50 km/h. La munte, la altitudini mari, mai ales pe parcursul zilei de joi, 24 martie, vor fi şi viteze de peste 70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare ANM: Se întorc ninsorile! Care sunt zonele afectate

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi, precipitaţii mixte şi ninsoare, valabil pentru centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul ţării, care intră în vigoare pe 23 martie la ora 08.00 şi expiră pe 24 martie la ora 11.00.

    Meteorologii avertizează că vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie) şi în prima parte a zilei de joi (24 martie) în estul şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în nordul şi vestul Moldovei, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    În zona montană vor predomina ninsorile, mai abundente în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.

    În sudul Banatului, zona deluroasă din Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se vor cumula 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Avertizare ANM: Se întorc ninsorile! Care sunt zonele afectate

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi, precipitaţii mixte şi ninsoare, valabil pentru centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul ţării, care intră în vigoare pe 23 martie la ora 08.00 şi expiră pe 24 martie la ora 11.00.

    Meteorologii avertizează că vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie) şi în prima parte a zilei de joi (24 martie) în estul şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în nordul şi vestul Moldovei, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    În zona montană vor predomina ninsorile, mai abundente în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.

    În sudul Banatului, zona deluroasă din Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se vor cumula 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Atracţie unică în România. Un lac de poveste din judeţul Bihor

    Zona barajului de pe Valea Vida este celebră pentru pâlnia din mijlocul lacului, un deversor unic în lume, iar imaginea lacului a devenit foarte populară pe internet.

    “Este un caz unic cu astfel de construcţie cu pâlnie. Are efectul de a micşora presiunea apei în situaţie de ploi abundente asupra digului”, explică un localnic pentru digi24.ro.

    „Culoarea exotică, turcoaz, a apei contribuie la farmecul aparte al zonei. La aceasta se adaugă stâncile impresionante din împrejurimi şi cele aproximativ 300 de peşteri nemarcate, dar numai bune pentru drumeţiile turiştilor curioşi.”, se arată pe site-ul ghiduri-turistice.info

    Câţiva tineri din localitate s-au gândit că frumuseţea locul trebuie văzută de cât mai multă lume şi s-au gândit să promoveze Lacul Vida pe internet.

    “Avem o pagină pe un site de socializare prin care promovăm zona, punem filmuleţe, fotografii, ca să atragem câţi mai mulţi turişti”, spune Gabriela Popuş, promotor zonă turistică, pentru digi24.ro

    “Pe viitor vrem să facem şi noi un proiect pentru o pensiune a primăriei. Ne trebuie foarte multe fonduri pentru investiţii, n-o să primim bani în plus la buget, ci din contră, ni se reduc”, susţine Florin Copos, viceprimarul comunei Dobreşti.

  • Ploi, ninsori şi vânt în aproape toată ţara, de vineri dimineaţă

    Vremea se va înrăutăţi începând de vineri dimineaţă, în Maramureş, Transilvania şi la munte va ninge, iar în Crişana, Banat şi Oltenia vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică, ninsorile se vor extinde şi în sudul şi sud-estul ţării.

    Potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri dimineaţă, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15-20 de litri pe metru pătrat.

    În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.

    În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

    Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70-80 de kilometri pe oră la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vest şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50-60 de kilometri pe oră.

    Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.

  • Ploi în aproape toată ţara, până marţi dimineaţă

     Potrivit sursei citate, de sâmbătă ora 23.00 până marţi ora 9.00, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte

    În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25- 30 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse de 40- 50 de litri pe metru pătrat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Peste 2.500 de pompieri pot interveni în judeţele aflate sub avertizări COD PORTOCALIU şi galben de ploi, ninsori şi viscol

    Conform reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), la nivelul judeţelor aflate sub avertizări de ploi, ninsori şi viscol sunt pregătiţi de intervenţie peste 2.500 de pompieri, care au la dispoziţie 500 de maşini.

    “Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor din cele 17 judeţe activarea, la nevoie, a grupelor operative şi asigurarea rezervei de personal pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele posibil a fi afectate. Totodată, la nevoie, echipajele serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă vor fi dislocate, imediat, în zonele de risc pentru evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative”, se arată într-un comunicat de presă al IGSU.

    De asemena, la IGSU este monitorizată permanent situaţia înregistrată la nivelul judeţelor avertizate, prin Centrul Operaţional Naţional, precum şi prin Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

    Judeţul Maramureş şi unele zone din Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj sunt, din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, sub avertizare cod portocaliu de ploi, iar 16 judeţe din nordul şi vestul ţării au fost avertizate cu cod galben de ploi, ninsori şi viscol.

    Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică la prânz va ploua în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat.

    În Munţii Apuseni şi grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1.800 de metri în celelalte masive, în noaptea de sâmbătă spre duminică vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii mixte sunt posibile duminică şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului.

    În majoritatea regiunilor, temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55-60 de kilometri pe oră. La munte, în special în zona înaltă, vântul va avea viteze de peste 90-100 de kilometri pe oră, trecător viscolind ninsoarea.

    Judeţele care din noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi sub avertizare cod galben sunt: Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita, Suceava, Satu Mare şi unele zone din judeţele Neamţ, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Bihor.

    Începând de sâmbătă, ora 09.00, a intrat în vigoare avertizarea cod portocaliu de ploi, emisă pentru judeţul Maramureş şi pentru unele zone din judeţele Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.

    Pe parcursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în judeţul Maramureş şi în zonele de munte ale judeţelor Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj şi Sălaj se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi local 50 de litri pe metru pătrat şi izolat 70 de litri pe metru pătrat.

  • Cele mai spectaculoase imagini din ultimii 18 ani cu deşertul Atacama. Cum s-a creat în acea zonă un splendid covor de flori – FOTO

    Atunci când te gândeşti la deşertul Atacama îţi imaginezi un cadru sterp şi lipsit de viaţă, însă în acest an, în timpul sezonului ploios, o transformare uimitoare a făcut ca întreaga zonă să înflorească sub culoarea roz. Este cea mai frumoasă imagine din ultimii 18 ani surprinsă în deşertul Atacama, scrie cotidianul Daily Mail

    O dată la 5-7 ani, deşertul Atacama din Chile este “împodobit” cu un covor de o culoare roz uimitoare, ceea ce face ca întreg peisajul arid să se transforme.

    După ploi, deşertul s-a acoperit cu un covor de flori multicolore, aici cresc peste 200 de specii de plante şi mirosul lor este unul puternic parfumat, spun martorii, care asistă la cea mai grandioasă explozie a naturii. Mai mult, ca prin minune, au apărut şi păsări, insecte, şopârle şi rozătoare.

    Daniel Diaz, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Turism din Chile, a declarat: “Înflorirea a avut loc de două ori în acest an, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria cunoscută a ţării noastre, suntem complet surprinşi”.

    Peisajul pictat în roz este de aşteptat să dureze doar câteva zile, până în luna noiembrie. Aproximativ 20.000 de turişti sunt aşteptaţi să viziteze zona. După aceea deşertul se va instala din nou pentru ani întregi. 

    Deşertul Atacama nu este singurul din lume în care se petrec astfel de fenomene: şi unele deşerturi din statul american Utah au experimentat situaţii similare.

  • RESTRICŢII de circulaţie pe DN 57, din cauza căderilor de pietre de pe versanţi

    Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în judeţul Caraş-Severin, pe DN 57 Orşova – Moldova Nouă, în zona localităţii Berzasca, din Clisura Dunării, circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ, pe o bandă.

    Circulaţia se desfăşoară cu restricţii din cauza pietrelor care au căzut de pe versanţi pe şosea, ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultimele zile.

    Potrivit sursei citate, circulaţia rutieră este restricţionată de la ora 8.30, iar lucrătorii de la drumuri acţionează în prezent pentru îndepărtarea pietrelor de pe şosea.

  • INFORMARE METEO: Ploi însemnate cantitativ, de luni până miercuri, în toată ţara – FOTO

    Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara.

    Astfel, în cursul zilei de luni, 19 octombrie şi al nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi, 20 octombrie, până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice.

    Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40…50 l/mp.